Tema timpului la Mihai EMinescu - Varietatea imaginilor lirice in care Mihai Eminescu proiecteaza supratema timpului referat






Varietatea imaginilor lirice in care Mihai Eminescu proiecteaza supratema timpului

 

 

Eminescu isi merita pe deplin numele de cel mai mare poet roman, deoarece el atinge, prin opera sa, teme fundamentale ale omenirii.

Supratema lui Eminescu, cea care apare in aproximativ toate creatiile lui, este tema timpului. Aceasta tema apare atat in poezia eminesciana, cat si in proza acestuia sub diferite imagini. Poetul se inspira din ideile lui Schopenhauer care prezinta timpul ca un prezent etern, trecutul si viitorul fiind posibile doar prin prisma prezentului.

Apar astfel diverse viziuni ale timpului, imagini lirice variate, ce infatiseaza timpul ca eternitate sau ni-l prezinta din perspectiva efemeritatii. Varietatea imaginilor lirice ale timpului apare ca o consecinta a genialitatii poetului. Acesta reia aceeasi tema privind-o din diverse aspecte, analizand-o in profunzime, oferindu-i diverse simboluri.

Observam astfel ca poetul are o imagine pozitiva asupra trecutului plin de glorie, de oameni ilustri si de faima: ”Cand privesc zilele de aur a scripturilor romane/ Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine.”(Epigonii) Prezentul apare sub un aspect negativ cand poetul se refera la epigonii ce nu stiu sa pretuiasca pe predecesori. Prezentul este singura viziune a timpului care merita atentia omului deoarece “Viitorul si trecutul/ Sunt a filei doua fete/ Vede-n capat inceputul/ Cine stie sa le-nvete.” (Glossa) Doar prezentul poate fi schimbat, doar el prezinta importanta pentru ca trecutul este un moment deja trait, deci irecuperabil pentru om, in timp ce viitorul este o proiectie incerta, o prezumtie legata de idealurile omenesti care de obicei nu se implinesc.

Pentru poet nimic nu este nou si experientele se pot repeta la infinit chiar intr-un viitor la fel de nesemnificativ precum durata actuala, idee prezentata sub forma infatisarii lumii ca un teatru in care doar actorii se schimba: ”Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri, aceeasi gama.”(Glossa).Timpul este prezentat sub forma neantului care ineaca pur si simplu omul: ”Precum pulberea se joaca in imperiul unei raze,/ Mii de fire viorie ce cu raza inceteaza,/ Astfel, intr-a vesniciei noapte pururea adanca,/ Avem clipa, avem raza, care tot mai tine inca…”(Scrisoarea I) 33322xvy18ssy4e

Nuvela filozofica “Sarmanul Dionis” are ca tema transmigratia sufletelor, a metempsihozei. Eminescu valorifica o idee a lui Schopenhauer, dupa care timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic, fiind compusa dintr-un numar de modele eterne, “umbre” ale individului fizic.

Prin vis, omul poate iesi din determinarile sale temporale si spatiale si devenind parte a totului, are posibilitatea de a trai simultan formele sale trecute sau viitoare, existente in substanta vesnica. Prin intermediul lui Dionis, poetul prezinta propriile gandiri si conceptii ”…In fapta, lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu – ele sunt numai in sufletul nostru. Trecutul si viitorul e in sufletul meu(…) Daca lumea e un vis, de ce n-am putea sa coordonam sirul fenomenelor sale cum voim noi? Nu e adevarat ca exista un trecut.”

Aceasta nuvela poate fi asemanata cu “Luceafarul” pentru ca nuvela are doua fete, una a batranului dascal ce tine universul in “degetul lui mic”(Scrisoarea I) si alta a Luceafarului ce cuprinde in esenta lui puterea dragostei spiritualizate, absolute. Dionis e o alta ipostaza a Erosului si a Demiurgului eminescian. Dionis are in sine forta titanica de a anula timpul si spatiul.

Trasatura care particularizeaza aceasta nuvela este relativitatea timpului actiunii printr-o compozitie bazata pe ambiguitatea planurilor narative: unul al lui Dionis si altul al lui Dan. Dan isi manifesta existenta in timp ce Dionis doarme si invers. Aproximativ aceeasi trasatura e intalnita si in “Luceafarul” , unde doar noaptea si aparitia astrului duceau la rasarirea sentimentelor de iubire ale fetei. Relativitatea consta in ideea ca timpul nu exista decat in relatie cu altceva, deci daca omul nu l-ar imagina, acesta nu ar exista. Intr-un fel aceasta idee aparea si in “Scrisoarea I”, in geneza si stingerea Universului. Timpul apare o data cu omenirea si se stinge in acelasi moment cu Universul: “Timpul mort si-ntinde trupul si devine vesnicie.” vs322x3318sssy





Simultaneitatea se refera la existenta dubla pe care o duce Dionis, ceea ce implica faptul ca dimensiunile timpului nu exista, ca nu exista viitor sau trecut, ci doar prezent, idee ce apare si in “Glossa”.

Subiectivitatea dimensiunii temporale tine de dorinta omului de a se desprinde de timp, de a deveni etern prin creatie, de a renunta la conditia muritoare(in “Sarmanul Dionis”) sau la cea nemuritoare(in “Luceafarul”).

Timpul, in cele mai multe poezii, isi urmeaza cursul, ceea ce transforma prezentul in trecutul cel mai adesea dureros(“Trecut-au anii…”).

Poetul reuseste sa surprinda timpul in ipostaze diferite ce implica profunde meditatii filozofice. Timpul este nemilos, curge in acelasi mod pentru toti, indiferent de conditia omului, idee surprinsa in “Scrisoarea I”, pentru ca pana si “batranul dascal” este supus mortii, desi genialitatea lui il ridica deasupra celorlalti.

In “Luceafarul” actiunea este diversa si mai ales calatoria in spatiu pare a dura “mii de ani”. Timpul se contracta si se dilata pentru a integra calatoria astrului spre origini: ”Si cai de mii de ani treceau/ In tot atatea clipe.” Totusi Hyperion nu a lipsit din “locul lui menit din cer” unde se intoarce dupa dialogul cu Demiurgul.

La faza de inceput a Universului, timpul este prezentat ca eternitate. Demiurgul este perfectiunea materiei, ca si Dionis/Dan, si ei au parte de nemurire in acelasi fel ca si Luceafarul.

Perioada dintre inceputul si sfarsitul Universului este caracterizata de o scurgere diferita a timpului: mare pentru Univers si mica pentru oameni. Astfel, existenta umana este pecetluita de trecerea ireversibila a timpului, iar perfectiunile materiei sunt marcate de nemurire, de o lipsa totala a timpului.

Timpul este prezentat in imagini diferite pentru ca el insusi pare a fi o carte cu file din care nu putem schimba decat prezentul. Eminescu s-a remarcat prin talentul deosebit de a impleti in poezie meditatii filozofice de importanta fundamentala. Trecerea inexorabila a timpului marcheaza existenta fiecarui om si doar inteligenta il va face pe acesta sa inteleaga ca trebuie se dea un sens vietii sale pentru a nu se pierde in neantul Universului.

Multumita creatiei eminesciene, fiecare cititor care patrunde in universul poetului, ia contact cu problema timpului, reusind sa gaseasca unele raspunsuri la anumite intrebari. Si chiar daca raspunsul nu este suficient de elocvent, ramanem cu sentimentul ca am patruns intr-o lume a intrebarilor, a originilor Universului, ce pana atunci ne era inchisa. Ni se deschid astfel noi perspective, si urmand indemnurile poetului, poate vom reusi sa ne valorificam pozitiv existenta si ne vom transforma prin existenta prezenta, viitorul care acum nu na apartine.

Eminescu isi merita pe deplin numele pentru ca a atins prin opera sa toate problemele esentiale ale existentei umane si ne-a dat posibilitatea de a ne confrunta direct cu ele prin intermediul poeziilor, care, precum niste usi, ne lasa sa patrundem in lumea poetului si sa cautam raspunsuri ce ne marcheaza pe toti. Fiescare poezie e o noua usa spre o noua imagine si doar insumandu-le vom reusi poate sa atingem acelasi nivel de meditatie cu cel al poetului.

Raluca-Rozalia Curic

Clasa a XI-a E

Liceul de informatica „Spiru Haret” Suceava

 









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani