Romosan Petru biografia

Romosan Petru




Romosan Petru opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

ROMOSAN Petru, se naste la 30 mart. 1957, Orastioara de Sus, judetul Hunedoara.

Poet

Fiul functionarului Samoila Romosan si al Floarei (n. Gridan). Scoala generala in Orastioara de Sus (1964-l972). Absolvent al Liceului „George Cosbuc" din Cluj (1976). A debutat in revista Tribuna, in 1972, iar editorial in 1977, cu volum Ochii lui Homer (premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor). in 1975 - premiul revista Tribuna, revista la care a colaborat statornic. A mai publicat volum de poeme Comedia literaturii (1980) si Rosa Canina (1982). intre 1981 si 1988 a fost galerist la Fondul Plastic al Uniunii Artistilor Plastici din Bucuresti. in 1988 trece ilegal frontiera in Ungaria, apoi pleaca in Franta si se stabileste la Paris, unde activeaza, cu succes, ca expert si negustor de arta. Casatorit (1981) cu prozatoarea Adina Keneres . Un solitar, nu numai fara grup, dar si fara generatie, Romosan Petru a luat-o inaintea optzecismului, atit in spirit, cit si in tehnica poetica si in sensibilitate. intr-o gestica studiat insolenta, el e, de fapt, un patetic ascuns sub masca unui bufon, un damnat care se exprima in bravade. Retorica de provocare disimuleaza atit febra idealului, cit si fragilitatea panicata a fiintei, traduse, si una, si alta, in enunturi comprimate, in fulgurante cu dramatismul contrariat de sarcasme.

Lup singuratic, scolit doar de propria-i vocatie imperioasa, Romosan Petru a devansat cu citiva ani retorica si sensibilitatea optzeciste. Pionieratul lui, dobindit prin intuitie, nu prin dogma si osirdie, a fost pus in valoare de critica si recunoscut chiar de (unii) confrati, in plina ascensiune a generatiei: „Petru Romosan -zice, de pilda, Nichita Danilov in 1985 - a deschis un drum nou in poezia noastra de azi, un drum pe care marsaluiesc acum multi, stirnind mult praf in urma lor". Acelasi prestigiu de „deschizator de drumuri" ii este omologat si de Marin Mincu , pentru care, dupa Romosan Petru si din cauza lui, „lectia textuala" devine obligatorie pentru tinerii poeti. De altminteri, intr-un fel sau altul, rolul de optzecist a priori ii este decernat prin consensul comentatorilor, desi generatia ca atare, dupa ce l-a asimilat, l-a refulat, stergindu-l din nomenclator. Tripticul compus din Ochii lui Honter (1977), Comedia literaturii (1980) si Rosa Canina (1982), desi agitat de o presiune a devenirii, constituie, de fapt, o singura unitate creativa. Piesele volumelor se amesteca si se prefac (dintr-un scrupul perfectionist inteles ca principiu al maximei contrageri si eclatante) pina intr-atit incit, la rigoare, ele alcatuiesc o singura carte (iar Rosa Canina poate trece linistit de antologie). Modificarile poemelor, facute aproape strict pe criteriul eliminarii si densificarii, merg de la reajustarea structurala si de la comprimarea exploziva a textului pina la retusuri de detaliu, nu fara efect asupra sensului si, mai ales, nu fara o stravezie motivatie de poetica („livezii cu visini", de exemplu, cu prestanta ei livresca si referentiala, ii ia locul mai frusta si mai umila „livada cu pruni", in ciclul Yorick, Yorick, Yorick, purtat el insusi dintr-un volum intr-altul). Poetul nu atinge mai niciodata stadiul „definitiv" al unui text. Poemele ramin mereu pe bancul de lucru, iar aparitiile lor sint simple variante intr-un proiect al carui capat nu se zareste. Acest paroxism al densificarii, al enuntului de maxima intensitate si vibratie, contrariaza un temperament extravertit si justifica lipsa de productivitate a poetului. Retorica minata in bravade se intilneste cu fanatismul intensitatii si conjunctia lor deschide seria unor contradictii jucate in tensiune. Romosan Petru e un teribilist inocent, deopotriva din temperament si metoda, un insolent la limita (niciodata periclitata) a sarmului. Aerul provocator al poemelor e tras insa mai curind dintr-un principiu ludic decit dintr-unul existential. Gestica lui e compusa din impertinente si giumbuslucuri, din izmeneli si tifle, toate provocate intr-o trufie care-si simuleaza clamoros si-si proclama orgolios umilinta. Poetul isi aroga un tupeu de illettre si traduce acest comportament in parade si sfidari. E aproape de prisos sa mentionam ca Romosan Petru braveaza in primitiv si-si exalta „salbaticia" in versuri elegante, transant intelectuale, care fosnesc de sugestii culturale si care practica intertextualitatea pe scara larga. Pe cit de „cult" e versul, pe atit de „salbatica" e atitudinea in care acesta ostenteaza. Poetul e satul de cultura, de vanitatile „inalte" si vrea sa intoarca poezia la valorile umile ale vitalului: „Hai sa-i lasam pe altii sa aiba parte de frumusete, / Hai sa-i lasam pe altii sa aiba parte de putere, / De mult visatele tari calde, / De vorbe lenese si elegante. / Hai sa-i momim cu umilinta noastra / Si cu inalta arta a descrierii / A unui pastrav din apa roscata si a unei buburuze" (Sa aiba ei parte de mare faima). Aceasta polemica dintre cultura si viata, dintre bovarism si autenticitate, e transpusa nu doar intr-un conflict de temperamente si de retorici, ci si intr-o etica. Romosan Petru vrea sa faca din poetica o etica si readuce poezia in existential, dispretuind sterilizarea ei culturala si tentatia eufemizanta. El recicleaza versul de pe metafora si imaginativ pe notatia „realista" si, adesea, sarcastica; dictiunea e simpla si austera, concisa si intensa. Arta lui are oroare de perioadele retorice, de infatuarea baroca a imaginarului si de emfaza discursiva. Ea traieste din enuntul laconic, din propozitia vibranta, nu din fraza arborescenta. Pe de alta parte, Romosan Petru sterge granita dintre poezie si viata, prezentindu-si textele ca pe niste manifeste corporale si ca pe niste decupaje existentiale. Prima varianta clin Yorick, Yorick, Yorick, cea din Comedia literaturii, desfasoara mai explicit conflictele din care se intretine poezia lui Romosan Petru Sint prezente aici atit identificarea brutala a textului cu fiinta (subtitlul poemului e „sau despre cum dumneata, cititorule, imi tii in mina scafirlia"), cit si denuntul eticii livresti, in opozitie cu propriul poem salbatic si blestemat:

„Prietenii mei poarta in suflet citeva carti:
vechi, prafuite, roase de molii.
Sufletul lor s-a ascuns in citeva carti:
vechi, prafuite, roase de molii"


, in vreme ce peste poet „iar vine blestematul asta, poemul, pui de capra neagra / si-mi fura linistea". Acestea nu sint, la Romosan Petru, simple retorici ale diferentierii, cu reabilitarea „bunului salbatic". Poetul traieste sub exigenta paroxistica a textului si el face, de fapt, un dramatic, ori poate patetic, transfer de viata. Scriitura lui Romosan Petru e o transfuzie. In acest spasm care tinde sa ontologizeze textul se vede, in pofida paradelor de histrionism, radacina romantica a poeticii, conditia ei de devotiune absoluta si de participare totala. Pe buna dreptate remarca Florin Mugur , intr-un portret de o profunda empatie (incurajata poate si de comunitatea de motive dintre cei doi poeti, mai ales a celor din aria bufonului), ca „existenta lui seamana vizibil cu poezia pe care o scrie".

Conceptul poetic al lui Romosan Petru nu se bizuie pe simularea coerentei dintre biografie si poezie, ci pe identitatea lor. Poemul lui Romosan Petru nu e o bravura artizanala, ci o „fiinta" salbatica, incontrolabila, care „musca" din fiinta poetului:

„imi scapa din mina poemul
as putea spune ca un ciine ca o vipera []
Iubito ma musca poemul as putea spune ca un ciine mort ca o vipera moarta" etc. (imi scapa din mina poemul).

Desi contrastate de o retorica de paiata si antagonizate de o intreaga gesticulatie plebee, simbolurile sacrificiului reapar mereu in poezia lui Romosan Petru, ascunse in contexte declasante sau infamante:

„Mai mult ca niciodata te rog: incearca descrierea dupa natura.
Cu banii obtinuti pe trei epigrame
cumpara-ti un fular.
Un suierator streang de matase albastra.
Descrie-!"
(Descrierea dupa natura).

Scriitura lui Romosan Petru nu e doar vampirica, ea devine letala. „Descrierea dupa natura", arta readusa in viata, printre realii, devine o devoratoare a acestora. Izomorfismul romantic al jertfei se incheie la Romosan Petru prin ipostaza scrisului sacrificator. Scrierea e, de fapt, o sinucidere:

„Cindva eram grozavul descriptor al Florii de Maces, Rosa Canina, Rozalia:
nu incepeam bine sa o descriu,
afurisita imi apuca mina, gura, capul.

Vinerea trecuta:
descriu un cocos, cocosul nu mai cinta,
se face hirtie mototolita, cade sub masa;
descriu un ciine, ciinele nu mai latra, schelalaie,
se duce dracului. [] Scriu: Floarea de Maces
Florile de maces -scrum!

Nici bucurie, nici spaima, cu capul pe masa,
hotarasc autodescrierea"
(Autodescrierea).


Acest vampirism vorbeste despre combustia vitala a poemului. Arta simplitatii e, la Romosan Petru, o arta a sacrificiului existential. Dincolo de toata mascarada si bravada, poetul e, de fapt, un fundamentalist al implicarii. Comedia pe care o joaca nu face decit sa distraga atentia de la sacrificiul pe care il traieste. Pentru ca arlechinada lui Romosan Petru nu e decit masca patetismului sau. In felul de a da cu tifla al poetului e doar rastalmacit gestul sau ritualic de jertfa. in aceasta poetica a epatarii in care toate sint pe dos, trufia e reflexul umilintei, vivacitatea semnul intors al spaimei, clovneria reprezinta solutia cosmarului iar „comedia literaturii" e chiar tragedia fiintei.

OPERA:
Ochii lui Homer, versuri. Cluj, 1977;
Comedia literaturii, versuri, Bucuresti, 1980;
Rosa Canina, versuri, Bucuresti .


REFERINTE CRITICE:
P. ' Poanta, Radiografii, 1978;
I. Pop, in Romania literara, nr. 24, 1978;
E. Simion, in Luceafarul, nr. 30,1978;
V. Felea, in Tribuna, nr. 15,1980;
D. Al. Condeescu, in Luceafarul, nr. 16, 1980;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 3, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 25, 1980;
FI. Mugur, in Tribuna, nr. 29, 1980;
E. Simion, in Romania literara, nr. 32, 1980;
M. Nitescu, Atitudini critice, 1983;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 11, 1983;
P. Poanta, in Tribuna, nr. 18, 1983;
R. C. Cristea, in Amfiteatru, nr. 3, 1983;
A. I. Brumam, in Astra, nr. 4, 1983;
I. B. Lefter, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1983;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 43, 1983;
M. Lazar, in Astru, nr. 12, 1983;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, III, 1984;
N. Danilov, in Convorbiri literare, nr. 4, 1985;
M. Mincu, Eseu despre textul poetic, II, 1986;
FI. Mugur, Schite despre fericire, 1987.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani