Vasile Lovinescu biografia

Vasile Lovinescu




Vasile Lovinescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

LOVINESCU Vasile, se naste la 17 dec. 1905, Falticeni - moare in 14 aug. 1984, Bucuresti.
Eseist.

Fiul lui Octav Lovinescu, avocat, si al Anei (n. Cetateanu), descendenta din familia lui I. Budai-Deleanu.

Frate cu Horia Lovinescu si nepotul lui E. Lovinescu. Primele trei clase gimnaziale Ie-a facut la Falticeni, continuindu-si studiile secundare la Liceul „Sf. Sava" din Bucuresti, unde si-a luat bacalaureatul in 1925; Facultatea de Drept a Univ. din Bucuresti (1925-l929).

A profesat avocatura, in baroul Ilfov, indeplinind si functia de avocat al municipiului Bucuresti (1930-l942); consilier juridic la Uzinele Siderurgice din Resita (din 1942). in ciuda carierei pe care licenta in drept i-o asigura, nu a ramas fidel formatiei juridice, intilnirea cu scrierile lui Rene Guenon si mai apoi corespondenta cu acesta i-au marcat definitiv cursul vietii. La fel ca maestrul sau se va converti la islam, desi va continua sa frecventeze biserica ortodoxa.

Gnoza islamica si in special cea siita se va regasi in investigatiile sale hermeneutice de mai tirziu. Un hagialic la Muntele Athos facut in taina (1935), ca si initierea in tariqa alauita din Elvetia (1936) confera continut spiritual si un sens mai precis orientat inclinatiei naturale spre ezoterism. Primele art. din Viata literara. Viata Romaneasca, Vremea, Familia, Adevarul literar si artistic, Credinta sint mici eseuri pe teme folclorice si initiatice: despre mistica tibetana, despre Ignatiu de Loyola sj exercitiile sale spirituale, despre Arthur Rimbaud, R. Guenon s.a. in parte vor fi reluate, sub pseudonimul Geticus, intr-un text mai amplu despre Dacia hiperboreeana evidentiind caracterul simbolic si metafizic al traditiilor noastre arhaice, in revista Etudes Tra-ditionnelles, care aparea la Paris, sub indrumarea lui R. Guenon (1936-l937).

Debutul editorial se produce abia in anul 1981 cu un volum de exegeza literara, Al patrulea hagialic. Este singura carte editata in timpul vietii. A trait de la un timp tot mai izolat, chiar daca, dupa unele marturii, intemeiaza in anii '50 un grup initiatic pe care-l conduce cu perseverenta si rigoare. Revine tirziu, aproape nesemnificativ, in publicistica (Romania literara, Orizont), iar in ultimii ani de viata, cind se retrage la Falticeni (1980-l984), publica sporadic eseuri si amintiri in suplimentul sucevean Pagini bucovinene al revista Convorbiri literare.

Postum ii apare La Dacie hyperboreenne (1987) si Creanga si Creanga de Aur (1989), selectie dintr-un manuscris mult mai amplu. Considerat cel mai de seama reprezentant al ezoterismului romanesc, Vasile Lovinescu si-a invaluit el insusi viata si opera intr-o aura enigmatica, astfel ca biografia de profunzime a autorului ramine inca de studiat si de descifrat.

Influentat de gindirea lui Rene Guenon, stralucit cunoscator al marilor traditii initiatice, al ..pecetelor de taina". Vasile Lovinescu utilizeaza in scrierile sale stiinta sacra a simbolurilor, simbologia. De fapt influentele sint mai multe si diversificate (de la Ananda K. Coomaraswamy la budismul Zen si palimpsestul Textelor Sacre sau la misterul francmasonic si alchimic) si, fapt important, autoful merge intotdeauna direct ia surse. De la Gudnon preia numai doctrina, scheletul ideilor generale. Textele lui Vasile Lovinescu au suficienta substanta proprie: instituie un limbaj inimitabil, un tip de scriitura ezoterica de cea mai curata extractie. Nimic mimetic si, mai ales, nici un accent de vanitate personala nu intuneca, acest proiect hermeneutic de factura singulara in cultura noastra moderna.

Vasile Lovinescu are in mod cu totul special simtul organicitatii ideilor, principiu de la care nici o gnoza veritabila nu face exceptie. Desigur, buna parte dintre scrierile sale se adreseaza initiatilor, oferind celor chemati o tehnica de realizare spirituala si o experienta de traire nemijlocita si nesub-stituibila a misterului sacral. in acest punct cercul hermeneutic si al initierii se inchide total, secretul ultim se refuza privirii ochiului profan: cu alte cuvinte, orice comentariu critic al operei lui Vasile Lovinescu are, dintru inceput, limitele sale. Nu ne ramine decit sa incercam a identifica acele adevaruri care se sustrag. in oarecare masura, acestei operatiuni de ocultare. Simbologia, asa cum o practica Vasile Lovinescu. isi trage seva si fortele din chiar maniera deloc facila in care isi traseaza propriul domeniu, practic nelimitat, de aplicatie si interpretare. Mai presus de orice, autorul crede in organicitatea mitului si a misterelor. Atit mitul, cit si misterul esle de origine divina, un dar al cerului: sau oricum, de origine supraumana si supramundana. in opozitie vadita cu Mircea El iade, care cerceteaza miturile numai „de jos in sus" si intr-o perspectiva de stricta eruditie savanta, Vasile Lovinescu studiaza miturile si misterele in divinis. Pentru accederea la mister e neaparat nevoie de conectarea launtrica la „principiul de sesizabilitate" al lui Jakob Boh-me. Cu alte cuvinte, nu e suficient sa intelegi sensul simbolurilor, trebuie sa le incarnezi.

Totul e simbolic in lumea Devenirii, idee goe-theeana, in virtutea analogiei dintre macrocosm si microcosm. La origine, mitul este o epifanie a transcendentului sau a nemanifestatului, o „dezvaluire prin enigma" Pentru a-l revela, este nevoie de perspectiva unei gnoze oculte, impregnate cu elemente de soteriologie initiatica, o data cu nostalgia si regasirea unitatii pierdute in sinteza desavirsirii. Misterul este organic si pentru ca al patrulea sens hermeneutic (dupa sensul literal, respectiv dupa cel filosofico-teologic si cel social, conventional) e consubstantial, coextensiv ar zice Vasile Lovinescu. structurii initiale a universului. Spre deosebire de filosofie, mitul „nu explica inexplicabilul, ci il semnifica". in felul acesta, miscarea hermeneutica nu poate fi decit de la „hainele triviale" ale mitului (sacrul este irecognoscibil, spunea si M. Eliade) la radacinile lui ascunse, implicind, de fiecare data, o trecere la limita in alt plan de existenta, din partea celui decis sa infrunte limita. Mitul fiind acum „scartelat", interpretarea tinde firesc spre „reintegrarea in punctul de plecare originar". Sau si mai pe larg: „Mitul tese atit de organic lumea. incit studierea lui izolata, literala, superstitioasa aduce dupa ea ofilirea universului. Atunci fabula devine reziduu, cadere radioactiva. Un mit caruia i se taie radacinile stelare necrozeaza domeniul pe care-l regenteaza. in cenusa lui apare capul meduzei.". Simbologia, in conceptia si viziunea lui Vasile Lovinescu, nu intra in contradictie nici cu metafizica, deoarece „stiinta Unitatii conditioneaza stiinta multiplicitatii". Mitul este, asadar, adevar penultim (citindu-l pe A. K. Coomaraswamy), adevar secund, adica se afla in proximitatea imediata a transcendentului.

Un asemenea simbolism mitic radicalizat este vehiculat de functii spirituale precise, iar zeii nu sint decit agenti cosmici cu masca omeneasca. Infinitul traieste in finit, in timp ce manifestarea isi are inceputul si sfirsitul in Nemanifestat. Chiar daca hermeneutul trebuie sa fie inzestrat cu stiinta determinatiilor negative, apofatice (ca la Dionisie Pseudo-Areopagitul), Vasile Lovinescu considera mitul superior dogmei, oricarei dogme. in mistere, Adevarul nu se invata, ci „se patimeste". Esentialitatea mitului e de natura sacrificiala : „o sfisiere fara sfirsit", in vederea infuzarii unui principiu vital regenerator in intregul univers. Orice manifestare sacrala e sinonima cu Sacrificiul, cu o rastignire: „Viata se sacralizeaza, se sacrifica in Moarte, si Moartea se sacrifica in Viata". La rindul ei, rascumpararea e integrare in principiu, in Unitate. Aceste sacrificii (sacrificari) alternante se regasesc. in cele din urma. in „miracolul lucrului unic" -miracula rei unius. Asemenea ipostaze ale manifestarii, inclusiv textura mituri lor, nu sint „lirisme", simplefantasme produse ale imaginarului colectiv. In simbologia sacrala, „ecuatia simbol-mit-uimire este o realitate obiectiva macro-microcosmica, pe care se tese tot ce viaza in univers".

Nu mai putin, antica Fizica era totodata „o teologie si o psihologie transcendenta"; dupa cum stiinta naturala in general era simultan o stiinta spirituala, in masura in care sensurile multiple ale simbolurilor colectau „aspectele varii ale unei constiinte unice". Mult mai putin vetust decit pare, Vasile Lovinescu se apropie uneori de teoria moderna a formelor simbolice si de filosofia matematicilor transcendentale. Numai ca acest ritual de initiere cosmologica, preconizat nu ca act de cunoastere, ci ca gest metafizic total, implica si „complicitatea noastra" (de natura existentiala, se intelege). Drept urmare, etapele succesive ale transmutarii fiintei spirituale se regasesc intocmai in fazele lui Magnum Opus alchimic. Analogic, traseul ini-tiatic parcurs coincide cu imaginea Athanoru-lui hermetic filosofal, in care se matureaza si se perfecteaza miracula rei unius. Di ncolo insa de aceste adevaruri fundamentale, pe o pozitie intermediara intre mit si exegeza literara, se situeaza basmul.

Acesta exteriorizeaza si el un ritual de initiere, adica de manifestare a unor gesturi primordiale, a Arhetipurilor si. implicit, a „liturghiilor" rascumparatoare. Mai cu seama basmul soteriologic. Toate mesajele basmului se rezuma, in fapt, intr-unui singur: „metamorfoza". Iar ca „substitut al unei liturghii" cosmice, orice basm isi are treptele de initiere sacrificiala, incheindu-se intotdeauna cu o hierogamie. Numai intr-o astfel de perspectiva hermeneutica impusa de raportarea la marea Traditie Primordiala, cu accent special pe Traditia hiperboreeana. „basmul isi recapata adincimile" (La Dacie liyperboreeime, 1987, considerata de AI. Paleologu o „caile pasionanta, pe care. daca o citesti fara o pregatire prealabila, poti sa le smintesti"). Evident, exegezele de text literar ale lui Vasile Lovinescu vehiculeaza borgesian idei si informatii diverse (cosmogonice, alchimice, heraldice etc), cu o finalitate insa precisa, adesea inadecvata literaritatii operelor analizate. Autorul nu ezita sa-si marturiseasca nestinsa pasiune „pentru mister si luciditate", iar interpretarea propriu-zisa „angajeaza un plan mai adinc decit acela accesibil sondei estetice". incit cu greu vom identifica, in studiile si eseurile sale. codificarea necesara unei ars legendi critice: arta profana, fireste, pe care, de la un punct incolo, limbajul initiatic o refuza. Vasile Lovinescu e convins ca tot ce apartine mitologiei se situeaza pe un plan incomparabil mai inalt „decit orice gen literar". Totusi nu e lipsit nici de gust, nici de intuitie .si originalitate, alaturi de o reala forta de patrundere initiatica in straturile de profunzime ale texturii operei. Judecati de valoare nu formuleaza si nici nu e cazul, ocupindu-se de scrieri deja validate de critica si istoria literara. Paradoxal, in ciuda manierei traditionale de interpretare, analizele sale au mai totdeauna socul noutatii. Astfel, Al patrulea haglalic (1981) pare un mic tratat adiacent instrumentelor consacrate ale criticii literare, incereind sa reliefeze ezoterismul substantial, schema alchimica a romanului matein, care ar fi o scriere deliberat hermetica, un Athanor. in care aflam toate simbolurile initia-tice fundamentale^ de la „scara cosmica" la culorile heraldice. in acest sens, Pantazi, Pasa-dia si Pirgu reprezinta cele trei gune, tendinte cosmice universale, care reproduc, in fapt. Esenta si Substanta, adica. in terminologie vedica, Purusha si Prakriti. „Prin Pantazi actioneaza albul, Sattva, Pasadia exprima rosul, Rajas, iar Pirgu e posedat de negrul. Tamas, glodul primordial". in intregime cartea „se tese pe canavaua unui mit cosmogonic", miraculos intirziat in secolul nostru, si este privita de Vasile Lovinescu ca un basm. ca o „halucinatie". Mai mult. „Craii sint o lucrare folclorica", evidentiind caracterul hieratic al patimilor si paradoxul blazonului, in perspectiva stiintei heraldicii. De asemenea, cheile de lectura sint chei fundamentale ale hermetismului si ale heraldicii, pe care autorul le foloseste insa de-o maniera totalitara, necritica: „Simbolismul hermetic al Crailor- spune el - este valabil, omogen, rara fisura". Asemenea „absolutizari" face si C. Noica in exegezele sale filosofico-literare.

Dar, cu toate ca de la un punct lectura dezamageste prin dilatarea analizei, pina la rarefiere, interpretarea lui Vasile Lovinescu contine. in ansamblu, multe ipoteze incitanle. verosimile prin coerenta lor interioara. in fapt, este o lectura posibila, nu absoluta, lucru subliniat de autor la tot pasul. La fel, eseul despre Ion Creanga". Creanga si Creanga de Aur (1989), incercare fara precedent de decriptare a povestilor, are ca premisa ipoteza unui Creanga" ezoteric, pe deplin „constient si lucid despre cele privitoare la simbolurile esentiale". Miza insasi a lucrarii pare a fi una exceptionala: „Epoca lui Creanga, printre altele, e si o cheie ciclica". Aparent, Vasile Lovinescu il face pe autorul povestilor sa spuna ceea ce el n-a spus niciodata, dar ar fi putut sa spuna, nu neaparat inventind dincolo de litera si spiritul textului, ci tragind numai consecintele ultime ale ipotezelor de la care porneste. Una dintre acestea ar fi ca basmele humulesteanului „a-partin familiei miturilor de tip complet, des-fasurindu-se intr-o lume consecventa cu ea insasi. in logica supranaturalului".

Supranatural inseamna insa „deasupra elanului nostru de existenta", adica identificarea in planul Cosmosului total, fata de care ne situam in relatie pur simbolica, de cauzalitate inversa, si reven-dicind povestile de la radacinile stelare ale mitului. Vehiculeaza insa si unele ipoteze discutabile, cum ar fi: ideea, mai veche de altfel, a unui Creanga culegator de folclor sau a unui Creanga „piesa de racord intre lumea exterioara si o organizatie de povestasi cu caracter initiat ic". Recunoaste insa ca intalnim la autorul povestilor rafinamente si subtilitati literare caic nu exista in basmul folcloric. Vasile Lovinescu concepe, ele asta data, intilnirea cu textul ca o „intilnire cu enigmele", punind in lumina cu deosebire echivalentele cu miturile si folclorul universal. Metoda folosita este aceea a identificarii analogiilor, nu a influentelor. Analizele, chiar daca cel mai adesea contrariaza, sint perfect plauzibile cind reveleaza „forta mitica" a povestilor (de care Pompiliu Constantinescu a vorbit primul), punind in circulatie un „Creanga nocturn, uimitor pentru aceia ce-si fac o imagine surizatoare despre humulestean". Neindoios, Vasile Lovinescu are acces deplin la straiul de adincime. tragic, al operei. De la G. Calinescu incoace nimeni n-a mai propus, atit de transant, un nou Creanga, de fapt un alt Creanga. O eruditie impresionanta e pusa in miscare pentru a arata ca scrierile humulesteanului folosesc un limbaj si mbolic, a carui cheie „ameninta sa se piarda". Povestile mai ales sint construite pe scheletele unor scenarii initiatice. care le integreaza „categoriei miturilor arhaice fundamentale". De fapt. este acelasi scenariu initiatic recognosci-bil, cu mici variatiuni, in toate analizele intreprinse de Vasile Lovinescu, de la romanul lui Mateiu I. Caragiale la scrierile lui Creanga sau la alte povesti folclorice si balade romanesti.

Din pacate, repetitia pina la saturatie a aceluiasi scenariu initiatic are si un efect redundant, obositor de la un punct. Cu toate acestea insa, exegezele lui Vasile Lovinescu constituie un bun cistigat si probeaza, cit se poate de convingator, organi-citatea exceptionala a culturii noastre. In unele privinte, acestea umplu un gol fata de analizele destul de rigide, seci, de tip semiotic si structuralist. Nu de putine ori Vasile Lovinescu atinge performante de rafinament si de finete ale spiritului analitic. Limitele inerente ale exegezelor de text literar ale lui Vasile Lovinescu (in numai de stricta lor inadecvate la specificul literar. Nu o dala textele analizate sint reduse la o transparenta mitico-religioasa improprie literaturii. In sfirsit, beneficiar al unei traditii enciclopedice impresionante, con-stind in intrepatrunderea dintre gnoza, metafizica si practicile ezoterice, eruditia iesita din comun a lui Vasile Lovinescu il impinge adesea la excese analogice si la asocieri de idei cit se poate de riscante.

OPERA:
Al patrulea hagialic. Exegeza nocturna a Crailor de Curtea-Veche, Bucuresti, 1981: La Dacie hyperboreenne, Puiseaux, 1987;
Creanga si Creanga de Aur, Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
E. Simion. in Ramuri, nr. 5, 1983;
Al. George, in Viata Romaneasca, nr. 3, 1982;
M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 4, 1982;
D. Vighi, in Orizont, nr. 1, 1982;
M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 11, 1982:. Panzaru. in Pagini bucovinene, oct. 1988;
Al. Dobrescu, in Vatra, nr. 12, 1989.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani