Autorul Gabriel Garcia Marquez - Un veac de singuratate referat





Gabriel Garcia Marquez

(n 1928)




Autorul si opera sa


Gabriel Garcia Marquez se naste in 1928 la Aracataca (Columbia) . La 17 ani isi face ucenicia de ziarist la Barranquilla , unde participa la furtunoasele intalniri ale grupului ``La Cueva`` (``Pestera``) . Intra apoi in redactia ziarului ``El Espectador `` din Bogota . Din aceasta perioada dateaza primele povestiri , care vor alcatui , in 1962 , volumul Funeraliile Mamei Mari (`` Los Funerales de la Mama Grande ``) . Studiaza dreptul , iar la Roma urmeaza cursuri de arta cinematografica. Profeseaza jurnalismul in Venezuela , Franta , Mexic , Spania .

Romanele lui , in ordinea aparitiei sunt : Pleava (1955) , Colonelului nu are cine sa-i scrie (1961) , Ceasul rau (1962) , Un veac de singuratate (1967) , Toamna patriarhului (1974) , Cronica unei morti anuntate (1981) , Dragostea in vremea holerei (1985) , Generalul in labirintul sau (1989) , Despre dragoste si alti demoni (1994) .

In 1982 primeste Premiul Nobel pentru literatura .



Un veac de singuratate


Prezentare generala


Detasat din acest traiect al prozei lui Gabriel Garcia Marquez , romanul Un veac de singuratate este , indiscutabil , o capodopera a scrisului autorului in cauza , o carte despre care ziarul Le Monde scria ca ,, a atins expresia perfecta , cea mai patetica a singuratatii omului sud-american `` . Aceasta scriere imbogateste literatura universala cu o viziune moderna asupra lumii , mediata printr-o constructie epica baroca , fuziune de real si fantastic , ce vizeaza deopotriva realitati sociale , politice , istorice si spirituale ale unui spatiu de cultura hispanica . Critica literara a situat formula epica a romanului in categoria ,,suprarealismului folcloric si a realismului magic`` , tocmai datorita acestei coexistente de elemente care asigura si originalitatea cartii .

Substanta textului o formeaza prezenta a doua planuri de facturi diferite : un prim-plan care surprinde povestea familiei Buendia si a satului pe care acesta il intemeiaza si un al doilea , dezvoltat ca o permanenta anexa la cel dintai , planul





semnificatiilor care proiecteaza evenimentele intr-o parabola a reeditarii experientei omenirii , de la prima revelatie pana la apocalipsa .

Actiunea cunoaste , in roman , o localizare mitica , satul Macondo , inconjurat de ape , si o datare temporara similara .

Cautand o iesire la mare , in drum spre tara pe care nu le-o fagaduise nimeni , cateva familii , intre care si cea a lui Jose Arcadio Buendia , scruteaza un orizont necunoscut si , renuntand , intemeiaza satul Macondo .Acesta este pretextul istoriei.

Scene de razboi (razboiul civil , rascoalele conduse de generalul Aureliano Buendia) , de dragoste , de viata si de moarte , de cunoastere si de dezalcatuire formeaza cuprinsul ei . Cele sapte generatii ale neamului Buendia nu prezinta tipuri umane sau psihologii precizate , ci evidentiaza prezente epice care traiesc sub semnul neobisnuitului . Cu o singura exceptie , Ursula , care incearca sa tempereze , prin prudenta sa , actiunile excentricului sau sot , toate personajele romanului ofera o nota de pitoresc ansamblului si un argument suprarealist in analiza lui . Jose Arcandio Buendia experimenteaza toata viata alchimia aurului  si moare legat de un copac , tiganul Melchiade se intoarce din moarte nemaiputand suporta atata singuratate , tanara Rebeca mananca de disperare bulgari de pamant si tencuiala , Pietro Crespi trimite iubitei lui fluturi impaiati , colonelul Aureliano Buendia organizeaza treizeci si doua de rescoale armate , fiind invins de tot atatea ori , si are saptesprezece fii de la femei diferite , Armaranta Ursula se intoarce de la Bruxelles cu un sot legat cu o panglica de matase - si acestea sunt doar cateva evenimente legate de existenta eroilor .

Pe masura ce naratiunea inainteaza, durata cunoaste si sufera diferite avaturi : personajele incearca imoralitatea prin boala insomniei, urmata de amnezie ; apoi, aceasi eroi asista la deteriorarea progresiva a timpului sau incearca sa-si supuna temporalitatea, coreland principalele acte de vointa cu momentele esentiale ale existentei ; finalul romanului integreaza timpul individual cu varianta lui colectiva, in durata eterna.

Dragostea, asa cum apare ea in roman, ar putea fi singura cale de salvare a umanitarii, daca ea n-ar fi sfida orice norme morale si n-ar fi redusa la aspectul sau instinctual. Ridicula sau incestuoasa, iubirea este in versiunea lui Garcia Marquez, un factor distructiv al cetatii simbolice, construite de curand si din renuntare.

Singuratatea defineste cel mai bine romanul in discutie, prin cele doua acceptii pe care le comporta : ea poate functiona ca privilegiu , cand este convertita in intelepciune sau abilitate, dar cel mai adesea dezumanizeaza, pentru ca este - cum spune autorul -``opusul solidaritatii``.

Stilul in care este redactat romanul oscileaza permanent intre realism descrierilor secventelor razboinice ( campaniile militare ), lirismul derivat din sentimentul naturii ( veranda cu begonii a Ursulei ) si notatiile despre spectacolul grotesc al erotismului ( viata lui Pilar Ternera ). Aspectele acestea nu exista decat alternandu-se reciproc, subminand ideea de frumos si candoare.