Simion Mioc biografia

Simion Mioc




Simion Mioc opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MIOC Simion. se naste la 4 febr. 1931, comuna Giulvaz, judetul Timis. Critic si istoric literar.

Fiul lui Simion Mioc, muncitor ceferist, si al Sofiei (n. Periatu).

Studii liceale la Timisoara (terminate in 1951) si licenta in filologie la Bucuresti (1955). Cariera universitara: conf., apoi prof. la Facultatea de Filologie din Timisoara. A fost si lector de limba romana la Univ. din Dijon (1974-l977).

Debutul in Orizont (1964). A mai colaborat la Tribuna si Analele Universitatii din Timisoara.

Editorial debuteaza cu Opera lui Ion Vinea (1972), o monografie de lip clasic universitar, documentata exhaustiv, sistematizind mai toate ideile modernismului in legatura cu creatia lui Vinea si a contemporanilor acestuia. Structuri literare (1981) contine citeva exegeze partiale de poezie, proza si critica, axate pe autori interbelici reprezentativi, parasind monografismul pentru o hermeneutica a ideilor critice moderne, fara a ignora insa textul literar. Urmeaza Anamorfoza si poetica (1988). Simion Mioc e un spirit speculativ si erudit, capabil de constructii critice temeinic elaborate.

Principala caracteristica a exegezelor lui Simion Mioc este rigoarea de metoda si limbaj interpretativ. Se observa cu usurinta saltul facut de la critica descriptiv-explicativa, incarcata de numeroase detalii, din monografia Opera lui Ion Vinea (1972), la studiul mult mai concentrat si mai analitic din volumul Structuri literare (1981).

Desi nu opereaza cu un concept prestabilit de structuri (pe care le defineste ca obiecte estetice construite in actul lecturii), criticul obisnuieste sa porneasca intotdeauna de la ceva care precede nu numai opera, dar si lectura insasi. Nici o analiza nu incepe inainte de parcurgerea unei bibliografii „fundamentale", din care nu lipsesc Jean Cohen, Hugo Friedrich, H.G. Gadamer, Paul Ricoeur, Martin Heidegger, Gilbert Durand, Gaston Bachelard sau, de la noi, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu etc. Unui context al oeprei ii este preferat asadar un context al interpretarii, incit textul critic ia nastere „printr-o suprapunere de discursuri: literar, hermeneutic, poetic, filosofic" (V. Popovici). Efectul nu e unul de supradimensionare. Altfel spus, nu textele scriitorilor romani sint ridicate fortat la „prestigiul" formulelor si ideilor invocate, ci mai degraba acestea din urma sint ajustate, aduse la nivelul uzantei comune, firesti, pentru a deveni operationale.

Se face uneori simtit, ce-i drept, un oarecare deficit de sinteza (atenuat, in monografie, de inscrierea in cadrul istoric si intr-un mai larg demers comparatist), atunci cind analiza ipostaziaza din opere, mai ales din poeme, cuvinte (motive), simboluri, invaluite de regula intr-un comentariu critic izolam. Antiimpresionismul declarat ia forma unei autocenzurari severe („autocontrolul traiectului critic"). Desi extrem de ramificat, demersul critic tinde catre nucleul germinativ al operei, identificat, la limita, cu arhetipurile mitice, ezoterice sau cosmogonice. Cum spune Simion Mioc, „la un mare poet semnificatiile si simbolurile se deschid spre o infrastructura mitica polisemantica". De obicei, un autor este prizat printr- unul sau doua modele interpretative de referinta; Blaga si Trakl prin Heidegger si teoria moderna a miturilor, Sadoveanu prin formula „povestirii poetice" a lui Jean-Yves Tadie etc. Acestea din urma par a fi si studiile cele mai originale, cu sanse de a se impune in bibliografia critica a autorilor mentionati. Interesante si microanalizele dedicate „prozelor" lui Emil Botta. Studiile adunate sub titlul Anamorfoza si poetica (1988) vadesc aceleasi preocupari de investigatie hermeneutica a textului, cu un interes constant pentru particularizarea notiunilor teoretice la care apeleaza.

Conceptul de anamorfoza este utilizat „in sensul de lectura noua, de sinteza specifica intre sugestiile textului si aportul receptorului". in schimb, comentariile privind poetica unor scriitori romani (Blaga, Parvan, Istrati) evidentiaza si poietica acestora, adica „observarea lucida si consemnarea propriului proces de creatie". Si de asta data, partea aplicativa covirseste precautiunile de ordin teoretic. Analizele sint tot mai putin canonice, largind aria de cuprindere a spiritului critic de la Bacovia, Arghezi sau Blaga la Voiculescu (povestitorul), Minu-lescu si Agarbiceanu. Simion Mioc e un critic doct, un spirit temeinic si aplicat, in buna traditie a criticii universitare, aspirind in permanenta la o viziune coerenta de ansamblu asupra literaturii romane si la un stil interpretativ personal.

OPERA:
Opera lui Ion Vinea, Bucuresti, 1972;
Structuri literare. Timisoara, 1981;
Anamorfoza si poetica, Timisoara, 1988.


REFERINTE CRITICE:
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 40, 1972;
M. Nitescu, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1972;
V. Popovici, in Orizont, nr. 27, 1981.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani