Teme si motive eminesciene - Nasterea si prabusirea Universului, Nasterea si surparea marilor civilizatii, Istoria ca devenire si ca drama, Iubirea ca aspiratie neimplinita, Inspiratia referat






TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Mihai Eminescu(1850-1889) este cel mai mare reprezentant al romantismului romanesc si cel din urma mare poet romantic european(in ordine cronologica). Eminescu a facut parte din seria de scriitori care au dat stralucire acestui curent: V. Hugo, Byron, Shelley, Lamartine si altii. Opera sa cuprinde teme, motive si atitudini ce tin de marea literatura a lumii:

1. Nasterea si prabusirea Universului.

„Scrisoarea I”, „Luceafarul” si „Rugaciunea unui dac” sunt cateva din lucrarile care au ca tema ”Facerea si desfacerea”, denumire data de George Calinescu. Unul din motivele cuprinse de aceasta tema este proportia gigantica a spatiului si timpului universal. Acest motiv reprezinta viziunea romantica eminesciana a Cosmosului in antiteza cu fiinta umana neinsemnata si muritoare; aceasta viziune mai cuprinde si evolutia Cosmosului(situata intre cele doua capete: geneza si stingerea), armonia nascuta din rotirea astrilor si perspectiva mitologica.

„Scrisoarea I” este lucrarea reprezentativa acestei teme, fiind alcatuita dintr-o cosmogonie cuprinsa in doua cugetari: una pe tema destinului uman ti una pe tema soartei geniului. 44824qcu79ozn3z

In prima parte a textului(versurile 1 –28) ne este prezentat un cadru romantic, la vreme de seara, unde lumina enigmatica a lunii se imprastie peste o lume vana, nascuta dintr-un vis al Nefiintei. Aceasta priveliste din natura scoate la iveala mai multe ipostaze ale fiintei umane, dintre care retinem doar doua:

„Vezi pe-un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac,

Cand la ziua cea de maine abia cugeta un sarac…

Desi trepte osedite le-au iesit din urna sortii,

Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii”

In alta parte a poemului, Eminescu ii prezinta pe oameni ca fiind „umbre pe panza vremii”, care se metamorfozeaza in „mii de coji” si in „nume trecatoare” duse de timp; trecatoare este si gloria, umilul om sarac si regele cel puternic fiind uniti de acelasi destin, care cuprinde tot ceea ce se afla sub patina vremii: „geniul mortii”. Nimeni si nimic nu poate sta in calea acestui destin: nici Timpul(care va deveni eternitate moarta), nici Universul(care candva nu va mai exista) si nici geniul(care traieste drama unei minti ingradite de timpul prea scurt al vietii umane); intregul poem este strabatut de ideea romantica a succesiunii generatiilor, a evolutiei si a mortii universale.

A II-a secventa(versurile 29-38) este dominata de imaginea romantica a „batranului dascal” , reprezentand geniul. Aici se afla in antiteza: infatisarea umila cu gandirea savantului, „disparut din cercul ideilor, in lumea contemporana, tristetea celui care vede mizeria vietii; toate acestea se incadreaza in romantism.

Elemente romantice gasim si in episodul cosmogonic(versurile 39-86): cz824q4479ozzn

  1. Viziunea mitologica a nasterii Universului; timpul anterior nasterii celei dintai planete coincide cu „A fost odata…” al basmelor. Tot la mitologie face referire si {i imaginea titanului intunecat, cu sugestii in care Fiinta, Nefiinta si Nepatrunsul apar ca niste zeitati, iar pacea intruchipata ce stapanea Haosul „pare a fi un dragon mitic”, dupa spusele lui George Calinescu.

  2. Viziunea gigantica a Cosmosului in care rotirea lenta a planetelor creeaza impresia de armonie.

  3. Proiectarea omului pe fundalul eternitatii; acest fragment este situat intre episodul nasterii Universului si cel al stingerii(versurile 61 –74). Personajele sunt caracterizate cu ajutorul antitezei romantice: oamenii sunt „muste de-o zi” ce traiesc pe o planeta minuscula.

  4. Viziunea stingerii Universului este prezentata in ultima parte a poemului(versurile 75 –86); spaima creata de moartea Universului face ca planetele sa inghete si ca timpul sa devina vesnicie prin trecere in nefiinta.

2. Nasterea si surparea marilor civilizatii.

Autorul lucrarii istorice „Memento mori!”, dorea sa traverseze toata evolutia omenirii, cu ajutorul unui pas gigantic, din antichitate si pana la Comuna din Paris(1871). Uriesenismul acestei viziuni apare o data cu filozofia zadarniciei cu tenta elegiaca, ce se intensifica la finalul poemului „Imparat si proletar”( despre care Calinescu spune ca ar fi o „derivatie” din „Memento mori!”): eforturile omului, nascute din dorinta de trai, sunt in zadar, pentru ca viata nu este decat un vis al Nefiintei: „Caci vis al mortii eterne e viata lumii-ntregi”.

Intoarcerea la timpul mitic ar putea fi salvarea despre care vorbea tribunul-proletar in prima parte a poemului: „vremile aurite/ Ce mitele albastre ni le soptesc adesea”.

3. Istoria ca devenire si ca drama.

Aceasta este cea de a III-a tema romantica eminesciana, lucrarea ce-i corespunde fiind „Scrisoarea III”. Cel; dintai motiv al acestei teme este visul. La fel ca si Cosmosul, care s-a nascut dintr-un vis al Neantului, a luat viata si imensul stat otoman: dintr-un vis al primului sultan; istoria marelui popor turc reprezinta doar implinirea visului.

Romantica mai este si antiteza care atinge nivelul modelului primordial repetabil: intre Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea cel Batran), intre armata transformata in „pleava” si cea devenita „potop ce prapadeste”, intre perioada intemeierii si cea a surparii.

Imaginea aproape fabuloasa a voievodului este de asemenea un motiv romantic. In momentul luptei Mircea capata proportiile unui erou.

Elementele naturii participa si ele la acest eveniment. Dunarea(care devine si ea un personaj ce ineaca „spumegand” oastea dusmana), codrul(care ascunde „mii de capete pletoase” ca niste clone ale lui Mircea) si „raul –ramul” sunt simboluri ale naturii vesnic vii.

4. Iubirea ca aspiratie neimplinita.

Cateva din poeziile care se incadreaza in aceasta tema sunt: „Floare albastra”, „Lacul”, „Dorinta”, „Sara pe deal”, Pe langa plopii fara sot”.

In poeziile lui Eminescu(chiar si inainte de 1876), iubirea este un vis, un ideal mereu neimplinit; diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima parte natura aparea ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind motive romantice: codrul(spatiu magic si plin de mister), teiul(arbore sfant care ii imbraca pe tineri cu vesmantul nevinovatiei), lacul(element lamartinean al visului de iubire), luna si multimea de flori.





Daca citim poeziile inchinate dragostei, remarcam ca Eminescu reface destinul Luceafarului; el traieste visul unei iubiri pamantene mereu neimplinite:

„Dar nu vine…singuratic

In zadar suspin si sufar

Langa lacul cel albastru

Incarcat cu flori de nufar.”

(„Lacul”)

Un alt motiv este neintelegerea de care da dovada femeia ce i-a oferit maretia eternizarii. Iubita este si ea o fata de imparat, pe care poetul o apara de scurgerea timpului si o pune in lumina Genezei. Dar pe masura ce visul de iubire se stinge, iubita se pierde in negurii uitarii, in mit:

„Caci astazi, daca mai ascult

Nimicurile –aceste,

Imi pare-o veche, de demult

Poveste.”

5. Inspiratia din folclor.

Se incadreaza si ea in totalitatea temelor romantice, asa ca Eminescu ii confera o tenta proprie: in poezia „Revedere”, padurea apare ca un mit, ca si cand prin vesnicia sa, ar fi o zeitate.

Poemele „Calin(file din poveste)” si „Luceafarul” au la baza mitul Zburatorului. Cele doua poeme au elemente comune: dragostea nefireasca dintre o pamanteanca si o fiinta nemuritoare se termina in vis si este proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar singura care se supune dorintei acestuia –„Iar tu sa-mi fii mireasa” –este fata de crai –„Calin…”). Numai in poemul „Calin(file din poveste)”are loc nunta ca mijloc de integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie datorita luminii lunii, iarba care „pare de omat” si albastrul florilor inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica inceputurilor.

In „Luceafarul”, „preafrumoasa fata” isi cauta un alt iubit(care sa-i semene), dar la final poetul o salveaza, asezand perechea umana in lumina nasterii Universului:

„Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa”

6. Destinul geniului.

O parte din poemele reprezentative pentru aceasta tema romantica a liricii eminesciene sunt: „Glossa”, „Oda”, „Imparat si proletar”, „Luceafarul”, „Scrisoarea I”.

In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii. Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a timpului:

„Nu spera si nu ai teama,

Ce e val, ca valul trece;

De te-ndeamna, de te cheama,

Tu ramai la toate rece.”

(„Glossa”)

Nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului; de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a dat: dragostea.

„Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tanar infasurat in manta-mi,

Ochii mei visatori naltam la steaua

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce…

Pan-in fund baui voluptatea mortii

Neinduratoare.”

(„Oda”)

Dar avand in vedere ca oamenii obisnuisi nu sunt capabili sa atinga inaltimea geniului si ca lumea a fost creata o singura data, neputand fi schimbata, geniul nu poate decat sa ii completeze rational pe cei care se afla sub semnul norocului:

„Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.”

 

 

 

Bibliografie

  1. Bacalaureat 2000. 200 de compuneri si teste rezolvate

Autor: Cecilia Stoleru

Editura PESTALOZZI –Bucuresti 2000

  1. Poezia lui Mihai Eminescu

Autor: Dumitru Popovici

Editura ALBATROS –Cluj 1972

  1. Mihai Eminescu –Analize si sinteze

Autor: Fanica N. Gheorghe

Editura DIDACTICA SI PEDAGOGICA –Bucuresti 1977


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani