Victor Ion Popa biografia

Victor Ion Popa




Victor Ion Popa opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

Take, ianke si cadir [Teatru]
     Caracterizarea personajelor: LankeTakeCadar

POPA Victor Ion, se naste la 29 iulie 1895, Biriad - moare in 30 martie 1945, Bucuresti.

Dramaturg si prozator.

Fiul cel mai mare al invatatorului Ioan Gh. Popa si al Aspasiei (n. Pavelescu), frate cu N. I. Popa.

Scoala primara in satul Calmatui, apoi liceul, la Iasi (1906-l911). Din 1914 e student al Facultatii de Drept a Univ. din Iasi, urmind in paralel si Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica si, pentru scurta vreme, Scoala de Belle Arte. Prima incercare dramatica, in 1907, cu o „tragedie cumplita, strict actuala".

Debut in 1912 cu poezia Liniste, semnata cu pseudonimul G.A. Hamza. Tot acum debuteaza ca desenator (in revista ieseana Versuri si proza) si ca actor-elev. in timpul razboiului, participa la luptele de la Marasti si Oituz. intre 1920 si 1924, redactor la Revista copiilor si a tinerimii din Bucuresti.



Colaboreaza la Gindirea (al carei cofondator este). Hiena, Ora. Revista vremii, Sburatorul, fiind in paralel cronicar artistic, desenator si regizor. In 1922 i se reprezinta piesa Ciuta, cu care va si debuta editorial in anul urmator (Premiul Asoc. Criticilor Dramatici si al Teatrului National, 1922; Premiul ,J.L. Caragiale", 1923). Secretar al Soc. Autorilor Dramatici Romani (1923), director al Teatrului National din Cernauti (1927-l929), din Bucuresti si din Craiova. Promoveaza aparitia revista saptaminale Spectatorul (1927-l930). E concomitent regizor, scenograf, sufleur, croitor, zidar, masinist si electrician, ceea ce-i va atrage o „legenda tragica" (G.M. Zamfirescu). Profesor suplinitor la catedra de drama, comedie si regie scenica a Conservatorului din Bucuresti, director al Oficiului National Cinematografic (din 1941), iar din 1944, prof. titular la Conservator. intre 1938 si 1944 intemeiaza si conduce teatrul Munca si voie buna (din 1941: Munca si lumina), primul teatru muncitoresc de la noi din tara. Dupa 1944, se remarca mai ales ca pedagog, sub indrumarea lui lucrind actorii Radu Beligan si Toma Caragiu. Opera lui Victor Ion Popa se imparte egal intre dramaturgie (Ciuta, 1923; Papusa cu piciorul rupt, 1926; Muscata din fereastra, 1930 - Premiul Acad. Romane; Vicleimul, 1934; Acord familiar, 1935 -Premiul Soc. Autorilor Dramatici; Cuiul lui Pepelea, 1935; Plata birului. Desteapta pamintului. Catelul sau asa ceva, 1937; Take, lanke si Cadir, 1938; Mironositele, 1938 s.a., ramase in ms) si proza (nuvele si povestiri: Povestiri cu prunci si cu mosnegi, 1936; Ghiceste-mi in cafea, 1938; Bataia, 1942; romane: Velerim si Veler Doamne, 1933 -Premiu] SSR; Sfirleaza cu fofeaza, 1936; Maistorasul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu, 1939; amintiri romantate din razboi: Floare de otel, 1930). Creatia lirica, fara mari virtuti, a fost adunata postum in volum Cintecele mele (1946), ca si textele despre teatru (publicate in 1969 si 1977). Fara sa angajeze o problematica pe masura talentului si disponibilitatilor sale, Victor Ion Popa exceleaza cu precadere in latura exploziva a conflictului, creind personaje mai degraba pitoresti decit tragice, nu lipsite insa de autenticitate, caci scriitorul are, indiscutabil, vocatia desenului realist.

In portretul pe care E. Lovinescu i-l face lui Victor Ion Popa in Memorii, cu adevarat izbitor este calificativul de „om al Renasterii". Daca nu a fost cu adevarat un uomo universale, autorul Ciutei a fost, in schimb, un talent plurivalent, fortat sa se manifeste in cele mai variate domenii. Desenul, muzica, regia, arta teatrului in general, Victor Ion Popa si le insusise temeinic, avind in acest sens chiar studii de specialitate. In schimb, meseriile auxiliare, exercitate intr-o perioada dificila, de tribulatii, au fost rodul unor aptitudini si al unui entuziasm rarintilnite. Din aceasta admiratie mistuitoare pentru arta s-a nascut o productie literara bogata, variata, cu suisuri si coborisuri, caci Victor Ion Popa a fost prea daruit creatiei, ca sa-si supravegheze cu spirit critic prolificitatea. Zona in care autorul s-a dovedit cu adevarat personal nu este, cum s-a spus de obicei, teatrul, cam schematic si cu o rezolvare unilaterala a conflictului, ci proza care, prin inscenari subtile, deconspira o adevarata mitologie a prejudecatilor, mai degraba, e drept, cu mijloacele farsei dramatice decit cu cele ale prozei moraliste.

Paradoxal este, asadar, ca, desi Victor Ion Popa s-a dovedit mai versat in piesele de teatru, scrise ireprosabil din punctul de vedere al replicii, nu dramaturgia a profitat in substanta de pe urma acestei virtuozitati, ci proza, care a asimilat epic dialogul, replica naiva si insinuanta, cu ajutorul carora lasura expozitiva, aparent facila, se transforma de fiecare data intr-un conflict subteran de rezonanta estetica. Este de-a dreptul izbitor cum povestirile, indeobste ignorate, din volumele Povestiri cu prunci si cu mosnegi (1936), Ghiceste-mi in cafea (1938) si Bataia (1942), pornind de la pretexte aproape samanatoriste, ajung, in cele din urma, sa gestioneze un conflict intre real si imaginatie. Povestiri ca Balaurul din iezatura.

Disparitia lui Max Edelstein, „Depou de masini agricole", „La incercarea puterilor" sau alegerea omului de neom, Scrisoarea unui mort, Spaima cea cumplita sint mici farse care au ca tinta ironica mitomaniile. prejudecatile sau complexele psihologice. Altele, ca Fiica spiritismului, Seria „Tacliita Cantemir", ui din America, sint un fel de simposioane taranesti, cu prilejul carora invatatori, tarani, circiumari evrei dezbat, intr-o sofistica mucalita, superstitii ori apucaturi sucite, nedemne de o morala sanatoasa. Prejudecatile si bigotismele nu sint incriminate insa cu ostentatie, ci persiflate tandru, inscenate, teatralizate dupa un consens unanim, jucate intr-un spectacol colectiv care le sporeste ambiguitatea si aerul fictiv. Morala nu mai consta in negarea violenta a fantasmelor, ci in afirmarea unei realitati echivoce, in cele din urma in triumful imaginarului asupra realului. Unul din personajele povestirii Spaima cea cumplita, Patrut, afirma, de altfel, explicit, intelesul mai adinc al acestor farse:, Al putea -ii spune el domnisoarei Tanasescu - sa scoti din asta [din pacaleala la care a fost supusa, se naste lan.] reconfirmari de care nu mai e nevoie -cum ar fi, de pilda, ca arta e mai puternica decit natura - pentru ca un creier omenesc gaseste expresii mai tari decit faptele reale" Fundamentala este in opera lui Victor Ion Popa, si mai ales in proza scurta, aceasta sondare a mentalitatii invechite cu mijloace dramaturgice, dezvaluirea insasi devenind un ritual, mai captivant decit subiectul reprezentat scenic.

Ceea ce a facut totusi obscure aceste povestiri a fost excesul de pitoresc lexical, expresia neaosa nefiind formularea hitra a unei apoftegme, ci o pura inertie de limbaj. Tocmai de aceea, facilitatea de a argumenta evaziv si eufemistic un anume subinteles supus reflectiei generale fixeaza aceste proze mai degraba in zodia virtuozitatii retorice. Retorismul poate fi si consecinta utilizarii subtile a unor procedee teatrale, vizibile in gradarea interventiilor si in dramatizarea lor.

Didacticismul si erzatul sociologic al acestor povestiri, care ameninta sa traga naratiunea inspre facil, lasa astfel locul unei sugestii opuse, eminamente estetice: mitologizarea superstitiilor, a prejudecatilor, a bigotismelor, adica ridicarea acestor inchipuiri la rang de fictiune constienta. Tipic pentru maieutica mucalita a acestei proze este „micul roman" Ghiceste-mi in cafea (1938) - cum il numeste autorul -, exercitiu de prestidigitatie retorica in stil caragialian, nu lipsit de farmec prin amestecul de naivitate si ridicol din confesiunea-spovedanie a naratorului. O izbinda incontestabila este, in proza, si romanul Velerim si Veler Doamne (1933), remarcabil prin forta de-a ilustra epic un complex psihologic. Acesta urmareste, oarecum dupa tiparele romanului politist, peregrinarea lui Manlache Piesa, acuzat de o crima imaginara. Urmarirea ia adesea un aer fabulos datorita inclinatiei oamenilor de a mitiza personajul, altfel o fiinta puternica, padureata, cu infatisarea nomada, cu reactii extrem de sensibile insa. in inchipuirea jandarmilor, urmaritul e un hotoman „cu spinarea uriasa", intunecat, crunt si fioros. Autoritatile insesi percep urmarirea ca pe un fapt de domeniul senzationalului. Cazul Manlache intereseaza, asadar, mai mult prin obiectul urmaririi, de unde turnura insolita pe care o ia o intimplare in aparenta obisnuita. in fond, prozatorul epicizeaza reactiile psihologice ale eroului -teama, mania persecutiei, razbunarea -, sondind o interioritate convulsiva in rabufnirea ei dinamica. „Curat epic", cum observa Calinescu, romanul deruleaza o actiune pentru a sugera o stare. Finalul, chiar daca ostentativ si cam contrafacut, pare totusi firesc in ordine psihologica; lipsa motivatiei epice traduce-in chip fidel exasperarea urmaritului. Exagerarea fugii lui Manlache e un prilej de a dezvalui tensiunea personajului, surprins intre complexul vinovatiei si resemnarea eroica. Mai modeste sint, in schimb, Pufusor si Mustacioara (1926), transcriere epica a unei psihologii inocente, si Sfideaza cu fofeaza (1936), care, prin eroul Toader Mindruta, imagineaza aventura unui zbor aproape miraculos, cu un avion necunoscut.

Fiind, in linia lui Jules Verne, un amestec de senzational, de aventura sentimentala si realism tehnologic, romanul anticipeaza trilogia de mai tirziu, dedicata lui Aurel Vlaicu. Maistorasul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu (1939) e, in mare masura, o opera de colportaj, caci Victor Ion Popa epicizeaza aici viata lui Aurel Vlaicu, oscilind intre romantiozitate si cancan biografic, intre informatia exacta si supozitia anecdotica, in spiritul literaturii de consum. Abundenta regionalismelor, incercarile de transcriere fonetica sint la limita dintre pitoresc si vulgarizare stilistica. Elogiul patetic si documentatia neselectiva fac din acest roman o opera greoaie si indigesta. Din productia dramaturgica, trei sint piesele care s-au impus atentiei inca de la inceput: Ciuta (1922), Muscata din fereastra (1930) si Take, Ianke si Caclir (1938). Scrise cu acuratete, combinind comedia cu melodrama, piesele sint cu adevarat captivante, indeosebi prin abilitatea de a inscena un conflict si mai putin prin dexteritatea de a urmari consecintele acestuia in plan dramatic. Tema este aceeasi in toate trei piesele si. daca ea nu depaseste in adincime o idee generala, nuantele nu lipsesc. Xenofobia, niatrapazlicurile burgheze, conventionalismul provincial, devenite piedici in calea iubirilor navalnice, sint citeva din sechelele unei mentalitati invechite in jurul carora se aprinde conflictul.

Viziunea cam maniheista transforma protagonistii in personaje generice, iar atitudinile lor in categorii etice: lupta dintre vechi si nou, dintre libertate si constringere, dintre emancipare si prejudecata. Conflictul se rezolva prin aparitia unui mediator si prin exploatarea simbolurilor: „ciuta" (libertatea individuala), „muscata din fereastra" (permanenta iubirii autentice). De aceea, nu atit personajele implicate in confruntare au, cu adevarat, consistenta dramaturgica, cit mai ales cele exterioare, inerte, aparent decorative, care. prin replieri discrete si prin incarcatura lor emotionala, se substituie in cele din urma protagonistilor; actionind ca agenti intermediari, acestea isi traiesc, de fapt, propriile frustrari, surprinse admirabil de dramaturg. Ele actioneaza fie egoist, ca Ana Anta din Ciuta, fie benign, precum parintele Ilie din Muscata din fereastra ori Cadir din Take, lanke si Cadir. Intervenind in prejudecatile parintilor, astfel de personaje refac, in abstract, un ideal pierdut, stimulate de impulsuri nostalgice. Exemplara e, in acest sens, Muscata din fereastra, una din putinele piese ale lui Victor Ion Popa care izbutesc sa tina in echilibru comedia si melodrama, locvacitatea hitra si deprimarile tifnoase, serenitatea provinciala si bovarismele inlacrimate. In fapt, piesa e o poveste de dragoste in oglinda, cu protagonisti trasi la indigo, in ciuda efortului lor indaratnic de a uzurpa modelul. intreg teatrul lui Victor Ion Popa este, in fondul lui ascuns, o permanenta haituiala intre mitologia prejduecatilor si mistica fericirii. Personajele au revelatia tirzie a cercului care se inchide si care sfirseste intr-un soi de acceptare calma. Rind pe rind, ele se impaca cu realitatea, precum broasca testoasa cu carapacea.

Repetitia implacabila e o forma de condamnare la fericire. in aerul duios-provincial al piesei Muscata din fereastra, in forfota ei vetusta si patriarhala, ghicim de la un capat la altul un freamat melodramatic, nici atit de mocnit, incit sa reduca atmosfera la galanteria dulceaga, nici atit de incins, incit sa-i dea fior tragic. Modeste sint, in schimb, piesele de propaganda dedicate ostasilor si taranilor (Papusa cu piciorul rupt, 1926; Plata birului. Desteapta pamintului. Catelul sau asa ceva, 1937 etc), in care aspectul expozitiv este covirsitor. Opera lui Victor Ion Popa straluceste mai degraba prin reusitele involuntare, prin ceea ce scapa intentiei demonstrative, semn ca avem in acest autor un scriitor ratacit in meandrele propriului sau talent.

OPERA:
Ciuta, piesa in trei acte, Bucuresti, [1923];
Papusa cu piciorul rupt, un act in versuri pentru copii. Bucuresti, 1926;
Pufusor si Mustacioara, un act in versuri pentru copii. Bucuresti, 1926;
Floare de otel, roman de razboi. Bucuresti, 1930;
Muscata din fereastra, un fel de comedie in trei acte, Bucuresti, 1930 (1943);
Shakespeare In infern, critica intr-un act, Bucuresti, 1932;
Velerim si Velei' Doamne, Bucuresti, 1933 (ed. succesive: 1938;
1942;
1945;
1963, cu o pref. de V. Moglescu;
1970, cu o postfata de N. Ciobanu;
1974);
Vicleimul. Refacut dupa jocurile sfinte populare si intregit cu lamuriri pentru punerea in scena de ~, Bucuresti, 1934 (ed. II, 1942);
Acord familiar, comedie intr-un act, Bucuresti, 1935;
Cuiul lui Pepelea, Bucuresti, 1935;
Sfirleaza cu fofeaza, roman, Bucuresti, 1936 (ed. succesive: 1943;
1949;
1956;
1961;
1967;
1974 si 1978, ambele cu pref. de I. Roman;
1986;
1989);
Povestiri cu prunci si cu mosnegi. Bucuresti, [1936];
incercarea, comedie intr-un act, Bucuresti, [1936];
A fost odata un razboi. Bucuresti, 1936 [reeditarea voi. Floare de otel];
Plata birului. Desteapta pamintului. Catelul sau asa ceva, trei comedii pentru sate, cu desene de Lena Constante si de autor, Bucuresti, 1937;
Take, lanke si Cadir, comedie in trei acte. Bucuresti, 1938 (ed. II, 1972);
Ghiceste-mi in cafea. Mic roman urmat de alte nuci romane si de altele mai mici pur si simplu, Bucuresti, 1938;
Mironositele, Bucuresti, 1938;
Maisiorasul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu. Cronica vremii si vietii lui Vlaicu, MII, Bucuresti, 1939;
Bataia, nuvele si schite. Bucuresti, 1942;
Cantonament buclucas, comedioara ostaseasca intr-un act, Bucuresti, 1942;
Cintecele mele, versuri. Bucuresti, 1946;
Scrisoare, Bucuresti, f.a.;
Piese intr-un act, ed. ingrijita si cuvint inainte de Beatrice Moscu, indicatii de regie de V. Sacerdoteanu, Bucuresti, 1958;
Teatru, ed. ingrijita de St. Cristea, cu o pref. de Sanda Radian, Bucuresti, 1958;
Velerim si Veler Doamne. Floare ele otel. Bucuresti, 1958, (ed. II, 1961);
Scrieri despre teatru, ed. ingrijita de V. Mindra si S. Popa, studiu introductiv, note si comentarii de V. Mindra, cuvint inainte de R. Beligan, Bucuresti, 1969;
Ghiceste-mi in cafea, nuvele si povestiri, ed. ingrijita, tabel cronologic de C. Simionescu, pref. de N.I. Popa, Bucuresti, 1972;
Un om indurerat, nuvele si povestiri, pref. si nota asupra ed. de S. Popa, Bucuresti, 1973;
Mic indreptar de teatru, ed. ingrijita, cronologie, note, comentarii si postfata de V. Petrovici, Bucuresti, 1977;
Muscata din fereastra, teatru, antologie, pref. si note de V. Rapeanu, tabel cronologic de C. Simionescu, I, Bucuresti, 1984;
Velerim si Veler Doamne. Floare de otel, romane, ed. ingrijita, tabel cronologic si referinte critice de I. Neata, Timisoara, 1985.


REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Memorii, II, 1932;
idem. Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
G. Calincscu, Istoria;
Perpessicius, Mentiuni, V;
Lucia Sturdza-Bulandra, Amintiri, amintiri, 1957 (ed. II, 1960);
M. Sebastian, Opere alese, I, 1962;
Camil Pefrescu, Opinii si atitudini literare, 1962;
M. Sebastian, Intllnire cu teatrul, 1969;
i. Chinezu, Pagini de critica, 1969;
V. Bradateanu, Comedia in dramaturgia romaneasca, 1970;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
O. Papadima, Scriitorii si intelesurile vietii, 1971;
S. Cioculescu, Aspecte, I;
I. Rotaru, O istorie, II;
I. Oprisan, File de istorie literara, 1972;
A. Leon, Umbre, U, 1972;
V. Carianopol, Scriitori care au devenit amintiri, 1973;
St. Cristea, Victor Ion Popa, 1973;
O. Mosescu, Alte vitralii, III, 1973;
Tr. Selmaru, Teatru politic Politica teatrala, 1973;
C. Baltazar, Evocari si dialoguri literare, 1974;
V. Stoleru, Crochiuri de istorie literara, 1974;
G.M. Zamfirescu, Marturii in contemporaneitate, 1974;
V. Mindra, Victor Ion Popa, 1975;
D. Micu, „Gindirea" sigindirismul, 1975;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III;
N. Ciobanu, insemne ale modernitatii, 1977;
C. Isac, Teatrul si viata, 1978;
N. Carandino, in Luceafarul, nr. 10^ 1978;
Th. Codreanu, in Ateneu, nr. 8, 1982;
A. Saceanu, Clasicii nu vor sa imbatrineasca, 1983;
V. Silvestru, in Romania literara, nr. 11,1985;
Ioana Margineanu, Teatrul si artele poetice, 1986.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani