Mihai Maniutiu biografia

Mihai Maniutiu




Mihai Maniutiu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MANIUTIU Mihai, se naste la 30 oct. 1954, Cluj.

Prozator si eseist.

Fiul lui Vaier Maniutiu, pilot, si al Martei (n. Barbat), corista de opera. Scoala elementara si liceul la Cluj; absolvent al Academiei de Teatru si Cinematografie din Bucuresti (1978).

Regizor la Teatrul National din Cluj (din 1978). A colaborat cu mai multe teatre din tara, punind in scena spectacole precum Emigrantii de Slavomir Mrozek (1978), Persii de Eschil (1979), Afara in fata usii de W. Borchert (1979), Labirintul de Arrabal (1980), Macbeth de Shakespeare (1982), Cu usile inchise de Sartre (1983), Viata e vis de Calder6n (1984), O, ce zile frumoase de Beckett (1985), imblinzirea scorpiei de Shakespeare (1986), Burghezul gentilom de Moliere (1987) si Antoniu si Cleopatra de Shakespeare (1988 - Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol al anului).

Carti publicate: Un zeu aproape muritor, proza scurta (1982); Redescoperirea actorului, eseuri de arta actorului (1985); Cercul de aur, „eseuri shakespeariene" (1989); Act si mimare, eseuri de arta actorului (1989).

In contextul anilor '80, in care literatura noastra proclama intoarcerea autorului si recuperarea biograficului si a cotidianului, Mihai Maniutiu propune in teoria teatrala un demers similar: redescoperirea actorului.

Aparent paradoxal pentru un regizor, eseurile sale se apleaca mai putin asupra viziunii regizorale in conceperea unui spectacol, si mai mult asupra unor probleme de psihologie a actorului si de fenomenologie a reprezentarii.

Conceptul central este cel de „actor de reprezentare", prin care Mihai Maniutiu defineste actorul capabil de a recrea personajul prin implicarea fiintei sale profunde. La conjunctia dintre personajul abstract, oferit de scenariu, si actorul concret, ca persoana privata, ia nastere ceea ce eseistul numeste, in Redescoperirea actorului (1985), un suprapersonaj, iar in Act si mimare (1989) - o figura ludica. Deschiderea canalelor sinestezice dintre inconstientul fantasmatic al actorului si rolul pe care el il are de jucat marcheaza diferenta ce separa actorii de exceptie de cei lipsiti de har. Pentru primii, jocul este act, adica creatie directa a unui adevar spectacular in chiar timpul spectacolului; pentru cei din urma, jocul este mimare, adica incercare de reproducere a unei realitati preexistente. Arhetipul actorului reprezentativ este apoi raportat, intr-o abordare istorica si tipologica, la tipurile de actori din istoria teatrului universal: actorul grec, latin, medieval, al commediei deliarte, renascentist, baroc, diderotian, romantic, naturalist, expresionist, brechtian, pina la teoriile contemporane ale unor Stanislavski, Craig, Artaud sau Grotovski.

Dar accentul principal cade pe meditatiile asupra proceselor psihodramalice ale jocului si pe cele empatetice ale receptarii. Pornind de la ceea ce Lacan numea „stadiul oglinzii", Mihai Maniutiu distinge mai multe tipuri de actori, dupa relatia pe care acestia o intretin cu imaginea propriului corp scenic: cei cu viziune narcisista, cu viziune heautoscopic-inhibanta, cu viziune heauloscopic-euforizanta si cu viziune iradianta. La fel de subtile si patrunzatoare sint observatiile pe marginea functiei auloexploratorii pe care personajele o exercita asupra actorului, a implicarii fantasmelor inconstiente sau a trupului arhaic al actorului, a mastii imaginare, a actiunii paralele prin care actorul isi creeaza o situatie omoloaga celei dramatice, a relatiei dintre actorie si personalitatea multipla si a felului in care actorul controleaza si exploateaza artistic nebunia, a dedublarii ca libertate umana si a efectului ei cathartic asupra spectatorului, ca forma de reeducare, redescoperire sau mentinere a vitalitatii pe care viata standardizata a societatii tinde sa o mortifice etc. in general, placerea speculatiei, a distinctiilor de nuanta, a opozitiilor dialectice intre esenta si aparenta, interior si exterior, personaj si actor, actor si om etc, primeaza asupra constructiei conceptuale, a arhitectonicii teoretice. in acord cu spiritul fragmentar al postmodemitatii, eseurile sint dominate de spiritul de finete, aproape labirintic, si mai putin de spiritul de geometrie, de vocatia totalizarii si sistematizarii critice.

Aceeasi abordare fragmentara, a amanuntului semnificativ, caracterizeaza si eseurile pe teme shakespeariene din Cercul de aur (1989). Aparatul de finete este aplicat, ca intr-o oglinda, atit personajului - fiind recreata o galerie a figurilor lui Shakespeare, precum Titus Andronicus, Richard al 1l-lea, Hamlet, Timon. Richard al IlI-lea, Romeo si Julieta, Iuliu Cezar, Othello, Macbeth, Lear, -cit si unor actori „de reprezentare" ai teatrului romanesc; Irina Petrescu, Gheorghe Dinica, Gina Patrichi, Anton Tauf, Octavian Cotescu. Toma Caragiu, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Stefan lordache s.a. in cazul ambelor serii, se simte experienta de regizor a lui Mihai Maniutiu, care isi priveste modelele cu ochiul celui care le pune in scena. Personaje sau actori, fiecare dintre aceste figuri este surprinsa ca portret interior, ca linie de forta ce ii orienteaza destinul, astfel incit analizele par a face sa convearga cele doua serii, a personajului si a actorului, catre figura ludica sau suprapersonajul teatral, asa cum il gindeste Mihai Maniutiu Anumite teme de meditatie teatrala, cum sint parabolicul, hieratismul, originarul sau ritualicul (in sensul lui Artaud), dar si de conceptie formala, cum este fragmentarismul, se fac simtite si in proza lui Mihai Maniutiu Volumul sau de proze scurte, Un zeu aproape muritor (1982), pune in scena fragmente infinitezimale de sens, ca niste flashuri filmice ale unor microscenarii imaginare. Asa cum Momentele lui Caragiale decupeaza cite un chip sau gest din realitate, schitele lui Mihai Maniutiu surprind fulguratiile unui univers mitologic interior pe cale de a se naste. Prozatorul pare a asista la geneza propriei fantezii, urmarind cum din limburile imaginarului emerge o lume metamorfica, necristalizata, haotica. Acel illud tempus din marile viziuni mitologice corespunde in proza lui Mihai Maniutiu unui timp al inceputurilor mentale, in care autorul isi construieste miturile personale, mitemele intemeietoare.

O galerie de figuri schitate sumar, prin tuse grabite, de un mitograf anxios sa nu piarda nici una din pilpiirile reveriilor sale, bintuie paginile cartii. Sibile, profeti, poeti orfici, hidalgi, cautatori de himere si gentilomi de aventura, pitici, bufoni, saltimbanci, mesageri, mintuitori, ingeri, o intreaga umanitate prinde viata intr-un ritm carnavalesc. in mod simptomatic, unul din arhipersonajeie dominante este omul fara fata, al carui chip se schimba proteic, semn ca scriitorul nu a reusit inca sa-l fixeze vizual: Sibila Sy, „oglindind cu fidelitate chipurile celor ce veneau sa i se inchine", orbul Kytheron, caruia sculptorii nu pot sa-i definitiveze bustul, Marea Tirfa, vesnic ascunsa sub masti, Iov, a carui fata se sterge ca o „pasta viscoasa", sau Nenumitii, figuri abia desprinse din plasma materiei. Un alt arhipersonaj este monstrul acvatic, dragonul furtunii sau leviatanul, creaturi care simbolizeaza pulsiunile inconstiente pe care scriitorul le aduce la suprafata. inspaimintator sau bonom, furios sau melancolic, dragonul leviatanic insoteste intotdeauna eroii, ca un complement stihial si abisal al germenului de constiinta reprezentat de acestia.

OPERA:
Un zeu aproape muritor, proza scurta. Cluj, 1982;
Redescoperirea actorului, eseuri. Bucuresti, 1985;
Cercul de aur, eseuri. Bucuresti, 1989;
Act si mimare. Eseu despre arta actorului. Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
A. Gurghianu, in Steaua, nr. 6, 1983;
V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 2,1983;
D.C. Mihailescu, in Contemporanul, 22 apr. 1983;
C. Livescu, in Cronica, nr. 26, 1983;
Maria Voda Capusan, in Tribuna, nr. 14, 1986;
Mircea Ghitulescu, in Steaua, nr. 7, 1986;
M. Popescu, in Romania literara, 29 ian. 1987.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani