MAX BLECHER- Performanta bacoviana fara plagiat referat






MAX BLECHER- Performanta bacoviana fara plagiat

„Sa scrii cu constiinta este un act foarte dureros.”

ALVARO MUTIS

In anii 1930 isi facea aparitia in lumea literara romaneasca tanarul Max Blecher. Opera sa, aproape ignorata de critici, este un monument atipic „inchinat” suferintei umane din punct de vedere al fizicului. Prins de tanar de o boala necrutatoare la coloana, Blecher va „canta” cu cele mai sensibile corzi vocale aceste chinuri in toate scrierile sale. In cele din urma, el va fi rapus de boala in floarea varstei: 29 de ani- ultimele sale fotografii aratand un om de nerecunoscut. Trecand peste aceste aspecte, trebuie spus ca inexorabilitatea vietii isi gaseste cele mai frumoase valente in lumea irealitatilor reale ale lui Max Blecher.

Debutul din 1936 cu „Intamplari in irealitatea imediata” il apropie vizibil de George Bacovia, ca mai tarziu, parcurgand intreaga sa creatie literara, sa constatam ca performanta este excelenta, fara plagiat. Sensibilitatea aparte si mai ales esenta sunt cheile de descifrare a randurilor sale. Iata ce spunea in „Vizuina luminata”: „Ne imaginam in fiecare clipa viata si viata ramane valabila pentru acea clipa si numai pentru aceea si numai asa cum o imaginam atunci. Este acelasi lucru dar, a visa si a trai. In clipa in care se desfasoara visul, intamplarile lui sunt valabile numai pentru momentele acelea nocturne de somn, dupa cum in trairea de toate zilele, gandurile si intamplarile sunt valabile numai pentru clipa cand se petrec si asa cum le imaginam in acea clipa. Daca am incerca totusi sa credem ca faptele sunt independente de noi, este suficient ca intr-un moment tragic sa inchidem ochii si regasim o independenta interioara atat de stricata si de hermetica incat putem plasa in intunericul ei orice amintire, orice gand si orice imagine vrem, putem plasa in miezul momentului tragic o gluma, o anecdota ca si un titlu de carte sau subiectul unui film de cinematograf.” De fapt, atat in constiinta autorului, cat si in cea a personajului Blecher, se da o permanenta lupta, destul de luctuoasa, intre aparenta si esenta, sau mai bine spus intre irealitatea si realitatea atat de specifice operei blecheriene.

Revenind la „Intamplari in irealitatea imediata”, aflam primele experiente lumesti ale sale. Cele mai importante momente sunt: indragostirea de Clara, dezolarea balciului si moartea bunicului. Apare si obsesia noroiului, ca boala imperfecta a realitatii. Stari meditative se impletesc cu ample descrieri si cu importante fire epice, conturandu-se un schelet al suferintelor umane, vazute din toate unghiurile posibile.

Gandurile sale, reale sau ireale, sunt memorabile: „Cuvintele obisnuite nu sunt valabile la anumite adancimi sufletesti.” Poate ca moto-ul de la inceput este graitor: „I pant, I sink, I tremble, I expire.” (P.B. Shelley), intr-o traducere libera: gafai, tremur, ma prabusesc si… ma duc. Iar daca citim cu atentie inceputul, deslusim sensul acestei proze: „Cand privesc mult timp un punct fix pe perete mi se intampla cateodata sa nu mai stiu nici cine sunt nici unde ma aflu. Simt atunci lipsa identitatii mele de departe ca si cum as fi devenit, o clipa, o persoana cu totul straina. Acest personagiu abstract si persoana mea reala imi disputa convingerea cu forte egale. In clipa urmatoare identitatea mea se regaseste…”

Odata cu „Inimi cicatrizate” (1937), boala patrunde sinistru in toate randurile sale viitoare. Se instaleaza o aprehensiune mascata abil, dar palpabila pana in cele mai mici amanunte. „Inimi cicatrizate” nu este altceva decat un „munte vrajit”, spitalul de la Berck aici, in linia lui Thomas Mann. Emanuel, transpunerea lui Blecher, descopera la un consult ca are o vertebra lipsa, dupa care este nevoit sa plece la Berck- un oras destinat doar bolnavilor. Incepand cu acest moment, totul se spulbera. Lumii reale ii ia locul o lume a irealitatii reale: „Exista momente simple, in realitate, clipe banale de singuratate oriunde, pe strada, cand deodata aerul lumii se schimba si capata brusc o noua semnificatie, mai grea si mai obositoare.”





Desi „Berck e o otrava foarte subtila”, Emanuel isi face in randul bolnavilor o serie de prieteni, dintre care cel mai apropiat pare a fi Ernest. Dragostea isi face si ea aparitia prin Solange, astfel desfasurandu-se intr-un cadru ostil o dragoste pasionala, un act al iubirii privita ca o metamorfozare a instinctelor.

Momentul descoperirii in dune a vilei Elseneur reprezinta un nou punct de descifrare, o noua cheie nu in interpretare, ci in viata sa implacabila. Meditatia mirobolanta nu lipseste nici de aici: „Exista momente cand esti <<mai putin decat tine insuti>> si mai putin decat orice. Mai putin decat un obiect pe care il privesti, mai putin decat o bucata de lemn. Esti dedesubtul lucrurilor, in subsolul realitatii, sub viata ta proprie si sub ceea ce se intampla in jur. Esti o forma mai efemera si mai destramata decat a elementarei materii imobile.” Acest roman se incheie cu plecarea lui Emanuel la un alt sanatoriu, in Elvetia. Finalul secvential este foarte reusit, in ciuda micilor greseli de exprimare si ortografie puternic vizibile.

Volumul intitulat „Vizuina luminata” include pe langa proza cu acelasi nume si poezii, schite si scrisori ale lui Blecher. „Vizuina luminata” este un jurnal de sanatoriu in care decelarea realitatii devine o problema de existenta in psihicul din ce in ce mai instabil al autorului: „In aceasta simpla trecere a mea prin viata, daca sensul si importanta clipelor imi scapa, asta este poate si pentru motivul ca in orice moment le <<scap>> si eu lor, evadandu-ma intr-o lume inchisa, secreta proprie in cea  mai stricta intimitate.” Finalul, previzibil, este unul tragic: „Eram pe ciment, dardaiam de frig si nu stiam ce sa fac.”

Poeziile incluse in „Corp transparent” din 1934, doar 15 la numar, sunt de un existentialism zdrobitor, ca de altfel si proza. Poezii de nota zece plus. Prima dintre acestea, „In loc de introducere”, este o ars poetica in toata regula, o desavarsire a creatiei scrise, a cuvantului: „Cuvinte pasari cu aripi de sange… / Cuvinte, desene neintelese ale scrisului acest/ Ca mainile mele, ca ochii tai inchisi.”

In „Eternitate” intalnim simbolistica integrarii materiei umane in eternitate. „Poem” reprezinta o postmodernitate foarte placuta intr-un interesant imn adresat iubitei. Filosofia esentiala pentru relevarea lumii pe care o arata Blecher, o lume caduce- fara eternitate, este puternic impregnata in „Umblet”.

Desi toate poeziile sunt reusite, „Materializari” este o implinire a lumii poeziei blecheriene.

Din toate acestea putem vedea ca scriitorul Max Blecher nu este numai om de valoare, ci si un existentialist reprezentativ. Opera sa, penduland intre realitate si irealitate, marcheaza o noua etapa in dezvoltarea literaturii romane.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani