Subiecte rezlvate de la oral BAC referat






Subiectul 1

Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Proza este o forma a discursului artistic al unui autor care, prin intermediul naratorului, prezinta un univers fictiv.

Caracteristici:

-        proza poarta marcile stilului beletristic: limbaj figurat, conotatii, cultivarea afectelor, dezvoltarea functiei poetice a limbajului etc.;

-        presupune existenta personajelor si a actiunii;

-        actiunea este relatata de narator;

-        se folosesc trei moduri de expunere: naratiunea, descrierea, dialogul;

-        nu are elemente de prozodie.

Tipuri de proza:

  1. proza oratorica
  2. proza publicistica
  3. proza savanta
  4. proza literara
  5. proza literara
  6. proza ritmica (metrica sau muzicala)
  7. proza rimata
  8. proza poetica
  9. proza narativa

Clasificarea prozei narative:

1. dupa dimensiune:

- schita

- povestire       

- basm

- nuvela

- roman

2. dupa curentul literar

- clasica

- romantica

- realista

- modernista

3. dupa tema abordata

- realista

- fantastica

- istorica

- psihologica

- absurda

Nuvela Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi, este considerata de catre criticul Al. Piru o nuvela  o nuvela romantica intr-o forma clasica. Romantismul consta in:

-        personaj exceptional in imprejurari exceptionale;

Personajul este o personalitate istorica; aici apare ca un domnitor crud in jurul caruia se grupeaza boierii lingusitori si ipocritii;

Din comportamentul sau reies principalele trasaturi ale domnitorului:

Ř     manipularea poporului prin casatoria cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, ca sa atraga inimile norodului;

Ř     dorinta de putere;

Ř     cruzimea exacerbata (asista la uciderea celor 47 de boieri ca la o piesa de teatru);

Ř     diabolic („un monstru moral” – George Calinescu);

Le promite boierilor incetarea represaliilor, intinzandu-le o capcana- de aici rezulta disimularea / ipocrizia.

Are placerea zicerilor memorabile:

„Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi…”

-        procedeul antitezei;

Portretul domnitei Ruxanda este realizat in antiteza cu cel al domnitorului, ea fiin o fire blanda, supusa, miloasa, feminina.

-        culoarea locala: atmosfera de epoca este construita prin decor, limbaj, vestimentatie, obiceiuri; naratorul urmareste sa ne instruiasca despre epoca; sunt prezentate bucate le din acea vreme;

-        inspiratia din istoria nationala;

Tematica este istorica (evocarea unei perioade din istoria Moldovei, reactualizarea ultimilor cinci ani de domnie ai lui Alexandru Lapusneanul - 1564-1569); naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul istoric, comitand unele licente istorice in scopuri estetice: Motoc nu mai traia in momentul revenirii lui Alexandru Lapusneanu  la domnia Moldovei.

Subiectul al 2 –lea

Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.

Proza este o forma a discursului artistic al unui autor care, prin intermediul naratorului, prezinta un univers fictiv.

Caracteristici:

-        proza poarta marcile stilului beletristic: limbaj figurat, conotatii, cultivarea afectelor, dezvoltarea functiei poetice a limbajului etc.;

-        presupune existenta personajelor si a actiunii;

-        actiunea este relatata de narator;

-        se folosesc trei moduri de expunere: naratiunea, descrierea, dialogul;

-        nu are elemente de prozodie.

Tipuri de proza:

  1. proza oratorica
  2. proza publicistica
  3. proza savanta
  4. proza literara
  5. proza literara
  6. proza ritmica (metrica sau muzicala)
  7. proza rimata
  8. proza poetica
  9. proza narativa

Clasificarea prozei narative:

1. dupa dimensiune:

- schita

- povestire       

- basm

- nuvela

- roman

2. dupa curentul literar

- clasica

- romantica

- realista

- modernista

3. dupa tema abordata

- realista

- fantastica

- istorica

- psihologica

- absurda

Romanul Enigma Otiliei, de George Calinescu, se inscrie in formula realismului balzacian.

Trasaturi realiste:

-        isi propune sa reflecte lumea in complexitatea ei; Tema romanului prezinta viata burgheziei bucurestene la inceputul secolului al XX –lea, romanul fiind o veritabila fresca a societatii.

-        Naratorul este o instanta demiurgica, , omniscienta, omniprezenta, obiectiva, este extradiegetic, creeaza imaginea unei lumi aievea.

-        Incipitul se face prin fixarea spatio-temporala a actiunii: 1909, o seara de iulie, strada Antim, Bucuresti.

-        Personaje tipice in imprejurari tipice. Romancierul creeaza tipologii. Personajul este prezentat prin intermediul mediului in care traieste: Giurgiuveanu – avarul afectuos; Stanica Ratiu – arivistul; Aglae – femeia autoritara, baba absoluta.

-        Descrirea detaliata de la exterior spre interior: a strazii Antim, a casei lui Giurgiuveanu,  a interiorului casei lui Giurgiuveanu, a camerei Otilei.

-        Actiunea este plasata in mediu citadin.

-        Se respecta cronologia faptelor.

Subiectul al 3 –lea

Prezinta trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.

Sarmanul Dionis, de Mihai Eminescu

Fantasticul

Conceptul de proza il iei de mai sus.

Din latina – phantasticus “imaginar, ireal”

Din grecescul – fantastikos “imaginar, ireal”

Fantasticul este o categorie literara a esteticului, a fost cultivat, de obicei, in literatura romantica, sec. 19.

Caracteristici :

-        se bazeaza pe ireal;

-        exista o anumita coerenta (logica) a fantasticului;

-        se bazeaza pe mister;

-        presupune intrebari fara raspuns;

-        sunt folosite personaje mai putin obisnuite;

-        subiecte stranii;

-        gradarea conflictului spre un punct culminant de maxima tensiune afectiva si un final enigmatic;

-        alternarea planului real cu cel fantastic;

-        migrarea in alte spatii;

-        mesajul nuvelei fantastice este adesea filosofic, facand referinta la diverse aspecte ale conditiei umane.

Roger Caillois- «Fantasticul este o amenintare, o rupere insolita (inedita) in lumea realului ».

Daca in basme, fantasticul apare ca ceva firesc, fara sa ne intrige, in literatura fantastica supranaturalul apare ca o « spartura in coerenta universului ».

Tzvetan Todorov : fantasticul provine din ezitarea cititorului intre alegerea unei solutii rationale si a unei solutii supranaturale.

Matei Calinescu : « Vom avea de a face cu o opera fantastica, ori de cate ori ne aflam in fata incomprehensibilului ».

In literatura romana, avem mai multi scriitori care au cultivat fantasticul :

-        Eminescu – un fantastic cult – Sarmanul Dionis, Cezara, Archaeus;

-        Voiculescu – un fantastic magic, folcloric- Lostrita, Pescarul Amin ;

-        Eliade – fantasticul indic – Nopti la Serampore, Secretul doctorului Honigberger ;

                 -  fantasticul folcloric – Domnisoara Cristina

Eminescu sparge tiparele prozei nationale, prin faptul ca el nu adopta o scriitura in spirit realist. Eminescu va practica o proza baroca, subiectiva, caracterizata prin onirism, erotism, fabulos.

Toate temele au un preambul filosofic. Prin aceasta se deosebeste de ceilalti prozatori romantici : Poe, Hoffmann. Prozatorul include in opere idei filosofice din Kant, Schopenhauer, religiile orientale( teoria metempsihozei sau a reancarnarii, teoria migratiei sufletului ).

Teoria migratiei sufletelor – conceptie religioasa conform [reia sufletul ar petrece dupa moarte in alt corp.

Teoria reancarnarii- sufletul ar parcurge dupa moarte un lung sir de reincarnari succesive in animale, in oameni, in vederea purificarii.

Kant- ideea ca timpul si spatiul nu sunt realitati obiective, ci proiectii ale constiintei noastre, un dat secund al constiintei noastre.

Schopenhauer – ideea lumii ca vis

                          « In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. »

Archaeu- fiinta eterna care nu se schimba. Archaeul ia diverse forme in trupuri, ele se numesc avataruri.

Este o nuvela romantica, fantastica si  filosofica. Nuvela dezvolta conditia omului de geniu in raport cu societatea timpului.

Personajul principal are trei avataruri, intrupari:

-Dionis- copist, sec. 19

-Dan – calugar, ucenicul maestrului Ruben ( Profesor la Academia din Socola)

-Zoroastru – profet si reformator persan (Zarathustra – 660 i. Hr.)

Camera eroului este pustie, intunecata , reflecta romantismul.Erou exceptional, dotat cu o mare putere de visare, Dionis traieste intr-o lume a ideilor.

Primul moment de visare halucinatorie este acela cand eroul dialogheaza cu portretul tatalui sau.

Ni se dezvaluie originea lui Dionis :

-        mama, Maria, era fiica unui preot batran ;

-        Tatal moare intr-un sanatoriu.

Poezia Cugetarile sarmanului Dionis, inserata in corpul nuvelei, prezinta tematica omului de geniu si starea lui mizera.

Are preocupari filosofice. Citeste o carte veche, ce contine un zodiac, imprumutata de la anticarul Riven.

Iubeste o fata din casa vecina in taina, dar nu spera la iubirea ei.

Al doilea moment de visare halucinatorie

Are loc regresiunea in timpul voievodului Alexandru cel Bun. Apare motivul atemporalizarii timpului. Eroul se nume ste acum Dan si este calugar.

Se inverseaza cronologia, iar realitatea-fantastica uzurpeaza tot mai mult realitatea-realitate. Calugarul Dan se viseaza mirean cu numele Dionis, trecutul (realitatea-fantastica) revendica drepturile prezentului, tratandu-l ca pe o  realitate viitoare proiectata in vis.

Dialogul Dan –Ruben

Ruben este un evreu invatat, dascal de matematica si filosofie. Dialogul are ca tema problematica archaeului – omul vesnic se intrupeaza in mai multe avataruri.

Apare motivul faustic, al pactului cu diavolul , care ia forma pactului cu umbra sa. Umbra este omul cel vesnic, archaeul. Umbra se intrupeaza in omul trecator, iar omul trecator primeste constiinta eternitatii. Umbra ii mijloceste omului trecator trairea in eternitate.

Ruben devine Satana. Eroul calatoreste pe luna cu Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan. Umbra ii spune lui Dan ca odata el a fost Zoroastru, desi sufletul lui nu-si mai aminteste. Apare motivul cuplului adamic si cel al fericirii paradisiace. Ispita luciferica de a se crede Dumnezeu il duce pe Dan la cadere, la pierderea fericirii. Caderea din experienta paradisiaca duce la revenirea starii initiale(Dionis).

Cand se trezeste din cadere nu stie daca a fost vis sau realitate ceea ce i s-a intamplat. Ii trimite o scrisoare Mariei, dupa care cade intr-un lesin , de unde incepe a treia poveste fantastica, derulata in timpul somnului, de data aceasta fiind produsa de cloroform.

Dionis revine la identitatea de calugar. Primul efect al cloroformului este ca Dan isi recapata constiinta de sine dupa calatoria pe luna, apoi trebuie sa suporte intalnirea dintre el si umbra sa.

In final, nu mai face distinctia intre real si fantastic. Episodul ultim, care descrie o scena din viata de mai tarziu a lui Dionis, da impresia ca eroul adevarat al intamplarilor este Dionis si nu Dan.

                Nuvela se incheie cu vorbele naratorului, care intra in pielea cititorului, prezentand posibilele nedumeriri ale noastre, in legatura cu eroul principal al acestor intamplari.

Biletul al 4 – lea

Ilustreaza conceptul operational basm cult, prin referire la o opera literara studiata.

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Basmul cult  este o specie a genului epic in proza in care personaje supranaturale, dar si reale trec prin intamplari fabuloase, pentru a sustine ordinea valorica a binelui (binele invinge raul).

Trasaturi :

-        tema – lupta dintre bine si rau, avand acelasi final fericit, triumful binelui asupra raului;

-        persoanjele: pozitive si negative; naturale si supranaturale;

-        numere fatidice:3,7,9,12;

-        formule specifice: initiale, mediane, finale;

-        motive literare specifice: obiecte magice (oglinda, furca, pieptenele); motivul petitului, al incercarilor;

-        oralitatea stilului.

Clasificare:

o      basme despre animale

o      snoave

o      basme propriu-zise :

-        fantastice ;

-        nuvelistice ;

-        legende ;

-        basme despre uriasul/diavolul cel prost.

Basmul propriu-zis este asimilat cu cel fantastic.

o      fantastice, care prezinta o lume neobisnuita fara legaturi evidente cu realitatea : Povestea lui Harap-Alb, Ivan Turbinca, Povestea porcului.

o      cu animale, in care animalele au atribute umane : Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani

o      nuvelistice, care asimileaza, in moduri fabuloase, aspecte din experienta cotidiana : Povestea lui Stan Patitul, Soacra cu trei nurori.

§       populare: autor anonim;

§       culte : autor cunoscut, nu sunt conservatoare, ci inovatoare.

Elementele pentru care Povestea lui Harap-Alb este considerata un basm cult sunt:

-        are autor;

-        exista elemente de sursa folclorica: motivele; personajele; ajutoarele lor; formulele tipice; oralitatea stilului;

-        existenta elementelor de originalitate:

o      individualizarea prin detalii a unor personaje: vezi portretul lui Gerila, al lui Ochila;

- in realizarea anumitor portrete naratorul insista mai mult decat este necesar pe anumite detalii;

o      dramatizarea actiunii prin dialog;

- Paginile lui Creanga sunt pline de dialoguri, care au ca functie estetica: caracterizarea personajelor si dezvoltarea actiunii.

o      umanizarea fantasticului prin comportament, gest, limbaj;

-        In basm, nu avem de-a face cu zmei, balauri, ci personajele supranaturale sunt legate de insusiri omenesti: Setila, Flamanzila.

-        Personajele supranaturale se comporta, vorbesc, gesticuleaza ca si taranii din Humulesti. Pasari-Lati- Lungila : «Ma, fetisoara imparatului ne-a tras butucul. A dracului zgatie de fata.»

o      nota comica;

-        exprimarea mucalita, poznasa: «Sa traiesti trei zile cu cea de alaltaieri.»

-        vorbe de duh: «Da-i cu cinstea  sa piara rusinea.»

-        diminutive augmentative: bauturica, buzisoare.

o      folosirea intelepciunii populare;

-        «Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos»

-        «La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.»

-        «Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale.»

o      problematica basmului – bildungsroman.

-        Calul nu l-a pedepsit pe span de la inceput, pentru ca Harap-Alb trebuia sa treaca printr-un proces de initiere. Sf. Duminica ii marturiseste lui Harap-Alb ca trebuie sa treaca prin scoala umilintei pentru a ajunge stapan:

«Cand vei ajunge si tu odata mare si tare vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul.»

Basmul cult poarta amprenta originalitatii scriitorului sau.

Subiectul al 5 –lea

Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.

Lostrita, de Vasile Voiculescu

Povestirea este o specie epica cu trasaturi distinctive destul de slab individualizate. Importanta este acordata naratorului si actului nararii; accentul este pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje.

Tipuri de povestire:

-        satirica: Decameronul, de Boccaccio;

-        istorica: Stejarul din Borzesti, de Eusebiu Camilar;

-        erotica: Povestiri de dragoste, de Mihail Sadoveanu;

-        fantastica: Lostrita, de Vasile Voiculescu.

 

Particularitati:

1.     intindere in general redusa, mai mica decat nuvela;

Povestirile trebuie sa fie scurte (elementele de analiza si cele descriptive trebuie folosite cu mare economie).

2.     subiectul este incitant si prezentat ca adevarat; povestirea trebuie sa para credibila cel putin in momentul in care e receptata;

Subiectul prezinta  tema vanatorii si o poveste de dragoste. Lostrita este un peste pe cale de disparitia, din familia pastravilor, fiind inconjurata de un aer fabulos. Lostrita este un peste rar.  Naratorul structureaza naratiunea in trei momente:

-  incipitul (prologul) constituie o punere in tema a cititorului, avertizandu-l asupra intamplarilor inedite; el are doua functii: genereaza atmosfera stranie si incita imaginatia lectorului;

      -  actiunea propriu-zisa se constituie pe doua planuri: real(care prezinta locuitorii de pe Bistrita) si supranatural (intamplarile fantastice);

-  finalul nu clarifica, ci intareste legenda.

3.     actiunea are prioritate in detrimentul individualizarii personajelor;

Actiunea se desfasoara pe doua planuri:

-        planul real ne prezinta locuitorii de pe Bistrita, care aveau ca ocupatie principala pescuitul. Aparitia lostritei produce o diferentiere intre oamenii satului: pescarii cuminti care vad in vanat doar o sursa de existenta si nu se lasa atrasi de lostrita blestemata; copilandrii, care iubind primejdia, cadeau prada lostritei; Aliman apare in ipostaza vanatorului absolut, care nu poate accepta lupta fara un rezultat decisiv;

-        planul supranatural cuprinde intamplarile fantastice legate de aparitia fetei misterioase si de disparitia lui Aliman in noaptea nuntii in apale Bistritei;

-        cele doua planuri sunt legate printr-un intermezzo, reprezentat de scena de magie in care Aliman merge la un vrajitor si ii face o lostrita de lemn;

4.     personajele beneficiaza de obicei de schite de portret, insistandu-se asupra trairilor si implicarilor emotionale;

Aliman era un flacau voinic si frumos. Pentru el, prinderea Lostritei insemna idealul sau. Vara alerga ca un nebun, iar iarna mergea pe la sezatori unde asculta povesti despre lostrita blestemata.

5.     apar trasaturi ale istorisirii orale; naratorul lasa impresia ca spune si nu ca scrie ceva;

Naratorul intervine in incipitul textului, cand creeaza o atmosfera stranie si il avertizeaza pe cititor ca faptele relatate sunt stranii, cat si in final cand enigma nu se dezleaga, ci este amplificata (Povestea este impodobita an de an «cu noi adaose si alte scornituri»). Naratorul isi face simtita prezenta prin fraze exclamative sau interogative, prin fraze scurte, care genereaza o anumita atmosfera fantastica si prin anumite detalii care urmaresc sa ne convinga de misterul ascuns in spatele acestui peste.

Subiectul al 6 –lea

Ilustreaza conceptul operational nuvela psihologica, prin referire la o opera literara studiata.

Moara cu Noroc, de Ioan Slavici

Nuvela este o naratiune in proza, cu un singur fir epic, urmarind un conflict unic, personajele nu sunt prea numeroase, sunt caracterizate succint in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

Caracteristici ale nuvelei:

1.     prezinta fapte verosimile (care dau impresia de realitate);

2.     se pot identifica mai multe niveluri ale conflictului:

  1. moral (bine-rau, virtute-depravare);
  2. social (sunt puse doua lumi in fata: cea a micilor burghezi, reprezentata de Ghita, si cea a porcarilor, reprezentata de Lica);
  3. psihogic (intre dorinta de a ramane cinstit si cea de inavutire a eroului);

3.     intriga riguros construita (aparitia la Moara cu Noroc a lui Lica Samadaul ii da de inteles lui Ghita ca daca vrea sa ramana aici trebuie sa devina omul lui;

4.     accent pus mai mult pe definirea personajului (elemente biografice, mediu ambiant), decat pe actiune;

5.     fata de povestire, nuvela este mai apropiata de realitate;

Caracteristicile nuvelei psihologice:

1.     subiectul dezvaluie procesul de parvenire a individului;

Tema nuvelei este cea a dezumanizarii personajului Ghita, din cauza patimii pentru bani, aur; alte teme secundare care apar sunt cea a inadaptatului si cea parvenitului. Abdicarea de la legile morale, renuntarea la cinste, element fundamental al echilibrului interior, atrage dupa sine declinul, omul devenind de nerecunoscut;

2.     prezinta efectele dramatice ale inadaptarii;

Ghita este surprins intr-o tentativa de a-si depasi conditia sociala, prin luarea in arenda a hanului de la Moara cu Noroc.  Desprinderea de spatiul satului traditional si intrarea intr-un univers cu legi proprii, salbatice, duce la drama in plan sufletesc a personajului.

3.     descopera complexitatea sufletelor simple: tarani, targoveti, hangii;

4.     printre starile analizate in nuvela psihologica se afla: obsesia, frica, alienarea, erosul.

Tragismul intamplarilor se poate explica atat prin caracterul slab al lui Ghita, cat si prin incalcarea unor legi morale si lipsa de statornicie. Lica ii exploateaza slabiciunea pentru bani a lui Ghita; principalul instrument prin care Samadaul isi asigura colaborarea hangiului este teama.

5.     personajele sunt privite din interior;

Nuvela este incadrata in formula realismului psihologic.  «Ceea ce apare ca nou este analiza psihologicapovestitorul vede oamenii lui dinlauntru, in sentimentele sau in crizele lor morale» (Tudor Vianu) Principala modalitate de analiza prin care autorul consemneaza metamorfoza sufleteasca a personajului este monologul interior: «Ei! ce sa-mi fac? Isi zise Ghita in cele din urma. Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea.»

Subiectul al 7 –lea

Ilustreaza conceptul operational de nuvela istorica, prin referire la o opera literara studiata.

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela este o naratiune in proza, cu un singur fir epic, urmarind un conflict unic, personajele nu sunt prea numeroase, sunt caracterizate succint  in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii.

Caracteristici ale nuvelei:

    1. prezinta fapte verosimile, naratorul reactualizand o perioada din istoria Moldovei;
    2. are un singur conflict (domnitor-boieri);
    3. intriga riguros construita (intentia lui Lapusneanul de a se alia, doar in aparenta, cu boierii);
    4. tendinta spre obiectivare;

Tudor Vianu noteaza ca Alexandru Lapusneanul este prima naratiune obiectiva. El precizeaza ca Negruzzi reuseste sa-si elimine cu desavarsire propria imagine din nuvela, si anume, nu povestitorul, ci faptele povestite sunt in prim plan.

    1. accent pus mai mult pe definirea personajului (elemente biografice, mediu ambiant), decat pe actiune;
    2. fata de povestire, nuvela este mai apropiata de realitate;

Nuvela istorica are urmatoarele caracteristici:

a.     tematica este istorica (evocarea unei perioade din istoria Moldovei, reactualizarea ultimilor cinci ani de domnie ai lui Alexandru Lapusneanul - 1564-1569); naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul istoric, comitand unele licente istorice in scopuri estetice: Motoc nu mai traia in momentul revenirii lui Alexandru Lapusneanu  la domnia Moldovei.

b.     subiectul este riguros construit, urmarind actiunea linear, in succesiunea cronologica a evenimentelor; nuvela este dispusa in patru capitole, fiecare avand cate un motto semnificativ care concentreaza conflictul dominant.

c.     personajul este o personalitate istorica; aici apare ca un domnitor crud in jurul caruia se grupeaza boierii lingusitori si ipocritii;

Alexandru Lapusneanu este un:

  1. personaj romantic (exceptional in imprejurari exceptionale);
  2. personaj titular sau eponim (da titlul nuvelei);
  3. personaj principal, central;
  4. personaj antitetic;
  5. personaj rotund (evolueaza pe parcursul povestirii).

Din comportamentul sau reies principalele trasaturi ale domnitorului:

Ř     manipularea poporului prin casatoria cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, ca sa atraga inimile norodului;

Ř     dorinta de putere;

Ř     cruzimea exacerbata (asista la uciderea celor 47 de boieri ca la o piesa de teatru);

Ř     diabolic („un monstru moral” – George Calinescu);

Le promite boierilor incetarea represaliilor, intinzandu-le o capcana- de aici rezulta disimularea / ipocrizia.

Are placerea zicerilor memorabile:

„Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi…”

d.     culoarea locala; atmosfera de epoca este construita prin decor, limbaj, vestimentatie, obiceiuri; naratorul urmareste sa ne instruiasca despre epoca; sunt prezentate bucate le din acea vreme;

Subiectul al 8-lea

Ilustreaza conceptul operational de nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.

Sarmanul Dionis, de Mihai Eminescu

 

Definitia nuvelei

Naratiune in proza cu un singur fir epic, urmarind un conflict unic, personajele sunt putine si se caracterizeaza pe parcursul desfasurarii actiunii.

Fantasticul

Din latina – phantasticus “imaginar, ireal”

Din grecescul – fantastikos “imaginar, ireal”

Fantasticul este o categorie literara a esteticului, a fost cultivat, de obicei, in literatura romantica, sec. 19.

Caracteristici :

-        se bazeaza pe ireal;

-        exista o anumita coerenta (logica) a fantasticului;

-        se bazeaza pe mister;

-        presupune intrebari fara raspuns;

-        sunt folosite personaje mai putin obisnuite;

-        subiecte stranii;

-        gradarea conflictului spre un punct culminant de maxima tensiune afectiva si un final enigmatic;

-        alternarea planului real cu cel fantastic;

-        migrarea in alte spatii;

-        mesajul nuvelei fantastice este adesea filosofic, facand referinta la diverse aspecte ale conditiei umane.

Roger Caillois- «Fantasticul este o amenintare, o rupere insolita (inedita) in lumea realului ».

Daca in basme, fantasticul apare ca ceva firesc, fara sa ne intrige, in literatura fantastica supranaturalul apare ca o « spartura in coerenta universului ».

Tzvetan Todorov : fantasticul provine din ezitarea cititorului intre alegerea unei solutii rationale si a unei solutii supranaturale.

Matei Calinescu : « Vom avea de a face cu o opera fantastica, ori de cate ori ne aflam in fata incomprehensibilului ».

In literatura romana, avem mai multi scriitori care au cultivat fantasticul :

-        Eminescu – un fantastic cult – Sarmanul Dionis, Cezara, Archaeus;

-        Voiculescu – un fantastic magic, folcloric- Lostrita, Pescarul Amin ;

-        Eliade – fantasticul indic – Nopti la Serampore, Secretul doctorului Honigberger ;

                 -  fantasticul folcloric – Domnisoara Cristina

Eminescu sparge tiparele prozei nationale, prin faptul ca el nu adopta o scriitura in spirit realist. Eminescu va practica o proza baroca, subiectiva, caracterizata prin onirism, erotism, fabulos.

Toate temele au un preambul filosofic. Prin aceasta se deosebeste de ceilalti prozatori romantici : Poe, Hoffmann. Prozatorul include in opere idei filosofice din Kant, Schopenhauer, religiile orientale( teoria metempsihozei sau a reancarnarii, teoria migratiei sufletului ).

Teoria migratiei sufletelor – conceptie religioasa conform [reia sufletul ar petrece dupa moarte in alt corp.

Teoria reancarnarii- sufletul ar parcurge dupa moarte un lung sir de reincarnari succesive in animale, in oameni, in vederea purificarii.

Kant- ideea ca timpul si spatiul nu sunt realitati obiective, ci proiectii ale constiintei noastre, un dat secund al constiintei noastre.

Schopenhauer – ideea lumii ca vis

                          « In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. »

Archaeu- fiinta eterna care nu se schimba. Archaeul ia diverse forme in trupuri, ele se numesc avataruri.

Este o nuvela romantica, fantastica si  filosofica. Nuvela dezvolta conditia omului de geniu in raport cu societatea timpului.

Personajul principal are trei avataruri, intrupari:

-Dionis- copist, sec. 19

-Dan – calugar, ucenicul maestrului Ruben ( Profesor la Academia din Socola)

-Zoroastru – profet si reformator persan (Zarathustra – 660 i. Hr.)

Camera eroului este pustie, intunecata , reflecta romantismul.Erou exceptional, dotat cu o mare putere de visare, Dionis traieste intr-o lume a ideilor.

Primul moment de visare halucinatorie este acela cand eroul dialogheaza cu portretul tatalui sau.

Ni se dezvaluie originea lui Dionis :

-        mama, Maria, era fiica unui preot batran ;

-        Tatal moare intr-un sanatoriu.

Poezia Cugetarile sarmanului Dionis, inserata in corpul nuvelei, prezinta tematica omului de geniu si starea lui mizera.

Are preocupari filosofice. Citeste o carte veche, ce contine un zodiac, imprumutata de la anticarul Riven.

Iubeste o fata din casa vecina in taina, dar nu spera la iubirea ei.

Al doilea moment de visare halucinatorie

Are loc regresiunea in timpul voievodului Alexandru cel Bun. Apare motivul atemporalizarii timpului. Eroul se nume ste acum Dan si este calugar.

Se inverseaza cronologia, iar realitatea-fantastica uzurpeaza tot mai mult realitatea-realitate. Calugarul Dan se viseaza mirean cu numele Dionis, trecutul (realitatea-fantastica) revendica drepturile prezentului, tratandu-l ca pe o  realitate viitoare proiectata in vis.

Dialogul Dan –Ruben

Ruben este un evreu invatat, dascal de matematica si filosofie. Dialogul are ca tema problematica archaeului – omul vesnic se intrupeaza in mai multe avataruri.

Apare motivul faustic, al pactului cu diavolul , care ia forma pactului cu umbra sa. Umbra este omul cel vesnic, archaeul. Umbra se intrupeaza in omul trecator, iar omul trecator primeste constiinta eternitatii. Umbra ii mijloceste omului trecator trairea in eternitate.

Ruben devine Satana. Eroul calatoreste pe luna cu Maria, fiica spatarului Tudor Mesteacan. Umbra ii spune lui Dan ca odata el a fost Zoroastru, desi sufletul lui nu-si mai aminteste. Apare motivul cuplului adamic si cel al fericirii paradisiace. Ispita luciferica de a se crede Dumnezeu il duce pe Dan la cadere, la pierderea fericirii. Caderea din experienta paradisiaca duce la revenirea starii initiale(Dionis).

Cand se trezeste din cadere nu stie daca a fost vis sau realitate ceea ce i s-a intamplat. Ii trimite o scrisoare Mariei, dupa care cade intr-un lesin , de unde incepe a treia poveste fantastica, derulata in timpul somnului, de data aceasta fiind produsa de cloroform.

Dionis revine la identitatea de calugar. Primul efect al cloroformului este ca Dan isi recapata constiinta de sine dupa calatoria pe luna, apoi trebuie sa suporte intalnirea dintre el si umbra sa.

In final, nu mai face distinctia intre real si fantastic. Episodul ultim, care descrie o scena din viata de mai tarziu a lui Dionis, da impresia ca eroul adevarat al intamplarilor este Dionis si nu Dan.

                Nuvela se incheie cu vorbele naratorului, care intra in pielea cititorului, prezentand posibilele nedumeriri ale noastre, in legatura cu eroul principal al acestor intamplari.

Subiectul al 9 –lea

Ilustreaza conceptul operational de roman (traditional sau modern), prin referire la o opera literara studiata.

Baltagul, de Mihail Sadoveanu

Romanul – specie a genului epic de mare intindere, cu actiune complexa, dar unitara, intriga complicata, personaje numeroase.

Trasaturi:

-        actiunea este dominanta, conferind romanului dinamism;

-        se desfasoara, de obicei, pe mai multe planuri;

-        la actiune participa mai multe personaje;

-        intriga este incordata;

-        dezvolta  o problematica grava;

-        se bazeaza pe evenimente reale, pe documente.

Avand in vedere criteriul artei narative, putem distinge intre roman traditional si modern.

Termenul de roman traditional este folosit pentru a desemna romanul de pana la Balzac, adica in secolul al XIX-lea.

Notiunea de roman traditional este folosita si de Eugen Lovinescu pentru creatii romanesti din secolul al XX –lea (perioada interbelica) care se orientau spre valori autohtone, abordau o problematica social-taraneasca si uneori religioasa.

Nicolae Manolescu va numi romanul traditional roman doric.

“ Romanul este o oglinda care se plimba pe un drum, reflectand cand azurul aerului imaculat, cand noroiul santurilor murdare. ”( Stendhal )

Romanul traditional se caracterizeaza prin:

  1. Omniscienta narativa – naratorul este o ipostaza demiurgica, atotcuprinzatoare, omniscienta, omniprezenta; naratiunea se face la persoana a III-a; viziunea narativa este dindarat, adica naratorul stie mai mult decat personajul.

Narator omniscient, omniprezent, impersonal, obiectiv.

Nararea se face la persoana a III-a, par derričre.

Naratorul este extradiegetic.

       2.        Modurile de expunere folosite sunt cele traditionale:

- naratiunea; descrierea; dialogul; monologul.

Limbajul este impregnat de arhaisme si de regionalisme (limbaj popular).

      3.       Constructia romanului este rationalista; timpul e urmarit cronologic, actiunea este lineara. Putem observa ca romanul contine trei parti:

a. pregatirile pentru drum ale Vitoriei Lipan;

b. Parcurgerea traseului initiatic;

c. Razbunarea Vitoriei.

       4.      Relatarea se caracterizeaza prin obiectivitate; naratorul nu se implica.

Tipul de naratiune – roman traditional, obiectiv, inscris de  catre criticul Nicolae Manolescu in formula „realismului clasicizat”.Autorul poseda arta eliminarii timpilor morti si pe aceea a distribuirii informatiilor strict necesare.” (Nicolae Manolescu)

Principala caracteristica a Baltagului este caracterul rezumativ. Naratorul isi semnaleaza prezenta prin aceea ca rezuma, scurteaza faptele, avertizeaza.

5.       se constata preferinta pentru tipuri, caractere;

Vitoria este un personaj tare, puternic. In general, femeia reprezinta un element stabil, conservator, pasiv. Rolul femeii e legat de cuibul familial. Pentru ea, iesirea din perimetrul satului va fi o aventura ( v. Nicolae Manolescu ).  Ceea ce face ( ingroparea ) e un act de curaj, dar si o datorie morala. Il ia pe Gheorghita nu pentru sprijin, ci pentru o initiere in asprimile vietii. Vitoria Lipan nu reprezinta un tip taranesc, ci este, pur si simplu, un prototip pentru categoria femeii.



6.       se inspira din lumea satului; sunt prezentate obiceiuri legate de botez,

nunta, inmormantare;

Edificatoare in acest este fraza ultima a Vitoriei care exprima  reintrarea in ciclul obisnuit al vietii si aminteste de inceput cand Vitoria o cearta pe Minodora. Ghita C. Topor aduce elemente care disloca vechile obiceiuri. Opunerea categorica a Vitoriei contra asediului dat Minodorei de adoratul Ghita C. Topor este opunerea vechilor structuri ale unei civizatii arhaice, contra agresiunii unei lumi noi, din care fac parte si ucigasii sotului ei. Pentru aceasta progresul nu inseamna optimism, ci ruina randuielilor ancestrale, pierderea binelui si a frumosului. Nu nasul o deranjeaza pe Vitoria, ci conditia de surtucar, de lefegiu, nu de om liber: “ Oi gasi eu roman asezat …”.

7.       George Calinescu vede in Baltagul un roman al transhumantei, o continuare a Mioritei.

Subiectul al 10 –lea

Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje, cititor) intr-o povestire studiata.

Lostrita, de Vasile Voiculescu

      Autorul este acelasi cu naratorul, adica naratorul este o  voce auctoriala. Este un povestitor; naratiunea se face la persoana a treia. Naratorul este extradiegetic (nu e personaj in povestirea sa ori martor). Apar elemente ale istorisirii orale. Naratorul lasa impresia ca spune si nu ca scrie ceva.

      Naratorul intervine in incipitul textului, cand creeaza o atmosfera stranie si il avertizeaza pe cititor ca faptele relatate sunt stranii, cat si in final cand enigma nu se dezleaga, ci este amplificata (Povestea este impodobita an de an «cu noi adaose si alte scornituri»). Naratorul isi face simtita prezenta prin fraze exclamative sau interogative, prin fraze scurte, care genereaza o anumita atmosfera fantastica si prin anumite detalii care urmaresc sa ne convinga de misterul ascuns in spatele acestui peste. Intr-o povestire, rolul povestitorului este principal, de el depinzand modul in care receptam textul.

      Naratorul isi creeaza un personaj fantastic, facand parte din categoria antropoichtiomorfelor (omul-peste). Aliman este personajul principal, desi accentul nu cade pe portretul sau, ci pe trairile si starile emotionale ale acestuia.

      Aparitia lostritei in satul de pe Bistrita produce o diferentiere intre oamenii satului: pescarii cuminti care vad in vanat doar o sursa de existenta si nu se lasa atrasi de lostrita blestemata; copilandrii, care iubind primejdia, cadeau prada lostritei; Aliman apare in ipostaza vanatorului absolut, care nu poate accepta lupta fara un rezultat decisiv. Aliman era un flacau voinic si frumos. Pentru el, prinderea Lostritei insemna idealul sau. Vara alerga ca un nebun, iar iarna mergea pe la sezatori unde asculta povesti despre lostrita blestemata. Initial, lostrita reprezenta un vanat, apoi o intruchipare a diavolului, o iubita si, in final, un ideal. 

       Lostrita reprezinta absolutul lui Aliman ca vanator si ca barbat.

       Cititorul de povestire fantastica trebuie sa fie pasionat de mister, de mitologie, de elemente de folclor.

Subiectul al 11 – lea

Ilustreaza conceptul operational narator omniscient, folosind ca suport un text narativ studiat.

Baltagul (1930)

Naratorul este cel care povesteste intr-o naratiune, el este o voce auctoriala.

Naratorul omniscient este specific romanului traditional, stie totul despre personajele si intamplarile pe care le relateaza, chiar poate dezvalui gandurile ascunse ale personajelor.

“ Romancierul (traditional) e un om omniprezent, omniscient. Casele par pentru el fara acoperisuri, distantele nu exista, departarea in vreme de asemenea nu. In timp ce pune sa-ti vorbeasca un personaj, el iti spune in acelasi alineat, unde se gasesc si celelalte personaje, ce fac, ce gandesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns pregatesc. ”( Camil Petrescu )

Naratorul  este in romanul Baltagul omniscient, omniprezent, impersonal, obiectiv.

Nararea se face la persoana a III-a, par derričre.

Naratorul este extradiegetic. Perspectiva nararii este una obiectiva; Naratorul prezinta fapte, intamplari, medii, personaje din exterior.

Tipul de naratiune – roman traditional, obiectiv, inscris de  catre criticul Nicolae Manolescu in formula „realismului clasicizat”.Autorul poseda arta eliminarii timpilor morti si pe aceea a distribuirii informatiilor strict necesare.” (Nicolae Manolescu)

Principala caracteristica a Baltagului este caracterul rezumativ. Naratorul isi semnaleaza prezenta prin aceea ca rezuma, scurteaza faptele, avertizeaza.

Modurile de expunere folosite sunt cele traditionale: naratiunea; descrierea; dialogul; monologul.

Limbajul este impregnat de arhaisme si de regionalisme (limbaj popular).

Subiectul al 12-lea

Ilustreaza conceptul operational de personaj - narator, folosind ca suport un text narativ studiat.

Personajul – narator relateaza fapte in care este implicat ca protagonist si este necreditabil deoarece ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate.

           Camil Petrescu subliniaza ideea ca scriitura moderna trebuie sa renunte la tipul de narator traditional, omniscient, omniprezent, propunand un altul, subiectiv care sa descrie cu sinceritate propriile trairi interioare.

          „Romanul este oglinda paralela a constiintei mele” ŕ se cultiva confesiunea, naratiunea la persoana I, jurnalul, autenticitatea, subiectivitatea.

„Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I”.

           Eroul este pus in doua situatii limita: iubirea si razboiul – situatii pe care le traieste intens si total cu riscul suferintei.

            „ N-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc ar constitui pentru mine o limitare”. Eroul nostru este o fire pasionala participand la anumite experiente limita ale vietii care ar putea sa-l intregeasca din punct de vedere sufletesc. Face parte din categoria „sufletelor tari”, fiind un erou inflexibil, incapabil de compromisuri, de jumatati de masura, cu idei fixe masurand viata din punctul de vedere al absolutului. Gheorghidiu cauta iubirea absoluta.

„Cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte asupra celuilalt”.

Prima parte este un roman de dragoste, este o fictiune. A doua parte este un jurnal de front real apartinand scriitorului, imprumutat punct cu punct eroului principal.

Roman monocentric (grupat in jurul unui singur personaj)

I parte: glisare (alunecare) a prezentului spre trecut

A II- a parte: traire in secunda.

Autor de gradul I – scriitorul Camil Petrescu

Naratorul ŕ modern, subiectiv

Autor de gradul al II-lea - narator – protagonist – narator intradiegetic

Viziunea narativa – „avec”, impreuna cu (naratorul stie tot atat cat personajul)

„ … sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud. Ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu… din mine insumi nu pot iesi… eu nu pot vorbi onest decat la persoana I.”

Tehnici narative: introspectia, jurnalul de razboi.

Introspectia (autoobservarea) – metoda psihologica bazata pe pe observarea propriilor trairi psihice.

Modalitatea de realizare a introspectiei este monologul interior ca mod de exprimare a starilor launtrice, de reflectare a existentei lui individuale.

Monolog interior – solilocviu – vorbire adresata siesi – traire vorbita- discurs pentru sine – persoana I

Jurnalul – tehnica jurnalului este introdusa in literatura de André Gide si Marcel Proust.

Partea a doua este jurnalul de razboi al lui Gheorghidiu.

Capitolele I si VI (prima parte) relateaza evenimente care s-au intamplat aproximativ in acelasi timp cu momentul in care sunt narate. Sunt contemporane naratiei, dominand timpul prezent, tema fiind razboiul.

Capitolele II-V cuprind o retrospectiva. Predomina timpul imperfect, tema fiind iubirea. Unii critici au vorbit despre tehnica povestirii in rama, rama reprezentand-o razboiul in spatiul caruia este inserata experienta eroului cu Ela, printr-un flash-back (analepsa).

        Eroul isi pune problema scrisului, intrebandu-se de ce scrie tot ce i s-a intamplat. Naratorul nu are o constiinta clara a scrierii sale, a ceea ce face, dar marturiseste ca a asternut pe hartie viata sa dintr-o nevoie de a intelege ce a trait.

       Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, in primul rand, numai de probleme de constiinta. Este un intelectual fin, care si-a facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Faptul acesta ii da o putere spirituala superioara, pe care o doreste unica si netulburata. Este, propriu-zis, o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gandi o alta oranduiala. In aceasta lume vrea s-o ridice si pe sotia sa pentru a trai o dragoste eliberata de contigentele comune ale vietii sociale, o dragoste care sa fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui Stefan Gheorghidiu izvoraste dintr-o metafizica a iubirii pure si absolute care spiritualizeaza actul erotic si acesta este si izvorul geloziei sale, care il fac sa se zbata intre certitudini si indoieli. Este o constiinta incapabila de compromisuri.

Subiectul al 13- lea

Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii spatio-temporale) intr-un basm cult studiat.

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

      

      Unii critici au considerat ca basmul a fost sintetizat din doua basme:

1.     prima parte ar fi de la inceput pana la ajungerea in imparatia lui Verde – Imparat;

2.     a doua parte ar cuprinde calatoria lui Harap-Alb spre imparatia Imparatului Ros.

Basmul este de o intindere neobisnuita.

Actiunea este dramatizata prin dialog, care are ca functie estetica: caracterizarea personajelor si dezvoltarea tramei (trama - actiune). Desfasurarea basmului urmareste un tipar narativ in patru secvente:

1. Orice basm incepe cu o stare de echilibru.

1. Un crai care avea trei feciori traia linistit la curtea sa.

2. Tulburarea echilibrului are drept cauza o lipsa, o nedreptate, un furt.

2. Imparatul Verde, fratele craiului, nu are mostenitori la tron si cere un nepot.

3. Se desfasoara o actiune de recuperare a echilibrului.

3. Fiul cel mai mic al Craiului pleaca spre unchiul sau. Primeste o lectie de viata, fiind supus la mai multe probe.

4. Se restabileste echilibrul si este rasplatit eroul.

4. Harap- Alb devine imparat si se insoara cu fata Imparatului Ros.

 

      Conflictul se da intre bine si rau, binele invingand, in final, raul. Eroul lupta pentru impunerea unor valori morale si etice: corectitudine, onoare, iubire liber consimtita. Cel care nu respecta codul este pedepsit.

      Conflictul este si de natura interioara, intre starea de neofit si probele la care este supus acesta.

 Basmul este un bildungsroman.

Calul nu l-a pedepsit pe span de la inceput, pentru ca Harap-Alb trebuia sa treaca printr-un proces de initiere. Sf. Duminica ii marturiseste lui Harap-Alb ca trebuie sa treaca prin scoala umilintei pentru a ajunge stapan:

«Cand vei ajunge si tu odata mare si tare vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul.»

       Timpul, in basm, este unul mitic, ireal. Putem vorbi despre atemporalitate, aspatialitate, timpul fiind unul ancestral, primordial, al inceputurilor,  marcat prin incipit si prin final.

“Amu cica a fost odata”- formula initiala

“Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca.”

      Spatiul este unul mitic, sugerat prin distanta intre cele doua tari; nu sunt locatii clare, doar tara lui Crai imparat, tara lui Verde Imparat, a lui Ros Imparat.

Subiectul al 14 –lea

Prezinta constructia discursului narativ intr-o nuvela studiata, prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final, elipsa.

 

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

Elipsa  consta in omisiunea unui eveniment, a unei perioade din actiune. Rolul ei     este de a comprima firul narativ.

           De exemplu, in tabloul al IV –lea nu se povesteste ce s-a petrecut timp de patru

ani dupa uciderea celor 47 de boieri.

„Patru ani trecusera de la scena aceea, in  vremea carora Alexandru – Voda,

credincios fagaduintei ce dase doamnei Ruxanda, nu mai taiase nici un cap de boier. ”

Finalul (epilogul) desemneaza partea de la sfarsit a unei opere literare si reprezinta o concluzie a autorului. Finalul nuvelei este moralizator. Nuvelistul vrea sa ne demonstreze ceva din care sa desprindem anumite invataturi morale. El este in spiritul lui Aristotel si al lui Horatiu, care afirmau ca arta nu trebuie doar sa delecteze, ci sa fie si utila. Acest lucru se observa din sfarsitul nuvelei: „Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.”

Ultima fraza a textului ne da informatii despre locul unde este ingropat Lapusneanu, anume la manastirea Slatina.

Subiectul al 15 –lea

Prezinta constructia discursului narativ intr-o opera literara studiata (povestire sau basm cult), prin referire la doua dintre conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, alternanta, inlantuire, incipit, final, pauza descriptiva, elipsa.

Basmul Povestea lui Harap-Alb,  de Ion Creanga

Incipit (modul in care incepe o opera literara) si final (desemneaza partea finala a unei opere literare si reprezinta o concluzie a autorului)

Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la traditionalul „a fost odata ca niciodata”, folosind un enunt ca „Amu cica a fost odata”, dupa care se straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Imparat). Formula de initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil si nu ne mai miram de nimic.  Cuvantul „cica”, sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.

Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli.

„Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda.” Formula are un umor amar si ascunde o obsesie ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. In lumea povestilor, fericirea e asimilata si cu belsugul gastronomic, dar cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.

Subiectul al 16-lea

Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat.

Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

Clasificarea personajelor se poate face in functie de mai multe criterii:

  1. pozitiv (Harap-Alb, Sf. Duminica)/negativ (Spanul, Imparatul Ros)
  2. real (Harap-Alb nu are nici o calitate supranaturala)/fabulos(Gerila, Setila)
  3. principal (Harap-Alb)/secundar (Spanul)/episodic(Sf. Duminica, Imparatul Verde, Craiul)
  4. Protagonist(Harap-Alb)/ antagonist(Spanul)
  5. Rotund (complex, cu insusiri pozitive si negative)/plat(Spanul)

Harap-Alb este un personaj rotund, deoarece nu este doar fiu de imparat, ci si o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Invata din greseli si progreseaza, fiind supus unui proces initiatic.

Criticul Vladimir Propp, in Morfologia basmului,  identifica sapte mari tipuri de personaje:

  1. Raufacatorul - Spanul;
  2. Donatorul/Furnizorul – Sf. Duminica;
  3. Ajutorul – calul;
  4. Fata de imparat si tatal ei – fata imparatului Ros;
  5. Trimitatorul – Spanul;
  6. Eroul – Harap-Alb;
  7. Falsul erou – fratii.

Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist si eponim(da titlul operei).

Subiectul al 17 –lea

 

Exemplifica modalitati de caracterizare a personajului,  prin referire la o nuvela studiata (istorica, psihologica sau fantastica).

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

  1. personaj romantic (exceptional in imprejurari exceptionale);
  2. personaj titular sau eponim (da titlul nuvelei);
  3. personaj principal, central;
  4. personaj antitetic;
  5. personaj rotund (evolueaza pe parcursul povestirii).

Caracterizare directa facuta de:

1.     narator: „Lapusneanul nu apucase a-si dezveli uratul caracter in timpul primei domnii…” – comentariul ii apartine naratorului;

2.     de catre alte personaje: mitropolitul Teofan ii spune doamnei Ruxanda: „Crud si cumplit este omul acesta…”;

Caracterizare indirecta:

1.     reiese din comportament: din faptele sale reies principalele trasaturi           ale comportamentului domnitorului:

Ř     manipularea poporului prin casatoria cu doamna Ruxanda, fiica lui Petru Rares, ca sa atraga inimile norodului;

Ř     dorinta de putere;

Ř     cruzimea exacerbata(asista la uciderea celor 47 de boieri ca la o piesa de teatru);

Ř     diabolic („un monstru moral” – George Calinescu);

2.     din vorbele personajului (vezi in acest sens discursul din partea a treia)

Le promite boierilor incetarea represaliilor, intinzandu-le o capcana- de aici rezulta disimularea / ipocrizia.

Are placerea zicerilor memorabile:

„Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi…”

Subiectul al 18 –lea

Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de tip obiectiv sau subiectiv).

Padurea spanzuratilor, de Liviu Rebreanu

1.     roman obiectiv, realist;

2.     roman de analiza psihologica (Garabet Ibraileanu);

3.     „roman psihologic al varstei dorice” (Nicolae Manolescu);

Apostol Bologa

a)    caracterizare directa

1.     facuta de narator:

-   prin comentarii: „Razboiul a luat locul de frunte in conceptia lui de viata.”

-   prin intermediul tehnicii flash-back-ului, aflam informatii despre copilaria, adolescenta si inrolarea lui Bologa; retrospectiva se face cronologic, de catre narator; 

           2. facuta de alte personaje:

-   profesorul de filozofie de la colegiul studentesc din  Budapesta afirma despre Bologa ca e un tanar tipic generatiei sale, care cauta ceva in afara de sufletul omului, un Dumnezeu stiintific, lipsit de taine;

-   Klapka: „esti o inima de aur, Bologa!”;

-   Gross il considera un mare sovinist roman care ar ucide bucuros 1000 de italieni, doar ca sa nu fie nevoit sa traga in ai sai.

b)    caracterizare indirecta: din ea rezulta profilul moral al personajului;

-   reflectiile personajului: Bologa e o constiinta torturata de intrebari, un suflet macinat de indoiala.

„Viata omului nu e in afara, ci inauntru in suflet…”

„Prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te inalti pana la ceruri.” – redescopera credinta in Dumnezeu

-    constientizeaza greseala facuta:

„Ce ridicol am fost cu conceptia asta de viata…Cum nu mi-am dat seama ca o formula neroada nu poate tine piept vietii niciodata.” 

-    la inceputul romanului, Bologa apare in ipostaza militarului credincios juramantului:

„Am avut onoarea sa fac parte din Curtea Martiala care l-a judecat.”

„Am constiinta pe deplin impacata.”

       Personajul este lasat sa-si expuna gandurile, insa in limitele celui mai strict control. Romanul este considerat de analiza psihologica, dar apartine varstei romanului doric, deoarece naratorul detine controlul asupra personajului.

Subiectul  al 19-lea    

                                                               

Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman studiat (de dupa al doilea razboi mondial).  

Morometii, de Marin Preda

Ilie Moromete – personajul principal (I vol. – Morometii, 1955)

Caracterizare directa

a.     facuta de narator: dezvaluie un Moromete cu o personalitate complexa, un lider al satului, care are o placere deosebita de a sta de vorba si de a medita;

b.     facuta de alte personaje:

-        Catrina se amuza de glumele lui. De cele mai multe ori ii face reprosuri si crede ca are sufletul negru de rautate si de tutun.

-        Cocosila il face prost, dar in realitate il admira si chiar il invidiaza pentru ca stia sa gaseasca in ziar lucruri pe care el nu le vedea.

c.     autocaracterizare: „Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta” – libertatea interioara e trasatura lui definitorie.

 

Caracterizare indirecta

-        dedusa din faptele personajului, care dezvaluie mai multe trasaturi de caracter:

Ř     Moromete nu are un spirit comercial.

Ř     Se considera superior celorlalti. Inainte de intalnirea din poiana fierariei lui Iocan intra sa se barbiereasca si se lasa asteptat ca o vedeta.

Ř     Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza articolele din ziar.

Ř     Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur sa se miste dupa vointa lui.

Ř     Are reactii paradoxale: unde te astepti sa se supere, el se amuza.

De ex. in momentul in care cainele Dutulache fura branza de la masa, o cearta pe Catrina: „De ce sa mancam cainele, fa, e bun cainele de mancat? E bun sa te manance el pe tine.”

Ř     Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a carui autoritate e in declin.

 

Subiectul al 20 –lea

Exemplifica, apeland la o povestire studiata, doua dintre particularitatile limbajului prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, registre stilistice).

Lostrita, de Vasile Voiculescu

      Marci ale prezentei naratorului

      Naratorul intervine in incipitul textului, cand creeaza o atmosfera stranie si il avertizeaza pe cititor ca faptele relatate sunt stranii, cat si in final cand enigma nu se dezleaga, ci este amplificata (Povestea este impodobita an de an «cu noi adaose si alte scornituri»).

       Naratorul isi face simtita prezenta prin fraze exclamative sau interogative, prin fraze scurte, care genereaza o anumita atmosfera fantastica si prin anumite detalii care urmaresc sa ne convinga de misterul ascuns in spatele acestui peste. Intr-o povestire, rolul povestitorului este principal, de el depinzand modul in care receptam textul.

-        fraze exclamative: „Era pradalnica!”

-        fraze scurte: „Aliman era frumos si voinic.”, „Caci acum lostrita era vrajita. O cunosteau toti.”

-        Fraze interogative: „Numai lostrita cea mare nu se arata. O izbise vreun sloi sau vreun bustean repezit pe neasteptatede valuri?”

     Registre stilistice

Scriitorul foloseste un registru popular, care contureaza un univers arhaic:

-        forme lexicale: bulboane, bucalat, dusi in ispita, tematori, hulpava, pestritat.

-        Verbe folosite cu forme populare: sa pui, o fi spus.

Subiectul al 21 –lea

Explica relatia realitate-fictiune, prin referire la un text narativ studiat.

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi

Nuvela istorica pleaca de fapte reale, naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare parte adevarul istoric.

Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevarul istoric), facute in scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaza un univers piln de semnificatii. Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaza de cronicar, prin construirea unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia riguroasa a nuvelei.

1,  Motoc a murit decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanul.

Naratorul il pastreaza pentru ca era prototipul boierului intrigant, ucigandu-l moral, dar si fizic, pentru a-i atribui un sfarsit pe masura lipsei lui de caracter.

2. Pentru scena uciderii se inspira din Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, doar ca amplifica faptele, punand accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrarii este imbogatita fata de cea din Letopiset, in sensul ca naratorul foloseste tehnica regizorala in prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.

3. Stroici si Spancioc nu mai traiau nici ei in momentul revenirii lui Lapusneanul pe tron. Ii aduce in Moldova pentru a construi antiteze. Ei apar in opozitie cu Motoc, reprezentand genul boierilor patrioti.

Subiectul al 22 –lea

Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si /sau limbajul prozei narative.

Povestea lui Harap-Alb

 

O calitate particulara a stilului scriitorului Ion Creanga este oralitatea. Aceasta consta in reproducerea particularitatilor limbii vorbite.

Se realizeaza prin:

-        interjectii si verbe onomatopeice: mai, zbirr;

-        expresii narative tipice: si odata, si atunci, in sfarsit, si apoi, dupa aceea.

-        Intrebari si exclamari: „inteles-ati?”, „Ptiu, drace!”;

-        Fraze ritmate: „De-ar sti omul ce-ar pati,/ Dinainte s-ar pazi.”

Prin aceste particularitati, Ion Creanga se deosebeste mult de autorul popular si se individualizeaza intre scriitorii romani.

Nota comica este o alta calitate a stilului sau.

-        exprimarea mucalita, poznasa: «Sa traiesti trei zile cu cea de alaltaieri.»

-        vorbe de duh: «Da-i cu cinstea  sa piara rusinea.»

-        diminutive augmentative: bauturica, buzisoare.

o      folosirea intelepciunii populare;

-        «Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos»

-        «La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.»

-        «Cine poate oase roade, cine nu nici carne moale.»

      Observam ca, spre deosebire de I.L.Caragiale, rasul lui Creanga nu cenzureaza, nu pedepseste, nu denunta defecte omenesti. Creanga nu e un scriitor satiric.

Criticul Vladimir Streinu, in studiul [Metafora umorului lui Ion Creanga] arata ca «Satiricii sunt totdeauna exteriori lumii pe care o satirizeaza, in timp ce Creanga face parte cu trup si suflet, din comunitatea eroilor sai.»

Subiectul al 23 –lea

Caracterizeaza un personaj dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici.

N-am facut subiectul, deoarece il poti gasi in orice carte de comentarii! (ex. Ghita, Lica, Ana)

Subiectul al 24 –lea

Caracterizeaza personajul preferat  dintr-un roman de Liviu Rebreanu.

N-am facut subiectul, deoarece il poti gasi in orice carte de comentarii! (ex. Apostol Bologa)

Subiectul al 25 –lea

Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de G. Calinescu.

Enigma Otiliei (1938)

Personaje-tip

Personaje atipice

Costache Giurgiuveanu – avarul

Otilia – fata frumoasa si libera in comportare

Stanica Ratiu – arivistul

Pascalopol – domn in varsta, cu defecte fizice menite sa-l faca dezagreabil unei  iubite, totusi atragator

Aglae Tulea – baba absoluta

Caracterizare directa

Caracterizare indirecta

- facuta de narator

- din fapte

- de alte personaje

- din felul de a vorbi

- autocaracterizare

- din felul de a gandi

-din mediul in care locuieste personajul

Caracterizarea prin nume

Tehnica: pluriperspectivismul

Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.

Este o figura centrala a romanului, care te cucereste, dar te si revolta.

Caracterul ei se bazeaza pe elemente contradictorii:

-        amestecul de inocenta si maturitate;

-        amestec de iubire si de ratiune;

-        iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol;

-        inteligenta, dar dispretuind inteligenta feminina.

 

Caracterizare directa facuta de narator:

„Fata maslinie, nas mic, ochi albastri…”; copilaroasa, dar in acelasi timp, „cu o stapanire desavarsita de femeie”.

Caracterizare directa facuta de catre personaje prin tehnica reflectarii poliedrice (a pluriperspectivismului):

Felix o considera pe Otilia foarte frumoasa, culta, talentata.

Pascalopol vede in ea aceleasi calitati.

Costache o crede inca un copil, spunandu-i „fe-fetita mea”.

Aglae o considera vicleana si interesata de mostenirea lui Costache.`

Caracterizare directa (autocaracterizare):

„eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau”- desi faptele ei demonstreaza contrariul.

 

Caracterizare indirecta:

-        rezulta din fapte:

1.     e altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu vrea sa stea in calea carierei lui Felix);

2.     poarta o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. De aceea, devine o enigma.

3.     se comporta ca un om liber, care nu tine cont de nici o regula exterioara.

-        din mediul in care locuieste personajul

Camera Otiliei, cu varitatea de lucruri din ea, reflecta caracterul contradictoriu, amestecul de copilarie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate in comportament, trecand cu usurinta de la o stare la alta.

Subiectul al 26 –lea

Expune subiectul unui text narativ, apartinand lui Mihail Sadoveanu.

Baltagul

Structura si rezumat

Romanul contine trei parti:

a. pregatirile pentru drum ale Vitoriei Lipan

b. Parcurgerea traseului initiatic

c. Razbunarea Vitoriei

Romanul se deschide cu o legenda despre Dumnezeu, care cand a alcatuit lumea a dat fiecarui neam cate un semn:

- tiganului i-a dat cetera;

- neamtului surubul ;

- turcului sa aiba putere asupra altora cu sabia ;

- sarbului sapa ;

- muntenilor nu a mai avut ce sa le dea si le-a dat inima usoara,  si femei iubete si frumoase.

     Dupa aceasta incepe prezentarea familiei Vitoriei Lipan.

     Firul epic al romanului este dinamic, deoarece urmareste drumul pe care il parcurge Vitoria pentru descoperirea sotului sau.

     Inainte de a pleca la drum, Vitoria merge la parintele Danila ca sa-i citeasca slujbele si apeleaza la baba Maranda, vrajitoarea satului.Tine post negru 12 vineri , se inchina la icoana Sf. Ana, de la manastirea Bistrita. Face pregatirile pentru drum, vinde produsele, lasa gospodaria in seama lui Mitrea, o duce pe Minodora la manastire. Lui Gheorghita i se da un baltag care este sfintit.

     Vitoria porneste la drum calauzita de sentimentul datoriei fata de sot si fata de traditie.

     Drumul reprezinta un traseu initiatic, punandu-se in antiteza doua mentalitati: cea traditional – arhaica reprezentata de satul de munte, si cea moderna, fata de care  Vitoria manifesta respingere, dispret si neincredere. Cu o oarecare teama si sub imperiul emotiilor, Vitoria urmeaza traseul parcurs de Nechifor, poposind pe la hanuri si intreband despre sotul sau.

      Cand ajung la Bicaz, Vitoria si Gheorghita poposesc la hanul lui Donea. Hangiul il cunostea pe Nechifor despre care afirma ca era « om vrednic si fudul” si avea cal bun.

       Urmatorul popas este la Calugareni, unde Vitoria discuta cu sotia lui David de la care afla ca Nechifor trecuse pe aici. De la domnul David afla ca Nechifor avea asupra lui multi bani, hangiul isi manifesta supararea ca oierul avea obiceiul de a porni noaptea la drum. Tot in aceasta localitate, Gheorghita afla legenda despre Piatra Teiului. Legenda spune cum ca intr-o noapte diavolul ar fi rupt o piatra din varful Ceahlaului si a vrut s-o lepede de-a curmezisul Bistritei, sa opreasca apele si sa inece cuprinsul. Dar cum o ducea in zbor, l-a apucat cantarea cea din urma a cocosilor si a lepadat-o fugind in pustie.

     La Farcasa, cei doi calatori stau de vorba cu potcovarul Pricop, care le relateaza despre Nechifor ca era om curajos si pleca la drum asupra noptii.

       La Borca devin martorii unui botez. Vitoria daruieste un capat de zahar mamei si bani pruncului.

In locul numit La Cruci intalnesc un alai de nunta. Vitoria face o frumoasa urare miresei, cinsteste cu nuntasi, dar se scuza ca nu poate participa la acest eveniment, deoarece o asteapta un drum lung, si greu pentru a-si gasi barbatul.

Ajungand in zona Dornelor, cei doi se intalnesc cu un strain care-i sopteste ceva Vitoriei. Vorbele omului o determina pe Vitoria sa porunceasca lui Gheorghita

sa-l paleasca cu baltagul. Strainul se sperie de glasul ei uscat si otravit si se indeparteaza, iar Gheorghita afla ca mama lui este autoritara si cu multa prezenta de spirit. La Dorna cei doi afla ca Nechifor a cumparat 300 de oi, iar apoi a plecat insotit de alti doi oieri.

La Suha sunt gazduiti de carciumarul Iorgu Vasiliu de la care afla ca muntele a fost trecut doar de doi ciobani , dintre care  cel cu caciula brumarie (Nechifor) disparuse. Un loc important in desfasurarea actiunii il constituie descoperirea cainelui Lupu. Lupu o

recunoaste pe Vitoria si tot el o duce pe Vitoria in prapastia de la Crucea Talienilor unde erau osemintele lui Nechifor. Initierea lui Gheorghita se face cand coboara in prapastie si-si privegheaza tatal.

Vitoria isi inhumeaza sotul dupa datina, tocmeste bocitoare si face un parastas la care ii cheama pe ucigasii sotului ei : Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Cei doi ucigasi se deconspira in urma vorbelor insinuante ale Vitoriei. Calistrat Bogza este lovit in frunte cu baltagul de catre Gheorghita si este muscat mortal de cainele Lupu , iar Ilie Cutui este luat de autoritati.  

                  

Subiectul al 27 –lea

Expune constructia subiectului unui  roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii  temporale si spatiale.

Morometii, de Marin Preda

            Actiune

           relatarea unor evenimente care este determinata de factori ai naratiei (tema, tipul de narator)= subiect ;

-        apare intr-o opera epica sau dramatica;

-        actiunea era dominanta in structura prozei pana in secolul al 19-lea ;

           Povestirea se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei Moromete, al lui Birica, apoi Tugurlan etc. Romanul are trei parti, care corespund unor etape din viata familiei:

1.     stabilirea unui mod de viata, iluzia ca timpul sta si vesnici;

2.     plecarea lui Achim la Bucuresti si inceperea unei perioade de framantari sufletesti;

3.     dupa scena secerisului, incep necazurile si problemele care nu se mai rezolva.

            Romanul incepe in maniera realista, cu fixarea spatio-temporala a actiunii: cu cativa ani inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial, intr-un sat din campia Dunarii. Incipitul aduce in prim-plan problema timpului.  „Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici, fara conflicte mari.”

           Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor insisi, aflati in pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Nicolae Moromete care cred ca sta in puterea lor de a evita marile conflicte . Naratorul ne induce in eroare pentru a face mai viu conflictul , mai puternica iesirea acestei lumi din matca. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sanul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intai se petrece de sambata seara pana duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei cu Birica.  Ritmul evenimentelor se precipita in ultima parte a volumului I, semn al faptului ca „timpul nu mai avea rabdare”. Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial.  Primul volum are o constructie clasica, simetrica, incepe si se sfarseste cu tema timpului.

   Noutatea romanului consta si in faptul ca prezinta o lume mai putin descrisa in proza romaneasca pana la Marin Preda – campia Dunarii.

    Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei.

     Familia lui Moromete este si ea ma de tot felul de conflicte in aparenta minore, dar care vor duce treptat la destramarea ei.

     Starea conflictuala este permanenta.

Exista conflicte intre:

  1. Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe nume, fapt promis de Moromete cand acesta vanduse un pogon de paman din zestrea sotiei;
  2. frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile existente intre copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete.
  3. Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala;
  4. tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.

Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la banca si alte datorii de gospodarie.





Subiectul al 28-lea

Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta).

Pastelul Malul Siretului, de Vasile Alecsandri, a aparut in   “Convorbiri literare”  -   1 mai 1869.

Titlul contine in el chiar specia literara a pastelului.

Pastelul– specia genului liric, in care se descrie un colt de natura, un peisaj, prin intermediul caruia  poetul isi exprima indirect sentimentele.

Tabloul de natura descris este doar un pretext pentru meditatia poetului asupra trecerii timpului (panta rhei) – fugit irreparabile tempus si asupra tragismului conditiei umane. Omul este singura faptura din univers constienta de relativitatea existentei omenesti, ceea ce ii umbreste fericirea.

Elemente de recurenta (motiv, laitmotiv)

Apar in text motive subordonate campului lexical - semantic al naturii:

raul, malu-i verde, prundisul lunecos, malul nasipos,  salcie pletoasa, viespe sprintioara, salbatici rate, soparla de smarald, lunca, nasipul cald. Ele sugereaza o natura in miscare, trezita la viata, surprinsa in primul moment al zilei.

Ca un laitmotiv al textului putem mentiona imaginea raului care curge, exprimand ideea timpului care trece ireversibil si a neputintei omenesti de a se sustrage aceleeasi legi universale a mortii.

EX. - apa curge  (strofa 2) si raul curge  (strofa 4)  -  evidentiaza obsesia poetului si tensiunea interioara.

Subiectul al 29 –lea

Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate apartinand lui Mihai Eminescu.

Romantismul - Curent literar aparut in secolul al XIX –lea, in Europa.

Cultiva:

-        subiectivismul, originalitatea;

-        dezvolta poetica imaginatiei si a visului;

-        cultivarea sentimentului si a fanteziei creatoare;

-        confesiunea;

-        evadarea din realitatea imediata;

-        cadrul preferat: peisajul nocturn;

-        teme predilecte: natura, iubirea, conditia omului de geniu;

-        ironia si antiteza.

Glossa

Aparitie - decembrie1883, vol. de poezii, ed. Princeps, ingrijita de Titu Maiorescu

Glosa = specia genului liric; poezie cu forma fixa(rondelul,oda,sonetul, gazelul);

Continutul Glossei e exclusiv romantic prin ideile pe care le dezbate, dar forma ei este clasica prin :

-        cultivarea perfectiunii versului;

-        interesul fata de cultivarea antichitatii greco-latine;

-        dominatia ratiunii ca forma de autocunoastere;

Tipul poemului  -  este o poezie filosofica prin ideile pe care le dezbate , idei preluate din filosofia greceasca si romantica (Kant si Schopenhauer – filosofi romantici). Textul este o profesiune de credinta romantica, pe tema conditiei omului de geniu.

Geniul poate distinge binele de rau prin intelegerea lumii ca o succesiune de aparente. Fericirea apare ca o iluzie efemera, de care omul de geniu e constient.

Lumea este privita ca o sirena , care intinde “lucii mreje”; lumea atrage prin spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada in mrejele ei.

‘Ca un cantec de sirena,

Lumea-ntinde lucii mreje ;

Ca sa schimbe-actorii-n scena,

Te momeste in varteje.’

 Apare o idee de origine schopenhaueriana, romantica, cea a prezentului etern:

“Tot ce-a fost ori o sa fie/ In prezent le-avem pe toate”;

In strofa a 7-a apare o satira—OPERA LIRICA IN CARE POETUL IRONIZEAZA DEFECTELE MORALE ALE OAMENILOR –foarte fina la adresa lumii comune , sugerata prin cuvinte ca :”misei”, “natarai”;

‘De te-ating, sa feri in laturi,

De hulesc, sa taci din gura;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Daca stii a lor masura.’

Ironia este un procedeu preferat de romantici, la fel ca si antiteza.

Poezia este structurata pe antiteza, procedeu exclusiv romantic;

-   la nivel de cuvinte:

-         “toate-s vechi si noua toate”;

-         “ce e rau si ce e bine”;

-        viitorul si trecutul;

-    ea se realizeaza si intre omul de geniu si omul comun:

omul comun                                            omul de geniu

“hulesc”                                                   “sa feri in laturi”

“te-or intrece”                                          “ramai la toate rece”

“te momeste”                                            “sa taci din gur”

“lumea-ntinde lucii mreje”

Subiectul al 30-lea

Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta).

Oda (in metru antic), de Mihai Eminescu

Aparitie

           - prima sa varianta dateaza din perioada cand Eminescu era la Berlin (1873-1874);

           - initial, poezia a fost alcatuita din 11 strofe, ajungand in forma finala la 5 strofe; oda era dedicata lui Napoleon .    

          Titlul contine specia literara a poeziei.                                                                 

Oda = specia genului liric, in care sunt exprimate sentimente de admiratie pentru o persoana , o idee; presupune un ton solemn;

           Forme: eroica ,sacra, erotica , patriotica .

           Cel mai mare reprezentant al odei este Horatiu; are un ciclu de poezii =ODE .

Metrul antic = metru alcatuit din versuri lipsite de rima, bazate pe alternanta ritmica a silabelor lungi cu  cele scurte, caracterizat prin rostire sacadata  si tonalitate solemna .

           Poezia este organizata in patru secvente poetice majore, corespunzatoare celor patru ipostaze ale eului liric. Secventa poetica – sir de imagini care se succed intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar.

1.       

-     tanar, solitar, visator, optimist;

-     nemurire;

-     poetul se afla intr-o  ipostaza meditativa, contemplativa;

-     singuratatea este caracteristica omului superior; doar in singuratate se  pot obtine performante spirituale;

      -     mantia sugereaza izolarea, dar si nobletea spirituala ;

     -      imperfectul ‘nu credeam’ asaza textul sub semnul evocarii.

      2.

      - adv. “deodata” semnaleaza aparitia iubirii – a suferintei – in viata eului liric;

      - oximoronul “placere – durere “ii descopera poetului omenescul din el si il coboara din sfera abstractului in cea a concretului: ‘suferinta tu, dureros de dulce’ ; ‘voluptatea mortii’;

      - suferinta omului de geniu este mai mare decat cea a omului simplu;

      - pron. pers. “tu” desemneaza suferinta provenita din iubire, ceea ce il face pe om sa revina in sfera concretului;

      - aparitia suferintei, provenite din sentiment, ii descopera omului de geniu conditia tipic umana, una marginita, limitata, dar plina de pasiune;

 3.

-    Nessus si Hercul sunt arhetipuri ale suferintei cauzate de iubire ;

-     exista un camp lexical- semantic al arderii : ma vaiet, ma topesc, ard, focul, mistuit, rug, flacari ;

-     verbele la prezent (ard, nu pot, ma topesc) sugereaza starea prezenta a poetului ;

           -     suferinta eului liric este continuata in aceasta strofa prin adv. “jalnic” si “chinuit” ;

           -     “haina lui Hercul” poate reprezenta suferinta existenta in apropiere;

           -      subst. “vis” indica aspiratiile inalte ale poetului, de neindeplinit;

           -     suferinta este una mare, ea fiind asemanata  cu arderea pe rug de viu:”propriul rug”;

           -     vb. “reinviu” ne duce cu gandul, ca, pe langa inaltul ideal , poetul mai are o dorinta, aceea de a reveni la starea de liniste anterioara.

             4.

           -  verbele la imperativ exprima puternica dorinta a poetului de recuperare a sinelui pierdut : vino, reda-ma ; 

           -  metafora ‘ochii tulburatori’ – exprima suferinta din iubire ;

           -   ‘nepasare trista’-  metafora ce exprima dorinta de recuperare a linistii initiale ;

           - intreita folosire a pronumelui pers. de pers. I finalizeaza aceasta lectie despre iubire si despre moarte,

Subiectul al 31 –lea

Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresiviate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.

[Afara-i toamna]

Aparitie : 1 oct. 1879, « Convorbiri literare »

Tema : iubirea si natura.

Elemente de versificatie:

Sonetul = 2 catrene si doua tertine = 14 versuri; Eminescu adopta structura sonetului italian;

 - rima imbratisata in catrene, rima libera in tertine, feminina;

 - ritmul iambic;

 - masura metrica de 11 silabe (endecasilebul);

Procedee artistice:

 - observam prezenta epitetelor, care surprind trasaturi definitorii ale celor doua universuri create ( cel interior – iubirea , cel exterior – natura ): “ frunza imprastiata “, “ grele picuri”, “ roase plicuri “, “dulci nimicuri”, “basmul vechi”,

“moale pas”, “maini subtiri si reci “;

 - predomina imagini vizuale, poetul foloseste lexeme populare: zvarle, picuri, zloata, nime-;

In strofa  a III- a identificam metafora “ceata” care simbolizeaza intrarea intr-un spatiu nedefinit, de poveste; senzatia aceasta este amplificata de epizeuxis: “in juru-mi creste ceata randuri-randuri”;

Trezirea la realitate se face in urma aparitiei feminine sugerata prin “ fosnirea unei rochii “ si “ pasul moale”.

Subiectul al 32 – lea

Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, pe baza unei poezii romantice studiate, apartinand lui Mihai Eminescu.

Glossa

Aparitie - decembrie1883, vol. de poezii, ed. princeps, ingrijita de Titu Maiorescu

Tipul poemului  -  este o poezie filosofica prin ideile pe care le dezbate, idei preluate din filosofia greceasca si romantica (Kant si Schopenhauer – filosofi romantici).

Poezie gnomica = in care se gasesc sentinte, maxime, reflectii etc.

Tema – este un cod etic al omului de geniu care arata ca omul superior trebuie sa se renunte la fericirea iluzorie a vietii omenesti si sa se autocunoasca prin ratiune si contemplatie.

Apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si in strofele 6si 8 – ipocrizia lumii—apare si la Shakespeare:“Alte masti ,aceeasi piesa  /Alte guri , aceeasi gama“; lumea este privita ca o scena in care oamenii sunt actorii,  jucand diverse roluri.

 -  apare motivul lumii - sirena , care intinde “lucii mreje”; lumea atrage prin spectacolul si carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada in mrejele ei.

‘Ca un cantec de sirena,

Lumea-ntinde lucii mreje ;

Ca sa schimbe-actorii-n scena,

Te momeste in varteje.’

-  apare motivul schopenhauerian al prezentului etern :

“Tot ce-a fost ori o sa fie/ In prezent le-avem pe toate”;

Subiectul al 33 –lea

Prezinta particularitatile de structura si de expresivitate caracteristice simbolismului, intr-o poezie studiata.

Apare in vol. Plumb(1916).

Ca specie literara este un pastel modern. Desi aparentele sunt de poezie descriptiva, totusi accentul se pune pe conturarea unei stari sufletesti.

Eul liric bacovian este impersonal, obiectivat, el nu este prezent in text prin marci lexico-gramaticale si totusi fiecare detaliu sugereaza existenta lui .

Tipul de lirism este unul subiectiv, poetul exprimand prin avalansa de non-culori (alb-negru), ideea de moarte.

Poetul foloseste tehnica sugestiei pentru a trata problema mortii si nu cea a discursului poetic, care consta intr-o suita de argumentari.

Tema poeziei este cea a mortii sufletesti si a singuratatii, exprimata in versul- cheie al poemului : « Decor de doliu funerar »

La nivelul fonetico-prozodic, observam organizarea poeziei in catrene si un vers suspendat. Rima este imbratisata. Ritmul este iambic. Masura metrica este de 8-9 silabe. Prezenta aliteratiei vocalei u, i, asigura muzicalitatea textului :  « Copacii albi, copacii negri »(6 ocurente) ; « Decor de doliu funerar »

La nivelul lexical-semantic, poezia este structurata in jurul a doua simboluri cromatice, alb-negru, ambele exprimand doliu. Exista doua epitete care determina substantivul parcul : secular, solitar. Ambele epitete semnifica ideea de singuratate si de continuitate a acestui sentiment.

Exista doua planuri : unul exterior, al naturii(copaci, parc, pene , frunze, pasare) ; un plan interior , sugerat prin versuri ca « decor de doliu funerar », un pleonasm cu valoare stilistica, « regretele plang iar ».

Primul vers din fiecare strofa este reluat la sfarsitul strofei, creand senzatia de spatiu inchis, de cerc , de claustrare.

In strofa a doua, simbolica este imaginea unei pasari care strabate parcul. Vb. strabate presupune o miscare greoaie, chinuita. Pasarea este un simbol al mortii, un mesager care-i aminteste omului de sfarsit. Epitetul personificator « glas amar » (sinestezie) sugereaza starea launtrica a eului liric, o stare de tristete, dar si de resemnare in fata mortii.

In strofa a treia, senzatia tanatica se amplifica la maxim prin avalansa de alb si de negru, care invadeaza spatiul exterior si, in final, sufletul omului.

Strofa se incheie cu un vers concluziv : « Decor de doliu funerar »

Intre cele trei strofe, poetul plaseaza un vers izolat, care incepe printr-un substantiv fixand  locul. Parcul este un spatiu inchis, un topos al vietii si al mortii.

Ultimul vers, « In parc ninsoarea cade rar », contrasteaza cu restul poeziei, exprimand indiferenta naturii in fata spaimelor omului.

Lexemele « regretele », si  « fantomele » reflecta un spatiu al mortii.

La nivelul morfo-sintactic, observam prezenta substantivelor si a adjectivelor in numar mare, lucru pentru care poezia poate fi considerata un pastel. Verbele sunt la prezent, aratand persistenta sentimentului produs de acest spectacol al iernii.

Enuntul este simplu, alcatuit din propozitii principale. Observam in strofa a treia lipsa predicatului.

Subiectul al 34 –lea

Evidentiaza rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui George Bacovia (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, motiv poetic, laitmotiv).

Plumb - Apare in vol. Plumb (1916).

Este un monolog, o confesiune lirica; poetul nu ne vorbeste in mod direct despre tema mortii, dar ne sugereaza aceasta idee prin anumite detalii ale decorului.

Poezia da impresia de monotonie, de repetitie, dar poetul reuseste sa contureze tema ei prin jocul de imagini plastice si auditive.

Cuvantul-cheie al poeziei este plumbul, care apare si in titlu, el este un simbol neconventional, plurivalent sau plurivoc(cu mai multe sensuri).

Plumbul este un metal greu de culoare cenusie, dobandind anumite semnificatii in text : apasare sufleteasca, greutate, solitudine, moarte sufleteasca, impietrire, izolare de ceilalti prin lipsa de comunicare.

La nivelul lexical- semantic, identificam prezenta unui registru funerar, sugerat prin motivele: sicriele, flori, cavou, funerar vestmant, coroanele, plumb, mort. Toate aceste elemente ale universului funerar sunt insotite un determinantsubstantivul plumb(laitmotiv).

Senzatia finala este de asfixiere a realului.

Motivul cavoului sugereaza un spatiu inchis al izolarii, putand semnifica lumea meschina in care lipseste comunicarea reala.

Relatii de simetrie

La nivel sintactic, identificam folosirea paralelismului sintactic (figura de constructie, constand in repetarea unor structuri sintactice asemanatoare sau identice), prin care se face o corespondenta intre lumea exterioara si lumea poetului :

Dormeau adanc/dormea intors

Sicriele de plumb/amor de plumb

Stam singur in cavou/stam singur langa mort

Era vant/era frig

Subiectul al 35-lea

Evidentiaza elementele de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Lucian Blaga (la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, motive poetice, relatii de opozitie si de simetrie).

Paradis in destramare

Apare in vol. Lauda somnului(1929).

Poezia are tente expresioniste prin cultivarea unui sentiment de deznadejde si prin strigatul disperat al omului modern care se simte prins intr-o lume din care lipsesc semnele sacrului.

Titlul este o metafora care exprima ideea unei lumi desacralizate; totodata, identificam un oximoron, substantivul paradis sugereaza ordinea, perfectiunea, armonia, in timp ce lexemul destramare arata ideea de pierdere a dimensiunii sacre.

Titlul poemului surprinde o lume aflata intr-o stare de desacralizare dupa caderea paradisiaca. Dumnezeu este absent nu pentru ca s-ar fi retras din lume, ci deoarece omul nu mai poate percepe semnele divinului. Sentimentul dominanat este cel de tristete si de nostalgie. Omul a pierdut paradisul pentru ca s-a comportat uman, are nostalgia paradisului pastrand amintirea lui, deoarece a gustat din fericirea aceea. Poemul aminteste de cuvintele filosofului german Heidegger : sein zum Tode ( alunecarea spre moarte).

Poezia se structureaza in jurul a doua motive poetice: sacrul si profanul.

Sacrul este punctat prin cuvintele : ‘portarul inaripat’, ‘serafimi’, ‘arhangheli’, ‘porumbelul Sf. Duh’, ‘ingerii’, ‘apa vie’.

Profanul  isi subordoneaza lexeme precum ‘cotor de spada’, ‘invins’, ‘parul nins’, ‘pluguri de lemn’, ‘paianjeni’, ‘vor putrezi’.   

Personajele biblice (care apartin sacrului) apar in ipostaze neadecvate profane):

-        portarul inaripat – heruvimii- tine in mana ‘un cotor de spada’ , aratand inutilitatea propriei existente ;

-        serafimii au parul nins, ei fiind atinsi de trecerea timpului ;

-        arhanghelii ara cu pluguri de lemn si isi simt aripile grele, imagine ce sugereaza coborarea in profan si nu zborul sau ascensiunea ;

-        porumbelul Sf. Duh devine un mesager al sfarsitului si nu un sol al pacii. Misiunea lui este de a sugera ‘marea noapte’ in care intra spiritul uman.

-        Ingerii se comporta uman, fiind atinsi de frig si de  somn.

-        Apa vie este un simbol al cunoasteriiprofunde, dar ea este umpluta de paianjeni sugerand ideea ca adevarurile se refuza lumii moderne.

Subiectul al 36-lea

Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.

Arghezi a scris 16 Psalmi, dintre care 9 sunt in Cuvinte potrivite(1927).

Surse de inspiratie:

-        cei 151 de psalmi din Psaltire ;

-        cei 4-5 ani de viata monahala de la Cernica, timp in care lecturile religioase si-au pus amprenta asupra lexicului poetului.

Te dramuiesc in zgomot si-n tacere

Poezia moderna argheziana are urmatoarele caracteristici:

  • Tonul usor exaltat: Poezia are structura unui monolog dialogat, adresat

Divinitatii, fiind formata din patru catrene.

  • Transcendentul este perceput ca ecou nedeterminat;
  • Preferinta pentru specii literare ce trateaza probleme filosofice ca psalmul (gr.psalmos «imn »)- specie a liricii religioase . Psalmii apar in V.T. ca imnuri sacre ale poporului evreu. Atribuiti regelui David, Psalmii au inceput sa fie cantati si in biserica crestina. Sunt imnuri de slava, de multumire adrsate Divinitatii. In literatura laica, psalmul denumeste o specie de poezie filosofica , in care sunt exprimate de cele mai multe ori dileme existentiale(raportul om - Divinitate).
  • Ipostaze originale ale Divinitatii:

-  Dumnezeu apare in ipostaza de soim si de vanat, pe care poetul il cauta

« in zgomot si-n tacere ». Este prelucrat aici motivul vanatorii. Dilema interioara a psalmistului este sugerata prin interogatiile : «Sa te ucid ?Sau sa-ngenunchi a cere ?».  El ezita intre dorinta de a distruge orice mit sau forma de idealitate si ingenuncherea in fata Stapanului ceresc.

-        Dumnezeu apare in ipostaza de ideal: « Esti visul meu din toate cel frumos. » In strofa a treia ,

-        Dumnezeu apare ca o virtualitate: “ Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti.”

  • Imagini condensate ale uratului: spaime, tulburari.
  • Vrea sa dezorienteze, sa tulbure omul.
  • Limbajul este imprevizibil si parcurge cele mai diverse modulatii: melancolie, contemplatie, ironie, exasperare.

In ultima strofa, suferinta poetului atinge paroxismul, psalmistul nedorindu-si o inclestare cu Dumnezeu  din care sa iasa biruitor, ci doar pentru a-l pipai. Exasperarea sa atinge apogeul in ultimul vers, cand exclama: «Vreau sa te pipai si sa urlu este». Dorinta celui care cauta este de a gasi ceva care sa ii certifice clar existenta Divinitatii. 

  • Sintaxa se dezarticuleaza: «Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti.»
  • Cuvantul este o fiinta vie mai puternic decat cel care il manuieste. Arghezi foloseste lexicul religios: credinta, tagada.
  • Alternanta spatiala inaltime – pamant;
  • Teme:

      -  contradictia extrema: Psalmistul oscileaza intre evlavie si revolta, intre credinta si tagada :

      « Te caut mut, te-nchipui, te gandesc »-credinta

      « Cercasem eu cu arcul eu/ Sa te rastorn pe Tine, Dumnezeu »-tagada

-        conditia umana raportata la conditia divina (tema psalmilor arghezieni); cele doua motive centrale ale Psalmilor sunt : Divinitatea si Psalmistul.

-        Cautarea absolutului este tema psalmului «Te dramuiesc in zgomot si-n tacere»

Subiectul al 37-lea

Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.

Ion Barbu

[Din ceas, dedus]

Poezia a aparut in volumul Joc secund, din1930.

Este o arta poetica, adica o opera in care poetul isi exprima conceptiile despre menirea sa si despre modul in care trebuie scrisa o opera artistica. 

      Poezia moderna barbiana are urmatoarele caracteristici:

-    o trasatura importanta a textului este muzicalitatea.

-    Prima strofa este eliptica de predicat (nu are predicat).

-  Apar termeni din diverse arii semantice:

·       din sfera semantica a realitatii concrete: creste, cirezi, harfe, clopote, meduze.

·       din sfera semantica a muzicii : harfe, cantec, clopotele;

·       din sfera semantica a matematicii : ceas, grupuri, secund, insumate.

-  Intalnim neologisme cu functie de epitete :

-        cirezi agreste ;

-        mantuit azur ;

-        nadir latent ;

     -  Poezia cuprinde 2 simboluri astrale antonimice :

-        Zenitul – punctul cel mai inalt de pe bolta cereasca reprezentat in poezie prin metafora « adancul acestei calme creste » ce sugereaza transcendentul, lumea esentelor ;

-        Nadirul – punctul diametral opus zenitului reprezentand universul artistic.

     Daca lumea reala exista sub zenit, poezia traieste sub semnul nadirului, in reflectare.

     -  Barbu pleaca de la o idee platoniciana in poezie.

I.                Exista in cer o lume a esentelor, a prototipurilor, a modelelor.

II.              Lumea reala, a noastra, este o copie a lumii esentelor. Tot ce exista pe pamant are un etalon in cer.

III.            Lumea artelor este o copie a lumii noastre, adica o copie a copiei, o imitatie a imitatiei.

In viziunea lui Platon, arta este vazuta ca un nivel in care jocul capteaza doar copiile imperfecte. El vede arta peiorativ (negativ).

La Ion Barbu, arta este vazuta ca un filtru. Ea nu degradeaza in raport cu esentele, ci face ca imaginea lor sa reatinga puritatea. Realul este transfigurat in imagini artistice : « Taind pe inecarea cirezilor agreste/ In grupurile apei, un joc secund , mai pur. » Arta este un joc secund, al imaginatiei. E o lume purificata prin oglinda, act clar de narcisism (autoiubire).

-      Versul trebuie eliberat de umplutura verbala, el trebuie sa surprinda esenta.

-     Harfele rasfirate simbolizeaza cantecul latent (ascuns) care exista in toate fiintele lumii. Poetul trebuie sa exprime toate aceste cantece existente in fiecare din noi : « Poetul ridica insumarea/ De harfe rasfirate ce-n zbor invers le pierzi » Cantecul inseamna creatia. Rostul poetului e ca al marii. Nu eul poetic e in prim plan, el trebuie sa ramana ascuns : « Si cantec istoveste ascuns cum numai marea/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi. »

     -   poezia apartine etapei ermetice (1925-1926)

Ermetismul- termen derivat de la numele zeului Hermes Trismegistul (socotit de alchimisti patronul stiintelor oculte). In poezie, ermetismul se manifesta prin incifrarea discursului liric intr-un spirit ezoteric (care poate fi  inteles numai de initiati). Un rol important in cristalizarea notiunii de poezie ermetica il au poetii francezi Stéphane Mallarmé si Paul Valéry.

-   Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna in centrul ei problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine(obiectivitate, impersonalizare).

Poezia se vrea a fi « un mod impersonal al Lirei ».- obiectiva si muzicala  

 

Subiectul al 38-lea

Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, pe baza unei poezii studiate apartinand modernismului.

Paradis in destramare, de Lucian Blaga

Apare in vol. Lauda somnului(1929).

Poezia are tente expresioniste prin cultivarea unui sentiment de deznadejde si prin strigatul disperat al omului modern care se simte prins intr-o lume din care lipsesc semnele sacrului.

Tema -ideea centrala la care se refera un text : copilaria, dragostea, timpul, razboiul, satul, orasul, jocul, calatoria, aventura, conditia geniului, singuratatea.

Ex. La tema dragostei putem avea :

-        dragostea ;

-        dragostea imposibila, intre entitati apartinand unor lumi diferite ;

-        dragostea neimplinita ;

-        dragostea platonica ;

-        dargostea carnala.

Motiv literar – unitate minimala care ajuta la conturarea temei intr-un text.

Motivul poate fi :

-        un personaj : eroul, copilul neascultator, indragostitul ;

-        un obiect : oglinda, fereastra, castelul, cartea, codrul, izvorul, luna ;

-        numere simbolice : 3,7,10 ;

-        fortuna labilis(soarta schimbatoare) ;

-        fugit irreparabile tempus (panta rei)- trecerea ireversibila a timpului ;

-        carpe diem(traieste clipa).

          Tema poemului surprinde o lume aflata intr-o stare de desacralizare dupa caderea paradisiaca. Acest lucru este aratat si prin titlu care e o metafora care exprima ideea unei lumi desacralizate; totodata, identificam un oximoron, substantivul paradis sugereaza ordinea, perfectiunea, armonia, in timp ce lexemul destramare arata ideea de pierdere a dimensiunii sacre. Dumnezeu este absent nu pentru ca s-ar fi retras din lume, ci deoarece omul nu mai poate percepe semnele divinului. Sentimentul dominanat este cel de tristete si de nostalgie. Omul a pierdut paradisul pentru ca s-a comportat uman, are nostalgia paradisului pastrand amintirea lui, deoarece a gustat din fericirea aceea. Poemul aminteste de cuvintele filosofului german Heidegger : sein zum Tode ( alunecarea spre moarte).

        Poezia se structureaza in jurul a doua motive: sacrul si profanul.

Sacrul este punctat prin cuvintele: ‘portarul inaripat’, ‘serafimi’, ‘arhangheli’, ‘porumbelul Sf. Duh’, ‘ingerii’, ‘apa vie’.

Profanul  isi subordoneaza lexeme precum ‘cotor de spada’, ‘invins’, ‘parul nins’, ‘pluguri de lemn’, ‘paianjeni’, ‘vor putrezi’.   

Personajele biblice (apartinand sacrului) apar in ipostaze neadecvate (apartinand profanului):

-        portarul inaripat – heruvimii- tine in mana ‘un cotor de spada’ , aratand inutilitatea propriei existente;

-        serafimii au parul nins, ei fiind atinsi de trecerea timpului;

-        arhanghelii ara cu pluguri de lemn si isi simt aripile grele, imagine ce sugereaza coborarea in profan si nu zborul sau ascensiunea;

-        porumbelul Sf. Duh devine un mesager al sfarsitului si nu un sol al pacii. Misiunea lui este de a sugera ‘marea noapte’ in care intra spiritul uman.

-        Ingerii se comporta uman, fiind atinsi de frig si de  somn.

-        Apa vie este un simbol al cunoasteriiprofunde, dar ea este umpluta de paianjeni sugerand ideea ca adevarurile se refuza lumii moderne.

Subiectul al 39 –lea

Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat.

Vasile Voiculescu

In gradina Ghetsemani

Este un poet care se inscrie in linia traditionalismului interbelic, alaturi de Ion Pillat.

Poezia apare in vol. Parga, 1921.

  • Tematica este una religioasa, reprezentand suferintele Mantuitorului inaintea rastignirii pe cruce. Ca sursa de inspiratie, poetul  pleaca de la textul Sf. Ev. Luca (22, 40-46).
  • Motive poetice subordonate temei sunt elementele religioase : cupa, tradarea.
  • Poezia este strabatuta de fiorul religios;
  • La nivel prozodic, poezia respecta canoanele clasice, fiind organizata in patru catrene, cu rima incrucisata si feminina; versul lung, de 14 silabe, prezenta cezurii, ritmul iambic si amfibrahic.
  • Se remarca predilectia pentru simbol, observam prezenta epitetelor si a

metaforelor.

          In strofa de inceput, este prezentata suferinta interioara a Mantuitorului, ca rezultat al conflictului dintre dimensiunea umana si cea divina. Mantuitorul este surprins intr-o ipostaza a umilintei, ‘cazut pe branci in iarba’, impotrivindu-se destinului, refuzand paharul. In versul al treilea, evidentiem un contrast cromatic, devenind un simbol  al dualitatii personajului:’sudori de sange’- ‘chipu-i alb ca varul’. Epitetul hiperbolic antepus ‘amarnica-i strigare’ exprima starea de jale, de rugaciune, care are ca efect producerea unei furtuni cosmice.

          In strofele a doua si a treia, motivul central este cel al cupei. Strofa a doua debuteaza cu o metafora ‘o mana nendurata’, sugerand expresia vointei divine.

Epitetul ‘grozava cupa’, accentueaza drama lui Iisus, care este tentat sa o refuze. Epitetul hiperbolic ‘sete uriasa’, exprima dorinta de impacare, de liniste a Mantuitorului. In ultimul vers, metafora ‘infama baututra’ exprima pacatele omenirii.

Continutul cupei este descris prin epitetele care sugereaza contrastul gustativ, dar si unul simbolic: ‘apa verzuie’- ‘sterlici de miere’;  ‘veninul groaznic’- ‘dulceata’.

             In strofa a patra, motivul central este cel al tradarii. Gradina este un topos spiritual al ispitirii. Natura este personificata: ‘maslinii  se framantau’, ‘pareau ca vor sa fuga’. Ultimele 2 versuri au o functie anticipativa, zborul uliilor simbolizand sfarsitul.

Ulii de seara- metafora pentru farisei.

Prada – metafora pentru Mantuitorul

·       Folosirea unor cuvinte populare : branci, sterlici, vraiste.

Subiectul al 40 –lea

Ilustreaza conceptul operational neomodernism, prin referire la un text liric studiat.

              Neomodernismul (al doilea modernism) se refera la generatia scriitorilor saizecisti. Liderul poetic al saizecistilor este Nichita Stanescu (1933-1983). Neomodernismul nu reprezinta o evolutie a poezieici o intarziere cu treizeci de ani fata de experientele Occidentului. In momentul aparitiei poeziei lui Nichita Stanescu, nicaieri in lume nu se mai scria poezie metaforica de tip modernist.

             Caracteristici ale poeziei saizeciste:

-        poetii trebuie sa se intoarca la izvoarele modernitatii interbelice (Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi);

-        cultivarea unui limbaj ambiguu;

-        se cultiva metafore subtile;

-        apar imagini insolite;

-        ironia;

-        reflectia filosofica.

 

Catre Galateea – 1965 – vol. Dreptul la timp

 

·       poezia valorifica un mit al Antichitatii (Galateea – Pygmalion se indragosteste

de propria opera, o sculptura , Galateea, rugandu-i pe zei s-o insufleteasca).

·       Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si

creatia sa. Astfel, poezia devine a arta poetica.

·       Eul liric subliniaza ideea ca nu cunoaste doar atributele celei careia i se

adreseaza, ci si ‘bataia inimii pe care urmeaza s-o auzi’, ‘sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o  spui’. Poetul foloseste enumeratii ample, pentru a-si exprima sentimentul de iubire :’toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile’. Personificarea ‘genunchiul pietrelor’ sugereaza insufletirea operei de arta. Eul liric apare in ipostaza unui Demiurg in fraza « Stiu/ tot ce e mai departe de tine ».

·       Orizontul cunoasterii e definit prin notiuni abstracte, care sunt si metafore:

dupa- amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creeaza cuvinte noi.

·       Galateea este o sculptura din piatra, nu din fildes, ca in mitul grecesc.

Ingenuncherea pe piatra este o imagine a suferintei si a jertfei creatorului.

·       Natura, universul sunt insufletite. Copacii devin’umbre de lemn ale vinelor

tale’, raurile devin ‘miscatoare umbre ale sangelui tau’, iar pietrele raman ‘umbre de piatra ale genunchiului meu’.  Primele doua metafore personificatoare exprima vitalitatea sculpturii, iar ultima arata suferinta, umilinta, jertfa, rugaciunea (‘si ma rog de tine, naste-ma’). Natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de mimesis: nu arta este o copie a lumii (o copie a copiei), ci lumea este o copie a artei. Adverbele de loc ‘departe’si ‘aproape’ sugereaza limitele cunosterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii.Poetul realizeaza ca numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea . Este nevoie de ceva mai mult, de cunoasterea poetica.

·       Tonul usor exaltat - Exista o anumita tensiune interioara care creste in poem.

Verbul la forma imperativa ‘naste-ma ’este un refren al poeziei(laitmotiv). El constituie totodata punctul culminant al dialogului artistului cu Galateea. ‘De ce creatia este implorata sa dea nastere creatorului ?’Deoarece creatorul si creatia se nasc si se sustin reciproc. Creatia este aceea care invesniceste numele autorului si il face sa treaca dincolo de timp, iar artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.

·       Versuri albe, inegale ca lungime. Ritmul interior. Poetul foloseste ingambamentul.

Subiectul al 41 –lea

Comenteaza elementele de limbaj si de expresivitate, dintr-un text poetic neomodernist, apartinand lui Nichita Stanescu.

Limbaj si expresivitate inseamna:

-        caracteristicile limbajului poetic(expresivitate, ambiguitate, sugestie);

-        procedee artistice/figuri de stil (figuri de sunet, figuri semantice, figuri sintactice);

-        elemente de versificatie.

Nichita Stanescu

 

Catre Galateea – 1965 – vol. Dreptul la timp

 

 

Tema poeziei este iubirea creatoare (iubirea si creatia), legatura dintre artist si creatia sa.

Astfel, poezia devine a arta poetica.

Poetul foloseste enumeratii ample, pentru a-si exprima sentimentul de iubire :’toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile’. Personificarea ‘genunchiul pietrelor’ sugereaza insufletirea operei de arta.

Eul liric apare in ipostaza unui Demiurg in fraza « Stiu/ tot ce e mai departe de tine ». Orizontul cunoasterii e definit prin notiuni abstracte, care sunt si metafore: dupa- amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea. Astfel, poetul creeaza cuvinte noi.

Natura, universul sunt insufletite. Copacii devin’umbre de lemn ale vinelor tale’, raurile devin ‘miscatoare umbre ale sangelui tau’, iar pietrele raman ‘umbre de piatra ale genunchiului meu’.  Primele doua metafore personificatoare exprima vitalitatea sculpturii, iar ultima arata suferinta, umilinta, jertfa, rugaciunea (‘si ma rog de tine, naste-ma’). Natura apare ca insufletita de opera si nu invers, rasturnandu-se conceptul traditional de mimesis : arta este o copie a lumii (o copie a copiei). Adverbele de loc ‘departe’si ‘aproape’ sugereaza limitele cunosterii de tip rational, care nu poate sa patrunda in esenta tainelor lumii.Poetul realizeaza ca numai cu ajutorul ratiunii nu poate crea . Este nevoie de ceva mai mult, de cunoasterea poetica.

Exista o anumita tensiune interioara care creste in poem.

Verbul la forma imperativa ‘naste-ma ’este un refren al poeziei(laitmotiv). El constituie totodata punctul culminant al dialogului artistului cu Galateea.

‘De ce creatia este implorata sa dea nastere creatorului ?’Deoarece creatorul si creatia se nasc si se sustin reciproc. Creatia este aceea care invesniceste numele autorului si il face sa treaca dincolo de timp, iar artistul este cel care da viata operei prin imaginatia si sensibilitatea sa.

Poezia este o invocatie catre Galateea. Galateea este iubita, dar si creatia.

Versuri albe, inegale ca lungime .

Ritmul interior. Poetul foloseste ingambamentul.

Subiectul al 42 -lea – Ilustreaza conceptul operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic.

Arta poetica

-        crez literar, opera literara, care exprima principiile estetice ale autorului ei, conceptia acestuia despre menirea poetului, despre functiile literaturii, despre modul in care trebuie scrisa aceasta;

-        exemple de arte poetice:

·       Horatiu, Epistola catre Pisoni- arta trebuie sa imbine utilul cu placutul ;

·       Boileau, Arta poetica – formuleaza principiile clasicismului ;

·       Arta Poetica a lui Paul Verlaine exprima ideile simbolismului ;

·       Mihai Eminescu, Epigonii – isi exprima admiratia fata de inaintasi, precum si necesitatea ca poetul sa fie animat de un ideal inalt ;

·       Arghezi, Testament, poetul este un continuator al stramosilor lui tarani al caror drum spre cunoastere il exprima cartea ; 

·       Lucian Blaga, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii- poetul este adeptul cunoasterii luciferice (intuitive), din care face parte si cunoasterea poetica, opusul cunoasterii paradisiace(rationale).



 

Testament, de Tudor Arghezi

Este o arta poetica, un poem programatic aparut in primul volum de poezii argheziene – Cuvinte potrivite, 1927.      

Titlul semnifica intreaga opera a unui artist care este lasata ca mostenire spirituala generatiilor viitoare. Arghezi continua traditia scriitorilor pasoptisti, aparand in ipostaza de poeta vates, adica poetul profet. Poetul este un Mesia care isi asuma rolul de a scrie o carte. Eul liric sintetizeaza toate cantecele care exista virtual in fiecare din noi.

Poezia este in doua parti:

Prima parte are un caracter are un caracter adresativ (primele 12 versuri). Eul liric dialogheaza cu un lector imaginar incercand sa-l constientizeze pe acesta de insemnatatea operei artistice.

Cuvantul central este cel de carte, care apare surprins din mai multe unghiuri:

- cartea este privita ca un document scris ce salveaza de uitare numele artistului: „Nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/ Decat un nume adunat pe-o carte”

- cartea apare ca treapta ce realizeaza legatura dintre generatiile trecute si cele viitoare: „Cartea mea-i, fiule, o treapta”

- cartea este un hrisov, este asemanata cu Biblia pentru ca ea contine mostenirea spirituala a generatiilor: „Aseaz-o cu credinta capatai/ Ea e hrisovul vostru cel dintai”

-cartea este un document social care exprima suferinta poporului: „Ea e hrisovul vostru cel dintai/ Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele varsate-n mine”

In partea a doua a poeziei poetul exprima ideile esentiale ale sale. Cartea apare ca expresie a progresului omenirii de la munca fizica la munca intelectuala: „Ca sa schimbam acum intaia oara/ Sapa-n condei si brazda-n calimara”.

Metafora „cuvinte potrivite” are mai multe conotatii in text:

- opera trebuie sa fie un act de truda, de munca: „Si framantate mii de saptamani/ Le-am prefacut in versuri si icoane”

- selectare, imbinare pentru a ajunge la un vers care sa exprime valori morale.

- poetul trebuie sa transfigureze realitatea, sa valorifice limbajul poporului care presupune originalitate, naturalete, plasticitate. Arghezi cultiva estetica  uratului, idee pe care o preia de Charles Baudelaire. El are misiunea de a valorifica acele cuvinte considerate pana atunci non-poetice: „Facu-i din zdrente muguri si coroane”, „Veninul strans l-am preschimbat in miere”.

- poetul are si un rol social, el trebuie sa exprime atat suferinta confratilor sai, cat si sa le aline durerea: „Am luat ocara/Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure”.

Arghezi recunoaste ca opera artistica nu este doar produsul inspiratiei divine ci si al eforturilor, al trudei: „Slova de foc si slova faurita/ Imparecheate-n carte se marita”. Identificam doua metafore; „Slova de foc” reprezinta inspiratia, „slova faurita” munca.

Versificatia  este traditionala prin cultivarea unei rime pereche si moderna prin ritmul neregulat.

Subiectul al 43 - lea

Ilustreaza conceptul operational comedie, prin referire la o opera literara studiata.

Comedia – specie a genului dramatic, aparuta in Antichitate, sec. 6 i.Hr.,  care prezinta personaje, intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul , avand un final fericit.

Tipuri : comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intriga, de salon, eroica, grotesca.

Autori : Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.

Caracteristici :

  1. starneste rasul;

Exista diferite situatii comice, diferite greseli de exprimare care produc rasul. In acest sens, Caragiale foloseste procedee specifice teatrului clasic, facand apel la incurcatura (determinata de pierderea banului), la coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca acela la care recurge Catavencu), la quiproquo (inlocuirea lui Catavencu, in final, cu Agamita Dandanache).

  1. conflict derizoriu (nesemnificativ);

Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipatescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevarat personaj, care trece din mana in mana, generand si intretinand intriga, contribuind la mentinerea tensiunii dramatice.

Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transforma intr-o importanta sursa a comicului.

  1. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, avand defecte morale care sunt satirizate;

     Tipurile de personaje reflecta anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia adulterina; Trahanache – sotul incornorat; Pristanda – politaiul slugarnic; Catavencu – demagogul etc. 

  1. conflict intre aparenta si esenta;

Personajele vor sa para altceva decat sunt. Observarea discrepantei intre aparenta si esenta produce efecte comice.

  1. deznodamant vesel;

Nae Catavencu este pus ca sa conduca manifestatia in cinstea lui Agamita Dandanache, iar personajele, care mai inainte au fost in conflict, acum se impaca, refaand pacea. Piesa se incheie intr-o nota comica, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constitutional».

  1. stil parodic.

Caragiale isi iubeste personajele, dar nu le iarta acele defecte care le face ridicole. 

Subiectul al 44-lea

Ilustreaza comicul (de caracter, de situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata.

Comicul – categorie estetica, ce desemneaza un fenomen care starneste rasul si care nu perecliteaza existenta celor implicati. Comicul provine dintr-o neconcordanta intre aparenta si esenta, intre adevar si minciuna, intre scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul, grotescul.

Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.

Comicul de limbaj este provocat de:

  1. prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsa de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant, plebiscit).
  2.  incalcarea regulilor gramaticale si a logicii

-        contradictia in termeni: «Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.»

-        asociatii incompatibile: «Idustria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire.»

-        nonsensul: « ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica»

  1. ticuri verbale:

-        Ghita Pristanda: curat murdar, curat constitutional;

-        Trahanache: aveti putintica rabdare;

Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite:

-        triunghiul conjugal: Zoe-Tipatescu-Trahanache;

-        cuplul Farfuridi- Branzovenescu;

-        incurcatura (pierderea scrisorii);

-        evolutia inversa (Catavencu);

-        quiproquo-ul (inlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);

-        orice scena in care apar efecte comice;

Subiectul al 45 - lea

Ilustreaza conceptul operational de drama, prin referire la o opera literara studiata.

Drama = specie a genului dramatic care apare in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in Franta si in Germania, cu precursori in Anglia epocii elisabetane(sec. 16-17).

Caracteristici:

    1. amestec de tragic si comic;

                 b.  protagonistul este un caracter complex, imbinand trasaturi pozitive si negative; Eroul camilpetrescian:

-        contemplativ, zdrobit de societate, evadand in arta si in dragoste: Ladima, Gheorghidiu,

-        incapabil de actiune, nu intelege mecanismul social, cauta dreptatea si dragostea absoluta : Gelu Ruscanu;

-        eroul dilematic : Pietro Gralla.

Gelu Ruscanu este personajul central al piesei. Dupa o iubire esuata, Gelu Ruscanu se angajeaza intr-o noua actiune a spiritului, de asta in plan social, pentru apararea ideii de dreptate absoluta. Fiind in posesia unui document din care reiese ca ministrul Justitiei a comis o crima ca sa-si insuseasca averea cuiva, el traieste o zguduire in constiinta. Singura iesire din criza pentru a scapa de acest sentiment al complicitatii este publicarea scrisorii. 

c. conflictul este puternic, intre forte adesea egale, si de natura psihologica;

Drama absoluta ne propune o calatorie in universul subiectiv al unei constiinte umane de o mare complexitate.          

Confruntarea Ruscanu-Praida (actul trei)este confruntarea dintre doi prieteni care lupta pentru aceeasi cauza politica, dar au conceptii filosofice diferite.

Gelu

Praida

- dreptatea este o idee absoluta

- priveste dreptatea din punct de vedere istoric:

‘Criteriul dreptatii e totdeauna o cauza este drept ceea ce slujeste cauza pentru care luptamcauza muncitoreasca’

           Dupa aceasta infruntare, Gelu este extenuat, datorita faptului ca Praida, prin cuvintele sale, atinge insasi ideea de dreptate absoluta, pe care o considera invulnerabila.

Confruntarea Ruscanu-Serban Saru-Sinesti-   Este un avocat cu o reputatie exceptionala mai puternic decat Gelu. El isi alege armele de la bun inceput si ataca prin surprindere, dominandu-si adversarul. Tot ce spune atinge puncte vulnerabile din constiinta eroului:

Crede Gelu ca un om care a intretinut relatii amoroase cu sotia altuia, are autoritatea morala de a se erija in rolul unui campion al dreptatii absolute?

Crede avocatul Gelu Ruscanu ca scrisoarea poate constitui o proba juridica importanta?

Dar Sinesti nu foloseste ca arma scrisoarea compromitatoare a lui Grigore Ruscanu. El isi da seama ca lupta cu Gelu e insolubila fiindca acesta a mostenit firea fanatica a tatalui sau, insetata de absolut.

Gelu masoara lucrurile cu criteriul eternitatii. Vrea o dragoste eterna (‘O iubire daca nu e eterna nu e nimic.’), apoi o dreptate eterna (‘Dreptatea este una pentru toate timpurile.’). Conflictul interior se da intre dorinta da a atinge dreptatea si iubirea absoluta si neputinta de a le realiza aici pe pamant. Aceasta nepotrivire duce la esecul personajului.

       d. deznodamantul este mai apropiat de realitate decat in tragedie sau comedie;

Gelu Ruscanu si tatal sau, Grigore, sunt naturi foarte asemanatoare, indivizi de exceptie, avand ‘aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului’. Cand Gelu afla de frauda comisa de tatal sau, se simte lovit in adancul sufletului, dar in acelasi timp, indignarea ca acesta s-a dovedit om ca toti ceilalti, adica vulnerabil, e mai puternica decat slabiciunea. Punctul culminant este atunci cand Gelu afla ca tatal sau s-a sinucis. Imaginea lui Grigore Ruscanu se restaureaza in sufletul fiului sau, purificata, intensa, absoluta. Sinuciderea inseamna pentru eroul lui Camil Petrescu un act lucid de constiinta. Eroul se va sinucide descoperind identitatea tragica dintre el si tatal sau. Grigore Ruscanu este un avatar, intr-o alta epoca a aceluiasi prototip uman.

‘Caracteristica dramei este sa fie adevarata.’(Victor Hugo)

e.     renuntarea la regula celor trei unitati clasice: de loc, de timp si de actiune;

f.      stilul este conform cu mediul social si cultural in care se situeaza actiunea.

Reprezentanti:

6.     drama istorica: B.P.Hasdeu, Razvan si Vidra; Vasile Alecsandri, Despot- Voda ;

7.     drama poetica: Lucian Blaga, Mesterul Manole, Arca lui Noe;

8.     drama de idei: Camil Petrescu, Suflete tari, Act venetian, Danton, Jocul ielelor.

Drama de idei, drama absoluta

Caracteristici:

- conflictul se desfasoara prin dezbatere de idei, prin infruntarea de sentimente, vointe, personalitati;

-  actiunea este concentrata in timp;

-  confruntarea cu realitatea sociala se face din perspectiva unui ideal;

-   preocuparea pentru transmiterea unui mesaj.

Camil Petrescu sustine si scrie un teatru de idei, o drama a absolutului. Teatrul trebuie sa prezinte cazuri de constiinta. Este influentat de dramaturgul norvegian Henrik Ibsen. Actiunea dramei absolute se desfasoara la nivelul constiintei. Drama este provocata de nevoia eterna de absolut a omului si imposibilitatea lui de a gasi certitudini. In conceptia lui Camil Petrescu, drama absoluta nu e acelasi lucru cu drama de idei. E drept ca eroul lui vede idei, dar teatrul de idei, dupa Camil Petrescu inseamna altceva: punerea in dialog dramatic a unor idei filosofice.

          ‘Teatrul nu este si nu poate fi altceva decat o intamplare cu oameniIdeile trec, oamenii raman.’         

Subiectul al 46-lea

Expune constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii spatio-temporale), intr-un text dramatic studiat.

Jocul ielelor, de Camil Petrescu

       Conflictul se desfasoara prin dezbatere de idei, prin infruntarea de sentimente, vointe, personalitati.

       Conflictul este puternic, intre forte adesea egale, si de natura psihologica;

       Drama absoluta ne propune o calatorie in universul subiectiv al unei constiinte umane de o mare complexitate.           

      Conflict exterior  (intre personaje)

      Confruntarea Ruscanu-Praida (actul trei)este confruntarea dintre doi prieteni care lupta pentru aceeasi cauza politica, dar au conceptii filosofice diferite.

Gelu

Praida

- dreptatea este o idee absoluta

- priveste dreptatea din punct de vedere istoric:

‘Criteriul dreptatii e totdeauna o cauza este drept ceea ce slujeste cauza pentru care luptamcauza muncitoreasca’

           Dupa aceasta infruntare, Gelu este extenuat, datorita faptului ca Praida, prin cuvintele sale, atinge insasi ideea de dreptate absoluta, pe care o considera invulnerabila.

        Confruntarea Ruscanu-Serban Saru-Sinesti-   Este un avocat cu o reputatie exceptionala mai puternic decat Gelu. El isi alege armele de la bun inceput si ataca prin surprindere, dominandu-si adversarul. Tot ce spune atinge puncte vulnerabile din constiinta eroului:

Crede Gelu ca un om care a intretinut relatii amoroase cu sotia altuia, are autoritatea morala de a se erija in rolul unui campion al dreptatii absolute?

Crede avocatul Gelu Ruscanu ca scrisoarea poate constitui o proba juridica importanta?

Dar Sinesti nu foloseste ca arma scrisoarea compromitatoare a lui Grigore Ruscanu. El isi da seama ca lupta cu Gelu e insolubila fiindca acesta a mostenit firea fanatica a tatalui sau, insetata de absolut.

              Gelu masoara lucrurile cu criteriul eternitatii. Vrea o dragoste eterna (‘O iubire daca nu e eterna nu e nimic.’), apoi o dreptate eterna (‘Dreptatea este una pentru toate timpurile.’).

               Conflictul interior se da intre dorinta da a atinge dreptatea si iubirea absoluta si neputinta de a le realiza aici pe pamant. Aceasta nepotrivire duce la esecul personajului.

               Intriga – elementul care declanseaza actiunea intr-un text dramatic. In terminologia teatrala, intriga desemneaza complicatiile aparute pe tot parcursul desfasurarii actiunii.

               Intriga o constituie hotararea lui Gelu Ruscanu de a dezvalui gestul criminal al unui Ministru al Justitiei, Serban Saru- Sinesti, care a inabusit o batrana bogata Manitti, pentru a o mosteni. Intamplarea aceasta Gelu Ruscanu o cunoaste de la sotia lui Serban Saru- Sinesti, Maria, amanta sa, care i-a marturisit greseala sotului in semn de dragoste pentru Gelu Ruscanu intr-o scrisoare.

In Jocul ielelor , piesa este oganizata in acte, tablouri si scene.

                    Scena

       subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.

       Prin extensie, scurta etapa in desfasurarea unei opere literare – de orice specie – in care are loc o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat.

    Este interesanta scena I, din tabloul al XII-lea, actul al treilea, cand Gelu Ruscanu se confrunta cu Praida in ceea ce priveste conceptia asupra dreptatii(vezi mai sus confruntarea).               

      Relatii spatio-temporale   -     

Exista un timp al autorului, al scrierii operei (a fost scrisa in 1918).

Exista un timp al lecturarii operei de catre cititor sau un timp al vizionarii spectacolului. 

Spatiul actiunii este indicat in didascalii.

Ex. – Actul I, tabloul I- redactia ziarului “Dreptatea sociala”, biroul directorului.

Subiectul al 47-lea

Comenteaza doua modalitati specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin referire la un text literar studiat.

La Caragiale, in O scrisoare pierduta, intalnim frecvent ca modalitati de caracterizare preferate de autor urmatoarele procedee fundamentale, toate indirecte:

4.     prin limbaj;

5.     prin nume.

Prin limbaj:

-        Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveti putintica rabdare», ceea ce denota o gandire plata si o anumita inertie a personajului.

-        Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu statul lui social: «Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica?»

-        Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformeaza, tradandu-si incultura si lipsa de instructie: bampir, famelie, catrindala, renumeratie. Ticul sau verbal produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.    

Prin nume:

-        Zaharia Trahanache – numele lui sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor, dupa ordinele superiorilor: Trahanaua e o coca moale.

-        Nae Catavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristica, este sugerata prin numele de Catavencu, nume ce trimite la cata – persoana care vorbeste mult.

-        Farfurdi si Branzovenescu – numele lor au « rezonante culinare » si sunt derivate cu sufixe onomastice grecesti si romanesti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleasi avantaje constitutionale.

-        Pristanda – numele personajului este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si-n alta fara sa se porneasca niciunde, aratand siretenia lui, ce simte ca adversarul de azi poate fi prefectul de maine.

Subiectul al 48 - lea Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata.

O scrisoare pierduta, de I. L. Caragiale

            Ghita Pristanda, politaiul, este tipul omului slugarnic. E omul lui Tipatescu, dar se comporta bine si cu Nae Catavencu, simtind ca adversarul de azi poate sa fie prefectul de maine. In acest sens ii si spune acestuia din urma: „Eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdauna.”

            Se conduce in viata dupa principiul nevestei: „Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand.”

            Personajul este caracterizat verbal. El foloseste frecvent termeni populari, deformeaza neologismele: bampir, famelie, remuneratie. Incalca regulile gramaticale, tradandu-si incultura, lipsa de instructie. Ticul sau verbal, curat, produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.

           Numele personajului, luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si-n alta fara sa se porneasca niciunde, este de o mare putere de sugestie, sugerand siretenia si caracterul slugarnic al politaiului.

Subiectul al 49-lea

Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata.

Jocul ielelor, de Camil Petrescu

Eroul camilpetrescian :

-        contemplativ, zdrobit de societate, evadand in arta si in dragoste : Ladima, Gheorghidiu,

-        incapabil de actiune, nu intelege mecanismul social, cauta dreptatea si dragostea absoluta : Gelu Ruscanu ;

-        eroul dilematic : Pietro Gralla.

Gelu Ruscanu, fiul lui Grigore Ruscanu, care s-a sinucis, redactor la ziarul ‘Dreptatea sociala’, anunta ca va dezvalui gestul criminal al unui Ministru al Justitiei, Serban Saru- Sinesti, care a inabusit o batrana bogata, Manitti, pentru a o mosteni. Intamplarea aceasta Gelu Ruscanu o cunoaste de la sotia lui Serban Saru- Sinesti, Maria, amanta sa, care i-a marturisit greseala sotului in semn de dragoste pentru Gelu Ruscanu intr-o scrisoare. Pentru a nu publica scrisoarea, intervine matusa sa, Irene, care i-a tinut loc de mama, insusi Serban Saru- Sinesti, chiar Maria, dar Gelu Ruscanu refuza orice compromis pana cand camarazii de la ziar ii arata ca, prin nepublicarea  scrisorii un detinut politic va fi eliberat. Precum tatal sau altadata din cauza datoriilor la carti, Gelu Ruscanu se sinucide pentru ca a intrat  in hora ielelor.

        Gelu Ruscanu este personajul central al piesei. Dupa o iubire esuata, Gelu Ruscanu se angajeaza intr-o noua actiune a spiritului, de asta in plan social, pentru apararea ideii de dreptate absoluta. Fiind in posesia unui document din care reiese ca ministrul Justitiei a comis o crima ca sa-si insuseasca averea cuiva, el traieste o zguduire in constiinta. Singura iesire din criza pentru a scapa de acest sentiment al complicitatii este publicarea scrisorii. 

            Praida ataca problema in miezul lucrurilor, prin intrebarea : De ce n-a denuntat Gelu Ruscanu imediat crima ? Raspunsul vine sovaitor : pe atunci lucrul parea un ‘simplu fapt divers’, ‘o chestiune mai mult personala’, acum perspectiva s-a schimbat, caci Sinesti a devenit ministrul Justitiei, iar el un luptator pentru ideea de dreptate.

            Drama absoluta ne propune o calatorie in universul subiectiv al unei constiinte umane de o mare complexitate.

            La intrarea in scena a matusii sale , Irena, Gelu Ruscanu se afla intr-un punct ferm al deciziei sale, publicarea scrisorii. Nimic nu parea ca-l va opri. Primul care-l va opri pe Gelu sa publice scrisoarea este matusa, care l-a crescut, tinandu-i loc de mama. Aceasta ii spune ca Sinesti a facut un gest de mare generozitate fata de Grigore Ruscanu, acoperindu-l financiar si moral cand acesta delapidase o suma importanta de bani, pierduta la carti. Gelu, desi este coplesit la aflarea acestora, are taria sa-si sacrifice numele, asa cum isi sacrificase anterior clasa sociala si iubita.

           Confruntarea Ruscanu-Praida (actul trei)este confruntarea dintre doi prieteni care lupta pentru aceeasi cauza politica, dar au conceptii filosofice diferite.

Gelu

Praida

- dreptatea este o idee absoluta

- priveste dreptatea din punct de vedere istoric :

‘Criteriul dreptatii e totdeauna o cauza este drept ceea ce slujeste cauza pentru care luptamcauza muncitoreasca’

           Dupa aceasta infruntare, Gelu este extenuat, datorita faptului ca Praida, prin cuvintele sale, atinge insasi ideea de dreptate absoluta, pe care o considera invulnerabila.

           Relatii cu celelalte personaje:

           Praida

       pragmatic; politician de stanga; caracter tare;

       prietenul lui Gelu;

       este construit nu atat ca personaj, ci ca o replica data lui Gelu ; el ii arata lui Gelu ca ideea de dreptate trebuie coborata din sfera abstracta a teoriei si aplicata la necesitatea istorica;

Serban Saru-Sinesti-   Este un avocat cu o reputatie exceptionala mai puternic decat Gelu. El isi alege armele de la bun inceput si ataca prin surprindere, dominandu-si adversarul ; Tot ce spune atinge puncte vulnerabile din constiinta eroului :

Crede Gelu ca un om care a intretinut relatii amoroase cu sotia altuia, are autoritatea morala de a se erija in rolul unui campion al dreptatii absolute?

Crede avocatul Gelu Ruscanu ca scrisoarea poate constitui o proba juridica importanta?

Dar Sinesti nu foloseste ca arma scrisoarea compromitatoare a lui Grigore Ruscanu. El isi da seama ca lupta cu Gelu e insolubila fiindca acesta a mostenit firea fanatica a tatalui sau, insetata de absolut.

           Tatal lui Gelu Ruscanu, desi absent, este viu in constiinta fiului sau, care isi face din Grigore Ruscanu un model absolut, un ideal. Chiar de la inceput, amintirea lui Grigore Ruscanu e evocata de un personaj, ce observa asemanarea dintre Gelu si tatal sau.

          Tot in termeni admirativi il descrie matusa lui Gelu, Irena : ‘El avea o fire si chiar o infatisare de femeieEra un om superiorJocul de carti l-a distrus’.

          In sfarsit, Sinesti, fost secretar si discipol al lui Grigore Ruscanu, ii face maestrului sau un portret exceptional :’un om neasemanatEra de o inspaimantatoare inteligentaVedea parca prin lucruriDorea totul cu sete si cu patima, dar cand judeca mai de aproape, orice ii aparea marunt si ridicol’

          Cei doi sunt naturi foarte asemanatoare, indivizi de exceptie, avand ‘aceeasi sete cu neputinta de astamparat, aceeasi nebunie a absolutului’. Cand Gelu afla de frauda comisa de tatal sau, se simte lovit in adancul sufletului, dar in acelasi timp, indignarea ca acesta s-a dovedit om ca toti ceilalti, adica vulnerabil, e mai puternica decat slabiciunea. Punctul culminant este atunci cand Gelu afla ca tatal sau s-a sinucis. Imaginea lui Grigore Ruscanu se restaureaza in sufletul fiului sau, purificata, intensa, absoluta. Sinuciderea inseamna pentru eroul lui Camil Petrescu un act lucid de constiinta. Eroul se va sinucide descoperind identitatea tragica dintre el si tatal sau. Grigore Ruscanu este un avatar, intr-o alta epoca a aceluiasi prototip uman.

         Gelu masoara lucrurile cu criteriul eternitatii. Vrea o dragoste eterna (‘O iubire daca nu e eterna nu e nimic.’), apoi o dreptate eterna (‘Dreptatea este una pentru toate timpurile.’).

        

 

Subiectul al 50 –lea

Ilustreaza, apeland la o opera literara studiata, doua dintre elementele de compozitie ale textului dramatic, selectate din urmatoarea lista: act, scena, tablou, replica, indicatii scenice.

Jocul ielelor, de Camil Petrescu

        Textul e alcatuit din dialogul propiu-zis si didascalii sau indicatii  scenice. Didascaliile sunt bogate, transformand piesele lui Camil Petrescu in piese de lectura, de biblioteca. Se stie ca autorul a refuzat sa i se joace piesele altfel decat indica regizorul in didascalii. Pentru el, indicatiile scenice erau mai valoroase decat textul propriu-zis. La autor, indicatiile de rostire sunt foarte putine, in raport cu cele portretistice, gestuale si psihologice. In ansamblul didascaliilor, singurii receptori sunt cititorii (spectatorii fiind informati prin intermediul lecturii oferite de regizor).

        Tipuri de didascalii:

  1. didascalia de adresare: Catre + numele personajului: Praida(catre Sache). 
  2. didascalii portretistice: Gelu e un barbat ca de douazeci si sapte- douazeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar cand face acte de energie).
  3. didascalii de tonalitate: irevocabil; cu o voce moale, inactuala.

Piesele camilpetresciene contin foarte putine indicatii de rostire, disproportionat fata de numarul indicatiilor portretistice, gestuale sau psihologice.

         Structura textului – 3 acte, divizate in scene si tablouri, cu episoade gratuite, cu personaje cu rol de figurant. Accentul este pus pe drama de constiinta  a personajului.

         Scena

       subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului actiunii.

       Prin extensie, scurta etapa in desfasurarea unei opere literare – de orice specie – in care are loc o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat.

    Este interesanta scena I, din tabloul al XII-lea, actul al treilea, cand Gelu Ruscanu se confrunta cu Praida in ceea ce priveste conceptia asupra dreptatii.     

Confruntarea Ruscanu-Praida (actul trei)este confruntarea dintre doi prieteni care lupta pentru aceeasi cauza politica, dar au conceptii filosofice diferite.

Gelu

Praida

- dreptatea este o idee absoluta

- priveste dreptatea din punct de vedere istoric:

‘Criteriul dreptatii e totdeauna o cauza este drept ceea ce slujeste cauza pentru care luptamcauza muncitoreasca’

           Dupa aceasta infruntare, Gelu este extenuat, datorita faptului ca Praida, prin cuvintele sale, atinge insasi ideea de dreptate absoluta, pe care o considera invulnerabila.

       

Subiectul al 51 –lea

Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la ideologia literara romantica.  

Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se inrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte. Curente literare :

-        clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc.

Romantismul - Curent literar aparut in secolul al XIX –lea, in Europa.

Cultiva:

-        subiectivismul, originalitatea;

-        dezvolta poetica imaginatiei si a visului;

-        cultivarea sentimentului si a fanteziei creatoare;

Romanticii au oferit constiintei si imaginatiei un camp nemarginit.

-        atractie pentru fantastic;

Cultivatori de proza fantastica:  Edgar Allan Poe, E.T.A. Hoffmann, Novalis, Eminescu.

-        confesiunea;

Poetii romantici patrund in profunzimile sufletului, descifrand trairi dincolo de zona constientului.

-        evadarea din realitatea imediata;

Scriitorul romantic evadeaza din prezent spre trecut sau in viitor. In drama, istoria devine adevaratul subiect. Antichitatea clasica trebuia inlocuita cu istoria moderna.

-        cadrul preferat: peisajul nocturn, lumea Evului Mediu, zonele exotice ale unui Orient fabulos;

-        eroi exceptionali in imprejurari exceptionale (Dionis);

-        teme predilecte: exaltarea trecutului, dragostea pentru folclor, pentru natura (vezi in acest sens programul «Daciei literare»);

In universul naturii romantice se manifesta predilectia pentru abisurile noptii, cerul cu marii astri romantici, oceanul, marea, lacurile, izvoarele, codrul, vegetalul, floralul.

-        specii preferate: balada, meditatie, poezie patriotica si sociala, drama romantica;

-        culoarea locala (in operele istorice);

-        personaje din toate mediile sociale;

Autorul romantic realizeaza personaje din trasaturi psihice antitetice, complexe.

-        romanticul scoate in evidenta si valoarea artistica a ceea ce nu este frumos;

Reprezentanti: Edgar Allan Poe, E.T.A. Hoffmann, Novalis, Lermontov, Puskin,Alfred de Lamartine, Alfred de Musset, Eminescu, C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Subiectul al 52 –lea

Ilustreaza conceptul operational curent literar, prin referire la simbolismul romanesc.

Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se inrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte. Curente literare :

-      clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc.

         Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX –lea, ca reactie impotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si ca reactie la poezia rece a parnasienilor.

         Simbolismul romanesc este influentat de cel francez.

         Apare ca atitudine impotriva epigonismului eminescian si a samanatorismului. Isi trage sevele din poezia eminesciana, care a cultivat sugestia, simbolul, muzicalitatea, ambiguitatea, sinestezia, corespondentele (poezia Numai poetul).

         Spre deosebire de simbolismul francez, cel romanesc isi asuma manifestari ale poeziei parnasiene(la poeti ca Dimitrie Anghel, Alexandru Macedonski).

          Poezia simbolista romaneasca este o poezie citadina, in opozitie cu temele cultivate de creatia samanatorista.

Etape:

-        1880 – 1908: etapa experimentelor, a definirilor teoretice;

Macedonski publica articole “Despre poema”, “Poezia viitorului”, “In pragul secolului”.

Poezia viitorului va fi muzica si imagine. Sustine poezia sociala. Considera ca logica poeziei este absurdul.

Sunetele sunt menite sa destepte senzatii.

-        1908 – 1914: etapa simbolismului minor;

Este un simbolism declamativ, retoric, exterior; Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu.

Minulescu – motive simboliste: numarul fatidic; mirajul departarilor; tristetea, nota grava, jovialitatea.

-        1914 – 1924: simbolismul autentic, bacovian

Reperele lumii bacoviene sunt : cerul de plumb, ploaia, noroiul, parcurile, frunzele, singuratatea, boala, monotonia, obsesia si spleen-ul.

Culorile preferate bacoviene sunt : albul, negru, violetul, negrul si galbenul.

Sonoritatea bacoviana este de un tip aparte. Poemele bacoviene sunt pline de o invazie de vaiete, plansete si soapte.

Instrumentele preferate :

clavirul, acordeonul, flautul, chitara, fanfara, clopotul, urletul de caine, strigatul de cucuvea, taraitul de greier, tusea, plansetul, chiotele, bocetele, claxoanele, tipetele de tren.

Decorul bacovian surprinde o lume a a lucrurilor, obiectele sunt purtatoare de mesaje: piata , strada, parcul, periferia, cimitirul.

Personajele bacoviene sunt grupuri: amanti, copii de la scoala, poetii, burghezii, proletarii. Grupurile sunt urmarite din exterior (de la fereastra, din carciuma, din turn, din podul casei).

Tehnici simboliste:

-        simbolul;

-        sugestia;

-        corespondentele; sinestezia;

-        muzicaliatea;

-        versul liber.

Teme:

-        conditia poetului;

-        natura, iubirea;

-        starea de nevroza;

-        moartea;

-        evadarea;

-        claustrarea;

Motive: singuratatea, melancolia, spleen-ul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul.

Subiectul al 53 - lea

Expune doctrina estetica promovata de « Dacia literara ».

    

“Dacia literara”, 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu.

 Perioada pasoptista  - 1830-1860.

Reprezentanti: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire),

C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lapusneanul).

 

Introductia la « Dacia literara » este articolul- program al pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte :

1.   Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de pe intreg teritoriul

 Daciei (revistele de pana atunci aveau o culoare locala si erau influentate politic).

2.   Dorinta de a unifica limba romana literara.

3.   Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti romanii.

4.   Se pun bazele unei critici obiective (“vom critica opera si nu persoana” – Kogalniceanu).

5.   Se combat traducerile si imitatiile:”traducerile nu fac o literatura”; “imitatia ucide in noi duhul national” – Kogalniceanu.

6.   Se propun teme originale pentru literatura:

            a)  istoria nationala;

            b)  folclorul si traditiile;

            c) natura, frumusetile patriei.  

Subiectul al 54-lea

 

Prezinta rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu in impunerea noii directii in literatura romana din a doua jumatate a secolului al XIX –lea.

Junimea – junimismul

         Este o miscare literara si culturala la sfarsitul secolului al XIX-lea initiata de cativa tineri, care venisera de la studii din strainatate : Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .

         A fost infiintata in 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 – “Convorbiri literare”.

   Junimistii au avut preocupari in trei domenii:

1.     cultura – prin prelectiuni populare  organizate de acestia, pentru educarea maselor;

2.     domeniul limbii

·       T. Maiorescu propune sa se scrie in limba romana cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica – se pronunta asa cum se scrie;

·       T. Maiorescu s-a pronuntat in ceea ce priveste neologismele intr-un articol din 1881 – Neologismele; el arata ca acolo unde in limba romana exista pe langa cuvintul slavon un cuvant de origine latina trebuie indepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvantare si nu blagolovenie; bunavestire si nu blagovestenie;Acolo unde lipseste din limba un cuvant si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom imprumuta din limbile noelatine, in special din franceza si italiana.

3.     domeniul literaturii – cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 – Directia noua in poezia si proza romaneasca ; in acest studiu prezinta situatia poeziei si a prozei romanesti de pana la el , in acelasi timp sesizand aparitia unui “om al timpului modern “ , Mihai Eminescu. Il numeste pe Vasile Alecsandri «cap al poeziei noastre in generatia trecuta», afirmand despre «pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romane».

A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici, combatand mediocritatile.

Titu Maiorescu a impus o directie noua in literatura romana. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat in anumite afirmatii valoarea si importanta celor mai buni scriitori ai vremii :

- in poezie – Mihai Eminescu

- in proza – Ioan Slavici – promotorul realismului rural

                -  Ion Creanga – geniu “poporal”

- In dramaturgie – I.L. Caragiale

 

O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

          Studiul incepe cu o diferenta intre adevar si frumos ; frumosul apare in arte si adevarul in stiinta; adevarul cuprinde idei, iar frumosul cuprinde idei manifestate in materie sensibila.

         Criticul arata ca fiecare arta are materialul ei:

Ex : sculptura – are ca material lemnul sau piatra;

       pictura – culoarea;

       muzica – sunetul;

         In ceea ce priveste literatura, materia ei nu este cuvantul asa cum ne-am astepta: “Materialul poetului nu se afla in lumea din afara; el se cuprinde numai in constiinta noastra si se compune din imaginile reproduse ce ni le desteapta auzirea cuvintelor poetice. “ – T. Maiorescu .

         Prima conditie a poeziei este sa trezeasca prin cuvinte imagini sensibile in fantezia cititorului ( imagini artistice – vizuale , auditive si descriptive).

         Procedee prin care se obtin imagini artistice sunt:

   - figurile de stil ( = tropi ): personificari, comparatii, metafore, epitete;

         Conditia ideala a poeziei, dupa T. Maiorescu, se refera la aceea ca ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un sentiment sau o pasiune si nu o cugetare intelectuala.

 

Comediile d-lui I.L.Caragiale

Studiul pleaca de la reactia pe care a avut-o publicul in momentul jucarii pe scena a comediilor lui I.L.Caragiale .

         In presa vremii comediile lui Caragiale au fost acuzate de trivialitate si de imoralotate , tipurile de oameni erau , in general , de persoane vicioase si proaste .

         Amorul prezentat este nelegiut ; nicaieri nu se vede pedepsirea celor rai si rasplatirea celor buni. Criticul da exemplul unor statuete expuse in muzeele lumii si care o infatiseaza pe Venera in nud, aratand ca nimeni nu le gaseste imorale. Maiorescu arata ca moralitatea artei nu este de natura etica, ci estetica.

         “ Orice emotiune estetica , fie desteptata prin sculptura , fie prin poezie face omul stapanit de ea pe cata vreme este stapanit sa se uite pe sine ca persoana si sa se inalte in lumea fictiunii ideale “ – T. Maiorescu .

Subiectul al 55-lea

Expune ideile care stau la baza directiei moderniste, promovate de E. Lovinescu.

         Modernismul a fost promovat de revista «Sburatorul»(1919-1920; 1926-1927) si de cenaclul omonim.

         Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii.

         Sburatorul refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica anumita, astfel incat la revista colaborau samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti.

         Ideile lovinesciene vor fi restranse si publicate in Istoria literaturii romane contemporane si in Istoria civilizatiei romane moderne.

        Sburatorul va pleda pentru racordarea literaturii romane cu spiritul veacului.

Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gandirist si sa se inscrie in modernitate cultivand inspiratia citadina, si preluand noi forme promovate de literatura europeana. Mai intai se imprumuta forma , modelele, structurile din cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un  fond original, forme proprii, tinandu-se cont si de specificul romanesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria formelor fara fond promovata de Titu Maiorescu , dar considera ca formele pot sa-si creeze fondul..

In conceptia lui Lovinescu, modernismul presupunea :

-        trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;

-        preocuparea pentru problematica intelectualului ;

-        trecerea de la poezia epica, de tip George Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul extrem;

-        epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi Rebreanu).

Criticul afirma primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de arta este de natura estetica si nu etica. Ea consta in acea inaltare impersonala, in acea obiectivare a cititorului.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani