Caracterizarea personajelor Lefter Popescu, Domnul capitan Pandele, Comisarul Turtureanu, Domnul Georgescu, momentele subiectului - Nuvela Doua Loturi referat






NUVELA

"DOUA LOTURI"

de Ion Luca Caragiale

Povestire pe momentele subiectului, caracterizarea personajelor

Nuvelele lui Ion Luca Caragiale (1852-1912) se situeaza intre tragic si grotesc», intre comic si macabra, construind un impresionant spectacol al lumii prin creatii realiste, psihologice sau fantastice. Nuvelele realiste ilustreaza eroi ce se afla la limita dintre comic si tragic* asa cum sunt cei din "Doua loturi", "Inspectiune", "Canuta, om sucit", in proza psihologica si realista, Caragiale este un creator de stari sufletesti, iar in comedii este un necrutator critic de moravuri sociale si defecte caracteriale. Garabet Ibraileanu afirma: "ca satiric, Caragiale e un pictor de moravuri; ca tragic, un pictor de stari sufletesti, cu alte cuvinte, satira lui este sociala, tragedia lui e psihologica".

Nuvela "Doua loturi" de Ion Luca Caragiale, a fost publicata mai intai in "Gazeta sateanului", apoi inclusa in volumul "Momente si schite", aparut in 1901.

Tema nuvelei realiste "Doua loturi" de I.L.Caragiale o constituie drama omului obisnuit, al carui destin este situat la limita dintre comic si tragic. Locul primordial il ocupa starile sufletesti ale eroului, aflat intr-un moment esential al vietii, cand sansa i-ar putea schimba anonimatul in care se zbate, in aceasta nuvela, Caragiale pune accent pe tragedia psihologica a personajului, reiesita din imbinarea visului cu realitatea, zbuciumul launtric al eroului fiind construit cu o lucida ironie.

Titlul nuvelei "Doua loturi" semnifica - simbolic - sansa pe care omul obisnuit p poate avea la un moment dat in viata lui. Speranta ca soarta s-ar putea schimba printr-un noroc pe care-1 ignorase pana atunci este concretizata prin doua bilete de loterie ce ar fi putut fi castigatoare, daca legea firii n-ar hotari implacabil destinul fiecarui om.

Momentele subiectului

Nuvela incepe, in mod cu totul surprinzator, eu intriga. Personajul principal, Lefter Popescu, este agitat si transpirat de enervare pentru ca nu gaseste doua bilete de loterie, pe care le credea castigatoare. Autorul, care este si naratorul acestui moment, explica in expozitiune, prin retrospectiva, imprejurarile cumpararii acestor bilete. El se adreseaza direct cititorului, povestind la persoana a HL-a .faptul ca biletele fusesera cumparate de d.Lefter la berarie, cu bani imprumutati de la capitanul Pandfcle. Superstitia era ca se poate castiga numai daca bemii platiti,pe bUete sunt ai altcuiva decat ^jucatorului, in cazul in care biletele vor fi castigatoare, Lefter se angajase ca va plati capitanului zece la suta din suma, dar rasese pesimist, deoarece nu se stia deloc un om norocos. Capitanul, mai increzator in noroc, si-a notat numerele biletelor de loterie pe care le cumparase Lefter. A doua zi dupa extragere, spre seara, d. capitan Pandele, agitat, vorbind din ce in ce mai tare, "ca si cum d. Lefter ar fi surd" ii da vestea ca au castigat "loturile mari! ale mari de tot!". Verificand listele oficiale cu numerele notate in carnetul capitanului, ei constata ca au iesit castigatoare ambele bilete, de la loteriile: "076.384 Universitate-Constanta, 109.520 Bucuresti-Astronomie".

Se fixeaza astfel local desfasurarii actiunii, in Bucuresti, si timpul, intr-o toamna, de la inceputul secolului al XX-lea. Agitatia sotilor Popescu este - asadar - fireasca, deoarece Lefter ratacise biletele si acum ei le cautau disperati, intorsesera casa pe dos, dar in zadar. Lefter cazuse "sfaramat de oboseala" pe o canapea, madam Popescu "nu mai putea de picioare si de mijloc", amandoi erau storsi "de atata alergatura si de-atatea ridicaturi". EI atipeste putin si se scoala brusc, "cu fata luminata de raza adevarului", aducandu-si aminte ca biletele erau in buzunarul de Ia piept al unei jachete cenusii, in care fusese imbracat in ziua cumpararii biletelor. Dar consoarta se face galbena la fata si marturiseste ca daduse jacheta unei tiganci pe zece farfurii. Desi femeia spune ca a cautat prin buzunare inainte s-o dea, d. Lefter se enerveaza, cere sa vada farfuriile si "pac! tranteste una jos... tandari! si pe urma, paf! alta asemenea (...) pana Ia a din urma". Dupa ce termina de spart toate farfuriile, d. Popescu incepe s-o interogheze pe sotie cu tonul sever dar calm al unui judecator care cerceteaza o crima. Afla, astfel, ca pe chivuta (tiganca - n.n.) respectiva o cheama Taca si ca sta in mahalaua Farfurigiilor.

Desfasurarea actiunii. Peste o ora, d. Lefter, impreuna cu doi sergenti, comisarul sectiei si d. capitan Pandele opresc birja pe strada Emanciparii, din mahalaua Farfurigiilor, in dreptul unei •"cocioabe de pamant", unde locuia Taca. Comisarul Turtureanu fusese si el cointeresat cu cinci fa suta din suma, daca ii ajuta sa gaseasca biletele. Le deschide o copila "zdrentuita", iar in casa miroase "a carne cu prune", mancarea pentru cina pe care tocmai o pregatea "o tiganca batrana". Taca nu era acasa si cei trei se asaza s-o astepte, deoarece este acuzata de furt, ca "lipseste ceva dintr-o casa", stie ea ce, accentueaza d. Lefter cu subinteles. Batrana este gata sa puna mana in foc pentru cinstea fiica-si, insa d. Popescu se repede la un morman de vechituri si incepe sa scotoceasca dupa jacheta cenusie„dar degeaba. Cand, in sfarsit, vine Taca, toti se reped la ea si ii cer, racnind, biletele. Fata este naucita de atac si intreaba nedumerita: "Care belete, boiaruie?". Atonei & Lefter ii explica apasat ca madam Popeseu, "o dama -nalta, subtirica, frumoasa, oachesa", care avea "o alunita cu par d-asupra sprancenii din stanga" si care locuia in strada Pacientii, la numarul 13, ii daduse o jacheta cenusie in, schimbul a zece farfurii. Taca era imbracata, pe dedesubt, chiar cu jacheta cautata, nu ca sa o ascunda, ci din cauza frigului. Lefter se repede si cauta in toate buzunarele, ii descoase cu briceagul captuseala, dar nici urma de bilete. Acuzand-o de furt, turbat de furie, d. Lefter ii trage "o palma, s-o naueeasca", apoi sunt chemati sergentii si duc chivutele la sectie.

Cu tot zelul sau, comisarul Turtureanu nu reuseste sa le faca pe tiganci sa marturiseasca unde sunt biletele. Mai tarziu, pe cand se aflau cu totii la berarie, d. capitan le citeste o stire publicata in gazeta, conform careia, daca in sase luni castigatorii nu depun biletele de loterie, sumele vor trece "la fondurile societatilor respective". Lefter se plange din nou de lipsa lui de noroc, glumind amar, "cu un ras vanat", ca vor gasi biletele a doua zi dupa termenul final. D. capitan Pandele, care pana atunci fusese calm, a izbucnit furios "cu imputari amare de neglijenta" pentru irespon-sabilitatea de care daduse dovada Lefter, pe care-1 face "zevzec" si cap sec. Ca si cand n-ar fi fost destul, s^ful lui Lefter Popescu vine,ta berarie si se uita cu <? privire incarcata de repros spre subalternul sau, care facuse cerere de coacediu, motivand ca e bolnav. Seful se enerveaza ca-1 vede pe Lefter.,la berarie si-i cere sa trimita macar cheia de la sertar, pentru ca sunt acolo "acte publice in intarziere", apoi pleaca iritat, fara sa salute.



Ghinionul se tine lant de d. Lefter, care marise procentul comisarului Turtureanu de la cinci la zece la suta. Ducandu-se la sectie, afla ca, inspectorul le eliberase pe chivute, "imbunandu-le cu vorbe blande". Lefter Popescu revarsa "un torent de invective (cuvinte jignitoare -n.n.) la adresa autoritatii", strigand ca se

duce sa reclame la parchet (procuratura-n.n.)•

Suparat si deprimat, Lefter se duce in aceeasi noapte Ia cocioaba chivutelor, isi pregateste in gand un discurs "bine simtit" pentru a le indupleca, sa-i dea biletele. Femeile "dormeau duse", fiind zdrobite de imprejurarile prin care trecusera. Cand dau cu ochii de el, chivutele se sperie si incep sa tipe ("Haoleu, mama! sariti! c-a venit hala iar!"), ii arunca in fata "o strachina cu prune sleite!", apoi incep sa-1 bata cu pumnii si cu palmele, aruncandu-1 in noroi.

Ajuns acasa, pe la sapte si jumatate dimineata, isi gaseste consoarta foarte ingrijorata ca el nu venise peste noapte. Primise si o scrisoare de la un prieten de la minister, prin care ii comunica faptul ca d. Georgescu, seful, a zis ca, daca a doua zi nu se duce la serviciu, il va destitui din po.stul.de. "impiegat", Ca urmare, pe la opt si cinci d. Lefter ajunge la minister, rabda umil amenintarile si racnetele sefului (pe care-1 poreclea "turbatu"), apoi se duce in biroul sau ca sa aduca dosarul afacerii Goldstein, pentru care iesise scandal in Camera Deputatilor.

Punctul culminant il constituie gasirea biletelor intr-un mod cu totul neasteptat. Cand apuca nervos vraful de dosare, scapa jos "o hartiuta mica indoita" si, tipand de bucurie, crede ca "Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el". Biletele fusesera tot timpul in sertarul de la birou si d. Lefter simte o liniste interioara ca aceea a marii dupa, un uragan naprasnic. Calm, pune biletele in san si scrie o demisie laconica, in care, strecoara si o ironie subtila.

Deznodamantul este la, fel de surprinzator, extazul gasirii biletelor se transforma rapid intr-o tragedie sfasietoare.

Lefter Popescu, eliberat de "jugul nesuferitei robii", merge cu biletele la banca si le da la verificat, conform listelor oficiale. Dar ghinionul care 1-a urmarit totdeauna face ca numerele castigatoare sa fie exact invers: biletul de la Universitate-Constanta avea numarul castigator de la Bucuresti-Astronomie si "vice-versa". Cand aude cuvantul "vice-versa", d. Lefter "se face vanat ca ficatul" si devine amenintator, rosteste invective si acuzatii, dupa care incepe sa planga, "sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap si sa tropaie din picioare". Bancherul cere ajutorul fortei publice, intrucat d. Lefter Popescu facuse o criza de isteriej alunecand in dementa.

Finalul nuvelei este tipic pentru ironia atat de specifica lui Caragiale. El propune un final melodramatic, facand aluzie la "acei autori care se respecta si sunt foarte respectati", in sensul sentimentalismului ieftin, cu care acestia ar fi sfarsit o poveste lacrimogena. Astfel, Caragiale imagineaza o vizita la manastirea Tiganesti, dupa multi ani de la intamplarea relatata. Aici se poate intalni "o mica batrana oachesa, inalta si uscata ca o sfanta, cu o alunita mare paroasa d-asupra spfancenei din stanga si cu privirea extatica". Cititorul o poate recunoaste dupa aceasta descriere pe doamna Lefter Popescu, mai ales ca femeia avea si "apucatura" de a culege toata ziulica "cioburi de strachini", Pe strazile Bucurestiului putea fi vazut "un mosneag micut" si "scofalcit" care se plimba linistit, "cu acea liniste a marii" care se odihnea dupa un "naprasnic uragan". El soptea intruna acelasi cuvant, 'Vice-versa" descriere sugestiva pentru ceea ce ar fi devenita. Lefter Popescu in urma esecului suferit.

Caragiale recunoaste, cu sarcasm, ca nu face parte dintre autorii de povesti lacrimogene si marturiseste, cu nonsalanta fermecatoare, ca nu stie ce s-a mai intamplat cu eroul sau si cu madam Popescu. "

Caracterizarea personajelor

Lefter Popescu, pe numele adevarat Eleutheriu Popescu, este personajul principal din nuvela "Doua loturi" de I.L.Caragiale. Eroul simbolizeaza pe omul obisnuit, care este predestinat sa duca o viata modesta ca slujbas marunt si umil, fara nici o sansa de a iesi din "robia" anonimatului, statut simbolizat si de numele atat de banal si oarecare, Popescu. Prenumele de "Lefter" este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila. Personajul este, asadar, un om obisnuit, aflat intr-o situatie neobisnuita.

Caragiale urmareste personajul in reactiile si starile lui interioare, nuvela fiind realista si psihologica. Asadar, Lefter Popescu nu este construit ca un personaj cu trasaturi caracteriale precise, traditionale, ci este introspectat psihologic, fapt ce genereaza si situatia tragica din final.

Inca de la inceputul nuvelei, Lefter Popescu este prezentat prin mijloacele caracterizarii indirecte si ale introspectiei psihologice. Barbatul agitat si obosit psihic, dupa ce "toata casa a fost rasturnata de zece ori", cauta biletele de loterie ratacite. Omul este sleit de puteri, apoi se revigoreaza brusc, atunci cand crede ca isi aduce aminte unde a pus biletele. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivutelor, Lefter simte o emotie puternica, o nerabdare pe care si-o stapaneste cu greu. Dezamagirea care U cuprinde atunci cand nu gaseste biletele in jacheta, il face sa devina impulsiv si violent cu Taca, pe care o ia de piept, apoi ii trage cu sete o palma. Se simte confuz si deprimat cand chivuta "zbiara ca o nebuna" ca nu stie nimic despre "belele" si isi pierde definitiv controlul: "... te omor,





ma-ntelegi? te omor!".

La berarie, trece prin cele mai cumplite stari depresive, mai intai pentru ca in gazeta scria ca in sase luni banii vor intra in fondurile loteriilor, apoi pentru ca vede privirea plina de repros si amenintari tacite a sefului sau, care-1 credea bolnav. De aceea, sentimentul de vinovatie il apasa, mai ales ca d. capitan Palade il acuza direct "de neglijenta, de indiferenta, de imprudenta", iar seful il dispretuieste fatis pentru minciuna cu boala.

Cand afla ca tigancile au fost eliberate, devine manios si amenintator, revansand "o cascada" de invective la adresa autoritatilor. Toate aceste reactii reies din fapte, intamplari si ganduri ale personajului, asadar caracterizarea este indirecta.

Gasirea neasteptata a biletelor, dupa atata zbucium inutil, ii da o stare de extaz si fericire deplina, se simte atotputernic si nemuritor, considerandu-se pentru singura data in viata cel mai norocos om de pe pamant: "Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el!... (...) aci era soarele stralucitor cautat atata timp orbeste pe-ntuneric!" (caracterizare directa). Este cuprins de o liniste interioara profunda si totala: "D.Lefter e linistit - acea liniste a marii, care, intelenita in tine, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan".

Din aceasta stare de fericire deplina este aruncat in ghearele unei depresii totale. Este cuprins de o revolta apoteotica impotriva sortii, dar si impotriva lui insusi, dispretuindu-se si acuzandu-se de prostie fara margini, deoarece se lasase furat de speranta ca ar putea fi -in aceasta viata un invingator. Gesturile sale exprima disperarea si razvratirea impotriva destinului si a propriei neputinte: "a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap".

Tot zbuciumul interior, -penduland intre fericire si disperare, intre bucurie si deznadeje, duce inevitabil la prabusirea psihologica a personajului, care nu-si poate depasi conditia umila si banala a omului oarecare, sortit sa ramana un anonim in lumea |asta.

Doamna Popescu, sotia lui Lefter Popescu este un personaj episodic, dar beneficiaza de un portret fizic foarte detaliat. Ca modalitate artistica, ea este conturata prin ochii lui Lefter, nu direct de catre autor. Clocotind de enervare, dar pastrand un calm aparent, el isi descrie sotia in fata chivutei banuite de furt cu un glas apasat si incarcat de repros: "madam Lefter Popescu, o dama -nalta, subtirica, frumoasa, oachesa, (...) care are o alunita cu par d-asupra sprancenii din stanga si se poarta legata la cap cu rosu?". Portretul fizic al consoartei revine in finalul nuvelei, ca argument pentru identificarea personajului, in cazul unui destin lacrimogen.

Doamna Popescu este conturata, la fel ca si sotul ei, din comportament, reactii si stari psihice, isi ajuta "fara preget" barbatul sa caute biletele de loterie, este obosita, "nu mai putea de picioare si de mijloc", ingrozita de reactia sotului cand ii marturiseste ca daduse jacheta unei chivute, tresare speriata la fiecare farfurie sparta, de "parca ar arde-o cu un bici de foc". Are un acut simt de vinovatie si sufera "cu inima franta de tarzie cainta". Este ingrijorata, nu doarme toata noaptea asteptandu-1 pe Lefter si plange de mila lui cand vede in ce hal arata omul ei dupa ce-1 batusera chivutele.

Domnul capitan Pandele - personaj secundar - este increzator in norocul Iui si-1 imprumuta cu bani pe Lefter ca sa cumpere biletele de loterie: "De unde stii dumneata norocul meu?". Face invoiala cu d. Popescu sa primeasca din castigul biletelor un procent de zece la suta. Meticulos si optimist, isi noteaza in carnet numerele de pe bilete, numai ca, neatent, inverseaza loteriile, asa ca el este cel care provoaca drama psihologica a lui Lefter. Vine "ca o furtuna" acasa la familia Popescu si anunta vestea castigului cu glas tare si agitat, gandindu-se la propriul sau beneficiu financiar.

Vaicareala permanenta a lui Lefter privind ghinionul il enerveaza pe Pandele peste masura. Desi pastrase pana atunci o atitudine calma laudabila, el izbucneste nestapanit, ii face "imputari amare de neglijenta, de indiferenta, de imprudenta" si-1 jigneste spunandu-i "zevzec" si cap sec. Fascinatia castigului nemuncit il tulbura pe capitan si-1 face sa injure si sa se comporte "ca un grad inferior".

Comisarul Turtureanu, personaj episodic, este reprezentantul autoritatii, a carei menire este sa protejeze pe oamenii cinstiti "contra banditilor". Cu toate acestea, el accepta sa-i insoteasca pe Lefter si pe Pandele acasa la chivute abia dupa ce este cointeresat cu cinci la suta din valoarea castigului. Ancheteaza cu mult zel pe chivute, isi da seama ca ele sunt . nevinovate si expune o intreaga teorie despre particularitatile psihologice ale oamenilor, analizand reactiile lor pe sexe si pe etnii, concluzii desprinse de el dupa o indelungata experienta "in serviciul sigurantei publice".

Domnul Georgescu, seful lui Lefter Popescu, este un personaj episodic si simbolizeaza pe omul infatuat, autoritar, care-si permite sa tipe la subalterni nu pentru ca ar avea calitati de conducator, ci pentru ca slujbasii trebuie umiliti si infricosati: "Aici nu sunt domnul Georgescu, domnule! aici sunt domnul sef...". Domnul Georgescu era poreclit "turbatu" si pentru ca ii chinuia pe cei din subordine, pentru a iesi el in evidenta in fata sefilor: "Hai! iar ne cheama deseara la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e seful), sa ne canoneasca pana la miezul noptii, ca sa se recomande ministrului ca e grozav!"." Prin atitudinea lui se evidentiaza totodata si conditia mizera, umila de slujbas marunt, de rob a lui Lefter Popescu.



Chivutele sunt personaje secundare, deoarece au in actiunea nuvelei un rol bine determinat. Ele simbolizeaza ghinionul, acel element neprevazut care se asaza in calea norocului, tocmai cand omul crede mai mult in victorie.

Cele trei tiganci locuiesc, sugestiv, in mahalaua Farfurigiilor, iar strada se numeste, sarcastic, a Emanciparii. Cocioaba de pamant, mirosul de "carne cu prune", gramezile de haine vechi si marfurile "de farfurarie si sticlarie" definesc saracia si mizeria in care traiesc, viata mai precara si mai plina de lipsuri decat a oricarui alt personaj al nuvelei. Este si motivul pentru care traiul lor a fost ales sa sugereze ghinionul. Chivutele atrag nenorocirea, care se napusteste asupra lor fara nici o logica si fara vreo vina, facandu-le viata un cosmar.

Batrana isi apara fata, pe Taca, sustinand cu tarie ca n-are obiceiul sa fure din caseleboierilor.

Taca este o "tanara frumoasa", care se lupta cu viata fara nici o sansa, este "foarte obosita de alergatura zilii-ntregi si flamanda". Predestinate sa aiba numai necazuri, chivutele nu reusesc nicj sa manance saracacioasa cina de "carne cu prune", sunt arestate si "murcisite", adica invinetite in bataie, in plus, Taca "e pardon, in pozitie", adica este gravida si d. Turtureanu - , trebuie sa "fie atent cum o "interogheaza". f Chivutele se rezbuna intr-un mod tipic tiganesc pe Lefter, facandu-si singure dreptate. Ducandu-se a doua oara la ele acasa, cu ganduri diplomatice, d. Popescu este luat la bataie, fiecare da cu ce are la indemana, apoi il arunca in noroiul ulitei.

 

Personajele lui Caragiale se contureaza din puternice trairi interioare, emotii si reactii ilustrate cu maiestria dramaturgului si se pot defini ca tragi-comice, deoarece dramele lor interioare sunt dublate de un comic delirant.

Limbajul artistic

Stilul lui Caragiale este si in aceasta nuvela inconfundabil si ilustrat cu maiestria inegalabila din schitele, comediile si tragediile sale. Nuvela "Doua loturi" combina elementele comice cu cele tragice, din care reiese, de altfel, si drama psihologica a personajului.

Reactiile si comportamentul personajelor sunt atent observate de Caragiale, printr-o introspectie psihologica ce dovedeste o profunda cunoastere a firii umane.

Starile lui Lefter Popescu penduleaza intre speranta si deznadejde, de la "sfaramat de oboseala", la "fata luminata de raza adevarului", de la "ganduri peste ganduri ii clocotesc in cap" la linistea interioara deplina, apoi, in final, "se face vanat ca ficatul si se ridica izbucnind cu o volubilitate suprema".

Doamna Popescu este inspaimantata de eventuala reactie a sotului si aceasta stare este descrisa sugestiv: "se turbura, se rosea, se-ngalbenea...".

Comicul este ilustrat mai ales prin numele strazilor si al personajelor, precum si prin limbajul acestora, sugestiv pentru comicul de caracter.

Comicul de nume se reflecta in denumirea strazii pe care locuia familia Popescu, "strada Pacientii" sugerand ideea ca personajele erau impacate cu soarta, iar numarul casei, "numarul 13", trimite la ghinionul locatarilor. Strada pe care stau chivutele se cheama, sarcastic, "strada Emanciparii", intr-un total dezacord cu primitivismul vietii celor care locuiau aici. "Mahalaua Farfurigiilor" ilustreaza ocupatia tiganilor, care dadeau farfurii in schimbul hainelor vechi.

Numele personajului principal, Popescu, sugereaza conditia omului simplu, oarecare, slujbasul marunt, fara- aspiratii si sperante deosebite, deprins cu o viata terna si banala. Prenumele de "Lefter" este sugestiv pentru soarta personajului, simbolizand destinul sau de om fara noroc la bani, fiind condamnat la lipsuri financiare, neputincios sa-si schimbe in vreun fel soarta umila.

Comicul de limbaj este prezent mai ales in vorbirea chivutelor, care deformeaza cuvintele, in pronuntie tipic tiganeasca: "belete", "boiarule", "sa hie al dracului", "hauleu!". Atunci cand vorbeste cu ele, d. comisar Turtureanu foloseste un limbaj adaptat chivutelor: "Unde-i ma-ta, fa?".

Nuvela "Doua loturi" are valente cinematografice, de altfel, a si fost ecranizata. Aceasta particularitate a prozei lui Caragiale demonstreaza talentul sau de dramaturg, de creator de viata si de oameni, patrunzand in sufletul personajelor si in constiinta acestora.

Tabla Mihai

Clasa a VII a A


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani