Logo referatele carte



eseu Iubirea in opera marilor scriitori romani - mitul erotic al zburatorului, Iubirea ca pasiune, iubirea la Mihai Eminescu, George Cosbuc, Lucian Blaga, Octavian Goga, George Calinescu



Iubirea in opera marilor scriitori romani

Iubirea este poate cea mai vasta tema a literaturii, dar si a celorlalte arte. Prezenta chiar si in operele de cult, de exemplu in Cantare a cantarilor din Vechiul Testament - "1. Cat de frumoasa esti tu, draga mea, cat de frumoasa esti! Ochi de porumbita ai, umbriti de negrele-ti sprancene, parul tau turma de capre pare, ce din munti, din Galaad coboara. 2.Dintii tai par turme de oi tunse, ce ies din scaldatoare facand doua siruri stranse si neavand nici o stirbitura. 3.Cordelute purpurii sunt ale tale buze si gura ta-I incantatoare. Doua jumatati de rodii par obrajii tai sub valul tau cel straveziu. 4. Gatul tau e turnul lui David, menit sa fie casa de arme: mii de scuturi atarna acolo si tot scuturi de viteji. 5.Cei doi sani ai tai par doi pui de caprioara, doi iezi care pasc printre crini. 6. Pana nu se racoreste ziua, pana nu se-ntinde umbra serii voi veni la tine, colina de mirt, voi veni la tine, munte de tamaie. 7. Cat de frumoasa esti tu draga mea, si fara nici o pata" sau in Noul Testament in Epistola intai catre corinteni dupa Sf. Apostol Pavel , cap. Dragostea: "1. De as grai in limbile 1 oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am ara sunatoare si chimval rasunator. 2.Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de-as avea atata credinta incat sa mut si muntii iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosette. 4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. 5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. 6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. … 13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea":, iubirea este o tema existenta in toate literaturile din toate timpurile. Ei I se acorda o importanta deosebita, ca experienta umana fundamentala , care difera in functie de varsta, sex, stare sociala, credinta, epoca istorica sau apartenenta culturala. Astfel, tema este larg difuzata si circula in intregul sistem al literaturii, apare atat in opera marilor scriitori cat si in cea a celor minori, in viziunea specifica diferitelor genuri: epic, liric sau dramatic.

Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt: 1. Iubirea ca initiere

2. Iubirea ca pasiune

3. Iubirea tragica

In mentalitatea arhaica iubirea este considerata o mare forta si primul impact cu aceasta s-ar datora unei fiinte supranaturale si reprezinta un proces de initiere configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburatorului. Mit fundamental al poporului roman, mitul erotic e , dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea invaziei instinctului puberal." In conceptia criticilor, folcloristilor, etnologilor, zburatorul este un spirit rau, privit ca un zmeu sau demon, o naluca, el intra noaptea pe cos sau horn, avand infatisarea de balaur, sarpe, para de flacara. Zburatorul apare in visul fetelor ca un tanar frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat cu studierea acestui mit se numara: Dimitrie Cantemir, George Calinescu, Simion Florea Marian, Tudor Pamfile. Cat despre prelucrarea mitului in literatura, Calinescu afirma: "Poezia romana, prin Eminescu indeosebi, a aratat inclinari de a socoti iubirea ca o forta implacabila, fara vreo participare a constiintei." Ca marturie sta poemul Calin(file din poveste), inspirat din basmul popular Calin Nabunul. Dar M. Eminescu nu a fost singurul care a preluat mitul zburatorului. Printre cei inspirati de acest mit fundamental al poporului se numara si I.H. Radulescu, cu poezia Zburatoru, considerata cea mai izbutita creatie poetica a acestuia.

Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-I pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii.

In mitologia greaca pe langa zeul iubirii, Eros, exista si zeul mortii, Tanastos iar psihologia moderna considera ca si moartea sunt doua instincte dominante ale psihicului uman. Destinul marilor indragostiti in operele literare sta sub semnul iubirii si al mortii. Astfel, iubirea-tragedie devine o iubire-simbol fiind imortalizata dupa moartea protagonistilor ca in operele literare Romeo si Julieta de W. Shakespire si Tristan si Isolda,veche legenda medievala.

Scriitori romani au privit si tratat tema iubirii din diferite unghiuri, creind astfel o opera vasta. Printre cei care s-au ocupat cu studierea, descrierea si analizarea sentimentului de iubire se numara: Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala Galaction, Garabet Ibraileanu, Ion Slavici, Ion Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu si multi multi altii.

Mihai Eminescu este poetul nostru national si, dupa cum afirma G. Calinescu " opera literara a lui M. Eminescu creste cu toate radaciniile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina, cu toate aspectele romantice, a spiritului autohton." Despre iubirea in opera marelui scriitor spunea T. Arghezi: " Dragostea lui Eminescu e mai cu seama senzuala, o dragoste pribeaga, de pasiune. Ea e momentana si totala in momentul ei, si se epuizeaza in intregime pe o singura imprejurare reluata continuu, continuu traita si continuu epuizata in intregime." "Dragostea lui Eminescu nu e amestecata cu visul. Visul lui incepe cand dragostea s-a ispravit. Dragostea poetului n-a durat niciodata, ramane instantanee, dragoste de senzatii iuti. Femeia lui Eminescu nu e niciodata sotie, ramanand exclusiv amanta. Barbatul e un trecator, un calator,…" In poezia sa de dragoste Eminescu a fost influentat de trairile sale sufletesti, de experientele sale. Astfel se remarca mai multe etape in evolutie poeziei de iubire eminesciana, existenta unei curbe de la elan pasionat la infrangere.

O vreme, aceea a iluziilor si idealurilor tineresti, Eminescu a dorit si a crezut cu putere in implinirea iubirii desavarsite. Poetic, acest lucru s-a exprimat in tonalitati majore, in culori vii si lumini fara pata, intr-o mare abundena vegetala si neincetate sclipiri de ape. In opera publicata, rastimpul de exuberanta tine pana in jurul anului 1876 si insuma Sara pe deal, Floare albastra, Fat-frumos din tei, Craiasa din povesti, Lacul, Dorinta, etc.

Peste varietatea subtila a starilor sufletesti communicate, ceea ce reuneste poeziile, dandu-le un aspect comun, este in primul rand stenicitatea sentimentului, plentitudinea clipei de dragoste, care transfigureaza lumea . Apoi prezenta invariabila a codrului si a apei in ipostaza lac sau izvor este iar caracteristica acstei perioade. Apa joaca acum un dublu rol in imagine: acela coloristic, de lucire fina si tremuratoare in intunericul padurii, ajutand la jocul de valori plastice, si acela sonor, de acompaniament sugestiv al starilor sufletesti.

Lucirile argintii ale apelor sunt completate de culori intense.Floarea de tei cu sugestia caderii ei in ploaie alba face trecerae de la sclipirile argintii la vagetalul colorat. Ea e o prezenta aproape permanena in poezia eminesciana de tinerete, sugenad elemente coloristice, dinamice ( caderea si troienirea ) si olfactice. Floarea de tei, trandafirii rosii, nuferii galbeni, floarea albastra cea scumpa romanticilor, romanita, codrul deverdeata, florile culuciri de piatra scumpa dau culoare si prospetime vegetala exceptionala peisajului, intensificand bucuria dragostei ce se va implini. E atata explozie de fericire in poezia de dragoste tinereasca a lui Eminescu, incat chiar daca intalnirea de dragoste nu se petrece, asteparea, fie zadarnica, nu intristeaza, nu deprima. De fapt implinirea celor doi cu implinirea dragostei se petrece doar in poezia de inspiratie folclorica, in Fat-frumos din tei si in Calin. In celelalte poetul isi proiecteaza doar in viitor uriasele lui nadejdi de iubire. De aceea nu intamplator, finalul lui Calin, basmul liric, de dragoste, constituie o sinteza a peisajului eminescian caracteristic primei perioade de creatie erotica. Intunericul tainic si stralucitor al padurii de argint, lucirileapelor si lunii, florile albastre, vazduhul tamaiet, toate aceste elemente merg spre s creea cadrul vrajit al dragostei implnite intre fata de imparat si Zburator.

In toata poezia erotica a tineretii, figura iubitei are o lumina si o caldura dobandite din concretetea imaginii ei pentru poet. In Floare albastra ea e " rosie ca marul " de caldura soarelui: in Craiasa din povesti " Paru-I galben, / Fata ei lucesc in luna, / Iar in ochii ei albastrii / Toate basmele s-aduna." Tot asa si in Dorinta.

In Calin implinirea dragostei se manifesta in acelasi mod: "Fata-I rosie ca marul, de noroc I-s umezi ochii… Astfel vine mladioasa, trupul ei frumos il poarta, / Flori albastre are-n paru-I si o stea in frunte poarta."

Toate aceste elemente se scimba treptat dupa anul 1877. Arar mai rasuna, din inchipuire, cate un ecou al vechii increderi luminoase in dragoste. Dar, in general, tot mai obosit si mai dezamagit de loviturile vietii si neintelegerea societatii contemporane lui poetul da glas unor noi armonii poetice, de mari adincimi, din ce in ce mai triste si mai pline de renuntare. Pentru el, dragostea ramane in trecut si amintirea ei ca si a chipului iubitei se insoteste de o nespusa suferinta. Din aceasta pricina se petrece o concentrare a imaginii, o stilizare si o fixare de contururi apasate. Cadrul nu mai are bogatia, risipa de culori, lumini si parfumuri din tinerete, ci se reduce la doua-trei elemente. Luminile se sting, culorile palesc. De cate ori, iubito, cu simbolurile ei tragice, e o prima marturie a intunecarii. In locul peisajului edenic apare aici "oceanul cel de gheata"; "bolta alburie" a alungat de pe ea orice vioiciune a culorii, iar "luna cea galbena - o pata" s-a pierdut eminesciana ei stralucire. 3

Caldura inimii l-a parasit pe poet : "Din ce in ce mai singur ma-ntunec si ma-nghet"… sau: " Iar timpul creste-n urma mea…ma-ntunec!" ( Trecut-au anii ).Plopii fara sot scandeaza dureros un peisaj fara nadejde pentru poet. ( Pe langa plopii fara sot ) iar metafora toamnei ca anotimp al sfarsitului e frecventa. (Sonetul I, Te duci, De ce nu-mi vii).Figura femeii iubite, din calda, luminoasa, sagalnica la inceput, se impietreste,devine solemna si rece, in aceasta perioada de creatie, ea fiind scoasa din intunericul amintirii. De aceea marmura slujeste ca termen frecvent utilizat pentru sugerarea frumusetii inghetate, ireale, fantomatice parca ( " Din incretirea lungii rochii / Rasai ca marmura in loc" in Atat de frageda sau "Si cand rasai nainte-mi ca marmura de clara" in Nu ma intelegi) iar gestul tragic al eroului liric, semnificand renuntarea, zadarnicia nadejdii, e prezent in poeziile Atat de frageda si Din valurile vremii.

Deceptia l-a facut pe marele poet sa primeasca, ca mangaiere, ca un calmant al suferintei, concluzia necesitatii insingurarii si a renuntarii, cu atat mai tragica cu cat era mai nepotrivita cu datele fundamentale ale fiintei lui. De aceea Luceafarul, reputat ca o drama a renuntarii la dragoste, e in acelasi timp o drama a conoasterii. Poemul, concluzie a vietii si gandirii eminesciene, e cu atat mai tragic cu cat realizeaza rasturnarea ierarhiei valorilor din opera tineretii. Luceafarul, dupa ce nazuieste la dragostea unei pamantene, care-I prefera un muritor cu soarta ingemanata, e readus la realitatea abstracta si solitara a existentei lui de catre Demiurg, care-I face o lectie de cunoastere. Hyperion, in sfera lui, stie acum, dar cu cata durere a renuntarii, deosebirea dintre el si cei doi pamanteni indragostiti si cuvintele:

" Traind in cercul vostru stramt

Norocul va petrece, Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece"

par rostite "de o staina gura".

Constiinta apartenentei la o lume superioara prin cunoasterea rece a adevarului absolut e de data aceasta slaba compensatie a renuntarii la patima fierbinte si ispititoare a vietii pamantesti, a infrangerii in dragoste.

Acest poem din urma, greu de simbolistica mitologica, filozofica, tinde la explicarea sortii nefericite a geniului in lumea contemporana poetului.

Eminescu a cantat in acorduri sublime legaturile de iubire dintre oameni, farmecul comuniunilor sufletesti bazate pe stima si intelegere reciproca, pe devotament si idealuri curate. In poeziile sale, Eminescu a inaltat un adevarat imn sentimentelor de dragoste, lasand marturiile setei sale de viata, ale dorintei sale de a trai in fericire.

Un alt mare scriitor preocupat in operele sale de vasta tema a iubirii a fost Garabet Ibraileanu. El a creat in romanul sau " Adela " o analiza a sentimentului de dragoste, manifestat aici nu printr-o iubire plina de pasiune, ci mai mult printr-o dragoste neimplinita, o dragoste infiripata intre doi oameni despartiti de varsta. Miezul spiritual al operei fiind rezolvarea atitudinii fata de femeie, scrierea repezinta in fond o continuare logica a ideilor expuse de Ibraileanu anterior in opera sa Privind viata.

Adela nu este atat romanul unei tinere femei, cat analiza crizei sentimentale a unui cvadragenar de o luciditate extrema. Castigand dragostea unei femei de douazeci de ani, Emil Codrescu, eroul cartii, e macinat totusi de incertitudini, suspectand si analizand orice gest al partenerei, pentru a descoperi sensuri acolo unde nu sunt. Cand I se pare ca a sesizat un amanunt care anterior ii scapase, el are un fel de satisfactie, o adevarata bucurie a durerii.

Desi eroina romanului I se releva eroului ca " un bloc de frumuseti vii si calde ", actionand sponan, fara reflexiune si calcul, ea nefiind o " filozoafa " ca Emil Codrescu, acesta face din ea centrul unei lumi ideale. Izolata de viata reala, " Adela este o iluzie paradisiaca, si nu trebuie sa devie o realitate…" " Adela va ramine pentru tine mereu stanca pe care creste floarea-reginei, atat de apropiata ca poti distinge micile stelute catifelate si totusi inabordabila ca o planeta, din cauza incantatoare ".

In legatura cu conceptia lui Emil Codrescu despre femeie, ne-am putea gandi ca aceasta corespunde faimosului dolce stil nuovo si poeziei trubadurilor din scoala provensala care cultivau ceea ce italienii numeau la donna angelicata, femeia devenita inger. " Niciodata - gandesta Emil Codrescu - cuvantul inger nu s-a potrivit unei trecatoare aparitii umane, ca acestei fiinte in adevar angelice. " La prozatorul roman exista insa si o nota personala. Spre deosebire de viziunea mistica a unui Dante (care vedea in Beatrice "ceva cazut din cer spre a ilustra miracolul" ) la G.Ibraileanu se observa cultul femeii, delicatetea, dar si o abia perceptibila tendinta spre senzual. De aici, ezitarile, pendularea intre fantezie si real, adoratia si reflexiunile la rece, vibratiile amorului si ideea mortii.

Se observa influenta marilor clasici rusi asupra autorului Adelei . Ceea ce Ibraileanu admira la acestia este cunoasterea profunda a sufletului feminin, in special. Lev Tolstoi - caruia ii consacra un exceptional studiu critic - il impresioneaza puternic si durabil prin arta magistrala cu care " Ana Karenina " trece de la psihologie la etica, disecand necontenit sufletul sfasiat de remuscari al eroinei. Tolstoi isi iubeste eroina si sufera pentru ea, asa cum G. Ibraileanu o va iubi pe Adela.

Prozatorul isi priveste propria-i scriere ca o opera de obervare stiintifica, de aceea reconstituie fapte vechi si interpreteaza mereu, facand psihologie, incercand sa descopere esentialul atat in lumea din afara, cat si introspectiv. Adela e un roman concis de analiza si introspectiune pe tema dragostei. G. Calinescu scria in Viata romaneasca : "Autorul - preocupat de o unica problema, aceea a reconstituirii datelor sufletesti originare, nu creeaza plastic, in suprafatAttention:a, cu caractere si scene vii. La drept vorbind, nici nu creeaza oameni, ci, fara sa fie abstract in sensul ideologic, construieste unitati psihologice. In Adela avem monografia psihologica a iubirii cu toate tulburarile ei intelectuale, afective si fizice, dar mai ales extraordinar de profunda analiza a indoielii." Tot el afirma ca Adela e " cel mai bun roman de analiza pe care il avem".

Personalitatea lui G. Ibraileanu - teoretician social, critic si creator literar - e armonioasa si unitara. Spiritul si finetea caracterizeaza toate domeniile de activitate in care se manifesta aceasta figura luminoasa. Realismul Adelei respira seninatate, opera facand elogiul puritatii unei prietenii. Lirismul, patruns si in paginile de critica, se dezvaluie mai liber in creatia artistica. De aici notele romantice - care uneori depasesc in suprafata pe cele realiste - si alunecarea spre un intimism moderat. Dar tot elanul liric, revarsat si in stilul de obicei atat de retinut, ii datoreaza Ibraileanu-artistul dragostea de viata si mentinerea proaspata a tineretii.

Ca arta, romanul Adela reprezinta o superioara opera de analiza. Sobrietatea contribuie ca o analiza atat de bogata in idei sa fie condensata in pagini putine.

Literatura lui G.Ibraileanu, cu indemnul dragostei de viata si apelul reinnoit la umanism, a construit, prin insasi tinuta sa, un raspuns convingator dat naturalismului in general. Mentinandu-si prospetimea artistica, romanul Adela reprezinta o calauza in interpretarea psihologica si in cunoasterea omului, una din cele mai profunde opere de analiza asupra sentimentului iubirii din literatura romana.

Un alt important scriitor al literaturii romane care a adoptat iubirea in operele sale a fost Ion Slavici. El a zugravit in romanul sau Mara povestea tulburatoare a unei iubiri care se infiripeaza instantaneu si are puterea unei fatalitati. Aceasta iubire, protagonistii ei fiind Natl si Persida, are caracteristicile clare a unei iubiri-pasiuni, Slavici urmarind de-a lungul romanului evolutia sentimentelor celor doi, descriindu-le pe acestea in amanunt si reusind astfel sa traseze un drum bine definit al iubirii-pasiuni.

Prima intalnire a celor doi protagonisti, momentul infiriparii iubirii, are un puternic impact asupra acestora, ei sunt cuprinsi de o atractie reciproca puternica care nu ii va mai parasi si de un sentiment care prevede, oarecum, suferintele prin care vor trece: " El ramase uimit, cu inima inclestata si cu ochii oarecum impaiengeniti. Ii era parca s-a rupt, s-a frant , s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capul lui." "Obrajii ei se umplura de sange si ii era parca o sagetase ceva prin inima" "se zbatea copila ca si cand ar voi sa scape, sa fuga, sa se ascunda in fundul lumii."

Pe parcurs ce iubirea lor evolueaza, incercarile de a I se opune devin din ce in ce mai zadarnice. Atat Persida cat si Natl nu pot evita intalnirile asa-zise intamplatoare, pe care ei insusi le provoaca iar in momentele in care se zaresc sunt cuprinsi de aceeasi atractie reciproca puternica " I se impaiengenira si ei ochii, si iar ii era ca sicand un fel de lesin ar cuprinde-o ", " el ramase cu privirea pierduta si barda ii tremura in mana. "

Cei doi traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la dezechilibru sufletesc.Astfel, Persida "se temea ea insasi de sine, simtea ca o apuca din cand in cand o pornire navalnica si-I vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o viata plina de nevoisi de dureri: le presimtea, le stia parca pe toate cum vin" iar Natl era cuprins de un " dulce neastampar ".

Natl si Persida sunt despartiti de imprejurari, dar aceasta derpartare se impune pentru a le verifica sentimentele si in acelasi timp pentru a pastra identitatea dragostei. Astfel, de fiecare data cand cei doi se intalnesc, sunt cuprinsi de aceeasi neliniste dar odata cu timpul ei isi destainuie unul altuia sentimentele. Scurtele intalniri de la Lipova, Arad, apoi din nou Lipova si de la Culesul Viilor joaca un rol important in povestea lor de dragoste.

Iubirea dintre Natl si Persida este insotita atat de suferinta cat si de o anumita dozade nebunie si de o tentetie a mortii. Pana ce ajung sa se casatoreasca pe ascus, cei doi sufera din iubire, ei fiind despartiti unul de altul de imprejurari. Insa chiar si dupa nunta, Persida continua sa sufere datorita comportamentului lui Natl si agresivitatii acestuia, iar Natl de pe urma nesigurantei si geloziei sale. Tentattia mortii se regaseste atat in comportamentul lui Natl cat si in cel al Persidei. Persida simte ca singurul ei refugiu inafara manastirii ar fi moartea iar Natl ajunge la Arad la un inalt nivel de degradare atat sufleteasca cat si trupeasca, gandindu-se chiar si la varianta mortii. Doza de nebunie a celor doi protagonisti reiese din hotararea acestora de a se casatori pe ascuns si de a fugi singuri la Viena.

Iubirea dintre Natl si Persida trece peste obstacolele intalnite si incalca regulile comunitatii in care traiesc cei doi. Natl si Persida se diferentiaza atat prin etnie, confesiune religioasa, familie, educatie cat si prin insusi temperamentul lor. Totusi, cu ajutorul iubirii cei doi trec peste toate obstacolele ce se ivesc in cale, renuntand la orice si reusind in final sa realizeze o casnicie reusita, binecuvantata atat de parin-I cat si de Dumnezeu si desavarsita de aducerea pe lume a unui copil.

De-a lungul romanului Mara I. Slavici surprinde momente esentiale ale iubirii dintre protagonisti: scurtele lor intalniri, privirile care si le schimba cu acest prilej, cuvintele lor, limba pe care o folosesc, trairile lor sufletesti cand sunt singuri, framantarile lor. Cititorul este astfel transpus in lumea iubirii celor doi, ia parte la zbuciumare lor sufleteasca, incheiata in mod fericit cu ajutorul binecuvantarii casniciei dintre Natl si Persida de catre parinti. Doar astfel putea sa se incheie povestea celor doi, caci autorul, sustinator tenace al ideilor morale, a realizat romanul conform ideei ca o iubire si o casnicie nu pot fi fericite fara a fi binecuvantate de catre parinti.

Dar Mara nu este singura opera a lui I. Slavici unde apare iubirea. In nuvele sale ( Scormon, La crucea din sat, Gura satului sau Padureanca ) problematica sufleteasca sta in centrul actiunii, si in acelasi timp e prezenta printr-o ambianta perfect idilica. Tinerii eroi, dar mai ales eroinele, se caracterizeaza printr-o derutanta labilitate a starilor sufletesti, printr-o ciudatenie feminina mai adanca decat un singur capriciu.

Conceptia lui Slavici despre iubire este ca " Iubirea e din alta lume si se iveste din senin, fara ca sa stii de ce, se da pe fata, fara ca sa stii cum si te duce, fara ca sa stii unde." Aceata definitie data iubirii corespunde intru-totul iubirii zugravita de autor in operele sale.

G. Cosbuc a fost numit "poetul taranimii" pentru ca a stiut mai bine ca oricine sa cante in poeziile sale insusi taranul, cu obiceiurile, necazurile, trairile sale sufletesti, cu viata sa. Iubirea la Cosbuc apare si ea taraneste, in poeziile sale de dragoste obiceiurile satesti, credintele batranesti, ideile morale tipic romanesti se regasesc si totul decurge dupa datina. Poetul nu exteriorizeaza propiulsentiment erotic, in indivitualitatea lui, cat mai de graba se refera, se sprijina pe fondul de experienta al varstei sale tinere, pe experienta lui erotica, dar nu in aspectele ei unice, particulare, ci prin ceea ce are ea mai general, prin ceea ce o incadreaza in int-o conditie umana mai larga. Cosbuc a reactualizat date din propriile trairi pasionale pentru a-I servi drept tipar modelator al starilor sufletesti puse pe seama eroilor sai. Sensul obiectivant al lirismului sau domina, nu numai prin amploarea acestui proces, dar mai ales prin multitudinea aspectelor concrete pe care le imbraca. Este de-a dreptul uimitoare capacitatea poetului de inventie in aceasta directie. Poeziile care pot fi incluse in capitolul idilelor sunt foarte numeroase si e de observat ca fiecare reproduce o alta situatie sau stare sufleteaca: Manioasa, Nu te-ai priceput, Rea de plata, Pe langa boi, La oglinda, De pe deal, Suptirica din vecini, Numai una, Dusmancele, Recrutul, La parau, Politica, Spinul, Scara, IspitaSarpele-n inima. Se mai poate remarca apoi faptul ca e mai mult decat dificil sa caracterizezi o asemenea stare. Poetul realizeaza un univers pasional de domeniul inefabilului si-l nuanteaza la nesfarsit, refuzandu-si orice repetitie. E drept ca o definire sau alta se poate face, dar relativitatea lor e usor de dovedit si analiza intampina mereu alte semne de intrebare. In Manioasa starea sufleteasca e destul de neprecizata : un flacau e chinuit de capriciile iubitei; el resimte o ciudata suferinta amestecata cu nedumerire si ciuda, dar de indata ce credem ca l-am inteles si ca I-am patruns starea, ne dam seama cane aflam abia acum in fata adevaratei enigme si anume atitudinea ciudata a fetei care a provocat durerea flacaului si pe care nu putem nicicum s-o explicam. In cunoscuta Nu te-ai priceput!, in afara de poanta finala in stil de sentinta, ne izbeste ciudata timiditate a flacaului dar si necazul fetei pentru aceasta timiditate. Se observa o apropiere intre idila lui Cosbuc si aceea a lui Slavici cat priveste faptul ca la ambii scriitori starile sufletesti sunt nuantat disecate si totodata prezentate in exteiorizarea lor plina de farmec. Poezia Dragoste invrajbita de Cosbuc pare o nuvela de Slavici versificata. Se poate presupune ca amandoi scriitori au explorat, unul in sens epic, celalalt in sens liric, dar niciunul strict psihologic, domeniul comun al unei experiente biologice cruciale, cu valoare de instinct fundamental. In unicitatea ei, fiecare idila a lui Cosbuc prezinta un incident, un capriciu al dragostei, pe cand in totalitate reprezinta nu o monografie a varstei ingenue, ci cantecul ei obiectivat. Iar modul specific, de ultima instanta, al acestei obiectivari e dat de structura artistica a ideilor respective.

Astfel, in cateva idile cosbuciene ( Pe langa boi, La oglinda, De pe deal ) starea sufleteasca e atat de deosebita incat pentru a fi pe deplin exprimata ea trebuie ilustrata printr-o scena.

De fapt, corespondentul strict al idilei cosbuciene este cantecul suferintei de dragoste, desfasurat pe o gama mult mai restransa, dar cu unele accente impresionante. In Cantecul fusului sentimentul tinde sa se absolutizeze, durerea sa ia proportii cosmice. Din pacate aceasta expansiune in universal a unei suferinte personale e urmarita la un mod cam impersonal, aproape didactic, prin enumerarea neturburata a elementelor naturii care participa, pe rand, la durerea eroinei. Fata morarului e o poezie de atmosfera si sentiment tragic, culminate spre izbucnirea disperata din final : " As vrea sa fiu, roata sub tine !" Ca si aceasta din urma poezie, Fata mamii incearca sa exprime nelamuritul, inexprimabilul si insesizabilul din durerea umana. Ne gasim intr-o situatie comparabila cu una din starile idilelor amintite: Plansul fetei tine de evolutia mereu repetabila, cu caracter de destin, a reactiilor pasionale, este un tribut pe care eroina il plateste ceremonialului sever si ineluctabil al vietii.

Cosbuc a creat deci prin opera sa un univers al dragostei, in care a cuprins diferite aspecte si trairi ale aceluiasi sentiment. Totusi idilele sale sunt unite de fundalul lor comun, si anume lumea satului. Se observa de asemea preferinta lui Cosbuc in descrierea suferintei produse de dragostea neimplinita.

Lucian Blaga a fost unul dintre poetii care a facut din tema iubirii o tema principala in poeziile sale. Inca din volumulde debut, Poemele luminii, iubirea s-a aflat, alaturi de natura la loc de frunte in poezia sa, ambele fiind incadrate intr-un climat de exaltare a elementului dinamic din peisajul natural sau cel sufletesc. Iubirea pustieste fiintele indragostitilor, surasul este pagan, parul iubitei are arome tari, ochii sunt lacomi si flamanzi ca de salbaticiune. O asemenea fervoare exuberanta, ritmica dansului dionisiac sunt pentru poet, la acea data, singurele ce-l pot incadra in armonia cosmica:

" O, vreau sa joc cum niciodata n-am jucat!

Sa nu se simta Dumnezeu 45996uiq18rzl3y

in mine

un rob in temnita - incatusat. "

( Vreau sa joc ) iz996u5418rzzl

In cel de-al doilea volum de poeziial lui Blaga, intitulat Pasii profetului, iubirea este ancorata intr-un trecut indepartat, temporal, nu afectiv, si se afla sub semnul sfasietoarei tristeti :

"In mine se mai vorbeste si astazi despre tine.

Din gene, ape moarte mi se preling.

Ar trebui sa tai iarba,

ar trebui sa tai iarba pe unde-ai trecut.

Cu coasa tagaduirei pe umar

in cea din urma tristete ma-ncing.."

( Amintire )

Purtand untitlu identic cu cel al unei poezii populare, volumul La curttile dorului (1938) defineste artistic un sentiment atat de nuantat si inefabil : dorul. La curtile dorului comleteaza evolutia poetului, accentuand o nota care devine fundamentala pentru definrirea stilului sau scriitoricesc : reconstituirea atmosferelor baladelor, descantecelor si bocetelor, din folclorul romanesc, pe baza unei cunoasteri dinauntrua specificului constructiei acestora. Poezii ca Bunavestire pentru floarea marului, Belsug, Coasta soarelui sunt exemple revelatoare :

" Trec pe drum copitele

si prin gand ispitele.

Pasarea din iniste

sparge bolti de liniste.

Chiparosi ca fusele

'n toate cimitirele

ne abat privirile

catre inimi - dusele. "

( Coasta soarelui )

Dupa publicarea volumului Nebanuitele trepte (1943) se incheie o perioada in creatia poetului pentru ca, dupa 1950 sa inceapa o alta perioada, avand ca principale directii tematice atitudinea fata de natura, fata de iubire si dialecta procesului de cunoastere, de reflectare artistica.

Iubirea verii sale tarzii, a Verii din noiembrie, imprumuta un talc solar lucrurilor obisnuite, imbogateste inima poetului, umbrita de mahnirea varstei, traieste totusi cu intensitate eternul sentiment :

" Si-i dureros in marea trecere sa te

aprinzi visand. Mai tare insa arzi in schimb.

Iubirea printre adancimi, asa cum e,

umbratic joc, relief pe-un sarcofag in timp."

( Arheologie )

Pe drumul pazit de plopi severi, simbolizand legile, convenientele inerente ale vietii, poetul cauta iubirea simpla, cauta implinirea :

"Vino sa sedem sub pom.

Deasupra-I inca veac ceresc.

In vantul adevarului,

in mare umbra-a marului,

vreau parul sa ti-l despletesc,

sa fluture ca-n vis

catre hotarul pamantesc."

( Glas in paradis )

Iubita este intalnita "in fabula verde si calda-a naturii", in "basmul vegetal al rasurii", intre frunzele aramii ale viilor, sub galaxia de fum a stelelor, inconjurata de recele parfum al brazilor, de luciul iezerelor in munti. Trupul ei are sclipiri fosforescente, vibratiile lemnului de vioara si zveltetea ulcioarelor de pamant. Sentimentul este pururea incandescent, chiar daca uneori este incandescenta stranie a maselor vulcanice selenare. Poezia erotica a "verii de noiembrie", din Catrenele fetei frumoase sau Catrenele dragostei, are astfel vigoarea inefabila a implinirii, este o veritabila "oda a bucuriei" intonata de poetul ce descopera tineretea perpetua a vietii. Dincolo de exaltarea incantata a formelor, a culorilor, a miscarilor, transpare fiorul grav al sentimentului autentic. Iubirea nu este un facil si insorit joc intr-o natura pitoreasca, ci un lucid act de constiinta. Iubirea nu poate exista in afara veritabilei comunicari intre oameni, in afara universurilor sufletesti tangente :

" Cand e singur fiecare

Sufletele nu-s in noi.

Stam alaturea, eu si tu?

Sufletele noastre sunt in noi,

Cand suntem doi.

Altfel nu."

( Spune-o-ncet, n-o spune tare )

Incheind semnificativ volumul Vara de noiembrie, poezia Primavara il anunta pe cel urmator, Stihuitorul:

" A cunoaste. A iubi.

Care-I drumul, ce te-ndeamna?

A cunoaste - ce inseamna?

A iubi - de ce ti-e teama,

printre flori si-n mare iarba?

. . . . . . . . . . . . . . . . . .

Inc-odata, iar si iara,

A iubi e primavara. "

Asa cum poetul parcurge un drum in viata ideile acestuia sunt in continua schimbare, acest lucru

resimtindu-se si in poeziile sale de dragoste. Pasiunea din poeziile sale din tinerete trece peste faza sentimentului de implinire, iar in final e coplesita de sentimentul insingurarii totale. Astfel, in jurul anului 1965 Blaga afirma ca “poezia este un vesmant cu care ne imbracam iubirea si moartea”.

Octavian Goga a gravat in adevaratul "etern uman" , in culorile specificului national, cu o daruire si un talent exceptional, chipul trecator al vremii sale. In urma sa a ramas vie poezia sociala si patriotica, dar si miscatoarele sale cantece de dragoste. Dragostea lui Goga era in primul rand dragoste de tara, dragoste pentru lumea satului si de aceea marea majoritate a poeziilor sale sunt inchinate patriei, canta durerile taranilor, sacrificiile pentru apararea pamantului stramosesc, suferintele celor asupriti. Dar pentru creearea unei monografii a satului ardelenesc, asa cum Goga isi propusese, era nevoie si de Cantecele lui Laie Chiorul, crasmarul din Dealu-Mare, personaj cunoscut in opera lui Goga. Cantecele lui Goga sunt aidoma doinelor noastre populare: de dor si de jale. In Cantecele lui, incarcate cu simtiri si sensuri adanci, sentimentul iubirii capata expresia dorului folcloric. E in ele o nespusa sete de viata, o discreta parere de rau, o bucurie patimasa si o unda de neliniste, o goana dupa naluca acelei iubite, e un "nu-stiu-ce si nu-stiu-cum dureros de dulce", care se cheama dor si care se implineste abia in vraja noptilor, spulberandu-se o data cu zorii:

" Dorurile mele

n-au intruchipare,

Dorurile mele-s

Frunze pe carare …

Spulberate si strivite frunze pe carare.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tot ce-mitese noaptea,

Zorile-mi destrama,

Mi s-a dus norocul …

Nu-l mai plange, mama …

La icoana Preacuratei, nu-l mai plange, mama."

E aceeasi cutremurare lirica, aceeasi pierdere a fericirii, pricinuita de stingerea visului, spulberat ca un strigoi in lumina, din cunoscutul cantec popular :

"Asta-noapte te-am visat,

Mandro, ca te-am sarutat.

M-am sculat si-am pipait,

Dar nimica n-am gasit.

Numai dorul inimii,

Scris pe fata perinii."

Sunt versuri patimase, coplesitoare, in care arde parca vapaia pagana a simturilor din Cantarea Cantarilor, mentionata la inceputul lucrarii de fata : "Cautat-am noaptea, in asternutul meu, cautat-am pe acela dupa care inima mea tanjeste, cautatu-l-am, insa nu l-am aflat. "

Atat pe plan erotic cat si in general cantecul lui Laie Chiorul, in psihologia satului, are functie tonica. El invioreaza sentimentele gingase, rascoleste usoara melancolie si amintiri induiosatoare, atita patimi si potoleste doruri, oteleste sentimentele majore ale colectivitatii in lupta pentru libertate nationala si echitate sociala.

Dragostea la Goga apare deci asemenea dragostei din folclor, in cantece de jale si dor, eroii ei fiind popularii "Mandra" si "Mandru".

In romanul Otilia de G.Calinescu exista un conflict, erotic, sub aspectul unei competitii intre tanarul Felix si mai varstnicul Pascalopol, amandoi indragostiti de de Otilia. Povestea de iubire este inscrisa pe un fundal social, ilustrat de celelalte personaje ale romanului. Mircea Eliade, influentat de experientele proprii scrie romanul Maitreyi, roman al dragostei dintre autor si tanara, orientala eroina, ce da si numele cartii. Vasile Alecsandri scrie Doinele sale, inspirate din folclorul romanesc, avand ca tema iubirea. Ionel Teodoreanu urmareste in romanul sau La Medeleni evolutia iubirii infiripata inca din copilarie dintre Danut si Monica, iubire care are ca urmare casatoria dintre cei doi. Actiunea romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu se petrece in jurul incertitudinii credintei reciproce in dragoste. Deasemenea, Tudor Arghezi scrie idile precum Creion, Morgenstimmung, Psalmul de taina, Nichita Stanescu adopta tema dragostei in romanele Adolescenti pe mare, Leoaica tanara, iubirea, aidoma lui Gala Galaction in romanul De la noi la Cladova.

Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii romane au abordat tema iubirii din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea I-a atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte. Si in folclor iubirea este o tema fundamentala si poporul a creat o categorie estetica caracteristica ei: Doina. Doina, fie de jale, fie de dor, exprima profunzimea sentimentului de dragoste, puritatea si suferinta pe care acesta o poate provoca.

Iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste, sub alte forme, sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a literaturii tuturor prezentului, trecutului si viitorului.

Bibliografie

Mihai Eminescu - Poezii (Biblioteca scolarului)

Garabet Ibraileanu - Adela (Biblioteca pentru toti)

Ion Slavici - Mara

George Cosbuc - Poezii (Biblioteca scolarului)

Lucian Blaga - Poezii

Octavian Goga - Poezii

G.Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent

- Enigma Otiliei

V.Alecsandri - Poezii (Biblioteca scolarului)

M.Eliade - Maitreyi

G.Munteanu - Istoria literaturii romane

T.Arghezii - Poezii

Limba si literatura romana - Manual pentru clasa a 9-a ( editura ALL )

Idei

Iubirea este cea mai vasta si mai veche tema a literaturii

Prezenta in operele de cult - Vechiul Testament : Cantarea cantarilor

- Noul Testament : Epistola I catre corinteni de Sf. Apostol Pavel

Tema fundamentala - prezenta in speciile epice, lirice, dramatice

- diferite unghiuri de abordare in functie de varsta, sex, mediu social, perioda in

timp, stil, arta,…

Diferite ipostaze - iubirea ca initiere

- iubirea-pasiune

- iubirea tragica

Descrierea celor trei ipostaze si prezenta lor in literatura:

Mitul zburatorului - mit fundamental : Calin, Zburatorul

Pasiunea iubirii - lupta cu destinul, starea de exaltare, incalcarea regulilor, departarea ca

obstacol depasit

Iubirea tragica - Prezenta zeului Tanastos in apropierea zeului Eros

- Romeo si Julieta, Tristan si Isolda

Mari scriitori romani preocupati de tema iubirii:

Mihai Eminescu, George Calinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, Gala

Galaction, Garabet Ibraileanu, Ion Slavici, Ion Heliade Radulescu, Mihail Sadoveanu, Mircea

Eliade, Nichita Stanescu, Mircea Cartarescu, Camil Petrescu, Radu Petrescu

Iubirea la Eminescu: 2 etape - optimismul tineresc

- deziluzia dupa 1877

imbinarea planului iubirii cu cel al naturii

elemente romantice tipic eminesciene

Adela G.Ibraileanu - Analiza sentimentului de dragoste

Emil Codrescu - Adela diferenta de varta, schimbarea rel. intre ei pe

parcursul operei

Mara - I.Slavici - Iubiea-pasiune

- citatul despre iubirea din Slavici corespunde operelor sale

Mara, nuvelele

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani