Octavian Tudor biografia

Octavian Tudor




Octavian Tudor opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

TUDOR Octavian, se naste la 12 dec. 1939, Braila.

Prozator.

Fiul lui Tudor Tudor, functionar, si al Corinei (n. Rusu), muncitoare.

Scoala medie militara, urmata de Scoala tehnica de aviatie si, apoi, de Scoala tehnica de arhitectura (absolvita in 1962). Studiile superioare in cadrul Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (absolvita in 1969). Muncitor lacatus (1958-l959) si conductor arhitect (1962-l965). in presa: angajat inca din studentie cu jumatate de norma la Viata studenteasca si Amfiteatru (sef al sectiei proza-reportaj, la ambele publicatii); din anul 1975, transferat la Flacara (sef sectie cultura, apoi stiinta, apoi reportaj; secretar responsabil de redactie, publicist comentator si, din 1982, din nou secretar responsabil de redactie la Flacara -Rebus). Debutul cu o povestire in Luceafarul (1961).

Publica frecvent, ca titular de rubrica, cronica plastica si eseu pe teme plastice in Flacara, Tribuna Romaniei si in diferite periodice. Debutul editorial: Povestiri diferite (1969). ii apar in continuare, alternativ, romane (Noiembrie viteza, 1975; Banda lui Mobius, 1978, tradus in limba ceha) si culegeri de povestiri (Istoria unui obiect perfect, 1981; Mihai, stapinul, si sluga lui, Mihai, 1983). in 1985, scoate in acelasi volum doua romane: Firul principal si Cuadratura cercului, urmate de Sortiti iubirii (1988). A mai ingrijit Albumul „Florin Niculiu" (1984) si un altul despre Vermeer si criticii sai (1985). Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pe 1981.

Trecut ca si neobservat o vreme, dupa debutul editorial cu volumul Povestiri diferite (1968), Octavian Tudor atrage imediat atentia criticii cu romanul Noiembrie viteza (1976), recomandat de N. Manolescu , si, in continuare, cu alte doua culegeri de proza scurta: Istoria unui obiect perfect (1981) si Mihai, stapinul, si sluga lui, Mihai (1983). Este receptat ca un prozator matur, foarte personal si interesant prin dinamica textelor sale, mai apropiate de formula schitei si a povestirii scurte, de tip rezumativ, limitata la numai citeva pagini. Schematice si conventionale ca subiect, nelipsite de vagi intentii moraliste, prozele lui Octavian Tudor au ritm si se remarca prin prospetimea si firescul scriiturii, pina la „banalitate", impletind ironia si umorul cu sarcasmul si absurdul. Cele mai multe n-au consistenta epica, sint niste scheme (secventializate) de roluri si intamplari neintimplate, dar posibile intr-o logica imanenta a povestirii. Nici personajele n-au pregnanta, purtind nume comune si lipsite programatic de orice relief psihologic, traind din repetitii si automatisme, sau numai din aspiratii retezate cu brutalitate; intr-un cuvint, o viata mai mult simulata decit una reala. Putinatatea epica e suplinita insa de puterea de semnificare a unor situatii si detalii cu aspect de parabola, in amestecul, socant pina la un punct, de fictiune si gazetarie de buna calitate. Impresia dominanta nu e de „realism" ci de insolit, amplificat si de o transparenta - derutanta - a discursului. Chiar esentializate la extrem, situatiile si dialogurile sint expuse cu o verva cuceritoare, agreabila. Procedeele preferate, dupa o sumara precizare de cadru si de roluri (pentru personaje), sint perspectiva filmica privind derularea, mai lenta sau accelerata, de secvente epice, caricarea (indeosebi a numelor), citatul, enumerarile, stilul tehnic, paradoxul sarcastic.

A fost pus alaturi, ca umorist si autor satiric, de Octavian Tudor Mazilu si Baiesu , dar a fost identificata si o latura mai grava a schitelor, care trimite uneori „la comicul absurd kafkian si ionescian sau la metaliteratura lui Mircea Horia Simionescu". Convertirea banalitatii in insolit si fictiune coincide cu o „mutatie a semnificatiilor" in chiar interiorul situatiilor descrise, critica evidentiind cu precadere efectul caustic rezultat (L. Ulici ). Nu intimplator, cele mai apreciate povestiri au fost satirele: Sigismund 1 al naiviUir: Destinul cetateanului V. Nelu, The Peas Foundation (din volumul Istoria unui obiect perfect) sau Mataoanu intre oglinzi si Solo la contrabas (din Minai, stapinul, si sluga lui, Mihai). Dar nu intotdeauna prevaleaza intentia satirica. Nu mai putin gustate sint umorismul si ironia inefabila din texte cum ar fi Cronica de la Miaua, Istoria unui obiect perfect sau Anul de hirtie, toate din prima culegere pomenita. Alte povestiri se remarca prin comicul de tip absurd: Doi pe doi pe doi, Addenda la o teorie a multimilor, Biblioteca de carti utile, apartinind celuilalt volum (de altfel, cel mai substantial). in toate prozele din Mihai, stapinul, si sluga lui, Mihai viata e luata -programatic - asa cum este, dar, treptat, imaginarul se substituie in intregime realului. Povestirea omonima care da titlul culegerii este reprezentativa pentru proza scurta a lui Octavian Tudor Titlul ingenios, bine gasit, sugereaza cercul vicios existential, faptul ca toate aceste figuri umane se misca in cerc. Simetriile si repetitiile abunda, ca expresie a unei existente standardizate, reduse la o schema previzibila de la bun inceput. Romanele- nu difera prea mult de povestiri. Noiembrie viteza (1976), ca subiect, e la fel de schematic si conventional, largind insa contextul de roluri si situatii epice.

Mult mai extins e spatiul de actiune al personajului principal („aproape Ion", s-ar putea numi), ilustrind un mod picaresc de a traversa toate mediile sociale. Putin teribilist, dotat cu simtul ironiei, dar si cu un remarcabil spirit de observatie, acesta imprima naratiunii structura propriei personalitati. Romanul e scris la persoana intii, intr-un stil alert si captivant, dar fara prea mari pretentii. Si mai putin individualizate sint celelalte personaje cu care eroul narator intra in relatie: inventatorul, grotesca doamna Belu, bucatareasa din blocul vecin, numerosii colegi de fabrica si de santier (de prin locurile pe unde el a peregrinat). Obsesia lui Octavian Tudor e de a pune de acord procedeele si tehnicile narative folosite si materialul epic investigat intr-o maniera aproape reportericeasca. Considerat totusi „un concis roman de stil Capote", Noiembrie viteza consacra o viziune epica originala, care se va regasi, teoretic, in principiul spiralei lui Mobius: „Un paradox geometric sau ceva asemanator. Ce-i sus e si jos, fata e revers si reversul fata" (citat din romanul Banda lui Mobius, 1978). Epica lui Octavian Tudor se desfasoara pe doua nivele, incercind translarea de la realitatea banala, prozaica la insolitul absurd si grotesc (atunci cind nu cade in derizoriu si in pura anecdotica facila). Acelasi echivoc existential, ilustrind simplitatea si rudimentarul, se face simtit in urmatoarele doua romane, publicate impreuna intr-un singur volum: Firul principal si Cuadratura cercului (1985). Primul e un mic „policier", avind drept moto un enigmatic text filosofic „de odinioara": „Dar cel mai greu e sa cauti o pisica neagra intr-o camera foarte intunecoasa, mai ales cind inauntru nu se gaseste nici o pisica". Finalul este si mai dezarmant pentru cititor, anulind in intregime aventura detectivistica a eroului narator, Castor Miclescu, care scrie in secret un imens studiu istorico-filosofic despre „Cronica de la Muta", atribuita taranului Ion Malai (un cliseu al prozei contemporane).

Exista si un Polux, bibliotecar ca si Miclescu, la fel de inconsistent ca personaj. Structura epica de mozaic, in acelas stil rezumativ inimitabil, destrama vraja povestirii. Naratiunea insasi se destrama pe masura ce si identitatea personajelor se volatilizeaza pina la totala disparitie, cum se intimpla cu iubita lui Miclescu, gasita moarta in propriul apartament (si, totusi, contestat la urma faptul ca acolo ar fi locuit vreodata o femeie cu acel nume). Scris intr-un registru lucid-ironic si provocator, romanul, in loc sa lamureasca enigmele, le conserva si le multiplica la nesfirsit. Miza nu e nici de asta data constructia epica propriu-zisa: totul este concentrat in doze minime. Specialitatea lui Octavian Tudor este dicteul aforistic, modul epic abrupt (eliptic) de a schita naratiunea. Autorul deschide cu abilitate mai multe piste, dar acestea ramin simple virtualitati. Nimic nu e dus pina la capat; ba, mai mult, orice intimplare posibila trece in reversul ei, conform aceluiasi principiu ilustrat de inelul lui Mobius.

In Cuadratura cercului, creatorul de enigme incearca, printre altele, sa demonstreze indemonstrabilul. Un personaj, care nici macar nu apare direct in actiune, e obsedat de rezolvarea teoremei lui Fermat.

Ion Cucu, eroul narator (toate romanele lui Octavian Tudor sint scrise la persoana intii) lucreaza si el la un vast si doct studiu stiintific. Se muta intr-o locuinta care pastreaza urmele fostului locatar. Mierla, urme pe care in zadar incearca sa le indeparteze. Zugravul nu reuseste sa schimbe nimic din infatisarea camerei, un telefon il cauta insistent pe celalalt, iar cind se indragosteste de Caterina, iubita predecesorului, aceasta dispare ca si cum n-ar fi existat vreodata. Ion Cucu seamana frapant cu Miclescu, iar cele doua romane comunica perfect intr-o structura epica unitara. Ritmul relatarii e mai rapid decit ritmul faptelor, iar personajele se perinda prin fata cititorului ca intr-un carusel grotesc (Alex. Stefanescu ). Totusi, intre cele doua „serii" de romane s-ar putea intercala un altul, Sortiti iubirii (1988). Pare sa fie o continuare a primului roman publicat de Octavian Tudor, reluind tribulatiile eroului principal, fara nume si acesta, cronicar literar la un ziar din provincie. Sub aparenta unui roman de dragoste, cartea ia in dezbatere problemele de constiinta ale eroului-narator intr-un moment crucial - de criza - al existentei sale. Naratiunea poate fi citita si ca un roman de generatie, avind in centru obsesia aceluiasi cerc vicios existential. Impresia dominanta e de redundanta si epuizare, deocamdata, a unui filon epic, stors de toate semnificatiile. O data in plus, interesul prozei lui Octavian Tudor vine din verva scriiturii, din spiritul inventiv si caustic demistificator, dar si din adoptarea de catre autor a metodelor literaturii documentare moderne.

OPERA:
Povestiri diferite, Bucuresti, 1968;
Noiembrie viteza, roman, Bucuresti, 1976;
Banda lui Mobius, roman. Bucuresti, 1978;
Istoria unui obiect perfect, povestiri, Bucuresti, 1981;
Mihai, stapinul, si sluga lui, Mihai, povestiri, Bucuresti, 1983;
Albumul „Florin Niculiu", Bucuresti, 1984;
Firul principal. Cuadratura cercului, romane, Bucuresti, 1985;
Vermeer si criticii sai, Bucuresti, 1985;
Sortiti iubirii, roman, 1988.


REFERINTE CRITICE:
G. Dimisianu, Prozatori de azi, 1968;
G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 3, 1968;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 2, 1968;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 9, 1976;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 17, 1976;
L. Leonte, in Cronica, nr. 22, 1976;
Val. Condurache, in Convorbiri literare, ta. 3, 1976;
A. Ionescu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1976;
Sultana Craia, in Luceafarul, nr. 16, 1981;
I. Holban, in Cronica, nr. 23, 1981;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 21, 1981;
A. Roman, in Luceafarul, nr. 22, 1981;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 17,1981;
V. Tascu, in Tribuna, nr. 29, 1981;
E. Mihaescu, in Romania literara, nr. 30, 1981;
C. Crisan, in Steaua, nr. 1, 1982;
. B. Lefter, in Romania literara, nr. 40, 1982;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 23, 1983;
FI. Manolescu, in Contemporanul, nr. 26, 1983;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 35, 1983;
V. K Mihaescu, in Luceafarul, nr. 35, 1983;
I. Itu, in Astra, nr. 10, 1983;
A. Brindusa, in Orizont, nr. 49, 1983;
Gh. Glodeanu, in Tribuna, nr. 25, 1984;
Tr. Ardeleanu, in Amfiteatru, nr. 9, 1985;
Alex. Stefanescu, in Flacara, nr. 44, 1985.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani