Comentariul poeziei O ramai de Mihai Eminescu referat




O , ramai






de  Mihai Eminescu





In creatia lui Eminescu , dragostea si natura sunt teme permanente. Natura este cadru fizic pentru gesturile poetului. Eminescu este un poet al spatiului cosmic , prin multimea elementelor cosmice: stele , soare , luna , cer , luceafar , dar si un cantaret al naturii terestre in vesnica rotire a anotimpurilor.

Dragostea se afla intr-o perfecta asonanta cu natura.. Natura este stare de spirit , in sensul ca infatisarea ei este dictata de suflet.

Poezia incepe simplu cu o ruga adresata , dupa cum se poate intelege unui ,,lui" unui ,,el". Nu se descopera , nu se arata cine adreseaza aceasta ruga , la inceput , dar se poate vedea altceva . Si anume se poate vedea cum ,,ea" cea care vorbeste , pare sa fie una cu fiinta ,,lui". Doar ea il poate intelege , doar ea il cunoaste atat de bine , si , mai presus de toate , ea il iubeste ,, atat de mult " .

,, O, ramai , ramai la mine ,

Te iubesc atat de mult!

Ale tale doruri toate

Numai eu stiu sa le-ascult;"

Pentru ,,ea" el este printul ei , este materializarea unui basm , dar printul este cuminte , prin care se vede o puritate sufleteasca adanaca.

,, In al umbrei intuneric

Te aseman unui print ,

Ce se uit-adanc in ape

Cu achi negri si cuminti; "

Cu grija unei mame parca "ea" il introduce intr-o lume minunata , plina de viata , de miscare , de adevar. Si totul pare sa treaca asemenea unor clipe, iar clipele par veacuri. Toata imaginea se limpezeste dupa ce ni se dezvaluie si penultima strofa.

" Astfel zise lin padurea ,

Bolti asupra-mi clatinand;

Suieram l-a ei chemare

S-am iesit in camp razand."

Vedem mama natura , padurea lui Eminescu cum ii vorbeste , cum il ocroteste , cum il iubeste ca pe propriul ei pui ce este. El , puiul de om , este plin de inocenta copilariei , inocenta care il ajuta sa patrunda dincolo de zidurile unei realitati oarbe. El vede cu ochii sufletului ,cu ochii copilariei intreaga viata a naturii .

Padurea , lasata acolo de Dumnezeu , de milenii , parca de cand lumea , il primeste in sufletul si in inimioara ei , invatandu-l si aratandu-i cele mai adanci secrete ale ei.

Il pune deasupra tuturor creatiilor acestei lumi materiale , il   vede print prin cea mai simpla si cea mai importanta putere in lumea acestora , cea care te face sa zbori pana dincolo de limitele materialului , peste culmile si voile imaginatiei : inocenta. Ochii lui, fereastra sufletului , mari si negri , sunt insa plini de aceasta lumina a increderii iubitei. Pentru , ca in cele din urma , inocenta inseamna lipsa pacatului , iar lipsa pacatului inseamna iubire absoluta si incredere oarba. Adevarul pe care il cunoaste este singurul si nu mai exista altul. Plus , copii sunt vocea adevarului , ei spun lucrurile pe nume , asa cum le vad , si vad bine.

Grijile lumii materiale , taifunul de zi cu zi al orelor , obligatiilor , neintelegerilor , il transforma pe poet. Pierde coroana inocentei , care va ramane in urma sa ca o amintire luminoasa si tristetea il cuprinde cu putere mai mare.

" Unde esti tu copilarie

Cu padurea ta cu tot ? "

Oricat ai fi de batran , ceea ce ramane etern ca o lumina , dupa care , chiar de nu recunoaste nimeni , toti duc dorul , este tocmai fericirea si inocenta copilariei , a copilariei pierdute printre stalpii de marmura ai unei incaperi largi si pline de lucruri cat mai ciudate , numita maturitate .

" Astazi chiar de m-as intoarce

A-ntelege n-o mai pot.

Unde esti , copilarie,

Cu padurea ta cu tot? "

Copilaria cu visurile sale s-a pierdut la fel ca si dorul sau de a vedea dincolo de zidurile materialului. Izvorul sau langa care se odihnea, padurea sa , soaptele ei , erau etern pierdute prin valurile vietii. Si a-ncerca acum sa fie din nou copil , nu mai e cu putinta . Viata l-a schimbat intru totul , natura a adormit pentru el.