Poezii
Nichita Stanescu
Epica magna
Sumar
· Descrierea lui A
· Pean
· Ea
· Roata cu o singura spita
· O, nedreptate
· Oedip soldat
· Clipa cea repede
· Amintiri de când eram piatra
· Respirarea aerului de sub aripa
· Prabusirea unui vultur într-un om
· Finish
· Colinda colindelor
· Ou spart
· Anatomia, fizialogia si spiritul
· Fulgerul si frigul
· O confesiune
· Dintr-o seara
· La Nord de Nord
· A muri în zbor .
· Un fel de liniste la Byblos
· Metamorfozele
· Dezâmblânzirea
· Rosinanta
· Starea pe loc
· Cina generala
· Adunarea prin îndepartare
· Blestemat, ah, ochi de piatra
· Luare
· Fiziologia unui sentiment
· Simt
· Creionul plin de sânge
· (Lapte rosu, de sabie, as bea)
· Autoportret
· De ce ?
· A pierde tot ce se poate pierde
· Cântec de leagan pentru arca lui Noe
· So, pe zeita
· Cutuma
· O litera în oglinda.
· Strigat de ferire
· Respirari
· Mai putin decât a fi
· Cântec
· Omorârea calului
· Ochiul patrat
· Oratoriu
· Inaintare
· Schimbarea aerului
· Schimbarea
· Frica si alergarea
· De trista dragoste
· Contemplarea lumii din afara ei
· Ducerea
· A-mi da din mâna de mâncare
· Catararea pe o raza
· Cîntec
· Doi soldati de dupa lupta
· Cântec
· Patru afirmatii în sprijinul realului
· Adaptarea la aer
· Haiku
· Blândele si ferocele activitati ale însufletitelor
si neînsufletitelor
· Locuit
· Alt Haiku
· Mozart si câinele spaniol
· Hieroglifa
· Rug si ruga primaverii
· Cântec
· Gresirea cerului
· Smulgerea mastii
· Noaptea metalelor
· Venise vremea
· Razboiul
· Caderea cerului
· Privind-o pe rnama mea
· Cât de subtire esti
· Invataturile cuiva catre fiul sau
· Declaratia dreptului dragostelor omului
· Din timpul unei zile
· Inapoierea cheii
· Falstaff sau evitarea unui mit
· Tablou cu orbi
· Supunere iar nu marturisire
· Ah, câta apa
· Defaimarea raului
· Rugare
· Alte învataturi ale cuiva, catre fiul sau
· Un om de cal
· Oratie de nunta
· Daimonul meu catre mine
· Sagetarea cerbului stretin si harponarea pestelui
· Vidros
*Descrierea lui A
Îl opun pe A lui 1
Nori peste semne.
Explozia inimii în desimea ei
rabda sa se sparga trupul.
Gând cu ancora A,
în zeama gânditoare a creierului.
Credeam ca totul vorbeste.
A, m-a despartit de auz.
Templu al cuvântului, A,
rugarea trupurilor noastre fumegânde, -
vulturul ti l-am ucis
înzdravenind un mormânt.
schimbându-te în lucruru.
Gândire devenita strigat,
înzdravenind un mormânt.
A, te-am facut trup
ca sa ramâna din trupul meu
dupa spulberare
A.
Îi opun pe A, mie.
Sufletului meu îl opun pe A.
Lupta care naste înteles.
Cort al amintirii mele.
Trece timpul peste A.
Viata-mi curge pe sub A.
Soarele se închina la A
la steaua cuvântului, - A
Tu care nu esti, A,
cine o sa te gândeasca, cine.
Gîndeste-ma tu A, pe mine.
Gîndeste-ma tu.
Inmormântându-ma, -
A,
trup îmi ramâi, al gândirii.
Faraon împaiat cu paie
încalecat cu cai înverzit cu iarba
uscat de apa,
si udat de toate razele stelelor.
Sub piramida ta, A
voi depune marturie
de faptul ca m-am nascut
si de faptul ca am murit.
În numele iepurilor , A
în numele ierburilor , A
în numele bolovanilor si al nisipurilor
A,
în numele numelui meu, A
depunem prin tine marturie
pentru nedreptatea,
de a fi nemaifiind,
Vorbiram stelele.
Cântaram vorbirile.
A, te opun lui 1.
*Pean
Nu trebuie întelese sentimentele,
ele trebuie sa fie traite.
Nu trebuie întelesi porcii,
ei trebuie sa fie mâncati.
Nu trebuie întelese florile,
ele trebuie sa fie mirosite.
Nu trebuie sa fie înteleasa pasarea,
lasati-o pe ea singura ;
nu-i faceti ramura din inima voastra,
nu-i beti cu respirarea voastra aerul,
aerul de sub aripa...
Nu trebuie mai ales sa întelegem,
trebuie mai ales sa fim ;
dar mai ales trebuie sa fi fost,
într-adevar mai ales sa fi fost.
*ea
Tocmai acum, tocmai acum
când o iubesc cel mai mult,
tocmai acum am mintit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea tine cel mai mult la mine,
tocmai acum am umbrit-o.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea se gândeste la mine fluier a paguba.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea e cea mai frumoasa de pe lumea
stelelor mele,
orbesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când îi simt gratia
strabatând toate zidurile orasului
surzesc.
Tocmai acum, tocmai acum
când simt ca ei îi este dor de mine
îmi jignesc prietenii
nemaisuportând cât de dor poate sa-mi fie de ea.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea îsi calca de drag de mine
rochia în carouri,
eu stau si curat lanci cu benzina
ca sa le azvârl în animale si în vulturi.
Tocmai acum, tocmai acum
cind ar fi trebuit sa fiu
cuprins de o tandra alergare,
ma prelungesc în vis
de frica de a fi fericit.
Tocmai acum, tocmai acum
când ea iradiaza de lumina inimii ei,
citesc despre toate novele
si toate stelele explodate
si ma lungesc cât cea mai lunga strada din oras
si ma asfaltez
si ma îmbrac în ninsoare si gheata,
mai ales în gheata,
maii ales în gheata, mai ales în gheata,
ca ea, scumpa si divina de ea
trecând sa alunece
si sa cada si sa-si raneasca glezna,
pe care, doamne,
de atâta vreme nu i-am mai sarutat-o.
La urma urmei,
cine are curajul sa sarute o glezna
daca ea nu schioapata ? !
*roata cu o singura spita
Mirosea a mort de pe alta planeta.
Pe sirile spinarilor de cai
încoltea iarba si o egreta.
Mirosea a mort de pe alta planeta.
Inima toata mi-o bagasem în pietre .
cum mâinile mamei în coca
când ne gatea aer
la gândul ca pasarea se sufoca.
Ea ne povestea
povestea cu-mparatul
cel care se sprijinea de raze ca de un bat,
si care zarind în luminis pe goala zeita,
deodata, hat !
Ah, doamne, ce miros !
Mirosea a mort de pe alta planeta.
Nefiinta suava ne aparea tuturora concreta.
Si toate acestea se întâmpla
pre când roata numai o spita avea
si nu roata se numea
ci linie se numea.
*o, nedreptate !
Ecoul e cea mai temeinica forma a materiei
pentru ca ecoul se repeta.
Aerul, aceasta moarte a pestilor
e dinte al zeului înfipt în mare.
O, tu, luna dezvirginata
arunca-ti stelele în spate.
Atâta de strein ti-e omul,
de pâna când si iarba îl râde.
O, nedreptate !
*oedip soldat
De nu v-a fost frica sa va nasteti
de ce nu va este frica sa muriti !
Mielul nu este de mâncare
si nici de jertfa.
El este samânta
deveninda berbec.
Scoate-ti din cort sabia murdara de sânge.
Scoate-ti mortul din cort.
Carnea a început sa-ti rugineasca.
A copil nou nascut miroase
steaua.
Spala-ti de tine însuti,
samânta si glontul...
Ce-au lasat animalele dupa ce-au mâncat,
ce-au lasat ele din terminatia lor,
asta esti tu
si nici macar asta.
Muci fosforescenti esti, tradatorule,
muci
care se vad pe întunericul fara de stele
noaptea si ziua.
În negrijea nimanuia esti
în nedorul nimanuia esti
Sa tragi în propria ta tara,
fara sa stii ca-ti este propria ta mama.
Nu te iarta de mizerie
lepadatule înainte devreme
sabie pe care s-au urinat toate fecioarele.
Arma ta e jegul luminii.
Mila sângelui scurs
n-o sa ti-o împodobeasca niciodata.
Te blestem :
sa stai îmbratisat cu propria ta crima,
sa-ti putrezeasca în brate
câinele inimii mele.
Sa n-ai parte de moarte.
Si când îti va fi sete
din mormânt sa sugi ochiul
copilului mort
Focul sa-ti tina umbra !
Frig sa-ti fie f ocul !
Sa arzi fara de moarte,
tu,
care tragi împotriva propriei tale tari,
chiar daca nu stii ca ea îti este mama.
Sa supravietuiesti pacatului tau !
Sa vrei lapte
si sa bei piatra !
...Iar gingasia pe care ai paraginit-o
sa te faca gingas si proaspat ca firul ierbii,
soldatul nefericit, al tatii
scump si iubit
al tatii soldat
scump si tragic si iubit.
*clipa cea repede
S-a pus la îndoiala piatra
ca vorbire
Au zis de fluture ca este
o respirare, -
de cartof, de porumb si de pruna,
strigat de nefiind,
la fel de porc, de capra si de luna,
fel de mestecând
Ei n-au stiut nici sa citeasca
leul în alergare,
ca litera preeste si zeiasca
N-au descifrat câmpia mare,
marea cea mare,
viata prea singura
ce ni s-a dat...
*amintiri de când eram piatra
Ca un raget luminos, în creierul meu
a explodat o celula ;
de strainatatea prea noua
în care se afla
ratacind de la începuturi.
Mintile mi s-au umplut de un miros
de stea moarta,
de animale gândite în vis,
de funingine bolborosind
roscata întepenire a pietrei.
Eram atât de rari,
(mi s-au parut ca aud)
atât de foarte rari încât
cu totii la un loc
n-am fi putut sa umplem unul.
Unul, era departe în viitor
pregatit de împietrirea noastra numai.
Aveam nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia sa fi murit îndelung
trebuia sa fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
sa devina cuvânt.
Nume lânga nume si lânga nume
era strigarea
Definitiva moarte numai
ne lega.
ca un cuvânt.
Capul mi s-a umplut de un miros,
oasele, pe dinlauntru
mi s-au umpiut de un miros
de moarte
mai veche decât viata.
O neputinta de a spune doi,
o neadunare cu nimeni,
o neadunare cu nimicul,
ca un raget luminos
mi-a explodat în creier.
*respirarea aerului de sub aripa
Se dedica Lui Sorin Dumitrescu
Nu, nu se poate
vultur stingher,
fara de roate
sa stea pe cer.
Pasarea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca sa-i tip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las sa cada
ca un comet
cu tot cu coada
pe al meu piept.
Sa-mi fie salba
si crinolin.
Ah, pata alba
O, jeg senin.
*prabusirea unui vultur într-un om
M-a izbit vulturul prabusindu-mi-se pe umar.
Clontul lui mi-a luat aerul din plamâni,
treaz fiind înca, m-am trezit
cu launtru meu plin de zburatoarele cerului.
Fereasca-ma, sa stea si cerul cu stele în mine.
Prea putina mi-e viata, încât
dau liber vederii si razei ei
dau liber.
Atâta va rog, scoateti-mi din plamâni pe vultur.
Am sa-l duc în spinare sa-l îngrop la vârf
de munte.
Atâta doar va rog, scoateti-mi vulturul din plamâni.
Ma sufoc ; penele lui îmi umplu respirarea.
Strein de moartea mea
e vulturul mort.
*finish
Alergam atât de repede încât
mi-a ramas un ochi în urma
care singur m-a vazut
cum ma subtiam, -
dunga mai întâi, linie apoi...
Nobil vid strabatând nimicul,
rapida parte neexistânda
traversând moartea.
*colinda colindelor
Pricina fiintarii noastre, -
si pricina fiintarii mele
tot una sunt.
A treia ninsoare din iarna
numai pe al treilea îl ninge
Cu ce mâna atingi
si ce mina pui
pe floarea alba de zapada ? !
Poti tu sa îmbratisezi un fulg
si ai tu putere rece sa saruti zapada ?
Ah, legile f ixe
ca si cum am trai un timp oprit.
Îmi scot camasa si-mi mân capra
Lina alba a cuvintelor
de pe limba mi-o tund cu foarfecele de iarba.
Clatin mâna întinsa în fala stelei fixe
doar, doar voi întrerupe lumina.
Am început de la o vreme sa imit natura.
Un grec în trecere prin inima mea mi-a zis :
misterios este numai ceea ce exista,
iar logic este numai cea ce nu este.
A treia oara ninge în dimineata acestui an.
Pun mâna pe zapada si se stinge,
si creierul liber mi-l pun
în dorinta de os de floare de zapada
spre aparare de cald.
Orice gest e mai frumos decât o statuie,
orice gând de alb
duce în brate un fulg urias de zapada.
Si daca auzul s-a pierdut într-un latrat de câini,
si daca vederea s-a oprit în steaua Venus,
si daca codrii negri bat în geam,
si daca mi-esti departe,
ningi tu, ningi tu, ningi tu...
Si daca un cuvânt copil
se cere din cuvinte,
Si daca un albastru cer
se scurge din morminte
si se preface si se duce
spre deltele mai suse,
mai smulse,
mai foarte alte animale,
mai foarte alte plante.
Si daca legea stelei fixe opreste cu fiinta ei
saltul de doi, zvârlit spre trei
al unui unu.
...Potop îndepartat si surd de om rupt,
Ce rece este, si maret
si cât de singur este si geometric.
A trecut un pers prin inima mea
si n-am de gând sa va spun ce i-am spus.
Atâta doar ca sunt din ce în ce mai greu si mai
greoi,
cum grea greoaie este turma peste oi
si raza de la stele peste noi,
Mai pierde-te, mai pierde-te,
mai du-te-te, mai du-te-te
mai ninge-te, mai ninge-te
si mai raceste-te.
Dar a trecut un cal prin mine,
eu am trecut printr-un stejar,
stejarul a trecut prin secunda
aceasta.
Lerui ler, pierdeti, pierdeti
ca sa va ramâneti
Lerui ler, pierde-m-as pierde
ca sa-mi ramâna singuratatea mie.
*ou spart
Auzeam piatra murmurând
ca sunt pietre mi-am zis si ca sunt
Auzeam iarba încoltind
ca este, mi-am zis, fiind
Auzeam ploaia plound,
ou, mi-am zis, voi fi în curind
Speriind vulturoaica de pe mine
si zburând-o.
*anatomia, fiziologia si spiritul
Ia-mi creierul
în mâinile tale moi
si înveleste-mi-l
cu osul luminii
Prima marime peste zero este infinitul,
peste nimic, -
totul.
Desigur, pentru recea întemeiere a furnicii
eu sunt zeu cu putere
vai, numai de moarte
Desigur, eu ma inchipui furnica
pentru zeul meu
pe care totusi mi-l pot imagina prin mântuire
Desigur, si zeul meu îsi are zeul lui
Cum or fi fiind zeii zeilor
si câta despartire de nefiinta
va fi fiind între zeul zeilor zeilor
si zeu
între zeu si furnica
si furnica zeul cui va fi fiind ea
si zeul zeilor carora
va fi fiind ea.
Toata marturia e de fata.
Semnul este ; nu-1 vedem
Stam pe un cap de zeu fara sa stim
Mîncam legea timpului
spunându-i sâmbure de nuca.
Necitita, ea poate fi mâncata
Imaginea întregului
ar putea fi o falie în stânca, -
dar necitita, ea ramâne doar prilejul,
trist,
al ruperii copitei unui cal
scapata în ea
Toata marturia e de fata.
Ar trebui nu ochi rotund,
ci vederea ca oul
E litera scrisa de jur împrejur
cum aerul de jur împrejurul globului,
cum carnea de zeama a piersicii
de jur împrejurul sâmburelui creieros.
Acolo, în locul de unde,
deodata, se vede totul,
când
a vedea nici nu mai înseamna
a vedea
Trupul este facut sa fie mic
Sarcina ochiului e sa vada linia
Cifra e facuta sa fie
lipita din micime, pe nefiinta
Dar, vai, nu exista mic,
nici micime nu este
A fi mic, a fi numar,
a avea ochi
e numai o prabusire din infinit.
Un infinit care cade din infinit.
Prima marime peste zero este infinitul,
Mai rnare peste nimic este
totul
Stam pe un cap de zeu fara sa stim
Virusii stau pe noi fara sa stie
Toata marturia e de fata,
Strig :
Nu ochiul trebuie deschis,
ci vederea
Strig :
nu urechea trebuie ciulita, -
muzica lumii foloseste urechile
cum cel care a baut
zidul sau trunchiul copacului.
Ma ridic si spun :
daca poti, uita si nu-ti aduce aminte nimic
decât numai întâmplarile tale si atât,
nu-ti aduce nimic, mai ales legea uita-o
Mira-te de tot ce ti se întâmpla,
mira-te de tot ce vezi
atâta timp cât ai sa te miri
esti salvat
Amintirea te-a parasit
si nimic din începuturile lumii nu te mai
cerceteaza
tine-ti minte numai propriile tale întâmplari
caci te-ai spulbera mai repede decât
însusi gândul spulberarii daca ti-ai aduce aminte
Moartea este prima amintire,
si cea mai veche.
Amintirea lui nimic
amintirea lui nimeni
amintirea lui zero.
Ea e memoria.
Dar se sterge, se acopera
cu sânge
cu miros de carne arsa
cu mirarea sângelui, numita groaza
cu sunetul de nisip de clepsidra
al ruperii osului.
Atât îti zic, mira-te
atât îti zic, urla de durere
Cine striga si cine zbiara, cine urla
si cine se vaita,
cine se-ngroapa în miros si în putoare si în
dampf, în miazma,
cine plânge
si cine sareaza,
cine sa amaraste
si cine se zguduie si se hohoteste si se zbate,
cine se jupoaie, se rupe, se smulge
acela nu-si aduce aminte de nimic
acela nu are memorie,
e ocolit de lege,
este.
Între mine si tine
numai cuvântul, acest organ f ioros
si comun amândurora,
este.
Sa-l rupem pentru liniste
sa-l rupem pentru liniste.
lasa-ma înspre tine
lasa-te înspre sinea sa
de care esti legat
cu un organ fioros
si rupe-l !
Sa treaca o pasare printre noi doi.
Ba nu, trece o pasare deasupra mea.
E liniste, e o tacere
în care se aud cifrele.
Aripile ei mari si moi si mov
ca de mâl transparent
abia se înclina
sprijinindu-se pe stâlpii aerului
Ba nu, eu ma clatin atârnând
de capatul privirii mele
ca un spânzurat de frânghie
Ba nu, trece o pasare magnetica,
lenesa, statica
În liniste, când da din aripi
parca se deschid ferestre
Ba nu, se aud cum se deschid ferestre
de parca o pasare moale
ar zbura lenesa
Ba nu, se deschid ferestre si o pasare
Ba nu, aripa pasarii parca deschide ferestre
E liniste, trece o pasare
de parca ar deschide ferestre
aripile ei sunt
ferestre.
Da.
*fulgerul si frigul
Se dedica lui Nicolae Manolescu
Toti cei din curte, deodata,
nelinistiti, am simtit prezenta aripei
Acest lucru s-a întâmplat într-o luni
dupa amiaza,
acum un an.
De atâta vreme, mai ales seara,
fara sa ne spunem unul altuia ceva,
mai ales seara, seara de seara,
am simtit prezenta nelinistitoare a aripei
printre noi cei din curte.
Cu discretie, am cautat în artar, în magazie,
în lucarna,
sau chiar sub fotoliul mare din sufragerie.
De asemeni, am cautat dupa tabloul cu rama
bogata,
de familie, printre rochiile femeii din dulap,
dupa perdeaua de catifea, visina putreda.
Parând a privi oriunde altundeva,
în timp ce vorbeam orice altceva,
prezenta aripei ne nelinistea si ne
nelinisteste.
De aceea radioul întotdeauna este pus mai
tare,
iar pompa din curte lasata sa curga zgomotos.
S-au înmultit pisicile si câinii din aceasta
pricina,
iar becul electric de la intrare e lasat aprins
toata noaptea.
Abia acum, dupa un an de zile,
plecând în graba din casa, chemat de un
pacient,
i-am simtit brusc, în spinare,
adierea rece.
M-am oprit în coltul strazii
si, fulgerator, mi-am întors chipul spre casa.
Ah, tu frig, si tu fulgerare !
Ingerul este chiar zidul casei,
zidul cel mare taiat la mijloc de o fereastra
patrata.
Chiar acest zid este,
acesta, cu fereastra patrata !
Chiar el este
privindu-ma rece, fix.
*O confesiune
Inca nu pot sa înalt un imn linistei
pe care mi-o doresc si de care mi-este foame.
Nici o casa în care am stat
nu m-a tinut prea mult înlauntru ei.
As vrea sa pot sa locuiesc
în propriile mele cuvinte,
dar îmi atârna greoi prin usile lor
trupul spre regnul animal.
Bucuros as da câinilor ce este al câinilor
si artarilor ce este al artarilor,
dar urletul câinilor este pentru mine închis,
iar mirosul artarilor oprit.
Va trebui sa ma mut mult mai sus,
va trebui sa arunc lestul,
dar numai gândul ca ceea ce este sus
este aidoma cu ceea ce este jos,
ma tulbura si ma face sa aflu
ca orice azvârlire nu are directie,
ca orice lepadare e statica.
*dintr-o seara
A trebuit sa potolesc câinii care se
nelinistisera
fara nici o pricina.
A trebuit sa cer sa mi se schimbe paharul
pentru ca, deodata, mi-a curentat gura.
A trebuit sa ma uit de doua ori
ca sa vad daca într-adevar a trecut foarte
aproape de mine,
pe lânga lampa din gradina,
o pasare care s-a vadit ca într-adevar trecuse,
daca nu era fosforescent de verde cum mi-a
aparut,
ci obisnuit cenusie.
De aceea îti scriu acum, pe loc, aceasta
scrisoare
ca sa te rog sa nu te mai gândesti la mine,
seara
cu astfel de gânduri
si ca sa te asigur înca o data
ca nu am omorât pe cine ti-am promis
sa-l las în viata:
La revedere.
*la nord de nord
Si ceea ce nu exista poate sa moara,
la fel ca viata unui animal boreal
despre a carui stare crepusculara
n-am stiut niciodata nimic.
El aparea câteodata
în felul tau de a merge,
dar prea somnolent eram ca sa-l vad.
El cânta uneori în privirile tale
când te uitai prin mine
spre propria mea adolescenta.
El îti prelungea uneori mâna
El îti adauga mirosul
cu suavul miros al descompunerii
unui schelet de fulg de zapada.
Niciodata nu i-am simtit prezenta
nici macar în aceasta secunda
când înfrigurat deodata sunt solidar
cu tot ceea ce nu exista.
Vai, chiar si ceea ce nu exista poate sa moara.
*a muri în zbor
Brusc, pasarea a murit în zbor ;
ca o pupila piezisa taie un nor.
Sterge cu aripa flasca
steaua verde gata sa nasca.
Suna murdar si greoi
prin aripa ei, aerul a noroi.
Cade din ce în ce mai încet
spre secret.
Din interiorul cel mare spre interior
fara trepte si neagra,
clatinându-se pentru nimeni
sporind cu greata singuratatea...
Loveste frunza, fructa ;
urmeaza un sunet de picior de animal
în fuga atingând pamântul
inundat
de lacrimi independente de ochi,
de umezeala independenta de frig,
de tacere independenta, migratoare.
*un fel de liniste la byblos
Naveta diplomatica s-a terminat.
Tromba de fum ars, în urma avionului
coboara si se-ntinde ametind
pulberea pe nisipuri.
Mamele în negru, pândesc la aeroporturi
prin perdeaua razelor.
Restituirea reciproca
a corpuriior ostasilor ucisi
a început.
Scarabeii sacrii rostogolesc din nou
în desert
globuri pamântesti
de marimea unui ochi de adolescent.
Milioane de scarabei sacri, în desert
rostogolesc milioane de globuri pamântesti
de marimea ochiului de adolescent.
Mamele în negru pândesc
la aeroporturi.
Restituirea reciproca a corpurilor
ostasilor ucisi
a început.
Pe plaji, pe stânci, pe nisipuri
se bronzeaza hieratice trupuri
de adolescenti
Mamele lor îmbracate înca în alb,
în rosu, în verde, în violet
pândesc de la distanta, hieratic si
cu palma dusa la gura,
Pulberea de pe nisipuri bureaza
cu aur rosu, irizat.
*metamorfozele
"Atât de distrat era când vorbea, încât
uita cine este,
cu cine vorbeste, în ce timp si în ce loc vorbeste
C. SUETONIUS TRAMQUILLUS - CLAUDIUS XL.
I
Brutala starea de a fi !
Somnul nu consoleaza luptatorul obosit.
Visul soldatului rupe aripile
fluturelui.
Ah, numai zigzagul
spune ceva despre stele.
Numai zigzagul de fluture
atipeste floarea.
...Si adoarme ragetul de leu.
Brutala stare de a fi,
fara de somn este.
II
Frumoase animale are acest pamânt,
de toate felurile,
si în toate timpurile.
Ca sa nu ma distrug din spaima
în fiecare secunda
am fost lasat sa fiu
oricine, altcineva.
Ca sa nu ma sfarâm asuprit de mirare,
de mirarea de a fi,
mai întâi am fost lasat sa fiu sarpe
cu piele solzoasa si gri.
Si cu toate amintirile de sarpe...
Ca si cum as fi fost sarpe dintotdeauna.
- M-am saturat de barbati slabi, îmi spuse ;
care se vaita ca n-au un picior.
Doresc un barbat care sa se laude
ca nu are un picior
ca nu are o mâna
ca nu are
altceva decât viata sa si atât !
III
Nu exista decât o singura viata mare
la care noi participam.
Nu exista decât o singura viata mare
restul, nu suntem.
IV
Deodata, la Pol, am fost urs.
Si memoria ursilor mi s-a dat
ca sa mi se para fireasca starea de urs.
Ursul îmi spuse :
- Ca si cum as fi lovit
de o sageata, sunt.
Otravit si inconstient de felul meu de a fi,
pe care i-l marturisesc într-una.
Îi spun totul fara sa stiu ca îi spun ceva.
Ca într-un leagan eu port în creierul meu
si clatin
ideile lui si pofta de a sti.
Toti ma socotesc strain
pe aceasta zapada !
Numai el nu ma socoteste strain
si de aceea afla.
Râde si afla.
Ba nu, nu râde.
Afla pur si simplu.
V
Nu exista decât o viata mare,
o singura viata mare la care noi toti participam.
Moartea e starea de dinainte de a te naste.
Nu exista decât o singura viata mare.
O traiesc nascutii
unul câte unul.
VI
Ca sa suport sa fiu si ca sa nu ma speriu
ca sunt,
trezindu-ma leu, memoria leilor mi s-a dat.
- Nu cunosc un animal mai blând decât leul
îmi spuse leul,
noi nu mâncam decât atuncea când
ne este foame.
Noi nu mâncam decât atuncea când
ne este foame.
Decât atuncea când
burtii noastre,
domniei sale
îi este foame.
VII
Nu exista decât o singura viata mare,
la care noi, calatorule, participam.
- Da, zise melcul cel cu doua coarne.
Da, zise el.
Sa visam, sa visam
dar sa si facem altceva.
Bunaoara sa populam realul.
VIII
Ca sa nu ma speriu si ca sa nu ma distrug
de spaima de a fi arbore,
mi s-a dat memoria arborilor ;
si umbra mi s-a dat ca si lor pe timpul soarelui ;
Si aventuri de copac mi s-au dat,
ca sa suport sa fiu lemn
fara sa ard dintr-un gând.
- Ca un pom cu ramuri, istoria
sa ne ia de fiecare data de la început !
îmi spuse gutuiul,
...sa reia de fiecare data
de la început, sa ne reia, si în asa fel
ca fiecare în parte sa-si joace
rolul principal si verzos
cu desavârsire !...
IX
Exista o singura viata mare
la care noi participam ;
fiind tot timpul, unul - altul,
si altcineva fiind mereu,
singuratecul care este.
X
Ca sa nu ma sfarâm de spaima
de a fi câine,
nu numai latratura mi s-a dat în vorbire,
dar si memoria întâmplarilor de câine.
- Idei sunt miliarde, îmi spuse dulaul,
idei pot f i si f ara trup ! ?
...Numai geografia fiintei
mai tine în spinare câte un sentiment de câine
sau câte un sentiment în genere.
XI
Moartea e starea de dinainte de a te naste,
îmi spuse cadavrul.
Ca sa nu ma mir si ca sa nu ma speriu,
ca sunt cadavru,
mi s-a dat memoria înghetata a cadavrelor.
- Cuviincios ar fi sa facem un Hai-Kai,
pentru tine, mâini albastre si ochi teapan,
gura întredeschisa si nestrigatoare,
timpan oprit la cuvântul "mama",
pentru tine, vom face un Hai-Kai !
"Atâtea pasari zboara încât
ochiul mare al aerului va ramâne fara sprâncene
!"
XII
Exista o singura viata mare
la care noi participam.
XIII
Si ca sa nu ma fac nisip, de mirare, piatra fiind,
memoria pietrelor mi s-a dat.
- Miscarea naste timp si aceasta
si acesta
si acelea
si aceea
sunt însasi magnetismul !
Cel care sta, nu este.
Cel care misca, are trecut,
Cel care arde lumineaza.
Cel care s-a stins, este orb.
XIV
Exista o singura viata mare,
chiar si cifra unu face parte din ea.
XV
Calator sunt prin viata ;
egal sunt cu tot ceea ce este,
de la peste, la pasare
de la iarba la zarzare
de la capra la iepure,
toate acestea le sunt, clipa de clipa.
Fiecare-n alt timp,
si fiecare, fiind daruit cu toata memoria
cuviincioasa a celui care se misca.
XVI
O vad trecând dureroasa, adunata între umerii
ei.
Împodobita de înfrângeri ca de un curcubeu,
si urmata de-a pururi de sufletul meu
ca de un tren fara sine.
Târâs îl tine de mâna pe Ion,
fiul ei
cel alb si bine mirositor,
cel înnebunit de rasfat ;
singurul ei sprijin,
bastonul ei de nervi, de carne si de oase.
O vad o vreme si dupa aceea orbesc.
XVII
Exista o singura viata mare
la care noi participam.
Numai eu, strainul,
Cristofor Columb prin iepuri
Magellan prin frunze
si Nansen prin pietre,
fiind toate aceste.
ca sa nu ma suprim din mirare
amintirea lor mi se daruie pentru totdeauna
ca si cum ar fi a mea.
XVIII
Sunt pasare cu patru aripi,
camila fara cocoasa,
cer cu doi sori,
si nor care ploua pe mare...
Corabie scufundata în aer,
fluture întepat de o privire
si frumos ca si cum as fi mort.
Moartea e starea de dinainte
de a te naste...
*dezâmblânzirea
De mult negru ma albisem
De mult soare ma-noptasem
De mult viu ma mult murisem
Din visare ma aflasem
Vino, tu, cu tine toata
ca sa-ntruchipam o roata
Vino, tu, fara de tine
ca sa fiu cu mine, mine
O, rasai, rasai, rasai
pe infernul meu, un rai
O, ramâi, ramâi, ramâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.
*rosinanta
Mi-ar veni sa strig
ca mi s-a pângarit gingasia
si obsedat de versul târziu al lui Rilke,
"cel care pâna acum
nu si-a facut casa
nici nu-si va mai face"
m-as simti îndemnat sa aleg
din cele trei calitati f undamentale, -
bunatatea, durerea si întunericul, -
numai pe aceasta din urma.
Dar, prea bine stiu ca uneori
sinceritatea e o viclenie
ca si adevarul în gura vulpii.
Dezbracat de memorie, si având
însusirea tacerii
las în deplina afundare
tristetea rece a lucrurilor
si cele doua trei fapturi mai vechi
ce nu se pot dezlipi
de batrânii stramosi
ai acestei secunde libere
le las în întepatoarea lumina
si în solemna recladire.
Si totusi, ce aparte lumina lucea
ce fel de dimineti
de o alta culoare a sângelui
erau cu putin înaintea izbucnirii razboiului.
Tata ma lua pe cadrul bicicletei
si rulam astfel spre marginea orasului
pe lânga gardurile de lemn
ale vechilor depozite de cherestea.
Intins în iarba ca o jungla
prin fala ochiului zburau
avioane de lupta cât un ou de pasare
cu aripi din coaja de ou de pasare
Era o varsare de sânge
de scorlisoara, de cuisoare,
de boia de ardei
Nu se prabuseau niciodata
si pentru nimic în lume
nu le-as f i atins cu degetul
Clantaneam numai din dinti
pâna când simteam ca am
doua rânduri la fiecare falca
Se nasteau vampirii de sâmbata dimineata
din rumegus si apa de oi.
Somnul se arata ca o alternanta a luminii, -
secunda se arata uneori eterna
moartea mai lipsita de infinitate ;
decât punctul însusi,
ea era mai mica
Secunda ocupa totul,
mâncând, devorând, înghilind, absorbind
totul
nemailasând nimic mortii
si nemailasând nimic
mortii cea de dinainte de nastere
Atunci, sau cam pe atunci, tata
mi-a croit haine
din pielea Rosinantei
pe care o tabacise singur
si o pilise cu pila
Peste noapte însa iapa
începea sa se refaca
si usor ametit de miazme
ma simteam presat de copitele ei
de coastele ei si botul ei.
N-as f i dezbracat-o ca sa nu-l jignesc
pe tata ;
n-as fi putut s-o mai tin îmbracata
din pricina coloanei de aer care
ma presa
ca o sulita
Sinceritatea poate fi o mizerie
iar adevarul pus în gura
unui dihor, o murdarie !
N-am descalecat ceea ce nu calaream
dar nici de dezbracat nu m-am
dezbracat
de pielea Rosinantei tot una cu
a mea.
Curând dupa aceea a izbucnit razboiul ;
peste cinci ani s-a încheiat pacea ; -
dupa mult mai multi ani
am remarcat deodata în iarba ca o
jungla
o lupta aeriana
între niste avioane cât oul de pasare...
Si acum mai am mâinile pline de galbenus
uscat
care uneori începe sa se refaca din sine
si-mi preseaza mâinile
si-mi subtie degetele
cu durere mare îmi subtie degetele
mai ales aratatorul, blestematul de aratator.
*starea pe loc
Ar fi fost un pacat si-o rusine sa zbor
Ar fi fost o tradare
sa devin dintr-o data usor
Greul pamântului
care e dragostea lui pentru mine
sa-l schimb într-un gând, într-o înaltime
Dragostea acestui glob imens si greoi,
prin moarte
Daca m-as fi numarat în trei sau în doi
l-as fi lasat ca vita fara pasune
si ca lumina
fara de ochiul de rugaciune
Mai sunt pentru ca el ma este.
Dar ce lunga si sângeroasa poveste...
*cina generala
Vezi, îmi spuse el,
vine un moment în care durerea se schimba în indiferenta
si nenorocul
în obisnuinta
Nu-ti mai pasa cine stie ce, -
si un fel de liniste
începe sa te cuprinda
Te surprinzi, îmi spuse el,
privind prin brazi, prin cai, prin ocean
Si prin alte multe
ca prin sticla
Al tau si al fiecaruia, -
îmi spuse el,
nu se mai sprijina.
Fosta dragoste, foamea,
strigatul, îmi spuse el,
par împartite la o cina generala
Ah, dar existenta fiecarui individ, îmi spuse el
este nesfârsita si mareata
Resturile ei nu dureaza decât o secunda,
iar întinderea mortii, nici atâta.
*adunarea prin îndepartare
Este ceea ce este.
Legea este a totului, tot ceea ce este.
Îndepartarea de lege se numeste eroare.
Eroarea este îndepartarea de este.
Eroarea este, estele fara sa fie el.
Ea este primul altceva.
Ea fuge din unu, devenind cu unu, doi.
Este adunarea prin îndepartare.
Este ceea ce am putea zice : unu fara unu fac doi.
Nu este ceea ce nu este.
Unu cuprinde totul lui este.
Doi nu, adica e putin.
Trei nu, adica e mic, adica e în af ara, adica nu e.
Este adunarea prin îndepartare, adica
unu fara unu, care este fara unu, fac trei.
*blestemat, ah, ochi de piatra
Vai vietii mele, înca de la nastere
ochi de piatra în trup de apa...
Vederea, ca taria paianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice
Atârna greu ochiul de piatra
si sfâsie apa
La ce bun vederea pietrei pentru apa
când trebuie sa înghete apa de
frig când trupul trebuie sa-mi fie de gheata
bloc lucios si transparent de gheata
gheata tare, gheata solida
ca sa nu-mi cada ochiul de piatra
de sub sprânceana
ca sa nu-mi alunece prin piept
prin pântec si prin picior
ca sa nu-mi ajunga vederea lui de piatra
sub talpile mele de apa
Blestemat, ah, ochi de piatra în trup de apa
trebuie sa-nghet ca sa te tin sub sprânceana
mai friguros decât frigul
trebuie sa ma tin
în toiul frigului
ca sa vad vederea pietrei cu tine
Blestemat, ah, ochi de piatra în trup de apa !
*luare
Tu n-ai sa ma lasi, nu,
nu, nu ma lasa
frate plopule, frate !
Vin si îmbratisez cu repedea mea viata
viata ta lenta
N-ai sa ma lasi,
nu, asa ca nu ?
N-ai sa ma lasi f rate,
nu asa ca nu ?
Ma voi scurge pe scoarta ta,
ca ploaia,
dar tu, nu asa ca tu,
nu asa ca tu o sa ma tii,
nu asa ca tu nu o sa ma lasi, -
si atât de putinul punct
al amândoura
o sa-l f aci de sarbatoare...
Mi-e somn, f rate,
înradacineaza-ma, tu,
înradacineaza-ma.
*fiziologia unui sentiment
Îmi pun cuvântul pe gândire
si ea se rupe strigând si urlând
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor
Îmi pun mâna pe pamânt si el se crapa
si fug sobolii din galerii gemând
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor
Îmi pun sufletul în trup
si el mi se lungeste la vale
suferind ca râul de munte
cu pestii smintiti în el
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor
Ma ased în genunchi în fata ta
si ti se farâma fata
de farâmele genunchilor mei
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor
Pun mâna pe sarpe
si el se face tarâna
Pun mâna pe saua calului
si el se face pulbere
Îti spun o singura vorba
si tu curgi de sub ea
aidoma sângelui de sub cutit.
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor
Strig, si pasarile cad sub strigat
Plâng si scara se cristalizeaza
Încerc sa stau ;
secunda se rupe neagra.
O, de-as avea o cât de câta greutate
as putea sa zbor.
*simt
De ce nu sunteti voi care sunteti.
Hai sa ne facem casa, va strig
sau macar loc pentru a dormi
De ce nu sunteti voi care sunteti ?
De ce dormiti în gangul unei stele
de ce împrumutati raza
de ce nu sunteti voi care sunteti ?
Tristetea, aceasta lume a vietii noastre,
ea, tristetea,
de ce din pricina ei.
sa nu fiti voi, care sunteti,
sa nu fiti
voi care sunteti
sa nu !
*creionul plin de sânge
În memoria Iui Nicolae Stefanescu
Placenta materna
nedezlipita înca de cuvântul pe care-l strig,
seductie a mirosului greoi
din care nedezlipit, sunt.
Nascut pentru jumatatea de viat
cea a barbarilor, cei pe jumatate nascuti,
la adapostul acestui urlet continuu
încerc sa am curajul sa ma nasc pentru moarte.
Eu sa fi fost acela care as fi putut gândi
faptul omului ca este egal cu întimplarea sa ?
Eu sa fi fost acela care sa fi vazând
maria pietrei ca e totuna cu maretia muntelui ?
Aah ! om de om, nascut de nascut
n-am spus ca sunt aidoma,
Piatra, cine-ar zice ca as fi zis însumi
ca dânsa este aidoma ei.
Omul este egal cu omul.
Bolovanul nu este egal cu sira muntilor.
Da, însa da
omul este tot una cu piatra.
Placenta sângeroasa,
strigat de mama, urlet nascator
de durere fiintânda, de
ombilic neretezat !
Eu nu am vroit sa ma nasc, -
nu, nu, eu am vroit sa ma nasc,
de pustia mortii
n-am vrut sa ma încoronez
si nici de aceasta încorporare
Placenta care-mi tine loc de aripa, -
sângele care-mi tine loc de vaz, -
acest miros care-mi tine loc de muzica,
nedesavârsitul cântec
Întronând singura a mea existenta, -
pe care merg cu doua picioare
drag de soldat al patriei
lasat în frigul de dintre doua razboaie
Si deodata, explodeaza punctul gânditor.
Vai câta credinta si câta
întelegere a celor pieritoare
Atâta lumina într-o parte, într-o parte
cum sa nu o ajunga întunericul ei.
Ce ecou sa fii...
Dânsa, piatra se lumineaza odata cu întunericul
ei
noi, mai grabiti, ne întârziem întunericul
Punct gânditor explodat
o graba numai, si atât
Noi doi nu vom mai fi macar nici unul.
Vad acel ceva numit cer
Vad ce vad si dupa aceea nu mai vad.
De frig ma trag în mirosul de sânge
de acolo nu scot în afara
decât rosul înghetat.
Ooo... placenta si cuvertura, -
cap atârnând ca o lacrima osoasa, -
cu taietura gurii de foame de raza
Ooo... tipat jalnic,
urlet schimonosit
al neputintei decât de cuvinte, -
al cladirii cu oase pe dinlauntru –
iar nu cu oase dalbe pe dinafara dalba
De ce sa fie marea moale ?
muntii cu pesti si cu balene
de ce nu sunt înlauntrul lor ?
Ce pasari migratoare zboara înlauntrul meu ?
Ce racnet pentru o biata piatra nascuta prelung.
Ce nefericire de a fi.
Cutuma mortii egala
pentru tot ceea ce este.
Placenta luminii, arzatoarea placenta a luminii
nascându-o pe jumatate
Înfigând-o ca pe-o sulita în pieptul primitor
al mortii
Ia-mi ochii înapoi, mama,
auzul ia-mi-l înapoi, mama
Dragoste este ce sunt.
Aceasta este predestinata mortii
Nu ma îmbogati,
însigureaza-ma numai cu a iubi, iubire
Lasa-ma mama
sa-mi moara numai felul
îndragostirii
placenta sângereaza
ia-ti-o cu nenascutul de mine, cu tot,
înapoi !
***
Lapte rosu, de sabie, as bea
cînd la începutul iernii, crivatul întinde
gâtul lui nesfârsit cu cap de stea
si cu trupul dincolo de munti, în morminte
Presimt cum trece pr in el o respirare
de raza însingurata, polara
Cu colti de gheata împing, în disperare,
din sânul Ursei, pruncul, în afara.
*autoportret
Eu nu sunt altceva decât
o pata de sânge
care vorbeste.
*de ce ?
Daca ar fi sa spalam apa, -
cu ce fel de apa
ar trebui s-o spalam pe ea,
pe dânsa ?
Ah, m-ai facut sa cred cuvântul, -
adica felul de a ma naste si de a muri :
ah, m-ai facut sa cred ca sunt el,
si ca el, esti tu.
De ce-ai mai facut iarba, te întreb –
pe cal de ce l-ai mai facut
te întreb,
pe tântari, pe dihori
i-ai facut, si de ce i-ai facut ?
De ce l-ai facut pe pom
ca sa ma umileasca, de ce
l-ai mai facut pe pom, te întreb...
…ca sa ma scuipi, l-ai facut
pe soarece, pe porc, pe câine, si
te întreb de ce ?
Ah, am crezut ca exist
pentru cuvântul care trebuia sa-l bei
fara sa-ti fie sete ! . ..
De ce
ai mai facut piatra statuia,
sa fie, -
si de ce mai m-ai facut
sa zbor cu aripi, deasupra ei,
de ce ?
*a pierde tot ce se poate pierde
Barbatul este un animal indirect,
Gingas sufletul lui
de neînteles este.
Umbra unei frunze o tine în brate,
frunza nu, frunza nu.
Fuga unui iepure o tine pe câmp,
iepurele nu, iepurele nu
Foame îi e de ce n-au mâncat altii, -
frig îi e
tot timpul de alte stele
Animal indirect, lumina pentru orbi, -
gingasului se vadeste,
prin baltoaca de sânge
Nu naste ci viseaza, -
nu doarme ci tine în mâna arma !
Neputând sa piarda nimic
el pierde totul !
moare numai omorând.
Inventeaza puterea din absenta.
Lumina în sine însusi.
Ochi scobiti cu degetul si scursi obraji,
ud al luminii, -
neputând sa tii un copil în pântec
taierea gâtului în chip de sabie
o tii îngropata în pamântul de razboi al
nimanuia
Ce poti sa pierzi tu, -
nascut pentru pierdere totul îti este destinat pierderii
Animal indirect
sufletul tau gingas nimanuia
de trebuinta este
Baga mâna în pamânt si scoate
sabia iar nu samânta !
în singuratatea lui A
nu-l îndrazni pe 1
Animal indirect
lasa-te sus.
*cântec de leagan pentru arca lui noe
I
Ca un tren cu soldati plecând spre front,
trecând prin gari,
asa este starea mea de acum,
bautoare de apa tîsnita,
uitatoare de numele scrise.
Va trebui sa legan în brate sina ferata,
sa respir pâna în stramosi
fumul salbatec al locomotivei,
cerul.
Desigur, am sa mor pe drum,
îmbolnavit de stele ca de bube,
se va lua ca râia lumina de pe mine.
în genere, oamenii vor fi orbi.
Nu am sa scriu nici o scrisoare,
am sa-mi bag mâinile pâna la cot
în cutiile postale din gari
si am sa ma spal pe fata cu :
"al vostru cu dragoste".
În ranita port amintirile altcuiva ; -
în loc de batista am o tradare de muci,
când ma scarpin, Romeo se jeleste
si striga; plângând :
"Ma însângerezi si asta n-ar fi nimica
daca nu s-ar lipi praful de Roma !"
Ma vad, mi-a zis, ma vad, mi-a zis
ieri au vrut sa potcoveasca cu mine
lumina de la o lumânare.
Nu m-am lasat.
Mâinile batrânei începusera sa miroasa a
friptura de porc !
Opreste marfarul în gara ;
soldatul beat se coboara,
se usureaza ca si cum ar cânta,
se acopera cu dorul lui de acasa,
cuviincios
Se urca în vagon,
în timp ce vagonul se urca în cer,
în timp ce
urcarea se urca
si steaua apune, -
pe acoperisul de tabla buclata
al garii, apune.
II
Mai dormi si tu ca ti-a venit rândul.
culca ce ai vazut
si pune perna
limba vederii cu care ai lins ce ai vazut.
De o vedere, greaca,
calul, întepat, a spus i-ha
De o vedere latina : -
zdrang, cu ei peste piatra !
Noi nu vom fi iertati niciodata
din pricina noastra.
Noi nu vom fi iertati niciodata.
din eroarea de a fi.
Sa te nasti din altcineva
înseamna a muri în altcineva.
Soldatule ai început sa mirosi
Trenul tau, soldatule, a început sa miroasa,
terasamentul miroase.
Spalati-va cu un cutremur !
III
Calule, dragule, dormi
Dragule, iepure, dormi
Dormi tu, soldatule,
doarme-ti-ar gloantele
ranita si familia !
Câta sare pierduta,
ce naduseala,
ou de porumbel ouat la tine în buric, -
si tu,
de nimica ce esti canalie,
stea care în loc de raze ai
coarne de melc cu ochi în vârfuri...
Pune mâna pe ele,
baga-ti degetul în gura. Dupa aceea,
cânta din el si din tine
cânta-ne !
IV
Sa salvam tot ceea ce provoaca moartea
gloantele si gelozia ?
Sa salvam nedreptatea si sa aparam durerea ; -
chinul si tradarea ?
Chinului si tradarii, sa-i dam lapte de capra ;
sa culcam în patul parintilor nostri nelinistea,
iar daca se trezeste s-o tinem la masa ?
Pe noi, sa ne dam ei de mâncare
Ochelari maritori sunt trupurile
noastre pentru miopia minciunii
Sa pipaie cu singele meu
lama cutitului, cei
patrunzatori si ascutiti.
V
Urca moartea ca apa atrasa de luna
Viata mea pluteste deasupra ei ca o arca
Din mine se va salva numele meu,
din tine se va salva duhoarea ta,
Mi-a ajuns la barbie apa aceasta ; -
pe limba mi s-a revarsat apa aceasta
în nari mi-a intrat apa aceasta.
Ce e urât pluteste deasupra :
loveste razele între ele si le zornaie
Stele pacatoase, dar plutitoare, -
stelele dihorului plutesc pe apa aceasta
Ce a fost curat si greu a cazut la fund, -
zarzarea murdariei se înalta la ceruri
Un zeu al crimei împarte nedreptatea.
Noi, am fost numai dopuri la vinul din sticla lui
Sa salvam musca albastra
sa nu care cumva sa se înece gripa,
aura de febra
luci de var !
VI
Nu bou-vagon, ci soldat-vagon,
ah, voi muzici
tunuri cu teava de carne
tragând în inamic copii de lapte
bum !
...cât sânge pentru un biet zgomot !
VII
La-la-la-ri
si la-la-la
copac cu cioc de pasare ;
batrâna mea zboara peste mine
- Se lasa apele, mi-a spus
(tinea în dinti o maslina).
Deasupra batrânei mele zbura batrânul meu
La-la-la-ri
In loc de curcubeu el avea o culoare
(tinea în ea un miros ca o creanga de maslin)
Mi-am pus mâinile în solduri si am strigat la
animale :
Specii iubite si dragi rase,
jigodii de plante si parfumati soareci :
apa va continua sa scada tot timpul,
toata viata noastra va fi o uscare de ape,
tot timpul vietii noastre apa va scadea sub noi !
Ne-a parasit Araratul !
Cu cât va scadea apa cu atât ne vom îneca
mai mult
Cum, unde s-a dus ?
Dragii mei, aceasta este o alta poveste ! ?
*so, pe zeita
Ce, tu esti numai pentru privit !
Ce, tu crezi ca moartea e numai pentru murit !
Ce, tu crezi ca soarele e numai pentru rasarit !
Ce, tu crezi ca inima e numai pentru batut !
Tu crezi ca spirala cochiliei
pentru cornul melcului e numai un scut !
Ce crezi tu, ca ce se crede
e verde din iarba verde !
Ce crezi tu, ca eu si tu
suntem da, sau suntem nu !
Ce crezi tu !
U!
*cutuma
Alungitilor pe verticala
l-ati uitat pe împarat.
El se duse de-a-ncalare pe ovala
harta marelui regat.
Bat din pasari ca din toba
peste aerul agrest.
Stau pe timpuri într-o roba de
dintr-un albast celest.
Ma-ntretaie, vai, murirea
care desenata fuse
în de toata firea
cuielor, opuse ;
Dor mi-a fost de a mea coroana,
dara tâmple ca sa bag sub ea
n-avui, o , istorie romana
decât numai stea.
*o litera în oglinda
Nimeni nu s-a îndoit de faptul
ca marul este prost,
ca gustul lui nu are idei,
ca roseata lui nu este rece...
Dar cum ne-am mai aprinde
frigul, cu mere
si am face o mare economie
nemaiarzând umbra...
Ah, tu ti-as zice
si toti am întelege despre ce
e vorba
chiar si eu
chiar si ne
într-o lume alta...
*strigat de ferire
Medievala lumina pe mobile vechi
prin sticla groasa trecând ca printr-un razboi punic,
rarita si subtiata, logodita cu lenea,
calarita de pleoapele ochiului care se-nchide,
amurg al oaselor si al pieilor,
noapte a respirarii cu vise.
Domnia-sa ne-a întors ca pe un ceas,
ne-a reglat sa fim lucizi în timpul zilei
si somn labartat si fara vâsle
ne-a dat pe sub luna noaptea.
De ce am-împinge prin alcool
visul de noapte sub miezul zilei ?
De ce am-muta cu norii umbra
pe care alergând copilul si-a lasat-o acasa ?
Haideti va rog si va implor sa haidem
insuportabili stând si întelepti.
Doua-trei guri de aer mai avem
Si apoi... Si apoi...
De ce la urma si înaintea
trecerii noastre în nimic, -
acum sa dobândim întelepciunea
stiinta dreapta a durerii !
Haideti va rog si va implor
la dezlegar ea tar mului de lucruri
la valea tristilor ficati de pasari
de la ospat când stati, ah, va implor.
Acum când numai o secunda
lucioasa ca un principat german
ne mai desparte de Mediterana
albastra a lui Odiseu
Ah, va implor sa nu-i lasam pe tineri
si pe adolescenti ah, va implor
spuneti-le greseala mortii noastre,
pe foarte viguroasa de greseala a lor.
Sa nu-i lasam pe ei, pe mult copiii
car e din trupul nostru s-au nascut,
ca un ecou sa ne repete viata.
sunt noi erori ce nu au fost facute
sunt crime împotriva razei ce n-au fost
noima nu are si nu are sens nu are semn
nici datina nu are
sa-nvete trupul nostru pe de rost.
Ah, va implor, va rog acuma
când suntem întelepti când suntem apti
de a desface adevarul de minciuna
unului doi treiului cinci ca niste frati.
Va rog si va implor, hai sa le spunem
greseala noastra am trait-o noi
voi dragilor traiti-v-o pe-a voastra
un infinit exista de gresele noi.
Haideti acuma când murim cu moartea
îmbratisati în preacurvie
Haideti va rog sa îi lasam sa fie
pe-ai nostti tineri mai curati.
Sa nu mai faca ei gresala noastra,
nici crima împotriva calului si-a stelei
si nici scuipatul împotriva marii mare
si nici graunte sa nu puna în himera.
Loc liber este pentru alte noi
greseli si plânsuri mult sarate
Hai sa-i lasam pe tineri noi,
deplin curati si-n sanatate.
*respirari
Ce pofta de viata mea avea
ceea ce nu era
Ce pofta de nu era, avea
ceea ce nu, nu era
Umbra lumina-mi parea, -
iar muntele în zbor ca zbura
A, nu-mi mai era A.
Era, nu-mi mai era.
*mai putin decât a fi
Ce daca vii din alta parte ;
ce daca si tu esti tot animal ;
ce daca la turme, la stoluri, la sapte,
la ciurde, la herghelii, la cvartal, -
ce daca noi doi am fost primii
care au fost haraziti demâncarii
pe alte planete cum fura crestinii
hrana uitarii.
Ce daca ei ne-au mâncat cu o gura
prin care-am trecut si ne-am dus mai
adaogând o faptura
ia trupul acela de sus.
Ce daca, ce daca
altele fost-au mintile
si în potopul de carne pe arca
ne-au fost luate doar osemintele !...
*cântec
Pe nervul acestei priviri
o doamne ce multe orbiri
o sfinte ce multa vedere
avui pentru muiere.
Pe nervul acestui auz
o doamne ce suflet ursuz
ce mers leganat de tacere
avui pentru muiere.
Pe nervul acestei sprânceni
o doamne ce ninse poieni
ce trista putere
avui pentru muiere.
Pe nervul acestor nervi
o; doamna, îti fura mult servi
dulci pietre în înmuiere
ochii mei pentru muiere.
Pe nimicul fara nimic
ce trista cântare ridic
lerui ler si lerui lere
si numai spre o muiere.
*omorârea calului
Bate-ti cu cureaua calul peste bot
îi spumega-n zaba amurgul
cu mine si cu dealul tot
sa-ti bati peste ureche murgul !
Înfige pintenul de fier
în pielea lui neargasita
încep sa curga înspre ieri
si ora si clipita
e cal troian atât îti spun
si spart mult prea devreme
nu vezi e-nvaluit în fum
si are-n jur de rani sprâncene
si gene are calul tau
la sângele ce-i curge din ureche
sa-l bati cu biciul lung si rau
pe calul care mi-e pereche
sa-i dai cu raze-n steaua fruntii
sa-mi dai cu raze-n steaua mintii
atât îti spun atât îti strig
sa-l omorâm. Se face frig.
*ochiul patrat
Nu pot sa cred ca pasarile zboara,
ca ele se sprijina pe ceea ce nu este,
ca tu ma iubesti pe mine
fara sa-ti fiu câine...
Exista un aer al pierderilor
si o nemiscare a caprelor negre,
dar eu nu le-am respirat
de când îti sunt câine.
Mai ai pe altcineva de lovit
din dangul acela scotând din el o statuie ?
Hai vezi-ma si haide loveste-ma !
Numai eu îti sunt câine.
*oratoriu
Nimic mai ambiguu decât linia dreapta,
nimic mai dureros decât nunta
...si mai strain decât sarbatorile
anului nou
nimic nu este.
Nimic mai liber decât somnul,
nimic mai salvator decât oboseala
si decât adolescentii cei doi
pe care ieri i-am vazut sarutându-se,
nimic mai din trecut nu este...
Nimic mai statornic decât aerul
si nimic mai invizibil decât el.
*înaintare
Se dedica dui Artur Lundkvist
Eu sunt o locomotiva cu aburi
în urma careia sine-le se evapora.
Eu sunt o pasare care zboara
în urma careia aerul se pietrifica.
Eu sunt un cuvânt care se rosteste
lasând în urma lui un trup.
Eu sunt timpul ce sare
dintr-un ceas care se cristalizeaza.
Eu sunt iarba
cocosata de verde.
Eu sunt foamea alergând
înaintea unei burti.
Eu sunt cel care se naste
dintr-o mama atât de adevarata
pe cât de neadevarat sunt.
*schimbarea aerului
Ma uit în ochii tai si îti spun :
în curând vom da nastere unui copac
dureros si verde, dureros si verde.
Continuam ?
- Continuam !
Iti pun o mâna de fier pe umarul tau de plumb
si îti spun :
în curând vom da nastere unei sabii
ea ne va arde si ne va durea.
Continuam ?
- Continuam !
Te ridic peste pieptul meu.
Curgi peste el cum curge laptele pe piatra.
Ma uit cu ochii mei în ochii tai si îti spun :
am nevoie de o barca si de sapte lopeti.
Toate acestea le voi smulge din trupul tau.
Te întreb solemn :
crezi ca pot sa continui ?
- Continua.
Aceste pasari care zboara în respirarea ta
toate aceste pasari care-ti flutura în jurul narilor
alunga-le pe toate
alunga-le ! Am nevoie de un aer liber !
Ca sa zbor am nevoie de un aer liber.
- Vrei sa schimbi aerul ? - Da.
*schimbarea
Deodata, am simtit cum renaste în noi o vorbire,
si tremuram cu gurile lipite de ea.
Ce ochi mai trebuie sa fi avut si auzul
când lânga ureche auziram o stea.
Cu o aripa lunga, prelungita, taioasa,
deodata, îngerul ne-a însirat pe amândoi,
si astfel înjunghiati de aceeasi durere,
pluteam în aerul vorbirii celei noi.
Cu tot cu noi îsi ridica aripa parând
ne-ngreuiat.
Aproape sângeram pe ascutisul unui cuvânt de împarat.
Unde ne zbori, în care întelesuri,
în ce putin de trup maret de zeu,
în ce înalta, nedistincta de vorbire
din care absenteaza tu si eu,
din care tot ce stim ca e, nu este
si ce nu stim, pare a fi ?...
*frica si alergarea
Dormeam atât de dus într-un iepure
încât alergarea lui speriata
zguduindu-ma m-a trezit somnoros
si m-a lasat sa dorm
într-o iapa.
Dus dormeam într-o iapa,
i-ha, i-ha se-ndragostise de dânsa
vocea unui om
întristat de gloante.
El a cazut mângâind cu mâna
un zid.
Mâna lui uscata si moarta
mi-a apucat ultimele cuvinte
ale vorbirii
pe care acuma încerc s-o înnod.
*de trista dragoste
Sa lasam obiectivitatea pentru rotile dintate
pentru suruburi si pentru saibe.
Daca timpul trece asa cum trece
tu nu ai dreptul sa ma privesti f ix.
Sa le lasam celor fericiti dreptul
de a bea apa
atunci când au gura
si pentru ca numai lor li se face sete.
Dar atunci când dorm, când dorm
atât de adânc
când dorm asa cum dorm
desigur tu nu ai dreptul sa te trezesti
si sa pleci.
*contemplarea lumii din afara ei
PARTEA I : NERVUL TERESTRU
l. Cel care a murit despre
cel care nu s-a nascut
Ne trebuie un timp care sa ne împace
felul nostru de a fi,
care sa ne lumineze ochii,
ochii care au început sa creasca anapoda
pe tot cuprinsul fiintei noastre,
ochii din nari si din degete,
ochii grosi din calcâie
precum si ochii
pe care-i eliminam tot timpul din noi
sub ciudata înfatisare a cuvintelor
si a strigatelor.
El va fi vedere,
noi stim aceasta,
el va fi vedere.
De aceea i-am si pregatit
paturile ochilor nostri
pe care-i tinem neplânsi.
Pentru el îi tinem curati si neplânsi
sa aiba unde trage peste noapte
în orice secunda ar veni
când va veni.
2.Nervui terestru
Iata prima parte a descrierii :
aici, în aceasta zona cosmica
sub pleoapa albastra.
toti se manânca pe toti.
Neîntrerupt, toti se manânca pe toti.
Omul manânca pasarea,
pasarea manânca viermele,
viermele manânca iarba,
iarba manânca resturile omului,
resturile omului manânca piatra,
piatra manânca apa,
focul manânca aerul,
aerul manânca pamântul.
Este de mâncare cât este,
dar ea nu se termina niciodata.
Zgomotul car acteristic
este acel al falcilor mestecând
Iata acum principiul :
cea mai mare dimensiune din cosmos este
punctul.
Unul nu este mai mare decât altul.
Muntele este un punct
si firul de iarba este tot un punct.
Iata credinta :
de multa vreme hrana
care-si este siesi hrana
care este pentru hrana, hrana
si car e se potoleste cu hrana
s-ar fi sfârsit în acest punct albastru.
Vine însa din afara lumina
vine însa din afara radiatie oarba.
La baza acestei foamete,
la baza acestei neîntrerupte foame
este lumina din afara,
este radiatia oarba din afara
care adauga celui mâncat
si îi repune la loc
partea mâncata
3. Fonetica terestra
Diferite sunt învelisurile :
iarba pentru pamânt,
apa pentru pesti,
blana si pielea pentru carne,
tipatul pentru frica,
literele pentru cuvânt,
si, la urma, peste tot aerul.
4. Morfologia terestra
Apa este majoritara.
Din aceasta pricina,
în foamea generala,
ea ocupa un loc distins, princiar,
numit setea generala.
La rândul ei, ea bea si mânanca totul.
În genere si vazut de la mare distanta,
între oameni, animale si plante
nu exista nici o diferenta.
Este o planeta de marimea unui punct
pe care diferite puncte
se socotese a fi stapâne.
De la distanta,
nu se poate-adjudeca
cine este stapânul planetei,
care punct stapâneste punctul.
Putem deduce, însa ca toate au un lucru
comun
si anume, burta, stomacul.
În jurul stomacului,
unora le-au crescut frunze,
altora le-au crescut aripi,
altora le-a crescut creier.
De la distanta, însa.
nu exista aproape nici o deosebire
între ce a crescut
în jurul unui stomac
si ce a crescut în jurul altuia.
Toate aceste burti au aceeasi foame
ca dovada ca se manânca unele pe altele,
ca dovada ca sunt.
5. Sintaxa terestra
Desi toate fiintele si lucrurile
de pe pamânt
traiesc într-o deplina amestecare
desi totul nu este decât o nesfârsita cina,
desi departe, din cosmos
toti la un loc au o singura viata
desi de departe, de foarte departe
nu strabate pâna în cosmos
decât un fin murmur
de falci si mandibule,
de radacina si de valuri
crontanind
desi nici aceasta nu poate avea
o anumita înfatisare,
totusi am putea spune fara sa ne
înselam prea mult
ca exista o oarecare ordine si
o oarecare asezare
a ceea ce exista acolo
Bunaoara întotdeauna când cineva
manânca
altcineva este mâncat.
PARTEA .II : NERVUL DIVIN
1. Cel care nu s-a nascut despre cel care a murit
Acest punct de culoare albastra
care-si zice siesi pamânt
el este ochiul,
el este patul de odinioara
el este patul de odihna
al vederii în genere.
De la mare distanta,
de la foarte mare distanta,
nasterea lumii si apoia ei
sunt lipite
si dorm îmbratisate în acest punct
albastru.
Aici toate felurile
se strâng în brate
si toate chipurile
se suprapun
Aici toate numerele dorm
în cifra unu,
iar cifra unu doarme
în acest punct albastru
Aici si infinitul vazut din infinit
este un punct
Aici e singurul loc tragic
pentru ca domneste unu,
iar nu zero,
pentru ca domneste singuratatea,
iar nu nimicul,
pentru ca domneste moartea,
iar nu nefiinta.
Aici domneste deznadejdea,
iar nu vidul.
El este punctul,
el este divinul punct albastru.
Inima tuturor inimilor,
trupul tuturor trupurilor
si sângele scurs
al tuturor ranilor din cosmos.
Aici este cimitirul
în care a fost îngropat
osul stelei Antares.
Aici este leaganul
în care urla si se zbate
copilul din flori
al stelei Arcturus.
2. Nervul divin
Iata a doua parte a descrierii :
sub pleoapa albastra,
aici, în aceasta zona cosmica
toti se nasc din toti,
neîntrerupt, toti se nasc din toti.
Omul se naste din pasare,
pasarea din vierme,
viermele din iarba,
iarba din resturile omului,
nasterea omului din moartea ierbii,
moartea pietrei din nasterea ierbii,
nasterea pietrei din moartea apei.
Toti, într-una, unul dintr-altul
punându-si trupurile cap la cap
înnodate cu verigi de moarte.
Iata acum principiul :
cea mai mare dimensiune este viata,
Nici o viata nu este mai mare decât alta,
nici o moarte nu ramâne neîmpodobita
de o nastere.
Iata credinta :
aici se creeaza timp într-una,
se produce timp,
se moare si se naste timp,
se manânca timp,
se vinde timp,
se depune timp,
se modifica timp,
se risipeste timp,
se economiseste timp.
De foarte departe
se poate confunda a
cest punct albastru
cu timpul
3. Cîntecul
El întrerupe cu sinea sa
orice alta miscare.
El face sa nu mai fie
ceea ce este
si sa apara în fiinta
ceea ce înca nu s-a nascut.
El schimba totul în vedere
înfometând lumina.
El leagana moartea
pâna când rasar din ea cuvinte
si împodobeste cu lacrimi
legile stelelor fixe.
El este numit, uneori sufletul,
dar cel mai exact ar fi sa-i spunem,
totusi, cântecul.
4. Cântaretul
Nimeni n-are nevoie de el,
dar fara el nu se poate.
Spune-ne cum ne mâncam unii pe altii,
i se spune : - si fa-ne sa plângem.
El stie plânsul altora
si lacrima care li se cuvine.
Pe pamânt, din neamul oamenilor,
se nasc cântareti.
De asemeni, din neamul ierburilor.
Si din neamul animalelor,
pietrelor,
pestilor,
apei,
aerului,
focului,
se nasc cântareti.
Pe pamânt tot ceea ce exista
are nevoie din când în când sa plânga.
5. Sensul
Aici se încheie
scurtul raport electronic
obtinut cu ajutorul computerelor
în care s-au introdus toate fisele
cu informatii necesare.
Vazuta din afara,
lumea si locuitorii de pe punctul albastru
pot fi caracterizati prin aceea ca sunt
si pot stârni ciudatul sentiment
ca au tendinta de a fi.
Pierderea cosmica investita în
ei este lumina de la diferite alte stele.
Ei produc, în schimb, pentru cosmos
timp.
*ducerea
- Un-te duci soldat ?
- Ma duc la-mparat !
- Un-te duci tu sfecla ?
- La 3 si 14!
- Un-te duci tu fata ?
- Eu ? La împarata !
- Un-te duci tu sfecla ?
- La 3 si l4!
- Un-te duci tu iepure ?
- In de pestere...
- Un-te duci tu sfecla ?
- La 3 si 14!
- Un-te duci tu vulture ?
- In sfârcul de strugure.
- Un-te duci tu sfecla ?
- La 3 si 14!
- Un-te duci tu suflete ?
- Pe drum fara umblete.
- Un-te duci tu sfecla ?
- La 3 si 14!
*a-mi da din mâna de mâncare
Te-ai înstrainat de mine, mama,
nu-mi mai dai din tîta de mâncare,
ci din mâna,
Am ajuns sa avem masa în casa, mama,
am ajuns sa avem masa în sofragerie.
A devenit de lemn sânul tau, mama,
masa cu pahare, sfârcul tîtii tale.
Da-ne mie, mama, si prietenilor mei de baut
si dupa ce ne saturam setea de viata
da-ne de murit, mama.
*catararea pe o raza
Mâna mi se ardea
pâna când nu mai era.
Ochiul mi se orbea
de nu mai vedea.
Inima mi se-nfunda
în tot ce era.
Urcarea urca
în spate o stea.
Strigam când mutea,
eram cât era.
Nu 1, ci A,
îl stiti voi pe A,
murdarul de A,
luminosul de A...
*cântec
Ce grea e raza, doamne, a ta,
mi-ar trebui un ochi de otrava
ca sa vad,
linia pasarii când mi se face, A
si stânca prapad.
Ce greu se oua un ou !
Ce munca pentru oval.
Nimeni nu este al sau,
si nici nimeni
nu este al tau
Pasari iubindu-se-n aer.
Pasari iubindu-se-n crengi.
Poti tu, singuratecule
vazându-le
sa le-ntelegi ?
*doi soldati de dupa lupta
- Eu, zise Iovis, înca ma mai speriu
- de crima împotriva gândacului negru.
Ma scârbisem de dânsul si-l pândeam
cu sandaua.
Alerga în zig-zag
loveam în caramida de sareau scânteile.
Deodata gândacul s-a oprit, s-a rasturnat pe spate
si-a strâns labele de gândac si s-a dat mort.
Aici începe crima, spuse Iovis,
când dai în cel care se da mort.
Ce scrâsnet, ce scârba
- Stai sa vezi, raspunse Capitolius
dresam un cal care de fapt era o iapa,
deci, nu avea în sine durerea castrarii.
Dupa lupta, ce crezi ca facea ?
O mângâiam si ea îsi baga brusc capul
cu gât cu tot
sub subtioara mea
Ce crezi ?
Era un cal calin.
Ah, si eu am avut un câine pe care-l chema Mordador.
Cînd ma-ntorceam acasa se târa
udându-se de emotie
se târa spre mine dând din coada.
A murit bietul de el
si, habar n-am daca era câine sau catea
- Pune-ti scutul pe tine
ca e frig, o sa ajungem, Iovi,
sa vorbim pâna când si despre pisici.
Mâine barbarii împarosati
or sa ne mânjeasca mâinile cu sângele lor.
- Noapte buna, ba
- Noapte buna, ba
*cântec
Se urâtise trupul gândit
cuvintele erau spuse într-o limba straveche si barbara.
A trai, devenise am trait,
începuse ceva din sinea mea sa moara.
O pata de umbra m-a traversat ;
era numai de la un vultur în zbor
ce-ntrerupea minunat
locul în care m-am nascut,
de cel în care o sa mor.
Cine te-a plins cu ochiul lui pe tine soare,
lacrima arzatoare ?
*patru afirmatii in sprijinul realului
finului meu Tudor Draganoiu, cu prilejul nasterii sale
I
Ah, stramosul tuturor pietrelor
e cântecul.
II
Numai în somn fiind
as putea zbura - pasare fara de aer.
III
Si astfel,
plingând dezgrop sabia
râzând tai capul.
IV
Pricina ochiului nu este lacrima
ci vederea.
Nu,
sa nu confunzi niciodata
ceea ce este real cu ceea ce este
adevarat.
A iubi este real,
iubirea este un adevar.
A iubi este
Iubirea se este.
*adaptarea la aer
Raza acestei pasari zburânde,
ochiul, mi l-a îmbolnavit de zbor.
Putinele de tot secunde
ma vor sa fiu orb si sa mor.
Ah, aer, suf ocat,
al vremei când apa mi-erai, respirare,
de rechin împarat
în strafundul de mare.
Simt ca aceasta rotunda
de clipa, - are un aer suav !
Reda-mi linia, o reda-mi-o, din unda,
ochiului meu zugrav.
*haiku
Ma musca un câine ah,
privesc prin el
ca printr-o fereastra.
*blândele si ferocele activitati ale
însufletitelor si neînsufletitelor
Deodata gândul mi s-a schimbat în vedere
si ea a început sa ma doara
ca o dezmortire
Un fel de crestere de picior pentru
salt pe secunda.
Deodata, totul a început sa treaca si sa se treaca
sa nu mai stea si,
sa se alerge.
Ghimpi mi-au crescut în interior
întepind ceea ce ar fi trebuit sa ma înveleasca.
Sa rupi ce n-a existat niciodata
si ruptura sa-ti fie lumina
durere ca o tromba
în absolutul desert !
II
M-am pomenit mâncând fara sa-mi fie foame
m-am pomenit respirând lapte
fara a ma fi sufocat vreodata
înainte de aceasta.
M-a încercat un sentiment
ca o apasare
când niciodata avusesem greutate
Mai târziu am stiut ca el era frica.
Din necuprins ma micsorasem deci.
Altfel cum ?
Altfel de ce ?
Câta singuratate
A fi!
Ce fel de unu si total
a avea !
Nici târzii si nici devreme
rupturi ale desavârsitei linisti
Lumini, pentru ca lumina
menita este punctului.
III
Si pentru ca deodata suntem multi
si pentru ca deodata exista sus si exista jos
si pentru ca deodata ne este foame unul de altul
si pentru ca deodata avem început si vom avea sfârsit
sentimentul numit frica ne-a daruit cu guri
sentimentul numit unu ne-a îmbracat în fapturi
IV
De ce ne-o fi trebuit noua lumina
si ce este aceasta ruptura numita lumina
De ce a trebuit sa devenim puncte
când nefiind eram totul.
*locuit
Pîna când nu ma paraseste zeul
care sta tolanit în mine
nu pot sa ies din cort, iubito
iar cohorta doarme si miroase
a cimbru
pentru ca vin e primavara.
*alt haiku
Intunecând întunericul
iata
portile luminii.
*mozart si câinele spaniol
Mordador, traieste-mi raza
oasele negre, carnea violeta,
fi-mi aripa de praf si piaza
de tot secreta.
Cînd pune-vor pe mine animale
fara de sânge-n ele, jupuite.
O, Mordador ; ma rog domniei tale
ma lasa lor, nu ma trimite,
în somnul pur al unui gând
îndepartatul meu curând.
*hieroglifa
Ce singuratate
sa nu întelegi întelesul
atunci când exista înteles
Si ce singuratate
sa fii orb pe lumina zilei,
si surd, ce singuratate
în toiul cântecului
Dar sa nu-ntelegi
când nu exista înteles
si sa fii orb la miezul noptii
si surd când linistea-i desavârsita,
o, singuratate a singuratatii !
*rug si ruga primaverii
În cadere parem ca stam ;
în urcare numai, ne pierdem firea
cum bunaoara în primavara
iarba si-ar pierde dreptul de a fi
nascuta
Haidem sa fim rude, - i-am spus
propriei mele vieti,
haide tu, haide ba,
Si asa se face ca vine primavara
si asa mai departe.
*cântec
Absenta murdara si asteptare
disperata
În lipsa ta s-au nascut
cifrele si zeii
Si tu nu stii nimic de aceasta
Si tu nu stii nimic de aceasta
De când nu esti,
piatra a dat lumina
Miscare a dat piatra
de când nu esti
Si tu nu stii nimic de asta
Si tu nu stii nimic de asta
Fluviul a ramas gravid de pesti,
aerul greu de pasari
De când nu esti
De când nu mai esti
Si nici macar nu stii nimic de asta
Cuvântul meu s-a facut trei,
cântecul meu s-a facut sapte
Dar tu, habar nu ai
ce este trei; ce înseamna sapte
Murdara asteptare, absenta disperata
*gresirea cerului
Zburau vulturii întorsi pe spate
si cu gheara întoarsa în sus
ca pe niste miei sa fure,
steaua cu lumina ondulata ;
Ca pe niste miei sa fure de sus
lumina ochilor mei.
Zburau vulturii întorsi
si pe spate prin cer
spinarile lor coborâsera jos
si se stergeau de sternul meu.
Cer le era trupul meu de carne,
pamântul le era lumina aceea
de sus a ochilor mei.
*smulgerea mastii
I
Nu mi se poate smulge mâna din umar,
chiar daca mi se smulge mâna din umar.
Sângele lasat astfel vederii
ar fi un sânge contabil
negâlgâitor si statistic.
A-ti trage o manusa de pe mâna
e pentru insul meu acelasi lucru cu a-ti
trage
mâna prin rupere din umar.
S-ar ivi la vedere
o faptura atât de veche si apriga
un animal nelegal
luminiscent în afara luminii.
O îmblânzire pentru el si o masca
un fel de lupa maritoare
a fost înconjurarea lui cu piele
si trimiterea lui finala
în, cinci degete cu unghii.
II
N-ar fi prea bine
sa mi se rupa coasta
si nici prea întelept, ca bulbul rosu
al numitei inime
sa se arate
numitei vederi
Inaltator castel si turla
trupul acesta a fost facut
sa fie întelesul legii si pe pofta
foametei ei de geometrie.
Nu-l rupe, el este ochelar, -
nu-l rupe, el e luneta
prin care smârcul, dampful
greutatea
apropie durerea de urletul sau.
III
E trupul vazut
o lupa maritoare
Alergând nebuneste linia
de dragul baltoacei încolacite.
Il sterg cu gingasie si-l cural de miros
îl spal cu aer si-l dedau tristetii
Prin el mortalul punctului miros s
e schimba-n cifra.
*noaptea metalelor
Viata scumpa cheltuita pentru orbi
pe nevederea cauzei
mai orb decât Homer cu ochiul smuls
în muzica aplauzei
Voi fi batut de du-te-vino
de un pacat pe care-l mostenesc
de-o foame simpla, ah divino
lumina care nu te mai vorbesc
Zic un cuvânt ce nu e geamat
ce nu e urlet de durere
ci înteles din care, poate
rasar atâtea lumi de stele
Nu, eu nu am lacrimi de vânzare
m-apasa blând durerea de a fi
locul în care zarea nu mai are zare
frica de a muri.
O, cât curaj si câta moarte
taie în doua cifra sapte
O, câta multa dragoste
se duce ca o zâna
flutura pâna când încep sa respir fier.
*venise vremea
Venise vremea sa mor
lucrul fiintei mele
sa nu-l dainuiesc
sa-mi para rau de toamna
iar de iarna sa îmi apara frigul.
Venise vremea sa ma adaog
la putina dragoste ce mai exista
sa lungesc prin propria mea absenta linia lunga
scrisa pe tabla neagra
Venise vremea sa mor
dar deodata mi-am adus aminte
de cu totul si cu totul altceva.
Nu m-am mai dus
unde trebuia sa ma duc
ramânând unde nu am unde sta
tin în mâna un spic de grâu
ca si cum ar fi vorba despre plantatii
Tin în gura un cuvânt
pe care nu-l mai spun nimanuia
din gelozie.
*razboiul
Acest bolovan a dat o ramura verde.
O, cântec de privighetoare al caprei.
Din subtioara de lapte a mamei
am alunecat în subtioara de spirt a tatei.
De buna seama cineva este de fata
ajuta aceasta translatie de aer
vorba îngheata
o, tu zapada.
Vine de-a-ncalare pe sine
sarea cu ochi
maduva fierului.
- Nu va mai bateti atâta între voi,
razboiul s-a terminat ieri !
- Mai taci din gura am strigat
mai taci din gura
taci din gura mai bine taci din gura
taci din gura !
Noi suntem cei de alaltaieri.
*caderea cerului
Acum ca niste pietre blânde
ne vom lasa de apa sa fim cursi
precum albastru cer al nimanuia
sta prabusit în ochi de ursi.
Asa cum greutatea este cerul
u-m-a-r-u-l-u-i - rupt si apasat,
asa cum împaratul, frigul, gerul
e l întâmplat.
Ma strânge noaptea care va sa vina,
nici mort într-un mormânt nu o sa-ncap,
e cerul care cade peste mine
rupându-ma de lume si de cap.
Of, dupa ce cadea-vor toate
m-or pune luminos inel
a tot ce este si se poate,
si poate nu se poate sa se poata .
*privind-o, mama mea
Cadea peste aceasta femeie iubita
timpul tot trait de mine,
o lumina pe aceasta femeie iubita
traitul timp de mine.
N-am putut sa-mi smulg privirea
de pe aceasta femeie iubita
Aveam ochi ca sa o vad numai pe dânsa
femeia mea iubita
Aveam mâini ca sa o îmbratisez numai
pe dânsa
femeia mea iubita.
Deodata, am vazut ca mama mea
o vede
pe aceasta femeie iubita.
Pe aceasta femeie iubita
timpul cade si ninge.
Pe aceasta femeie iubita,
privindu-o, mama mea plânge.
*cât de subtire esti
Cîntec blând, cal palid
o, tu, subtire raza de lumina
am mai orbit o data cu tine
cântec blând, cal palid.
Am mai calarit o data cu tine
tu, raza subtire de lumina,
am mai cântat o data cu tine
orbind, o, raza.
Cîntec blând, cal palid
si tu raza de lumina,
ah, cât de subtire esti.
*învataturile cuiva catre fiul sau
I
Dragule, cauta si te însoteste ca sa nu ramâi
prea singur.
Vei vedea si tu, atunci când vei iubi, cine îti
va fi soata,
asa cum arborele cel mare, pe timpul soarelui în toi,
vede care îi este umbra.
Pe timp de durere, lasa-te singur tie.
Si cerul se acopera cu nori când ploua.
Numai când ninge, ninsoarea e umbra de la stele.
Dar atunci, dragule, e foarte frig si chiar ceea ce este
frumos vederii poate sa tina loc de camasa.
II
Daca ti-e foame, cauta sa nu te manânci pe tine însuti
în libera vedere a altora.
Pîndeste si tu sarbatorile.
Orice sarbatoare este masa pe care cel care a învins
îl
manânca, în talgere de aur, pe cel învins.
Fii atent : tot ceea ce exista are o sarbatoare a sa.
Iar tot ceea ce exista aproape ca nu are loc de ceea ce
exista unde sa se sarbatoreasca pe sine.
Fii cuviincios si vei fi invitat si tu la masa.
E bine sa fii invitatul caprelor.
E si mai bine sa fii invitatul cailor.
Daca-ti este foarte foame, si esti în stare sa vorbesti
cu dreptate si lenes; ai putea sa fii invitatul pietrelor
la masa tacerii de piatra.
Dar cel mai bine ar f i sa poti sa f ii, mosafirul
Zeului.
III
Dragule, daca te opreste oricine altcineva din mersul
tau, sau din somnul tau, ca sa te întrebe, cu sarut
sau cu urlet, cine esti, tu nu-i raspunde pentru ca nu
stii cine esti si pentru ca cel ce te întreaba în-
grozitoarea întrebare "cine esti ?" te întreaba
cu gând
ascuns sa te piarda.
Te întreaba cu gând de batjocura si smintit ca
ai putea
sa stii cine esti si sa-i raspunzi cine esti ;
si raspunzându-i cine esti tu, dragule, sa-l faci pe
el sa se prapadeasca de un venin râzând si de
o înaltime
straina.
Si în hohote, - cine esti, stiindu-te, sa nu mai poti
sa fii.
Deci taci din gura când nu ai ce spune !
IV
Stând pe lânga foc, de vei simti un oarecare lucru,
un
fel de sorbitura ca te misca si te trage din loc ;
daca te cade o încetinire de zile ;
si daca fierbinteala mare ti se arata ca si cum te-ai
vedea pe însuti tine de la o departare arsa ;
daca o spaima moale cu coarne de melc te calatoreste
cu dureroasa atingere prin madularele trupului ca ai
putea dupa somn, aidoma zilei de ieri, sa te trezesti
si mâine ;
daca taierea si scoaterea matelor mielului te doare
în pântecul tau numai gândind-o ca se întâmpla
;
daca ruperea stelei în doua si ruperea cifrei unu în
sapte
îti strabat creierul cu sfâsietoare lumina ;
daca taina sfânta a tradarii te cumpara pe un ochi triunghiular
în frunte ;
daca limbii tale i se face gust de Fat-Frumos
cu jugulara rupta ;
daca nu-ti smulgi ochii tu însuti înfiorat de
vedere ;
daca nu-ti astupi urechile cu doua stele ;
daca refuzi jertfa de un miros placut,
dragule,
lasa-te pradat de melancolie
si lasa-te
jefuit de tristete
Stai tu melancolic, dragule,
stai tu melancolic
Melancolia nu se petrece si nu se misca,
melancolia se sta
Stai tu.
V
Ce n-am facut eu, macar tu sa faci
Ce am trait eu, - prea mult este
asa ca-ti ajunge si tie
sa ai de dat
în stânga si în dreapta.
Nu ma întreba pentru ca nu stiu sa-ti spun
nimic despre stânga soarelui
si nimic despre dreapta lunii
Dragule, aseaza-te si tu cum poti mai bine
cu spinarea pe o ora mai fericita
Ce crezi tu ca ti-e dreapta ?
Daca esti în stare sa-i poruncesti
ea chiar îti va fi dreapta
Stânga, pe dânsa, trebuie tumai sa o iubesti,
Ea esti chiar tu si daca o iubesti
te va sluji ca o roaba.
VI
Despre fericire, dragule, nu pot sa-ti spun decât
foarte putine cuvinte,
bunaoara :
cel mai miraculos fapt al existentei
este faptul ca este
De aceea,
dorinta fierbinte de a fi fericit
este legitima si miraculoasa.
Ar fi absurd ca existenta sa fie absurda.
Cauta, dragule sa fii fericit
cât timp esti tu de fata,
cât timp vei avea fata ;
fereste-te vreodata sa porti masca ;
nenorocul te recunoaste
chiar înainte de a te naste.
VII
Dormi cât mai putin cu putinta,
viseaza cât mai mult cu putinta.
VIII
Ceea ce exista, este.
Frumos luceste masculul
din neputinta de a naste.
Daca nu poti luci, dragule, cânta.
Daca nu poti cânta, dragule,
varsa sânge.
De nascut, dragule, naste numai cosmosul.
Cauta si fa rost de scutece, dragule !
IX
Nu te grabi sa alergi.
Stai locului !
Chiar si miezul fierului
curge lenes prin launtrul fierului.
Uita-te la fier si aseamana-te lui.
X
Si acum, dragule, am sa te învat
ce trebuie sa faci
când n-ai sa mai poti sa fii
Spala-te si curateste-te ?
Pasarii Phoenix nu-i plac
hoiturile si murdariile !
XI
Dragule, nu ma uita
ca sa nu te uite,
la rândul tau, altii.
Dragule, lasa macar un cuvânt de-al tau
sa-mi fi lespede.
Spune, când spui sunt,
cu gândul dus la mine.
Eu te-am nascut pe tine, dragule.
Renaste-ma tu.
*declaratia dreptului dragostelor omului
Ceea ce se poate pierde
nu este în mod obligatoriu de pierdut
si mic
Eu, bunaoara, înca
nu sunt în stare sa-mi pierd viata.
Ceea ce nu se poate iubi
nu este neaparat si intim
Cu mine cu tot la un loc
s-ar putea sa fim chiar el.
Ceea ce se poate vorbi
ar trebui sa se poata si cânta
iar ceea ce înfloreste
poate sa fie cu totul altceva decât
o floare.
*din timpul unei zile
Daca si tu ai venit sa te nasti
te izgonesc
pentru ca mama mea tocmai tipa
nascându-ma.
Tatal meu tocmai si-a luat camasa
de pe sine
ca sa ma îmbrac cu dânsa, cu ea,
chiar pe mine.
Tatal meu se dezpieliteaza ;
mama mea strigând si nascându-ma
tocmai ma spala de durerea lumii.
Daca ai venit sa te nasti, pleaca.
Daca esti nascut, stai.
Causa perorata est.
*înapoierea cheii
Mi-e dor sa pot
sa nu-mi mai fie
dor de tine
Tristetea, ea;
nu este gând
ea lucru este.
Manânc-o, daca ai cu cine !
Durerea vietii
e un lucru,
nu contemplarea lui
Mi-e dor
sa pot sa nu-mi mai fie dor
de tine.
*falstaff sau evitarea unui mit
Din ceea ce stim noi ca este si cade,
într-adevar cade fara sa cada în totalitatea sa.
Ramâne pasarea.
Cum ar putea sa cada totul daca exista
pasari ?
De ce sa zboare un animal cu aripi
de ce sa zboare el
în toiul animalelor în prabusire si în cadere
Ar trece timpul daca ar trece
si ar cadea tot si de tot
daca ar cadea
Dar ar e si el în el o pasare mzmita
opreste-te clipa...
stau si ma urâtesc
trupul meu de odinioara de adolescent
mov ca trestia, acum
gras si putind de cuvinte
se distruge devenind hrana.
Falstaff, ramâi si nu pleca
în tine nu cade o pasare ;
tu esti la fel de pur si de frumos grasule
si de nestiutor, stiutorule
cum erai nascându-te
din gingasia urlata a maica-tii
Feriti-va de cascade
ceva este în ele zburând
ce nu cade
Ceas îngrasat de turla de primarie
care bate timpul libelulei
Ah, numai cadranul imi creste
si numai timpul meu zboara
clopotul da, clopotul
e trupul pe care-l merita musca divina.
Falstaff, ah, Falstaff
delta nemernica
neuitându-si izvorul,
sexul suav pe care-l are zborul
pe care-l are ora
zhurata pe deasupra si amândurora
Falstaff, ah, Falstaff
zepelin cu suflet de fluture
aer cu suflet de pamânt
fiintare mareata la mijloc cu sunt …
Aplecare de coloane,
moarte vie-n sarbatoare.
*tablou cu orbi
Tocmai se însereaza
deasupra unei case de tara
si în ograda e o masa de lemn
la care stau si beau si vorbesc
parintii mei si parintii altora
primarul si grajdarul
învatatorul si popa
si înca altii care stau si beau si vorbesc.
In acelas timp
si suprapus pe acestia
un om cu pelerina neagra
mâhnit de istorie.
sau poate de orice altceva,
în înserare se îndeparteaza pe câmp
micsorându-se odata cu îndepartarea
stingându-se odata cu înserarea.
Frânturi de vorbe, sunet de tacâmuri
gâlgâitul vinului turnat
si mai ales
strigatul învatatorului ridicat deasupra celorlalti
:
- La urma urmei ce mai e si viata asta !
Si strigatul popii ridicat deasupra celorlalti :
- Nu se arata semne, degeaba ne rugam.
Si strigatul primarului ridicat deasupra celorlalti :
- Vedem mereu aceleasi lucruri ! Mereu aceleasi lucruri !
Suprapus peste cei de la masa
intretaindu-i parca pe fiecare
pe câmpul înnegrit de înserare
omul cu pelerina neagra se duce
si gândurile lui se aud peste câmp :
M-am nascut în cel mai rau secol cu putinta
am locuit cea mai straina inima cu putinta !
Astfel se aud gândurile omului
în timp ce el se micsoreaza
ca o pata neagra pe o pata neagra
crescânda.
Aer apasator si caldura calma
lânga masa din ograda, în umbra deplina
neatinsa de raza lampii cu petrol
în tufisul de coacaze un freamat mut.
Un ochi lucios cu luciu mat
un ochi cât tot tufisul de coacaze
se deschide lucios si mat si se închide.
Cei de la masa sunt cu spatele la el ;
o secunda de liniste apoi vinul gâlgâind în
pahare.
Suprapus pe dreptunghiul mesei
traversând în departare câmpul
si taind masa totodata,
omul cu pelerina neagra
si înapoia omului cu pelerina neagra
un hectar de câmp negru se deschide deodata,
ochi lucios si opac si negru
si se închide cum s-a deschis
în timp ce omul se îndeparteaza cu spatele la
ei.
Câinele legat de stejarul din curte
schelalaie zdranganind lantul t
runchiul stejarului se deschide
si un ochi negru lucios clipeste.
- Taci potaia dracului, striga grajdarul
si arunca o cana de lut dupa el.
O stea se lateste ca o balta
în spatele omului cu pelerina
si bolovanul din poarta
deschide un ochi negru lucios si-l închide.
- Locuiesc într-o inima straina, se gândeste omul,
Unu este atentia lui zero,
doi si trei si patru si cinci
nu sunt altceva
decât neatentia cifrei unu,
gândeste omul cu pelerina neagra îndepartându-se
în timp ce în spatele lui
orizontul negru deschide un ochi
imens, lucios si negru
si îl închide.
*supunere iar nu marturisire
se dedica lui Grigore Hagiu
Sunt învinovatit de darul cuvintelor
si vânat de real
Nevasta mea m-a dat afara
din pricina pacatului
pe care-l transport originar
Acum ma voi preface
ca este mâine iar nu ieri
etcaetera...
Adica alte frunze,
adica alte umbre,
adica alt soare.
*ah, câta apa
Timpul devine timp
când se transforma în iarba, în apa
în arbore si în piatra.
El e singurul care are miscare în sine
el e singurul care trece
care ne leaga si ne dezleaga
cel care ramâne gravid
cu tot ce întâlneste în cale
inventându-si calea
nascându-si calea.
Singurul lucru concret este timpul
lucrurile sunt miscarea lui.
Tigrul si Eufratul
ah, câta apa !
*defaimarea raului
Eu construiesc misterul
nu îl admir.
Fac caramida pentru zid de casa
cuvântul care-l zic e pus pe masa
si de mâncare este
Când fi-vor sa ma îngroape mort
vor observa pe un copil dormind
ce nu mai vrea sa se trezeasca.
Cînd toti ai mei deplin s-or împlini
abia atuncea toamna putrezeasca,
luminoasa si cu radacini.
Ah, tu lumina, tu întoarce-te - acasa
ah, ochiule sa ti se împlineasca
durerea de a fi.
Mai linistiti decât în toata viata noastra
culoare fi-vom si albastra.
*rugare
Impietreste lumina, o tu,
nevazuto,
si locuieste-ma cu propria mea iubire
de altceva,
si îngheata-mi în inima
creierul unei stele.
Haidem
sa nemiscam îmbratisarea
vietii mele cu mine,
în timp ce voi jupui de piele
aerul sângeros
în care strig dupa tine.
*alte învataturi ale cuiva, catre fiul sau
I
Fiule, stinge lumina când dormi, iar daca luna te
bate, scoate-i cu mâna — dreapta umbra de sub
perna.
Nu te rasuci mult. Daca e sa-ti amorteasca ceva,
oricum îti amorteste.
Daca dormi dus si cu vise ; - cosmarul tau e viata
mea. Nu încerca sa fii cuviincios când dormi,
fiule,
încearca sa nu visezi.
II
Cel mai mult, fiule, eu nu am iubit-o pe mama ta.
A iubi nu înseamna a suge lapte, fiule. A iubi nu înseamna
a fi fericit, fiule.
Noi doi, uita-te si tu la noi, ne asemanam numai
prin faptul ca ne sarutam. Aerul care iese din tine intra
în mine. Sa facem economie de aer, fiule, si risipa
de timp.
III
Tu ai sa pleci si ai sa ma parasesti si o sa ti se
faca dor si o sa te reîntorci.
De caldura mea o sa ti se faca dor si de raceala
ta o sa ti se faca piatra.
IV
Atâta, fiule, îti zic, cauta si tu de spune strainilor
ca esti ruda cu firul ierbii verzi, nepot de ciocârlie
si var primar cu ciupercile. Nu te simti strain oriunde
ai fi ! Eu, taial tau, pretutindenea sunt risipit si bag
rubedenie sub forma razei între tine si stea.
V
Fiule, sa nu-ti pese prea tare de maica-ta. Sa stii,
fiule, ca ea, aidoma norilor care ploua si aidoma vedeniilor
colorate de la pol, a fost fericita sa se schimbe nascându-te.
VI
Nu te sfii sa-ti marturisesti tie însuti, fiule,
propria ta nemernicie ; - si nu te sfii sa te miri ca existi
si sa binecuvântezi pentru aceasta tot ceea ce ti se
pare tie a-ti fi timp.
VII
Insoteste-te si cauta sa uiti.
VIII
Nu ridica privire la cer pentru ca s-ar putea dintr-o
saltare întâmplatoare sa te spulberi.
IX
Mai aproape de tine în afara trupului tau este dragostea
mea.
Cînd esti foarte obosit, culca-te pe dânsa ca
pe un
pat odihnitor si înveseleste-te cu melancolia pe care
ti-am
daruit-o la nastere.
X
Fiule, eu te-am facut pe tine sa fii ; linisteste-te
si blând stai si încearca la rândul tau
sa nu mai faci pe
altcineva sa fie.
Pe mine te poti sprijini si în mine poti plînge.
Eu sunt mort când tu esti viu.
XI
Fiule, daca ai mâini tine o mâna în mâini
iar daca
ai ochi tine un ochi în ochi. Nu te obosi prea mult,
fiule,
murind.
*un om de cal
"...Iute spre ziduri urca
fatalui cal, îndesat cu
osteni...
P. VEAGILIUS MARO ENEIDA
I
Fata de ceea ce exista
nimica nu este nici mare
nici mic
Noi spunem :
"pamântul, pamântul !"
Dar fata de ceea ce este,
el nu este
Numai ceea ce nu exista
poate sa fie mai mare
decât ceea ce nu exista,
sau, poate sa fie mai mic
decât ceea ce nu exista
Ma duce gândul si maresc vederea.
O, galaxia aceasta
cât un punct este
fata de ceea ce este,
iar punctul
si el, cât un punct este
fata de ceea oe este
II
Ce vis desert numaratoarea !
Râul de sori, cât un punct este
aidoma punctului cât un punct
I-ha, i-ha necheaza calul meu
când omul din saua lui
vorbeste
Vorbele din timpul miscarii
- Kataklop
(sunet de potcoave,
izbite de pietre)
Kataklop...
Fata de ceea ce este
orice altceva este un punct.
- Ma maresc din unu
si ma fac doi ;
schelaie spre mine cateaua
gravida...
Care unu ? Care doi ?
Si ce, în genere ! ?...
III
Unu este un punct
oricât ar creste
oricât s-ar îndoi si s-ar întrei
si s-ar împatri
si de mare, s-ar nesfârsi la nesfârsit...
Fata de ceea ce este cât un punct este.
Punctul este cât un punct ;
iarba este cât un punct ;
norul este cât un punct ;
pamântul este cât un punct ;
soarele este cât un punct.
Punctul si cu iarba, sunt cât un punct.
Punctul si cu iarba si cu pamântul
si cu soarele
si cu stelele si cu tot cerul
sunt cât un punct.
Egale între ele si cât un punct
fata de ceea ce este.
I-ha, i-ha
eu sunt un om de cal
galopând într-un punct.
IV
Numai între ceea ce nu este
si între ceea ce nu este,
inima mea este mare
si trupul meu este mai mare
decât inima mea
si trupul calului
este mai mare decât trupul meu
V
Nu exista doi
Calul si cu mine suntem un punct.
Nu exista trei
Drumul si calul si eu d
e-a-ncalare pe el
suntem un punct.
Nu exista patrul
si nici cinciul
si nici sasele...
De la zero la unu de la nimic la punct
se întinde miracolul.
Intre zero si unu, între nimic si punct arde duhul !
VI
Intre zero si unu
exista mai mic si mai mare ;
lungul exista si scurtul,
timpul exista si calul meu
si eu de-a-ncalare pe el
I-ha nu exista decât unu ;
numai punctul !
Doi, trei si patru
saptezecisisasele fata de ceea ce este,
este un punct
VII
- Cine sunteti voi,
tu calule si tu calaretule ?
- Habar n-am cine sunt
am raspuns.
- I-ha, i-ha, a raspuns odata cu mine
calul
pe care-l calaream de la zero la unu d
e la nimic spre ceva.
*oratie de nunta
Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum esti tu sunt eu
Nu verde, nu galben, nu rosu
ci foarte verde, foarte galben, foarte
rosu.
Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum esti tu sunt eu
Nu mov, nu foarte mov
ci foarte foarte mov.
Nu cum sunt eu sunt eu
ci cum esti tu sunt eu
un fel de tu sunt eu
pe care nu l-ai mai lasat sa fie eu.
*daimonul meu catre mine
Vine focul, îmi zise, fii atent vine focul
si-o sa vezi cu ochii pietrele înmuindu-se
si pe caprele negre de stânca înecându-se
în moalele stâncii
Marea, pe dânsa chiar o s-o vezi
supta de fluviu si pe acesta
sunt de râuri si pe acestea
supte de izvoare si pe ele
absorbite de setea unei fapturi alergând.
Ai sa vezi, îmi spuse Daimonul meu, mie,
ai sa vezi
cum se usuca pestii
si cum se împutesc balenele
cum se evapora meduzele,
caci îti zic tie, vine focul, ma auzi ?
- Te aud si ce sa fac eu,
chiar daca te aud ce sa fac eu,
eu ce pot sa fac eu
- Schimba-te în cuvinte, mi-a zis Daimonul,
repede, cât mai poti sa te schimbi
Schimba-ti ochiul în cuvânt
nasul si gura
organul barbatesc al facerii
talpile alergatoare,
parul care-a început sa-ti albeasca
prea des încovoiata sira a spinarii,
schimba-te în cuvinte, repede, cât mai e timp
- I-am spus Daimonului : tu nu stii ca
vorba arde,
verbul putrezeste
iar cuvântul
nu se întrupeaza ci se destrupeaza
Am pus un sentiment pe bronz si tu stii asta
si a fiert din pricina luminii soarelui
Am dat un nume unui copil
si numele s-a spart de timp si de vrabii
- Stiu asta, mi-a zis Daimonul.
Schimba-te în cuvinte precum îti zic.
*sagetarea cerbului stretin si
harponarea pestelui vidros
Se dedica lui Paul Tutungiu
Asa cum fata de miscarea stâncilor
miscarea arborilor pare iute ca raza
Asa cum fata de miscarea petalelor florii
miscarea omului pare iute ca raza,
iute ca raza fata de miscarile omului
e alergarea cerbului stretin
Haideti, va zic, sa vânam cerbul stretin
schimbându-ne timpul si rasucindu-ne secundele
Haideti, va zic, fara mila sa-l vânam
pe cerbul stretin, scurtându-ne lunile
si micsorându-ne cât punctul de nisip, anul
Pe iutele sa-l omorâm de cerb stretin !
Din oasele lui sa ne facem stâlpi de casa d
in pielea lui sa ne facem acoperise
iar carnea lui s-o mâncam înlauntru
la nunta.
Asa cum fata de miscarea omului
miscarea ierburilor pare înceata,
Asa cum fata de miscarea brazilor
miscarea pietrelor pare înceata
mai încet decât starea pe loc a pietrii
e râul Vidros în care înoata pestele Vidros.
Haideti, va zic, sa pescuim pestele Vidros
îndreptându-ne timpul si întinzând
secunda
ca apa varsata pe lespede
iar ziua s-o lungim peste noapte
Pe Vidros, va zic, sa-l harponam fara mila,
sa omorâm Vidrosul din râul Vidros !
Din oasele Vidrosului sa ne facem stâlpi de casa
si din solzii lui, sindrila,
iar carnea lui s-o mâncam înlauntru
la nunta, va zic.
*Vorbind
Crezi tu ca iarba este fericita?
Ea e verde; ea e verde . . .
Crezi tu ca vulturele este înalt?
El zboara; el zboara . . .
Crezi tu ca piatra e tacuta?
Ea e tare; ea e tare . . .
Crezi tu ca eu sunt al tau?
Crezi tu ?
*lectia despre cub
Se ia o bucata de piatra,
se ciopleste cu o dalta de sânge,
se lustruieste cu ochiul lui Homer,
se razuieste cu raze,
pâna când cubul iese perfect.
Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
si mai ales cu gura infantei.
Dupa aceea se ia un ciocan
si brusc se farâma un colt de-al cubului.
Toti, dar absolut toti zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colt sfarâmat!
Avem nevoie de comentariu/referat
la aceasta poezie- Trimite
referat |
