Logo referatele carte



Poezia Dorinta - De Mihai Eminescu



Dorinta

                               De Mihai Eminescu

     Poezia a aparut in revista „ Convorbiri literare” la 1 septembrie 1876, impreuna cu poeziile „ Lacul”, „ Craiasa din povesti” si „ Melancolie”.

     „ Dorinta” apartine genului liric si este o idila clasica ( o poezie de dragoste si de natura ).

     Titlul este exprimat prin substantivul comun format cu sufixul „inta” de la substantivul „dor” , cuvant cu mare incarcatura afectiva.

     Tema este aspiratia de implinire a iubirii ireale in mijlocul naturii.

     In prima strofa intensitatea chemarii de dragoste este evidentiata de verbul „vino” la modul imperativ ; cadrul naturii ocrotitoare si misterioase unde doreste poetul sa-si traiasca fericirea este codrul cu izvorul „ Care tremura pe prund” , cu prispa de brazde si copacii aplecandu-si crengile ca un gest simplu si primitor. Fiecare din cele trei elemente are o semnificatie aparte : codrul-simbol al permanentei vegetale sugereaza eternitatea iubirii , personificarea izvorului ( prezent in fiecare din operele de dragoste ale lui Eminescu sub mai multe forme cum ar fi „apa” , „balta”) prin intermediul verbului „tremura”, epitetul metaforic „plecate (crengi)” si metafora „prispa cea de brazde” evidentiaza comuniunea dintre om si natura ocrotitoare, partasa la bucuria dragostei. Imaginile vizuale se contopesc cu cele auditive pentru a reda cat mai expresiv tabloul locului ocrotitor pentru poet ( „Care tremura pe prund” , „crengi plecate o ascund” )

     In strofa a doua ca si in celelalte poezii eminesciene de dragoste si de natura ( „Sara pe deal” , „Lacul” , „Craiasa din povesti” ) iubirea este traitain planul visului. In asteptarea fiintei dragi , indragostitul isi imagineaza clipa mult dorita. Verbele la modul conjunctiv ( sa alergi, sa cazi , sa desprind , sa rad) sugereaza

posibilitatea implinirii aspiratiei; faptul ca sunt verbe de miscare releva intensitatea sentimentelor, la fel si adjectivul „intinse” prin care se surprinde nerabdarea imbrasitarii.

     In strofa a treia poezia iubirii tainice este scoasa in evidenta prin repetitia „singuri-singurei” si prin epitetul personificator „infiorate”. In parul fetei teiul isi va cerne floarea, ca o binecuvantare si ca o mangaiere a naturii vesnic tinere ca si iubirea fara de care viata ar fi lipsita de frumusete. Forma verbala inversa „sede-vei” si cu cuvantul popular „singurei” contribuie la schitarea unei atmosfere familiare si la autenticitatea operei.

     In strofa a patra intalnirea, vazuta ca un ritual, atinge emotia maxima prin gestul candid al fruntii culcate pe bratul celui drag si prin voluptatea sarutului. La nivel morfologic delicatetea apropierii este surprinsa prin adverbul „incet” iar adjectivele : „alba” si „galben”, epitete din punct de vedere stilistic subliniaza puritatea iubirii.

     In strofa a cincea visul va pecetlui fericirea suprema a dragostei , cantecul sufletului fiind murmurat de izvoare si de freamatul lin al vantului. Atmosfera de intensa reveire se realizeaza  prin personificare izvoarelor si a vantului, iar in ceea ce priveste universul uman prin verbul „vom visa” prin substantivul „ vis” si adjectivul „ferice”.

     In ultima strofa se produce confundarea in vraja somnului, ca expresie a fericirii depline a contopirii cu natura , care este ultima secventa a poeziei. Personificare codrului prin formularea metaforica „batut de ganduri” ii intareste valuarea de simbol al eternitatii, data in aceste versuri deprofunzimea meditatiei , iar repetitia „randuri-randuri” intareste ideea contopirii cu natura; aceasta este nepieitoare prin elementele ei, iar omul devine etern prin dragoste. Armonia poeziei este accentuata de structura fonica a cuvintelor , de imaginile onomatopeice si de elementele de

versificatie. Se remarca frecventa vocalelor „o”, „a” si a unor cuvinte cu o muzicalitate aparte (izvorul , brazde , infiorate , tei , cant , adormind , armonia ).

     Din punct de vedere prozodic se remarca versul scurt, cu masura de sapte-opt silabe, ritm trohaic si rima numai intre versurile 2-4 (incrucisata) permitand citirea textului si ca distihuri.  Prin aceasta particularitate a rimei, poezia „dorinta”de M.Eminescu se deosebeste de tonalitatea creatiei populare.

     In concluzie imbinand  cu arta motivul dorului, al visului, al codrului si al izvorului , Eminescu inchina si prin poezi „Dorinta” un imn emotionant naturii eterne si frumusetii iubirii.

    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani