Nunta Zamfirei

George Cosbuc

George Cosbuc a intentionat sa realizeze o epopee nationala, plecand de la datinile, credintele si povestile populare conservate in formele de viata spirituala romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Conceput in perioada colaborarii sale la Tribuna din Sibiu, proiectul nu a fost materializat decat partial. Din ceea ce a realizat, cele doua balade, Nunta Zamfirei (Tribuna, 12/24 mai 1889) si Moartea lui Fulger, din volumul Balade si idile (1893), sunt cele mai izbutite.

Construita pe reprezentarea ceremonialului nuptial, Nunta Zamfirei este un elogiu adus bucuriilor vietii, prin prezentarea unui moment de maxima afirmare a ei: intemeierea, bazata pe dragoste, a familiei. Optimismul, sentimentul comuniunii cu ceilalti semeni, intelegerea rosturilor casatoriei — perpetuarea vietii prin urmasi — sunt coordonatele acestei poezii incarcate de dinamism si robustete.

Ca specie literara, Nunta Zamfirei este o balada culta, cu o desfasurare epica evidenta, atat de clar relevata, incat pot fi identificate chiar momentele subiectului. Ele se organizeaza astfel: expozitiunea — prezentarea bogatiei lui Sageata, petirea fetei si alegerea lui Viorel ca mire; intriga —anuntarea nuntii in cele patru zari (“Si s-a pornit apoi cuvant!”); desfasurarea actiunii — pregatirea invitatilor pentru nunta, sosirea lor, alaiul mirelui, intalnirea dintre mire si mireasa, cununia, hora satenilor; punctul culminant — ospatul si jocul nuntasilor; deznodamantul — urarea lui Mugur–imparat. 42347qsu51lyj1f

Caracterul epic este sustinut si de marcarea momentului aparitiei protagonistilor: “Iesit-a-n cale-ales alai / De sfetnici multi si mult popor”; “Iesi Zamfira-n mers istet”, intrand in cadrul larg al nuntii ca personajele unei opere reprezentate pe scena.

Nunta Zamfirei nu este o creatie exclusiv epica. Prezenta numeroaselor elemente lirice ii confera caracterul de balada epico-lirica: sublinierea frumusetii Zamfirei: “...dar toata-n tot / Frumoasa cat eu nici nu pot / O mai frumoasa sa-mi socot / Cu mintea mea”; recunoasterea faptului ca, in raport cu maretia alaiului de nunta, cuvintele nu reusesc sa reconstituie integral atmosfera: “Dar ce scriu eu? Oricum sa scriu / E ne-mplinit!”; prezentarea hiperbolica a petrecerii, ca expresie a unei stari de extaz: “A fost atata chiu si cant / Cum nu s-a pomenit cuvant! / Si soarele mirat sta-n loc, / Ca l-a ajuns si-acest noroc, / Sa vada el atata joc / P-acest pamant!”.

Autorul reuseste sa aseze in relatie de contiguitate planul real cu acela al basmului. Aceasta capacitate de percepere si restituire concomitenta a datelor realului si plasmuirilor feerice reprezinta una dintre trasaturile definitorii ale baladei.

Nunta Zamfirei infatiseaza, in primul rand, o nunta taraneasca, desfasurata dupa un ceremonial strict, respectat cu sfintenie, si aceasta nunta constituie substratul esential de realitate pe care se construieste balada. Momentele actiunii se succed confirm tipicului nuntii taranesti, asa cum Cosbuc insusi a inregistrat-o prin contact nemijlocit cu manifestarile de ceremonial din Transilvania. Sunt marcate deci momentele din care se incheaga efervescentul si traditionalul spectacol al nuntii taranesti: sosirea alaiului mirelui, intalnirea lui cu alaiul miresei, iesirea miresei din casa, plecarea spre locul cununiei, hora poporenilor in timpul desfasurarii cununiei, ospatul si urarile adresate noii familii. Acest ultim segment e chiar prezentat de poet ca o componenta obligatorie: “Si vesel Mugur-imparat / Ca cel dintai s-a ridicat / Si, cu paharul plin in maini, / Precum e felul din batrani / La orice chef intre romani, / El l-a inchinat”. sy347q2451lyyj

In felul in care poetul construieste nunta se simte viziunea unui plasmuitor de basme. Ceea ce apartine basmului in structura baladei este, in special, dimensiunea nuntii si figuratia; in balada, fabulosul practic nu exista, iar ceea ce ar putea fi considerat ca atare nu altceva decat un procedeu stilistic: hiperbola.

Portretul Zamfirei este unic prin frumusete, ea apartinand fiintelor din basme sau din prelucrari folclorice.

Vestea despre nunta s-a raspandit atat de repede, incat a inconjurat pamantul. Pentru a sugera extraordinara ei propagare, poetul apeleaza la antonimie (“Si patru margini de pamant / Ce stramte-au fost in largul lor”) si comparatie (“Acest cuvant mai calator / Decat un vant!”). Nunta determina agitatie planetara, pentru a carei reprezentare poetul recurge tot la hiperbola (“Nuntasi din nouazeci de tari / S-au rascolit” sau “Din fundul lumii, mai din sus, / Si din Zorit, si din Apus”).

Prezentarea sosirii invitatilor se realizeaza prin enumeratie: “Sosit era batranul Grui / cu Sanda si Rusanda lui, / Si Tintes, cel cu trainic rost, / Cu Lia lui sosit a fost, / Si Bardes...”. Desi de spita ilustra, personajele poarta mai curand nume taranesti: Grui (de la eroul din balada vitejeasca Gruia), Tintes (derivat de la tinta), Bardes (derivat de la barda). Elementele vestimentare apartin insa curtilor imperiale sau princiare.

Pentru a sugera vuietul vantului, poetul apeleaza la aliteratie (care consta in repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete la inceputul sau in interiorul mai multor cuvinte succesive, cu scopul de a sugera o miscare): “Prin vulturi vantul viu vuia...”.

Daca ceremonialul e dominat de prezenta taraneasca (“Si nouazeci de feciorasi / Veneau calari”, “Iesit-a-n cale ales alai / De sfetnici multi si mult popor...”), ospatul aduce in prim-plan personaje din lumea basmului: printi luptatori impotriva raului, feti-frumosi, feti-voinici, regi barbosi si imparati, sfetnici; chiar si o faptura indeobste malefica, piticul Barba-Cot, apare intr-o ipostaza hilara: “Si-ntre popor / Sarea piticu-ntr-un picior / De nu-si da rand!”

Figuratia de basm si fastul de casa imperiala sau princiara sunt de un limbaj popular, e adevarat ceremonios. Cuvintele sau unitatile frazeologice sunt tot de esenta populara.

Balada Nunta Zamfirei este una dintre dovezile de virtuozitate artistica a lui George Cosbuc. Poetul ofera cititorului (ascultatorului) imaginea dinamica a unui moment de viata colectiva. Hora taraneasca este realizata prin concentrarea in cateva verbe a unui moment de miscare si prin recurgerea la aliteratie pentru a sugera tropotul pasilor (prin utilizarea cu precadere a consoanelor t si d): “Se prind de maini si se desprind, / S-aduna cerc si iar se-ntind / Si bat pamantul tropotind / In tact usor”. E prezent si ingambamentul (procedeu de versificatie constand in continuarea ideii poetice in versul urmator, fara a marca aceasta prin vreo pauza): “Mai un hotar tot a fost plin / De mese...”.

Poezie a unui mare eveniment din viata satului, Nunta Zamfirei este si balada care incheie ciclul erotic al creatiei lui Cosbuc.