Yvonne Henriette Stahl biografia

Yvonne Henriette Stahl




Yvonne Henriette Stahl opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

STAHL Henriette Yvonne, se naste la 9 ian. 1900, St. Avald (Franta) - ni. 25/26 mai 1984, Bucuresti.

Prozatoare.

Fiica Blanchei Boeuve cu Henri Stahl, legitimata prin casatoria parintilor la 22 febr. 190. Tatal, prof. si modest scriitor, era fiul lui Joseph Stahl, bavarez de origine, luptator alaturi de Byron, pentru eliberarea Greciei, ulterior naturalizat in Romania. Henriette Yvonne este sora sociologului si etnologului H. H. Stahl. Face liceul in particular, dupa care urmeaza Conservatorul de Arta dramatica din Bucuresti (1922-l925).

Debuteaza in Viata Romaneasca, cu micul roman Voica (1924), primit cu entuziasm de G. Ibraileanu, care-l propune si pentru Premiul SSR. Debut in voi., tot cu Voica (1929), dupa care editeaza o culegere de nuvele, Matusa Matilda (1931).

Se consacra apoi romanului de analiza: Steaua robilor (1934), Intre zi si noapte (1942), Marea bucurie (1946), Fratele meu omul (1965). Spre sfirsitul carierei scriitoricesti, se intoarce la nuvelistica, dind citeva texte superioare unora dintre romane, in Nu ma calca pe umbra (1969). Perfecta cunoscatoare a limba franceze, si-a tradus singura parte din romane, publicindu-le in Franta, cu un succes de stima. A scris direct in franceza romanul Le Temoin de l'Etemite (1975). A tradus din Emily Bronte capodopera acesteia, La rascruce de vinturi (1959; 1962; 1964; 1967; 1978); de asemenea, o alta capodopera de mare succes a literaturii engleze, Forsythe Saga a lui Galsworthy (1958-l961, 5 ed. pina in 1972); alte traduce: Misterele Parisului de Eugene Sue (1942), romanul Gora, al lui Rabindranath Tagore (1965), Genji de Shikibuku Murasaki (1969), citeva opere dramatice de Turgheniev (in colab., 1958). Premiul special al Uniunii Scriitorilor pe 1981.

Deosebirea aparent radicala dintre romanul de debut al lui Yvonne Henriette Stahl, Voica (1924), si cele urmatoare, intre care semnificativ pentru aceasta opozitie ramine Pontiful (1972), sta de fapt in schimbarea perspectivei asupra aceleiasi obsesii: cautarea obstinata a fericirii. Cu inclinatii mai degraba spre cazuistica decit spre epica propriu-zisa, prozatoarea acorda naratorului din primul sau roman un credit total, consacrindu-l, de fapt, ca personaj esential. Consecventa cu care e afirmata dorinta de fericire, indirjirea cu care e refuzata mediocritatea trairii fac din aceasta proza o pledoarie constanta pentru existenta ideala. Yvonne Henriette Stahl mai mult explica decil sugereaza, incit epicul devine aproape o ilustrare a ideii. infatisind tribulatiile unei femei chinuite de patima pamintului, romanul Voica sugereaza in fond o fericire compromisa prin suferinta si, in sens larg, nevoia de eliberare din cadrele strimte ale vietii umilitoare. Naturalismul descrierii nu e decit un prilej pentru compasiunea povestitorului care gaseste in aceste circumstante pretextul de a postula o viata superioara. Drama Voicai, obligata sa creasca un copil strain, adus de Dumitru dupa razboi, si lipsita de orice garantie sociala, e privita dintr-o perspectiva transanta: pe de o parte, cu raceala, ceea ce sugereaza o imagine umila a vietii, pe de alta, cu un fel de compatimire, de refuz si inaderenta, ceea ce instituie numai-decit o viziunea a naratorului, abstras si clement. O incompatibilitate permanenta, exprimata fatis, transforma acest roman intr-o demonstratie involuntara, in care semnificativa ramine atitudinea explicita fata de experienta descrisa. Acest fapt va marca, de altfel, intreaga proza a autoarei, care prefera iluziei realului nostalgia idealului. Realitatea infatisata devine astfel un preambul pentru existenta superioara, obsesie mai mult afirmata decit problematizata.

In Voica, remarcabila e continua incrincenare a eroinei, ca si starea de agitatie vecina cu' isteria, provocate de refuzul lui Dumitru de a-i trece in proprietate o parte din pamint. Suferintele, patima excesiva sint fidel urmarite in latura psihologica, de la verismul reactiei la naturalismul manifestarii. Negarea subtila a unei asemenea vieti si, deci, compromiterea experientei relatate afirma, de fapt, adevarata tema a prozatoarei: utopia fericirii absolute, inteleasa ca nostalgie a eliberarii de empiric. La antipodul acestui roman se situeaza Pontiful, relatare a unei iubiri misterioase intre naratoare si medicul psihiatru Ana Surenian. Urmarind avatarurile psihologiei feminine, de la umilinta la revolta trufasa, romanul apare ca o disertatie despre caile de acces la „perfecta bucurie" si la „perfecta dragoste". Excesiv de teoretizant in afirmarea acestor aspiratii idealizante, romanul este totusi o reusita prin sugerarea esecului ca reflex al ignorantei. Yvonne Henriette Stahl este in fapt o prozatoare de mare subtilitate, caci nu afirma idealitatea ca imposibilitate, ci ca posibilitate ratata. Aceasta ambiguitate care pune in relatie de inadecvare trairea reala cu aspiratia ideala reprezinta punctul cel mai interesant al prozei sale. Desi le lipseste o acuitate mai pregnanta a problematicii, romanele lui Yvonne Henriette Stahl sint totusi remarcabile prin abilitatea de a sugera nefericirea ca utopie a absolutului.

Fara sentimentalism, deci fara a infatisa crize afective propriu-zise, prozatoarea dezvaluie mai degraba o realitate ca idealitate frustrata. Obsesia este limpede exprimata in Pontiful: „Cautam absolutul in infinit, cautam permanentul, eternitatea, perfectul in ceva uimitor, trecator". Exprimindu-si rezervele fata de proza lui Yvonne Henriette Stahl , Calinescu o acuza de feminism, intrucit „se sprijina in chip discret pe problema fericirii femeii". Observatia nu e neadevarata, fara ca acest lucru sa insemne neaparat o scadere. Daca exista aici un feminism restrictiv, acesta consta mai degraba intr-un soi de idealism nebulos. Prozatoarea evoca adesea perfectiunea nu cu constiinta unui ideal perceptibil, ci ca o reactie in fata dezamagirii concrete. Nostalgia fericirii absolute e, de fapt, expresia echivoca a unei perpetue crize reale. Mai subtil in afirmarea obsesiilor este romanul Intre zi si noapte (1942), reusita cea mai concludenta a autoarei. Problema fericirii se pune aici mai nuantat, determinatiile fiind privite si sub raport social. Romanul descrie degradarea lenta a tinerei Zoe Mihalcea care, traumatizata in adolescenta de un tata complexat, incearca sa-si atenueze suferinta prin droguri. O tentativa de salvare a Zoei face Ana Stavri, devenita intimplator prietena bolnavei, careia i se ofera prilejul initierii in viata si pretextul de a face dovada eroismului. Debutind ca un personaj conventional, Ana Stavri se formeaza pe parcurs caci constiinta nefericirii ii stimuleaza gustul pentru meditatie. Din naiva, devine reflexiva, incit e capabila sa faca distinctia intre „senzatii" si „sens de viata", intre trairea concreta si aspiratia abstracta. Ca si naratorul din Pontiful, Ana vrea o identificare a omului cu fiinta, a trairii cu existenta, a idealului cu realul: „Eu sint convinsa ca normalul trebuie sa fie fericirea".

In primul caz, „perfecta bucurie" eraimpiedicata de mediocritate; in cel de-al doilea, de „aviditate" si „nebunia lumii", constatate, desigur, in anturajul frivol din jurul Elenei Mihalcea, mama Zoei. Romanul nu se reduce doar la afirmarea acestor doua feluri de a concepe existenta, fiind si o fresca a unei lumi declasate (intrunirile desantate din casa Elenei Mihalcea) ori enigmatice (Stefan Bancea, un print scapatat). Incercind sa sugereze, printr-un conflict latent, fericirea ca „sens al vietii", Intre zi si noapte ilustreaza epic o obsesie teoretizata in Pontiful. O problematica asemanatoare, mai apasat sentimentala insa, trateaza si Steaua robilor (1934), roman care, dincolo de problema duplicitatii sentimentale, afirma posibilitatea unei fericiri simbolice constind in ratarea eternitatii in favoarea clipei. Un obsedat de perfectiune e si Matei Ventura din Fratele meu omul (1965), aspiratia avind aici o motivatie intelectuala. Conflictul intre nostalgia perfectiunii si uciderea acesteia prin rationalizare face din Matei un lucid care-si traieste limitele cu aceeasi indirjire cu care incearca depasirea lor. O imagine in negativ a fericirii, ca si Voica, o gasim in Lena, fata lui Anghel Margarit (1977).

Izolata, nascuta intr-o lume interlopa, Lena traieste mizeria materiala si dezumanizarea, solitudinea denaturindu-i perceptia realitatii. Superioare unora dintre romane sint nuvelele din Matusa Matilda (1931) si Nu ma calca pe umbra (1968) prin analiza subtila a fiintei scindate intr-un eu activ, tinar, si unul inert amorf, imbatrinit (nuvela Matusa Matilda) ori prin urmarirea parabolica a unui eu vidat de sens, aflat in cautarea propriei consistente (Nu ma calca pe umbra). Dezvoltind aceeasi obsesie intr-un registru mai subtil, nuvelele dovedesc o aptitudine incontestabila de a analiza fericirea ca imposibilitate vitala. Nuvelele mai retin atentia si printr-un proustianism idealizant care declanseaza nu senzatii, ci obsesii. Privita in ansamblu, proza lui Yvonne Henriette Stahl este o analiza a realitatii in latura ei exceptiva, sensul acesteia fiind, in fond, cautarea unei existente utopice. Prozatoarea nu sondeaza insa interioritatea ambigua; relatiei de cauzalitate ii e preferat postulatul, abisalului, aspiratia constienta. Paradoxul acestei proze este ca, afirmind un ideal superior, infirma de fapt posibilitatea implinirii lui. Esecul provine, in ultima instanta, din inapetenta funciara pentru real, din intelegerea arbitrara a idealitatii, justificata nu filosofic, ci psihologic. Perfectiunea inseamna pentru Yvonne Henriette Stahl implinirea abstracta a unui ideal la fel de abstract. De aceea, aceasta proza pare mai degraba un „tratat de fericire perfecta" in forma romanesca.

OPERA:
Voica, Bucuresti, 1929 (ed. rev. si adaugita, 1957;
1966;
1972;
1973);
Matusa Matilda, Bucuresti, 1931 (ed. noua, 1967);
Steaua robilor, roman. Bucuresti, 1934 (ed. II, 1979);
Intre zi si noapte, roman. Bucuresti, 1942 (ed. II, 1971);
Marea bucurie. Bucuresti, 1946 (ed. II, 1947;
ed. III, 1970;
ed. IV, 1974);
Fratele meu omul, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1973);
Nu ma calca pe umbra, nuvele, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969);
Orizont, linie severa. Bucuresti, 1970;
Pontiful, roman, Bucuresti, 1972;
Le Temoin de l'Eternite, Paris, 1975;
Matusa Matilda. Nu ma calca pe umbra, Bucuresti, 1977;
Lena, fata lui Anghel Margarit, Bucuresti, 1977;
Drum de foc, roman, Bucuresti, 1981;
Intre zi si noapte, pref., nota bibliografica si ed. de Mihaela Cristea, Bucuresti, 1988;
Fratele meu omul, pref. de Cristian Moraru, Bucuresti, . Traduceri: Eugene Sue, Misterele Parisului, roman, trad. de ~, Bucuresti, 1942;
Marcel Brion, Laurentiu Magnificul, trad. de ~, Bucuresti, 1943;
Turgheniev, Opere, IX, in romaneste de ~ si Miron Tarasi, Bucuresti, 1958;
Emily Bronte, La rascruce de vinturi, in romaneste de ~, Bucuresti, 1959 (alte ed.: 1962, i964, 1967;
1978);
J. Galsworthy, Forsythe Saga, I-IV, in romaneste de ~, 1958-l961 (ed. n, 3 voi. 1962;
ed. III, 1963;
ed. IV, 1969;
ed. V, 1972);
R. Tagore, Gora, in romaneste de ~, Bucuresti, 1965;
Shikibuku Murasaki, Genji, in romaneste de ~, 1969;
J. Galsworthy, Comedia umana, I-III, Bucuresti, 1971.


REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937, 1937;
Perpessicius, Mentiuni, IV;
G. Calinescu, Istoria;
G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, I, 1968;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, I;
Al. Piru, Panorama;
P. Constantinescu, Scrieri, IV;
M. Alexandrescu, Confesiuni literare, 1971;
Ov. Papadima, Scriitorii si intelesurile vietii, 1971;
L. Calin, Portrete si opinii literare, 1972;
S. Cioculescu, Aspecte;
Perpessicius, Opere, V, 1972;
M. Sebastian, Eseuri, Cronici, Memorial, 1972;
I. Serbu, Vitrina cu amintiri, 1973;
B. Buzila, Marturii in amurg, 1974;
N. Balota, Universul;
Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 2, 1980;
M. Coman, in Luceafarul, nr. 23, 1981;
Z. Ornea, in Contemporanul, nr. 23, 1981;
Al. Raicu, Autografe, 1983;
N. Carandino, in Contemporanul, nr. 23, 1984;
L. Calin, in Romania literara, nr. 22, 1984;
V. Craciun, in Contemporanul, nr. 16, 1985.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani