Originea si evolutia limbii

romane

 

Definitia genealogica:

Limba romana este limba latina vorbita in mod neintrerupt in partea orientala a imperiului Roman, cuprinzand provinciile dunarene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia Superioara si Inferioara),din momentul patrunderii limbii latine in aceste provincii si pana in zilele noastre.

Aceasta limba a suferit, insa, transformarii neincetate, atat prin evolutia ei normala, cat si prin influenta exercitata de limbile cu care a venit in contact.

 

Teritoriu de formare:

      Limba romana s-a dezvoltat pe o baza teritoriala larga romanizata cuprinzand Dacia nord-dunareana propriu-zisa si teritoriile care n-au intrat sub autoritatea romana, fiind locuite de catre 'dacii liberi'.

       Latina dunareana, impreuna cu latina vorbita pe coasta Dalmatiei si, pana catre jumatatea a II-a a sec. al III-lea e.n., impreuna cu latina vorbita in Italia, face parte din grupul oriental al limbii latine.

       Dalmata era vorbita pe coasta Marii Adriatice si a disparut astazi cu totul.

Cucerirea si romanizarea Daciei:

       Cucerirea Daciei a fost pregatita de o serie de masuri cu caracter militar si administrativ care a facut posibila transformarea acesteia in provincie romana.

Procesul de romanizare a avut loc in trei etape: prima fiind cea preliminara, din secolul 2 i. Hr. pana  in 106, in care autohtonii geto-daci au avut contacte sporadice cu romanii, adica romanii atacau N Dunarii, iar populatia geto-daca ataca la S de Dunare.

A doua faza este romanizarea propriu-zisa din 106 care s-a facut masiv. Romanizarea are loc nu numai in Dacia , ci si in Moesia care cuprindea si Dobrogea cucerita de romani in anul 28 i.Hr. .Dacii liberi intra si ei procesul de romanizare mai ales prin intermediul comertului. Acestia ocupau centrul si nordul Moldovei, nordul Transilvaniei.

Iar cea de-a treia etapa este dupa 271, dupa retragerea aureliana. Pe teritoriul Daciei a ramas o populatie puternic si ireversibil romanizata iar la sud de Dunare s-au retras doar armata si administratia.

Crestinismul:

Crestinismul patrunde in Dacia sub forma latina in perioada secolelor III-VIII, prin intermediul colonistilor. Pentru crestinism pledeaza descoperirile arheologice, epigrafice, numismatice cum ar fi: monumente funerare inchinate unor martiri de la Niculitel, existenta unor biserici si episcopii, (la Tomis- episcopul Teotim I ), obiecte cu inscriptii crestine(la Tomis, Germisara, Midia si altele), dar si cuvinte care desemneaza elemente crestine: Dumnezeu-domine Deus; inger-angelus; Duminica-Dies Dominica si altele.

Limba latina:

       Pe langa procesul de romanizare a populatiei au existat si procese de romanizare lingvistica si culturala.

Romanizarea lingvistica este un proces lent de invatare a limbii latine de catre bastinasi si uitare treptata a limbii autohtone. Romaniza-

rea culturala este procesul de deprindere, adaptare, integrare a popu-

latiei bastinase in cultura si civilizatia romana. Limba romana se formeaza cu ajutorul 'limbii vulgare'(populare).Aceasta poate fi definita ca un ansamblu de tendinte ale limbii vorbite, realizate, in timp si spatiu dupa imprejurari ea apare ca o limba omogena.

In limba latina raman aproximativ o suta de cuvinte de origine daca: tap, mos, viezure, parau, jumatate, vatra, strugure si altele. In secolele VII-VIII, limba romana se formase si apare limba romana comuna care se imparte in doua dialecte majore: daco-roman si aroman. Dialectul daco-roman are ca ramura de baza istoromana iar cel aroman meglenoromana.

Procesul de romanizare a inregistrat opozitii fie in zonele civilizate, fie in zonele mai putin civilizate.

Vocabularul limbii romane:

Structura gramaticala a limbii romane este de origine latina. In timp asupra cuvintelor actioneaza legile fonetice:

1.- caderea consoanelor finale(m,n,t,s)

2.- 'l' intervocalic trece la 'r'

3.- 'll' ramane 'l'

4.- 'o' se transforma in diftongul 'oa'

5.- 'b' trece in 'v' si apoi cade

6.- 'b' initial se pastreaza

       Exemple:

filum > filu > firu > fir

solem > sole > sore > soare

gula > gura

callis > calli > cali > cale

caballus > cabalu > cal

       Caracterul esential al latinei ca sta la baza romanei si evolutia ulterioara a limbii constituie trasatura caracteristica a limbii romane, singura supravietuitoare a latinei vorbite odinioara in Peninsula Balcanica si in provinciile dunarene ale Imperiul Roman.

Limbile Balcanice:

Analiza genealogica a limbii romane dovedeste latinitatea iar structura ei este latina. Oricat de mult s-a indepartat limba romana de tipul latin si oricat s-ar indeparta in cursul evolutiei sale ulterioare, nimic nu se va schimba prin aceasta in raporturile de filiatie dintre latina si limba romana aceasta fiind pur si simplu transformarea potrivit imprejurarilor a celei dintai. Deci , daca latinitatea limbii este un fapt incontestabil, nu este mai putin adevarat ca limba romana contine elemente care ne indreptatesc sa o consideram pe alt plan o limba balcanica.

Dar cateva dintre particularitatile fonetice sau gramaticale ale limbilor care fac parte din 'uniunea lingvistica' balcanica se regasesc si in unele limbii vecine care nu fac parte din 'uniune' .'Teoria substratului' nu este suficienta pentru a explica aceste coincidente intre limbile neinrudite genealogic.

Elementele comune ale limbilor balcanice se explica prin traiul comun al popoarelor din Peninsula Balcanica. Crestera oilor practicata de populatiile de limba slava meridionala din Peninsula Balcanica, de populatiile de limba romana si de albanezi, a jucat un rol important prin deplasari pastoresti ale acestor populatii; care s-au petrecut in decursul secolelor, favorizand contactul dintre oameni vorbind limbi diferite si provocand amestecul limbilor.

Vechea nomenclatura romana a tarii a fost inlocuita ,treptat, cu cea slava, cand nu a fost adoptata in forma ei originala si pastrata in limba cuceritorilor.

Raspandirea populatiei de limba romana: prezenta unor popoare romanizate in aceste parti occidentale ale Peninsulei Balcanice este normala. Ea nu exclude persistenta unui element romanizat la nordul Dunarii in regiunile ce fusesera odinioara sub stapanire romana. Existenta unei populatii la nord de Dunare e de altfel dovedita de sapaturile arheologice.

       Limba romana se vorbea pe un teritoriu intins nord si sud dunarean, ce cuprindea in partea partea lui meridionala, bazinul Dunarii spre mare, Banatul, Transilvania, Oltenia si Moldova cu alte cuvinte fostele provincii romane.

       Inca de la cristalizarea sa, daco-romana a avut un caracter unitar, fiind vorbita pe un teritoriu intins.Comparata cu aromana, daco-romana se afla la un stadiu de evolutie mai inaintat, a capatat o infatisare 'europeana' datorita imprejurarilor de natura economica, politica si culturala dar la origine cele doua dialecte au format o limba unitara, dezvoltata din latina orientala.Cunoscatorii realitatii lor balcanice considera limba romana drept o limba usor de deprins si care, intr-o societate rurala putea fi intrebuintata fara greutate drept limba comuna.

       Extensiunea limbii romane se explica in parte, prin invatarea ei, in scopuri practice de catre populatiile migratoare asezate in nordul Peninsulei Balcanice.Limba romana vorbita de romani, adica de locuitorii Imperiului Roman s-au bucurat de prestigiul Imeriului Roman si de stralucirea legata de civilizatia romana, opusa civilizatiei popoarelor migratoare.

       Trasaturile balcanice ale limbii romane sunt datorate factorilor urmatori:

1.- existenta unui substrat comun in doua sau mai multe limbii balcanice

2.- convietuirea popoarelor balcanice

3.- dezvoltarea unei societati comune

       Existenta trasaturilor balcanice ale limbi romane si dezvoltarea Romaniei in zona civilizatiei grecesti implica formarea ei la nordul si sudul  Dunarii.Caracterul meridional al unei serii de elemente etnografice care constituie trasaturi caracteristice ale civilizatiei noastre rurale implica, de asemenea, contactul cu civilizatia popoarelor sud-dunarene.

 

 

Limbile slave meridionale:

       Limba romana este alcatuita dintr-o serie de elemente: autohton, latin si slave.Enumerarea elementelor componente ale unei limbi  nu constituie , insa, definitia ei.Chiac in prefata dictionarului sau etimologic al limbi romane a aratat ca din 5765 de cuvinte, 2361 adica 2/5 ar fi slave, fata de 1165 adica, 1/5 cuvinte de origine latina.Hasdeu a combatut concluziile lui Chiac invocand evaluarea de circulatie a cuvintelor si aratand ca exista fraze romanesti cuprinzand numai cuvinte de origine latina, pe cand fraze numai cu elemente slave nu se pot construi.

       Latinitatea limbi romane afirmata de Scoala Ardeleana, in lupta ei pentru cucerirea egalitatii de drepturi pentru romanii din Transilvania, e exagerata de scoala latinista care impinge teoria pana la ultimile ei limite.

       Caracterul romanic al limbi romane rezulta insa, nu numai din considerarea vocabularului sau.Intr-adevar daca fondul de baza al vocabularului limbii romaneeste alcatuit dincuvinte latine, exista insa un numar mare de cuvinte slave, care fac si ele parte din acest fond de cuvinte.Ex.:drag, iubi, plati, prieten, primi, scump.Elementul slav din limba romanaimpreuna cu elementele balcanice contribuie la crearea caracterului particular al limbii romane, fata de celelalte limbii romanice.

       In primele tipuri ale contactului dintre slavi si romani, elementele slave intrate in limba romana au un caracter pronuntat popular.Elementele slave carturaresti patrund mai tarziu un tarile romanesti nord-dunarene, in momentul construirii societatii feudale, influentate in modul ei de organizarea de oranduirea de stat a taratului bulgar.Slavii au invatat romaneste, pentru ca limba romana participa la prestigiul civilizatiei romane, la rolul precumpanitor al populatiei romanice.Romana prezinta, in structura ei, caractera neromanice care se explica prin limbile slave si contactul intre cele doua limbi.

       Pentru ca elementele slave sa fi patruns in structura gramaticala a limbii romane si in fondul de bazaal vocabularului ei, aceasta inseamna ca raporturile dintre cele doua limbi au fost de o natura speciala.Influenta slava asupra limbii romane constituie deci un caz de substrat: limba noilor veniti se suprapune peste limba popoarelor existente si ii transmit o serie de trasaturi caracteristice.Sistemul fonetic al limbilor slave se deosebeste de sistemul fonetic al limbilor romanice prin cateva trasaturi caracteristice.Limba romana a capatat cateva trasaturi de origine slava, prin contactul cu limbile slave meridionale.

      1.Influenta slava nu e straina de palatalizarea labialelor in limba romana vorbita si de palatalizarea acluzivelor dentare in unele graiuri daco-romanice.

      2.In limbile slave vocalele prepalatale comporta o iodizare.Aceasta pronuntare iodizata a vocalei initiale explica difton-

garea lui e- in limba romana vorbita el, pronuntat iel.

      3.Limba romana nu poseda spiranta virala surda 'h' : ea a fost pronuntata odata cu termeni ca 'har'.

       Influenta slava asupra limbii romane este cu deosebire vizibila in domeniul vocabularului, in care elementele slave au patruns in numar mare.Ele au inlocuit termenii de alta origine, in special latini, si au implinit numeroase lipsuri, cu deosebire in vocabularele tehnice.

Romana comuna:

       Stadiul de limba anterior sciziunii provocate prin deplasarea spre sud a grupului aroman se numeste straroman, roman primitiv sau roman comun.Creare si mentinerea unei limbi comune pe teritoriul intins de formare a limbii romane se explica prin necesitatea in care s-au gasit grupurile sociale din acel teritoriu de a comunica intre ele; existenta limbii comune implica existenta unei populatii care vorbea aceasta limba si a unei civilizatii unitare impuse acestor grupuri umane.Din cercetarea vocabularului de origini diferite a limbii romane rezulta ca aceasta civilizatie era de tip rural: pastoral si agricol.

       Unitatea romanei comune presupune existenta de raporturi socialefrecvente intre grupuri; acesta unitate s-a rupt, in momentul plecarii spre sud a stramosilor aromani.Unitatea de civilizatie a romanilor, in epoca de comunitate, oglindita in unitatea limbii, este un fapt de o mare importanta pentru dezvoltarea ulterioara a romanei;limba comuna, formata atunci si-a mentinut omogenitatea intr-o asa masura incat divergentele dialectale din sanul dacoromanei sunt minime, iar deosebirea fata de grupul aroman nu sunt de natura sa impiedice trecerea usoara de la un sistem ligvistic la altul, unuitatea originara grupurilor fiind si astazi aparenta.

       Dupa cum, potrivit unei tendinte generale,limba romana s-a diversificat in cursul epocii sale de comunitate , tot astfel, potrivit unei alte tendinte generale, dialectele derivate dintr-o limba comuna iau cu sine din truchiul comun tendinta de a inova in aceeasi directie, si grupurile odata separate dezvolta inovatii la fel.

 

         Din secolul al XIII-lea pana la

              inceputul secolului al XVII-lea

 

Grafia:

       Fonetica limbii romane asa cum se oglindeste in textele din secolul al XIII-lea pana in secolul al XVI-lea pune cercetatorilor o serie de probleme.Studiul grafiei textelor se impune ca o prefata necesara studiului foneticii.

       Textele din sec. al XVI-lea sunt scrise, i9n majoritatea lor, cu ajutorul alfabetului chirilic, textele religioase semiunciala intrebuintatain manuscrisele slavonesti din sec. al XV-lea si al XVI-lea, iar textele netraduse cu caracter cursiv.Pentru a atinge realitatea fonetica care se ascunde sub aceasta haina imprumutata si rau adaptata limbii romane, grafia chirilica trebuie interpretata.Niciodata grafia nu e bine adaptata la sunetele unei limbii, pentru ca exista tot felul de sunete si de varietati de sunete intonatii care nu pot fi redatecu ajutorul unui alfabet obisnuit, care noteaza sunete-tip si foneme.

       Numai lingvistul poate reda intr-o masura oarecare aceste nuante prin intrebuintarea unor alfabete speciale in fiecare sunet e notat printr-un semn.Pe de alta parte, se intampla ca un alfabet care noteaza aproximativ exact sunetele unei limbi, la un moment dat, numai noteaza exact aceste sunete, din cauza evolutiei foinetice

       Principiile fonologiei ne lamuresc asupra felului cum se face notarea prin scris a sunetelor vorbite.Sunetul-tip este o medie a diferitelor pronuntari ale unui sunet, de exemplu sunetul-tip e este medie tuturor e-urilor pronuntate in mod real, un e abstract.Fenomenul este unitatea fonologica a limbii care nu poate fi analizata in unitati mai mici si succesive.Este o clasa de sunete.Fenomenul deci nu e un sunet ci o reuniune de particularitati fonetice folosite de vorbitor si care sunt recunoscute de auditor.

       Urmarea acestor constatari e ca scrisul noteaza sunete-tip si fenomene, sunetele de care dispunem grupandu-se intr-un numar limitat de tipuri sonore pe care ne-am desprins sa le recunoastem in sunetele vorbite si pe care am invatat sa le notam cu literele alfabetului.Scrisul e deci o aproximatie si semnele care ne stau la dispozitie pentru a nota sunetele unei limbi ne sunt impuse de societate, prin scoli.Ele se aplica unor tipuri fonetice limitate : consoane si vocale.

       Tinand seama de aceste consideratii vom putea da o solutie justa problemelor pe care le ridica interpretarea grafiei noastre vechi.

       Alfabetul chirilic, asa cum este intrebuintat in secolul al XVI-lea a fost aplicat la notarea sunetelor limbi romane catre sfarsitul secolului al XIII-lea sau inceputul secolului al XIV-lea.In sfarsit mai trebuie tinut seama de faptul ca, in multe cazuri, s-au aplicat cuvintelor romanesti reguli ortografice slave:

1. a noteaza diftongul ia ex.:apoa=apoia ; celua=celuia

2. a,i+l,r sunt notati uneori ca in cuvintele slave l+b(b),r+b(b)

3 grupul ng este notat gg

     ex.:laggori=lingouri

4. -------- din interiorul cuvintelor sau la final nu au nici o valoare fonetica

5. in privinta accentuari textelor de multe ori ea nu corespunde cu realitatea fonetica, in sensul ca sunt indicate ca accentuate vocale care nu puteau comporta accentul.

6. Paiericul care in textele slavonesti indica locul unei vocale omise in scris, are acelasi rol in textele romanesti si apare notat dupa consoane.

  Alternantele grafice:

       Numim alternante grafice grfiile diferite care apar fie in acelasi text, uneori pe aceeasi pagina sau in acelasi rand, fie in texte diferite si care noteaza un singur sunet, de exemplu grafiile lege-lege si den-din.

       Cauzele care provoaca alternantele grafice sunt urmatoarele:

1. traditia grafica si evolutia limbii; mentine grafia lege(cu e), evolutia limbii impune grafia lege(cu e)

2. un sunet complex si deci greu de notat

3. coexistenta in graiul aceleiasi persoane a doua sunete, unul produs prin evoluti fonetica si celalalt importat din alta regiune si impus prin conditii de viata sociala

4. aspectul grafic al cuvitelor slave provoaca alternante

       Toate textele din secolul al XIII-lea-XIV-lea cunosc alternantele grafice.In textele in care nu sunt copii, alternanta nu se poate explica decat prin criteriile aratate mai sus.

 

 

 Partea I:

Secolele al XIII-lea, al XVI-lea si al XV-lea:

 

       Incepand cu secolul al XIII-lea, elemente ale limbii romane sunt atestate in textele scrise in limba cancelarie:latina, maghiara si slava.

In monumentele de limba din secolele al XIII-lea -al XV-lea vocalele in hiat apar intr-o forma depasita in zilele noastre;ex.:uo astazi o.In privinta consonadismului e de observat ca graiurile din Tara Romana si din sudul Ardealului prezinta un stadiu mai avansat decat graiurile din Moldova.In sintaxa, in secolul alXVI-lea se manifesta o puternica influenta a limbii slavonesti sau a celei maghiare asupra sintaxei textelor romanesti traduse din aceste limbi.Vocabularul primeste foarte multe elemente variate, pe calea carturareasca.

       In regula generala, trebuie tinut seama, in interpretarea faptelor de posibilitatea ca o intonatie semnalata intr-un punct oarecare al teritoriului dacoroman sa fie  locala sau raspandita numai pe un teritoriu restrans.Asadar, cand vreun izvor oarecare ne indica, de exemplu, ca ea fusese monoftongat in secolul al XIII-lea in cutare localitatea din Transilvania, acesta nu atrage dupa sine concluzia ca fenomenul este general.In domeniu vocalismului e de semnalat faptul ca e nu fusese inca acceptat in drept.e accentuat urmat in silaba urmatoare de e fusese diftongat in ea la o epoca anterioara.u final disparuse din sctis inca din secolul al XIII-lea.Notatiile cu b,b la finala in documentele slave nu redau o vocala redusa ci reprezinta o simpla grafie fara valuare fonetica.

       Intre e si u  in hiat s-a dezvoltat un v; ex.:grevul-greul.Fenomenul e semnalat astazi in mai multe regiuni ale domeniului dacoromanesc.In domeniul morfologiei sunt de semnalat particularitatile urmatoare: genit-dativul numelor proprii masculine terminate ca Stoicai.La numele in a gasim genit-dativul in ii.

       Pe langa terminatia in -ure a pluralelor neutru, apare terminatia mai recenta -uri.Genit-dativul numelor proprii se construieste cu articolul lu.

 

 

 

 

 

Partea a II-a:

Secolul al XVI-lea.

Privire generala: imprejurarile politice

      si culturale di secolul sl XVI-lea

       Doua tipuri de texte:cele mai vechi texte romanesti cunoscute astazi dateaza din secolul al XVI-lea.Aceste texte sunt de doua categorii:

   a. texte traduse

   b. texte netraduse: scrisori particulare, insemnari zilnice, acte oficiale si juridice de natura variata.

       Deosebirile dintre aceste doua categorii de texte privesc limba si imprejurarile care au provocat aparitia lor.Diferentele de limba sunt examinate mai departe; vom examina aici imprejurarile in care au aparut categoriile de texte indicate mai sus si cauzele care au provocat aparutia lor.

       Vechea slava.Limba cancelarie a culturii si a biserici romanesti in secolul al XVI-lea era vechea slava.Prin vechea slava bisericeasca sau vechea bulgara se intelege limba in fratii Constantin si Metod fiii unui inalt functionar grec din Salonic, au scris traducerile religioase pe care le-au efectuat in parte la Constantinopol si mai tarziu in Moravia, in anii 863-865.O parte din boierime cunoaste slava.Astfel stim ca Stefan cal Mare se adreseaza in slavoneste in 1503 unui sol polon.Slavona va fi scoasa din slujba bisericeasca foarte tarziu printr-un proces lent, care a durat ani de zile: Astfel tiparirea Liturghierului romanesc al lui Dorosftei este considerata drept o invatie indrazneata.

       Primele texte romanesti.Cele mai vechi documente slave cunoscute astazi, scrise in tara Romaneasca si in Moldova, dateaza din 1364 si 1392.Pentru a scrie carti de cultura intr-o limba, alta decat vechea slava, intr-un timp cand numai greaca, latina si slava erau recunoscute de biserica ca limbi de cult si oficialitatea de le noi pazea cu sfintenie intrebuintarea limbii slave, era necesara o revolutie.

       In traducerile cartilor bisericesti in romaneste nu era deci un fapt divers, asa cum ar fi fost simpla insemnare romaneasca facuta, la un moment dat intr-o localitate oarecare a tarii noastre.Diferenta dintre textele traduse si netraduse apare deci cu evidenta: traducerea textelor bisericesti, in secolul al XVI-lea, nu poate fi conceputa decat <<provocata>> de o cauza exterioara si ni lupta cu canoanele bisericii ortodoxe.Atat textele romanesti din secolele al XVI-lea care intrebuinteaza o ortografie traditionala adica fixata intr-o epoca aterioara, cat si cateva stiri precise ne arata ca s-a scris romaneste in secolul al XV-lea.

       Primele traduceri romanesti.Primul text romanesc care ne-a fost tradus este scrisoarea lui Neacsu din Campulung din 1521.Curand dupa aceasta data apar traducerile romanesti de carti religioase.Aceste traduceri manuscrise, in starea in care ne-au provenit, nu contin nici prefete nici epiloguri nici vreo alta insemnare care sa ne permita sa le datam si localizam alrfel decat prin ipoteza.

       Primele traduceri romanesti ne-au provenit sub forma de copii fara sa putem stabili cu precizie daca intre aceste copii si originalele pierdute trebuie presupuse copii intermediare.Localizarea si datarea primelor traduceri romanest nu se pot face asadar decat prin ipoteza luande-se in consideratie particularitatile lor de limba.Sunt o serie de particularitati ligvistice ale acestor texte, printre care ratacismul si prezenta unor cuvinte maghiarie cu circulatie restransa, care ne permit sa localizam primele traduceri romanesti in Maramures si in nordul Ardealului vecin.Daca comparam limba primelor traduceri romanesti cu limba diaconului Coresi din a doua jumatate a secolului al XVI-lea constatam o serie de divergente atat fonetice cat si lexicale, intre aceste doua categorii de texte.

       Admitand ca primele traduceri romanesti nu au nimic in limba lor care sa nu poarte data din secolul al XVI-lea, nu ramane sa examinam explicatiile care au fos date cu privire la impulsul care a provocat traducerea in romaneste a cartilor religioase.

 

Husitismul:

       Dupa arderea pe rug a lui Yan Hus(1415) husitii nu mai au recunscut decat autoritatea Universitatii din Praga.Husitii maghiari sunt semnalati in Moldova in 1420, si sunt aliati cu Alexandru cel bun.In 1436 husitii fac prozeliti in Transilvania.Fata de activitatea husutilor in Transilvania se trimite aici in 1438 un inchizitor.

       Teoria husita.N. Iorga sustine ca traducerea in romaneste a cartilor religioase dateaza din a doua jumatate a secolului al XV-lea si a pus in legatura traducerea lor cu teoria husita.Expansiunea husitismului se produce in prima jumatate a secolului al XV-lea: traducerea cartilor sfinte, in limbile nationale  realizata in aceasta miscare de innoire, se petrece de asemenea la aceasta data.In a doua jumatate a secolului al XV-lea, husitismul era in declin si nu ar mai fi putut provoca traducerea cartilor religioase in romaneste.

Diaconul Coresi:

       Activitatea diaconului Coresi si a ucenicilor sai apare astfel ca o continuare si o desavarsirea miscarii literare care ne-a dat cele dintai carti religiose romanesti.Coresi si ucenici sai au supus la o serioasa modificare limba manuscriselor maramuresene sau nord-ardelene pe care le-au avut la indemana, pentru ca limba acestor traduceri era diferita de limba vorbita in sudul Ardealului.

       Tiparirea cartilor de slujba in limba romana n-ar fi prezentat nici un interes pentru reformati daca ea n-ar fi fost urmata de o cat mai larga raspandire a lor,  macar pentru acoperirea cheltuielilor de tipar.Coresi isi incepe activitatea tipografica, in solda sasilor si mai tarziu a maghiarilor reformati, tiparind la Brasov, impreuna cu Oprea logofatul maestru sau tipograf.In acest rastimp, mai apar urmtoarele tiparituri ingrijite de Lorint diacul: Octoih slavonesc(1567), Balgrad(1596), etc. .

       Intre 1570 si 1573 apare la Oradea Mare o Carte de canrece(psalmi).

Gruparea textelor pe regiuni dialectale.Daca grupam laolalata textele din secolul al XVI-lea care au trasaturi fonetice comune, obtinem o clasificare pe regiuni dialectale, in sensul ca textul provine dintr-o regiune naturala.Pentru textele netraduse in afara de textele din secolul al XVI-lea, cateva texte de la inceputul secolului al XVII-lea, numarul exemplelor a fost marit fara a intrece prea mult limita secolului al XVI-lea.

Sintaxa.In studiul sintaxei se face deosebirea intre textele traduse si textele netreduse.In textele traduse deseori fraza romaneasca imita fraza din originalul slavonesc sau maghiar.Singurele fapte de retinut sunt abaterile de la modul strain: asemanarile chiar daca nu un aspect romanesc risca sa fie imitatii.

Elementele vocabularului:

       Vocabularul traducerilor este diferit de vocabularul textelor netraduse.Traducatorii dispuneau de un lexic sarac si aveau la indemana termeni romanesti suficienti care sa corespunda tuturor termenilor slvonesti sau maghiari din versiunea biblica.S-au intrebuintat diferite procedee pentru a ocoli aceste dificultati pe langa procedeul de a traduce mai multi termeni din textul biblic in unul singur in romaneste, traducatorii au recurs de cele mai multe ori, la procedeul mai simplu de a introduce in textul lor cuvinte slavonesti sau maghiare care nu avea echivalent romanesc.In felul acesta un numar mai mare de elemente straine au patruns in vocabularul traducerilor.

       Majoritatea acestor cuvinte nu apar in textele care reprezinta, cel putin in parte, limba vorbita, de exemplu in scrisorile particulare.

 

Scurte consideratii asupra formarii limbii romane:

       Perspectiva istorica a faptelor de limba, ne duce la concluzia ca limba romana este limba latina vorbita in mod neantrerupt pe teritoriul tarii noastre din momentul romanizarii si pana astazi.Continuitatea este esentiala in aceasta materie: limba latina a fost transmisa din tata in fiu sau de la o generatie la alta.

       Elementul autohton.Studiindu-se comparativ limba romana si limba albaneza pot fi determinate unele particularitati in comun din domeniul foneticii, morfologiei, sintaxei, si mai ales al vocabularului.Se poate considera ca un fapt castigat ca elementele comune ale limbilor romana si albaneza nu provin din una din cele doua limbi caci corespondentele fonetice ale acestor limbi se opun la aceasta.Prezenta acestor elemente de vocabular in cele doua limbi nu se explica prin convietuirea popoarelor respective, ci prin originea comuna a acestor elemente in cele doua limbi.

       Romanitatea orientala.Cercetarea romanitatii orientale arata ca limba latina dinPanonia nu se ataseaza grupului occidental a limbilor romanice;limba latina din provinciile dunarene si din Peninsula Balcanica alcatuieste grupul oriental al limbilor romanice.S-a vorbit de o larga zona romanizata, cuprinzand teritoriile romanizate de la nurd si de la sudul Dunarii care a servit de baza pentru formarea limbii romane.

       Elementul slav.Elementele slave au patruns in limba romane incepand cu secolul al VI-lea.Slavii au invatat romaneste si au introdus in limba romane particularitati specifice limbii lor.Elementul slav din romana nu se modifica intru nimic, insa, apartenenta limbi romane la limbile romanice: limba romana este o limba romanica care a suferit influenta slava, dupa cum aceasta limba romanica a capatat unele elemente noi, in cursul convietuirii de secole cu celelalte limbi balcanice.

Limba sau dialect?

       'Limba sau dialect' este titlul unui capitol al lucrarii lui Coteanu.

       In acesta brosura I. Coteanu isi propune sa arate ca istroroman este o limba romanica, devenita limba mixta prin amestecurile cu graiurile croate si slovene.Pornind de la conceptia lui Al. Graur, ca latina orientala a dat nastere lacinci limbi diferite, printre care istroromana.I. Coteanu socoteste ca criteriul subordonarii unui idiom fata de altul este decisiv pentru rezolvarea problemei daca acel idiom e 'limba' sau 'dialect'.

       Istroromana s-a indepartat mai mult de dacoromana si a capatat caracterele neromanice imprumutate din croata asu slavona, la care a devenit limbaromanica.Cu alte cuvinte, pentru a deveni o limba romanica e necesar ca dialectul istroroman sa se incarce cu elemente slave.Ceea ce s-a schimbat in istroromana nu este deci legatura ei cu dacoromana care este organica si nu poate fi anulata decat atunci cand nu se va mai vorbi istroromana, ci faptul ca acest idiom e napadit de elemente straine in toate compartimentele gramaticii sale.

       Istroromana este astazi sau va fi maine un grai al limbii romane, dar aceasta transformare nu a atentat in nici un moment al evolutiei sale, transformarea ei intr-o limba romanica diferita de limba romana.Istroromanii, in noile imprejurari, au adaptat limba croata sau slavona si au pierdut limba lor stramoseasca.

Despre locul limbii romane

        printre limbile romanice:

       Fondul problemei consta in descrierea 'sistemului' limbii romane si originalitatii sale, in raport cu celelalte limbi romanice, din punct de vedere structural.A defini 'sisitemul' limbii romane inseamna ceea ce limba romana are comun sau diferit in raport cu celelalte limbi romanice.'Sistemul' romanei rezulta din diferitele aspecte ale structurii sale, de-a lungul secolelor.A spune ca locul romanei printre limbile romanice este definit de elelemtele comune ale latinei vorbite in Italia si in provinciile dunarene,  echivaleaza cu luarea in consideratie numai a etapei celei mai vechii a evolutiei latinei, care a devenit apoi romana, caci latina orientala a fost izolata de cea occidentala si s-a dezvoltat ca intr-un vas inchis in epoca latinei balcanice, dar in strans raport cu celelalte limbi balcanice.

       Dar in nici unul din momentele evolutiei sale, ca si pentru celelalte limbi romanice occidentale, nu poate fi vorba de 'formarea' limbii romane, caci romana, ca orivare dintre limbile romanice nu este altceva decat latina vorbita fara intrerupere in provinciile Imperiului Roman, de la cucerirea romana si pana in zilele noastre.

Fonologia istorica limbii romane:

       Fonologia istorica consta in doua genuri de schimbari: cele datorate unei cauze sociale si schimbarile provocate  de cauze interne.

       Fonologia istorica studiaza felul in care s-au realizat schimbarile fonetice intr-o limba data si functia schimbarilor in sistemul limbii date.Potrivit datelor statistice prvitoare la limba romana in raport cu limbile romanice occidentale, reiese ca romana ar ocupa un loc izolat printre celelalte limbi roamnice.Structura romanei dovedeste fiecare diviziune luata in parte, caracterul particular al limbi romane in raport cu limbile romanice occidentale.

       Printre limbile romanice, romana este grupate cu italiana si sarda.Aceasta clasificare se bazeaza pe istoria latinei vulgare in provinciile dunarene si pe analiza fiziologica a sunetelor.Dimpotriva analiza spectografica a formelor vocale ale limbi romane izoleaza romana, in raport cu celelalte limi romanice, in acelasi fel in care analiza izoleaza fiecare dintre limbile romanice in raport cu celelalte.

       

Situatia limbii romane intre limbile balcanice:

       Romana este o limba balcanica, ea s-a dezvoltat insa intr-un mediu  deosebit de mediul celorlalte limbi romanice: limbile autohtone ca si cele vecine, erau diferite, civilizatia, in rasaritul Europei, era alta.Limba romana s-a dezvoltat pe un teritoriu romanizat care cuprindea Dacia nord-dunareana, iar la vest si sud-est provinciile romanizate care au fost dintotdeauna in contact administrativ si comercial strans cu Dacia si anume Dardania si ce doua Moesii.

       Limba balcanica cuprinde: dalmat , romana, precum si elementele latine din vocabularul albanez, bulgar si sarbocroat.Influenta limbilor balcanice asupra romanei s-a exercitat in nordul di sudul Dunarii; intrucat dialectela slave meridionale se intindeau de asemenea si la nordul Dunarii, astazi este recunoscut faptul ca limba romana s-a format la nordul si la sudul Dunarii, incepand chiar din latina orientala.

Sistemul fonologic al limbii romane:

       In schita unei fonologii a limbii romane, pe care autorul a scris-o in colaborare cu AL. Graur, s-a stabilit ca sistemul fonologic al limbii romane cuprinde sapte vocale, fara diferente cantitative, semivocale 'i' si 'u', o serie de diftongi  printre care 'ea' si 'oa' si 20 de consoane dintre care 15  au o varianta palatalizata dar numai la finalul cuvantului

       E. Petrovici propune modificarea acestui tablou al sistemului fonologic al limbii romane, prin generalizarea opzitiea consoana dura-consoana moale, introducerea opozitiei consoana labilizata-consoana nelabilizata.

       Concluziile la care s-a ajuns sunt rezultatul metodei pe care au aplicat-o la studierea faptelor de a porni de la realitatea sunetelor vorbite, tinand seam de evolutia instorica a sistemului fonetic al limbii romane si de a nu face uz in cercetare, de generalizari si apropieri care nu sunt fondate pe fapte reale.

       Dupa constituirea fonologiei ca disciplina lingvistica autohtona, si dupa discutiille ivite atunci si mai tarziu, cu privire la continutul si metoda acestei noi discipline, astazi fonologia studiaza functiile fonemelor intr-o limba data si ia deci in considerare comutatiile sunetelor stabilind unitati diferentiative.

Bazele limbii romane literare:

       In timpul din urma s-au ridicat obiectii impotriva tezei dupa care subdialectul muntean ar forma baza limbii romane literare, incepand din secolul al XVI-lea.G. Istrate, pornind de la afirmati ca diaconul Coresi venit de la Brasov la Targoviste nu ar fi pafticipat la traducera cartilor romanesti pe care le-a tiparit, elimina subdialectul muntean din discutie si substituie graiul din regiunea Brasov-Orastie.

       Istrate pleaca de le o presupunere ne demonstrabila: aceea ca diaconul Coresi nu ar fi participat la traducerea cartilor pe care le-a tiparit.Intr-adevar, stirile privitoare la activitatea diaconului Coresi sunt sumare.Istrate nu a vzut insa ca referinta la Coresi este inutila pentru ca toti cercetatorii sunt de acord ca nu a existat, si nici nu a existat in secolul al XVI-lea, un subdialect al sudului Transilvaniei.

       Intrucat sudul Ardealului si , deci, inclusiv refiunea Brasovului, apartine grupului de graiuri muntenesti, este evident ca toate cartile tiparite de Coresi si de ucenicii sai sunt o marturie a subdialectului din Muntenia.In privinta vocabularului cartilor tiparite de Coresi, am aratat mai de mult ca Coresi impreuna cu colaboratorii sai, a eliminat din textul pe care l-a tiparit termenii care nu aveau circulatie in sudul Transilvaniei sau termeni mai putini cunoscuti.

      Asadar , unii termeni din nord au patruns in tipariturile lui Coresi prin traducerile maramuresene pe care Coresi si colaboratorii sai le-au avut la indemana.

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

 

ü     Al. Rosseti: “Istoria limbii romane”, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1987

ü     I. Fischer: “Latina dunareana”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1985