Tudor Vianu biografia

Tudor Vianu




Tudor Vianu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

VIANU Tudor, se naste la 27 dec. 1897/8 ian. 1898, Giurgiu - moare in 21 mai 1964, Bucuresti.

Estetician, critic si istoric literar, comparatist, stilistician, memorialist, poet, traducator.

Fiul lui Alexandru Vianu (numele la nastere: Adolf Weinberg), medic primar la Giurgiu, si al Floricai (n. Roza Leibovici).

La data nasterii lui Tudor Vianu, familia lui, de ascendenta evreiasca, trecuse la crestinism si dobindise cetatenia romana, in urma participarii studentului medicinist Alexandru Vianu, ca voluntar (subchirurg de ambulanta), la razboiul de independenta din 1877-. „Tatal meu, Tudor Vianu, s-a nascut asadar intr-o familie crestina si a fost botezat inainte sa implineasca un an.

Fara «cosmarul istoriei» nimic nu ar fi trebuit sa-i aminteasca de originile lui evreiesti. [] Tudor Vianu era afectiv roman si actiunea lui in mediul romanesc nu a facut decit sa confirme taria sentimentului lui“ (Ion Vianu). Scoala primara si gimnaziul la Giurgiu (1904-l912), Liceul „Gh. Lazar“ din Bucuresti (1912-l915); tot in capitala, obtine licenta in drept (1919) si pe cea in filosofie (1920)^. Coleg de gimnaziu, la Giurgiu cu Ion Barbu si de studentie cu Mihai Ralea - car se vor numara printre prietenii sai de-o viata. Frecventeaza anturajul literar al lui Al. Macedonski si publica, in apararea acestuia, un art. polemic la adresa lui E. Lovinescu (Revizuire critica, in Faclia din 8 ian. 1916): debut critic urmat la scurt timp de un alt art.. Alexandru Macedonski ca poet (Flacara din 25 iun. 1916). Ca poet, Tudor Vianu debuteaza tot in Flacara (19 mart. 1916), apoi, la scurt interval (2 apr. 1916), publica si in Vieata noua a lui Ovid Densusianu .

Refugiat la Iasi in timpul primului razboi mondial, pentru a-si urma tatal care era medic pe front (acesta avea sa fie ranit si va ramine invalid), Tudor Vianu urmeaza o scoala militara de artilerie la Botosani (1917) si este trimis pe front in judetul Bacau si apoi in muntii Vrancei (pina in febr. 1918), ca ofiter de artilerie antiaeriana. Dupa razboi, o noua serie, efemera, a Literatorului lui Al. Macedonski (1918) il are ca redactor. in 1919, Tudor Vianu semneaza „Cronica ideilor" in Sburatorul; nr. din 18 oct. 1919 al revista face public un schimb de scrisori, devenit notoriu, cu E. Lovinescu (E cu putinta o disociatie?), in care Tudor Vianu isi argumenteaza, moral si temperamental, decizia de a renunta la exercitiul critic angajat in actualitatea imediata. Dupa tatonari preliminare la Leipzig (1920) si Viena (1920-l921), alege Univ. din Tubingen pentru a-si prepara doctoratul; dupa alti doi ani (1922-l923: camarad de studii aici, inca o data, cu Ion Barbu ), teza de doctorat Das Wertungsprobiem in Schillers Poetik (Problema valorizarii in poetica lui Schiller), lucrata sub indrumarea esteticianului Karl Groos, era sustinuta in nov. 1923 la Tubingen si publicata apoi (1924), in limba germana, la Bucuresti. in acelasi an, Tudor Vianu incepe o cariera universitara ilustrata magistral, cu distinctia si prestigiul conferite de evidenta vocatiei, pina la sfirsitul vietii: suplinitor, mai intii (1924), apoi docent si conf. (1927), conf. definitiv (1930), si abia in 1944 prof. titular de estetica la Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti.

Dupa un scurt interval extra-universitar (1945-l946 - director al Teatrului National din Bucuresti, 1946-l947 -ambasador la Belgrad), revine la catedra la sfirsitul lui 1947; in urma reformei invatamintului din 1948, catedra de estetica este desfiintata, iar Tudor Vianu este temporar suspendat din invatamint pe motive politice (1949-l950); reintegrat la catedra .in urma inverventiei lui Mihai Ralea , Tudor Vianu se reprofileaza pe literatura universala si comparata: va conduce catedra de resort a Filologiei bucurestene din 1958 pina la sfirsitul vietii, raminind inca si azi un reper de neuitat in memoria promotiilor de studenti si discipoli pe care i-a format si al caror orizont intelectual l-a deschis in conditiile draconicelor interdictii ideologice ale epocii. Membru corespondent (1935) si membru titular (1955) al Acad. Romane. Director al Bibliotecii Acad. (1958). Secretar general al Comisiei nationale UNESCO, din 1958, este numit in 1964 ambasador al tarii la UNESCO; inainte de plecare, un infarct miocardic ii pune capat vietii.

A colaborat la toate revista mai importante, inter- si post-belice. Opera lui Tudor Vianu impresioneaza prin masivitate si excelenta, prin soliditate si coerenta de ansamblu, prin numarul de titluri devenite „clasice", „obligatorii" in bibliografia temei abordate.

Polivalent si temeinic in tot ce a scris, Tudor Vianu a lasat lucrari capitale in toate domeniile pe care le-a ilustrat: filosofia culturii si axiologie, estetica si teoria literaturii, critica si istorie literara, stilistica, literatura comparata:

Dualismul artei (1925), Fragmente moderne (1925), Masca timpului (1926), Poesia lui Eminescu (1930), Arta si frumosul (1931), Arta actorului (1932), Idealul clasic al omului (1934), Istoria esteticei de la Kant pina azi in texte alese (1934), Estetica, I (1934), II (1936), Ion Barbu (1935), Generatie si creatie (1936), Filosofie si poesie (1937), Rationalism si istorism (1938), Studii de filosofie si estetica (1939), Arta prozatorilor romani (1941), Introducere in teoria valorilor (1942), Transformarile ideii de om (1942), Istoria literaturii romane moderne (1944; in colab. cu VI. Streinu si S. Cioculescu ), Filosofia culturii (1944), Figuri si forme literare (1946), Probleme de stil si arta literara (1955), Problemele metaforei si alte studii de stilistica (1957), Studii de literatura universala si comparata (1960), Arghezi, poet al omului (1964), Istoria ideii de geniu, Simbolul artistic, Tezele unei filozofii a operei (in volum Postume, 1966) s.a. O cuprinzatoare ed. de Opere, initiata in 1971 de fosti studenti si discipoli ai lui Tudor Vianu (S. Alexandrescu , M. Calinescu , G. Ionescu ), avea sa fie continuata, in lipsa acestora (intre timp plecati in exil), si dusa spre bun sfirsit (voi. XIII, 1987) de catTe G. Gana . Tudor Vianu a coordonat lucrari colective, a scris numeroase prefata, postfete, a elaborat ed. critice ale operei lui Al. Macedonski (4 voi., 1939-l946) si Al. Odobescu (1955, 1965). A tradus din Charles Maurras (1934), Shakespeare (1951, 1955, 1962), Goethe (1955) s.a. Premiul „Nasturel" al Acad. pentru studiul Influenta lui Hegel in cultura romana (1933). Premiul de stal (1963).

Cind, in prefata la cea de-a doua editie a Esteticii (1939), Tudor Vianu scria: „imi dau bine seama ca in cimpul discutiilor asupra artei se vor incrucisa totdeauna doua temperamente, dintre care unul urmareste sa impuna un punct de vedere, in timp ce al doilea prefera sa cunoasca", - declarindu-si astfel net apartenenta spirituala dimpreuna cu inerentele-i conditionari temperamentale -, el nu-si facea de buna seama iluzii asupra sanselor de unanimitate a sufragiilor, privilegiu de care nici pina atunci nu avusese parte si care nici postum n-avea sa-i fie dat, aceasta in ciuda aparentelor, in ciuda unei prime impresii de monolitism fara fisura pe care fireasca veneratie si adeziunile fara rezerve ale con-temperamentalilor o pot prea bine crea. Dialectic binevenita, contestarea postuma - a demonstrat prin recul - mai peremptoriu decit indreptatitele elogii, „rezistenta fibrei" si sigura ei perenitate. Descurajata pesemne de prestigiul si prestanta magistrului, cit timp acesta mai era in viata, idiosincrasia organica a celor ce se simt chemati „sa impuna un punct de vedere" — legitima si aceasta desigur in masura in care se dovedeste, la rindu-i, o vocatie si o optiune consecvent asumata — nu va intirzia sa se exteriorizeze, sporadic ce-i drept, deferent ca aparenta, dar tenace si neconcesiv ca esenta, in totusi scurta posteritate de pina acum a lui Tudor Vianu

Punctul vulnerabil al ginditorului ce a stiut sa asigure coeziunea si portanta unui impunator edificiu de idei, nu o data disjunctive, exclusivist antagonice in reciproca lor intoleranta, ar fi, astfel, acela de a-si fi ridicat echilibrata si armonios proportionata constructie cu material „folosit o data", imprumutat, eclectic recrutat, cu idei gata gindite de altii inaintea lui, nefiind el insusi, in cimpul germinatiei ideilor, un creator. Dincolo de voga ce face sa circule mimetic, nediferentiat si nu o data snob, obiectii de acest gen, ele au darul de a ramine, in principiu, oricind in picioare: in principiu, nu si in cazul dat. Mai intii, contestarea unui merit e corect adresata doar acelora care si-l revendica expres. Apoi - si mai ales - nimeni nu va putea vreodata contesta ca, in cazul lui Tudor Vianu, ligamentarile impuse de coeziunea si coerenta agregarii sistemice, racordurile ce mijlocesc acordurile, liantul ordonator care tine laolalta „ideile altora", in contrabalansari si echilibre dinamice pina la el neincercate - emana toate dintr-o vie elaboratie ideatica proprie, dintr-un demers activist prin cate un spirit ce aspira sa-si depaseasca integrator tensiunile si anxietati le secrete isi semnaleaza sobru patosul. Adevar verificabil, mai intii, in definirea ideii de valoare - preocupare de o viata a ginditorului, de la doctoratul din tinerete (1923), trecind prin tratatul de Estetica, al carui prim volum (2934) ii rezerva un capitol aparte, la comunicarea despre Originea si valabilitatea valorilor, prezentata in 1937 la cel de al IX-lea Congres international de filosofie de la Paris si reluata in 1939 in voiumui Studii de filosofie si estetica, preocupare adiacenta in volumul Rationalism si istorism. Studiu defilosofia culturii (1938), pentru a se desfasura apoi sistematic in Introducere in teoria valorilor intemeiata pe observatia constiintei (1942) si Filosof ia culturii (1944).

Acolo unde epoca ii oferea doar alternativa unei amputante optiuni intre (a) un relativism psihologic ori sociologic care, derivind valoarea exclusiv din tendinte ale momentului, ii limitau stabilitatea si validitatea strict la acest moment, fatal perisabil, si (b) un totalitarism ideologic -vitalist ori spiritualist — care, absolutizind criterii din afara culturii, subminau primejdios insasi continuitatea acesteia, - Tudor Vianu vine cu o solutie teoretica proprie, izvorita dintr-un amor veteris mundi inteles nu doar ca atasament afectiv, dar si, mai ales, ca abnegatie spirituala intru conservarea traditiei de cultura a umanismului „lumii vechi“, traditie, atunci ca si mai tirziu, dupa cum prea bine se stie, grav amenintata in intreaga Europa: „Cind, in fine, razboiul a izbucnit si simteam ca baza morala a existentei noastre se poate surpa oricind, am reluat vechile ginduri, dindu-le o forma sistematica in Introducere in teoria valorilor, . [] In general lucrarea despre valori tindea sa asigure filosoficeste traditia de cultura a umanismului, nu sa deschida zarea catre o vreme noua. Aceasta tendinta corespundea starii mele de spirit de-atunci, mspaimmtata de prabusirea culturii. in tragica alarma, doream sa contribui la mentinerea cuceririlor vechii culturi, descriind actele adecvate prin care putem cuprinde valorile, caracterizindu-le pe fiecare in parte si incercind o ierarhizare a lor. Nu-mi ascundeam conflictele care pot aparea intTe valori si intre preferintele acordate unora sau altora, adica toate conflictele care pot aparea in societatea omeneasca, dar afirmam ca este datoria omului sa-si extinda constiinta pentru a o face receptiva pentru toate valorile culturii si sa-si duca lupta sa nu impotriva unora dintre ele, ci impotriva nonvalorilor" (Idei traite, 1958).

Solutia lui Tudor Vianu imbina functional rigoarea si soliditatea gindirii, unanim recunoscute „stilului" sau intelectual, cu supletea si mobilitatea, cu acea inventivitate ideatica ce pe nedrept i-a fost contestata: „Valoarea imi aparea inca drept un concept relational, drept expresia unui acord intre eu si lume, cu adaosul ca aceasta relatie are o valoare obiectiva, deoarece ea exprima o posibilitate umana de care spiritul poate avea nevoie oricind si pe care el o poate intelege, chiar daca n-o mai simte ca produsul unui act al subiectivitatii sale. Mi se parea deci ca pot disocia intre origina subiectiva a valorilor si valabilitatea lor obiectiva si generala" (op. cit.). Demers perfect adecvat si strict circumscris functionalitatii sale defensive, urmarind doar „sa asigure filosoficeste traditia de cultura a umanismului, nu sa deschida zarea catre o vreme noua". Nu noi achizitii, asadar, ci apararea si pastrarea nestirbita a celor vechi - bunuri cistigate si valori verificate, puse insa in pericol de vremuri potrivnice. Nu un descoperitor de noi spatii ori un deschizator de drumuri si de perspective spre nemaivazute teritorii ale ideilor, ci „lord pastrator al sigiliului" intr-un teritoriu al culturii verificate, consolidate in timp, indelung sedimentate si asimilate. Om al sintezei, iar nu al antitezei, vocatia lui e afirmatia si nu negatia, convergenta si nu divergenta, imbinarea si nu dezbinarea, agregarea si nu dezagregarea. Din parcursul complet si cumplit al dialecticii, pe care nu-l ignora, temperamentul sau, urmindu-si legea si afinitatile, selecteaza instinctiv nu momentele conflictuale, de ruptura, de dezbinare a contrariilor, ci momentele - aparent mai tonice - de recontopire a lor intr-o noua unitate. Dupa cum, congenital, nu suporta spectacolul suferintelor aproapelui, fizice ori morale, si nici etalarea partialitatii acestuia -defect considerat de el capital si caruia, fii ce-l priveste, nu i-a facut niciodata vreo concesie -, Tudor Vianu nu suporta in raza vederii si actiunii sale rupturi sau dezbinari abstracte, faliile amenintator cascate ale antinomiilor si antagonismelor, rana deschisa a vreunui conflict ideatic ireconciliabil, intervenind reflex sa aplaneze, sa medieze, sa arunce punti peste abisuri, sau cel putin abtinindu-se a interveni spre a nu agrava ori provoca el astfel de „rani“. Paralizanta antinomie intre toleranta comprehensiunii morale si necrutarea inflexibila a judecatii estetice, care-i dictase in tinerete abdicarea de la magistratura criticii militante, revela de timpuriu un fond temperamental si o constitutie spirituala insurmontabile: „Trebuie sa recunosc aici un neajuns al firii mele, inclinata mai mult spre cunoastere si contemplatie decit spre actiune" (Idei traite, 1958).

Daca insa - in pofida unor volume ca Masca timpului (1926) sau Studii si portrete literare (1938), in cuprinsul carora contemporanii detin cantitativ preponderenta, si, mai ales, in ciuda rolului decisiv pe care volumul Ion Barbu (1935) l-a avut in consacrarea unui mare poet - Tudor Vianu nu a fost unul dintre criticii de prima linie ai epocii sale, aceasta splendida epoca interbelica pe care a traversat-o majestuos ii datoreaza neindoielnic si lui o parte din stralucire, intrucit el a fost esteticianul prin excelenta care a ilustrat-o, autorul celui mai complet tratat de estetica sistematica pe care l-a dat cultura romaneasca pina in prezent, competitiv in epoca oricarui sistem de estetica european: Estetica (voi. I, 1934, volum II, 1936). Procedind metodic si riguros, in spiritul ponderatiei si disciplinei intelectuale ce-i caracterizeaza orice demers, cu o eleganta si o dezinvoltura a elevatiei care aici apar subliniate parca si prin contaminare cu specificul insusi al domeniului abordat, Tudor Vianu parcurge intregul repertoriu consacrat al problematicii unui sistem de estetica traditional articulat (definitia obiectului si a metodelor, valoarea estetica, statutul operei de arta ca entitate in sine, procesul creatiei si cel al receptarii), punind la contributie o informatie quasi-exhaustiva, examinind reverentios si deferent, dar nu mai putin exigent, punctele de vedere formulate pina la el, formulind la rindu-i obiectii si operind disocieri, pentru a ajunge in cele din urma la enuntarea propriilor puncte de vedere. Dintre acestea, esteticianul se atasase in primul rind de viziunea asupra artei ca forma ideala a muncii omenesti, perfectiunea operei de arta egalind perfectiunea produselor naturii, ceea ce o face, odata creata, indestructibila si de neinlocuit: „Dar daca arta este opera perfecta a muncii, se intelege ca munca omeneasca, oricare dintre formele ei, trebuie sa se straduiasca spre conditia artei. intrezaream astfel o epoca indepartata a civilizatiei in.care toate muncile omenesti sa ia forme artistice si muncitorul sa obtina constiinta unui artist prin daruirea entuziasta catre lucrarea sa finita si armonioasa. Eliberarea muncii ar atinge atunci punctul ei cel mai indepartat" (Idei traite, 1958).

Permitind omului o recuperare a propriei esente umane instrainate altfel in produsele muncii sale cu destinatie strict necesitara, creatia artistica se deschide - in viziunea lui Tudor Vianu - mediatiei intre etic si estetic, intre o autonomie estetica si o eteronomie extraestetica a caror inter-conexiune dialectica include inseparabil si antidotul pentru saminta de discordie data in ea prin definitie. Astfel devine posibila si chiar necesara participarea artei la mobilismul vietii istorice, actiunea ei meliorista asupra societatii. Acelasi spirit traverseaza atit etapele premergatoare elaborarii Esteticii, cit si dezvoltarile ulterioare: Dualismul artei si Fragmente moderne (primele volume publicate de Tudor Vianu, ambele in 1925), Arta si frumosul. Din problemele constitutiei si relatiei lor (1931), Idealul clasic al omului (1934), Istoria esteticei de la Kanl pina azi in texte alese (1934, antologie rezultata din activitatea seminarului de estetica pe care-l conducea de un deceniu), FUosafie si poesie (1937), Asupra ideii de perfectiune in arta (comunicare prezentata la al II-lea Congres international de estetica, Paris, 1937), Studii de filosofie si estetica (1939), Transformarile ideii de om (1942), Problemele filosofice ale esteticei (curs, 1944-l945), Istoria ideii de geniu, Simbolul artistic si Tezele unei filozofii a operei, lucrari incluse in volumul Postume (1966). Spiritul sistemului de estetica generala se prelungeste si in lucrarile de estetica aplicata: Arta actorului (1932), Valoarea sportului (in volumul Generatie si creatie, 1936), in albumele (insotite de studii) dedicate unor artisti plastici romani: O. Han (1931), Medreu (1935), Gheorghe Petrascu (1943) si, fireste, in modul de abordare a artei cuvintului, careia Tudor Vianu i-a consacrat numeroase si capitale lucrari in care teoreticianul literar si stilisticianul, istoricul literar si comparatistul sint de nedespartit. S-a remarcat de mult deplina concordanta intre declaratiile de principii ale lui Tudor Vianu si acoperirea lor efectiva in propria activitate, astfel incit cel mai bun ghid metodologic si taxonomic in abundenta de lucrari ce au ca obiect literatura - romana si universala - ramin textele quasi-postume Istoria literaturii romane in invatamintul superior (1964, ne inclus in editia Opere), Filologie si estetica si Metoda de cercetare in istoria literara, ce deschid volumul Studii de literatura romana (1965). „inaintarea spre individualitatea operei este mersul firesc al cercetarii literare, si cuprinderea acestei individualitati este scopul ultim al cercetarii." Prima operatie este insa cunoasterea si stabilirea textelor, pe parcursul efectuarii ei consumindu-se integral „stadiul filologic" al cercetarii si partial „stadiul istoric".

Editia critica este tipul de lucrare cu care se soldeaza aceasta etapa preliminara, lucrare pretentioasa si meritorie atunci cind isi impune exigentele pe care Tudor Vianu insusi si le-a impus la alcatuirea editiei Macedonski (O/rere, I-IV, 1939-l946) sau a editiei Odobescu (Opere, I-Il, 1955). Pe parcursul „stadiului istoric" se trece de la adunarea faptelor literare la explicarea lor, atit prin determinarile extraliterare - sociale in primul rind - inerente oricarei epoci („istoria externa a literaturii"), cit si prin cauzalitatile si filiatiile pur literare active in paralel, intr-o relativa independenta („istoria interna a literaturii"). Se contureaza astfel lucrari cu caracter biografic ori monografic („opera", „viata si opera"), dedicate fie unui autor anume: Poezia lui Eminescu (1930), Alexandru Macedonski (1939), Alexandru Odobescu (1955, 1960), Anton Pann (1955), Arghezi, poet al omului (1964), fie unei intregi epoci sau grupari literare: capitolul „Junimea" din Istoria literaturii romane moderne (1944), volum conceput in colaborare cu Serban Cioculescu si Vladimir Streinu . De fiecare data, explicatia istorica si biografica este cu iscusinta sublimata intr-o caracterizare estetica implicind ipso facla o apreciere valorica, mai mult sau mai putin diferentiata („stadiul estetic", ultim, al cercetarii istorico-literare). Aceasta - gratie darului nedezmintit de a accede la „acel strat al individualitatii artistice, vizibil in felul intrebuintarii pe care artistul cuvintului o da limbii lui materne".

Se ajunge astfel, necesar si organic, la abordarea stilistica a textului literar, teoretizata si aplicata cu egala competenta in volume ca Figuri si forme literare (1946), Probleme de stil si arta literara (1955), Problemele metaforei si alte studii de stilistica (1957), Despre stil si arta literara (1965), Curs de stilistica (1942-l943), dar mai ales - si inaintea acestora - in Arta prozatorilor romani (1941), cea mai des citata si comentata dintre lucrarile lui Tudor Vianu Bnuntind, intr-un preambul teoretic (Dubla intentie a limbajului si problema stilului), cunoscuta disociere intre „tranzitivitatea" denotativa si „reflexivitatea" conotativa inerente oricarui act de verbalizare, Tudor Vianu deriva de aici criteriul definitoriu pentru „particularitatea stilistica individuala" a fiecaruia dintre prozatorii nostri - mari si mici, dar acceptati estetic ca atare - pe parcursul unui secol, de la 1 Heliade-Radulescu la Camil Petrescu , grupati dupa „curentele stilistice care ii cuprind", „dupa afinitati si filiatii", intr-o veritabila „istorie interna" de proportiile unei sinteze globale la scara unei intregi literaturi.

Dupa ce se aplecase sinoptic Asupra caracterelor specifice ale literaturii romane (1959), Tudor Vianu isi extinde aria sintezei prin cercetari de literatura comparata, transfonnind o obligatie didactica impusa in ocazia de a se afirma ca somitate de talie europeana si in acest domeniu: volumele Cervantes (1955), Voltaire (1955), Literatura universala si literatura nationala (1956),
F. M. Dostoievski (1957), Ideile lui Stendhal (1959), Studii de literatura universala si comparata (1960), Schiller (1961), Goethe (1962), reluate, alaturi de alte contributii, in masiva editie a Il-a a Studiilor de literatura aniversala si comparata (1963). Cu sobrietate si distinctie, cu atotstiinta si discemamint, condus de un instinct sigur al valorilor si de inalterabilul „eidos“ al propriei personalitati, Tudor Vianu a stiut sa fie, chiar si in imprejurarile potrivnice ale asiatismului comunist, un adevarat „spirit european", demn de a fi luat de model inca si astazi, mutatis mutandis. O melancolie a renuntarii carturaresti la cele lumesti, reverberind un sunet plin, autentic, in ciuda livrescului si austeritatii confesive autoimpuse, este nota dominanta a virtualului autoportret „secret" ce se recompune din paginile literare si memorialistice (reunite in Opere, 1,1971). Versurile din tinerete, adunate tirziu in volum (Versuri, 1957), poarta amprenta inceputului de secol revolut, dar si marca personalitatii autorului, a unui temperament de timpuriu definit si asumat, egal cu sine pe parcursul intregii vieti.

O mentiune aparte pentru poemul alegoric Arcadia, un veritabil „testament secret", scris in 1950 si tinut ascuns pina la moarte si mult dupa aceea (a fost publicat abia in 1989, in Germania, iar in tara in 1990 - vezi Opere, XIV), in care Tudor Vianu isi incifreaza in spatele unui transparent esopianism respingerea intima a totalitarismului comunist. Volumul Imagini italiene (1933) transcrie impresiile si reflectiile omului de cultura pentru care calatoria pe alte meridiane pune in rezonanta o intreaga „memorie ereditara a spiritului cultivat"; la fel, capitolul India din volumul Jurnal (1961), volum care mai reuneste si pagini de evocare memorialistica sau „fragmente autobiografice" tirzii, definitorii si indispensabile pentru intelegerea lui Tudor Vianu Graitor prin sine este titlul care, dintre toate, pastreaza cel mai pregnant efigia destinata posteritatii: Idei traite.

OPERA:
Das Wertungsproblem in Schillers Poetik (Problema valorizarii in poetica lui Schiller), teza de doctorat. Bucuresti, 1924 (prima trad. rom., de I. Roman, in Opere, VII, 1978);
Dualismul artei. Bucuresti, 1925 (ed.

II, 1978, in Opere, VII);
Fragmente moderne, Bucuresti, 1925 (ed. II, 1972, pref. de O. Barbosa;
ed. III, 1978, in Opere, VII);
Masca timpului. Schite de critica literara, Arad, 1926 (ed. Ii, 1971, in Scriitori romani, III;
ed.

III, 1973, in Opere, III);
Poezia lui Eminescu, Bucuresti, 1930 (ed. II, 1965, in Studii de literatura romana;
ed. III, 1971, in Scriitori romani, I;
ed. IV, 1972, in Opere, II);
O. Han, cu 25 de reproduceri, Craiova, 1931 (textul lui V. reed. in Opere, XII, 1985);
Arta si frumosul. Din problemele constitutiei si relatiei lor. Bucuresti, 1931 (ed. II, 1978, in Opere, VII);
Arta actorului, Bucuresti, 1932 (ed. II, 1985, in Opere, XII);
Imagini italiene. Bucuresti, 1933 (ed. II, 1971, in Opere, I);
Influenta lui Hegel in cultura romana, Bucuresti, 1933 (ed. II, 1965, in Studii de literatura romana;
ed. III, 1971, in Scriitori romani, II;
ed. IV, 1973, in Opere, HI);
Idealul clasic al omului, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1975;
ed. UI, 1980, in Opere, IX);
Istoria esteticei de la Kant pina azi in texte alese, precedate de un studiu introductiv si note biobibliografice, Bucuresti, 1934;
Estetica, I-II, Bucuresti, 1934-l936 (ed. urmatoare apar intr-un singur voi.: ed. II, revazuta, pref. autorului, 1939;
ed. III, 1945;
ed. IV, pref. de Ion Ianosi, 1968;
ed. V, note de G. Ionescu, in Opere, VI, 1976);
Ion Barbu, Bucuresti, 1935 (ed. II, 1970;
ed. III, 1971, in Scriitori romani, III;
ed. IV, 1973, in Opere, III);
Medrea. Avec 31 reproductions. Bucuresti, 1935 (textul lui V. reed. in Opere, XII, 1985);
Generatie si creatie. Contributii la critica timpului, Bucuresti, 1936 (ed. II, 1980, in Opere, IX);
Filosofie si poesie, Oradea, 1937 (ed. II, adaugita: Filosofie si poesie. Filosofi si poeti. Catre o conceptie estetica a lumii. Bucuresti, 1943;
ed. III, pref. de M. Martin, Bucuresti, 1971;
ed. IV, 1978, in Opere, VII);
Rationalism si istorism. Studiu de filosofia culturii, Bucuresti, 1938 (ed. II, 1979, in Opere, VIII);
Studii si portrete literare, Craiova, L938 (reed. in Scriitori romani, l-III, 1971 si Opere, II-III, 1972-l973);
Mihail Dragomirescu, Bucuresti, 1939 (ed. II, 1944, in Trei critici literari-, ed. III, 1971, in Scriitori romani, I;
ed. IV, 1973, in Opere, III);
Henri Bergson, extras din Istoria filosof ei moderne. Bucuresti, IV, 1939 (ed. II, 1980, in Opere, LX);
Studii de filosofie si estetica. Bucuresti, 1939 (reed. in Opere, VII, 1978);
Arta prozatorilor romani, Bucuresti, 1941 (ed. II, pref. de G. Serban, Bucuresti, 1966;
ed. III, 1973;
ed. IV, note si postfata de Sorin Alexandrescu, Bucuresti, 1975, in Opere, V;
ed. V, 1977;
ed. VI, 1988);
Introducere in teoria valorilor intemeiata pe observatia constiintei. Bucuresti, 1942 (ed. II, 1979, in Opere, VIII);
Transformarile ideii de om. Bucuresti, 1942 (ed. II, adaugita: Transformarile ideii de om si alte studii de estetica si morala. Bucuresti, 1946;
ed. III, 1980, in Opere, IX);
Gheorghe Petrascu, Bucuresti, 1943 (textul lui V. reed. in Opere, XII, 1985);
Istoria literaturii romane moderne, in colab. cu S. Cioculescu si VI. Streinu, I, Bucuresti, 1944 (ed. II, 1971;
cap. .Junimea" reed. in Opere, II, 1972 si in Scriitori romani, II, 1971);
Filosof a culturii, Bucuresti, 1944 (ed. II, revazuta, 1945;
ed. III, 1979, in Opere, VIII);
Trei critici literari (Titu Maiorescu, Mihail Dragomirescu, Eugen Lovinescu), Bucuresti, 1944 (reed. in Scriitori romani, I, 1971 si'in Opere, II-III, 1972-l973);
Figuri si forme literare, Bucuresti, 1946 (reed. in Opere, X, 1982);
Anton Pann, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1956, in Literatura universala si literatura nationala;
ed. III, 1965, in Studii de literatura romana;
ed. IV, 1971, in Scriitori romani, I;
ed. V, 1972, in Opere, II);
Cervantes, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1956, in Literatura universala si literatura nationala;
ed. III, 1963, in Studii de literatura universala si comparata;
ed. IV, 1982, in Opere, X);
Voltaire, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1963, in Studii de literatura universala si comparata;
ed. III, 1982, in Opere, X);
Probleme de stil si arta literara, Bucuresti, 1955 (reed. in Opere, IV-V, 1975);
Literatura universala si literatura nationala, Bucuresti, 1956 (reed. in Studii de literatura universala si comparata, 1963 si in Opere, X, 1982);
Problemele metaforei si alte studii de stilistica. Bucuresti, 1957 (ed. II, 1975, in Opere, IV);
Dostoievski, Bucuresti, 1957 (ed. II, 1960, in Studii de literatura universala si comparata;
ed. III, 1963;
ed. IV, 1983, in Opere, XI);
Versuri, cu postfata autorului, Bucuresti, 1957 (ed. II, 1971, in Opere, I);
Ideile lui Stendhal, Bucuresti, 1959 (ed. II, 1963, in Studii de literatura universala si comparata;
ed. III, 1983, in Opere, XI);
Alexandru Odobescu [anterior studiu introductiv la ed. Odobescu din 1955], Bucuresti, 1960 (ed. II, 1965, in Studii de literatura romana;
ed. III, 1971, in Scriitori romani, I;
ed. IV, 1972, in Opere, II);
Permanences de la litterature roumaine. Bucuresti, 1960 [publicata sub egida UNESCO];
Studii de literatura universala si comparata. Bucuresti, 1960 (ed. II, revazuta si adaugita, Bucuresti, 1963;
reed. in Opere, X, 1982);
Jurnal, Bucuresti, 1961 (ed. II, 1970;
ed. III, 1971, in Opere, I);
Schiller, Bucuresti, 1961 (ed. II, 1963, in Studii de literatura universala si comparata;
ed. III, 1982, in Opere, X);
Goethe, Bucuresti, 1962 [reuneste pref. la Faust, trad. L. Blaga, 1955 si la Poezie si adevar, trad. T. Vianu, 1955] (reed. in Studii de literatura universala si comparata, 1963, si in Opere, X, 1982);
Dictionar de maxime comentat, Bucuresti, 1962 (ed. 11,1971);
Oralite dans la litterature roumaine, Bucuresti, 1963 [lectie pentru cursurile de vara de la Sinaia];
Mihai Eminesco, poete national et universel, Bucuresti, 1963;
Tudor Arghhi, Bucuresti, 1964 [text bilingv romano-francez];
Arghezi, poet al Omului. „Cintare Omului“ in cadrul literaturii comparate, Bucuresti, 1964 (ed. II, 1983, in Opere, XI);
Despre stil si arta literara, ed. si pref. de M. Bucur, cuvint omagial de Al. Philippide, Bucuresti, 1965;
Studii de literatura romana, Bucuresti, 1965;
Postume (Istoria ideii de geniu, Simbolul artistic, Tezele unei filozofii a operei), postfata de I. Ianosi, Bucuresti, 1966 (Simbolul artistic, ed. II, 1975, in Opere, IV;
Tezele unei filozofii a operei, ed. II, 1978, in Opere, VII;
Istoria ideii de geniu, ed. II, 1980, in Opere, IX);
Studii de stilistica, ed. si pref. de S. Alexandrescu, Bucuresti, 1968;
La societe litteraire „Junimea", Bucuresti, 1968;
Corespondenta, ed. si pref. de H. Zalis, Bucuresti, 1970;
Scriitori romani, I-III, ed. de Cornelia Botez, pref. de P. Mareea, Bucuresti, 1971;
Opere, I-XIII, Bucuresti, 197l-l987'(I, Scrieri literare, antologie, note si postfata de

G. Ionescu, 1971;
1I-III, Scriitori romani & Sinteze, antologie si note de M. Caiinescu si G. Ionescu, postfata de M. Caiinescu, text stabilit de Cornelia Botez, 1972-l973;
IV-V, Studii de stilistica, antologie, note si postfata de S. Alexandrescu, text stabilit de Cornelia Botez, 1975;
VI-VII, Studii de estetica, ed. si note de G. Ionescu si G. Gana, postfata de G. Gana, 1976-l978;
VIII-IX, Studii de filozofie a culturii, ed. de G. Ionescu si G. Gana, note si postfata de G. Gana, 1979-l980;
X-XI, Studii de literatura universala si comparata, ed. de G. Ionescu si G. Gana, note si postfata de G. Gana, 1982-l983;
XII, Arte plastice. Arte ale spectacolului. Critica si metodologie literara, ed. si note de G. Gana, 1985;
XIII, Cursuri universitare, ed., note si postfata de G. Gana, 1987);
Studii de metodologie literara, pref. de Al. Dima, postfata si note de I. Hangiu, Bucuresti, 1976;
Gindirea estetica, antologie de V. N. Morar, Bucuresti, . Lucrari colective sub redactia lui V.: Contributii la istoria limbii romane literare in secolul al XlX-lea, I-III, Bucuresti, 1956-l958-l962;
Bibliografia literaturii romane. 1948-l960, Bucuresti, 1965;
Dictionarul limbii poetice a lui Eminescu, Bucuresti, 1968;
Bibliografia analitica a limbii romane literare. 1780-l866, Bucuresti, 1972, Cursuri universitare: Curs de estetica generala. Originea, evolutia si functionarea operei de arta, Bucuresti, 1928;
Istoria doctrinelor de estetica. (I) Din Antichitate pina la Kant, Bucuresti, 1929-l930 (ed. II, 1987, in Opere, XIII);
(II) De la Kant pina azi, Bucuresti, 1930-l931 (ed. II, 1987, ibidem);
Curs ’de estetica generala. Sistemul esteticei, Bucuresti, 1932 [litografiat];
Estetica. Teoria valorii estetice, Bucuresti, 1932-l933 [litografiat] (ed. II, 1987, in Opere, XIII);
Curs de sociologie. Puncte de vedere in sociologia contemporana, Bucuresti, 1932 [litografiat] (partea a Il-a, Sociologia culturii, reed. in Opere, VIII, 1979);
Stiinta culturii, Bucuresti, 1932 [litografiat];
Introducere in stiinta culturii. Ideile fundamentale ale culturii moderne, Bucuresti, 1931 [litografiat] (reed, 2 voi.. Bucuresti, 1934 [litografiat];
reed. in Opere, IX, 1980);
Curs de stilistica, note rezumative alcatuite de V. Lipatti, anul 1942-l943, Bucuresti, 1944 (reed. in Opere, IV, 1975);
Curs de istoria literaturii romane moderne. I. L. Caragiale, Bucuresti, 1944-l945 [litografiat] (reed. in Opere, XIII, 1987);
Curs de estetica. Problemele filosofice ale esteticei, note stenografiate, 1944-l945 [litografiat] (reed. in Opere, VII, 1978);
Curs de metodologie literara, note stenografiate, 1944-l945, Bucuresti [litografiat] (reed. in voi. Studii de metodologie literara, 1976);
Curs de metodologie generala, 1944-l945, Bucuresti [litografiat];
Curs de estetica. Problema originalitatii, Bucuresti, 1946 [litografiat] (reed. in Opere, XIII, 1987);
Curs de estetica, 2 voi., (I) Interpretarea literaturii, Bucuresti, 1947-l948 (reed. in Opere, XII, 1985), (II) Ideea de opera in filosofia generala si in estetica, Bucuresti, 1947-l948 (ed. sub titlul Tezele unei filozofii a operei, in Postume, 1966;
reed. fit Opere, VII, 1978);
Istoria doctrinelor estetice, Bucuresti, f. a. litografiat];
Curs de istoria literaturii universale pentru anul II, Bucuresti, . Traduceri: Charles Maurras, Viitorul inteligentei, trad. si pref. de Bucuresti, 1934;
William Shakespeare, Antoniu si Cleopatra, trad. si pref. de ~, Bucuresti 1951 (reed. in Shakespeare, Opere, IX, 1961 si Teatru, 1964);
S.L. Tregub, Nikolai Alexeevici Ostrovski. 1904-l936, trad. de ~ si Simion Varzaru, Bucuresti, 1951;
N. L. Stepanov, Nikolai Vasilievici Gogol. 1809-l852, trad. de ~ si Irina Butmy, Bucuresti, 1952;
Johann Wolfgang Goethe, Din viata mea. Poezie si Adevar, voi. I-II, trad. si pref. de ~, Bucuresti, 1955;
Williani Shakespeare, Iuliu Cezar, in Opere, I-II, Bucuresti, 1955;
idem, Coriolan, in Opere, X, Bucuresti, 1962;
„Talmaciri** (versuri) „dupa" Michelangelo, Giordano Bruno, Shakespeare, Wordsworth, Goethe, Heine, Victor Hugo, in Opere, I, 1971.


REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria, Ii’, 1926;
idem, Memorii, II, 1932;
P. Constantinescu, Critice, 1933;
E. Papu, Raspintii, 1936;
Camil Petrescu, Teze si antiteze, 1936;
B. Munteano, Panorama-, G. Calinescu, Istoria-, E. Lovinescu, T. Maiorescu si posteritatea lui critica, 1943;
Al. Dima, Gindirea romaneasca in estetica, 1943;
P. Constantinescu, Eseuri critice, 1947;
P. Georgescu, incercari critice, II, 1958;
Camil Petrescu, Opinii si atitudini, 1962;
M. Calinescu, Aspecte literare, 1965;
I. Biberi, Tudor Vianu, 1966;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 34, 1966;
C. Ciopraga, Portrete si reflectii literare, 1967;
E. Papu, Din luminile veacului, 1967;
Tudor Vianu. Biobibliografie, elaborata de M. Tomescu, I. Stoica, H. Zalis s. a., 1967 (litografiata);
A. Marino, in Cronica, nr. 33, 1968;
L. Petrescu, in Tribuna, nr. 40, 1968;
Al. Piru, Panorama;
I. Pascadi, Estetica lui Tudor Vianu, 1968;
G. Serban, Exegeze, 1968;
VI. Streinu, Pagini, I;
G. Smeu, Sensuri ale frumosului in estetica romaneasca, 1969;
M. Ungheanu, Campanii, 1970;
E. Lovinescu, Scrieri, II, 1970;
P. Constantinescu, Scrieri, V, 1971;
Al. George, Semne si repere, 1971;
FI. Manolescu, Poezia criticilor, 1971;
Eugen Ionescu, in Secolul 20, nr. 5, 1972;
Al. Dima, ibidem;
Zoe Dumitrescu-Busulenga, ibidem;
E. Papu, ibidem;
S. Cioculescu, Aspecte;
L. Calin, Portrete si opinii literare, 1972;
Perpessicius, Opere, V-IX, 1972-l979;
M. Bucur, Istoriografia;
M. Calinescu, Fragmentaram, 1973;
E. Lovinescu, Scrieri, IV, 1973;
P. Georgescu, Printre carti, 1973;
L. Petrescu, Scriitori romani si straini, 1973;
Tr. Podgoreanu, Umanismul lui Tudor Vianu, 1973;
L. Raicu, Structuri literare, 1973;
M. Zaciu, Ordinea;
G. Dimisianu, Valori actuale, 1974;
D. Micu, Periplu, 1974;
O. Sulutiu, Scriitori si carti, 1974;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III, 1975;
E. Lovinescu, Scrieri, VI, 1975;
E. Manu, Sinteze si antisinteze literare, 1975;
N. Balota, Arte poetice ale secolului XX, 1976;
G. Ionescu, Romanul lecturii, 1976;
FI. Mihailescu, Conceptul de critica literara in Romania, I, 1976;
M. Papahagi, Exercitii de lectura, 1976;
L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976;
Al. Sandulescu, Continuitati, 1976;
E. Simion, Scriitori, II;
VI. Streinu, Pagini, IV;
I. Vlad, Lecturi constructive, 1976;
M. Zaciu, Teritorii, 1976;
13 Rotonde 13, 1976;
M. Martin, Identificari, 1977;
T. Popescu, Specificul national in doctrinele estetice romanesti, 1977;
M. Ralea, Scrieri, II, 1977;
S. Bucur, Banchetul lui Lucullus, 1978;
D. Macrea, Contributii la istoria lingvisticii si filologiei romanesti, 1978;
Gh. Toma, Permanente filosofice romanesti, 1979;
G. Serban, Ispita istoriei, 1980;
Zoe Dumitrescu-Busulenga, Itinerarii prin cultura, 1982;
N. Manolescu, Teme 4, 1983;
Mioara Apolzan, Aspecte de istorie literara, 1983;
C. Ciopraga, Propilee, 1984;
Ecaterina Taralunga, Tudor Vianu, 1984;
Z. Omea, Actualitatea;
E. Manu, Spatiu etern, 1985;
E. Simion, Sfidarea retoricii, 1985;
I. Ianosi, Nearta - arta, II, 1985;
idem. Literatura si filosofic, 1986;
M. Anghelescu, Lectura operei, 1986;
S. Iosifescu, Trepte, 1988;
M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988;
Olimpia Radu, Pagini de critica, 1988;
E. Papu, Lumini perene, .










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani