Paul Daian opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
| Referinte critice: "Paul Daian scrie, de fapt, un discurs oprimat, agresat nu numai de programul radicalizarii in simplitate, ci si de insasi substanta existentiala pe care vrea s-o releve. «Iubirea imi distruge cuvintele», noteaza el, in raspar cu tezele care ne-au invatat ca «iubirea produce discurs» si traieste din el. Implicarea existentiala a textului tinde sa devina maxima in aceste epifanii ale principiului conciziei, dar retorica implicarii e refulata si ea participa doar ia cresterea intensivitatii referentiale a versurilor. Energia semnificanta a acestora e o pura eruptie sub regimul necesitatii, o fulguratie incarcata la marginea dintre confesiune si tacere." (Al. Cistelecan, "Vatra", nr. 5/1988) "Haloul imaginii poetice este constituit din misterioasa, uneori violenta, atingere dintre termeni poetici foarte abstracti si concreti, cu sens deviat de la cel obisnuit, iradiind semnificatii noi, multiple. Este, de fapt, procesul in care poezia rascumpara lucrurile de la uitare, instrainindu-le de experienta comuna, in unitatea ei de cristal, metafizica ()." (Dumitru Chioaru, "Transilvania", nr. 8/1988) "Discursul acesta vrea sa capteze un plus de semnificanta prin provocarea permanenta (la alb) a cuvintului «poetic»; ceea ce inregistreaza imediat este aparenta nuda a scriiturii ce incearca sa se scuture curajos de orice retorica spre a tenta sa comunice direct cu (si prin) «singele» semnelor. Acestea se straduiesc sa transmita ceva ce se afla dincolo de «precizia maxima» a grafiei" (Marin Mincu, in voi. Textualism si autenticitate, Ed. Pontica, 1993) "Poemele lui sunt poemele celui care neaga, la inceput, totul, chiar faptul ca le scrie, ca apoi, sa construiasca, cu oboseala, obiectul desfigurat (descompus) cu furie. Cand concentrate si interiorizate, cand desfasurate pe spatii mari si intangibile, poeziile lui Sergiu Filip sunt o fuga, permanenta, sunt un fel de actiune ideala, centrifuga, insa, din care cad, uneori, picaturi, bolnave, de sudoare. () Histrion si bolnav, vindecat si sanatos, Sergiu Filip isi regizeaza poemele si isi etaleaza textele. Poemele regizate sunt un fel de teatru textual. Intre scris si viata, intre viata si moarte. Cand mincinos si plin de o melancolie sfasietoare, cand cuprins de un gol imens ce-i impinge viata si scrisul, pana dincolo. Teatru si poezie, text si pretext, deopotriva. Sergiu Filip este, de fapt, un manierist, dar tragic, in sensul pe care-l descria Hocke. Un manierist cu masca tragica purtata in interior, aruncata in abis (abisul propriu)." (Angela Marinescu, "Romania literara", nr. 40/1999) "Cat despre «scriitura» volumului [Stingacia in salut a femeii], cititorul avizat va reconstitui cu usurinta stilul-Daian configurat in volume anterioare -o latura abstractizanta, aforistica amalgamata cu o achizitie a noii poezii: corporalitatea. Daian este si un bun creator de pseudomesaje: un exemplu elocvent este «sexualitatea» care pare predominanta (de fapt, extrem de difuza, as spune diafana), dar care nu consta, in fond, decat intr-un termen («sex» si derivatii) folosit abuziv. Acest poet este interesat mai mult de efectele secundare care pot aparea in urma folosirii pana la uzura a catorva topoi culturali," (C. Rogozanu, "Observator cultural", nr. 9/2000) |
