Logo referatele carte



loading...


Lacul de Mihai Eminescu, versurile si comentariul strofelor







                                  Lacul

                                                       de Mihai Eminescu

          Lacul codrilor albastru

          Nuferi galbeni il incarca;

          Tresarind in cercuri albe

          El cutremura o barca.

          Si eu trec de-a lung pe maluri,

          Parc-ascult si parc-astept

          Ea din trestii sa rasara

          Si sa-mi cada lin pe piept;

          Sa sarim in lumea mica,

          Ingrasati de glas de ape,

          Si sa scap din mina cirma

          Si lopetile sa-mi scape;

 

          Sa plutim cuprinsi de farmec

          Sub lumina blandei lune –

          Vantu-n trestii lin fosneasca,

          Unduioasa apa sune!

          Dar nu vine… Singuratic

          In zadar suspin si sufar

          Langa lacul cel albastru

          Incarcat cu flori de nufar.

          Poezia “Lacul” apare la 1 Septembrie 1876 in revista Convorbiri Literare apoi,inclusa in volumul “Poezii” aparut in 1883.

          Geneza poeziei se afla in versul “Langa lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar” din basmul popular “Calin Nebunul”. Aceasta imagine se regaseste intr-o varianta a poemului “Calin (file din poveste)” : “Langa lacul cel albastru incarcat cu nuferi mari” devenit  “Langa lacul care-n tremur, somnoros si lin se bate”

          “Lacul” este o creatie lirica de dragoste si de natura, o idila cu elemente de pastel in care se imbina sentimentul dragostei pentru fiinta iubita cu adoratia fata de frumusetile naturii.

                    Semnificatia textului:

           Titlul exprimat printr-un substantiv comun articulat, numeste locul de visare si de intalnire pentru cei doi indragostiti.

                    Tema:

          Poezia exprima dorinta intensa a poetului de implinire a visului de iubire.

                   

Compozitia:

          Aceasta creatie apartinand Liricii Erotice Eminesciene este structurata in 5 strofe 3 secvente in care planul exterior al naturii se cereleaza cu planul interior al trairilor sufletesti ale poetului:

                    Prima secventa (strofa I ) este un tablou, cadrul;

                    A II-a secventa (strofele II, III, IV ) infatiseaza visul de dragoste;

                    A III-a secventa (strofa a V-a ) prezinta trezirea la realitate.

         

          In prima strofa se schiteaza un spatiu infinit, sentimental, de dragoste proiectan-du-se in intregul univers. Tabloul terestru il formeaza lacul incarcat cu “Nuferi galbeni” si codrul, symbol al permanentei, iar planul cosmic il constitue cerul al carui senin se reflecta in oglinda apei. Prin verbele: “tresarind” si “cutrmura” se realizeaza personificarea naturii cuprinsa si ea de fiorul emotiei asteptarii. Barca este simbolul locului ocrotitor, unde, indragostitii isi pot trai iubirea tainica si pura.

          Imaginea vizuala luminoasa realizata de poet prin epitetele cromatice: “albastru”; “galben” si prin constructia metaforica: “Cercuri albe”, sugereaza armonie, limpezime, claritate, seninatate.

          Incepand cu strofa a II-a prezenta eului liric se subliniaza prin pronumele personal eu si prin verbe la persoana I singular: “trec”, “ascult”, “astept”. Asteptarea este prezentata de poet ca posibilitate, dovada fiind repetitia adverbului parca: (parca ascult, parca astept). Tot ca posibilitate este sugerat ssi gestul tandru al imbratisarii prin folosirea verbelor la conjunctiv: “Ea din trestii sa rasara / si sa-mi cada lin pe piept ”.

          Pronumele personal ea nu individualizeaza fiinta iubita ci intareste valoarea de symbol a frumusetii feminine intruchipata de cea care este asteptata sa rasara misterioasa din trestii ca o minune a apelor.  

          Strofa a III-areda prin verbele „sa sarim”, „sa scap”dorinta eului liric de a trai vraja iubirii „in lumi preamica”. Prin personificarea „Inganati de glas de ape”, apa devine faptasa bucuriei indragostitilor.

          Strofa a IV-a este dominata de farmecul iubirii care se imbina in inchipuirea poetului cu splendoarea naturii data de lumina luniii, de fosnetul vantului si de glasul apei. Trairea eului liric se cominica prin imagini vizuale, auditive si de miscare. Senzatia de vis de ireal este reliefata tot prin verbe la conjunctiv. Folosirea verbelor „sa plutim” la persoana I plural sugereaza refacerea cuplului initial prin posibila aparitie a iubitei.

          Imaginile auditive sunt constituite de armonia miscarii vantului si a apei sugerate de verbele: „fosneasca” , „sune” , de adverbul „lin” si de adjectivul „unduioasa” folosite ca epitete.

          Semnul exclamarii de la sfarsitul strofei marcheaza momentul de maxima intensitate a emotiilor traite de eul liric visand la implinirea dragostei.

          In strofa a V-a, finala, visul ia sfarsit si eul liric revine la o realitate trista, dure-roasa deoarece realizeaza ca totul a fost doar fictiune. Noua stare de spirit a acestuia se evidentiaza prin verbele: „nu vine” ; „suspin” ; „sufar”, prin adverbul „in zadar” si prin adjectivul, epitetul „singuratic”.

          Punctele de suspensie din versul „Dar nu vine” invita la meditatie asupra frumusetii clipelor pe care le-ar fi petrecut indragostitii. Visul este intrerupt brusc, la fel si discursul liric, iar vraja asteptarii se risipeste.

          Poezia este construita simetric, atat in prima strofa cat si in ultima contureaza imaginea lacului albastru impodobit cu „flori de nufar”, dar lipsa determinantului „codrilor” si epitetului „galben” ingusteaza perspectiva, reducand totul la concretul banal si apasator.

          Poezia are o armonie deosebita, muzicalitatea fiind realizata  prin aliteratie si asonanta.

          Aliteratiile contin repetarea silabei „sa”(sa sarim) si a consoanei „s” (sa nu-mi scape). Asonantele sunt realizate prin accentuarea vocalei „A” (unduioasa, apa).

          Pentru a spori armonia versurilor acestor doua figuri de stil li se alatura rima de tip „aBcB” in care rimeaza verusl al II-lea cu al IV-lea, ritmul trohaic, si masura de opt silabe.

          Poezia „Lacul” este o opera lirica in trucat Eminescu sugereaza o anumita atmosfera poetica subiectiva,  printr-o usoara seninatate si calma resemnare, desi el surprinde un moment de iubire neimplinita. Prezenta eului liric, exprimarea unor sentimente profunde si sincere in mod direct, sunt alte argumente pentru sustinerea afirmatiei ca acest text literar apartine genului LIRIC. 

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani