Mihai Eminescu Floare albastra referat






Floare albastra

Mihai Eminescu

Publicata in revista Convorbiri literare din 1 apr. 1873, impreuna cu Inger si demon, Floare albastra apartine poeziilor celor “mai putin intelese” si aceasta “din cauza desavarsitei lor gratii” (Perpessicius). Aceeasi predispozitie romantica resuscita imaginarul poetic, in cautarea infinitului, a unei gingasii in stare sa atenueze durerea, nefericirea naturii umane. Spiritul sceptic, dezamagit al tanarului poet nu refuza trairea vietii, chiar daca stie ca viata este o iluzie, un vis al mortii eterne, cum va scrie in Imparat si proletar, publicata un an mai tarziu.

Poezie a regretului, a tanjirii dupa o iubire pierduta si cu atat mai pregnant exprimata, Floare albastra dezvaluie,  prin constructia-i ingenioasa  si subtila, dar si naturala, minunile inefabile ale dragostei inocente, tineresti intr-o natura mirifica, salbatica, neprihanita. Dragostea, ca traire extatica, isi dezvaluie insa omenescul alcatuirii ei, aratandu-se a fi pieritoare, ca tot ce este omenesc. In acest fel inteleasa, se poate dezlega si enigma constructiei poeziei, care se termina cu un vers aparent ilogic, cum a parut multor comentatori (“Totusi este trist in lume”). Acest “totusi” presupune o constructie conjunctionala (cu toate ca, desi), care ar introduce o ipotetica propozitie (= poezia insasi) si contine imprejurarea ce ar putea impiedica nefericirea existentei umane. Iubirea, atat de ingenua si ademenitoare, propusa de fata ca solutie a realizarii fericirii prin mijloace simple (“Nu cata in departare / Fericirea ta, iubite!”), se vadeste iluzorie. Viata este vis, o iluzie a mortii. Dar iluzia aceasta, cat de scurta ar fi, poate capata o vibratie si o pondere aparte prin iubire. De aceea, vraja iubirii merita surprinsa, sugerata macar acum, cand poetul nu ajunsese la ataraxia Luceafarului, nici la indiferenta stoica din Glossa.

Poezia apartine, ca si Luceafarul, “liricii rolurilor”(T. Vianu), avand doua planuri ale enuntarii, dispuse dupa o simetrie compozitionala ce tine seama de o logica a sentimentului, dar si de logica artistica a reliefarii, realizata prin contrast. Din cele paisprezece catrene doar trei — al patrulea si ultimele doua — sunt scrise din perspectiva eului liric si ele reprezinta un comentariu diferit conturat, in functie de evolutia sentimentului de iubire. In aceste diferente de percepere a mesajului iubitei se tes extraordinare intuitii de psihologie simbolica. Poetul construieste cu maiestrie cele patru secvente ale poeziei (acelasi numar ca si in compozitia Luceafarului!), pe care le distinge prin lexic, tonalitate, timpuri verbale.

Prima secventa, cea a reprosului adresat de fata iubitului cu preocupari inalte, oarecum oculte, reprezinta o pitoreasca incercare de distragere, dar si de captare a atentiei. Atribuind fetei o mentalitate comuna, prin rezistenta manifestata fata de interesele lui neobisnuite: magie, istorie veche, natura (Zoe Dumitrescu-Busulenga), poetul o particularizeaza prin limbaj, colocvial, afectiv dar si elevat, metaforic. Nu o ipostaza feminina umila se construieste, ci imaginea femeii tandre, genuin pragmatice, ingrijorate de zadarnicia preocuparilor iubitului, preocupari ce pot ameninta dragostea, dar si fericirea insasi a barbatului. Comentariul acestuia denota aceeasi ingenuitate (de care se contaminase), prin recunoasterea echivoca si in registru lingvistic sentimental a justetii reprosului.

Secventa cea mai ampla este aceea a invitatiei (“Hai in codru cu verdeata”) la dragoste intr-un peisaj simbolic, maiestuos si protector, continand deopotriva elemente masculine si feminine, adica soliditate, inaltime (stanca), lumina (ochi, bolta), dar si mladiere (trestie) si abis (prapastie). Comuniunea erotica se va putea implini in aceasta natura sugestiv erotizata si intregitoare a fiintei androginice, mai vadit exprimata in poezia Dorinta (1876). Din perspectiva femeii se proiecteaza un ritual al dragostei, cu momentele si gesturile-i reprezentative, surprinse intr-o desfasurare gradata, nuantata. Detaliile au semnificatie psihologica si rezonante estetice. Nimic nu e pus la intamplare. Prima si ultima strofa a infatisarii dragostei coincid, deosebindu-se in nuante. Dragostea incepe cu rostirea, de catre barbat, a povestilor, a minciunilor pe care femeia le asculta cu incantare, verificand in gluma dragostea partenerului: “Eu pe-un fir de romanita / Voi cerca de ma iubesti”. Nu ce spune barbatul conteaza, ci muzica sufletului continuta in rostirea lui. Daca ea tace, vorbind doar prin gesturi gingase, naiv voluptuoase, in ultima strofa, la despartire, la “al portii prag”, in intunecime (imagini metaforice), ambii parteneri vor vorbi nepasandu-le de lume. Dragostea inseamna depasirea timpului lumesc, istoric. Iar astrul care o tuteleaza, consfintindu-i transcenderea, e luna noptii de vara.





Dar pentru a ajunge aici, iubirea parcurge cateva trepte, implicand gesturi de eterata senzualitate, toate ademenitoare pentru barbat. Femeia urmeaza o strategie de strengareasca voluptate, purcede la o irezistibila “asediere” a celui aflat in expectativa. Si aici derularea versurilor respecta imaginarul antitetic specific romantismului. Astfel, unui amanunt vag impudic (“Voi fi rosie ca marul”) i se gaseste o vicleana explicatie (“de-a soarelui caldura”), pentru ca, apoi, sa i se atenueze sugestia de senzualitate printr-un gest vaporos, de o incurajatoare intimitate serafica (“Mi-oi desface de-aur parul / Sa-ti astup cu dansul gura”). Treapta urmatoare vibreaza de alte intentii, spuse intr-o doara, cu o gratie umoristica, la limita dintre joaca si voluptate. E multa feminitate aici: “De mi-oi da o sarutare, / Nime-n lume n-a s-o stie…”. Intimitatea sporeste o data cu ivirea lunii, care ii gaseste imbratisati. Intoarcerea din locul inalt al dragostei (dragostea la Eminescu inseamna, in multe poezii, spiritualizare) spre sat “in vale” reprezinta o coborare din cerul inalt al iubirii; momentul contine supreme delicii ale intimitatii, favorizate de boltile de frunze. Sarutarile dulci, asemanate “florilor ascunse”, sunt nepretuite, ametitoare. Atingerea produce mistice frisoane (“Cand pipai un trup omenesc”, spunea Novalis, “ ating cerul”). Verbul la gerunziu, apucand, slujeste si el la crearea impresiei de abandon, de levitatie pe care dragostea o degaja.

De la verbele viitorului din aceasta parte, autorul introduce, in ultima secventa, enunturi cu verbe la timpuri diferite, starnind contrarietate. Jocurile perspectivelor temporale, in succesiunea lor, ajuta la descifrarea sensurilor, a atitudinilor lirice. La o lectura atenta se percepe o identificare a celor trei forme temporale (perfect compus, imperfect si prezent), care includ de fapt si viitorul din sectiunea anterioara. Trecutul e trait cu intensitate in prezentul constiintei, prezent ocupat de melancolia iubirii trecute, care nu putea sa aiba, in fapt, alta desfasurare sau alt destin. Este un regret filozofic, al unui spirit ce stie sa-si savureze iluziile. Intre filozof si traitor se creeaza o prapastie, chiar daca neantul (moartea) isi trimite mesagerii. Tristetea si bucuria se impaca in boltile de frunze ale imaginarului eminescian, smaltuit de lumina lunii, “doamna noptilor si-a mortii”.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani