Rosetti Constantin Alexandru biografia

Rosetti Constantin Alexandru




Rosetti Constantin Alexandru opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

ROSETTI Constantin Alexandru, se naste la 2 iun. 1816, Bucuresti - moare in 8 iun. 1885, Bucuresti.
Poet si memorialist.

Fiul spatarului Alexandru Rosetti si al Elenei (n. Obedeanu).

Primele lectii, acasa, cu dascali particulari; liceul la „Sf. Sava", dar temperamentul zvapaiat al adolescentului si comportarea sa obliga parintii sa-l inroleze in armata, unde ajunge sublocotenent de cavalerie, ajutor adjutant al lui Alexandrii Voda Ghica (1832-l833); transferat la Pitesti, ca sef al politiei locale, apoi eliberat din slujba, la cerere (1836), lucreaza la tribunalul comercial din Bucuresti. O noua perioada de scandaluri, crailicuri, dezordini intime; citeste si traduce din Lamartine, Voltaire, Byron, incepe sa scrie poezie originala (Ceasuri de multumire, 1843).

Doua calatorii la Paris (1842-l845) se soldeaza fara rezultate in directia perfectionarii studiilor, dar cu intrarea sa in cercurile ce pregatesc revolutia: secretar al „Societatii studentilor romani", intrarea in loja masonica „L'Athanae des 6trangers", legaturi cu presa radicala (La Reforme. Les debats, Le national) si cu mari personalitati ale momentului: Michelet, Quinet, Mickiewicz, Louis Blanc s. a. Cumpara (impreuna cu Winterhalder) o tipografie si o librarie si tipareste (1845) lucrari ce pregatesc spiritul revolutionar, din E. Poteca, D. Bolintineanu , I. Ghica, C Bolliac, P. Poenaru. C. D. Aricescu , precum si apeluri, manifeste, actele secrete ale Comitetului revolutionar etc. in 1847 se casatoreste cu Maria Grant, cunoscuta in casa lui Odobescu , fiica unui capitan scotian si a unei frantuzoaice, nascuta la Guernesay si crescuta in Proventa. Maria Rosetti va juca un rol important atit in formarea lui Rosetti Constantin Alexandru, cit si in viata social-polirica romaneasca de la . intors in tara, isi pune la dispozitie casa pentru intrunirile secrete ale Comitetului revolutionar. in timpul evenimentelor din vara anului 1848, prefect de politie, apoi secretar al guvernului provizoriu. Din 1847 lichidase mosia, renuntind si la titlurile boieresti: „Sint librar, sint tipograf si om de litere!"

Scoate ziarul Pruncul roman. Dupa caderea revolutiei, e la Paris, activind intens in sinul emigratiei; participa la redactarea Romaniei viitoare (1850), apoi, impreuna cu I. Bratianu, scoate Republica romana (nr. 1, la Paris, 1851; nr. 2, la Bruxelles, 1853). in 1854 se intoarce in tara, editeaza ziarul Romanul; in 1857 intemeiaza soc. „Gutenberg" de ajutor reciproc a lucratorilor tipografi din Romania. Director al Teatrului National (1859), exprima scopurile educative ale teatrului, inclusiv de instruire (muzica vocala, declamatie, curs de literatura dramatica etc). in 1860, intra in guvernul prezidat de N. Golescu, Ministru al Cultelor si Instructiei Publice. Dupa suprimarea Romanului (1864), scoate Libertatea (repede suprimata si ea), apoi Constiinta nationala (1865). Adera la cei ce, nemultumiti de domnitor, comploteaza pentru rasturnarea sa. Dupa 1866, ramine acelasi „opozant" impenitent, desi ocupa in repetate rinduri functii importante: primar al capitalei (1877), membru in succesive guverne liberale. Ziaristica sa, patimasa, retorica in stilul patetic-declamator al epocii, a fost obiectul ironiilor si parodierii (M. Eminescu , I. L. Caragiale ), ca si unele atitudini „ultra" ale omului politic.

Fara a se mai intoarce la poezie, Rosetti Constantin Alexandru traieste totusi nostalgia literaturii si gaseste o compensatie in .jurnalul" intim pe care-l tine pe o lunga perioada (desi cu intreruperi), primul de acest gen in literatura romana. Rosetti Constantin Alexandru, figura esential romantica, inaugureaza si tipul unei literaturi intime, care devine, aproape fara voia autorului, un exceptional document psihologic si de epoca. Editat postum, de fiul scriitorului, Vintila C. A. Rosetti, sub titlul fixat de editor. Note intime (III, 1902-l903), el a fost reeditat in conditii net superioare, prin restabilirea textului de baza, corectarea erorilor de lectiune etc, de M. Bucur , sub titlul Jurnalul meu (1974). Om al „inceputurilor", romantic mesianic, temperament febril si exaltat, Rosetti Constantin Alexandru lasa imaginea unui personaj romanesc de anvergura pe scena, de atitea ori rascolita, a Romaniei modeme.

Destinul lui Rosetti Constantin Alexandru ca scriitor a parut, cel putin pina la un moment dat, dislocat de renumele omului politic, al tribunului pasoptist, al ziaristului fulminant si patetic. Poetul, in pofida ambitiilor nu o data marturisite in .jurnalul" sau, n-a ramas in constiinta urmasilor. Dar secolul nostru, cautator al documentului existential, consemnind nud si fara artificii calofile trairea directa, valorifica din textele lui Rosetti Constantin Alexandru tocmai memorialistica, oarecum neglijata, daca nu cu totul uitata, pina la a-l numi pe autor, in virturea acestor pagini intime, scriitor marcant al mijlocului de veac (M. Bucur , M. Zaciu ).

Editate (1902-l903) si reeditate (1974) postum. Notele intime au devenit un document psihologic transgresind simpla factologie si stricta notatie autobiografica, individuala; ele configureaza, intr-un sens, arhetipul romanticului mesianic muntean. imbinind frenezia afectiva cu datele extravertirii, Rosetti Constantin Alexandru se constituie prin insemnarile sale ca erou al existentei, asa cum acest tip a fost configurat de Carlyle in cunoscutele-i prelegeri din 1840, referindu-se, intre altii, la Napoleon, mitul personal al intregii cohorte de „oameni ai inceputului de drum", cum ii numeste, la noi. Paul Comea . Psihismul sau, definit drept romantic (N. Iorga , G. Calinescu , D. Popovici ), cuprinde o constientizare explicita chiar din partea autorului, care subliniaza importanta testamentara a scrierii sale: „Am primit o scrisoare de la Winterhalder. De voi muri, numai el ar putea, ajutat de acest jurnal, sa ma descrie". Se vede lesne ca Rosetti Constantin Alexandru, ca orice romantic, isi pregateste cu migala mitul postum. Jurnalul dedica o pondere capitala afectului, intrucit, departe de a fi un Bildungsroman intelectual, in pofida consemnarii lecturilor preferate, el ofera mai cu seama un seismograf al starilor alternante intr-un eu de o derutanta dialectica. Tiparul ramine byronian; insusi memorialistul, reluind un celebru vers din Lara, marturiseste ca „geniul" ii rezida in „inima", cu alte cuvinte in forta afectului, calitate eminamente romantica. Din aceleasi pagini reies labilitatea temperamentala si inconsecventa pe care i le reproseaza frecvent Balcescu .

Imposibil de reprimat, de coordonat si cenzurat, marturisind intre altele „greutate mare de a studia", acest eu intra in violent conflict cu supraeul, polarizat, ca la toti pasoptistii, intre asumarea revolutiei prin factologie existentiala, si a operei prin creatie perena. „Misia", „cauza" antreneaza la acest violent extravertit toate rezervele pasionale, de unde acceptarea retoric-imnica a revolutiei, ca motiv literar pe de o parte, si ca optiune ideala, aventura sublima pe de alta, pentru ca, scrie memorialistul, „daca n-ar fi revolutiile, singura fericire ar fi moartea". Locul pe care si-l reclama Rosetti Constantin Alexandru in epoca este de erou mesianic, asa cum l-a vazut Utopia franceza; el se marturiseste teatral: „Lasa-ma, Doamne, sa-mplinesc misia ce simt ca mi-ai dat. Lasa-ma sa pun in miscare puterea, creatia ce simt in mine". Egolatria nu face, in cazul sau, mai putin impresionant patriotismul: „Iata dar si duminica pierduta fara lucru. Sarmana Rumanie!" Memorialistul isi asuma reformele cu gestica regala: „Am hotarit sa dezrobesc tiganii din Valahia". Moartea pe cimpul de lupta, pe care o visa si Balcescu , asigura martirajul vrednic de Crist, de apostoli, dar si de eroi laici ca Napoleon, Byron, cel din urma fiind pomenit in Jurnal de 16 ori, iar cel dintii, numit cu propriile-i vorbe din Memorial „soldat al revolutiei". Alt mit personal este Jules Michelet, Istoricul, Profetul si Eroul romantic. Scindarea dramatica marturisita de Jurnal e aceea dintre frenezia trairii revolutionare, nevoia Operei pe de o parte, iar pe de alta parte, neputinta realizarii integrale. Ea se extrapoleaza de fapt asupra tuturor pasoptistilor (P. Comea ), intarind importanta exponentiala a documentului („Simt o putere de a seri, [] de a spune ceea ce se trece in mine, si simt ca nu voi putea si nu am nici cea mai mica invatatura"). Delirul ce insoteste, la Rosetti Constantin Alexandru, elaborarea proclamatiilor se manifesta prin „spasmuri", iar apelul Societatii studentilor de la Paris se naste ca un poem („Scriam, citeam, faceam poezii, vorbeam cu de Lamartine").

Cosmopolitismul lui Rosetti Constantin Alexandru il intilnim si la Balcescu , dar si la Mazzini, Michelet, Quinet; memorialistul jinduieste „cimpul bataliei ungare" spre a simti tensiunea exacerbata: „Cel putin sa traiesc o zi". Jurnalul completeaza portretul mesianicului prin morfologia eului romantic, care nu exclude, incepind cu J.-J. Rousseau, confesiuni ale instinctualitatii. Se clameaza viciul „sardanapalic" si calitatea de „desavirsit desfrinat" (date byroniene), obsesia libidoului („sarutul", un „blestem", „dor de Fameie"). Cu timpul acest amant carnal cunoaste sublimari platoniciene, nutrind „un ce sfint in inima-mi", la vederea lui Rosenthal, Mavrocordat, Creteanu, Winterhalder care-i raspund cu aceiasi „fiori". Scriitorul insusi precizeaza cele doua trepte platoniciene, prima „magnetica", cealalta „morala", apartinind, aceasta din urma, „barbatilor si unui foarte mic numar de femei". Femeia-mama devine obiect de cult, Rosetti Constantin Alexandru come-morindu-i, ca Novalis, „geniul si suferintele" si vazind in englezoaica Maria Grant o ipostazare a Romaniei, „sublima in devotamentul si amorul ei". Revolutia insasi se poate realiza prin gravitatea unor mici asociatii de tip carbonar-masonic patronate de muze romantice de felul „Grantii", nuclee in care scriitorul vede „mijlocul de a lumina patria mea". Raul secolului se numeste la Rosetti Constantin Alexandru „melancolie", „ennui", „suferinta", „desart", „dorul", „secul", galicisme si vocabule arhaizante de-a valma, pe care le inregistreaza cu minutie. Damnarea proprie si extrapolarea ei asupra celor dragi, alt motiv byronian; boala ftiziei, banuita, smulge accente de triumf: „Scuip singe! Ce zimbet! Am ris de mine, de tara mea, de planurile ce-m faceam pentru fericirea ei [] Sa vedem acum cit de repede o sa ma duc".

Spiritul retoric al lui Ossian, Chdnier si Lamartine se stravede in invocarea propriei morti; „Poate ca cu intiia frunza ce va cadea, voi pica si eu". in retorica proclamatiilor, in schimb, se infiltreaza sintagma biblica, atit de cunoscuta de la Heliade, dar si din scrierile lui Lammenais. Dezlantuit, Rosetti Constantin Alexandru invoca revolta popoarelor pe un fundal apocaliptic; „trimbitele ingerilor", „grindina si foc amestecat cu singe", „populii, ca un munte mare aprins de foc" (Apel la toate partidele). Poezia infocatului tribun se arata cu toate acestea surprinzator de impersonala. Vina lirica, fiorul cosmic si acela al marilor teme metafizice par sa se fi consumat in si prin traducerea lui Manfred. Rosetti Constantin Alexandru, care a invatat engleza tocmai spre a talmaci si difuza opera lui Byron (traducerea anterioara a lui I.-Heliade Radulescu , dupa versiunea lui Pichot, nu fusese tocmai artistica), a dat echivalente notabile si astazi acestui tipic poet romantic.

Enunturi inspirate anima monolo-gurile, ca de pilda: „Copaciu-nvataturei nu e si-al vietii pom. / Stiinti, filosofie, izvoare de minuni / S-a lumii-ntelepciune, pe toate le-am cercat", sau (catre Duh): „Trecuta mea putere ea dobindita fu / Nu printr-o legatura cu cei din ceata ta, / Ci prin stiinti mai nalte, canoane, indrasneli" in rest, poeziile numite de insusi Rosetti Constantin Alexandru „poezioare" sint madrigaluri usoare, dedicate „sexului frumos" cu „inimi simtitoare", reprezentind, dupa moda curenta, prelucrari dupa BeVanger, Byron, Lamartine sau ale poeticii si mai vechi. Precum Vacarestii si Conachi , Rosetti Constantin Alexandru isi doreste sa fie „zefirul" sau „canarul" din preajma iubitei (Pisma, Dorinta, Judecata ochilor, La Ł, La Doamna). Pierzindu-si marile aripi romantice de indata ce atinge rezistenta limbajului, cel ce „simtea" atit de clocotitor, incearca o singura data definirea suprematiei poetului, dar strofele ramin departe de altitudinea temei („Dar am un ce in mine / Ce nu poti sa mi-l iei, / Traieste far'de tine / E dar de Dumnezei" - Mingiierea poetului). Paradoxul istoriei literare i-a indreptatit postum ambitia Operei tocmai prin Jurnal, document psihologic de prim rang, care ii restituie calitatea de scriitor freneticului Rosetti Constantin Alexandru

OPERA:
Ceasurile de multumire ale lui ~, Bucuresti, 1843;
Scrierile lui ~, ed. de Vintila C. A. Rosetti, Bucuresti, 1881;
Scrieri din junete si esiliu, l-II, Bucuresti, 1885;
Note intime, ed. de Vintila C. A. Rosetti, I-II, Bucuresti, 1902-l903;
Poezii alese, ed. de N. Iorga, Valenii de Munte, 1909;
Jurnalul meu, ed. ingrijita si pref. de Marin Bucur, Cluj-Napoca, 1974;
C. A. Rosetti catre Maria Rosetti, corespondenta. Bucuresti, 1988.


REFERINTE CRITICE:
Fabius Cunctator, Curriculum vitae sau viata dlui C. A. Rosetti, 1879;
Lui C. A. Rosetti (1816-l916), la o suta de ani de la nasterea sa, 1916;
N. Iorga, Istoria, II;
idem, in Revista istorica, II, 1916;
idem, Oameni cari au fost, II, 1916;
P. Grimm, in Dacoromania, III, 1922-l923;
G. Bogdan-Duica. Istoria literaturii romane moderne, 1922;
E. Lovinescu, Istoria civilizatiei romane moderne, I, 1924;
G. Calinescu, Istoria;
G. Tepelea, in Limba si literatura, nr. 17, 1968;
R. Pantazi, C. A. Rosetti. Ginditorul. Omul, 1969;
V. Netea, C. A. Rosetti, 1970;
E. Manu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 3, 1971;
V. Mindra, Clasicism si romantism in dramaturgia romaneasca, 1973;
D. Popovici. Studii, II, 1974;
Paul Comea, Originile;
idem, Oamenii inceputului de drum, 1974;
M. Zaciu, Lecturi si zile, 1975;
FI. Faifer, in Cronica, nr. 6, 1975;
N. Carandino, in Steaua, nr. 8,1975;
M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 10, 1975;
Al. Sandulescu, in Romania literara, nr. 15, 1975;
E. Manu, in Saptamina, nr. 226, 1975;
L. Cimpeanu, in Familia, nr. 12, 1976;
Elena Tacciu, Aventura lui G. G. Byron, 1977;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 30;
31, i980;
M. Bucur, in Transilvania, nr. 10, 1981;
T. Vargolici, Scriitorii clasici si armata romana, 1986.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani