Rusu Liviu biografia

Rusu Liviu




Rusu Liviu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

RUSU Liviu, se naste la 9 nov. 1901, comuna Sarmas, judetul Mures - moare in 17 dec. 1985, Cluj-Napoca.
Estetician, critic si istoric literar, comparatist.

Fiul preotului Constantin Rusu si al Elei (n. Turi). Primele trei clase primare in satul natal (1908-l911), iar clasa a IV-a primara la Liceul Evanghelic German din Bistrita (191l-l912), unde va urma si clasele gimnaziale si liceale (1912-l920). Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1920-l925). in 1923, isi incepe cariera universitara, fiind numit, inca student, preparator, iar dupa licenta, asistent al psihologului Florian Stefanescu-Goanga, la Institutul de Psihologie din Cluj. In perioada 1928-l929, se afla la specializare in Germania (Leipzig, Berlin si Hamburg). Doctor in filosofie, specialitatea psihologie, la Univ. „Regele Ferdinand I" din Cluj, cu teza Selectia copiilor dotati.

In 1929, este numit conf., iar in 1931 isi trece docenta in psihologie, cu teza Aptitudinea tehnica si inteligenta practica. Activitatea sa in domeniul psihologiei este cuprinsa in mai multe studii publicate intre 1929 si 1939, in Revista de psihologie, in volum colective (Psihologia configuratiei, 1929) sau proprii (Principiile de baza ale psihologiei aplicate, 1929 si Problema orientarii profesionale, 1929). Anii de specializare la Paris (1933-l935) inseamna, in cariera lui Rusu Liviu, si o cotitura spre studiile de estetica, spre care il indemnase si mentorul sau, Florian Stefanescu-Goanga. in 1935, isi ia doctoratul de stat in estetica, la Sorbona, cu teza principala Essai sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique, insotita de teza secundara. Le sens de l'existence dans la poesie populaire roumaine, sub conducerea renumitului Charles Lalo. Teza principala a fost publicata in acelasi an, in celebra colectie ,Jiibliotheque de Philosophie" a celei mai prestigioase edituri a vremii, Felix Alean, devenind o lucrare de notorietate internationala.

Ea s-a bucurat de numeroase recenzii in presa straina (franceza, elvetiana, iugoslava), intre recenzenti numarindu-se Charles Lalo, Charles Werner, Edgar de Bruyne, V. Feldman, B. Fondane, Hector Talvart, Eliot D. Hutchinson, Guillaume de Bricqueville, P. Panici, D. Z. Milacici. Mari esteticieni, precum Henri Focillon, Rusu Liviu Muller-Freienfels, i. Gantner ii trimit autorului scrisori elogioase. in presa romaneasca, lucrarea este recenzata de Mircea Mancas si Petru Comamescu . Devenind o lucrare de notorietate internationala, Essai sur la creation artistique va fi comentata de autori precum Welek si Warren (in Teoria literaturii), Cesare Pavese. Dupa intoarcerea in tara, Rusu Liviu este numit (1938) prof. titular de estetica la Univ. din Cluj. Remarcat, inca din studentie, de George Bogdan-Duica , istoricul literar care ii orienteaza primele lecturi fundamentale din literatura germana, Rusu Liviu debuteaza, in publicistica, in 1923, in revista Lumea universitara, cu un art. pe teme studentesti. Colaboreaza apoi la pagina culturala a ziarului Natiunea (cu studii despre Beethoven, Wagner, Caragiale, Blaga), la Societatea de miine (rubrica teatrala si muzicala). Tara noua. Revista de filosofie. Satul si scoala etc. Avind la baza o formatie de filosof, Rusu Liviu si-a concentrat eforturile creatoare in domeniul esteticii. Concretizate initial intr-un studiu despre Max Dessoir (Max Dessoir, estetician si filosof, 1933), aceste preocupari vor culmina cu Essai sur la creation artistique (1935) - careia ii urmeaza Estetica poeziei lirice (1937) si Logica frumosului (1946), acestea formind o veritabila „trilogie estetica". Dupa razboi, Rusu Liviu este, asemenea altor intelectuali de marca, inlaturat de la catedra (1948-l961), in aceasta perioada lucrind ca ajutor de bibliotecar, apoi bibliotecar la Biblioteca Filialei Cluj a Acad., alaturi de Lucian Blaga. Simultan, este cercetator in cadrul colectivului de literatura de pe linga Institutul de Lingvistica al Acad. Rusu LiviuP.R., unde i se incredinteaza lucrarile redactionale ale publicatiei Studii si cercetari stiintifice, apartinind de Filiala Acad. in 1961 revine in invatamintul superior, recunoscin-du-i-se titlurile stiintifice si fiind integrat Catedrei de literatura universala si comparata a Facultatii de Filologie din cadrul Univ. „Babes-Bofyai" din Cluj.

Publica acum lucrarea despre tragicii greci (Eschil, Sofocle, Euripide, 1961), studiul comparatist Eminescu si Schopenhauer (1966) si cel dedicat folclorului romanesc, Viziunea lumii In poezia noastra populara (1967).

In Viata Romaneasca (nr. 5/1963) i se tipareste faimosul memoriu-studiu insemnari despre Titu Maiorescu, care a determinat, in plin dogmatism proletcultist, reconsiderarea si valorificarea operei si personalitatii lui Titu Maiorescu . Mentorul Junimii devine de acum, pentru Rusu Liviu, o preocupare constanta: scrie prefete la volume ale acestuia, lamureste probleme ale formatiei sale intelectuale (in special respingerea tezei, sustinute de Tudor Vianu , a influentei lui Hegel asupra lui Maiorescu , opunindu-i o teza care sustine, dimpotriva, influenta unui antihegelian -Herbart) etc. O parte din aceste studii, cu un pronuntat caracter polemic (ceea ce-l va determina pe Eugen Todoran sa-l numeasca pe autorul lor „ultimul polemist maiorescian"), vor fi reunite in volum Scrieri despre Titu Maiorescu (1979 - Premiul „Bogdan Petriceicu Hasdeu" al Acad.). Alte studii si art., unele substantial revizuite (cum ar fi Eminescu si Schopenhauer), vor intra in sumarul volum De la Eminescu la Lucian Blaga (1981). in perioada postbelica va colabora la Viata Romaneasca, Steaua, Romania literara. Luceafarul, Contemporanul, Tribuna, Scrisul banatean, Revista de istorie si teorie literara, precum si la publicatii din strainatate: Revue d'Esthitique (Paris), Lenau-Forum (Viena), Zeitschrift fur Kulturaustausch (Stuttgart), Siidosteuropa Mitteilungen (Miinchen), precum si la volum colective. Scrie prefata la lucrari sau antologii avind ca autori pe Titu Maiorescu , Fritz Martini, A. Schopenhauer. Participa la congrese internationale de estetica si literatura comparata si tine numeroase conferinte. Membru titular al Acad. de Stiinte Sociale si Politice si membru in comitetul de redactie al revista de literatura comparata Lenau-Forum (Viena), membru in „Association internationale de litterature compareV. Manifestind un adevarat cult pentru rigoare si adevar, Rusu Liviu a cheltuit multa energie si mult timp in polemicile avute cu C. I. Gulian, Paul Cornea , Nicolae Moraru , Nicolae Manolescu , Alexandru George , Mircea Zaciu , Zaharia Saneeorzan , Liviu Petrescu , Simion Ghita s. a. Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 1980.

Influentat de cursurile de psihologie ale profesorului Florian Stefanescu-Goanga (188l-l958), care, cu vocatia sa de fondator de scoala, l-a selectat (ca si pe Nicolae Margineanu), cind era inca student, ca preparator, devenind apoi asistent la Institutul de Psihologie Experimentala din Cluj, Rusu Liviu s-a indreptat initial spre studiile de psihologie, cum atesta scrierile publicate la inceputul carierei sale universitare: Selectia copiilor dotati, 1929; Inceputurile psihologiei configuratiei, in volum Psihologia configuratiei, 1929; Principiile de baza ale psihologiei aplicate, 1929; Problema orientarii profesionale, 1929; Aptitudinea tehnica si inteligenta practica, 1931; Simtul de datorie si disciplina la copii, in Revista de psihologie, ianuarie-martie, 1938, Contributii la o tipologie, in Revista de psihologie, ianuarie-martie, .

Formatia sa de filosof, specializarea facuta la Paris, ca si cercetarile initiale din perimetrul psihologiei il vor orienta definitiv spre domeniul esteticii, mai bine zis al unei estetici dinamice (in studiul introductiv la editia romaneasca a volumului Essai sur la creation artistique, 1989, Marian Papahagi a demonstrat legatura dintre cercetarile de psihologie si cele de estetica ale savantului roman), Rusu Liviu devenind astfel, alaturi de Tudor Vianu , unul dintre putinii romani autori ai unui sistem estetic original, recunoscut ca atare si in strainatate. Fundamentat initial in prima sa lucrare de anvergura - Essai sur la creation artistique (1935), acest sistem va fi cristalizat ulterior in Estetica poeziei lirice (1937; reeditata in 1944 si 1967), Logica frumosului (1946), Postfata la editia a Ii-a a lucrarii Essai sur la creation artistique (1972), in comunicarile la diferite congrese internationale si articole din reviste, asamblate in capitolul Sa discutam estetica, din volumul De la Eminescu la Lucian Blaga (1981). Spre deosebire de sistemele estetice traditionale, care pleaca de la exterior, de la contemplarea statica a „obiectului de arta", Rusu Liviu introduce, in estetica romaneasca si cea mondiala, conceptul de estetica dinamica, pornind din interior, de la „procesul creator", ceea ce aduce in prim-plan, dupa parerea sa, studiul fenomenologic al creatiei.

Abordand procesul creatiei, prima mare problema pe care o sesizeaza Rusu Liviu este cea a eului omenesc in general si a celui creator in special. Eul este o potentialitate dinamica originara, care initiaza toate manifestarile sufletesti. In el pulseaza datele elementare ale vietii, fiind reflexul inradacinarii omului in fluxul existentei, reflex care duce la traducerea in constiinta a apartenentei lui la lume. Resimtindu-si eul, omul beneficiaza de o traire intentionala, care consta in tendinta de a iesi din sine, de a se autodepasi, de a se manifesta, de a se comunica. Prin insesi imanentele sale, eul este orientat spre restul lumii si al vietii, din care extrage nenumarate impresii. Dar intentionalitatea lui se manifesta si in sens invers, si anume prin replierea asupra sa insusi. In felul acesta, impresiile sint cristalizate, si asimilate cu intentionalitatile sale ascunse. Este faza pregatitoare, inconstienta, a procesului de creatie. Rusu Liviu arata ca eul are mai multe niveluri, de adincime si de suprafata, constituind, pe de o parte, aspectul noumenal sau autentic al eului, in care pulseaza pornirile originare, izvorite din natura naturans, pe de alta parte, aspectul fenomenal sau empiric, dominat de impulsurile de suprafata. La omul obisnuit predomina pornirile eului empiric, in timp ce artistul, prins in procesul creatiei, este stapinit de cele ale eului autentic, de adincime. in sufletul artistului se petrece un conflict dureros, care deriva din aspiratia neincetata de a reveni asupra sa insusi, de a depasi planul superficial al eului empiric, de a-si clarifica zbuciumul interior prin gasirea unei axe ordonate a framintarilor sale launtrice. Aceasta axa ordonatoare se iveste in momentul in care artistul sesizeaza un sens, care se va clarifica in forma unei idei emotionale.

Este faza de inspiratie. insusirea fundamentala a geniului artistic rezida in faptul ca elaborarea acestui sens nu se produce in abstract, ci intr-o legatura strinsa si intima cu materia, si anume prin procesul de materializare, de obiectivare. Fiecare idee artistica isi are vocatia materiala prefigurata deja in adincul interioritatii. Tendinta de materializare - prin cuvint, marmura, culoare, sunete - exista de la inceput, in fazele cele mai ascunse ale inspiratiei. Artistul elaboreaza sensul operei prelucrind materia, dar in acelasi timp cristalizind impresiile culese din exterior. Aceasta este caracteristica fundamentala a artistului creator. Din acest motiv, arta formeaza un domeniu in care lumea subiectiva si cea obiectiva sint contopite din origini, fapt pentru care ea nu este nici subiectiva si nici obiectiva, ci are o natura coniectiva. Efortul spre sesizarea unui sens, arata esteticianul, dovedeste ca, desi adincimile eului au laturi absconse, ele sint patrunse de aspiratia spre o clarificare, ascunzind prefigurari rationale. in privinta aceasta, Rusu Liviu se ataseaza doctrinei lui Heraclit, dupa care lumea in devenirea ei este stapinita de logos, de o rationalitate inerenta. Nucleul dinamic care anima eul creator va fi numit logodynamos (termen preluat din Estetica lui Ernst Barthel), adica un dinamism directiva! de logos. Rusu Liviu face deosebire intre ratiunea intuitiva si ratiunea discursiva. in domeniul frumosului domina ratiunea intuitiva. Prin logodynamos se manifesta un principiu fundamental al vietii: nisus formativus, nazuinta formativa. Dinamica profunzimilor intunecoase, producatoare de nelinisti existentiale, prin insesi inerentele ei, tinde spre o configuratie formala, prin care se va obiectiva. Secretul creatiei artistice rezida, asadar, in posibilitatea de a capta framintarile launtrice, pentru a le inchega intr-un tot unitar, in cadrul caruia se cristalizeaza, prin materializare, un sens. Desigur, artistul nu elaboreaza forme independente de materie, ci in strinsa concordanta cu aceasta, dialectica launtrica a sufletului inspirat punindu-se in acord cu structura intima a materiei, cu „sufletul" ei. Dupa intensitatea impulsurilor si a efortului cerut pentru a obtine un sens se ivesc tipuri variate de artisti si de arta. Rusu Liviu stabileste trei tipuri fundamentale: simpatetic, demoniac-echilibrat si demoniac-expansiv (la inceput numit demoniac-anarhic), fiecare cu trasaturi specifice.

Autorul exemplifica pe larg aceste tipuri, aratind ca ele ilustreaza, in acelasi timp, anumite viziuni asupra lumii si ca, de fapt, configuratia lor formeaza cele trei mari aspecte ale frumosului, ivite in baza tensiunii dinamice a sursei lor: frumosul simpatetic, frumosul demoniac-echilibrat si frumosul demoniac-expansiv. Rusu Liviu subliniaza ca acestea sint tipologii generale, intre care exista, fireste, o multime de nuante. Pe baza tipologiilor stabilite se elaboreaza si o noua teorie a genurilor literare: tipului simpatetic i-ar corespunde genul liric, demoniacului-echilibrat - genul epic, iar demoniacului-expansiv - genul dramatic. Estetica poeziei lirice (1947 - cu adaugarea a trei capitole noi la editia din 1969), conceputa ca o parte a unei proiectate trilogii (celelalte doua urmind a se ocupa de poezia epica, respectiv de cea dramatica), este o aplicare a principalelor idei cuprinse in Essai sur la creation artistique. Lucrarea are meritul de a fi, in spatiul romanesc, prima cercetare de amploare a fenomenului liric (ii vor urma Ion Biberi -Poezia, mod de existenta, 1968; E. Papu -Evolutia si formele genului liric, 1968; St. Cazimir - Tensiunea lirica, 1971 etc.), ea anticipind, asa cum a demonstrat N. Balota, multe din ideile si argumentele cunoscutei sinteze a lui Hugo Friedrich, Structura liricii moderne (1956). Preocupat de „specificul existential" al poeziei, Rusu Liviu discuta esenta lirismului, limbajul liric, atmosfera lirica, rationalitatea si irationalitatea in poezie, factorii componenti ai atmosferei lirice, precum si aspectul formal al acesteia (ritmul, melodia, imaginea intuitiva, tectonica), facind numeroase exemplificari din lirica franceza si germana, dar mai ales din cea romaneasca (Eminescu, Blaga, Philippide, Arghezi, Bacovia, Voiculescu. Goga s.a.).

A treia componenta a „trilogiei estetice" este Logica frumosului (1946), in care autorul pledeaza pentru mentinerea frumosului (atit a frumosului artistic, cit si a celui natural) ca obiect al esteticii. Dupa Rusu Liviu, cimpul vast al frumosului este dominat de o anumita logjca, in functie de insasi rationalitatea lumii. Pornind de aici, se analizeaza frumosul in sistemul de valori, raportul dintre frumos si celelalte valori spirituale, esenta frumosului, dialectica frumosului, genurile sale etc. in strinsa legatura cu estetica dinamica preconizata de autor se afla lucrarile de literatura comparata. Daca volumul Eschil, Sofocle, Euripide (1961), adaptat nevoilor unei colectii („Oamenii de seama"), are mai mult o valoare narativa, de popularizare, fara pretentia unei exegeze mai adinci, in schimb Eminescu si Schopenhauer (1966) postuleaza citeva principii originale. Desi se ataseaza, din punctul de vedere al metodei, tendintelor noi, care sustin ca domeniul literaturii comparate nu se poate reduce numai la analiza influentelor, ci ca trebuie avute in vedere si paralelismele si analogiile, contributia sa proprie vine, paradoxal, tocmai din directia studiului influentelor, fiindca sint aplicate aici principiile la care a ajuns in estetica. Reluind ideea despre stratificarea eului, Rusu Liviu invoca perspectiva profunzimii in studiul influentelor, in Eminescu si Schopenhauer, lucrare foarte controversata la data aparitiei, comparatistul sanctioneaza cercetarea literara care a exagerat influenta lui Schopenhauer asupra lui Eminescu. Problema a discutat-o si G. Calinescu, dar acesta s-a interesat de izvoarele teoretice, pe cind autorul Logicii frumosului investigheaza practica poetica.

Profund cunoscator al limbii si culturii germane, Rusu Liviu recunoaste in Schopenhauer pe adevaratul initiator in filosofie al lui Eminescu, intrebindu-se, totusi, daca „nu exista o deosebire", o discrepanta chiar, „intre filosofia teoretica a lui Eminescu si conceptia de viata exprimata in poezii". Examinarea cu atentie a unor valoroase creatii eminesciene (Luceafarul, imparat si proletar. Scrisoarea I, Andrei Muresanu, Memento mori, Rugaciunea unui dac etc.) il autorizeaza sa afirme ca aceste poezii contin contradictii care denota o alta viziune asupra lumii decit cea sustinuta de Schopenhauer. Desi exista coincidente izbitoare intre multe poezii eminesciene si pasaje din Schopenhauer, ultimele nu reprezinta decit reflectii teoretice, speculatii abstracte, neasimilate organic, aparind „ca un adaos artificial in ansamblul poeziei", ca „o interventie fortata, nelalocul ei". Concluziile lui Rusu Liviu intaresc indirect rezultatele la care ajunsese in 1961 cercetatoarea italiana Rosa del Conte, care a demonstrat ca pesimismul lui Eminescu nu este schopenhauerian. Ulterior, cu ocazia editarii Lecturilor kantiene (1957), Constantin Noica va confirma aceeasi idee, scriind ca Schopenhauer „nu tuteleaza gindirea poetului cu atita autoritate cum se crede uneori". Superficiala si de circumstanta, influenta lui Schopenhauer este posibila numai teoretic, caci poetul national al romanilor avea o gindlre poetica profund ancorata in creatia noastra populara, dominata de o viziune optimista, concluzie la care Rusu Liviu ajunge in Viziunea lumii in poezia noastra populara (1967). Oprindu-se asupra Mioritei, autorul pune in discutie atitudinea de resemnare ce caracterizeaza aceasta balada, atitudine ridicata de un Jules Michelet la rangul de trasatura dominanta a spiritualitatii romanesti. Rusu Liviu afirma, din capul locului, ca ,Mi»rita exprima vadit (subl. se naste la) o atitudine de resemnare, ceea ce nu inseamna nicidecum ca negam dinamismul din sinul poeziei noastre populare. [] Adevarul este ca prin frumusetile ei se exprima o trasatura unilaterala a specificului nostru national". Exista atitea balade in care atitudinea de resemnare este inlocuita cu spiritul de fronda, prometeic, in care dinamismul si optimismul sint atitudini incompatibile cu „fatalismul mioritic": Toma Alimos, Mistriceanul, Vilcan, Paunasul Codrilor, Mihu copilul etc.

Acelasi Constantin Noica, in eseul Pentru o mai buna desprindere de spiritul „Mioritei" (Steaua, nr. 3/1976), sustine o teza similara: „Cine are in fata-i tabloul modulatiilor fiintei nu mai poate face sufletului romanesc nedreptatea sa-l inteleaga printr-o singura tonalitate, cea a Mioritei, cu resemnarea ei in fata mortii. Miorita poate fi o reusita unica a creatiei noastre folclorice, dar nu si masura unica pentru sensibilitatea filosofica a unui suflet". Desi Rusu Liviu a afirmat ca a ajuns la Maiorescu din intimplare, „afinitatea electiva" cu mentorul junimist are o explicatie mai profunda: cele trei valori fundamentale ale omului (frumosul, binele si adevarul) nu pot exista separat, ci intr-o strinsa fuziune. Admitind ca lucrarea Eschil, Sofocle, Euripide degaja mai ales sensurile etice (binele), frumosul fiind deja tratat in „trilogia estetica", urma ca vocatia adevarului sa se impuna cu necesitate. Iar faptul ca aceasta vocatie s-a manifestat in legatura cu Maiorescu nu-i o intimplare, fiindca dupa Rusu Liviu „adevarata chemare a lui Maiorescu este, inainte de toate, lupta pentru". intr-o vreme in care, prin „autoritatea" unor cercetatori, Maiorescu, asemenea altor mari scriitori, era ostracizat in cultura romana, Rusu Liviu redacteaza amplul memoriu-studiu insemnari despre Titu Maiorescu, publicat in Viata Romaneasca (nr. 5/1963), care a avut meritul de a determina reconsiderarea si revalorificarea operei si personalitatii maioresciene. Mai tirziu, in anii '70, Rusu Liviu va scrie o alta suita de articole, de data aceasta impotriva exagerarilor apologetice la adresa aceluiasi autor, care „nu trebuie proslavit, ba chiar zeificat, impotriva starilor de fapt, impotriva adevarului". Intrind in exegeza operei maioresciene si straduindu-se sa depisteze influentele filosofice suferite de critic, Rusu Liviu combate categoric teza lui Tudor Vianu privind influenta decisiva a lui Hegel asupra tinarului Maiorescu.

El dovedeste (ideea fusese prefigurata, partial, de Mircea Florian si Licu Pop) ca Maiorescu, inca in disertatia sa de doctorat, taxeaza hegelianismul ca nestiintific si ca filosofii care l-au influentat cu adevarat au fost cei mai mari antihegelieni: Herbart, Feuerbach, Trende-lenburg, Schopenhauer, Buckle si scoala istorica germana in frunte cu Savigny. Maiorescu a mers asa de departe cu antihegelianismul sau, incit a tradus si publicat lucrarea lui Schopenhauer, Filosofia in universitate, cea mai acerba si chiar injurioasa critica impotriva lui Hegel. Toate articolele despre Maiorescu sint incluse in lucrarea Scrieri despre Titu Maiorescu (1979), pe care Mircea Martin o numea „o comedie a erorilor critice" si care poate fi asezata, prin natura ei, alaturi de cea apartinind lui E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica (1943). Unele probleme vor fi reluate in articole polemice, publicate dupa aparitia volumului amintit. intr-un spirit asemanator sint redactate multe din studiile cuprinse in volumul De la Eminescu la Lucian Blaga (1982), care reuneste o serie de eseuri si articole elaborate in rastimpuri diferite, cele mai multe privind raporturile literare si filosofice romano-germane. Greutatea volumului o dau studiile Eminescu si Schopenhauer (substantial revizuit) si Viziunea faustica in opera poetica a lui Lucian Blaga. Toate lucrarile lui Rusu Liviu se caracterizeaza prin gindirea logica, bunul-simt, temeinica informare, metoda riguroasa a citarii, controlul traducerii, despuierea exhaustiva a izvoarelor, si mai presus de toate, prin claritatea expunerii (marcata uneori de o monotonie lexicala sau asperitati stilistice si expresive: „in sinul", „nu putem sa nu" etc).

Sever cu altii, Rusu Liviu nu a fost mai putin sever cu sine insusi, fiind in stare sa-si nege propriile idei, teorii si afirmatii, daca acestea se dovedesc neconforme cu adevarul. Nu sint crutate marile personalitati: T. Vianu si G. Calinescu, carora li se fac multe reprosuri, unele intemeiate. Mare iubitor al dictonului „Amicus Plato, sed magis amica veritas", Rusu Liviu pare a neglija fraza, indiscutabil cunoscuta, cu care Schopenhauer isi incepe Critica filosofiei kantiene: „Este cu mult mai usor sa arati in opera unui spirit mare greselile si ratacirile, decit sa faci sa apara clar si complet adevarata ei valoare". Prelungind in contemporaneitate modelul savantului-carturar, din spita Scolii Ardelene, Rusu Liviu aduce in cultura romana o opera de estetician, istoric literar si comparatist de incontestabila importanta.

OPERA:
Selectia copiilor dotati, Cluj, 1929;
Principiile de baza ale psihologiei aplicate. Cluj, 1929;
Problema orientarii profesionale. Cluj, 1929;
Aptitudinea tehnica si inteligenta practica. Cluj, 1931;
Goethe. Citeva aspecte. Cluj, 1932;
Max Dessoir, estetician si filosof. Cluj, 1933;
Essai sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique. Paris, 1935 (ed. II, Bucuresti, 1972);
Le sens de l'existence dans la poesie populaire roumaine, Paris, 1935;
Estetica poeziei lirice. Cluj, 1937 (ed. II, Bucuresti, 1944;
ed. III, 1969);
Logica frumosului. Cluj, 1946 (ed. II, Bucuresti, 1968);
Eschil, Sofocle, Euripide, Bucuresti, 1961 (ed. II, 1968);
Eminescu si Schopenhauer. Avec un resume en francais, Bucuresti, 1966;
Viziunea lumii in poezia noastra populara. De la resemnare la actiunea creatoare. Avec un r6sum£ en francais, Bucuresti, 1967;
Scrieri despre Titu Maiorescu, Bucuresti, 1979;
De la Eminescu la Lucian Blaga si alte studii literare si estetice. Bucuresti, 1981;
Eseu despre creatia artistica. Contributie la o estetica dinamica, studiu introductiv de M. Papahagi, trad. din lb. franceza de Cristina Rusu, Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
G. Stern, in Recherches philosophiques, V, 1935-l936;
Charles Lalo, in Revue philosophique de la France et de l'etranger, nr. 9-l0,1936;
Edgar de Bruyne, in Revue neoscholastique de philosophie, nr. 51, 1936;
Charles Werner, in Journal de Geneve, 24 juin, 1937;
V. Feldman, in Revue de synthese, no. 2, 1936;
B. Fondane, in Cahiers du Sud, fdvrier 1937;
Hector Talvart, in Les Nouvelles litteraires, no. 690, 1936;
Guillaume de Bricqueville, in Revue bibliographique et critique, nr. 27-28, 1936;
D. Z. Milacici, in Srpski knizevni glasnik, mai-aug. 1936;
M. Mancas, in Athenaeum, nr. 304, 1936;
P. Comarnescu, in Revista Fundatiilor Regale, nr. 5, 1936;
P. Panici, in Etudes. Revue catholique d'intaret general, 1937;
Al. Dima, Gindirea romaneasca in estetica, 1943;
N. Manolescu, in Contemporanul, ta. 48,1966;
O. Papadima, in Luceafarul, nr. 52, 1966;
E. Papu, in Gazeta literara, nr. 47,1966;
V. Adascalitei, in Arges, nr. 9,1967;
idem, in Cronica, nr. 17, 1967;
A. Anghelescu, in Scinteia, nr. 7324, 1967;
T. Biraiescu, in Orizont, nr. 1, 1967;
I. C. Chitimia, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 4, 1967;
N. Constantinescu, in Gazeta literara, nr. 34, 1967;
Gh. D., in lasul literar, nr. 1, 1967;
V. Musca, in Familia, ar. 5, 1967;
M. Tomus, in Steaua, ar. 1, 1967;
P. Ruxandoiu, ibidem, nr. 19, 1967;
D. Vranceanu, in Luceafarul, nr. 11, 1967;
N. Balota, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1968;
D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 24, 1969;
M. Emilian, in Viata Romaneasca, ar. 4,1969;
N. Balota, Euphorion, 1969;
T. Balasa, in Ramuri, nr. 4, 1970;
M. Calinescu, in Romania literara, nr. 45, 1970;
Ov. S. Crohmalniceanu, ibidem, nr. 7, 1970;
D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 5, 1970;
N. Manolescu, in Contemporanul, ar. 9, 1970;
Ioana Morarescu, in Ateneu, nr. 8, 1970;
Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 12, 1970;
T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 18, 1973;
P. Dugneanu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1973;
D. Micu, in Contemporanul, nr. 21, 1973;
Al. Dima, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1976;
Paul Silvestru, in Orizont, nr. 45, 1976;
I. Zamfirescu, in Luceafarul, nr. 48, 1976;
N. Balota, in Tribuna, nr. 47, 1976;
idem. Arte poetice ale secolului XX, 1976;
V. Iancu, in Familia, nr 1, 1977;
I. Radu-Nandra, in Echinox, nr. 5, 1977;
I. Lotreanu, in Saptamina, nr. 374, 1978;
idem, ibidem, nr. 424, 1979;
Alex. Stefanescu, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1979;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 35, 1979;
N. Antonescu, in Transilvania, ar. 4, 1980;
T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 10, 1980;
D. Ciachir, in Saptamina, nr. 499, 1980;
C Ciopraga, in Cronica, nr. 15, 1980;
M. Martin, ibidem, nr. 36, 1980;
B. Tincu, in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1980;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 49-50, 1980 (interviu);
N. Antonescu, in Steaua, nr. 9, 1981;
T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 30, 1981;
C. S., in Saptamina, nr. 558, 1981;
D. Cesereanu, in Tribuna, nr. 46, 1981;
S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 20, 1981;
E. S. Cucerzan, in Tribuna, nr. 46, 1981;
I. Dur, in Ramuri, nr. 11, 1981;
E. Manu, in Romania literara, nr. 47, 1981;
L. Petrescu, in Tribuna, nr. 7, 1981;
I. Radu-Nandra, ibidem, nr. 46, 1981;
I. D. Sirbu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1981;
Const. Sorescu, in Saptamina, nr. 560, 1981;
M. Vaida, in Steaua, nr. 11, 1981;
V. Marian, in Luceafarul, nr. 46, 1981;
Maria Alexandrescu Vianu, in Steaua, nr. 12, 1982;
M. Bertea, in Romania literara, nr. 33, 1982 (interviu);
M. Constantin, in Orizont, nr. 17, 1982;
S. Danila, in Neuer Banater Zeitung, nr. 5967, 1982;
M. Mancas, in Convorbiri literare, nr. 11, 1982;
Tania Radu, in Flacara, nr. 5, 1982;
P. Rezus, in Romania literara, nr. 38, 1982;
V. Voia, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice, 1982;
Al. Pini, in Contemporanul, nr. 16, 1983;
P. Mareea, Concordante si controverse, 1983;
L. Petrescu, in Steaua, nr. 3, 1984;
T. L. Biraescu, in Orizont, nr. 52, 1985;
St. Aug. Doinas, in Romania literara, nr. 52, 1985;
M. Vaida, in Tribuna, nr. 52, 1985;
Georgeta Antonescu, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice, p. 87-88, 1986;
M. Mancas, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1986;
Mircea Popa, in Transilvania, nr. 10, 1986;
Marian Popa, in Steaua, nr. 2, 1986.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani