Paralel[ ^ntre
„Noaptea de decemvrie”
`i „Luceaf[rul”

Poemul „Noaptea de decemvrie” se `ncadreaz\ `n cunoscutul ciclu al „Nop]ilor macedonskiene”. Alc\tuit\ din dou\ p\r]i [i un episod de leg\tur\, „Noaptea de decemvrie” simbolizeaz\ drama geniului. Poemul a fost comparat cu „Luceaf\rul” lui Eminescu, `n sensul c\ ambele opere prezint\ destinul nefericit al omului de geniu. nk483j2221rkky

„Noaptea de decemvrie” este o medita]ie pe tema poetul [i poezia [i exprim\ drumul poetului de la estetica romantic\, la cea simbolic\. „Luceaf\rul” este un poem liric, schema epic\ e doar cadrul, `ntampl\rile [i personajele sunt, de fapt, simboluri lirice, metafore, `n care se sintetizeaz\ idei filozofice, atitudini morale, st\ri de sensibilitate, o viziune poetic\.

~n poezia lui Macedonski, emirul din Bagdad simbolizeaz\ geniul. El este un c\ut\tor al Absolutului, m\re] prin statornicia credin]ei `n ideal [i tragic, prin destinul omului de geniu – Schopenhauer. Geniul nu este o simpl\ hipertrofie a eu-lui, e acel eu care a aflat c\ „este `n noi ceva mai adanc decat noi `n[ine”.

Geneza poemei „Noaptea de decemvrie” are ca punct de plecare o legend\ oriental\. Un prin] arab, Ali-ben-Mahomed-ben-Hassan, prime[te cu limb\ de moarte de la tat\l s\u `ndemn de a nu se abate niciodat\ de la calea cea dreapt\; Cu averea mo[tenit\ de c\tre prin], c\l\uzit de cuvintele tat\lui, acesta pleac\ spre cetatea sfant\ a musulmanilor, Meka, str\b\tand drumul cel drept prin pustia arab\. C\tre aceea[i ]int\ pleac\ [i cer[etorul Pocitan-ben-Pehlivan, urmand „calea ocolit\”; Convoiul prin]ului piere, el `nsu[i murind, `n cele din urm\, dar, `nainte de a-[i da sufletul i se pare c\-l vede pe cer[etorul care p\[e[te pragul cet\]ii sfinte, „al Mek\i p\mante[ti”, iar el, prin moartea sa, trece pragul Mek\i cere[ti (de aici, semnifica]ia titlului poemului `n proz\).

~n „Luceaf\rul”, mitul genezei are o mare putere de a sugera momentul trecerii de la creat la increat, cand Luceaf\rul – Hyperion – ajunge la Cer – Tat\l, Demiurgul Cosmocrator : „{i din a chaosului v\i / Jur `mprejur de sine / Vedea ca-n ziua cea de-ntai / Cum izvorau lumine ”. Trecerea dincolo de aceast\ limit\ o poate face doar `n ipostaza de gand: „El zboar\, gand purtat de dor / Pan’ piere totul, totul ”.

Structura „Nop]ii de decemvrie” se organizeaz\ `n func]ie de aceast\ problematic\ astfel: Partea `ntai `l prezint\ pe poet `ntr-o ambian]\ interioar\ [i de natur\, `n m\sur\ s\ ilustreze un spa]iu al nepotrivirii; limbajul este dominat netaforic, semnificand disconfortul rela]iilor poetului cu lumea: „camera moart\”, „`ntinsa campie”, „viscolul albastru”, „s\lbatica fiar\”, „albul monolit”. Motivul inspira]iei – „Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?” – face posibil saltul din cotidian la fantastic, din real la imaginar.

Partea a doua ofer\ un spectacol al lumii exotice, a orientului, component\ a recuzitei simboliste. Un pronun]at fir epic este liantul episoadelor care alc\tuiesc aceast\ parte. Partea `ntai con]ine descrierea Bagdadului [i a condi]iei emirului, posesor al atator bog\]ii: „Bagdadul, Bagdadul ! [i el e emirul ... ”. A doua parte con]ine mirajul cet\]ii preasfinte, Meka, adev\rata obsesie pentru prin]ul oriental: „Spre Meka-l r\pe[te credin]a – voin]a / Cetatea preasfant\ `l cheam\ `n ea ... Din t\lpi pan\-n cre[tet `i cere fiin]a ”.

Partea a treia reprezint\ hot\rarea emirului de a pleca spre cetatea visurilor sale [i preg\tirea pentru lungul [i anevoiosul drum.

Partea a patra este desp\r]irea de mirificul Bagdad [i `ntalnirea emirului cu pocitania de om.

~n partea a cincea, cei doi `[i urmeaz\ lungul drum simbolic – emirul str\bate de[ertul `n linie dreapt\, tr\ind drama pierderii str\lucitei caravane, el `nsu[i sfar[ind `n cele din urm\.

~n a [asea parte apare viziunea `n[el\toare a Mek\i: „Emirul puterea [i-o strange / Chiar por]ile albe le poate vedea ... E Meka ! E Meka [i-alearg\ spre ea ... dar Meka `ncepe [i dansa s\ mearg\ ”; Meka r\mane `ns\ „n\luc\ `n zarea pustiei”, `n vreme ce constat\ cu stupoare c\ drume]ul cel pocit intr\ `n cetatea sfant\.

~n a [aptea parte este prezentat\ moartea emirului, aflat „sub jarul pustiei”.

~n a pota parte a poemei, poetul `ncepe descifrarea simbolurilor: „Dar luna cea rece, [-acea du[m\nie - / De lupi care url\ - [-acea s\r\cie / Ce alunec\ zilnic spre ultima treapt\ / Sunt toat\ pustia din calea cea dreapt\. {-acea izolare, [-acea dezolare / Sunt Meka cereasc\, sunt Meka cea mare ”. revenirea, `n final, la construc]iile poetice ini]iale imprim\ textului poetic simetrie [i, de asemenea, echilibru.

~n „Luceaf\rul”, structura con]ine patru tablouri, construite prin ideea cuplului [i alternan]a spa]iilor.

Primul tablou: Spa]iul este ireal, de poveste : A fost odat\ ca-n pove[ti”; timpul nu este istoric, ci este de poveste, irepetabil: „A fost ca niciodat\”. fata de `mp\rat nu are nume, este unic\, tr\ie[te `n castelul de la marginea m\rii; ea nu este o fiin]\ obi[nuit\, ea este „preafrumoas\”, „una la p\rin]i”, avand ca spa]iu de deschidere spre infinit fereastra prin care cheam\ astrul s\-i lumineze c\r\rile vie]ii.

Luceaf\rul se `ntruchipeaz\: de fiecare dat\, el este parte a naturii sale supracategoriale. El este `ngerul care iese din mare, cu p\r de aur, cu fa]a str\vezie, alb\, un „mort frumos cu ochii vii”, n\scut din cer [i mare; este demonul care iese din Soare, cu vi]e negre de p\r, „ sc\ldat `n foc de soare”, trist, ganditor, palid, n\scut din soare [i noapte.

Al doilea tablou: timpul [i spa]iul sunt de poveste, dar reale, prin teluricul lor. Fata [i-a pierdut unicitatea, e p\mantean\, a intrat `n categorie – numele de C\t\lina o transform\ `n exponent al unei categorii. C\t\lin are natur\ terestr\, este copil de cas\, paj, b\iat din flori [i de pripas, guraliv [i de nimic. El `[i `ncearc\ norocul iar iubirea este un joc care se `nva]\. C\t\lina aspir\, totu[i, spre mai mult : „~n veci `l voi iubi ! ”.

Al treilea tablou: Zona este prespa]ial\ [i pretemporal\, mai mult decat origina\. Neantul, haosul, este st\panit de groaza propriului vid, a golului din `nceputuri. Drumul Luceaf\rului este drumul cunoa[terii, este o c\l\torie regresiv\ `n timp, sub imperiul lungimii. Nu exist\ puncte de reper, timpul [i spa]iul nu s-au n\scut `nc\. Distan]ele se m\soar\ `n mii de ani lumin\. Luceaf\rul s-a transformat `n Hyperion.

Al patrulea tablou: spa]iu terestru, cu imagini paradisiace specifice universului teluric eminescian. Din „locul lui menit, din cer”, locul ordinii Luceaf\rul prive[te spre P\mant – castelul nu mai exist\. Chipul de fetei a devenit un chip de lut. Discursul Demiurgului e o expunere pe tema mecanismelor existen]elor trec\toare, umane sau astrale. Oamenii au stele cu noroc: „Un soare de s-ar stinge `n cer / S-aprinde iar\[i soare”. Demiurgul `i propune s\-i dea puterea pentru a stabili cu armele dreptatea [i t\ria. El se adreseaz\, deco, Titanului.

„Trecerea geniului prin lume, ca [i trecerea lui Hyperion, las\ `n urm\ o dar\ de lumin\ [i un zvon al ordinii. Iat\, a[adar, c\ se `ntampl\, totu[i, ceva deosebit `n lumea de jos, pe care geniul s-a putut-o salva `n felul cum voia el. Ba chiar se `ntampl\ ceva de necrezut: lumea aceasta de jos vine Ea s\ salveze geniul ... La cap\tul poemului eminescian, un nel\murit sentiment de armonie `]i r\mane, `n ciuda dizarmoniei dintre cele dou\ ordini, cea a generalului [i cea a individualului” (B.O.)

Tudor Vianu spune despre secretele magiei verbale `n opera lui A. Macedonski: „Refrenul domin\ `ntreaga oper\ poetic\ a lui Macedonski. ~n tehnica refrenului se declar\ caracterul magic, al poeziilor lui Macedonski, virtutea lor `nf\[ur\toare [i obsedant\. Repetarea primului vers la sfar[itul strofei de patru este un mijloc de nenum\rate ori folosit de Macedonski... `ncat `ntreaga compozi]ie este f\cut\ dintr-o alternan]\ de refrene, `ntre care sunt prinse versurile nerepetate. Structura unor astfel de refrene este esen]ial muzical\: I-am putea da numele de compozi]ie `mpletit\.” .

„O particularitate fundamental\ a poemei <<Noaptea de decemvrie>> este `mpletirea elementelor romantice: tema, ideologia, simbolistica [i cele simboliste; vraja muzical\ a textului, cultul pietrelor pre]ioase, pictura `n cuvinte a spa]iului oriental, cu o cromatic\ particular\. ” (C.B.)