Hanul in operele literare - motiv literar - Moara cu noroc de Ioan Slavici, La hanul lui Manjoala de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu referat






prof. master IULIANA CLIMA

HANUL CA MOTIV LITERAR

. Moara cu noroc de Ioan Slavici, La hanul lui Manjoala de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu

Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici si Caragiale, unde se intampla ceva, chiar daca in inchipuirea personajelor principale, dar prin recurenta, hanul devine o tema literara o data cu Sadoveanu. La Caragiale si mai ales la Slavici asistam la un joc intre real si ireal in care obsesiile subconstiente, predispozitia spre superstitie si confuzia intretinuta de o vreme potrivnica creeaza si intretin impresia supranaturalului: un subconstient apasat de „banii agonisiti pe nedrept”, la Slavici, si un personaj atras de farmecul feminin real al hangitei, la Caragiale.

Hanul de la Moara cu noroc este un loc al violentei, al crimei si al pierzaniei. Personajele principale ajung la concluzia ca trebuie sa paraseasca spatiul inchis al orasului. Ghita nu-si mai doreste sa fie cizmar, ci vrea sa devina hangiu, in ciuda sfaturilor soacrei care si-ar dori ca „omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”. Hanul, spatiu inchis (al linistii si al iubirii familiale), se deschide pentru a patrunde in el diversi calatori, printre care si Lica Samadaul. Prin cinismul si hotararea cu care isi impune deciziile, el exercita asupra celorlalte personaje o influenta sacaitoare la inceput si apoi o dominatie fascinanta si inrobitoare. Intuieste punctul slab al lui Ghita si il determina treptat sa cedeze dislocandu-l sufleteste de familie si transformandu-l intr-un strain dominat doar de putere, de castig.

Lica Samadaul exercita asupra lui Ghita o vraja ametitoare. Mai intai, Ghita incearca ascunderea legaturii cu Samadaul, incalcand astfel codul familial la care de buna seama consimtise. Obisnuindu-se apoi cu complicitatea, Ghita devine ursuz, sufera de mania persecutiei si traieste o stare de anxietate cu repercusiuni dramatice asupra armoniei familiale de pana acum. Cumpara pistoale, caini si angajeaza o sluga. Isi pierde sensibilitatea si dragostea fata de Ana, rasul lui candid devine un zgomot nefiresc. Vazand motivul alunecarii sale, el ii propune Anei sa plece, dar in acelasi timp realizeaza ca e neputiincios.

Din slabiciune, Ghita ajunge la duplicitate, pozand in om cinstit, dar consimtind la furturile lui Lica. Aceasta echilibristica nu poate dura prea mult si declinul lui Ghita atrage dupa sine si decaderea morala a Anei si convertirea batranei. Ghita, desi sufera cand Ana simte placerea jocului alaturi de Lica, nu intervine pentru ca nu se poate opune omului gratie cui isi inmultise considerabil averea. Dupa ce-l face dependent, Lica refuza sa-l ia pe Ghita partener, aratandu-i si reprosandu-i slabiciunea pentru Ana. Intaratat, Ghita se decide sa-l piarda chiar cu pretul propriei vieti. Are dorinta de a fugi din calea lui Lica, iar alteori se gandeste sa plece, chiar cu banii lui Licva, in noaptea de Pasti. Ghita il demasca pe Lica lui Pintea, fiind laudat de acesta pentru taria de caracter de care da dovada, folosindu-si nevasta drept cursa pentru intentia de a-l prinde pe Lica. Ghita isi ucide apoi nevasta adultera, linistind-o mai inainte prin declaratia ca-i e draga si o va omori fara s-o doara. Lica Samadaul isi zdrobeste singur capul de un stejar uscat si astfel furtuna izbucnita in noaptea de Pasti coincide cu eruptia infernala a patimilor si cu deznodamantul acestora.

In spatiul deschis de La hanul lui Manjoala poposesc calatori cu care de cherestea, de porumb si aici poposeste conul Fanica in drum spre pocovnicul Iordache. Naratorul-personaj, conul Fanica, patrunde in spatiul inchis al hanului pentru „trei sferturi de ceas” ca sa-si odihneasca buiestrasul. In ciuda insistentelor hangitei, o vaduva „frumoasa, voinica si ochioasa”, pe care unii o banuiesc ca o fi gasit o comoara”, personajul pleaca totusi spre Popestii-de-Sus. Paraseste spatiul inchis al hanului Manjoloaii, dar e insotit de o iada ce provine din spatiul inchis al hangitei. Vremea rea si o multime de intamplari ciudate, care-l fac pe presonaj sa o suspecteze pe hangita de vrajitorie, il fac sa rataceasca in noapte si sa revina de unde a plecat. Revine in spatiul inchis unde descopera prezenta cotoiului, a iezii si e cuprins de „vraja” camerei: „Ce pat!.. ce perdelute!... ce pereti!... ce tavan!... tote albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete... si cald ca subt o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui...”, incat, marturiseste personajul, „as fi stat mult la hanul Manjoloaii, daca nu venea socru-meu, poicovnicu Iordache, Dumnezeu sa-l ierte, sa ma scoata cu taraboi de acolo”. Iese din han scos de socru, dar mai revine de trei ori.

Un alt spatiu inchis si deschis in acelasi timp este este hanul Ancutei. Locul evocarilor ramane unul si acelasi: hanul care ne este descris in cateva randuri de catre naratorul-evocator, de unele personaje, de insasi Ancuta. De fiecare data se insista asupra sigurantei pe care le-o ofera calatorilor: „hanul acela al Ancutei nu era han, - era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am mai vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor...”. Hanul este deci de securitate si, in acelasi timp, un spatiu unic. Unicitatea este data de soliditatea zidurilor si a portilor, de dulceata vinului, de voia buna si de ochii negri ai hangitei, de „lumea buna care cearca vinul nou”. Insistenta asupra comparatiei hanului cu cetatea nu trebuie sa ne sugereze insa un spatiu inchis. Pe de o parte pentru ca la vremea despre care se vorbeste era „pace in tara si intre oameni buna-voire.” Pe de alta parte, sfaturile intemeiate „inca de pe vremea Ancutei celei de demult” sunt deschise si ele oricui: afland ca negustorul este „un om caruia ii plac tovarasiile”, cei de la han il invita imediat la focul lor.





Nu este vorba insa de o deschidere doar in aceste doua sensuri: unul concret si altul spiritual, ci si de o deschidere mult mai larga, spre zarile intregii Moldove: prin portile ei se putea vedea valea Moldovei pana la Ceahlau si Halauca. Hanul este un spatiu al povestilor si al petrecerii, precum si unul al amintirilor. Multe din lucrurile care s-au intamplat in vremea veche isi au obarsia, sfarsitul ori chiar s-au petrecut aici la han, pe vremea Ancutei celeilalte sau pe vremea „batranei aceleia a noastre”, o strabuna a Ancutei de acum. „Tot in acest loc” se afla comisul Ionita cand s-a oprit la han, Voda Mihalache Sturza „ca sa vada ochii Ancutei”. In apropierea hanului se afla mos Leonte cand a vazut prima oara balaurul. Pe aceste meleaguri a avut capitanul Neculai Isac „o intamplare naprasnica”. La han au pus la cale Todirita Catana si Ancuta cea de demult rapirea duducai Varvara. Aici o stramoasa a Ancutei l-a blestemat in fata pe Duca-Voda, fara sa-l recunoasca, si tot aici alaiul de nunta al duducai Aglaita, in drum spre scaunul Domniei, „ a jucat intai o toana”.

Razesi din Tara-de-Jos si carausi din Tara-de-Sus, negustori, ciobani si fete bisericesti din toata Moldova se intalnesc la hanul Ancutei si deapana intamplari trecute reinviind o intreaga lume apusa. Timpul si spatiul unei intregi tari sunt adunate si incap intre zidurile groase ca de cetate ale hanului Ancutei, care se afla aici dintotdeauna, constituind, astfel, un simbol al permanentei.

In Hanu Ancutei, cand printr-un semnal - nechezatul iepei comisului Ionita - ritualul somnului este adus in atentie, drumetii parasesc spatiul incaperii. La Slavici si la Caragiale, sustragerea din spatiul inchis nu poate fi decat agresiva: prin arderea hanului (la Slavici si Caragiale), dar la Slavici solutia extrema e precedata de post si rugaciune.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(Bacau, 2003)









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani