Vasile Paun biografia




Vasile Paun opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

PAUN Vasile, se naste la 9 febr. 1850, Bucuresti - moare in 1 mart. 1908, Bucuresti.

Poet, teoretician si critic literar.

Studii gimnaziale ("Gh. Lazar") si liceale ("Sf. Sava") la Bucuresti.

Temporar, functionar in administratia publica. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Din 1877, prof. de limba romana si latina la Gimnaziul "Cantemir-Voda" din Bucuresti, al carui director devine la 1878; prof. la Colegiul "Sf. Sava", incepind cu . Numit "preceptor principal" al principelui Ferdinand, il insoteste mai multi ani in Germania, unde isi desavirseste el insusi studiile. Din 1890, prof. titular la Liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti, detinind si functia de director (1892-l903). Debut literar cu Umbra lui Mihai, poema in trei cinturi, in Albina Pindului (1868), revista lui Gr. H. Grandea, la care publica in continuare (uneori sub pseudonimul Basiliu Dimitrescu sau Vasile Demetrescu). Membru, asemenea altui prof. prestigios, Anghel Demetrescu, al Soc. literare "Orientul", organizata in jurul revista lui Grandea, unde are prilejul sa-l cunoasca pe Mihai Eminescu, a carui delicata interventie pe linga I. Negruzzi (1870) venea in sprijinul "descurajatului" sau "amic" Dimitrescu ale carui versuri fusesera refuzate la Convorbiri literare.

Mai colaboreaza cu poezie, dar si cu proza, art. critice, cronici literare la Traian, Columna lui Traian, Foaia Societatii "Romanismul", Foaia Societatii "Renasterea", Povestitorul, Romania literara, Romanul literar s.a.

Debut editorial cu Oda la resbel (1877). Dupa 1890, interesul lui Vasile Paun trece de la poezie la critica si la teoria literaturii si artei. Tipareste schita biografica Ferdinand de Hohenzolern (1889); Catastrofa Nibelungilor, "analiza literara critica" (1896); Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (1896), incluzind si Sihastrul. Poveste poetica (1896); inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898); publica la Vatra si la Literatura si arta romana, revista prietenului sau N. Petrascu; redactor-sef la Revista societatii "Tinerimea romana" (1897-l899); editeaza (in colab.) Apararea nationala (scriind si sub pseudonimul Davus, Pavo Zorila); sustine, pina in anul mortii, cronica saptaminala si rubrica de Note si reflexiuni de la Secolul, intelegind sa se dedice carierei didactice si miscarii literare deopotriva.

Profesor de prestigiu, incurajat ca poet de Gr. H. Grandea si sprijinit, dar nu fara unele rezerve, de M. Eminescu, Vasile Paun scrie si publica, pe parcursul a trei decenii (1868-l898), poezii patriotice si elegii, ode si satire, alegorii, poeme si balade care, in ansamblul lor, lasa impresia unei spontaneitati reprimate si a unei descendente manieriste.

Elegiile (Lacrimile, Dimineata, Doruri, Suvenire, Plingeai-Rideai, E prea tirziu s.a.) uneori delicate si gratioase, par a fi concurate in preferintele poetului de poezia epica, mai ales de balada istorica (Umbra lui Mihai, Cetatea Negru-Voda, Tepes si sotia sa - in nota lui D. Bolintineanu) si fantastica (Sihastrul, Iezerul - creatie notabila, cu ecouri din Lorelei de H. Heine si din Luceafarul de M. Eminescu), forme poetice in care fantezia - facultatea creatoare suprema exaltata de Vasile Paun in teoretizarile sale - are un larg cimp de desfasurare. Dar in cazul poeziei lui Vasile Paun , observa Eminescu in scrisoarea catre I. Negruzzi, "fantezia inneaca reflexiunea".

Astfel, versurile sale, caracterizate prin fluenta si euforie ritmica, prin rigoare prozodica si, pe alocuri, cu imagini izbutite (ca aceea a Danubiului - Batrinul lung balaur, antic ca lumea vana / Cu capu-n fundul marii, cu coada intre stinci" - Umbra lui Mihai), par intoarse, sub anumite unghiuri, spre faza romantica preeminesciana, dominata de retorismul hugolian. Situat, in opinia lui Perpessicius, la nivelul unui "versificator mediocru", poetul e dublat, insa, de un remarcabil literat. De formatie clasicista, asemenea majoritatii profesorilor de la sfirsitul veacului XIX, Vasile Paun a trait in cultura si pentru cultura. Vastele lui cunostinte in materie de cultura umanista in general probeaza extinderea interesului sau de la literatura antica greco-latina la literatura, estetica si arta europeana contemporana.

Prezent in publicistica literara a vremii, el a fost, asemenea prietenului sau Anghel Demetrescu, un traditionalist, dar in pas cu literatura si estetica europeana (germana si franceza indeosebi) a zilei. intr-o epoca de entuziasm pentru valorile culturii nationale si de raportare a acestora la marea creatie universala, el isi propune in amplul sau "studiu comparativ de literatura poetica" -Fictiune, imagine si comparatiune (1896) - sa demonstreze, "prin citate inadins numeroase" (din poeti romani si straini), "cit de bogata si de frumoasa e literatura noastra poetica". Astfel, planul teoretic (in care autorul dezbate rolul absolut al fanteziei in actul de creatie poetica sau insista asupra functiei poetice si a tipurilor de "comparatiune") este sustinut de un comentariu critic comparatist; un comentariu avizat, sobru si elegant, relevind un spirit sensibilizat prin arta si literatura, exigenta si acuitate critica, putere analitica si, mai presus de toate, o vasta informatie estetica si literara, extinsa de la antici si orientali la moderni (francezi, germani, englezi, italieni etc).

Atras de inovatiile estetice si literare, dar neindraznind, totusi, sa iasa din tagma clasicistilor cuminti, Vasile Paun sovaie in fata experientei poetice inedite a lui Baudelaire: vede in el "un poet insemnat", dar si pe "stegarul celui mai desantat senzualism"; vorbeste despre scoala lui poetica, "inca infloritoare", reprezentata de "scriitori de talent" ca Paul Verlaine si Jean Richepin, "simbolisti, decadenti, dezechilibrati"; se simte, totusi, afirma Perpessicius, ca pedagogul conformist nu-si poate infrina admiratia. Vasile Paun isi reafirma gustul cultivat si dezinvoltura critica prin expozeul inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase (muzica, pictura, plastica si arhitectura) (1898), una din "cele mai reusite pagini de cultura si de orientare estetica moderna" (M. Bucur), si nu mai putin prin Catastrofa Nibelungilor (1896), un remarcabil studiu critic si de analiza literara. Valoroase in sine, ele devin profund revelatoare pentru statutul intelectual al profesorilor secundari contemporani cu Eminescu.

OPERA:
Oda la resbel. Bucuresti, 1877;
Fictiune, imagine si comparatiune. Studiu comparativ de literatura poetica (in anexe. Sihastrul. Poveste poetica). Bucuresti, 1896;
Catastrofa Nibelungilor, studiu critic si de analiza literara, Craiova, 1896;
inrudirea poeziei cu celelalte arte frumoase {muzica, pictura, plastica si arhitectura). Bucuresti, . Traduceri: N. Gilbert, Momente de mizantropie, in Albina Pindului, nr. 5, 1868;
A. de Musset, Juna vergina adormita, in Albina Pindului, nr. 6, 1868;
L. Enault, Comoara, in Povestitorul, nr. 8, 1876.


REFERINTE CRITICE:
G. Bogdan-Duica, in Omagiu lui I. Bianu, 1927;
M. Eminescu, in I.E. Toroutiu si Gh. Cardas, Studii si documente literare inedite, I, 1931;
Perpessicius, Alte mentiuni, II;
M. Bucur, Istoriografia;
V. Gr. Pop, Conspect asupra literaturii romane si literatilor ei de la inceput si pina astazi, 1982.










Copyright © Contact | Trimite referat