Mihai Nadin biografia

Mihai Nadin




Mihai Nadin opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

NADIN Mihai, se naste la 2 febr. . Brasov.

Eseist si prozator.

Licentiat al Facultatii de Electronica (1960) si al Facultatii de filosofie a Univ. din Bucuresti (1968). Doctor in filosofie (1971).

A colaborat la Romania literara. Tribuna, Cronica, Familia, Contemporanul, Ateneu, Teatru, Astra, Secolul 20, Revista de filosofie etc. Pina in 1975, redactor, apoi redactor-sef al revista Astra.

Debuteaza in revista Pionierul (1952).

Debut editorial cu monografia Lawrence Olivier. Aventura in universul lui Shakespeare (1968).

Publica volum dedicate problemelor generale ale esteticii (A trai arta, 1972; Camasa lui Nessus, 1973). Autor al romanului O zi pentru podoabe (1971).

A semnat si cu pseudonimul Mihai Nadin Milea si Ana Mihai.

Desi in 1972, cind isi intitula un volum de eseuri A trai arta, Mihai Nadin avea in urma doar experienta unui debut consumat in spatiul discursului romanesc, liniile majore ale demersurilor sale teoretice erau schitate deja. Deconspirind inclinatia scriitorului spre o critica de tip participativ, titlul e simptomatic pentru un traseu centrat pe problematica receptarii actului artistic si sedus de perspectiva definirii raportului dintre necesitatea obiectiva si impulsul subiectiv, ca si al legitatilor pe care se articuleaza si pe care le antreneaza acest dublu patronaj. „Receptarea este aceea care certifica un sens, si nu numai sensul operei, ci si sensul artei in general, sensul progresului ei", scrie Mihai Nadin in Sensul progresului in arta, eseu consacrat relatiei dintre critica si estetica, teritorii ce-si vor dezvalui zona de confluenta dintr-o perspectiva marxista.

Pentru ca, „tinzind spre adevar cu aceeasi forta cu care tinde spre un frumos nou", arta moderna, considera Mihai Nadin, se sustrage contaminarii de sentimentul instrainarii teoretizat de Camus, incercind sa reconstruiasca, in evolutia sa, un „tip nou de integralitate umana". Sensul ei va fi in acest context ceea ce autorul numeste „regasire", adica o intoarcere in sens simbolic spre ceea ce a fost. Armonie si tensiune a confruntarii (a „aplicarii") devin astfel insemnele tutelare ale aceluiasi proces.

In prelungirea acestor consideratii, Mihai Nadin incearca si o definire a conceptului de arta moderna, prilej pentru a aduce in discutie termenul de sincretism. Inutil sa vedem in acest fenomen, subliniaza in mai multe rinduri autorul, o interferenta de tehnici, sincretismul realizindu-se „adinc, in fuziunea viziunii ordonatoare", in aceleasi straturi de profunzime in care se desfasoara si „recuperarea simbolica" sinonima cu „fuziunea clasic-modem", adica „unitatea in contradictia ei considerata ca deschidere". Istoria artei nu va evidentia, prin urmare, un clasicism, un baroc ori un modernism pur, ci „travestiri" ale acestora, cu atit mai pronuntate cu cit, dincolo de curente si epoci, „artele isi incalca adesea hotarele", exemplele la care trimite Mihai Nadin fiind grafismul scrierii artistice contemporane, extinderea principiilor specific muzicale ir: literatura si in arta scenica, formulele de spatializare si temporalizare a picturii si sculpturii etc.

Este vorba, mai exact, despre o suita de interferente produse mai putin la nivelul performantelor tehnicii artistice, cit la acela al corpului de semnificatie. Mihai Nadin vorbeste in acest sens despre o determinare complexa, esentialmente dialectica, asemanatoare dinamicii interne a elementelor componente generatoare de „dependente obiective si independente relative". Deriva de aici si o tot mai pronuntata „nevoie de semne", considera autorul, idee dezvoltata in paginile unui scurt, dar subtil eseu din sumarul aceluiasi volum din . „Recuperarea simbolica a existentei, atit de manifesta in planul limbajului, se realizeaza si prin semn -observa Mihai Nadin Nevoia semnelor, mai acuta, in acest moment al evolutiei din creatia valorilor estetice, decurge din telul unei recuperari. Nuantele esentei umane s-ar citi cel mai bine in precizia definirii ei si, ideal, in integralitatea (utopica, de altfel) a unui singur si atotcuprinzator semn. Cum arta exista prin arte, semnul ei are validitatea semnelor artei."

Prefigurate in romanul de debut, O zi pentru podoabe (1971), unde autorul recurge la o tehnica a colajului si a carui eroina reface intr-un discurs coerent o retea de semne aparent disjuncte, ideile formulate in A trai arta (1972) isi gasesc prelungiri si in volumele ulterioare. Jonctiunea semnelor il preocupa in continuare pe autor, atentia sa indreptindu-se spre raportul dintre jocul suprafetelor si spectacolul alchimiilor interioare. in O zi pentru podoabe (1971), el vorbea astfel despre o sensibilitate vinovata de prea mult „omenesc" si alta surprinsa in triumful rece al performantei tehnicii artistice, masca si chipul, singele si otrava, textura si tesutul parind sa nu-si afle aici impacarea. Exista insa un pasaj descriptiv in cadrul romanului: secventa in care protagonista isi scoate mastile, dezbracindu-se incet in cabina, cu privirea incetosata si miscari lente, „atit de absenta incit, dupa camasa, ar fi continuat cu pielea poale", care prefigureaza simbolica reconciliere propusa de volumul intitulat Camasa lui Nessus (1973). Dedicat artei spectacolului, demersul lui Mihai Nadin subliniaza inainte de toate topirea in acelasi cimp de semnificatie a unor ansambluri de semne distincte.

Pentru ca, supus clipei, teatrul aduce in scena simultan freamatul unui corp viu si „singele" rostirii, ca si „camasa mortii". De asemenea, „eroarea si adevarul", scrie Mihai Nadin in eseul Verbul tacerilor, precum necesitatea si libertatea, deoarece in sinteza imaginii scenice tacerea echivaleaza cu un salt din ordinea necesitatii in cea a „perceptiei sensibile", teritoriu in care autorul isi va juca inca o data destinul de creator. Dar tocmai in aceste spatii interstitiale in care trupul actorului reclama deja spectrul si materia se destrama in umbre, Mihai Nadin citeste semnul permanentei artei spectacolului. „in asemanarea sa cu lumea -spune el in finalul eseului Atragatorul (si ineficientul) scut al efectelor dramatice - al carei element esential e faptul ca e facut cu oameni sta slabiciunea sa fundamentala, dar si privilegiul sau major. Oricind si de oriunde o civilizatie ar porni din nou, renegindu-si trecutul, teatrul n-ar mai trebui inventat. El este umbra ei si nu dispare decit odata cu ea." Astfel de pledoarii puncteaza adesea discursul lui Mihai Nadin, prozator si eseist mai putin atras de constructii si de ideea unui sistem, cit de nuantari si revalorizari ale unor concepte sau contexte.

OPERA:
Lawrence Olivier. Aventura in universul lui Shakespeare, Bucuresti, 1968;
O zi pentru podoabe, roman, Bucuresti, 1971;
A trai arta. Elemente de metaestetica, Bucuresti, 1972;
Reintoarcerea la zero. Iasi, 1972;
Camasa lui Nessus, Bucuresti, 1973;
Hans Eder, album, Bucuresti, 1973;
Pictori din Brasov, album. Bucuresti, 1975;
Literatura si cunoastere. Bucuresti, 1975 (in colab. cu A. I. Brumaru).


REFERINTE CRITICE:
N. Balota, in Romania literara, nr. 37, 1971;
Dana Dumitriu, in Arges, nr. 12, 1971;
Al. Stefanescu, in Luceafarul, nr. 37, 1971;
Radu Olimpia, in Ateneu, nr. 3, 1972;
V. Bugariu, in Astra, nr. 10, 1973;
R. Negru, in Cronica, nr. 28, 1973;
V. Silvestru, in Romania literara, nr. 16, 1973;
M. lorgulescu, ibidem, nr. 7, 1974;
I. Ardeleanu, in Astra, nr. 4, 1975.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani