Logo referatele carte



Ion - Caracterizarea lui Ion si monografia satului - romanul Ion de Liviu Rebreanu



Ion

De Liviu Rebreanu

 

      Este prima capodopera in creatia lui Liviu Rebreanu si un punct de referinta in evolutia romanului romanesc. Eugen Lovinescu considera romanul o adevarata revolutie fata de: lirismul smantorist, eticismul ardelean, atitudinea poporanista. Elita criticii literare a vazut in acest roman o capodopera de rascruce in reflectarea satului si a taranului roman. Intr-adevar, romanul aduce o imagine noua, autentica, obiectiva asupra realitatii rurale, respingand orice intentie de idilizare, de infrumusetare.
          Geneza:

     Liviu Rebreanu a pornit in scrierea acestui roman de la fapte reale, pe care le-a transfigurat in opera sa. In articolul ‘’Marturisiri’’ romancierul vorbeste amanuntit despre geneza romanului sau. In primul rand romancierul marturiseste ca a fost impresionat de o scena surprinsa la hotarul satului Prislop, cand un taran s-a aplecat si a sarutat pamantul ca pe o ibovnica. Scena i s-a intiparit in minte, l-a uimit, l-a obsedat si a fost fixata in desfasurarea epica a romanului.
     Liviu Rebreanu a retinut o intamplare petrecuta in sat: un taran instarit i-a batut unica fiica, Rodovica, pentru ca a gresit cu cel mai becisnic flacau din sat. Daca fata ar fi gresit cu un baiat instarit, taranul ar fi gasit mijlocul sa impace lucrurile. Asa insa rusinea lui era mai amara pentru ca trebuia sa se incrusceasca, fruntea, cu pleaba satului si sa dea o zestre buna unui prapadit de flacau, care nu iubea pamantul. Intamplarea, Rodovici va constitui pentru inceput subiectul nuvelei Rusinea.
         Tot in zilele respective Liviu Rebreanu a stat de vorba cu un flacau din vecini, voinic, harnic, dar foarte sarac, Ion Pop al Glanetaului. Din discutiile cu acest flacau se simtea o dragoste pentru pamant aproape bolnaviceasca. Pronunta cuvantul pamant cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parca ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata.
         Combinand aceste date, imaginand scene, gesturi, dialoguri, Liviu Rebreanu a trecut la elaborarea romanului. El ii propune sa reprezinte prin Ion al Glanetaului pasiunea organica a taranului roman pentru pamantul pe care s-a nascut, pe care traieste si moare.
         Ion este un roman realist de observatie sociala. Romanul are o structura complexa: urmarind destinul personajului principal, pe fundalul satului ardelean cu traditiile si obicieiurile sale. Inca din acest roman Liviu Rebreanu este adeptul constructiei sferice: romanul incepe si se sfarseste cu aceeasi imagine. Drumul care duce spre Pripas este in acelasi timp drumul de la realitatea vietii la fictiunea operei artistice; aceeasi imagine de la sfarsitul romanului ne readuce din lumea romanului in realitatea concreta: Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovrind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovia si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargului. [] Drumul trece prin Jidovia, pe podul de lemn acoperit
a, da peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput
         Structura romanului este complexa, autorul urmarind destinul unui personaj proiectat pe fundalul satului ardelean cu traditiile, obiceiurile sale specifice.

Monografia satului ardelean:
Se constituie treptat din prezentarea satului si a taranilor, a problemelor, care-i framanta indeosebi problema pamantului; prezentarea obiceiurilor si a traditiilor legate de momentele fundamentale ale vietii: nasterea, nunta, inmormantarea; prezentarea vietii, intelectualitatii ardelene si a problemei nationale. Nu intamplator romanul incepe cu descrierea horei, scena antologica prin care autorul realizeaza mai multe obiective: prezentarea unui joc popular specific zonei, somesana, si introducerea treptata a personajelor
si sugerarea viitoarelor conflicte. Obiectivul romancierului inregistreaza pe rand lutarii, care canta sub sopron, ritmul indracit al somesanei, gesturile flacailor, care isi ciocnesc cizmele: Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se aseaza in starturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. Cu cat Briceag tiueste cantecul, cu atat flacaii se indarjesc, isi infloresc jocul, trec fetele pe sub mana, le dau drumul sa se invarteasca singure, topaie pe loc ridicand talpile, isi ciocnesc zgomotos calcaiele, isi pleznesc tureacii cizmelor cu palmele naduite
       In continuare obiectivul romancierului inregistreaza grupul fetelor nepoftite la joc, al babelor care-si admirau odraslele si al copiilor, care pandesc poalele fetelor. Scena este semnificativa si pentru realitatea adanca diferentiata a satului. Astfel intr-un grup sta primarul Stefan Hotnog, un chiabur cu burta umflata, si cativa batrani fruntasi:
Pe-alturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea Alexandru Glanetau, dornic sa se amestece in vorba, tiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi.
        Lipsesc si reprezentantii intelectualitatii ardelene: familia invatatorului Herdelea si preotul Belciug. Acestia respecta petrecerea taranilor, dar nu se amesteca printre ei. Astfel Maria Herdelea era fata de taran de pe la Monor, dar fiindca umblase totdeauna in straie nemtesti si mai ales ca s-a maritat cu un invatator - se simtea mult deasupra norodului si avea o mila cam dispretuitoare pentru tot ce e taranesc. Ion o strange la piept pe Ana, mireasa lui Geroge, desi este indragostit de Florica. Aici se sugereaza conflictul prin aparitia lui Vasile Baciu, care il umileste pe Ion. Liviu Rebreanu exceleaza in prezentarea vietii taranesti desfasurate sub semnul experientei colective: hora, nasterea, nunta, botezul, slujba duminicala, judecarea vinovatiilor, inmormantarea. Toate aceste aspecte sunt zugravite magistral, degajand o puternica senzatie de viata reala.
       Obiceiurile de la nunta sunt prezentate cu prilejul nuntii Anei cu Ion. Nunta tine trei zile. In prima zi alaiul porneste cu carute spre Jidovia. In frunte merg calaretii, care pocnesc din pistoale. In prima caruta sunt lutarii, apoi o caruta cu mirii si cu mandrutele si o brisca cu nasii. Intr-o alta caruta sunt parintii mirilor, apoi altele incarcate cu flacai si fete. Nunta incepe la socrul mic si continua la socrul mare. Imaginea ospatului este autentica, alcatuita din urarile si chiuiturile tinerilor, din versurile starostelui, din jocul miresei; ziua a treia ospatul se muta la socrii mari, unde mireasa se duse acuma cu lada de zestre, urmata cu atata armata de vite si de galie ca de abia incapeau in ograda Glanetaului.
       Liviu Rebreanu surprinde nu numai pitorescul obiceiurilor, dar si psihologia taraneasca, mai ales in fragmentul care prezinta petitul fetei, in realitate un targ aprig pentru zestre.
       Tabloul monografic al satului se completeaza si cu alte elemente, ca nasterea la camp. Tot in acest sens sunt prezente informatii despre obiceiurile la inmormantare.
        La inmormantarea Anei, la prohod, participa tot satul. Romancierul fixeaza si aici toate elementele esentiale: praporii fluturau alene in adierea de primavara tamaie si aducea in schimb valuri de miros dulce de flori de mar preotul Belciug mormaia pe nas cantecele de inmormantere sí scutura mereu cadelnita.
        Foarte bun psiholog, Liviu Rebreanu surprinde gesturile, comportamente ale personajelor si mai ales psihologia personajului principal. In mintea acestuia se amesteca imaginea moartei, cu aceea a copilului si cu imaginea iubitei. Cu deosebita arta romancierul surprinde spaima de a nu pierde pamantul, care se strecoara treptat in sufletul lui Ion.
         Dupa inmormantarea Anei se fac pomeni bogate. Aceste elemente se imbogatesc cu altele, prilejuite de imormantarea lui Ion. Si aici participa tot satul. Preotul Belciug tine o cuvantare funebra, care ii impresioneaza pe cei prezenti. Autorul este atent la reactiile participanilor si mai ales a parintilor: Pe urma Ion fu coborat in pamantul care i-a fost prea drag, si oamenii au venit pe rand sa-i arunce cate o mana de lut umed care rabufnea greu si trist pe scandurile odihnei de veci…
         Dupa inmormantare Glanetau a facut pomeni bogate pentru sufletul lui Ion. Satul Pripas este locuit de romani si maghiari sub dominatie austro-ungara. In sat exista o ierarhie bine determinata in functie de averea fiecaruia. In frunte se afla Stefan Hotnog, apoi tarani bogati, ca Vasile Baciu, Toma Bulbuc, tarani instariti, ca Simion Lungu si saraci ca Ion, Florica, vaduva lui Maxim. In aceasta lume pamantul determina pozitia sociala a oamenilor si relatiile dintre ei.
         De dragul pamantului, Ion trebuie sa-si inabuse glasul iubirii si sa se insoare cu o fata bogata, dar pe care n-o iubeste. La fel, Florica, fata saraca, se casatoreste, fara sa-l iubeasca, cu Goerge, fiul gospodarului instarit, Toma Bulbuc.
         La timpul sau Vasile Baciu s-a casatorit tot pentru avere; tot pentru pamant Ion se bate cu Simion Lungu, ajungand la inchisoare. Meritul romancierului consta in faptul de a fi surprins tensiunile sociale si psihologice declansate de problema pamantului. Toate sentimentele,interesele, pasiunile graviteaza in jurul averii, a pamantului.
         Atentia romancierului se indreapta si asupra intelectualitatii ardelene, a greutatilor cu care se confrunta zilnic. Astfel invatatorul Herdelea intra in conflict cu preotul Belciug, om orgolios, care ii simt amenintat intaietatea in sat. Invatatorul Herdelea si cu numeroasa sa familie, se zbate cu datorii si lipsuri.
Liviu Rebreanu surprinde intelectualitatea ardeleana in zbaterea ei dramatica intre sentimentul national si presiunile functionarilor cezaro-crieti. Prin figura invatatorului Herdelea, Liviu Rebreanu reda compromisurile facute de intelectualitatea ardeleana interesata in lupta nationala, dar dornica sa-i pastreze si sa-si largeasca privilegiile. De exemplu invatatorul Herdelea, mare sustinator al cauzei neamului, pentru asi mentine postul il voteaza pe candidatul maghiar.

Caracterizarea lui Ion
:
        In centrul romanului sta destinul personajului principal, Ion. In aprecierea acestui personaj trebuie evitat un punct de vedere exclusivist: absolvirea sau condamnarea totala. In realitate Ion este un personaj complex cu lumini si umbre, al carui suflet este greu de inteles si de explicat. Complexitatea personajului rezulta din sfasierea dramatica sub impulsul unor solicitari simultane si contrare: glasul pamantului si glasul iubirii.
        Departe de a fi un primitiv, un instinctual, Ion traieste o drama deplina motivata social si psihologic. Inca de mic el isi da seama ca traieste intr-o lume in care pamantul reprezinta totul: el conditioneaza pozitia sociala si relatia dintre oameni. In aceasta lume oricat de inzestrat ar fi omul el nu este apreciat dupa calitatile sale, ci dupa holdele de pamant pe care le are. Pamantul este deci garantia unei vieti indestulate si fericite. Asadar nu este vorba in cazul lui Ion de o sete de pamant, ci de o dorinta fierbinte de a trai altfel.
        Ion nu este un posedat al posesiunii, ci un om, care doreste sa-si schimbe viata intr-o lume, care nu-i ofera prea multe sanse. Astfel la inceput el ii lucreaza cu harnicie si indarjire pamantul putin si neroditor. Munca sa este insa fara rezultat; Ion se simte umilit de ceilalti. Cearta cu Vasile Baciu, bataia cu George, mustrarile preotului, reprosurile mamei, ca trage la saracie amplifica zbuciumul personajului. Pentru Ion pamantul inseamna mai mult decat stapanirea unui teren intins, inseamna demnitate, inseamna dorinta de a intra in rand cu oamenii. Singura solutie de a ajunge la pamant oferita de lumea in care traieste este casatoria cu o fata bogata. Cum Vasile Baciu nu i-ar fi dat fata de bunavoie, Ion se decide sa o seduca pe Ana. Setea de pamant intalneste in sufletul lui Ion o rezistenta puternica pentru ca Ion nu se hotaraste usor sa o ia pe Ana de nevasta. Neputinta de as-i schimba viata il determina sa aleaga aceasta soluie. De fapt in vremea respectiva multi tineri saraci se insurau pentru avere cu fete bogate.
        Romancierul insista asupra setei de pamant a personajului; aceasta manifesta fata de pamant un fel de adoratie patimasa: Cu o privire setoasa, Ion cuprinse tot locul, cantarindu-l. Simtea o placere atat de mare vazandu- i pamantul, incat ii venea sa cada in genunchi si sa-l imbratiseze. I se prea mai frumos, pentru ca era al lui. Iarba deasa, groasa, presarata cu trifoi, unduia ostenita de racorea diminetii. Nu se putu stapani. Rupse un smoc de fire si le mototoli incet in palme.
        In fata holdelor de pamant Ion se simte coplesit; are sentimentul nimiciniei: Glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-i. Se simi mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare sau ca o frunza pe care vantul o valtoreste cum ii place. Suspina prelung, umilit si infricosat in fata uriasului: Cat pamant, Doamne!
         Setea de pamant l-a stapanit pe Ion inca din copilrie: Totui in fundul inimii lui rodea ca un cariu parerea de rau ca din atata hotar el nu stapaneste decat dou-trei crampeie, pe cand toata fiitna lui arde de dorul de-a avea pmant mult, mult, cat mai mult Iubirea pamantului l-a st
apanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa: 'trebuie sa aiba pamant mult, trebuie !' De pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama.
        Din momentul in care Ion se hotarasete sa o ia pe Ana, el dovedeste o  viclenie si o tenacitate calculata. Asistam la o adevarata inscenare erotica: joaca la hora, o cheama la poarta, o ignora cateva zile, o seduce si o paraste. Daca pana la un punct el poate fi inteles in zbaterea sa pentru pamant, tratamentul inuman fata de Ana este aproape inexplicabil. Lacomia nemsurata a personajului reiese din certurile cu Vasile Baciu caruia ii ia tot pmantul.
       Dupa ce obtine pamanturile, Ion se schimb. El dobandete constiinta noii sale pozitii in lumea satului in ochi avea o lumina mandra, de biruitor,  era plin de sine insusi, pe ulita umbla cu pai mari si cu genunchii  indoiti, vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si avere. O scena semnificativa este aceea cand Ion, ametit de fericire se apleaca si-si saruta pamantul:
        Acuma, stapan al tuturor pamanturilor, ravnea sa le vaza, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase. Dragostea lui avea nevoie de inima mosiei. Dorea sa simta lutul sub picioare, sa i se agate de opinci, sa-i soarba mirosul, sa-i umple ochii de culoarea lui imbatatoare Sufletul ii era patruns de fericire. Parca nu mai ravnea nimic si nici nu mai era nimic in lume afara de fericirea lui. Pamantul se inchina in fata lui, tot pmantul si tot era al lui, numai al lui acuma Se opri in mijlocul lui. Lutul negru, lipicios ii intuia picioarele, ingreunandu-le, atrgandu-l ca bratele unei iubite patimae.
       Ii radeau ochii, iar fata toata ii era scaldata intr-o sudoare calda de patima. Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma, sa o crampoteasc in sarutari. Intinse mainile spre brazdele drepte, zgrunuroase si umede. Mirosul acru, proaspat si roditor ii aprindea sangele. Se apleca, lua in maini un bulgare  si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse cu lutul cleios ca niste manusi de doliu. Sorbi mirosul, frecandusi palmele.
      Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, ii cobori fruntea si-si lipi buzele cu voluptate pe pamantul ud.si-n sarutarea aceasta grabit simti un fior rece, ametitor
       Se ridica deodata ruinat si se uita imprejur sa nu-l fi vzut cineva. Fata insa ii zambea de o placere nesfarsita. Isi incruci braele pe piept si-si linse buzele simtind neancetat atingerea rece si dulceata amara a pamantului. Satul, in vale, departe, parea un cuib de pasari ascuns in vagauna de frica uliului.
         Stpanirea pamantului ii da lui Ion sentimentul puterii: Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit, in lupte grele, o ceata de balauri ingrozitori.
         Ii infipse mai bine picioarele in pamant, ca si cand ar fi vrut sa potoleasca cele din urma zvarcoliri ale unui dusman doborat. Si pamantul parca se clatina, se inchina in fata lui
         Dupa casatorie trasaturile isi pierd treptat omenescul. In epoca respectiva si alti tineri s-au casatorit cu fete bogate fara sa iubeasca dar s-au resemnat si i-au cinstit familiile (Vasile Baciu). Abia dupa nunta Ion isi da seama ca odata cu pogoanele de pamant primete si ura satului. El manifesta fata de Ana o cruzime si o brutalitate greu de inteles. Atitudinea sa inumana, certurile, bataile, vorbele grele, determina sinuiciderea Anei. Moartea Anei il surprinde, dar nu il schimba.
       Groaza declansata de moartea Anei tine doar o clipa pentru ca gandul lui Ion se indreapta imediat la copil, ca singurul mostenitor al averii socrului sau. Nici moartea Anei, nici a copilului nu-l impresioneaza prea mult, decat in masura in care pamanturile lui Vasile Baciu depindeau de acestia.
      Treptat Ion isi da seama ca fericirea nu sta in pogoanele de pamant si in sufletul sau se simte din nou glasul iubirii pentru Florica. In finalul romanului Ion moare ucis de Geroge, deci printr-o moarte violenta care-i apare ca o pedeapsa pentru ca a vrut prea mult, pentru ca nu s-a putut opri la timp.
       Impotriva intentiei declarate a romancierului de a nu acorda atentie mestesugului stilistic, exprimarea este sugestiva. Romancierul foloseste expresii, comparatii potrivite pentru a fixa un peisaj, o situatie, o atitudine: In sfarsit se apropia Craciunul. O iarna uracioasa se zbatea sa coboare pe pamant, dar parca nu avea inca destula putere. Vazduhul cernea mereu fulgi lernii care se topeau pana sa ajunga jos si se parpadeau in baltoacele de noroi Ion sosea totusi in toate nop
tile, nesmintit.
     Apoi, intr-o seara rascolit de zapada marunta, veni mai devreme putin. Casa zacea in intuneric, neagra ca un bivol adormit.

    

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani