Romanescu Ioanid biografia




Romanescu Ioanid opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

ROMANESCU Ioanid (pseudonimul lui loanid Tudose), se naste la 4 oct. 1937, comuna Voinesti, judetul Iasi - moare in 20 mart. 1996, Iasi.
Poet

Fiul lui Teodor Tudose, muncitor, si al Margaretei (n. Ivascu). Studii liceale la'lasi (195l-l955). Absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Iasi (1962-l968). Profesor suplinitor la Romanesti (1955-l957), prof. si director de camin cultural la Voinesti (196l-l962), corector la revista Ateneu din Bacau (1965-l969), inspector cu probleme de muzica la Comitetul pentru Cultura si Arta al judetul Iasi (1970-l972). Din 1972, este redactor la revista Convorbiri literare din Iasi. Debut in revista lasul literar (1961).

Colaboreaza la: Convorbiri literare, Ateneu, Tribuna, Romania literara, Luceafarul etc.

A debutat editorial cu volum Singuratatea in doi (1966). Bibliografia sa numara douazeci de carti de poezie (Presiunea luminii, 1968; Poeme, 1971; Baia de nori, 1973; Lava, 1974; Paradisul, 1975; Energia visului, 1977; Magie, 1982; Flamingo, 1984; Orpheus, 1986; Zamolxis, 1988 etc.) dintre care mai multe sint antologii din propria creatie (Nordul obiectelor, 1979; Demonul, 1982;' A doua zi, 1985). Premiul Uniunii scriitorilor pe 1981.

Doua etape par a se contura mai ferm in scrisul lui Romanescu Ioanid: cea dintii, ilustrata majoritar de volumele publicate intre 1966 si 1981 (adica de la Singuratatea in doi la Accente), propune o poezie a carei obsesie fundamentala este aceea a raportului dintre discursul liric si real, dintre poetul care, avind „vocatia lumii si obsesia ei", intimpina evenimentul exterior cu o constiinta orgolios-lucida, transformind actul implicarii intr-un spectacol al propriei subiectivitati interogative. Ciclul Antares din volumul Trandafirul salbatic (1978), si, mai ales, volumele Magie (1982), Orpheus (1986) si Scoala de poezie (1989) indica orientarea catre o lirica mai accentuat reflexiva, intoarsa spre „adincul fiintei fiecarui lucru": poezia, altadata „nervoasa", se linisteste in detasarea contemplativa, rostirea devine ritualica, sententioasa. Prima ipostaza a poetului este, pina acum, si cea mai cristalizata. Ea defineste un spirit agitat si frondeur, in permanenta opozitie fata de reguli si conventii, amintind, ca tonalitate, de lirica tinerei generatii a anilor '40; „nu sint eu o fire-ngenunchiata" - se putea citi inca in cartea de debut. Esentiala, problematica poiesisului este privita, intr-o prima instanta, sub semnul maximei receptivitati fata de intimplarile lumii, de „aerul mereu deschis":

„poezia - si ea -inainte
de a se afla pe sine, afla ce se petrece",

„actul de a scrie nu e decit
ultima forma
a luptei pentru existenta".

E un mod de a spune, impreuna cu adeptii „autenticitatii" din literatura secolului XX, ca adevarata creatie este cea care se identifica vietii: „ce testament pot eu sa las / decit acela scris cu viata mea?". Acest „testament", prezent in multiple variante de la o carte la alta, este marturia mereu reluata a unei angajari ce nu se manifesta niciodata ca simpla subordonare: „puternic si greu de orgoliu", poetul nu numai ca invoca sau evoca lumea, ci o si provoaca. O anumita constiinta a marginalitatii, evidenta, in ciuda vocatiei de a se afla mereu in centrul si in viltoarea evenimentelor semnificative, declanseaza adesea reactii de respingere si izolare mindra, concurate de tot atitea reveniri. S-a vazut in aceste „masti" ale poetului expresia unei mari increderi in Poezie si a orgoliului si singuratatii de derivatie romantica, trecute si in traditia simbolista a poetului damnat. In acest sens, E. Simion vorbeste despre „un stil al amplitudinii, sustinut de o retorica mindra de ea insasi, increzatoare in forta de a innobila o idee", de „o dezlantuire a vocii, o zgomotoasa emotie". In schimb, alti critici s-au aratat mai putin convinsi de nonconformismul calificat drept „galagios" si teatral, situabil, in timpul revolut al unor „eseninisti precum G. Lesnea , N. Crevedia , Virgil Carianopol ", doar cu recunoasterea „pe alocuri" a „virtutilor unei caligrafii colturoase, smucite, insolente", ce ar „recapitula boema, intr-o seama de trasaturi caracteristice" (Gh. Grigurcu ). Observator incisiv al spectacolului mundan, dar si al propriei lumi launtrice, poetul e in fond o fiinta vulnerabila, pentru care tonul „agresiv", „cinic" sau ironic nu constituie decit un mijloc de aparare. Culoarea mai direct sentimentala apare nu o data

„sint un poet fara masa de scris
eu sint poet cu inima
spre voi ma apropiu de mine insumi"),

Iar in culisele spectacolului iconoclast se consuma o sensibilitate elegiaca. Tocmai acest aliaj de revolta si dezabuzare, de curaj civic si retractilitate solitara, de generoasa deschidere spre ceilalti si sfidare nesupusa, defineste lirismul lui Romanescu Ioanid

Limbajul poeziei oscileaza astfel intre tonul familiar, colocvial, specific unei viziuni alimentate de panorama vietii cotidiene (poetul nu e decit „un om obisnuit"), si expresia grava, uneori solemna, a celui ce se stie inzestrat cu harul rostirii lirice („ca un stilp de foc se va ridica poezia"). Relativa dispersie tematica, observata de comentatori, si aparenta usurinta cu care poetul se apropie de orice eveniment capabil sa devina pretext pentru reflectie lirica, nu trebuie interpretate totusi ca semne ale lipsei de unitate interioara a viziunii. Caci adevaratul centru coagulant il constituie, la Romanescu Ioanid, insasi meditatia asupra statutului poetului aflat in confruntare cu o realitate diversificata:

„apartin tuturor lumilor",
„grav sau tandru
pe toate le intimpin",

tentatia artificiului, jocul fantezist pot coexista astfel fara conflict cu intimpinarea evenimentului imediat, aparent derizoriu, care nu mai cere expresia memorabila:

„nu mai scriu frumos, versurile mele
nu mai sint memorabile".

Indeosebi de la volumul Favoare (1972) incoace, poezia lui Romanescu Ioanid se structureaza in jurul temei poetului si poeziei (vezi si Poet al uriasilor, 1973; Lava, 1974; Paradisul, 1975; Energia visului, 1977), pentru a atinge in Accente (.1981) si Scoala de poezie (1989) punctele de maxima intensitate. in ansamblu, aceasta etapa propune, de-a lungul unui itinerariu cu inevitabile caderi de tensiune, reperele unei biografii crescute din evenimente dramatice si acte nonconformiste, intr-o rostire ambigua, in care jocul tonalitatilor e condus cu abilitate dinspre confesiunea grava si exprimarea sfidator prozaica, spre o autoironie momentan decontractanta, marcind constiinta limitelor puterii de influentare a cuvintului. Ceea ce se impune este, in ultima instanta, patosul autentic al participarii, nazuinta unei daruiri totale, dincolo de riscurile inerente oricarei prea sincere si directe dezvaluiri a lumii launtrice. Lirismul mai auster si descarnat din Magie (1982) si Demonul (1982) reprezinta o cotitura oarecum surprinzatoare in creatia poetului. Discursul liric se concentreaza, gesticulatia cedeaza locul unei voci ce se rosteste din „punctul fix", astral, al neschimbatoarei esente.

Agitatiei exterioare a eului, spectacolului mecanic si adesea grotesc al lumii, poetul le substituie „desavirsita pace" interioara, echilibrul contemplativ, „resurectia" fiintei printr-un fel de blinda iluminare, revelatoare de sensuri ultime. E o poezie, cum s-a observat, „cu valoare aforistica", ce articuleaza .judecati lirice, metafore dezvoltate, alegorii ontologice (), propozitiuni fericit formulate, care pipaie nevazutul din univers si dau prin limbaj o corporalitate profundei nelinisti existentiale" (E. Simion ). intr-un sens apropiat se exprima si L. Ulici , remarcind ca in volumele din 1981 si 1982 poetul „lasa deoparte gesticulatia febrila si browniana, patosul declamativ, cenzura ironica si, in genere, supralicitarea aparentelor, pentru a-si intoarce privirea spre miezul problematic al existentei", si notind o evolutie a atitudinii „de la eseninism la existentialism". Mai putin convingatoare sint asemenea „propozitiuni" in volumul Orpheus (1986), unde meditatia asupra poeziei ca ritual solemn, „cintec jertfa" care „esenta a firii inseamna", nu depaseste uneori pragul ideilor primite si al cliseelor de expresie. E o reflectie ce reapare, in schimb, in mare masura reabilitata estetic, in Scoala de poezie (1989).

OPERA:
Singuratatea in doi, versuri, pref. de Otilia Cazimir, Bucuresti, 1966;
Presiunea luminii, versuri. Bucuresti, 1968;
Aberatii cromatice, versuri. Bucuresti, 1969;
Poeme, Iasi, 1971;
Favoare, versuri, Bucuresti, 1972;
Baia de nori, versuri, Iasi, 1973;
Poet al uriasilor, versuri, Bucuresti, 1973;
Lava, versuri, Bucuresti, 1974;
Paradisul, versuri. Iasi, 1975;
Energia visului, versuri, Iasi, 1977;
Trandafirul salbatic, versuri, Bucuresti, 1978;
Nordul obiectelor, versuri, cu o pref. de Marian Popa, Iasi, 1979;
Accente, versuri, Iasi, 1981;
Magie, versuri, Bucuresti, 1982;
Demonul, versuri, cu o postfata de Marian Popa, Bucuresti, 1982;
Flamingo, versuri, Iasi, 1984;
A doua zi, cuvint inainte de L. Ulici, Bucuresti, 1985;
Orpheus, versuri, Iasi, 1986;
Zamolxis, versuri, Bucuresti, 1988;
Scoala de poezie, versuri, Iasi, 1989.


REFERINTE CRITICE:
V." Sorianu, Glose critice, 1968;
Marian Popa, Comicologia, 1975;
L. Raicu, Critica - forma de viata, 1976;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977;
M. Iorgulescu, Scriitori;
Al. Ruja, Valori lirice actuale, 1979;
D. Dimitriu, Singuratatea lecturii, 1980;
C. Tuchila, in Romania literara, nr. 16, 1982;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 2, 1983;
Gh. Grigurcu, in Arges, nr. 10,1983;
L. Leonte, in Cronica, nr. 6, 1983;
C Pricop, in Convorbiri literare, nr. 3, 1983;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 3, 1983;
FI. Miu, Semne, 1983;
C. Tuchila, Cetatile poeziei, 1983;
E. Simion, Scriitori, III;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 6, 1985;
V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985;
C. Tuchila, in Luceafarul, nr. 21, 1985;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 24, 1985;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 14, 1986;
Al. Calinescu, in Cronica, nr. 9, 1986;
I. Holban, in Cronica, nr. 22, 1986;
M. Mincu, in Luceafarul, nr. 45, 1986;
Cristian Moraru, in Amfiteatru, nr. 5, 1986;
Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 43, 1986;
Al. Calinescu, Biblioteci deschise, 1986;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
Val. Condu-rache, in Convorbiri literare, nr. 3, 1987;
R. G. Teposu, in Romania literara, nr. 41, 1987;
Maria-Ana Tupan, in Steaua, nr. 5, 1989;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 16, 1989.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani