Idila
este o specie a liricii erotice, in care este
ilustrata viata si dragostea manifestate in mijlocul naturii, intr-o forma
optimista sau idealizata.
Idila
,,Izvorul noptii” de Lucian Blaga face parte din volumul de
debut intitulat sugestiv ,,Poemele luminii”, din 1919.
Titlul
poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti
printr-o metafora revelatorie, ,,izvorul noptii”,
semnificand originea - ,,izvorul” – sentimentul de iubire, ce capata proportii
cosmice, prin cuvantul ,,noapte”
Structura,
semnificatii, limbaj artistic
Poezia este
alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativa si
admirativa pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata,
ca o concluzie emotionanta, inaltand dragostea la apogeu.
Poezia incepe printr-o invocatie cu incarcatura afectiva,
sugerand admiratia poetului fata de fiinta draga. Vocativul ,,Frumoaso” ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea
fizica a iubitei, insumand toate trasaturile fizice si morale ale fetei dragi.
Cuvantul ,,ochii” se constituie in cuvant-cheie
al poeziei si apare de trei ori, sugerand intensitatea sentimentului de
admiratie si extazul poetic. Aceeasi semnificatie o au si metaforele ,,izvorul” si ,,o mare de-ntuneric”. Momentul in care este
imaginat cuplul este al inserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea
este directa, constatativa si plina de admiratie:
,,Frumoaso,/ ti-s ochii-asa de negri incat seara/ cand stau culcat cu
capu-n poala ta”. Pozitia cuplului predispune la visare, la meditatia
premergatoare starii de extaz de care este cuprins
poetul atunci cand priveste in ochii fermecatori ai iubitei.
Negrul
intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale
universului, intrucat se identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care
acopera vaile, muntii, sesurile, intreg pamantul, ca o taina fascinanta:
,,ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vai/ si
peste munti si peste sesuri,/ acoperind pamantul/ c-o mare de-ntuneric.” Negrul dens al
ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula
adverbiala ,,asa de”, alaturat adjectivului ,,negri”
si de apozitia simpla ,,adancii”, un adjectiv substantivizat, care
amplifica profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial ,,tainic” care exprima trasatura verbului ,,curge”, ca si metafora
,,o mare de-ntuneric” evidentiaza ideea ca dragostea este una din marile
taine ale lumii. Formele pronominale de persoana intai si a doua pun in
evidenta armonia totala a cuplului de indragostiti, aflat sub vraja misterioasa
a iubirii: ,,ti-“, ,,ta”, ,,imi”, ,,tai”.
Verbul
dubitativ ,,imi pare”, aflat in pozitie izolata si
formand un singur vers, sugereaza emotia si nesiguranta indragostitului,
care niciodata nu poate avea certitudini depline in manifestarea reciproca a
sentimentului de iubire.
Ultimele doua versuri se constituie intr-o concluzie
a versurilor declarative anterioare, care exprimasera o constatare plina de
admiratie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea,
pentru a exprima consecinta pe care o are asupra poetului vraja emanata
de frumusetea ochilor iubitei: ,,Asa-s de negri ochii
tai/ lumina mea.”. Contrastul dintre negrul ochilor si lumina care aureoleaza
iubirea este realizat printr-un oximoron, adica alaturarea a doua
cuvinte cu sens contradictoriu, care formeaza insa un tot indestructibil,
sentimentul profund de iubire: ,,asa-s de negri” in
opozitie cu ,,lumina mea”.
