Virgil George Stoenescu biografia

Virgil George Stoenescu




Virgil George Stoenescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

STOENESCU George Virgil, se naste la 1 ian. 1947, Braila.

Poet.

Fiul lui Nicolae Stoenescu, agronom, si al Mariei-Constanta (n. Barba-Alba), invatatoare. Absolvent al Liceului „Iulia Hasdeu" (1964) si licentiat al Facultatii de Comert (sectia Comert exterior) din cadrul Acad. de Studii Economice, Bucuresti (1969). isi ia doctoratul in economie in 1973, dupa doi ani de specializare in Franta. Este mai intii cercetator stiintific la Institutul de Economie Mondiala din Bucuresti (1969-l973); face apoi cariera universitara la Academia de Studii Economice.

Debuteaza publicistic in 1968, in Contemporanul, iar editorial in 1972, cu volum Cercuri la Elsinore (Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti). Voi. urmatoare: Chip similar (1974), Calaretul de aer (1976), Casa a noua (1979), Miinile uitate pe cer (1983) contureaza si justifica un anume tip de poezie, incarcata de simboluri si imagini, la antipodul celei care pretinde un efort minim cititorului.

Data fiind formula ermetic-modernista a liricii lui Virgil George Stoenescu, debutul publicistic al poetului a avut loc sub auspicii favorabile. El s-a suprapus -ideal- scurtei perioade de liberalizare si destindere ideologica, venita dupa multi ani de realism socialist, si incheiata apoi prin Tezele din iulie . „Redarea" realitatii inconjuratoare, atent filtrata ideologic si versificata sub forma unei naratiuni, lasa mai intii loc unei explozii solare a eului, in versurile lui Nichita Stanescu si ale celorlalti autori din primul val „saizecist"; dupa care, pe masura ce terenul literar e tot mai mult curatat de zgura politicului, cele mai diverse si mai divergente orientari lirice isi afirma dreptul la existenta. Versurile lui Virgil George Stoenescu din Cercuri la Elsinore (1972), prefatate de Cezar Baltag, se inscriu in 'inia poeziei ermetice interbelice, ilustrata inconfundabil de Ion Barbu, si continuata, pina la un punct, prin Dan Borta si Emil Gulian. Epicul, anecdoticul, chiar psihologicul nu intra in cercurile poetului, acesta supunind realitatea (exterioara si interioara) unei purificari programatice. Nu exista o desfasurare si o acumulare de sens, de la inceputul si pina la sfirsirul poemului; multe versuri sint autonome semantic, si la fel apar imaginile din cadrul lor. Poezia devine astfel un sui-generis colaj de elemente disparate, un puzzle- cu figuri lipsa, ori voit amestecate:

„imi caut zodia,
Cenusa cercului si vana
Mi-e greu acum cind timpul
A inghetat in flori.
De fier mi-e lacrima in piatra
Ma vind pamint, bucata cu bucata
Suflete, nu mori?" (Cintec de prima oara).


Desi apar linii si figuri geometrice (cerc si sfera, triunghi, linia dreapta), si cu toate ca poemele sint riguros construite (autorul exersindu-se in genul sonetului si al glossei), materia lor refuza sa se inchege intr-un desen coerent, unitar. Versurile mai limpezi, cu o anume cursivitate epica, sint foarte rare. Ermetismul nu este filologic, ci compact, in sensul unei viziuni ce nu (se) comunica. In sens invers fata de alti poeti modernisti, care prin utilizare de simboluri trimit cititorul catre un „dincolo" (altfel, inaccesibil), Virgil George Stoenescu fringe comunicarea in chiar actul ei, cenzurindu-si atent emisia verbala. Un lung „coridor de taina" face imposibil accesul la acea supra-realitate, vizibila doar fulgurant:

„Eternele clipe ma dor
Ca scuturi pe capul» invinsilor mei,
Rotunde cercuri de arama,
Porti vii, cu suflete in chei."
(Edict in perla neagra).

Repetitiile, cu putere incantatorie, titlurile mai mult decit enigmatice, sonoritatile cuvintelor, ale numelor proprii, sint folosite cu dexteritate, parca pentru a dovedi ca Poezia este (conform definitiei lui G. Calinescu) o forma goala a activitatii intelectuale. Volumul urmator, Chip similar (1974), are mai putina forta estetica, dar este mai tranzitiv.

Pe fundalul oferit de o legenda bretona (cu scufundarea tarii Ys in apele marii), poetul variaza o poveste de dragoste, parcurgind drumul inapoi catre romantism pentru a recupera sentimentul refuzat mai inainte. Textul dobindeste un destinatar si un interlocutor ideal, un tu liric (volumul e dedicat Simonei-Lydia) ce rarefiaza, prin simpla „prezenta", conceptualismul anterior. Nici de aceasta data, poetul nu-si poate refuza placerea cautarii de sonuri, incantatii si jocuri verbale (cel mai frecvent: transformarea numelui propriu in Sintonie, care, grafiat cu litera mica, inseamna negot cu lucuri sfinte). Totusi, acestea nu mai sint destrucfurante, lasind sa se constituie niste semnificatii. Materia poemelor se coaguleaza prin numeroase definitii ce incap in spatiul cite unui vers. E drept ca reflectiile (despre viata, moarte si perisabilitatea umana) lasa alteori loc unei incarcari a poeziei - pe care Virgil George Stoenescu va miza in toate volumele sale. Fata de Cercuri la Elsinore, accentul enigmatic pare pus diferit: nu Dan Botta, ci Emil Botta se afla acum printre modelele poetului:

„Poetul Fycsos privea Desertul Vorbitelor
Cind umbra lui de miere a prins sa plinga
Imaginara dorinta din mina stinga
Poetul Fycsos privea Desertul Vorbitelor"
(Desertul vorbitelor).


Desi titlul orienteaza altfel asteptarile cititorului, Calaretul de aer (1976) incepe prin citeva poeme efectiv patriotice, in care pamintul stramostesc e panoramat in chip traditional (Dunarea, Marea, muntii Carpati), pentru a fi apoi „transmutat" in ipostaza geniului eminescian. Eminescu poate fi conturat simbolic ca un „calaret de aer"; a scrie insa ca Eminescu visa revolutia (titlul si tema unui poem) este o „licenta" explicabila printr-un context ideologiza(n)t. Dominatoare este apoi, li nivelul intregului volum, prezenta fierului; intr-unui din cele mai valoroase poeme, chiar si cintarea este „de fier":

„imi bate moartea degetul in craniu
Presara mirodenii peste frunte,
intr-un sirag de oase, straniu
Pe timple imi ridic-o punte.

Cintarea de fier ma bat si farima
in parti egale - zi si noapte
Vechi lumi pe alte cai darima
Suvoi in timpurile coapte."
(Medievala).


Dar virsta poeziei este din nou aceea modernista, cu unele influente din Nichita Stanescu („Nu se stie cum poate-o vocala / Sa are in carnea lui sint"), care nu altereaza originalitatea receptorului. Virgil George Stoenescu si-a edificat, pana la aceasta data, un univers liric propriu, usor de recunoscut dupa citeva note particulare. Casa a noua (1979), volumul ce urmeaza, le ingroasa pina la exces, rupind orice comunicare cu lectorul si adincindu-se intr-o „logica" zodiacala, practic, non-inteligibila. Cu citeva exceptii (cea mai notabila: ciclul intruparea inorogului), versurile ajung sa fie declamative, in ermetismul lor prea manifest: „a venit calatorul aerian / Incaromenippos sau mai stiu eu cum / incepea reducerea de la 18 la 6 / Linistita sora imprietenea lucianicul sol / Menippos -Vizitatorii." (Reducerea de la 18 la 6). Miinile uitate pe cer (1983) reprezinta in schimb un virf in evolutia poetului, care isi mai decanteaza materia grea la toate misterele si tainele, facand totusi poemele sa ilustreze -fiecare din lacasul lui - o „schema" simbolica generala. O glossa ce da titlul volumului desparte doua cicluri a cite douasprezece poezii, primul (Echinoctii) urmarind caderea, al doilea (Solstitii) — ascensiunea. Ideea unui netulburat echilibru cosmic se impune pe acest fundal al naturii schimbatoare cu program.

Versurile sint remarcabile, prin sugestia de nemiscare inalta sub care se plaseaza forfota si zgomotul lumii: „Risipitor iluminat si mare / in stearpa-i materialitate, / Un convertit etern la nemiscare" (Ascensiunea a IX-a). Poet livresc, dar original, atras de versificatia laborioasa si de constructia foarte atenta a unui poem, Virgil George Stoenescu reuseste sa treaca, in diverse puncte ale creatiei sale, nu doar de acel prag ezoteric greu accesibil neinitiatilor, ci si de unul propriu-zis estetic, infraliterar.

OPERA:
Cercuri la Elsinore, pref. de C. Baltag, Bucuresti, 1972;
Chip similar, Bucuresti, 1974;
Calaretul de aer, pref. de F. Neagu, Bucuresti, 1976;
Casa a noua. Bucuresti, 1979;
Miinile uitate pe cer. Bucuresti, 1983.


REFERINTE CRITICE:
V. Cristea, in Arges, nr. 7,1972;
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 27, 1972;
Gh. Bulgar, in Tomis, nr. 16, 1973;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975;
Doina Uricariu, in Romania literara, nr. 20,1977;
M. lorgulescu, Scriitori;
D. A. Condeescu, in Luceafarul, nr. 16, 1979;
R. G. Teposu, in Romania literara, nr. 36, 1979;
L. Alexiu, in Orizont, nr. 40, 1979;
M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 8, 1983;
V. F. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 3, 1984;
L. Papadima, in Tribuna Romaniei, nr. 263, 1984.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani