Pericle Papahagi biografia




Pericle Papahagi opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

PAPAHAGI Pericle, se naste la 1872, Avdela, (azi in Grecia) - moare in 20 ian. 1943, Silistra (Bulgaria).

Istoric literar si folclorist.

Studiaza in localitatea natala, apoi la Bucuresti; licentiat in litere al Univ. din Bucuresti. Studii postunversitare, cu romanistul Gustav Weigand, la Univ. din Leipzig, unde isi ia doctoratul in filosofic Profesor secundar la Salonic, Bitolia (Grecia), Giurgiu si Silistra.

Debuteaza in Analele Academiei Romane, in col. de folclor infantil: Jocuri copilaresti. Culese de la romanii din Macedonia (1893).

Mai colaboreaza la Analele Dobrogei, Arhiva, Convorbiri literare, Fratii'ia, Grai bun. Grai si suflet, Jahresbericht des Instituts fur rumanische Sprache zu Leipzig, Peninsula Balcanica, Revue historique de sud-est europeen. Viata noua, Viata Romaneasca etc. Conduce revista Dunarea (2 volum 1923). Membru al Academiei Romane (1916).

Cunoscator nemijlocit al vietii si graiurilor romanilor sud-dunareni, Pericle Papahagi le dedica citeva lucrari fundamentale, „adevarate modele clasice de monografii sociologice si folcloristice" (Din literatura poporana a aromanilor, 1900; Romanii din Meglenia. Texte si glosar, 1900; Meglenoromanii. Studiu etnografic, I-II, 1902; Basme aromane si glosar, 1905; Scriitori aromani In secolul al XVIII-[lea], 1909; Poezia instrainarii la aromani, 1912), care prefigureaza, prin imbinarea componentei lingvistice cu cea folcloristica, metodologia scolii filologice a lui Ov. Densusianu.

Decendent al uneia din „acele familii viteze din Pind, care au sustinut lupte aspre pentru apararea drepturilor nationale ale romanilor din Peninsula Balcanica" (Th. Capidan), Pericle Papahagi se impune drept unul dintre cei mai autorizati cunoscatori ai graiurilor vorbite de populatiile romanesti din suducl Dunarii, realizind opere „dezbracate cu totul de orice tendinte si consideratiuni patriotice rau intelese, neurmarind decit adevarul, singurul in stare a contribui la limpezirea multelor probleme relative la istoria limbilor romanice in genere si a limbei romane in special" (A. Nasta). De unde si spiritul polemic care strabate mai multe din lucrarile ale.

Contrariat de asertiunea lui Gustav Weigand, fostul sau profesor de la Leipzig, care, „cu obicinuita-i superficialitate, fiindca numai flusturase prin Macedonia, iar nu studiase, cum se cuvine unui om de adevarata stiinta" (. Barbulescu), decretase pripit, in a sa Die Aromunen (II, 1894), saracia spirituala a aromanilor, Pericle Papahagi alcatuieste, in replica, „cea mai de seama colectie de folclor aroman" (Ov. Barlea), rezultat al unor minutioase si sistematice investigatii de teren, intreprinse in mai toate regiunile locuite de aromani. Dupa lucrarea de debut, in care a dat, in transcriere literara, un numar important de jocuri copilaresti, Pericle Papahagi publica impunatoarea sa colectie Din literatura poporana a aromanilor (1900), aparuta ca volumul al doilea din Materialuri folcloristice ingrijite de Gr. Tocilescu.

Realizata in aceeasi maniera a transcrierii literare, „dar cu o deosebita grija pentru reproducerea cit mai fidela a graiului aroman" (I. Datcu, Sabina C. Stroescu), colectia scotea la lumina un surprinzator de bogat si divers material folcloristic, de o autenticitate si acuratete stiintifica remarcabile, caracteristice, de altfel, tuturor culegerilor folcloristice ale lui Pericle Papahagi Dovada, intre altele, volumul Basme aromane (1905), „cea mai intinsa colectie de acest fel a folclorului romanesc" (Ov. Barlea), care cuprinde nu mai putin de 139 de basme din cele mai bine de 400, cite culesese Pericle Papahagi pina la acea data, cifra cu adevarat impresionanta daca ne gindim ca Weigand gasise numai unul, „dar si acesta ca imprumutat de la straini".

Calauzit de dorinta „arzatoare" de „a scapa de la pieire" „o pretioasa comoara a literaturii poporane aromanesti", mai ales ca „basmele adunate pina acuma" - trecute in revista intr-un excurs bibliografic - „nu sint nici numeroase, nici bine culese", Pericle Papahagi tinde la epuizarea intregului repertoriu narativ al aromanilor, ceea ce l-a indemnat sa se adreseze „si la buni povestitori, si la mediocri", transcriind basmul chiar si atunci cind „a fost neintregit, caci toate prezinta interes pentru un etnograf'. „Lasind intotdeauna expunerea pe seama povestitorului" si ferindu-se „de combinari si prelucrari in basme", Pericle Papahagi asigura colectiei, in masura ingaduita de procedeul - si el limitativ -al notarii dupa dictat, un inalt grad de autenticitate, care o face absolut indispensabila, atit pentru cunoasterea fortelor morale si intelectuale ale aromanilor, cit si „pentru lamurirea sau intelegerea unor fenomene ale limbii aromane" (I. Barbulescu). in aceeasi sfera de interes se situeaza si lucrarile cu un mai pronuntat caracter lingvistic si filologic ale lui Pericle Papahagi: Graie aromane (1905), Rumanischen Etymologien (1906), Notite etimologice (1907); Cateva influente bizantine in dialectul aroman (1925), Numiri etnice la aromani (1925), Urme romanesti in toponimia Peninsulei Balcanice (1925). Spiritul polemic din culegerile sale folclorice, indreptat, de asta data, impotriva politicii de deznationalizare a aromanilor, este prezent si in lucrarea Scriitori aromani in secolul al XVIH-[lea) (1909), in care Pericle Papahagi reediteaza, insotite de consideratii asupra starii culturale a aromanilor din acea vreme, opera a trei din cei mai importanti scriitori aromani din Mescopole, „metropola de altadata a aromanilor": „vocabularul albanez si aromanesc" al lui Cavalioti, Noua pedagogie sau abecedar usor (1797) a lui Ucuta, „nemuritor scriitor aroman", si invatatura introducatoare (1802), de fapt, un vocabular in patru limbi a lui Danii], „veritabile monumente de limba", de importanta capitala pentru lingvistica si filologia romaneasca" (Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu).

Tot Pericle Papahagi este si editorul Gramaticii aromane sau macedoromane a lui Mihai Boiagi, „prima si cea mai importanta gramatica stiintifica a dialectului aroman" (idem), precum si al Studiilor istorice asupra romanilor din Peninsula Balcanica de Ioan Caragiani. Preocupat de a demonstra unitatea lingvistica de structura a dialectelor romanesti, Pericle Papahagi extinde minutioasele sale investigatii si la meglenoromani, publicind volumele Romanii din Meglenia. Texte si glosar, (1900) si Meglenoromanii. Studiu etnografico-filologic (2 volum 1902), care cuprind peste 800 de texte folclorice, notate cu aceeasi acuratete si respect pentru autenticitatea din lucrarile sale despre aromani.

OPERA:
Jocuri copilaresti. Culese de la aromanii din Macedonia, Bucuresti, 1893 (extras);
Din literatura poporana a aromanilor. Bucuresti, 1900;
Romanii din Meglenia, texte si glosar. Bucuresti, 1900;
Meglenoromanii, studiu etnografico-filologic, HI, Bucuresti, 1902;
Basme aromane si glosar. Bucuresti, 1905;
Graie aromane. Bucuresti, 1905 (extras);
Scriitori aromani in secolul al XVIIl-[tea] (Cavalioti, Ucuta, Daniil), Bucuresti, 1909;
Din trecutul cultural al aromanilor. Bucuresti, 1912 (extras);
Poezia instrainarii la aromani. Bucuresti, 1912;
Colonizarea in Cadrilater, Silistra, 1925;
Numiri etnice la aromani. Bucuresti, 1925 (extras);
Siceaux de plomb byzantins inidits trouvis a Slistria, Valenii de Munte, 1932 (extras);
Un sigiliu de argint al Tarului Simeon, [Bucuresti], [1936];
Scrisori catre Artur Gorovei, ed. ingrijita si introducere de Maria-Luiza Ungureanu, Bucuresti, 1970;
Vinatorul cel viteaz si Frumoasa-Pamintului, Basme aromane, transpunere in dacoromana de Mihail Maghiari, Bucuresti, 1977.


REFERINTE CRITICE:
Gr. Tocilescu, in Analele Academiei Romane, tom. XX, 1898;
S. FI. Marian, in Analele Academiei Romane, tom. XXIII, 1901;
I. Barbulescu, in Arhiva, nr. 3, 1906;
G. P.[ascu], in Viata Romaneasca, nr. 2, 1907;
Th. Capidan, in Langue et littarature, nr. 102, 1943;
Gh. Vrabie, Folcloristica romana, 1968;
Ov. Barlea, Istoria folcloristicii romanesti, 1974;
A. Nasta, in Romania literara, nr. 52, 1972;
nr. 20, 1977;
Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dictionar de lingvistica si fdologi romani, 1978;
I. Datcu, Sabina C. Stroescu, Dictionarul folcloristilor, I, 1979.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani