Pavel Dan biografia

Pavel Dan




Pavel Dan opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

Copil schimbat [Nuvela]
Urcan batranul [Roman]
     Caracterizarea personajelor: Ludovica Urcan

DAN Pavel, se naste la 3 sept. 1907, comuna Tritiul de Sus (azi Triteni), judetul Cluj - moare in 2 aug. 1937, Cluj. Prozator. Tatal lui Sergiu Pavel Dan.

Fiul lui Simion Dan si al Mariei (n. Tescariu), tarani saraci.

Incepe scoala primara in 1914 cu Sa-moila Gabor, caricaturizat in Intelectualii; asista la rascoala taranilor din Tigareni, eveniment transpus in alt ev, in nuvela Iobagii.

Se inscrie la liceul romanesc din Turda (1919); atmosfera oraselului provincial e prezentata in Intilnire si Vedenii din copilarie. O singura figura luminoasa in acesti ani: prof. Teodor Murasanu, el insusi scriitor si redactor la revista Pagini literare, unde colaboreaza si Pavel Dan; elevul este preocupat de mari proiecte literare: romanele Mizerie si Logodnica, nuvela O razbunare singeroasa, nerealizate.

Participa la activitatea Soc. de lectura „Titu Maiorescu"; din initiativa lui apare revista Fire de tort (1925). In 1927 se inscrie la Univ. din Cluj, Facultatea de Litere, specialitatea principala lb. romana, secundar Ib. latina; frecventeaza cenaclul lui Victor Papilian.

Debuteaza in Darul vremii (1930) cu o recenzie la volum Note si impresii de G, Ibrailea-nu; in nr. 2 al aceleiasi revista ii apare nuvela Ursita. Din 1931 este bibliotecar la liceul din Turda si pedagog; prof. la Liceul „Sf. Vasile" din Blaj (1932). Publica proze in revista Blajul (1934-l936): Se duc pe popa, Corigen[e, intil-nire. La inchisoare etc; o singura proza. Priveghiul, apare in Gindirea; in 1936 cistiga concursul literar al Romaniei noi, cu nuvela Iobagii. Voi. de nuvele Hrean batrinul, cu o introducere de Ion Chinezu, apare postum, in 1938.

Ca toti ardelenii, Pavel Dan este obsedat de monumental, dar in mai mare masura decit Rebreanu, Slavici sau Agarbiceanu are pasiunea amanuntului semnificativ si a inregistrarii evenimentului comun. Programul sau pare ambitios, insa fragmentele ramase il justifica, demon-strind inzestrarea exceptionala si o rara capacitate de inventie epica. Proiectatul roman Ospatul dracului urma sa fie marele cintec al satului din Cimpia Transilvaniei si numai sfir-situl „absurd de timpuriu" al prozatorului a impiedicat realizarea lui. Rebreanu isi ordoneaza discursul narativ in functie de elemente oarecum din afara artei: lupta pentru pamint, razboiul, revolta etc; Slavici descopera in spatele dramelor impasul constiintei; Agarbi-ceanu este interesat de reconstituirea afectiva a mediului si de calitatea documentarului uman. Pavel Dan afla in „realitatea cea mai intima" marea poezie a faptelor marunte si a obiectelor umile, inlocuind adeseori exemplele de viata cu perspectiva unica a proiectiei imaginare. Urmarea imediata e depasirea realismului celor dintii prin ceea ce, cu un termen general, se va numi „viziune ambigua", o foarte inteligenta dozare a lirismului si fantasticului. Primul termen tine de o constiinta a relativului, a amintirilor si a intoarcerilor in trecut, celalalt, de functiunea primordiala a universului operei, satul inteles ca „expresie umana a fortelor cosmice"; supranaturalul, efect direct al experientei si observatiei, poate fi interpretat si ca un element de echilibrare a realului. „Se imbina adica in povestirile lui - scrie Ion Chinezu -, intr-o dozare absolut personala, cel mai acerb realism cu un fantastic indraznet, care coboara de-a dreptul din basm, din balada si din descintec." De aici concluzia ca Pavel Dan nu este interesat atit de evenimentele localizabile istoric, cit de „un substrat uman, o zona a gesturilor intem-porale", altfel spus, de ceremonial si de spectacolul ritualic. Naratiunea insasi n-ar fi posi-bilafara dezvoltarea conflictelorinspre aceasta larga amplitudine a viziunii. in Ursita, de exemplu, inceputul este simplu, chiar banal, daca s-ar consemna doar intilnirea dintre Vasile si Ana. insa la intrebarea „cum o mai duce?" (barbatul bolnav), o substituire se produce imediat, o iluminare launtrica, cenzurata de gesturi intimplatoare si incuviintari interogative, care depasesc semnificatia cuvintului scris. Imaginea isi autodesemneaza un sens alegoric si un „spatiu al fabulei", inainte de a fi descoperire brutal-naturalista (ca in Priveghiul) sau magie (ca in Copil schimbat).

Miraculosul este, in felul acesta, un mecanism al textului, „o inscriere structurala", un radical „incognito al experientei umane" (Nicolae Balota). Nuvelele lui Pavel Dan se nasc din efortul catre „irealitate" al faptului palpabil, dintr-o „trivializare" a inaltei aspiratii, amestec de tragic si grotesc, frivolitate, josnicie si remuscare. Din aceasta literatura lipsita de orice preocupare a reconstituirii etnografice face parte si ciclul Ur-canestilor, exercitiu literar unic prin „sensul de tragica seriozitate a vietii" si prin triumful scriitorului asupra „domeniului agresiv" al efemerului. Nu este deloc intimplator faptul ca fundalul celor mai importante nuvele este ceremonialul inmormintarii si datinele legate demoarte. Dar la o privire mai atenta se va vedea ca nu „redescoperirea" satului este cea dintii preocupare a scriitorului.

Iacobisi viseaza sfir-situl; isi cunoscuse tot in vis mireasa (Ursita); Simion isi uimeste sotia cu aceasta fraza: „Mai am doua ceasuri, apoi ma duc si va las" si totul se intimpla intocmai (Zborul de la cuib); Urcan se intoarce acasa, unde moare dupa trei zile (Inmormintarea lui Urcan batrinul). Este posibil, asadar, sa ne intrebam daca nu cumva in acest atasament fata de viata si in aceasta obisnuinta de a muri, in comportamentul atit de familiar fata de tragic si in evidenta acestei „elementaritati" a existentei nu se afla o inalta filosofie despre „oamenii dispusi sa se puna de acord cu ei insisi", indiferent de imprejurari, si • daca nu cumva in aceasta conciliere se afla chiar argumentele nobletii, ratiunii si fidelitatii. Lasind la o parte primele povestiri - unele simple experiente in vederea altor exercitii literare -, marile nuvele ale lui Pavel Dan dezvaluie acest chip al prozatorului: obsedat de privelistile sufletului omenesc, de „lumea de visuri, de fericire si suferinta" si totusi incapabil sa se inchidainlimitelecunoasterii verificabile. Metoda realista l-ar fi obligat sa surprinda „toata lumea, tot aerul, toate firele de iarba de pe tintirim intr-o opera care sa miroasa a primavara, a flori, a fum, a vis si a fericire", toate semne ale identificarii, prin urmare; intre propunerea de realitate si realitate ramine insa mereu un spatiu al imaginarului, al nostalgiei si solitudinii: „Mi-e dor de casa, de copil, de voi toti, de pamintul si de cerul cimpiei". Daca moartea este una dintre temele semnificative ale lui Pavel Dan, explicatia nu poate fi decit teama (dezorientarea), devenita pasiune, pentru singurul exil lipsit de amintiri. Mai ales scrisorile sint revelatoare in acest sens. Dar a accepta sfirsitul, asemenea personajelor din prozele lui, este un fel de a spune ca sansa supravietuirii este aceea de a nu ne umili existenta in fata absurdului.

Ce face, de fapt, autorul si cum se explica „pierderea" aceasta a realului in fictiune atunci cind toate datele ne-ar indreptati sa vorbim de o fidelitate desavirsita fata de intim-plarile relatate? De fiecare data inceputul prozei este foarte simplu („- Buna seara, zise Va-sile intrind grabit" sau: „Ieri a fost la coasa in finete, azi-noapte la moara", ori: „intr-o marti, spre seara, Urcan batrinul se intoarse acasa mai degraba ca alte dati"), primele impresii sint de monotonie si observatie comuna, insa ceea ce urmeaza este o „deposedare" a textului de stilul pe care-l credeam definitiv, o renuntare la timbrul descriptiv si nu in ultimul rind o ezitare in fixarea accentului remarcabilelor povestiri. Este evidenta ambiguitatea structurala a discursului narativ, vointa de a fi sau a nu fi a personajelor acordind aproape intotdeauna valoare de eveniment tacerii. Lumea lui Pavel Dan este un „univers agonizant" numai intrucit este lipsit de orice perspectiva, aglomerare de situatii limita, in care rarele momente de entuziasm sint tot atitea masti ale esecului. in aceasta lume un om isi asteapta sfirsitul si undeva se aude plinsul unui copil bolnav; bogatia se cerseste sau se fura si moartea e prilej de batjocura; un necaz se destrama aici si dincolo se naste o singuratate. intre aceste limite scriitorul si-a cucerit relativ usor un spatiu al sau pe care il apara cu patima, il cultiva si pledeaza pentru el. Numai ca proiectele, putine dintre ele realizate, ne spun ca in aceasta pasiune este vorba si de oarecare indiferenta, exact atit cit este necesara pentru ca literatura sa existe. Sau atit cit era necesara pentru ca voluptatea privirii sa nu se transforme intr-o cenzura impusa realului.

Asa incit Pavel Dan este un „Bacovia al epicului" mai ales prin efortul sau neintrerupt de a masca compatimirea prin ironie si sarcasm.

OPERA:
Urcan batrinul, nuvele, cu o introducere de I. Chinezu, Bucuresti, 1938;
Iobagii, cu chipuri desenate de A. Jiquidi, Bucuresti, f.a.;
Scrieri alese, ed. ingrijita si prefatata de FI. Potra, Bucuresti, 1956;
Urcau batrinul, nuvele, cuvint inainte de B. Elvin, Bucuresti, 1960;
Scrieri, ed. ingrijita si studiu introductiv de C. Regman, Bucuresti, 1965;
Vedenii din copilarie. Bucuresti, 1971;
Urcau batrinul. Schite si nuvele, antologie si postfata de N. Balota, Bucuresti, 1973;
Jurnal, ed. ingrijita de S. P. Dan, Cluj-Napoca, 1974;
Ultimul capitol, ed. ingrijita de N. Florescu, Cluj-Napoca, 1976;
Schite si nuvele, postfata si bibliografie de M. Braga, Bucuresti, 1985;
Orcan batrinul, ed. ingrijita, pref. si cronologie de S. P. Dan, Cluj-Napoca, .


REFERINTE CRITICE:
O. Papadima, in Gindirea, nr. 8, 1934;
M. Beniuc, in Tara noua, nr, 11, 1939;
M. Sebastian, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 3, 1939;
G. Calinescu, Istoria;
C. Regman, in Revis-ta Cercului Literar, nr. 3,1945;
FI. Potra, in Almanahul literar, nr. 10,1955;
R. Munteanu, in Tinarul scriitor, nr. 6, 1955;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966;
M. Stirban, in Revista arhivelor, nr. 2, 1967;
Monica Lazar, Pavel Dan. 1907-l937, 1967;
N. Balota, De la „Ion";
I. Vlad, in Steaua, nr. 3, 1975;
St. Aug. Doinas, in Contemporanul, nr. 6, 1975;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 20, 1977;
C. Regman, ibidem, nr. 37,1977;
P. Motzan, in Cahiers roumains d'etu-des litteraires, nr. 3, 1978;
V. Cristea, in Romania literara, nr. 40, 1979;
S. Ilin, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 1, 1980;
N. Florescu, Profitabila conditie, 1983;
Sultana Craia, Orizontul rustic in literatura romana, 1985;
I. Vlad, Pavel Dan, 1986;
M. Muthu, in Tribuna, nr. . 1987;
idem, in Contemporanul, nr. 45, 1987;
I. D. Balan, Repere critice, 1988;
I. Holban, Literatura subiectiva, 1989;
S. Velea, Interferente literare romano-polo-ne, 1989.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani