Norman Manea biografia

Norman Manea




Norman Manea opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

Plicul negru [Roman]
     Caracterizarea personajelor: Mynheer

MANEA Norman, se naste la 19 iul. 1936, Burdujeni-Suceava.
Prozator si eseist.

Fiul lui Marcu Manea, contabil, si al Janetei (n. Braunstein).

Deportat, impreuna cu familia, intr-un lagar de concentrare (194l-l945). Liceul „Stefan cel Mare" din Suceava (1950-l954). Absolvent al Institutului de Constructii din Bucuresti, Facultatea de Hidrotehnica (1959).

Functioneaza ca inginer proiectant la diferite institute de proiectari (1959-l969) si ca cercetator stiintific principal la Institutul de Studii, Cercetari si Proiectari pentru Gospodarirea Apelor din Bucuresti (1969-l973). in dec. 1986 paraseste tara. Stabilit la New York. Debut publicistic cu povestirea Fierul de calcat dragostea, in suplimentul Povestea vorbei - redactat de Norman ManeaR. Paraschivescu - al revista Ramuri (nr. 9, 1966).

Debut editorial cu volum de proza Noaptea pe latura lunga (1969).



Colaboreaza la Romania literara. Luceafarul, Vatra, Steaua, Tribuna, Familia, Echinox, Secolul XX. A scris nuvele si povestiri (Primele porti, 1975; Octombrie, ora opt, 1981) si romane: Captivi (1970), Atrium (1974), Cartea fiului (1976), Zilele si jocul (1977), Plicul negru (1986). Voi. Pe contur (1984) contine, in sectiunea Colegiale, profilurile unor scriitori romani contemporani, citeva eseuri despre autori straini (Robert Musil, Elias Canetti, Giorgio Bassani, Kafka), precum si trei interviuri acordate de autor.

Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pentru volum de eseuri si confesiuni Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979).

Cu superioara luciditate, Norman Manea si-a intitulat ciclul epic alcatuit din Captivi (1970), Atrium (1974), Primele porti (1975) si Cartea fiului (1976) „variante la un autoportret". Cu o minima remaniere: variante la un (auto)portret - precizare reclamata de inextricabila fuziune, in creatia sa, a biografiei cu inventia, a realitatii cu fictiunea, evidenta chiar si in paginile declarat memorialistice ale originalului .jurnal" Anii de ucenicie ai lui August Prostul (1979) - titlul poate fi transferat asupra intregii sale opere. in aceasta, „variantele" privesc complexul situational diferit, variile ipostaze temporale (copilarie, adolescenta, maturitate), cadrul si fundalul, variatiile de lumina ori tonale, ca tot atitea modalitati de reluare a unuia si aceluiasi (auto)portret. O dovada in acest sens o furnizeaza si frecventele reveniri asupra acelorasi teme, motive, personaje: prozele Pierderi subterane si Miscarea relativa din Noaptea pe latura lunga (1969) sint topite, prima, in capitolul August din Cartea fiului, a doua, in romanul Zilele si jocul (1977); protagonistul A.P. din Cartea fiului este ipostaza romanesca a lui August Prostul din Anii de ucenicie; volumul Octombrie, ora opt (1981) include o serie de nuvele publicate initial in Noaptea pe latura lunga si reproduse ulterior in Primele porti etc. Indiferent de variabilele amintite, personajul (auto)portre-tizat de Norman Manea isi configureaza o fizionomie neschimbata in datele ei esentiale, iar traiectul sau biografic circumscrie, cu consecventa, una si aceeasi drama a inadaptarii.

Cauzata uneori, obiectiv, de intruziunea, fatisa ori disimulata, a unor factori din afara insului, care provoaca o iremediabila „ruptura" (termen utilizat cu simptomatica insistenta) intre acesta si mediu. Cu toate eforturile de reacomodare, copilul traumatizat de cosmarul concentrationar nu va reusi sa se integreze pe deplin existentei normale (Ceaiul lui Proust, Nuntile, Ora exacta, Lipova, Kinderland). La fel, biografia Simonei Hariga din Cartea fiului va fi irevocabil marcata de imixtiunea insidios-brutala a cadrului ambiant, figura anchetatorului nefiind decit o remarcabila simbolizare a opresiunii spirituale exercitate de contextul social-politic asupra individului. Daca acesti mutilati sufleteste sint victime „istorice" ale unei conjuncturi determinate, alteori raportul este deplasat de pe orbita istoriei in plan strict individual, in atare situatii eroul lui Norman Manea fiind o victima - in dublu sens - „subiectiva". Interiorizat, reflexiv, de o sensibilitate extrema, el este, prin insasi structura sa intima, condamnat sa resimta impactul cu realitaea ca pe o perpetua agresiune (Peretele despartitor, Punctul de inflexiune).

Pe de alta parte, el poarta, in virtutea aceleiasi conformatii launtrice, stigmatul inconfundabil al vulnerabilitatii, care il transforma - episodul restaurantului din Zilele si jocul fiind indeosebi revelator -in tinta predestinata a acestei agresiuni. Incapabil sa practice „rautatea preventiva" (teoretizata de un personaj din Captivi) ca antidot impotriva brutalitatii, eroul suporta nu numai consecintele acestei atitudini, ci si eroziunea unui sentiment de culpabilitate. Acela de a declansa instantaneu, prin insasi fragilitatea sa, apetentele sadice ale celor din preajma (exemplara e, in acest sens, povestirea Hotul). Asadar, cauzele „rupturii" trebuie cautate acum in inadecvarea comportamentala, in jena si tracul cu care personajul abordeaza orice relatie interumana.

Cu constiinta comportarii „pe des" care ii agraveaza zapaceala, Ben Despina (Zilele si jocul) etaleaza intreaga gama a stinjenelii si neindeminarii unui stingaci „debutant". Oarecum justificat in situatia, de pilda, a introducerii proaspatului angajat intr-un colectiv necunoscut (ceremonialul prezentarii inginerilor A.P. si Ben Despina), sentimentul „debutului" imbraca alteori forme aberante. Bunaoara atunci cind, pierduti printre plansete, desene, calcule, telefoane, sedinte, cei doi protagonisti il perpetueaza cotidian, intimpinind cu aceeasi deruta fiecare zi de munca (in Cartea fiului e descrisa minutios-terifiant o intreaga saptamina de slujba). Sau atunci cind, victima lipsita de autoritate a cruzimii infantile, profesoara Monica Smintinescu din Captivi „debuteaza", jalnic si chinuitor, cu fiecare ora de curs. „Debutanti" vesnici, acesti eroi nu vor avea nicicind acces la siguranta confortabila si nonsalanta a unui „profesionist" al existentei. Incapacitatea incorporarii e vazuta ca semn de imaturitate. De aici, aspiratia spre o virsta interioara a echilibrului si acomodarii, exprimata limpede de citatul din Shakespeare ales drept motto pentru Primele porti: „Maturitatea este totul". in Portretul caisului galben din acelasi volum, adolescentul inspaimintat de contactul cu realul viseaza „sa ma trezesc, in sfirsit, si eu, om in toata firea, vindecat". insa debilitatea interioara si inconstanta afectiva ii refuza instalarea intr-o „virsta" lipsita de seisme. Despre Ben Despina se spune ca „nu-si suporta maturitatea", asertiune traducind o forma speciala de inadaptare. Alaturi de tendinta stabilizarii individuale si a incorporarii sociale, personajul lui Norman Manea manifesta insa si reactia opusa, de respingere a oricarei trairi normale sau inregimentari. In opinia sa, plierea la mediu comporta o insesizabila, dar ireversibila degradare spirituala („biografia robot"), iar „norma-litatea" e identificata cu platitudinea rutiniera. De aici, rebela sa retractilitate, izolarea profilactica, inchistarea, ca in cazul „biografiei imaginare" a lui August Prostul, intr-o „crispata solitudine, muta si tepoasa" (o forma extrema a acestei absente este ceea ce Ov.S. Crohmalniceanu numeste „cecitatea auditiva si verbala" a surdomutilor din romanul Plicul negru: refuzul de a participa, abstragerea totala). Dar tot de aici, si orgoliul delimitativ de ins care - tragic, dar si cu nedisimulata satisfactie a statutului sau unic, exceptional - isi etaleaza, ca Ben Despina, „stingacia sa vinovata, fragila, orgolioasa", inaintind mereu „in sens invers" vietii (pasajul final din Miscarea relativa contine certe valente simbolice) si aruncind mediului „sfidarea prin ratare". Scindat intre aceste tendinte opuse, el iroseste sansa oricarui contact uman. Esecul devine de o brutala evidenta mai cu seama in sfera vietii erotice, unde excesiva sa precautie si minima angajare instaureaza, in locul certitudinilor, provizoratul, tranzitoriul, hazardul (motiv pentru care protagonistul din Zilele si jocul le pierde, succesiv, pe Alina si Mara).

Teoretizarile iubirii ideale ca stare de expresa „anormalitate" nu fac decit sa-i mascheze incapacitatea de decizie, evitarea responsabilitatilor. „Extrema disponibilitate" - echi-valind cu „indiferenta absoluta" - jumatatile de masura, ezitarile definesc un „despot fragil si grabit" (Marina cu pasari) si genereaza situatii de un echivoc deconcertant: promiscuitatea sentimentala a bizarelor triunghiuri Ben Despina-Alina-Marcel Senic sau A.P.-Vera-Lucian. „Daca vrem, lichea. Daca vrem, baiat bun", suna diagnosticul stabilit de doctorul Senic contemplativului, fragil psihic si nehotarit. Dualitate ilustrata de un personaj prin excelenta dezarmat, dar, la rindul sau, ranindu-si semenii datorita tocmai vulnerabilitatii sale, alternind atribute de inocenta si culpabilitate, intr-o subtila ipostaza de victima-calau.

„Ruptura" fata de mediu, cit si falia interioara a acestei individualitati scindate sint adincite de viciul lecturii. Pentru ochiul sau pervertit, de prizonier benevol al universului fictional, livrescul ia adeseori locul realitatii; faptul constituind una dintre explicatiile „dezangajarii" sale, a „deficitului de implicare" in viata adevarata, timpul „daruit lecturilor si interogatiei" fiind un timp „rapit actiunii". La fel, inconstanta, suspensia afectiva, oscilatiile comportamentale - simptome ale „fugii de propria identitate" - sint si un reflex al identificarilor succesive cu eroii lecturilor predilecte, deseori invocati. Compozitional si stilistic, creatia lui Norman Manea urmeaza meandrele si contorsiunile spirituale ale personajului sau problematic, scriitorul dovedindu-se un redutabil minuitor al tehnicilor romanesti moderne. Fapt cu deosebire evident in Plicul negru (1986), roman al scrierii unui roman, constructie complicata pe diferite nivele si in care linia de demarcatie dintre realitate si fictiune se estompeaza pina la ambiguitate.

Rezultatul fiind, in opinia lui Ov.S. Crohmalniceanu, „poate cea mai indrazneata opera epica experimentala realizata pina azi la noi". Prin supralicitare insa, calitatile acestei scriituri produc uneori efecte contrare: o discontinuitate pe alocuri prea pronuntata a discursului narativ; relativizarea unghiurilor de vedere pina la, in unele cazuri, totala pulverizare a perspectivei; scrisul sincopat, eliptic, chiar abstrus, favorizind obscurizarea nu doar a limbajului, dar si a semnificatiilor; abundenta citeodata parazitara a nesfirsitelor serii sinonimice. In ciuda, insa, a oricaror dificultati de lectura, continuitatea liniilor de forta relevate de variantele (auto)portretului conturat se prelungeste in comunitatea formala a unei proze lesne recognoscibile. ceea ce confera operei lui Norman Manea unitatea febril-exclusivista a obsesiei.

OPERA:
Noaptea pe latura lunga, povestiri, pref. de M.R. Paraschivescu, Bucuresti, 1969;
Captivi, roman. Bucuresti, 1970;
Atrium. Variante Ia un autoportret, roman. Bucuresti, 1974;
Primele porti, povestiri. Bucuresti, 1975;
Cartea fiului, roman. Bucuresti, 1976;
Zilele si jocul, roman. Bucuresti, 1977;
Anii de ucenicie ai lui August Prostul, eseuri. Bucuresti, 1979;
Octombrie, ora opt, povestiri, Cluj-Napoca, 1981;
Pe contur, eseuri. Bucuresti, 1984;
Plicul negru, roman, Bucuresti, 1986.


REFERINTE CRITICE:
M.R. Paraschivescu, in Romania literara, nr. 49, 1969;
Dana Dumitriu, in Arges, nr. 2, 1971;
R. Enescu, in Familia, nr. 5, 1971;
L. Petrescu, Scriitori romani si straini, 1973;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975;
S. Titel, Pasiunea lecturii, 1976;
A. Cosma, Romanul romanesc si problematica omului contemporan, 1977;
P. Georgescu, Volume. 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori, 1978;
L. Raicu. Practica scrisului si experienta lecturii, 1978;
M. Iorgulescu, Firescul ca exceptie, 1979;
F. Mugur, Profesiunea de scriitor, 1979;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 3, 1980;
Gh. Grigurcu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1980;
L. Raicu, Printre contemporani, 1980;
D. Culcer, Serii si grupuri, 1981;
Cornel Moraru, Semnele realului, 1981;
P.M. Gorcea, Structura si mit in proza contemporana, 1982;
M. iorgulescu. Ceara si sigiliul, 1982;
I. Simut, Diferenta specifica, 1982;
I. Vlad, Lectura romanului, 1983;
L. Raicu, Fragmente, 1984;
S. Titel, In cautarea lui Cehov si alte eseuri. 1984;
M. Iorgulescu, Prezent, 1985;
A. Sasu -Mariana Vartic, Romanul romanesc, II;
I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani