Mihai Ursachi biografia




Mihai Ursachi opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

URSACHI Mihai, se naste la 17 febr. 1941, Strunga, judetul Iasi.

Poet.

Liceul „A. T. Laurian" din Botosani, absolvit in .

Urmeaza Facultatea de Filosofie (1957-l961) si Facultatea de Germanistica (1965-l970) a Univ. din Iasi. Profesor de germana. Studii de doctorat (1982-l986) si asistent (198l-l986) la Univ. Statului Texas, din Statele Unite; lector la Univ. Statului California (din 1986). Debutul in revista Cronica din 20 ian. . Debut editorial cu volum Inel cu Enigma (1970).

Alte volum de versuri: Missa solemnis(197l), Poezii (1972), Poemul cu purpura si alte poeme (1974), Diotima (1975), Arca (1979), Inel cu Enigma (1981). impreuna cu Herta Peretz traduce si publica Antologia basmului romantic german si romanul Cripta Habsbur-gilor de Joseph Roth. Colaboreaza cu versuri la diferite revista din tara. Temperament melancolic, Mihai Ursachi scrie o poezie in care lirismul rezida intr-un amestec de gravitate si ironie, de afectiune si afectare, evidentiind deopotriva placerea reveriei si voluptatea speculatiei, inteligenta manipularii limbajului si o orgolioasa plasare a eului in planul poemului, considerat cel mai adesea ca o experienta de ascensiune purificatoare „in miezul Cuvintului".

Conflictul dintre inteligenta lucida pina la scepticism, incapabila de a eluda relativismul si precaritatea conditiei umane, si sensibilitatea, apta inca, data fiind o mai mare inertie sau, altfel spus, stabilitate a datelor ei constitutive, de elanuri si impulsuri ascensionale, capata in poezia lui Mihai Ursachi o rezolvare in virtutea careia demersul poematic oscileaza, fara un dramatism manifest, intre real si imaginar; acest „echilibru intre antiteze" e insa de natura paradoxala: poetul uzeaza si chiar abuzeaza de capacitatea speculativa a intelectului pentru a-si propulsa fiinta intr-un mediu in care afectul sau sa nu se mai simta stinjenit sau, spus mai simplu, face din discursul poetic un paradis artificial si efemer, a carui durata interioara se identifica cu aceea a producerii poemului. Odata acesta incheindu-si emisia, experienta initiatica, periplul in tarimul visului isi dovedeste inconsistenta, daca nu cumva ironia nu si-a facut auzite negatiile in chiar timpul de realizare a starii de gratie. Vom observa deci cum majoritatea poemelor lui Mihai Ursachi contin un ritual initiatic, o ceremonie magica („Magia si alcoolul viata-mi guverneaza"), o calatorie fabuloasa

(„Priveste corabia sufletului tau cum pe apa
de sus si de jos migreaza straina de tine"),

o tensiune spre ceva de dincolo de imediat („Si totul gonea spre o stea sinilie"). Tot astfel putem explica si permanentul apel al poetului la acele formule poetice care presupun transgresiunea spirituala. Ne grabim insa a preciza ca preluarea lor e voit epigonica, deoarece poetul are constiinta unei imposibilitati de asumare „naiva" si, avind aceasta constiinta, accentueaza pozitia sa de „strain" in astfel de structuri discursive, pentru a degusta, la modul estet, anacronismul lor.

Rostirea oraculara, solemna si ceremonioasa, de tipul odei holderliniene (preluata si de St. Aug. Doinas ), tot felul de experiente cvasi-mistice in gesticulatie romantica, sau hermetic-alchimica, mimarea unor „misteruri" cu iz medieval sint tot atitea masti prin care Mihai Ursachi isi disimuleaza melancolia moldoveneasca si sentimentalitatea unui visator incorigibil. In planul limbajului acest mixaj se exprima prin incongruenta termenilor, cele mai neaose regionalisme conlocuind cu expresii latinesti, cu formule simili-samanice, cu neologisme de ultima ora sau cu sintagme ce amintesc italienismul hilar al lui Heliade Radulescu : „revenantii vampirizeaza copile", „in mijlocul noptii asa stelibunde / totul goneste". Totusi poetul nu „cedeaza initiativa cuvintelor", cum s-ar putea crede, caci el nu renunta la placerea de a construi si de a distribui enuntul conform liberului sau arbitru si potrivit retributiei de pretiozitati pe care singur si-o acorda; intotdeauna poetul intelege sa joace rolul central in scenariul poemului. Mihai Ursachi pare a subscrie celebrei sentente macedonskiene dupa care „poetul e un rege si i se cuvine un tron", filiatia cu autorul Noptilor fiind posibil de facut si sub aspectul preferintei pentru materiile de o artificialitate cautata:

„Caci roze greoaie pe ea atimara,
din lemne de roze si iasomie ()
Iata betia de roze a zorilor,
clopote clare, glas de opal".

Tehnica citatului sau a pseudocitatului e frecvent utilizata de poet; ici-colo in poem apar versuri deloc sau usor modificate din alti poeti, modalitate care confera alura livresca a lirismului lui Mihai Ursachi: „Parea ca printre nouri o poarta s-a deschis", bunaoara, e o preluare clara din Eminescu. Dispozitia ludica duce la nuci poeme in care ar fi o eroare sa cauti altceva decit o gluma sonora ori burlesca:

„Cind vremea-i propice
jucatorului de popice,
acesta isi zice:
«Lui Friederich Nietzsche
poate sa-i strice
o pereche de brice?»"
(Vremea popicelor).


Dar preponderenta au acele poeme in care cautarea Enigmei si plasarea eului intr-un cadru extatic-ceremonios sau feeric-demonic, cultivarea misterului si a starii de gratie „nu exclude placerea elocventei si chiar pe aceea a divagatiei" (Lucian Raicu). Poemul e o retorta in care Mihai Ursachi, asemeni unui saman, pregateste transfigurari secrete:

„Facui deci invocarea si semnele cerute,
aprinsei in catuie trei feluri de tamiie,
intrai pe usa strimta cit am putut de iute,
cum e placut la duhuri, cum iti placea si tie."


Tinta unor atari procedari retoric-magice o constituie, frecvent, configurarea unei situatii erotice, intilnirea esentiala a daimonilor iubirii intr-un cadru malefic instituit parca dupa reteta romanului negru:

.privii in jur - covorul e napadii de ierbi,
in vaza cristalina in care-ti puneam frezii -
sirag de perle negre, un ghemotoc de serpi;
prin vechi paienjenisuri, bezmetici, huhurezii.

Pe masa cu parfumuri, printre oglinzi si spelci -
moluste lipicioase, limacsi molii si melci.
Si craniul celui care am fost, e pe noptiera,
il tii probabil noaptea in chip de scrumiera."


Mihai Ursachi se amuza deseori imaginind in registru tenebros si terifiant. Poetul nu traieste propriu-zis sentimentul erotic, ci cauta mereu „altfel de iubire de alta, alta oara" si isi consuma dispozitia lirica pentru a fabrica numeroase alegorii ale transfigurarii, poemul devenind un vector pur al inteligentei creatoare miscindu-se in sine. Un poem se numeste Spre. altul Argonautii, altele Marsul spre alele, Ratacitor printre stele („Iar luntrea mea subtire ce-i zic Meta-morph6"). in fine, un volum antologic se cheama Arca. Toate stau sub semnul mitic al migratiei in spirit, al aventurii limbajului care incearca sa se conjuge in acelasi timp la modul gratuit si la cel grav. Cel care, in primul volum de poezii, se autointitula ceremonios:

„Noi, Padisahul
Intregii Melancolii,
Imparat al Singuratatii de sus si de mijloc,
stapinitor absolut al regatului Dor",

ajunge ulterior sa-si asume si bucuria identificarii cu existentele anonime, mintuite de orgoliul interstelar, proclamind:

„O, fericita puterea scatiului
de a fi mic in tufisul de roze salbatice".

Poeme ca Vedenie In fumoar, Din reveriile domnului R., Poem despre Domnisoara Gabriela Serban, Peisaj industrial cu insecta.

Naratiune de primavara si Ghilotina, in care poetul e mai putin narcisiac si mai atent la dialectica imaginar-real, iar limbajul e mai putin „dedat risipei", reliefeaza o prezenta lirica autentica si rezistenta, pentru ca „un exces de ornamentatie si o anumita alintare verbala risca totusi nu o data sa dilueze incontestabila originalitate a poeziei lui Mihai Ursachi" (Lucian Raicu ).

OPERA:
Inel cu Enigma, versuri, 1970;
Poezii, 1972;
Poemul de purpura si alte poeme, 1974;
Diotima, versuri, 1975;
Marea infatisare, 1977;
Zidirea si alte povestiri, 1978;
Arca, versuri, 1979;
PoemelPoems, trad. de Don Eulert si Cornelia Hincu, Iasi, 1980;
Inel cu Enigma, versuri, postfata de L. Ulici, Bucuresti, 1981;
Die Palme Talipot, versuri, trad. de Horst Fassel, Bucuresti, 1982.


REFERINTE CRITICE:
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1972;
Al. Andriescu, Relief contemporan, 1974;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
D. Dimitriu, Ares si Eros, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori;
M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
N. Ciobanu, insemne ale modernitatii, II, 1979;
Gh. Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979;
Al. Ruja, Valori lirice actuale, 1979;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani