Caracterizare Ion
Personajul Ion este unul de referinta
litarara romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele
decenii ale acestui secol.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza
dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe
Ana cu o privire stranie, ‘’parca nedumerire si un viclesug neprefacut’’, apoi
o vede pe Florica ‘’mai frumoasa ca oricand (…) fata vaduvei lui Maxim Oprea’’.
Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca ‘’Ana
avea locuri si case si vite multe’’. Conflictul interior care marca destinul
flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului.
‘’Iute si harnic ca ma-sa’’, chipes, voinic dar sarac, Ion
simte dureros prapastia dintre el si ‘’bocotanii’’ satului ca Vasile Baciu.
Cand acesta ii zice ‘’fleandura, sarantoc, hot si talhar’’,
Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la
inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul
pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.
Patima pentru pamant il macina pentru ca
‘’pamantul ii e drag ca ochii din cap’’. Toata fiinta lui este
mistuita de ‘’dorul de a avea pamant mult, cat mai mult’’, deaoarece ‘’iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil (…) de pe atunci pamantul i-a fost mai
drag ca o mama’’. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit
de o dorinta navalnica, un temperament controlat de
instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si
viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei.
Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a
personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga
sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: ‘’glasul
pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-l.
Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in
picioare.’’ Alta data, Ion exclama impatimit: ‘’cat pamant, Doamne.’’
Dupa ce planul ii
reuseste datorita ‘’inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales
vointei imense’’, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii
zambea cu o placere ‘’nesfarsita’’. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se
vede ‘’mare si puternic ca un urias din basme care a
biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori’’.
Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este
rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe
taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este ‘’semet si cu nasul in vant’’, sfidator, constient ca
detine controlul absolute asupra situatiei si ca-l poate sili sa-i dea pamantul
la care atata ravnise, astfel in urma comportamentului sau, Ion fiind
caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a
insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si
incomoda. Capitolul ‘’Nunta’’ il surprinde pe Ion intre cele doua
glasuri, devenite voci interioare, mai intai ‘’ce-ar fi oare daca as lua pe
Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta’’, ca apoi, in
clipa imediata urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret ‘’si sa raman tot
calic pentru o muiere…’’.
Trairile lui Ion in lupta pentru a intra
in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate,
violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat indirect.
Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru
Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este
omorat de catre George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel
personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el
se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si al
copilului lor, tulburand lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati.
