Referate Meniu


 

referat psihologie, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre:

PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORANA (dupa 1990)


PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORANA (dupa 1990)

            In ultimul deceniu au aparut noi orientari, s-au accentuat unele tendinte in psihosociologia moderna. Asistam la un reviriment al psihologiei sociale europene, care isi construieste o identitate diferita de cea a psihologiei sociale nord-americane. Serge Moscovici  si Henri Tajfel sunt campionii afirmarii de sine a psihosociologiei europene. S-a accentuat internationalizarea psihosociologiei. Tarile asa-numitei "lumi a treia", din obiect de studiu, au devenit producatoare de cunoastere psihosociologica. Colaborarea Vest-Est in proiectele comune de cercetare stiintifica a devenit o practica. Revistele de specialitate au ajuns cu adevarat internationale. Prabusirea comunismului a insemnat si pentru psihologia sociala din Romania dezideologizarea si conectarea la fluxul metodologic si teoretic din Occident. S-au realizat prin contributia catorva specialisti - in primul rand a lui Adrian Neculau - progrese semnificative in sincronizarea psihosociologiei romanesti cu evolutia domeniului pe plan european.

1990

·       James Coleman  expune si dezvolta teoria alegerii rationale bazata pe ideea alegerii celei mai eficiente actiuni in urma compararii costurilor si beneficiilor in sens larg, psihosociologic. Este analizata "problema free-rider-ului", vizand raportul dintre costul scazut  platit de cei care beneficiaza de pe urma actiunii unui individ, care ar putea plati foarte mult (Foundations of Social Theory, Cambridge, Harvard University Press, 1990).

·       Carmel Camilleri si colab. analizeaza strategiile identitare, dezvoltand teme precum: abordarea dinamica a strategiilor identitare ale actorilor sociali, strategiile identitare si identitatile, polii identitari, procesul de devalorizare a identitatii, identitatea negativa, identitati trucate, identitate si schimbare (Strategies identitaires, Paris, P.U.F., 1990).

·       Sharon S. Brehm si Saul M. Kassin publica un tratat de psihologie sociala cuprinzand paisprezece capitole: 1) Introducere in psihologia sociala; 2) Eul social; 3) Perceptia persoanei; 4) Perceptia grupului; 5) Atractia interpersonala; 6) Reltiile intime; 7) Ajutorarea altora; 8) Agresivitatea; 9) Conformarea; 10) Persuasiunea; 11) Procesele de grup; 12) Legea; 13) Afacerile; 14) Sanatatea. Autorii definesc psihologia sociala ca "studiul stiintifica al modului in care indivizii gandesc, simt si se comporta in situatiile sociale" (p. 6), iar in evolutia acestei discipline stiintifice identifica cinci etape: 1) Reunirea fortelor (1880-1935); 2) Marele salt inainte (1936-1945); 3) Perioada clasica (1946-1960); 4) Incredere si crize (1961-1975); 5) Era pluralismului (1976- ) (Social Psychology, Boston, Houghton Mifflin Company, 1990).

·       In aprilie 1990 se reinfiinteaza Institutul de Psihologie al Academiei Romane, director fiind ales Paul Popescu-Neveanu. In cadrul institutului incepe sa functioneze un Laborator de psihologie sociala, incadrat initial cu trei cercetatori stiintifici: Aurora Perju-Liiceanu, Maria Motescu si Septimiu Chelcea. Primele teme de cercetare au vizat: schimbarea opiniilor si at itudinilor politice in Romania postdecembrista, manipularea comportamentala, psihologia poporului roman.

·       Cognitia, reprezentarea si comunicarea sunt analizate in "Traité de psychologie cognitive" (Paris, Bordas, 1990), editat de Rodolphe Ghiglione, Claude Bonnet si Jean-François Richard. Tratarea informatiilor constituie esenta cognitivismului, paradigma care, in confruntare cu behaviorismul, s-a impus si in psihosociologia contemporana. Adoptarea paradigmei cognitiviste presupune "trecerea de la studiul functiilor, a facultatilor, la studiul proceselor de tratare [a informatiilor], cu accent pe conditiile concrete de functionare, pe efectele contextului, situatiilor, sarcinilor" (Op. cit., p. I). In plan metodologic paradigma cognitivista privilegiaza dezvoltarea metodelor de observatie foarte rafinate, analiza protocoalelor individuale, abordarea interdisciplinara (colaborarea cu neurostiintele, inteligenta artificiala, automatica, lingvistica, logica). Autorii considera ca "Notiunea de reprezentare caracterizeaza abordarea cognitiva si se aplica la ansamblul proceselor cognitive" (Op. cit., p. V). "Tratatul de psihologie cognitiva" contine urmatoarele patru capitole: 1) Spre cognitia sociala (Jean-Léon Bouvois si Jean-Claude Deschamps); 2) Reprezentarile sociale (Willem Doise); 3) "Cine" si "cum" (Rodolphe Ghiglione); 4) Comunicarea: pentru ce ? (Marcel Bromberg).

·       Alice H. Eagly si B.T. Johnson, facand metaanaliza datelor din studiile publicate, ajung la concluzia ca femeile care au rol de conducere in diferite tipuri de organizatii practica un stil de conducere democratic, spre deosebire de barbati care au tendinta de a adopta un stil directiv (Gender and Leadership Style: A Meta-Analysis, in "Psychological Bulletin", 1990, nr. 108, pp. 233 - 256).

·       Institutul de Psihologie al Academiei Romane gazduieste in noiembrie 1990 prima manifestare stiintifica dupa reinfiintarea sa: Colocviul-Seminar cu tema "Influenta sociala si manipulare comportamentala". Au sustinut comunicari: Aurora Perju-Liiceanu, S. Chelcea, A. Neculau, Ana Tucicov-Bogdan, P. Golu, I. Badescu, S. Marcus, Zoe Petre, D. Abraham, I. Manzat,  Irina Holdevici, I. P. Vasilescu, D. Ghise, Maria Motescu, D. Banciu  si altii. Aceasta a fost  prima manifestare de psihologie sociala de dupa evenimentele din decembrie ´89, care au condus la prabusirea comunismului in Romania.

·       John Williams si Debra Best comunica rezultatele unei anchete psihosociologice desfasurata in universitati din paisprezece tari, apartinand unor arii culturale diferite. S-a constatat ca studentele, comparativ cu studentii, au o viziunea mai egalitariana, dar ca, de la o cultura la alta, atasamentul acestora fata de valorile traditionale difera foarte mult (Sex and Psyche: Gender and Self Viewed Cross-Culturally, Newbury Park, CA, Sage, 1990).

·       Gilles Ferréol  studiaza identitatea minoritatilor si contribuie la impunerea unei noi teme in psihosociologie, cea a marginalizatilor (Enquete d'identité, in "Sociétés", 1990, nr. 30, pp. 3 - 14).

·       Serge Moscovici, vorbind la cea de-a VIII-a Conferinta generala a Asociatiei Europene de Psihologie Sociala Experimentala (Budapesta, 1990), arata ca schimbarile din Europa de Est permit formarea unui nou tip uman ("homo europaeus") si instaurarea unui nou tip de cultura ("cultura democratiei"), care va penetra toate relatiile interumane (familie, scoala, industrie, armata). Psihologia sociala trebuie sa raspunda acestor noi provocari ale istoriei ("European Bulletin of Social Psychology", nr. 3, 1990).

·       Michael Argyle si L. Lu constata ca persoanele extravertite sunt mai fericite decat persoanele introvertite, si aceasta datorita faptului ca sunt mai asertive si au o tendinta puternica spre cooperare (The Happiness of Extraverts, in "Personality and Individual Differences", 1990, nr. 11, pp. 1011-1017.

·       Apare volumul "Cooperare si intrajutorare umana" (Bucuresti, Editura Militara, 1990), coordonator Septimiu Chelcea. Sunt incluse urmatoarele studii: Repere pentru o psihologie a cooperarii (Ana Tucicov-Bogdan); Aspecte psihosociologice ale cooperarii in evolutia societatii romanesti (Adrian Neculau); Tovarasiile tinerilor - forme traditionale de cooperare in viata poporului roman (Ion Chelcea si Septimiu Chelcea); Altruismul ca tip de comportament prosocial (Ion Dan Trestieni); Aspecte ale cooperarii in grupurile mici (Pavel Popescu); Cooperare si incertitudine (Catalin Zamfir); Comunicare si cooperare (Ligia Ghergut); Psihosociologia comportamentului prosocial (Septimiu  Chelcea si Constantin Taran); Cooperarea si intrajutorarea - valori fundamentale ale etosului militar romanesc (Adrian Petrescu si Tudora Sima); Climatul psihosocial, expresie a cooperarii interumane (Ion Vladut); Modelarea rezolutiva a situatiilor conflictuale (Pavel Muresan); Cercetarea psihologica in sprijinul pacii (Ana Tucicov-Bogdan).

·       Nicholas Emler publica un prim studiu despre reputatie, definita ca judecata unuei comunitati despre o persoana din cadrul comunitatii si, mai rar, din afara ei. Reputatia nu se refera numai la persoane, ci si la lucruri (automobile, produse alimentare etc.). Nicholas Emler apreciaza ca adultii au, in medie, mai mult de 50 de conversatii pe zi si saptamanal stau de vorba cu mai mult de 50 de persoane. In 80% din conversatii vorbim despre persoanele cunoscute. Aproximativ doua treimi din conversatie sunt rezervate schimbului reciproc de informatii despre propria persoana, despre comportamentul fiecareia. Tinerii intretin contacte sociale cel mai mult cu prietenii, iar conducatorii de institutii au cel mai frecvent contacte sociale oficiale, profesionale (A Social Psychology of Reputation, in "European Review of Social Psychology", 1990, nr. 1, pp. 171-193).

1991

·       Michael Argyle, studiind competenta sociala, gaseste diferente legate de apartenenta la gen: femeile sunt mai empatice, mai cooperante, mai gratifiante, au o competenta verbala superioara si dau dovada de o competenta in comunicarea nonverbala mai mare decat barbatii (Cooperation: The Basis of Sociability, Londra, Routledge, 1991).

·       Jozef M. Nuttin coordoneaza o cercetare internationala in care au fost cuprinsi 2418 studenti a caror limba materna era: germana, engleza,  bulgara, finlandeza, franceza, greaca, maghiara, italiana, olandeza, norvegiana, poloneza, portugheza si spaniola. S-a constatat ca o litera (oricare ar fi aceasta) care face parte din numele nostru are cu 50% mai multe sanse sa fie intre primele sase litere preferate de noi, decat o litera care nu face parte din literele ce compun numele nostru. Efectele asociate literelor prenumelui sunt mai puternice decat cele ale numelui. Aceste date experimentale demonstreaza puternicul atasament fata de sine si universalitatea a ceea ce autorul a numit particule reflexive ale sinelui afectiv (Conséquences affectives de l'appartenance à soi: l'effet letters du nom dans treize langues européennes, in Le Groupe et l'individu en psychologie sociale: 14 chercheurs de l'Europe occidentale, E. Todorova, ed., Sofia, Nauka i Izkustvo, 1990). Jozef M. Nuttin Jr. conchide ca datele cercetarilor sale "indica faptul ca proprietatea privata sau apartenenta la sine este mai coplesitoare (chiar fundamentala), comparativ cu proprietatea colectiva sau apartenenta la grup (Litere de amor-propriu: consecinte afective ale purei apartenente la sine, in Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, S. Moscovici, coord., Iasi, Polirom, 1998, p. 33).

·       Werner Herkner publica cea de-a cincea editie a lucrarii "Einführung in die Sozialpsychologie" (1975), revazuta, sub titlul "Lehrbuch der Sozialpsychologie" (Berna, Verlag Hans Huber, 1991), in care psihologia sociala este definita ca stiinta a interactiunii indivizilor, care "descrie si explica interactiunea dintre indivizi si care arata cauzele si consecintele acestor interactiuni" (p. 17). Fata de editia din 1975 sunt adaugate teme noi despre: prototipicalitate, schemata, frumusete, iubire, stereotipuri, autocontrol si despre influenta minoritatilor.

·       Alice H. Eagly si colab., facand un studiu meta-analitic asupra cercetarilor privind atractivitatea fizica, pune in evidenta tendinta de a ne forma impresia asupra unei persoane pe baza inferentei de la perceperea unei singure trasaturi. "Ceea ce este frumos este si bun, dar"(What is Beautiful is Good, but: A Meta-Analytic Review of Research on the Physical Attractiveness Stereotype, in "Psychological Bulletin", 1991, nr. 110, pp. 109 - 128).

·       R. M. Farr apreciaza in "The Long Past and The Short History of Social Psychology" (in "European Journal of Social Psychology", 1991, nr. 21, pp. 371-380) ca istoria psihologiei sociale incepe in 1935 o data cu aparitia lucrarii editata de C. Murchison "Handbook of Social Psychology" (Worcester, 1935).

·       Hazel R. Markus si Shinobu Kitayama formuleaza teza potrivit careia dihotomia sine/celalalt in culturile orientale (in Japonia, unde   s-a facut cercetarea) difera fata de dihotomia din culturile Occidentale (in acest caz, S.U.A.): sinele oriental s-ar integra mai accentuat intr-un sistem de interdependenta sociala, iar sinele occidental s-ar construi pe autonomia individuala (Culture and the Self: Implications for Cognition, Emotion, and Motivation, in "Psychological Review", 1991, nr. 98(3), pp. 224-253).

·       H. Giles si N. Coupland constata ca persoanele care doresc sa fie acceptate de un anumit grup adopta acelasi stil verbal ca si membrii grupului, modificandu-si debitul cuvintelor, timbrul vocii, accentul s.a.m.d. (Language: Contexts and Consequences, Milton Kenynes, Open University Press, 1991).

·       Pierre De Visscher defineste grupul restrans prin urmatoarele caracteristici: unitatea de timp si de loc (aici si acum sau umar la umar), ratiunea de a fi impreuna, o soarta relativ comuna, posibilitatea perceperii reciproce (fata in fata), a fi perceputi ca o entitate, a instaura un proces interactiv afectiv si a avea o durata suficienta, pentru a dezvolta o structura (L'Approche morénienne. Cours de dynamique des groupes, Liege, Faculté de Psychologie, 1991).

·       Se infiinteaza primele Facultati de Psihosociologie la noi in tara, la Universitatea Politehnica din Petrosani  si la Institutul National de Informatii (Bucuresti).

·       Daniel C. Batson considera ca la oameni, ca si la alte specii, exista innascuta predispozitia de a ii ajuta pe altii, ceea ce contrazice abordarea situationala a comportamentelor prosociale (The Altruism Question: Toward a Social-Psychological Answer, New Jersey, Erlbaum, 1991).

·       S. A. Ross si Jeffrey M. Jackson studiaza tendinta de internalizare a rolurilor sociale, fenomen cunoscut sub diferite denumiri: efectul Pygmalion, etichetare, teoria scenariului, teoria neglijarii propriei persoane (Teacher's Expectations for Black Male's and Famale's Academic Achievement, in "Personality and Social Psychology Bulletin", 1991, nr. 17, pp. 78 - 82).

·       Hazel R. Markus si Shinobu Kitayama propun o noua abordare a dependentei, conform careia a fi dependent nu inseamna invariabil ca esti lipsit sau ca nu ai control asupra situatiei. Este mai corect sa se vorbeasca de interdependenta decat de dependenta. In fond - sustin autorii - toti suntem atasati de altii. De aici deriva sentimentul comunitar (communitarian) care imbina drepturile individuale cu drepturile colective (Culture and the Self: Implications for Cognition, Emotion, and Motivation, in "Psychological Review", 1991, nr. 98, pp. 224 - 253).

·       P. M. Robins si R. Sesan propun teoria dezvoltarii psihologice diferentiate a barbatilor si femeilor: in cultura europeana si nord-americana, barbatii abordeaza viata intr-o maniera instrumentala, iar femeile intr-o maniera relationala. Femeile isi dezvolta identitatea prin actiuni de ingrijire si ocrotire, in timp ce barbatii isi construiesc identitatea prin separare si competitie (Münchausen Syndrome by Proxy: Another Women's Disorde?, in "Profesional Psychology", 1991, nr. 22, pp. 285 - 290).

·       In Marea Britanie apare primul numar al publicatiei "Jurnal de Psihologie Sociala Comunitara si Aplicata".

·       Paul Ekman si M. O'Sullivan studiaza relatia dintre sentimentul nostru ca ceva este adevarat si ceea ce este in realitate adevarat. Cei doi cercetatori americani nu gasesc nici o corelatie intre increderea noastra si corectitudinea aprecierii noastre in detectarea minciunii  (Who Can Catch a Liar?, in "American Psychologist", 1991, nr. 49, pp. 913 - 920).

·       A. R. Pratkanis si Elliot Aronson publica lucrarea "Age of Propaganda: The Every day Use and Abuse of Persuasion" (New York, Freeman, 1991). Se analizeaza influentarea atitudinilor prin mass-media si eficacitatea diferitelor moduri de advertising (reclama publicitara), inclusiv apelul la mesajele subliminale.

·       Linda L. Carli stabileste ca in conversatiile cotidiene barbatii se manifesta ca persoane care detin puterea: se adreseaza asertiv, intrerup interlocutorii, ii ating cu mana, zambesc rar, spre deosebire de femei care, de obicei, intrerup interlocutorii mai rar, sunt mai sensibile, mai politicoase (Gender, Status, and Influence, in "Advances in Group Processes: Theory and Research", vol. 8, L.J. Lawler si B. Markovsky, ed., Greeenwich,1991).

·       Saul M. Kassin  si D. A. Garfield  descopera ca introducerea casetelor video care redau scene ale crimei conduce la scaderea standardelor juratilor in dovedirea crimei si la aparitia unor inclinatii favorabile acuzarii (Blood and Guts, in "Journal of Applied Social Psychology", 1991, nr. 21, pp. 1459 - 1472).

·       Lee Ross si Richard E. Nisbett subliniaza importanta constructualitatii (perceperea, intelegerea si interpretarea) situatiilor sociale, care adesea determina mai puternic comportamentele umane decat situatia sociala obiectiva (The Person and the Situation: Perspectives of Social Psychology, New York, McGraw - Hill, 1991).

·       D. Lauver  si A. Chang, studiind fenomenul  suportului social, pun in evidenta ca tocmai femeile cu antecedente familiale de cancer la san refuza sa fie examinate medical. Aparent, aceasta s-ar datora fricii de a li se descoperi maladia (Testing Theoretical Explanations of Intention to Seek Care for a Breast Cancer Symptom, in "Journal of Applied Social Psychology", 1991, nr. 17, pp. 1440 - 1458).

·       B. T. Johnson face sinteza cunostintelor privind schimbarea atitudinala. Aceasta depinde de cel care comuta si de situatia concreta (Insights about Attitudes: Meta-Analytic Perspectives, in "Personality and Social Psychology Bulletin", 1991, nr. 17, pp. 289 - 299).

·       A. S. Raifman, R. P. Larrick si S. Fein analizeaza desfasurarea unui numar de 826 de meciuri de baseball (1986 - 1988) si gasesc mai multe sanctiuni pentru greselile de joc in zilele cu temperatura ridicata (peste 90 de grade Fahrenheit). Descoperirea lor pune in evidenta efectul climei (Temper and Temperature on the Diamond: The Heat - Aggression Relationship in Major League Baseball, in "Personality and Social Psychology Bulletin", 1991, nr. 94, pp. 239 - 264).

1992

·       In monografia "The Psychology of Attitudes" (San Diego, Harcourt Brace Jovanovich, 1992), Alice H. Eagly si Shelly Chaiken analizeaza ruta centrala si ruta periferica in comunicarea persuasiva. Autoarele considera ca persoanele competente si motivate sa gandeasca drept sunt persuadate daca se apeleaza la ruta culturala.

·       Robin M. Akert realizeaza o ancheta printre studenti si gaseste ca barbatii nu au tendinta de a pastra o relatie de prietenie cu fortele lor partenere, in timp ce femeile sunt mai inclinate sa ramana intr-o relatie de preitenie cu fostii parteneri, mai ales daca sfarsitul relatiei intime nu a fost descris de ele (Terminating Romantic Relation-ship: The Role of Personal Responsability and Gender, Wellesley College, 1992).

·       Sharon S. Brehm publica lucrarea "Intimate Relationships" (New York, McGraw-Hill, 1992), in care sunt prezentate rezultatele recente ale cercetarilor psihosociologice in domeniul iubirii si vietii sexuale a indivizilor.

·       Robert A. Baron elaboreaza o sintezaa studiilor de psihosociologie a agresivitatii in lucrarea "Human Aggresion" (New York, Plenum, 1992).

·       Apare la Cambridge volumul "Cross-cultural Psychology: Research and Applications", de John W. Berry si colab. Psihologia transculturala - directie moderna de cercetare in psihosociologie - are ca obiect de studiu: dezvoltarea psihica, comportamentul social, personalitatea, cognitia si perceptia, avand aplicatii in procesele de aculturatie, munca, sanatate, comunicare si dezvoltare nationala. Sumarul volumului cuprinde: interogatii privind psihologia transculturala (scopul, relatiile cu alte discipline, etnocentrismul in  psihologie), similaritati si diferente comportamentale transculturale (transmisia culturii si dezvoltarea psihica, personalitatea, comportamentul social, cognitia, perceptia), probleme transculturale si strategii de cercetare (abordari culturale, biologice, probleme teoretice si metodologice), aplicatii ale cercetarilor transculturale (aculturatie, grupuri etnice si minoritati, organizatii si munca, sanatate, comunicare si formare, dezvoltare nationala).

·       David G. Myers  si L. Lamarche definesc psihologia sociala ca studiul stiintific al modului in care indivizii se percep, se influenteaza si intra in relatie unii cu altii (Psychologie sociale, Montréal, McGraw-Hill, 1992).

·       Harold H. Kelley apreciaza ca nu  ne putem priva de psihologia bunului simt, care constituie baza dezvoltarii cunostintelor noastre (Common Sense Psychology and Scientific Psychology, in "Annual Review of Psychology", 1992, nr. 43, p. 20).

·       Apare editia a VI-a a lucrarii "The Social Animal" (San Francisco, W.H. Freeman, 1992), de Elliot  Aronson. Autorul subliniaza impactul profund si benefic al psihosociologiei asupra vietii sociale prin difuzarea cunostintelor stiintifice despre conformare, persuasiune, prejudecati, iubire si agresivitate. Se propaga astfel o veritabila cultura psihosociologica.

·       Jim Orford publica lucrarea "Community Psychology. Theory and Practice" (West Sussex, John Wiley & Sons Ltd., 1992). Autorul se pronunta pentru luarea in serios a "ecuatiei lui Kurt Levin": comportamentul este functie de individ, mediu si interactiunea dintre cele doua variabile, acceptand ca psihologia comunitatii are un caracter interdisciplinar. Lucrarea, tradusa in limba romana in 1998, la Editura Oscar Print, are doua parti. In prima parte, teoretica, ce incearca definirea psihologiei comunitatii, sunt expuse teoriile persoanei-in-context, resursele sociale (suportul social, puterea si controlul) si se prezinta metodele de cercetare in psihologia comunitatii. In partea a doua, consacrata aspectelor practice, sunt prezentate problemele preventiei, organizatiilor, autoajutorului si imputernicirii comunitatii.

·       James Fentress si Chris Wickhan publica lucrarea "Social Memory" (Oxford & Cambridge, Blackwell, 1992). Se considera ca istoria este atat un produs, cat si o sursa a memoriei sociale. Memoria este infinita; toate cunostintele sunt mediate de memorie. Cei doi autori, primul - antropolog, cel de-al doilea - istoric, analizeaza: 1) Reamintirea (Despre lucrurile dinauntrul corpului nostru; Memoria istoriei sau "istoria" memoriei?; Memoria in contextul ei); 2) Ordonarea si transmiterea memoriei sociale (Memoria orala; Memoria narativa; Traditia orala); 3) Clasele si memoriile de grup in societatile vestice (Memoriile taranilor; Memoriile clasei muncitoare; Memoriile nationale in perioada moderna; Memoriile femeilor); 4) Memoriile medievale; 5) Mafia si mitul identitatii nationale siciliene.

1993

·       David  A. Kenny si B. De Paula arata ca imaginea de sine se formeaza prin autoperceptie, nu prin  feed-back-ul primit de la altii.

·       Clyde Hendrick  si Susan Hendrick  identifica trei stiluri primare in iubire: eros, ludus si storge (prietenie). Combinarea acestor stiluri da nastere stilurilor secundare (Romantic Love, Newbury Park, CA, Sage, 1993).

·       Willem Doise arata limitele cognitivismului in psihosociologie, subliniind rolul dinamicii sociale in gandirea divergenta si semnificatia prestructurarii sociale a rationamentelor (Logique sociales dans le raisonnement, Neuchatel, Delachaux et Niestlé, 1993).

·       Leonard Berkowitz expune conceptia sa despre agresivitate si trece in revista studiile de referinta din acest domeniu de studiu al psihosociologie (Aggression: Its Causes, Consequences, and Control, New York, McGraw - Hill, 1993).

·       Jean Maisonneuve  publica lucrarea "Psychosociologie de l'amitié" (Paris, P.U.F., 1993), intelegand prin "afinitate" orice relatie "dilectiva", implicand alegerea si satisfactia afectiva a persoanelor (preferinta interpersonala, prietenia, dragostea).

·       Alice H. Eagly si ShellyChaiken realizeaza o prezentare monografica a cercetarilor de psihosociolgie a atitudinilor: "The Psychology of Attitudes" (Fort Worth, Harcourt Brace Jovanovich, 1993).

·       J.L. Kop, utilizand analiza factoriala intr-o ancheta pe un esantion de 270 de persoane in varsta de peste 60 de ani, gaseste trei factori care explica starea subiectiva de bine: congruenta intre scopurile atinse si scopurile dorite, entuziasmul, umorul (La Mesure du bien-être subjectif chez les personnes ageés, in "Revue Européenne de Psychologie Appliquée", 1993, nr. 43, pp. 271 - 277).

·       Juan Jean Antonio Pérez si Gabriel Mugny coordoneaza volumul "Influences sociales. La Théorie de l'élaboration du conflict" (Neuchatel-Paris, Delachaux et Nietsté, 1993), la care isi aduc contributia: Fabrizio Butera, Jasmina Javanovic, Jenny Maggi, Margarita Sanchez-Mazas (Elvetia), Juan Manuel Falomir, Rosa Fierres, Elana Llavata Esperanza Navarro (Spania), Pascal Huguet  (Franta), Paolo Legrenzi (Italia), Serge Moscovici (Franta), Stanos Papastamou (Grecia) si Patricia Roux (Elvetia). Este prezentata teoria elaborarii conflictului, care constituie "o incercare de comparare, clarificare si integrare a cercetarilor din trecut si a celor recente asupra  procesului de influenta sociala" (p. 27). Sunt incluse studii despre imitatie, complianta, discriminare si rasism, identificare, schimbare, comunicare si influenta sociala. Juan Antonio Pérez (Spania) si Gabriel Mugny (Elvetia) considera ca instrumentul de interventie si de influenta cel mai eficace il constituie recurgerea la conflict. Se porneste de la raspunsurile la doua intrebari: "Cine vrea sa schimbe?" si "Ce vrea sa schimbe?" La prima intrebare vizand sursa perceputa a influentarii sau a interventiei pot fi luate in calcul: in-group-ul sau out-group-ul, majoritatea sau o minoritate, o persoana cu aceleasi caracteristici (varsta, sex, categorie sociala etc.), ca si grupul tinta sau o persoana cu caracteristici diferite, un expert sau un neexpert s.a.m.d. In legatura cu cea de-a doua intrebare sepune problema de a determina natura atitudinii sau a cunostintei pe care intentionam sa le schimbam. Este o atitudine sociala puternica (tabagism, alcoolism, rasism, xenofobie, sexism) sau o atitudine superficiala (preferinta pentru un actor sau pentru o anumita piesa muzicala) ? Autorii teoriei apreciaza ca "pentru a influenta trebuie sa determinam clar pozitia noua sau alternativa" si sa cream "un conflict de receptor", adica sursa de influentare sa elaboreze un conflict specific la persoanele a caror atitudine trebuie schimbata, prin evidentierea divergentei dintre comportamentul actual al acestora si comportamentul propus. Teoria elaborarii conflictului prognozeaza cu un grad de probabilitate satisfacator influentele manifeste si latente, in functie de activitatea sociocognitiva dominanta.

·       Elaine Walster (Hatfield) si R.L. Rapson publica lucrarea "Love, Sex, and Intimacy: Their Psychology, Biology, and History" (New York, Harper Collins, 1993), in care se analizeaza iubirea si relatiile intime in diferite culturi si epoci istorice.

·       La cea de-a X-a Conferinta Generala a Asociatiei Europene de Psihologie Sociala Experimentala se discuta problemele identitatii nationale si europene, conflictele etno-religioase. Astfel, Gustave Jahoda comunica despre "Identitati nationale in Europa", Augustin Ghebarria Echabe despre "Conflictele intergrupuri, identitatile sociale si imaginile despre Europa", Evanthia Lyons despre "Procesele memoriei sociale in construirea identitatilor nationale", Patrizia Catellani despre "Identitati legale, nationale si identitatea europeana", Annamaria de Rosa despre "Schimbarea identitatilor europene si reprezentarile sociale ale Comunitatii Europene" s.a. (Social Psychology in Europe, Lisabona, 1993).

·       Pierre Moliner formuleaza cinci intrebari in legatura cu reprezentarile sociale: 1) Ce obiecte genereaza reprezentari sociale?; 2) Pentru ce grupuri sunt generate reprezentarile sociale?; 3) Cu ce scopuri?; 4) In raport cu cine?; 5) Reprezentare sau ideologie? In concluzie, autorul sustine ca: "Va exista elaborare reprezentationala cand, din motive structurale sau conjuncturale, un grup de indivizi este confruntat cu un obiect polimorf, a carui stapanire constituie o miza in termeni de identitate sau de coeziune sociala; cand, pe langa aceasta, stapanirea acestui obiect constituie o miza si pentru alti actori sociali care interactioneaza cu grupul respctiv; cand, in fine, grupul nu este supus unei instante de reglare si de control definitorii pentru un sistem ortodox (cf. Les Cahiers Internationaux de Psychologie Sociale, Bcuuresti, Editura Stiintifica si tehnica S.A., 1995, p. 188).

·       Apare primul "Dictionar de sociologie" (Bucuresti, Editura Babel, 1993), coordonatori: Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu, in care sunt definiti multi termeni din domeniul psihosociologiei si se prezinta o schita de istorie a psihosociologiei.

1994

·     Gérard Guingouain  si François Le Poultier editeaza volumul "A Quoi sert aujourd'hui la psychologie sociale?" (Campus de la Harpe, Presses Universitaires de Rennes, 1994). Lucrarea are patru parti: 1) Strategii de influenta si schimbari individuale (Robert-Vincent Joule, Gabriel Mugny si Juan Antonio Pérez; 2) Analiza activitatii umane si ajutor pentru decizie (Jean Marc Monteil, Gérard Pithon si Alexis Samatan, Martine Roques si Dominique Gelpe; 3) Credinte, teorii implicite si judecati (Thierry Meyer, Patricia Delhomme, Pascal Gosselieu si Gérard Guingouain); 4) Diagnoza si evaluare in organizatii (Pierre-Alain Chapet, Gwénaelle Le Dreff si François Le Poultier, Marie-France Agnoletti si Jack Defferard, Jean-Léon Beauvois).

·       Septimiu Chelcea publica un volum de studii de psihologie sociala cu titlul "Personalitate si societate in tranzitie" (Bucuresti, Editura Stiinta si Tehnica S. A., 1994). Volumul cuprinde studii teoretice si de cercetare concreta privind: psihosociologia personalitatii, locul controlului si acceptarea valorilor sociale, valorile profesionale ale studentilor din Romania in conditiile tranzitiei la economia de piata, manipularea comportamentala, emergenta zvonurilor, schimbarea atitudinala, reprezentarea sociala a identitatii nationale a romanilor, atitudinile etnice ale romanilor.

·       Dorel Abraham, Ilie Badescu si Septimiu Chelcea coordoneaza o ancheta reprezentativa la nivel national privind relatiile etnice in Romania, in care se utilizeaza pentru prima data in Romania "Scala distantei sociale" a lui Emery Bogardus. Rezultatele investigatiei sunt publicate in revista "Sociologie romaneasca" (nr. 2-3, 1994) si apoi in volumul "Interethnic Relations in Romania" (Cluj-Napoca, Editura Carpatica, 1995).

·       Josette Coenen-Huther  studiaza memoria familiala  si arata rolul acestui tip de memorie sociala in instituirea solidaritatii intre generatii. Studiul este centrat pe familia nucleara si releva faptul ca indivizii isi creeaza propria istorie personala prin povestirea vietii din care este, de regula, eliminat tragismul. De asemenea, se arata importanta comemorarilor pentru construirea identitatii sociale (La Mémoire familiale, Paris, L'Harmattan, 1994).

·       Are loc la Bucuresti Conferinta Nationala de Psihologie, in cadrul careia s-a organizat o sedinta de comunicari stiintifice dedicate psihosociologiei relatiilor etnice, moderatori fiind Paul Popescu-Neveanu  si  Septimiu  Chelcea.

·       Richard Y. Bourhis si Jacques-Philippe Leyens (eds.) publica volumul de studii "Stéréotypes, discrimination et relations intergroups" (Liège, Pierre Mardaga, 1994), cuprinzand douasprezece capitole: 1) Perceptii si relatii intergrupuri: doua solitudini ? (R.Y. Bourhis; J.-Ph. Leyens); 2) Relatii intergrupuri - perspective clasice si contemporane (Dora Capozza si Chiara Volpayto); 3) Categorii, categorizare sociala si esentialism psihologic (O. Corneille, J.-Ph. Leyens); 4) Identitate sociala si identitate personala (F. Lorenzi-Cioldi si W. Doise); 5) Atribuiri intergruprui (J.-Cl. Deschamps, J.-L. Beauvois); 6) Stereotipuri si judecata sociala (V. Yzerbyt si G. Schadron); 7) Discriminare si relatii intergrupuri (R. Y. Bourhis, A. Gagnon si Lena Céline Moise); 8) Sentimente de justitie si actiuni colective: privarea relativa (S. Guimond si F. Tougas); 9) Limbaj si comunicare intergrupuri (R. Clément si K.A. Noels); 10) Imigrare si aculturatie (Colette Sabatier si J. Berry); 11) Dinamica conflictelor intergrupuri si modurile de rezolvare a conflictelor (A. Azzi); 12) Ideologie si relatii intergrupuri (T. Ibanez); Epilog: perceptii si relatii intergrupuri (J. -Ph. Leyens, R.Y. Bourkis). Lucrarea s fost tradusa in 1996 la Editura Polirom din Iasi.

·       Nicholas Emler defineste reputatia ca referire la calitatile umane rare si importante pentru ansamblul colectivitatii (cum ar fi talentul, generozitatea, curajul etc.) si care nu pot fi corect evaluate prin observatie directa, fiind necesara observarea de mai lunga durata pe care o a treia persoana (de incredere) a avut posibilitatea sa o faca si care are disponibilitatea sa ne comunice aceste informatii sociale (La Réputation sociale, in Psychologie sociale des relations à autrui, S. Moscovici, ed., Paris, Nathan, 1994, pp. 119-163).

·       David G. Myers elaboreaza o introducere in psihologia sociala contemporana alternativa, in spiritul artelor liberale (Exploring Social Psychology, New York, McGraw-Hill, Inc., 1994). Psihologia sociala este definita ca "studiul  stiintific al modului in care oamenii gandesc despre om, se influenteaza si interactioneaza unii cu altii" (p. 3). Lucrarea are treizeci de module, grupate in patru parti: 1) Introducere in psihologia sociala; 2) Gandirea sociala; 3) Influenta sociala; 4) Relatiile sociale. Sunt analizate unele din problemele actuale ale psihosociologiei: eroarea fundamentala in atribuire, puterea gandirii pozitive, individualismul, colectivismul si comunitarismul, indoctrinarea, diminuarea responsabilitatii in grup, diversitatea si prejudecatile, influenta mass-media, agresivitatea si conflictele, intrajutorarea si iubirea.

·       Barbara Lloyd, analizand modelul american de analiza a diferentelor dintre sexe, propus de Alice H. Eagly (1987) si modelul european, propus de Gerard Duveen si Barbara Lloyd (1986), apreciaza ca acesta din urma "permite" o reflectie mai profunda asupra psihologiei diferentelor dintre sexe" (Différences entre sexes, in Psychologie sociale des relations à autrui, S. Moscovici, Paris, Nathan, 1994, pp. 280-296).

·       Apare la Paris primul numar din "Revue Internationale de Psyhosociologie", care a ajunsese in 1998 la nr. 9. Revista publica studii teoretice, cercetari psihosociologice concrete si semnaleaza aparitia celor mai semnificative lucrari din domeniu.

·       Apare manualul universitar de "Psihologie sociala" (Cluj-Napoca, Editura Exe S. R. L, 1994), de Ioan Radu (coordonator), Petru Ilut si Liviu Matei. Coordonatorul manualului crede ca se poate spune ca "exista o psihologie sociala a personalitatii, care are drept obiect de studiu atitudinile, opiniile, motivatiile, contactele si schimbarile individuale in context social, dupa cum exista o psihologie sociala a grupului (de exemplu, a colectivului de munca). Aceasta din urma studiaza fapte de psihologie colectiva  - opinia grupului, reprezentari colective, climatul psiho-social, structura comunicarilor, configuratia socio-afectiva in colectiv s. a. -, al caror suport si cadru este grupul ca atare, fiind inductibile deci la fenomenele individuale, proprii persoanelor izolate sau in conditii de simpla apropiere spatiala" (p. 8). Manualul consacra teme precum: obiectul psihologiei sociale, imaginea de sine si perceptia sociala, fenomenul atribuirii, atitudini, valori, comportament, grupul ca formatiune psihosociologica, factorii activitatii in grup, aspecte psihologice ale conducerii, procese si relatii de comunicare, atractia interpersonala, asimetria rolurilor de sex, comportament prosocial - comportament antisocial, etnopsihologia si, in fine, metodele de cercetare in psihologia sociala.

·       Elliot Aronson, Timothy D. Wilson si Robin M. Akert elaboreaza un tratat de psihologie sociala cu titlul: "Social Psychology: The Heart and the Mind" (New York, Harper Collins College Publishers, 1994). Preluand definitia psihosociologiei sociale data de Gordon W. Allport, autorii precizeaza ca aceasta studiaza "modul in care gandirea, sentimentele si comportamentele oamenilor sunt influentate de prezenta reala sau imaginaraa altor oameni" (p. 5). De asemenea, facand trimitere la Kurt Lewin, autorii considera ca pentru psihosociologi "este mai important sa afle cum percep, inteleg si interpreteaza persoanele mediul lor de viata, decat sa cunoasca environmentul asa cum este el in mod obiectiv" (p. 6). In acest sens este introdus termenul de "construal", designand modul in care oamenii percep, inteleg si interpreteaza lumea sociala. Lucrarea are cinsprezece capitole grupate in cinci parti: 1) Introducere in psihologia sociala; 2) Metodologie: procesul cercetarii stiintifice (Partea I: Introducere); 3) Disonanta cognitiva si trebuinta stimei de sine; 4) Cognitia sociala: cum gandim despre lumea sociala; 5) Perceptia sociala: cum ii intelegem pe altii; 6) Autocunoasterea: cum ne cunoastem pe noi insine (Partea a II-a: Autocunoasterea si cunoasterea lumii sociale); 7) Conformarea: influentarea comportamentului; 8) Atitudinile si schimbarea atitudinilor; influentarea gandirii si sentimentelor; 9) Procesele de gruo (Partea a III-a: Influenta sociala); 10) Atractia interpersonala: de la primele impresii la relatiile intime; 11) Comportamentul prosocial: de ce ii ajutam pe altii?; 12) Agresivitatea: de ce facem rau altora?; 13) Prejudecatile: cauze si remedii (Partea a IV-a: Interactiunea sociala); 14) Sanatatea si mediul inconjurator; 15) Justitia si afacerile (Partea               a V-a: Aplicatii ale psihologiei sociale).

·       U. Linderberger si B. Baltes gasesc o corelatie statistic foarte semnificativa, la varstnici, intre diminuarea activitatii sensoriale (vaz, auz etc.) si degradarea lor cognitiva, atat la nivelul inteligentei, cat si al memoriei (Sensori Functionning and Intelligence in Old Age: A Strong Connection, in "Psychology and Aging", 1994, nr. 9, pp. 135 - 154).

·       Volumul coordonat de Serge Moscovici (Psychologie sociale des relations à autrui, Paris, Nathan, 1994) cuprinde teme care ilustreaza "ceea ce este profund si permanent in viata noastra de colectiv": 1) Litere de amor-propriu: consecinte afective ale purei  apartenente la sine (Jozef M. Nuttin Jr.); 2) Corpul, persoana si celalalt (Denise Jodelet); 3) Formele elementare ale altruismului (Serge Moscovici); 4) Competentele sociale (Michael Argyle); 5) Reputatia sociala (Nicholas Emler); 6) Influentele constiente si inconstiente (Serge Moscovici); 7) Credinte interne si credinte externe (Jean-Léon Beauvois si Nicole Dubois); 8) Reflectii asupra celuilalt: o abordare socio-cognitiva (Louise F. Pendry, C. Neil Macrae si Miles Hewstone); 9) Mentalitatea prelogica  a lumii primitive si mentalitatea psihologica a lumii civilizate (Serge Moscovici); 10) Supunerea liber-consimtita: schimbarea atitudinilor si comportamentelor sociale (Robert Vincent Joule); 11) Relatii sociale si organizari cognitive (Willem Doise);12) Diferente dintre sexe (Barbara Lloyd). Volumul coordonat de Serge Moscovici, in completarea "Introducerii in psihologia sociala" (1984), a fost tradus in limba romana la Editura Polirom (Iasi, 1998). 

·       Morton Hunt, analizand istoria psihologiei sociale (in special, cea americana), apreciaza ca  noul domeniu de cunoastere si-a dobandit o adevarata identitate numai dupa ce a fost depasita orientarea behaviorista, o data cu axarea pe studiul proceselor mintale. Studiile asupra moralului armatei si comportamentului soldatilor, asupra schimbarii atitudinilor au atras atentia publicului si au ajutat la recunoasterea statutului acestei tinere stiinte (The Story of Psychology, New York, Anchor Books Edition, 1994).

·       Serge Moscovici, considerand ca nu se poate spune despre o persoana ca este altruista si ca totdeauna va avea un comportament prosocial, apreciaza ca totul depinde de situatie, de relatie. Serge Moscovici distinge trei clase sau trei forme de altruism: altruismul participativ (in care sinele si celalalt nu sunt cu adevarat distincte), altruismul fiducitor (care depinde de gradul de incredere pe care persoanele in cauza il percep sau doresc sa-l stabileasca intre ele) si altruismul normativ (bazat pe norma responsabilitatii) (Les Formes élémentaire de l'altruisme, in Psychologie sociale des relations à autrui, S. Moscovici, ed., Paris, Nathan, 1994, pp. 71-87).

·       Jacques-Philippe Leyens, Vincent Yzerbyt si Georges Schadron publica lucrarea "Stéréotypes et cognition sociale" (Hayen, Mardaga, 1994), in care sunt analizate definitiile stereotipurilor si procesele de stereotipizare, modalitatile de masurare a stereotipurilor, teoriile clasice ale stereotipurilor, identitatea sociala, cognitia sociala, fenomenele de intergrup si informatia categoriala, diluarea stereotipurilor. Concluzia autorilor, contrara conceptiei clasice conform careia stereotipurile sunt judecati rigide, suprasimplificatoare si eronate, este ca stereotipurile fac parte din perceptia sociala si ca ele functioneaza ca "explicatii teoretice naive ale lumii" (p. 274).

·       J.R. Eiser  aseamana atitudinile cu presentimentele: fata de o persoana, in raport cu un grup sau cu un eveniment noi adoptam o anumita pozitie pro sau contra, fara a ne putea da seama foarte exact de ce (J.R. Eiser, Attitudes, Chaos and the Connectionist Mind, Oxford, Blackwell, 1994).

·       Derek Edwards abordeaza, in perspectiva cognitivista, o serie de fenomene si procese psihosociale, precum: actiunea umana, limbajul si comunicarea, interactiunea sociala, perceptia si memoria sociala (Discourse and Cognition, Londra, SAGE Publications, 1994).

·     Jean-Claude Abric prezinta teoria nodului central al reprezentarilor sociale, pornind de la ideile lui F. Heider (1927),      S. Arch (1946) si S. Moscovici (1961). Conform acestei teorii nodul central constituie elementul fundamental al reprezentarilor sociale, pentru ca el determina semnificatia si organizarea acestor reprezentari. Nodul central (sau nodul structurant) asigura doua functii: functia generativa (a sensului reprezentarii) si functia organizatorica (a elementelor din structura reprezentarii). Analizand teoretic reprezentarile sociale, Jean-Claude Abric identifica patru functii ale acestora: functia de cunoastere (de intelegere si de interpretare a realitatii), functia identitara (de specificare a grupurilor), functia de orientare (de ghidare a comportamentelor) si functia justificativa (de argumentare a posteriori a comportamentelor si atitudinilor) (vezi Pratiques sociales et representations, Paris, P.U.F., 1994, pp. 11-37).     

1995

·       La Editura Academiei de Inalte Studii Militare apare  lucrarea "Zvonul", de Gheorghe Aradavoaice si Dan Nita. Difuzarea si tipologia zvonurilor, relatia dintre sistemul de comunicare in masa si zvonuri, analiza zvonurilor care au circulat in armata in timpul evenimentelor din decembrie '89 structureaza aceasta prima monografie romaneasca de psihosociologie a zvonului.

·       Gabriel Mugny, D. Oberlé si Jean-Leon Beauvois prezinta rezultatele cercetarilor psihosociologice recente asupra normalizarii si influentei sociale in volumul "Relations humaines, groupes et influence sociale" (Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 1995).

·       Petru Ilut (n. 1945) abordeaza "Structurile axiologice din perspectiva psihosociala" (Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1995). Este discutata relatia dintre valori, atitudini si comportamente. Se evalueaza critic metodologia cuplului valori-atitudini. In final, se insista asupra schimbarii sistemelor de valori si atitudini la tineri.

·       Ewa Drozda-Senkowska si colab. deschid un nou camp de cercetare: irationalitatile colective. A. W. Kruglanski si Icek Ajzen studiaza erorile in judecatile umane, R. A. Shweder abordeaza gandirea magica in judecatile asupra personalitatii, M. Schaller A. Maass se ocupa de formarea stereotipurilor prin corelatii iluzorii si categorizare sociala, F. Butera si G. Mugny atrag atentia asupra erorilor de confirmare, infirmare si influenta sociala, in fine S. Galam si S. Moscovici propun o teorie a fenomenelor colective prin luarea in considerare a consensului si schimbarii sociale (Irrationalité collectives, Lausanne, Delachaux et Niestlé S. A., 1995).

·       Luminita Iacob face, in volumul al II-lea al lucrarii "Modernizare - Europenism. Romania de la Cuza Voda la Carol al II-lea" (Iasi, Editura Universitatii "A. I. Cuza", 1995), analiza fenomenelor psihosociale de perceptie, traire si identitate etnica. In capitolul "Romanismul se invata prin europenism" sunt reproduse texte din autori clasici si moderni referitoare la destinul romanesc, la calitatile si defectele romanilor.

·       Apare prima revista de psihologie sociala din Romania: "Psihosociologia. Mass-media", editata de Septimiu Chelcea (Bucuresti, Institutul National de Informatii). Revista are aparitie trimestriala.

·       Mirilia Bonnes si Gianfranco Secchiaroli, de la Universitatile din Roma si din Bologna, aduc o contributie semnificativa la conturarea domeniului psihologiei environmentale, intr-o perspectiva psihosociologica (Environmental Psychology: A Psycho-social Introduction, Londra, SAGE Publications, 1995).

·       David Bakhurst si Christine Synowich editeaza volumul "The Social Self" (Londra, SAGE Publications, 1995), in care sunt reunite contributii internationale privind sinele, identitatea si subiectivitatea.

1996

·       In lucrarea "Discourse and Cognition" (Londra, SAGE Publications, 1996), de Derek Edwards, sunt examinate contributiile recente in studiile orientate cognitivist, de psihologie discursiva, asupra categoriilor si metaforei, emotiilor si naratiunii. Lucrarea, de factura interdisciplinara, se fondeaza pe etnometodologie, analiza conversatiei, filosofia limbajului si sociologia stiintei.

·       Adrian Neculau coordoneaza primul volum de psihologie sociala in care specialisti straini: Serge Moscovici (Franta),  Augusto Palmonari (Italia),  Gabriel Mugny (Elvetia),  Juan Antonio Perez (Spania),  Jean-Claude Deschamps (Elvetia),  Alain  Clémance (Elvetia), Jean Maisonneuve (Franta),  Jean Dubost (Franta),  Véronique Guienne (Franta),  Pierre De Visscher (Belgia),  Fabio Lorenzi-Cioldi (Elvetia),  si romani:  St. Boncu, Luminita Iacob, A. Cosmovici, I. Dafinoiu, Mihaela Vlasceanu, Elena Zamfir, N. Mitrofan si S. Chelcea abordeaza aspecte contemporane realizand "un inventar al noutatilor, al subiectelor fierbinti" (p. 19), precum: reprezentarile sociale ale grupurilor minoritare, reorganizarea memoriei sociale in perioada tranzitiei, cercetarea comunicarii astazi, perspectiva psihologica asupra schimbarii, identitatea sociala si identitatea personala, abordarea psihosociologica a saraciei, personalitatea ca o constructie sociala, rolurile sociale si conflictele de rol, notiunea de atribuire, teoriile disonantei cognitive, influenta sociala si persuasiune, cooperarea si conflictul, dinamica grupurilor restranse, agresivitatea s.a. ("Psihologie sociala. Aspecte contemporane", Iasi, Polirom, 1996).

·       Mihai Sleahtitchi  proiecteaza si coordoneaza primul volum de psihologie sociala in care isi aduc contributia specialisti din Romania si din Republica Moldova  (Campul social, Chisinau, Editura Stiinta, 1996). Specialistii din Moldova de dincolo de Prut dezvolta teme precum: "Relatiile interetnice, identificarea culturala si perceptia etnosociala in comunitatile mixte" (Svetlana Rusnac), "Conditiile eficientei invatarii in grup" (Ion Negura), "Geneza comportamentului delincvent la minori" (Lucia Savea), "Matricea identificationala" (Mihai Sleahtitchi), "Relatia dintre anxietate si frustratie" (Dina Drenta), "Comunicarea ca factor de autocunoastere" (Daniela Samboteanu).

·       Sandra L. Murray, John G. Holmes  si Dale W. Griffin, investigand un numar de 82 de cupluri maritale si de coabitare, pun in evidenta ca satisfactia convietuirii este asociata cu o perceptie idealista, nu realista, a partenerului (partenerei). Persoanele din cuplurile investigate erau mai fericite cand ii idealizau pe parteneri si acestia le idealizau, la randul lor, in relatiile de iubire romantica. Este contrazisa astfel teza sustinuta de unii psihosociologi (P. Brickman, 1987) conform careia idealizarea ar fi de natura patologica si ar trebui evitata. Imaginea despre partener este mai degraba o oglinda a autoimaginii si a idealului decat o reflectare a atributelor partenerului (The Benefits of Positive Illusion: Idealization and the Construction of Satisfaction in Close Relationships, in "Journal of Personality and Social Psychology", vol. 70, nr. 1, pp. 79 - 98).

·       Apare primul volum de psihosociologie, coordonat de un specialist din Romania in colaborare cu un specialist din strainatate (Adrian Neculau si Gilles Ferréol, coord., Minoritari, marginali, exclusi, Iasi, Editura Polirom, 1996). Serge Moscovici, Gabriel Mugny si  Juan Antonio Pérez analizeaza "Influenta minoritatilor"; Gilles Ferréol (Franta) comunica despre "Reprezentarile sociale ale tiganilor", iar Adrian Neculau despre caracteristicile grupului de tigani. Mai sunt incluse studiile: "Democratizarea si marginalizarea in societatile est-europene", de Temenuga Rakadjiiska (Bulgaria); "O abordare psihosociologica a xenofobiei", de Margarita Sanchez-Mazas (Elvetia); "Surse de influenta  sociala in-group si out-group si niveluri ale schimbarii", de Bernard Personnaz  si Marie Personnaz (Franta); "Emigrantii din Europa de Est in Olanda", de Monica Savulescu-Voudouris (Olanda); "Grupurile sociale marginale. Mecanismele separarii", de Erhard Roy Wiehn (Germania); "Experienta somajului in Franta: procese de excludere si constructia identitatii", de Didier Demazière (Franta); "O reconsiderare a saraciei: autonomizarea si drepturile cetatenilor", de John Friedmann (S.U.A.); "De la saracie la excludere: societate salariala sau societate a drepturilor omului?", de Pierre Strobel (Franta). Dintre specialistii din Romania isi aduc contributia la acest volum: Luminita-Mihaela Iacob, Nicoleta Turliuc, Stefan Boncu, Lilian Negura, Teodor Cozma, Constantin Cucos, Mariana Momanu, Mihai-Razvan Ungurenu, Ticu Constantin, Anca Stoica-Constantin, Alois Ghergut, Cornel Havirneanu, Octav Cristea, Puiu Latea, Liviu Chelcea, Gheorghe Iacob, Ion Dafinoiu, Catalin Dirtu.

·       Se tipareste versiunea in limba germana (Sozialpsychologie: Eine Einführung, Berlin, Springer, 1996) a "Introducerii in psihologia sociala" (1988) de Miles Hewstone, Wolfgang Stroebe, Jean-Paul Codol  si Geoffrey M. Stephenson, care ofera o perspectiva europeana a domeniului: accentul asupra relatiilor intergrupuri, influenta minoritatilor, emotiile s.a. Comparativ cu editia princeps, versiunea germana aduce informatia la zi si sporeste caracterul didactic al lucrarii.

·       Sub directia lui Claude Tapia apare volumul "Introduction à la psychologie sociale" (Paris, Les Éditions d'Organisation, 1996), care se adreseaza, in primul rand, studentilor, dar si practicienilor, lucratorilor sociali, animatorilor socio-culturali, formatorilor si educatorilor. In "Introducere", Claude Tapia sustine ca specificitatea psihosociologiei este data de nivelul de abordare a obiectului observat, primul nivel fiind cel al psihologiei, al doilea cel al psihosociologiei si al treilea nivel al sociologiei (p. 15). De asemenea, autorul citat considera ca ceea ce singularizeaza psihosociologia, cristalizata intr-o stiinta umana, este gandirea dialectica si abordarea faptelor sociale, in articularea perspectivelor micro si macrosociale. Ewa Drozda-Senkowska insista asupra abordarilor teoretice in psihosociologie (Psihologie sociala generala si experimentala). Referindu-se la "nasterea" psihologiei sociale ca disciplina stiintifica, autoarea face trimitere la anii 1890, 1895, 1902, 1908, ca momente importante. Se subliniaza "ambiguitatea parentala" a psihologiei sociale,: fondatorii americani ai psihologiei sociale fiind unul psiholog (William McDougall), celalalt sociolog (Edward Ross). In fine, specificitatea psihosociologiei ar rezulta din articularea psihologiei cu sociologia. Carmel Camilleri prezinta emergenta psihologiei interculturale, care se integreaza in psihologia sociala. Cea de-a doua parte a volumului include contributiile semnate de Guy Karnas (Psihosociologia muncii si ergonomia), André Demailly (Psihosociologia organizatiilor), Daniel  Alaphilippe (Socio-psihologia batranetii).

·       Eddie Harmon-Jones si Jack W. Brehm realizeaza o serie de experimente care sustin versiunea originala (L. Festinger, 1957) a teoriei disonantei cognitive, contrar revizuirii acesteia de catre Joel Cooper si Russell H. Fazio (1984). Rezultatele experimentelor au demonstrat ca producerea consecintelor aversive nu constituie o conditie necesara pentru producerea disonantei cognitive (Evidence that the Production of Aversive Consequences is not Necessary to Create Cognitive Dissonance, in "Journal of Personality and Social Psychology", vol. 70, nr. 1, 1996, pp. 5 - 16).


LECTURI

Psihologia sociala

(Social Psychology. In Psychology Licensing Exam Review, vol. 6, New York, Academic Review, 1995, pp. 123-190.)

Introducere

   Psihologia sociala este studiul modului in care gandurile, sentimentele si comportamentul unui individ sunt influentate de prezenta actuala, imaginata sau implicita a altora. Ea a inceput cu teoreticienii europeni ai sfarsitului secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea (Tarde, Durkheim, Le Bon, Freud) care au introdus conceptul de "spirit colectiv".In America, psihologia sociala a fost introdusa in 1908, odata cu publicarea a doua carti: "Introduction to social Psychology" (Introducere in psihologia sociala) de  psihologul William McDougall si "Social Psychology" (Psihologie sociala) de sociologului Edward Ross.

            Psihologia sociala americana a impus abordarea fenomenelor prin testarea experimentala a ipotezelor. Cercetarea s-a grupat, in general, in jurul unor teorii si teme specifice. La inceputul secolului al XX-lea, atitudinea fata de grupurile etnice constituia o preocupare principala a psihologiei sociale (Thurstone, Likert, Bogardus). Prin anii ¢50 studierea atitudinii s-a centrat pe schimbarea atitudinala (Hovland, Feschbach, Janis, McGuire). La mijlocul secolului nostru scoala gestaltista a generat cercetarea asupra conformismului (Asch, Sherif, Schachter), dinamicii grupului si teoriei campului (Lewin, Zeigarnik). Disonanta cognitiva si balanta cognitiva au devenit teme mari spre sfarsitul anilor ¢50 (Festinger, Heider, Osgood, Newcomb). Behaviorismul   a influentat  cercetarea  privind     invatarea       S (stimul) - R (raspuns) (Hovland, Miller, Dollard, Doob), invatarea sociala (Bandura, Mischel, Rotter) si schimbul social (Kelley, Thibaut). Temele actuale sunt: atribuirea (Heider, Kelley, Thibaud, Riecken, Valins, DeChamrs, Bem, Jones, Nisbett, Zimbardo), supunerea fata de autoritate (Milgram), afilierea (Singer, Schachter), comportament de ajutorare (Latane, Darley), teoria rolului (Sarbin), comportamentul urban (Milgram) si psihologia mediului.

spirit colectiv

"group mind"

Istoric

Precursori europeni

Emile Durkheim (1858 - 1917)

     Durkheim este unul din fondatorii sociologiei moderne si unul dintre primii ganditori europeni care a accentuat semnificatia grupului in determinarea conduitei umane. El considera ca un agregat social genereaza o unitate psihica ce reprezinta mai mult decat suma partilor ei componente.

agregat social

"social aggregate"

Gustav LeBon (1841 - 1931)

   Cartea lui LeBon  - Psihologia maselor (1895) - reprezinta o lucrare clasica. El considera grupul ca guvernat de un spirit colectiv manifest caracterizat printr-o inhibare a intelectului, o intensificare a emotiei, supunere la autoritate si o extrema sugestibilitate.

spirit colectiv

"collective mind"

Sigmund Freud (1856 - 1939)

       In lucrarea Psihologia grupului si analiza eu-lui (1921) Freud a prezentat o explicatie metapsihologica pentru tipul de comportament de grup descris de LeBon. Freud a sustinut ca forta care sustine unitatea grupului este atasamentul pe care membrii grupului il simt pentru conducatorul lor. Membrii isi investesc libido-ul in conducator in felul in care  pacientul il investeste in doctor sau  in hipnotizator. Prototipul pentru acest tip de atasament bazat pe libidino il reprezinta relatia familiala. Tipic pentru constelatia familiei, copilul are sentimente  fratesti fata de ceilalti membri ai grupului. Conducatorul,in schimb,[1] este obligat sa-i trateze pe toti membrii in mod egal, asa cum un general ii trateaza pe soldatii sai. La fel atasamentul libidinal si renuntarea la eul rational, similar cu ce se intampla intr-o relatie de dragoste exceptand componenta sexuala, explica supunerea oarba si comportamentul irational pe care le manifesta grupurile. Janis (1982) a denumit aceasta atitudine "group-think" (gandire de grup). Se observa aceasta, ca exemple extreme, in comportamentele religioase.

      In lucrarea "Group Psychology" (Psihologia grupului), Freud afirma ca este dificil sa separi psihologia individuala de psihologia sociala, pentru ca idiograficul este prin natura legat de nomotetic: "In viata mintala a individului altcineva este implicat invariabil fie ca model, fie ca obiect, ca ajutor, sau oponent; si astfel de la inceput psihologia individuala, in sensul extins, dar pe deplin justificabil al cuvintelor, este in acelasi timp psihologie sociala" (1921/1961, p. 69).

atasamentul fata de conducator

"attachment to leader"

Primii psihosociologi americani

Psihologia "hormica" a lui McDougall

       William McDougall a elaborat psihologia sociala in jurul teoriei instinctelor. El considera ca atat comportamentul individual cat si comportamentul de grup izvorasc din tendintele innascute sau mostenite si acestea sunt motivele  oricaror ganduri sau actiuni individuale sau colective. El si-a denumit punctul de vedere  psihologie hormica. McDougall a fost foarte popular dupa ce a publicat: "Introduction to Social Psychology" (Introducere in psihologia sociala) (1908). Abordarea darwinista a instinctelor a pierdut, totusi, dupa 1920 in concurenta cu punctul de vedere behaviorist, foarte apreciat in acea vreme.

instincte

"instincts"

Allport si facilitarea sociala

    F.H. Allport a dezvoltat conceptul de facilitare sociala utilizat pentru explicarea efectului de facilitare pe care ceilalti il au asupra performantei unui individ. Un studiu anterior al lui Triplett (1897) arata ca, in competitie,  viteza cu care o persoana realizeaza o undita creste. Allport a descoperit ca pentru sarcini de memorare, ca de exemplu redarea asociatiilor de cuvinte, indivizii au performante mai bune cand se afla in grup.

   Teoria facilitarii sociale a lui Allport nu presupune vreun spirit  de grup sau comportamentul  de masa. Ceea ce un individ a dorit sau a simtit cand a fost singur este ceea ce va dori sau simti si in grup, numai ca amplificat. Astfel facilitarea sociala accentueaza mai ales aportul cuiva intr-o anumita  situatie. Acest fapt a fost redescoperit de psihologii contemporani ai mediului (vezi Psihologia mediului in acest capitol).

  Zajonc (1965) a postulat ca prezenta altora mareste eforturile competitionale. Intr-unul din studiile sale el a pus babusti (o specie de pesti - n.r.)  sa inoate printr-un labirint. In alt studiu a pus alte exemplare din aceeasi specie in recipiente separate sa urmaresca cum inoata ceilalti pesti din specie. Acestia au inotat mai bine in prezenta "martorilor". Explicatia lui Zajonc consta in aceea ca motivatia indivizilor creste in prezenta altora.

    Dar efectul facilitarii sociale este modulat sarcinii, dupa cum va puteti imagina. Daca comportamentul este memorat sau bine invatat, noi putem vedea efectul descris anterior. Dar daca sarcina este complexa si nu prea bine invatata, vom observa un efect social scazut. In acest caz competitia crescuta va deveni anxietate interferata (interfering anxiety). Asa ca, atunci cand mergi la sala de examen, simuleaza ca esti singur.

    Allport a studiat de asemenea si comportamentul de conformare al oamenilor. Multi oameni se conformeaza. Dar unii, cum sunt deviantii, nu se conformeaza. Daca cineva ar vrea sa descrie grafic comportamentul de conformare ar obtine o distributie statistica in curba grafica alaturi de punctul conformarii (sa zicem prezentarea la timp la un curs universitar),  cu cazuri din ce in ce mai putine pe masura indepartarii de acest punct. Aceasta pentru ca cei mai multi dintre noi se prezinta la curs cand trebuie. Apoi, interesant si conform lui Allport, in general adevarat pentru cea mai mare parte a comportamentului uman, exista o a doua  grupare a cazurilor la antipod. Ca sa continuam cu exemplul nostru, totdeauna  va exista un grup consistent de persoane care vor veni tarziu si, intr-un sens, el va alcatui o populatie diferita, desi mai mica decat cea care se conformeaza si vine la timp. Daca nu credeti asta, urmariti ce se intampla la curs; multi dintre voi vor veni in jurul orei inceperii cursului (putini vor veni mai devreme). Apoi vor veni din ce in ce mai putini. Dar in primele 15 minute ale lectiei, vor sosi un grup de intarziati (cam aceleasi persoane de fiecare data). Daca am desena aceste cazuri, am vedea - ghiciti - o distributie bimodala. Allport o numea curba - j, pentru ca lui ii aparea ca un j rasturnat.

facilitare sociala

"social facilitation"

conformare

"conformity"

Tendinte actuale

1. Expansiune. Din 1980, definitia psihologiei sociale s-a extins asupra modului in care comportamentul individual este modelat de factori externi, incluzand nu numai alti indivizi, ci si factori de mediu ca starea vremii, zgomotul, spatiul fizic, cladirile sau economia. Acesti factori nonsociali sunt studiati in paginile revistelor de psihologie sociala actuale. Aceasta definitie largita a devenit probabil cea standard pentru psihologia sociala, si contrasteaza cu psihologia personalitatii, care se refera la modul in care factorii interni modeleaza comportamentul individual.

2. Situationalism. Psihologia sociala are astazi o puternica orientare situationalista. Aceasta inseamna ca, fie ca o stim sau nu, comportamentul nostru si chiar cunostintele noastre sunt puternic modelate de variabile situationale mult mai mult decat de personalitatea launtrica sau de caracterul nostru. Sa luam de exemplu, cercetarea clasica a lui Stanley Milgram asupra obedientei (1965, 1974), in care 63% din persoanele carora li s-a cerut, intr-un experiment de la Universitatea Yale, pentru 4,50 $, sa aplice socuri electrice puternice unor subiecti de experiment au dat curs solicitarii. Acesta constituie un exemplu extrem, dar util pentru a arata ca oamenii actioneaza ca raspuns la factorii situationali, mai mult decat la tendintele lor interioare (care se dovedesc a fi un predictor comportamental slab). Asta pare sa sune oarecum ne-american, dar constituie un rezumat corect al rezultatelor unui secol de cercetare psihosociologica.

3. Metode. Experimentul de laborator continua sa fie coloana vertebrala a psihologiei sociale. O analiza a articolelor din revistele de psihologie sociala din anii 1960 si 1970  arata ca procentul studiilor bazate pe cercetarea de laborator creste de la 67% la 74% (Higbee si colab., 1982). Cauza acestei preferinte puternice a psihosiologilor o constituie gradul inalt al controlului posibil, ceea ce face din  experimentele de laborator "cea mai buna metoda de a stabili daca ceva anume cauzeaza intr-adevar altceva" (Aronson si colab.,  1990, p.9).

   Mai mult, comparati cu psihologii din alte specialitati, psihosociologii folosesc o larga categorie de metode de cercetare: experimentul de teren (Takooshian si colab., 1977), cvasiexperimentele  (Cook si Campbell, 1979), observatia (Crosby si al. 1980), cercetarea arhivelor, jocul de rol (Haney si colab., 1973), etnometodologica ("violarea normelor") si anchetele  prin chestionare, interviu sau scale  (Robinson, Shaver si Wrightsman, 1991).

determinanti situationali ai comportamentului

"situational determinates of behavior"

metode de cercetare

"research methods"

Atitudinile

        Atitudinile au fost, din punct de vedere istoric,  o semnificativa arie de cercetare in psihologia sociala. Atitudinile se definesc ca predispozitii relativ stabile si de durata de a actiona, gandi sau simti intr-un anumit fel fata de un anumit obiect sau persoana. Atitudinile au o dimensiune comportamentala, una cognitiva si una evaluativa. Adeseori aceste dimensiuni sunt contradictorii si in conflict. De exemplu, anumite persoane pot sa simta intr-un fel - sa spunem ca fumatul este rau - sau pot sa stie  anumite lucruri ca acela ca exista o relatie directa intre fumat si cancerul pulmonar si totusi aceste persoane continua sa fumeze.

   Intre cele trei componente ale atitudinii, modul cum simtim - componenta evaluativa - este cea mai importanta, cea mai simpla si mai greu de schimbat. Daca suntem bine dispusi fata de ceva sau nu, depinde, in primul rand, de modul cum evaluam acest lucru  dupa dimensiunea bun-rau. Acest enunt se bazeaza pe cercetarea cu ajutorul  diferentiatorului semantic (Osgood si colab., 1957). Deci, sentimentele iti vor determina probabil atitudinile chiar daca intelegerea rationala si cunoasterea ar fi contra. De exemplu, multi il apreciaza pe Nixon personal foarte negativ dar asta nu afecteaza deloc parerea lor ca el a pus capat razboiului din Vietnam si a initiat relatiile cu China.

sentimente si comportamente

"feeling and behavior"

diferential semantic

"semantic differential"

Perspectiva istorica

     Studii timpurii cu privire la atitudini au fost intreprinse in anii 1920. Bogardus (1925) a elaborat o scala a distantei sociale care masoara  sentimentele unei persoane fata de diferite grupuri etnice. Sunt sapte itemi referitori la diferite grade de acceptare sociala, cum ar fi: acceptarea rudeniei, acceptarea vecinatatii, acceptarea de a munci impreuna, admiterea ca cetatean. Subiectii stabilesc la ce distanta ar accepta diferite nationalitati. Intre timp, prejudecatile etnice americane favorizau pe englezi, canadieni, irlandezi, scotieni si japonezi. Cele mai putin favorabile atitudinii erau cele fata de evrei, negri, greci, mexicani si turci. Bogardus a repetat studiul in 1947, cu rezultate similare. Katz si Braly (1933) au cerut unui grup de 100 studenti de la Universitatea Princeton sa atribuie trasaturi pentru zece nationalitati diferite. S-a observat un mare acord stereotip chiar si atunci cand studentii nu fusesera niciodata in contact cu respectivele  grupuri etnice. De exemplu, turcii au fost caracterizati  ca foarte religiosi, chinezii ca foarte superstitiosi, americanii erau considerati harnici, si italienii  artisti. Guilford (1931) a cercetat prejudecatile etnice a peste 1000 de studenti din universitati de-a lungul intregii tari. El a descoperit ca existau acorduri stereotipice stranse ale atitudinilor.

      O aplicatie mai recenta a scalei distantei sociale o reprezinta studiul  lui Rockeach si colab., (1960), in care subiectii trebuiau sa masoare cat de prietenosi s-ar simti fata de persoane care aveau pareri diferite de ale lor in probleme importante. Rezultatele au indicat ca atitudinea lor fata de acestea se baza mai mult pe similaritatea credintelor decat pe cea de rasa sau religie. Cu toate acestea,  cand conditiile nu sunt atat de potrivite sau destul de controlate, este probabil ca prejudecata sociala sa fie inca un factor izbitor, mai ales in ceea ce priveste relatiile sociale intime.

distanta sociala

"social distance"

Masurarea atitudinilor

     Inceputul preocuparilor de masurare  a atitudinii a fost intreprins de Thurstone, Likert, Guttman, Stevens si Coombs.

Scala Thurstone (1929)

     Un mare numar de experti formuleaza un numar mare  de enunturi privind un subiect, cum ar fi pedeapsa capitala. Declaratiile, in jur de 300, sunt asezate de la "pro" (persoanele care impusca politisti trebuie executati pe scaunul electric) pana la "anti" (ucigasii sunt in fond oameni bolnavi si au nevoie de ajutor psihiatric). Expertii plaseaza enunturile in grupuri, de obicei 11, dupa cum considera ei ca ar putea fi situate pe continuumul pro-anti. Ei nu trebuie sa califice enunturile dupa cum simt ei cu privire la situatie, ci mai degraba trebuie sa le califice in termenii favorabilitatii sau nefavorabilitatii fata de problema centrala. Dupa ce expertii sorteaza enunturile, se pot calcula valorile pentru fiecare enunt. Cele lipsite de ambiguitate, cele cu cea mai mica variabilitate, sunt incluse in scala finala. Unui subiect i se da scala finala si i se cere sa sublinieze itemii cu care este de acord. Mediana valorii scalate a itemilor selectati de catre subiect reprezinta scorul atitudinii sale fata de problema data.

scala Thurstone

"Thurstone scale"

Scala Likert (1932)

   Scala Likert este mai usor de administrat decat scala Thurstone. Subiectilor li se cere sa aprecieze un numar mare de declaratii pe o scala cu 5 sau 7 trepte, de la "acord puternic" la "dezacord puternic". Scorul atitudinii este dat de  suma valorilor individuale pentru fiecare raspuns. Este o scala sumativa. Scala Likert nu utilizeaza experti. Enunturile sunt date direct subiectilor.

scara Likert

"Likert scale"

Scala Guttman (1944)

    Guttman a propus o scala unidimensionala care este cumulativa. Ideea fundamentala este ca itemii pot fi aranjati intr-o ordine asa incat un individ care este de acord cu un anumit item accepta totii itemi cu un rang inferior. Un exemplu este un chestionar despre vise. Itemii ar trebui sa fie: a) Visez cel putin o data pe luna; b) Vizez cel putin de doua ori pe luna; c) Visez cel putin de trei ori pe luna etc.

     Scala distantei sociale a lui Bogardus este o scala de tip Guttman; se presupune ca acceptand un grup pentru rudenie inseamna ca il accepta si pentru relatii sociale mai distante. Scalele dezvoltarii (Piaget sau Gesell) sunt tot scale Guttman. Programele care cer masterul pentru un nivel inainte de avansarea la nivelul urmator sunt, de asemenea, scale de tip Guttman.

Probleme referitoare la masurarea atitudinilor

    Citeodata oamenii dau raspunsuri care sunt mai degraba dezirabile din punct de vedere social decat raspunsuri care sa exprime adevaratele lor sentimente. Scala Edwards a dezirabilitatii sociale masoara aceasta diferenta. De asemenea, oamenii tind sa raspunda neglijent in diferite feluri. Grupurile de raspunsuri comune sunt: cei care spun da sau nu; extremistii sau nonextremistii si grupuri care incuviinteaza.

   Oamenii mai pot dovedi si modalitati de raspuns  care folosesc cuvinte de felul: uneori, adesea, moderat.

scala Guttman

"Guttman scale"

seturi de raspunsuri

"response sets"

Studii despre schimbarea atitudinala

  Schimbarea atitudinii este in functie de cel care comunica, de  comunicare, audienta, tinta si  de situatie (Johnson, 1991).

Sursa

     Persoana care emite un mesaj are un mare efect asupra persuasivitatii acestuia. O sursa (communicator) tinde sa fie persuasiva in masura in care ea sau el dispun de oricare din urmatoarele trei trasaturi: atractivitate, credibilitate (expertiza sau valoare de adevar) sau putere (Aronson, 1992). Aceasta deoarece exista un transfer a evaluarii pozitive de la cel care comunica la obiect. De aceea cei care fac reclama sunt bucurosi sa plateasca bine pentru sustinerea unor surse credibile (ca medicii), atractive (ca celebritatile) sau puternice (ca figurile politice). Ar trebui sa va amintiti ca Ronald Reaganx) facea reclama pentru becurile  electrice GE. Infatisarea placuta, onestitatea si cunoasterea sunt foarte necesare pentru cel care comunica. In consecinta, a ataca printr-un oponent una din aceste caracteristici inseamna scaderea eficientei celui care comunica, indiferent de ceea ce contine comunicarea. Politicienii stiu asta foarte bine. A descrie un oponent ca fiind "lipsit de importanta" este mai eficient decat sa incerci sa argumentezi rational impotriva ideilor sustinute de oponent.

     Herbert Kelman (1961) a identificat trei tipuri distincte de influenta specifice celui care comunica , o tipologie folosita inca de psihosociologi (Aronson, 1992).

1.      Internalizarea se bazeaza pe credibilitatea sursei. Unii din cei care comunica, de exemplu US Surgeon General, sunt foarte influenti pentru ca noi credem cand ne spun ceva in urma expertizelor lor.

2.      Identificarea se bazeaza pe atractivitatea sursei - cat de mult admiram sau ne place o persoana. Exemple sunt celebritatile care conving, chiar daca nu sunt experti in tema abordata.

3.      Complianta se bazeaza pe puterea celui care comunica. Ea apare cand sursa are capacitatea sa ne recompenseze sau sa ne pedepseasca. Un sef poate sa-si determine angajatii sa-si schimbe opinia (cel putin public) bazandu-se pur si simplu pe puterea pe care o are asupra lor.

atractivitatea sursei

"communicator attractiveness"

tipuri de influenta a celui care comunica

"types of communication influence"

Comunicarea

     Pentru ca o comunicare sa fie eficienta trebuie sa includa un transfer de informatii. De exemplu, instructiunile de folosire a unui TV trebuie sa mentioneze cel putin modul in care se pune in functiune. Dar dincolo de punerea ascultatorului in tema, alte informatii mai detaliate tind sa aiba efecte diminuate (McGuire, 1969).

      Prezentarea ambelor aspecte ("pro" si "contra" - n.r.) intr-o argumentare este mai eficienta daca initial persoana se opune problemei sau este mai bine informata sau inteligenta. Daca aceasta este de la inceput favorabila, mai putin informata sau relativ neinteligenta o comunicare unilaterala ("cu o singura fata", dar "pro" - n.r.) este mai eficienta. In plus, s-a descoperit ca atitudinile fundamentate afectiv sunt mai susceptibile la argumente rationale, in timp ce atitudinile fundamentate cognitiv sunt mai susceptibile la argumente emotionale (Millar si Millar, 1990). Deci, argumentatia trebuie centrata pe ceea ce il face pe individul tinta sa se indoiasca cel mai putin.

    Discrepanta intre mesaj si pozitia receptorului va afecta masura in care persoana se va simti motivata sa se schimbe. Daca, de exemplu, simtiti cu toata taria ca uzinele nucleare sunt periculoase si nu trebuie autorizate veti neglija comunicarea despre faptul ca aceste uzine sunt sigure, necesare si trebuie autorizate. Aici avem o discrepanta foarte mare. Daca insa, veti auzi o expunere a unui om de stiinta foarte celebru in probleme nucleare (care nu este platit de industria nucleara si nu are nici un interes in promovarea acesteia) care spune ca, in anumite circumstante, operatii de nivel foarte scazut in acest domeniu sunt acceptabile, veti fi inclinat mai putin sa respingeti argumentatia . Chiar daca o veti respinge, totusi, nu o veti face foarte repede. Aceasta pentru ca discrepanta nu este la fel de mare ca in prima situatie si puteti sa intrerupeti ascultarea comunicarii si sa va ganditi la ea, indiferent ce hotarati sa faceti in cele din urma. Iata o situatie de discrepanta moderata (opusa celei inalte) asociata cu o sursa foarte credibila.Acum, daca ne gandim la o situatie cu disonanta (discrepanta) si mai redusa veti inclina si mai mult sa ascultati argumentatia. Poate ca savantul militeaza acum pentru transformarea tuturor uzinelor nucleare aflate in constructie si neautorizate inca in termocentrale. Aceasta pozitie este destul de apropiata de a voastra si s-o puteti gasi atragatoare. Asa ca o puteti accepta.

    Acesta a fost un exemplu de aplicatie  a teoriei judecatii sociale (social judgment theory) care postuleaza ca nivelul de schimbare a atitudinii este o functie a diferentei dintre atitudinea initiala a subiectului si noua pozitie sperata. O comunicare care se plaseaza pe sau in apropierea pozitiei ascultatorului se afla in "latitudinea de acceptare" (latitude of acceplance) si va fi admisa . O noua pozitie pe care ascultatorul o gaseste inacceptabila se afla in "latitudinea de respingere" (latitude of rejection).

   Sa luam acum cazurile limita ale discrepantei mesajului, cand nu este nici o discrepanta. Savantul nostru este la fel de radical ca si voi si sustine demontarea tuturor uzinelor nucleare. In prezenta acestei comunicari receptorul nu va face nimic, nu-si va schimba opinia. Fiindca nu este nevoie de nici o schimbare; nu exista nici o discrepanta care sa motiveze persoana sa se schimbe. Asta ne conduce la urmatoarea concluzie: pentru a face pe cineva sa-si schimbe atitudinea, comunicarea trebuie sa contina mai mult decat minimul discrepantei, dar nu atata  discrepanta incat persoana sa dezaprobe comunicarea si pe cel care o face la un loc. Acest fapt s-ar fi intamplat in primul caz, in care omul de stiinta ar fi spus ca uzinele nucleare sunt perfecte. Receptorul nu numai ca ar fi respins mesajul, dar ar fi negat si valoarea savantului. Cealalta parte a ecuatiei consta in aceea  ca o comunicare va produce o schimbare atitudinala mai evidenta, daca cel care comunica este foarte respectat.

    Efectele comunicarii care infricoseaza au aratat ca acele comunicari care produc o frica foarte mare tind sa nu produca o schimbare atitudinala majora. De exemplu, Janis si Feschbach (1953) au descoperit ca studentilor carora li se transmiteau mesaje foarte amenintatoare despre cariile dentare erau mai putin dispusi sa-si schimbe atitudinea cu privire la periatul dintilor decat cei carora li se transmiteau mesaje mai moderate. Explicatia consta in aceea ca mesajele foarte infricosatoare puteau fi atat de coplesitoare incat subiectii le refuzau complet. Persoana se simtea atat de amenintata, incat se acomoda, parasind cu totul campul comunicarii, ignorand mesajul cu totul. Totusi, daca, pe langa mesajul inspaimantator, se comunica si ce este de facut cu privire la situatia respectiva, mesajul este, probabil,  mult mai eficient.

mesaje  discrepante

"discrepant message"

mesaje incitante

"arousing message"

 

  Teoria inocularii a lui McGuire foloseste o analogie medicala si anume faptul ca cel mai eficient mod de a creste rezistenta organismului este de a crea posibilitati de aparare . A ataca cu blandete atitudinea unui individ inseamna a-l face sa se gandeasca la contraargumente. McGuire afirma ca este posibil sa inoculeze oamenii impotriva atacurilor persuasive la fel cum ii inoculam contra bolilor.

  Fenomenul cunoscut ca "expunere simpla" a fost studiat in profunzime si s-a ajuns la concluzia ca este foarte puternic legat de atitudini (Zajonc, 1968; Bornstein, 1989). Inseamna ca, daca cineva are o "expunere simpla"  la un mesaj,  fara nici o intarire, va resimti, probabil,  in mod pozitiv mesajul. Acesta este intr-adevar unul dintre principiile reclamei. Simplu fapt de a fi expus unei prezentari este adesea suficient pentru a genera o atitudine favorabila. In timp ce expunerile repetate pot duce la plictiseala, cazul limita, prezentarile pot fi astfel facute incat sa ridice motivatia. Astfel, s-a descoperit ca efectul expunerii creste daca prezentarea este scurta, daca stimulul este incrustat intr-o secventa de prezentari heterogene si daca prezentarile se repeta in timp.

teoria inocularii

"inoculation theory"

expunere simpla

"mere exposure"

Publicul tinta

   Schimbarea atitudinii este legata de variabilele de personalitate ale ascultatorilor. Oamenii independenti, cei cu o inalta stima de sine dovedesc mai putina schimbare decat cei dependenti si lipsiti de stima de sine. Inteligenta pare sa aiba o slaba legatura cu schimbarea atitudinala. Copiii sunt mai maleabili in atitudinile lor decat adultii. Diferentele intre barbati si femei in ceea ce priveste  persuasiunea sunt slabe si  nesemnificative, chiar atunci cand sunt relevate (McGuire 1985).

   Grenwald (1980) s-a intrebat de ce este atat de greu sa schimbi in mod fundamental atitudininile. El noteaza ca oamenii tind sa respinga mesajele care vin in dezacord cu opiniile lor si le accepta pe cele care le confirma. El a presupus ca aceasta tendinta a cuiva de a-si mentine propria imagine asupra lumii poate fi atribuita unor inclinatii cognitive fundamentale, care asigura mentinerea si pastrarea ansamblului cognitiv: a) egocentrism (eul este centrul informatiei si cunoasterii);  b) beneficiul (daca este bine ca eul sa ceara credit, daca este ca responsabilitatea sa fie proiectata in afara); c) conservatorism cognitiv (dispozitia de a pastra ceea ce a fost deja stabilit). Grenwald a denumit aceste tendinte "inclinatii ego-totalitare"(totalitarian - ego biases).

caracteristicile

publicului

"audience attributes"

atitudini dificil de manevrat

"intractable attitudes"

Perceptia persoanei

    Psihosociologii au facut multe cercetari, au acordat atentie si guvernul a cheltuit multi bani pentru a se cunoaste cum ne percepem unii pe altii. Vom discuta despre perceptia persoanei (person perception)  in trei domenii: prejudecata, atractie interpersonala, comportament nonverbal.

Prejudecatile

   Indivizii sunt mai predispusi la prejudecati daca au o stima de sine redusa si daca autoimaginea despre buna lor stare este amenintata (Wills, 1981). Acest aspect a fost descris prima oara de Allport (1954), care, studiind studentii cu prejudecati, i-a gasit ca erau sub nivelul persoanelor obisnuite, foarte anxiosi, plini de ura si sadici. Inconstient, in concordanta cu aceasta concluzie, bigotul se simte amenintat si nesigur. Sa retineti ca Allport scria pe vremea cand conceptele psihanalitice erau in voga. Indivizii care indeplinesc aceste criterii vor avea mai mult ca sigur, prejudecati fata de grupurile din care nu fac parte (outgroups) in incercarea de a intensifica si a-si delimita conceptia despre sinele lor ranit sau incapabil de integrare. Acest proces a fost numit comparatie sociala descendenta (in jos) (downward social comparison). Fenomenul  a fost pus in evidenta experimental prin manipularea conceptiei despre sine a subiectului, aratandu-se ca au gresit la un test sau ca par lipsiti de valoare sau de inteligenta etc. Ulterior astfel de subiecti tind sa-i evalueze pe ceilalti mai negativ. Acest lucru este apreciat ca un efort compensator de crestere a stimei de sine (Crocker si colab., 1986).

    Un model explicativ pentru modul de dobandire a prejudecatilor il constituie paradigma compliantei propusa de  Kelman (1961). Kelman distingea intre complianta datorata recompenselor exterioare sau pedepselor, identificare bazata pe normele grupului de referinta si internalizare a unei atitudini datorata valorilor interioare proprii persoanei. Aplicand acest model in cercetarea atitudinii americanilor albi fata de negri, Crosby si colab. (1980) au gasit ca albii sunt mai complianti fata de atitudinile si comportamentele nediscriminatorii, dar nu au internalizat inca aceste valori lipsite de prejudecati. Astfel, in situatii in care subiectii albi erau facuti sa se simta observati ei dovedeau mai putin prejudecatile si discriminarea decat in situatiile in care ei se simteau nesupravegheati. Concluzia lui Crosby si colaboratorii sai este ca prejudecatile impotriva negrilor sunt puternice printre albii americani. Ei subliniaza, totusi, ca o schimbare de la discriminarea evidenta la forme mai subtile de rasism pare sa indice  inceputul evolutiei spre internalizare.

    Aceasta schimbare de la rasismul fatis la cel subtil a fost denumit in forme diferite: "rasism simbolic" (Kinder si Sears, 1981) sau "rasism modern" (Mc Conahay si colab., 1981). Credintele de moda veche, manifeste au fost inlocuite cu noi credinte in care motivatia rasista fundamentala este ascunsa. De exemplu, obiectia fata de realizarea unei balante rasiale intre copiii de scoala sunt puse in termenii unor interese personale, cum ar fi efectele asupra valorilor proprietatii, in loc de termenii rasismului categoric, deschis, ca acela de a dori ca scolarii sa fie in clase separate.

    Studii longitudinale privind atitudinile si valorile nationale, utilizand Testul de valori Rokeach (Rokeach, 1967; Rokeach si Ball-Rokeach, 1989), continua sa identifice prejudecati raspandite in Statele Unite. Din anii ¢60 americanii par sa-si fi diminuat credintele in egalitate, s-au indepartat de o orientare morala de valoare colectiva si au intarit in schimb valorile competentei personale, vietii confortabile, sentimentului de realizare si distractiei. In locul valorilor egalitare, exista o aprobare generala fata de preocuparea de sine.

    Gordon Allport pune acest argument in termenii: personalitate versus forte sociale (1954, 1968). Fortele sociale, ca legile impotriva discriminarii, prezice el, pot fi doar slab implicate in schimbarea atitudinilor si comportamentelor. Variabile mai puternice, variabilele de personalitate sunt mult mai capabile sa afecteze atitudinile si comportamentele legate de prejudecati. S-a vazut acest lucru de-a lungul istoriei. In timp ce comportamentele deschise s-au schimbat pe seama fortelor sociale, ca diversele prevederi guvernamentale sau legale, rasismul latent  nu s-a schimbat probabil deloc  (Brewer si Kramer, 1985). Unii cercetatori (Brewer si Krame, 1985) au observat ca legile guvernamentale schimba comportamentul manifest mai mult decat atitudinile rasiste latente. Altii (de exemplu,Aronson, 1992) au accentuat ca in timp ce legile guvernamentale ne modeleaza rapid comportamentul, exista si o schimbare mai gradata in atitudinile noastre in directia eliminarii prejudecatilor.

stima de sine si prejudecatile

"self-esteem and prejudiced attitudes"

complianta,

identificare,

internalizare

"compliance"

identification

internalization

trecerea la preocuparea pentru sine

"shift to self preoccupation"

efectul legilor antidiscrimi-natorii

"effect of antidiscrimi-nation laws"

Reducerea prejudecatilor

    Prejudecatile  de grup pot fi atat de intense incat sa duca la crearea imaginii dusmanului (Holt si Silverstein, 1989), bazata pe credinta pe care un grup o are despre grupurile cu care se afla in competitie. Un model clasic de a reduce prejudecatile de grup este de a favoriza sporirea contactelor interpersonale. Experimental au fost pusi in contact oamenii din diferite grupuri etnice tipice. Aceasta interactiune ar putea reduce atitudinile legate de prejudecati. Datele initiale de cercetare priveau efectele locuirii interrasiale (Deutsch si Collins, 1951; Wilner, Walkely si Cook, 1955).

     S-a descoperit ca albii locuind intr-o comunitate desegregata aveau mai putine prejudecati si o atitudine mai favorabila fata de alte rase decat cei care traiau in comunitati segregate. Explicatia ipotetica a fost legata de faptul ca situatia de neseparare (desegregated situation) conduce la mai multe contacte intre grupuri si la mai multa cooperare. Cresterea cooperarii si contactelor duce la atitudini cu mai putine prejudecati.

    Aceste concluzii au fost ulterior rafinate. Astazi se stie ca simplul contact intre grupuri nu este suficient. Fara aparitia anumitor conditii, contactul singur este insuficient pentru a conduce la atitudini mai bune. Cook (1985) a sintetizat conditiile minime necesare pentru ca ipotezei contactului sa produca rezultatele dosite:

1.      Contactul trebuie sa se realizeze intre grupuri cu statusuri sociale egale.

2.      Caractersiticile manifeste ale grupului exterior (out-group-ului) trebuie sa apara persoanelor din propriul grup (in-group) ca fiind in masura sa contrazica prejudecatile lor.

3.      Situatia de contact trebuie sa creeze sansele unei activitati de cooperare reciproca si realizarea unui scop comun.

4.      Situatia trebuie sa ofere destule sanse pentru contactul individual astfel ca membrii fiecarui grup sa fie perceputi de catre ceilalti ca indivizi distincti mai degraba decat ca membrii stereotip ai unui grup.

5.      Normele sociale in situatia de contact trebuie sa favorizeze si sa incurajeze cooperarea, egalitatea de grup si egalitatea asocierii in grup. Aceste principii pot fi aplicate pentru prevenirea conflictelor de grup in organizatii (Schein, 1980). Aceste idei, deci, nu se aplica doar relatiilor dintre grupurile etnice sau rasiale.

Asa ca intr-o organizatie trebuie sa procedati , dupa cum urmeaza:

a)   Accentuarea obiectivelor productiei pentru intreaga organizatie. Aceasta slabeste competitia intre grupuri si reaminteste fiecaruia ca lucreaza impreuna pentru un  tel comun.

b)   Trebuie incurajate interactiunile  frecvente intre subgrupurile din organizatii.

c)   Angajatii trebuie sa se schimbe frecvent intre diferite grupuri in cadrul organizatiei.

d)   Grupurile trebuie descurajate sa gandeasca despre castigul altui grup ca despre propria lor pierdere. Maximizarea eficientei generale a organizatiei trebuie sa ramana scopul fiecarui grup.

inmultirea contactelor

"increased contact"

conditiile pentru contact

"conditions for contact"

Atractia interpersonala

   Variabile identificate a fi predictive pentru atractia interpersonala sunt: proximitatea fizica, atractivitatea fizica, caracteristicile personale si similaritatea atitudinilor.

     Toate celelalte conditii fiind constante, tindem sa agreem persoanele din preajma. Acest fapt rezulta din efectele pozitive ale familiaritatii si din faptul anticiparii continuarii interactiunilor a caror consistenta, conform teoriei, constrange persoanele sa se placa reciproc. Cu cat vezi mai frecvent aceeasi persoana, sa zicem, luand zilnic  acelasi tren cu tine, cu atat vei tinde sa gandesti de bine despre el sau ea. Acesta este asa-numitul "efect al simplei expuneri" (mere exposeure effect) (Zajonc, 1968).

  Tindem sa ne placa, deasemenea, oamenii care ne seamana. Corespondenta pe anumite dimensiuni semnificative ca: atitudinea, originea etnica, religia, sau educatia prezic simpatia si chiar camaraderia. Cand ne aflam impreuna cu cineva ce ne seamana si cu care ne intelegem bine, relatia este echilibrata.

     Atractivitatea fizica duce la o mai mare placere datorita "efectului halo". Persoanele atragatoare sunt percepute ca avand  multe caracteristici pozitive,  de dorit. Atractia fizica constituie primul criteriu pentru atractia interpersonala cand intalnim prima data pe cineva.

     In plus, pare sa existe o relatie inversa intre atractivitatea perceputa si varsta, asa ca tindem sa-i consideram mai tineri pe cei care ne plac decat sunt ei in realitate. Poate ca, totusi, este ceva adevarat in acest fapt. Persoanele atractive  par sa consume mult timp, sa faca mare efort si sa cheltuiasca  multi  bani pentru a-si ascunde ridurile si parul carunt (Hess, 1991).

    Asocierea dintre atractivitate si popularitate a fost relevata (Kalick si Hamilton, 1986) si ea debuteaza de timpuriu. Copiii si adolescentii vor aprecia ca fiind mai placuti acei dintre ei care sunt considerati mai atractivi. Putem numi acest fenomen: "frumosul este bun" sau "frumusetea este cea mai buna " ("beautiful is good"; "beauty is best") (Berscheid, 1985; Eagly si colab., 1991).

   Atractia mutuala este destul de mare in cuplurile romantice. Atractivitatea intre prieteni nu este tot atat de puternica si variaza in functie de apartenenta la gen (masculin/feminin). In ceea ce-i priveste pe barbati,  prietenii se atrag aproximativ in egala masura, in timp ce pentru femei fenomenul nu este la fel de clar (Feingold, 1988). Deci, diadele prietenilor sunt aproximativ egale in ceea ce priveste atractia interpersonala; diadele prietenelor nu apar echivalente, exceptie facand diadele din filmul serial "Dallas". Puteti verifica si dumneavoastra adevarul celor afirmate aici.

  Dar daca, initial, in evaluarile noastre ne bazam pe atractivitatea persoanei, mai avem, totusi, si alte considerente pentru alegerea partenerilor. Pentru ca relatiile sa pogreseze de la intamplari la legaturi mai profunde, folosim diverse criterii de alegere ca proximitatea, claritatea credintelor, atitudinilor, statusurilor sociale etc. Si aceste criterii sunt influentate de sex. Barbatii prefera parteneri care sunt atragatori din punct de vedere fizic. Femeile prefera sa se imprieteneasca cu barbati educati si cu mari posibilitati de castig (Bersheid si Walster, 1974; Symons 1979). S-a formulat ipoteza  ca acesta ar fi rezultatul normelor sociale moravurilor (social mores); femeile, neavand ele insele putere o dobandesc prin selectia partenerilor, acesta fiind drumul obisnuit  pe care il urmeaza  in mobilitatea ascendenta (Buss si Barnes, 1986). Va puteti gandi la asta ca la fenomenul "Henry Kissinger". Domnul Kissinger, va reamintiti,  era cel mai admirat si dorit burlac dintre oficialitatile de la Washington.

     Ne plac, de obicei,  oamenii care sunt deschisi intr-o masura moderata si sinceri. Dar sinceritatea trebuie sa fie adecvata situatiei si sa fie reciproca. De aceea,  ne plac mai mult oamenii care dovedesc o sinceritate ca ceea pe care ne-o permitem noi insine (Altman si Taylor, 1973).

proximitate

"proximity"

atractivitate "attractiveness"

sinceritate

"self disclosure"

Comportament nonverbal

    Intre oameni, la fel ca si la alte specii, peste 80% din comunicarea interpersonala este nonverbala. Percepem constant pe ceilalti pe baza unor factori neverbali, ca expresia faciala, postura corporala, privirea, imbracamintea, gesturile, si aspecte paralingvistice (tonul vorbirii mai degraba decat continutul ei). In conversatia directa, indivizii difera mult in expresivitatea lor ca transmitatori ai semnalelor neverbale si in sensibilitatea lor ca receptori ai indiciilor neverbale. Comportamentele neverbale (ca expresiile faciale) sunt surprinzator de asemanatoare (consistent) in diverse culturi, indicand componente universale, posibil genetice (Ekman, 1985).

Detectarea minciunii

Am putea sa aflam cand cineva minte prin comportamentul sau nonverbal ? Cercetarea acestui fapt porneste de la un consens general asupra faptului ca nici chiar specialistii foarte bine antrenati (ca profesionistii in utilizarea "detectorului de minciuni", politistii, judecatorii sau psihiatrii) nu pot folosi cu certitudine informatiile obtinute prin observarea comportamentelor nonverbale pentru a distinge, minciuna de adevar (De Paulo, Sonte si Lassiter, 1985; Krauth, 1980; Ekman si O¢Sullivan, 1991; Saxe, 1991). Nu exista nici o corelatie intre increderea noastra si corectitudinea noastra in detectarea minciunii (Ekman si O¢Sullivan, 1991). Cu alte cuvinte, nu putem niciodata sa fim siguri ca atunci cand simtim ca ceva este adevarat, realmente,   acest lucru chiar asa este.

Presiunea sociala

   Constienti sau nu, ne simtim deseori obligati sa ne comportam intr-un anumit fel datorat presiunii sociale.Cercetarile privind influenta sociala au urmat cu consecventa studiile clasice vizand conformarea, realizate de Solomon Asch (1956) si cele asupra supunerii (obediance) realizate de studentul sau Stanley Milgram (1965).

Conformarea de grup

    Psihosociologul gestaltist Solomon Asch si-a pus intrebarea ce s-ar intampla daca un student de la un colegiu s-ar gasi in dezacord cu parerea unanima a celorlalti colegi cu privire la un fapt oarecare. Oare studentul se va conforma majoritatii sau va persista in judecata personala ? Asch a studiat acest fapt in seria sa clasica de experimente de laborator.

    In conditii de control (experimental - n.r.),  studentii testati individual faceau 0% erori in judecata asupra a trei linii A, B, C intre care trebuiau sa recunoasca pe aceea egala in lungime cu o linie X. Dar cand alti studenti erau testati in grupuri de la 5 la 15 persoane (instruiti sa dea raspunsuri false), aproximativ 75% din subiectii naivi se conformau cel putin o data la greseala majoritatii. Rata aproximativa a conformarii conducea in 35% din cazuri la raspunsuri eronate.

    De ce se conformeaza subiectii ? Psihosociologii au distins doua tipuri  de conformitate foarte diferite. In conformarea informationala indivizii utilizeaza comportamentul celorlalti ca pe o sursa de informare corecta cu  scopul de a evita sa faca greseli, mai ales cand ei nu sunt siguri de propriile lor cunostinte. In conformarea normativa subiectii urmeaza norma grupului doar datorita presiunii de grup, datorita dorintei de a fi acceptati de grup si pentru a evita sa fie criticati.

    Subiectii simt mai multa presiune cand grupul este: a) unanim fara a oferi subiectului nici un aliat; b) format din cel putin trei persoane (desi mai mult de trei nu asigura cresterea conformarii); c) numarul erorilor era scazut cand increderea de sine a subiectului era redusa. Ca multi din experimentatorii care au utilizat metoda sa, Asch (1956) si-a exprimat surpriza de a vedea cat de des subiectii sai, adulti studenti foarte inteligenti isi rezolvau prin conformare disensiunea cu grupul.

    Grupurile foarte coezive sunt unite intr-un  mod pe  care  Janis   (1971, 1972) 

l-a numit gandire de grup. Morala inalta, o credinta puternica in invurnelabilitatea grupului, atitudinile similare impotriva celor care nu fac parte din grup si tendinta de a rationaliza actiunile grupului sunt manifestari tipice ale gandirii de grup. Membrii grupului practica frecvent autocenzura si atentia selectiva in receptarea informatiei pentru mentinerea unanimitatii grupului. Sa ne amintim scrierile  lui LeBon sau Freud cu privire la comportamentul grupurilor. Pentru subminarea gandirii de grup se recurge la procedeuri care incurajeaza initiativa si judecata critica. Admiterea persoanelor cu vederi contrare in grup va slabi gandirea de grup.

tipuri de conformare

"types of conformity"

gandirea de grup

"group-think"

slabirea gandirii de grup

"reducing groupthink"

    Uneori presiunea pentru conformare va produce efectul opus. Acest fapt a fost luat in consideratie in teoria reactantei, propusa de Jack Brehm. Ideea este ca, daca o persoana percepe ca limitata puterea sa de alegere, va reactiona pentru restabilirea libertatii pierdute sau amenintate. Cu alte cuvinte, exista o tendinta crescanda de a actiona impotriva restrictiilor impuse in scopul apararii libertatii proprii. Conditiile limitate sunt legitimate de modul de percepere a restrictiilor. Urmasii din Jonestown isi restransesera chiar optiunile lor de viata, acceptand indicatiile autoritatii, nedovedind nici o reactanta. Acest fapt este explicat de Milgram (vezi Obedience to Authority) ca supunerea fata de o autoritate perceputa ca legitima.

    Cand un membru al unui grup contrazice consensul de grup, grupul face eforturi variate sa-l determine sa se conformeze. Alti membri aduc argumente, isi sustin pozitiile si uzeaza de orice metode despre care cred ca ar putea sa-l oblige pe deviant sa-si schimbe parerea. Daca el chiar se schimba, este acceptat si tratat ca un membru obisnuit fara nici o prejudecata. Daca, totusi, el isi mentine pozitia devianta, dupa o vreme, grupul inceteaza  sa mai comunice cu el. Persoanele pe care care grupul nu poate sa le influenteze sunt ignorate.

    In general, toleranta la devianta descreste in functie de stres. De exemplu, membrii grupului tind sa respinga  mai ales opiniile deviante, care sunt importante pentru grup. Deci, este stabila o linie moarta, care aproape totdeauna conduce la o eventuala decizie (Kruglanski si Webster, 1991).

reactanta "reactance"

devianta

"deviancy"

    Grupurile cele mai coezive dovedesc cea mai mare conformare. Coeziunea este definita ca inclinatia membrilor grupului de a dori sa ramana in continuare ceea ce sunt, adica membrii ai grupului respectiv.

      In anumite circumstante, totusi, influenta poate sa se manifeste si in alt fel - o minoritate poate sa influenteze majoritatea (Moscovici, 1976). Dar acest fapt apare numai uneori. Conditiile in care o minoritate va influenta o majoritate sunt urmatoare: pozitia minoritatii : a) consecventa; b) perceputa de majoritate ca flexibila (opusa rigiditatii); c) trebuie sa corespunda intr-un fel "spiritului timpului" predominant (prevailing social-zeitgeist); d) minoritatea nu trebuie sa aiba un dublu status minoritar (de exemplu, sa fie negri si impotriva dicriminarii ocupationale, sa fie femei si  sa fie impotriva pornografiei; sa fie socialisti si impotriva apararii puternice a subventiilor (Mass si Clark, 1984).

Conformarea la falsele emotii  

    Experimentul clasic al lui Schachter si Singer (1962) a aratat in ce fel se leaga emotiile de realitatea sociala. Experimentatorii au dat subiectilor epinefrin - un drog care produce o exacerbare a emotiilor. Apoi subiectii au fost adusi in camere in care se aflau alte persoane (asociati ai experimentatorului) unele manifestandu-se euforic, altele furios. Subiectii emotionati, care nu fusesera informati in prealabil de efectul   drogului, s-au contaminat de starea celorlalti subiecti. Cei care au fost dusi in camera cu persoane euforice au devenit euforici, ceilalti au devenit furiosi in prezenta manifestarilor agentilor furiosi. Descoperirile lui Schachter fusesera anticipate de Freud, care, in interpretarea unui caz de nevroza obsesionala (1909), subliniase ca adeseori se intampla sa avem sentimente pe care nu ni le putem explica cu usurinta. In consecinta, noi facem "false legaturi" ceea ce in limbajul psihosociologilor ar fi "atribuirile gresite", deoarece cautam sa ne explicam sentimentele asa cum putem mai bine: Noi nu obisnuim sa avem afecte puternice in lipsa unui continut de idei "si astfel, daca acest continut lipseste, il inlocuim cu un substitut care intr-un anume fel este potrivit, la fel cum politia noastra cand nu poate sa prinda pe adevaratul criminal, aresteaza totusi unul in locul acestuia" (p. 176).

atribuiri pentru emotii

"attributions for emotions"

Supunerea fata de autoritate

    Studiile asupra   supunerii (obedience) fata de autoritate ale lui Stanley Milgram (1963) sunt clasice. Milgram le-a spus subiectilor sai ca participa la un experiment de invatare si trebuie sa administreze socuri electrice studentilor care vor da raspunsuri gresite. Subiectii puteau auzi, dar nu ii vedeau pe studenti. In realitate, studentul era un complice si toate instrumentele aparent autentice nu erau de fapt conectate. Subiectul era instruit de experimentator sa administreze socuri din ce in ce mai intense. Complicii simuleaza din ce in ce mai multa durere si, cum socul pare sa atinga nivele fatale, complicii nu mai raspund. Variabila dependenta era intensitatea socului electric pe care-l va administra un subiect naiv. Milgram consultase in prealabil patruzeci de psihiatri care prevazusera ca doar un procent din subiecti ar administra voltajul maxim. Rezultatul uimitor a fost ca 62% din subiecti au mers pe drumul spre nivelul "fatal" al socurilor electrice.

Studiile lui Milgram

"Milgram studies"

 Acest experiment demonstreaza diferenta intre sentimente si comportament. Multi dintre noi, inclusiv cei 40 de psihiatri, ar spune ca oamenii inclina sa fie mai mult sau mai putin umani si de aceea s-ar comporta in maniere omenesti. Aceasta inseamna ca atitutidinile noastre ar prezice comportamentele noastre. Si totusi nu acesta a fost totdeauna cazul aici. Este un alt exemplu de modul in care este multi - determinat comportamentul nostru si adesea cauza cea mai importanta tine la fel de mult de stimulii din mediu, ca si de sentimentele noastre. Ganditi-va la asta ca la ceva ce trebuie sa va fie foarte familiar daca la examen ati avea de explicat relatia intre atitudini si comportament.

  Alte experimente ale lui Milgram (1974) au variat situatia. De exemplu, cand laboratorul s-a mutat din prestigiosul campus de la  Universitatea  Yale  intr-un imobil  oarecare  din  Bridgeport, supunerea s-a diminuat de la 63% la 48%. De asemenea, apropierea experimentatorului are si ea un efect. Cand acesta este afara din camera, dand ordine prin telefon, mai putin de 25% din subiecti recurg la socuri. Interesant ca, in conditiile de legatura prin telefon, unii subiecti minteau si spuneau ca au aplicat socurile, dar de fapt nu le aplicasera. Unii psihosociologi au obiectat cu privire la cercetarea asupra supunerii, ca fiind lipsita de etica (abatere deontologica), acuzand ca s-a utilizat inselaciunea si s-a creat stres, fara sa se fi cerut consimtamantul subiectilor (Baumrind, 1964). Totusi unii critici recunosc valoarea imensa a acestei cercetari, poate cel mai convingator si mai citat studiu din psihologia sociala.

determinanti comportamen-tali

"behavioral determinants"

    Interpretarea lui Milgram este ca perceperea autoritatii legitime conduce la obedienta. Asa cum explica Freud in "Group Psychology", o persoana renunta la facultatile sale rationale si il investeste pe conducator cu puterea de orientare si control. Zimbardo (1965) a studiat un fenomen apropiat pe care l-a numit deindividualizare. Cand exista un anonimat personal si o difuziune a responsabilitatii, indivizii se comporta in moduri mai putin acceptabile social. Zimbardo a aratat ca subiectii care erau facuti sa se simta anonimi si impersonali administrau socuri semnificativ mai mari unei false victime decat subiectii identificati si individualizati. Mai departe, subiectii deindividualizati isi supuneau victimele la socuri si cand o meritau si cand nu o meritau.

    Intr-un studiu ulterior al lui Zimbardo (Haney, Banks si Zimbardo, 1973) s-a aplicat aceasta teorie situatiei prizonier/gardian. Douazeci si trei de barbati tineri, stabili din punct de vedere emotional, s-au angajat voluntar sa fie prizonieri sau gardieni. Cei 12 prizonieri sau au fost  "arestati" de politia locala  si dusi intr-o "inchisoare" din subsolul cladirii Universitatii Stanford. Ceilalti 11 gardieni lucrau in ture de opt ore. Dar prizonierii ramaneau in inchisoare pe tot parcursul experimentului. Gardienii, de altfel oamenii normali, au devenit curand aspri si chiar cruzi cu prizonierii. Actiunile lor erau atat de suprarealiste si reactiile prizonierilor erau asa de traumatice incat experimentul planificat initial sa dureze 14 zile s-a incheiat dupa sase zile. In acest moment final prizonierii erau bucurosi sa fie liberi, dar gardienii nu erau atat de bucurosi.

dezindividualizare

"deindividua-

tion"

prizonieri si gardieni

"prisoners and guards"

    Intr-o alta analiza clasica privind presiunea sociala, Freuch si Raven (1959) au propus cinci tipuri de putere si dupa o revenire peste 25 de ani (Podsakoff si Schriesheim, 1985) au descoperit ca cele cinci tipuri de modele erau inca folosite pe scara larga. Ca exemplu, considerati ca aveti un sef care va cere (cu succes) sa veniti intr-o sambata pentru a lucra in plus. a) Puterea coercitiva se manifesta cand veti accepta doar de frica sa nu fiti pedepsiti; b) Puterea recompensatorie se manifesta cand acceptati pentru ca veti fi rasplatiti; c) Puterea legitima (sau autoritatea) se manifesta cand resimtiti in interiorul vostru ca seful are autoritatea sa va ceara asta si sa fie ascultat; d) Puterea de expert este aceea care va face sa credeti ca seful stie mai bine decat voi, asa ca veti ceda in fata faptului ca el stie mai multe lucruri despre necesitatea de a lucra sambata; e) Puterea de referinta se manifesta, cand admirati  sau ati vrea sa fiti ca seful vostru, astfel ca veti accepta din respect personal pentru el. Orice influenta a unui conducator poate sa se bazeze pe una sau pe o combinatie a acestor cinci tipuri de putere, fiecare are suportul sau si este deosebita din punct de vedere conceptual de celelalte patru.

    Experimentatorii au observat, cum cateodata, complianta creste daca se incepe de la o solicitare minima si se ajunge la cereri sau solicitari din ce in ce mai mari (Freedman si Fraser, 1966). De exemplu, daca mai intai cereti unei persoane sa semneze o petitie impotriva conducerii automobilelor in stare de ebrietate, probabil, ca mai tarziu persoana va accepta  sa puna un semn  in fata peluzei atentionand conducatorii auto sa fie prudenti. Ideea se bazeaza pe trucul "piciorul in usa intredeschisa". Lasa-te usor acceptat de cineva si apoi persoana va fi mai deschisa la pretentiile tale mai mari .

    O explicatie a acestui fenomen al "piciorului in usa intredeschisa" este aceea ca autoperceptia oricui este inclinata spre acceptarea atitudinii sau comportamentului odata ce a acceptat o alta atitudine sau un alt comportament similar, dar mai putin puternic (DeJong 1976). Persoana ar dori sa ramana constanta in atitudinile sau comportamentele  sale initiale.

piciorul in usa

"foot-in-the-door"

Competitie si cooperare

     Experimentului clasic de la Robbers Cave (Groapa hotilor) realizat  de Sherif si colab. (1961) se refera la dezvoltarea si moderarea ostilitatii grupului prin competitie si cooperare. Baieti aflati intr-o tabara de vara langa Robbers Cave, Oklahoma, erau subiectii nestiutori pentru acest studiu. Baietii au fost cazati in doua cabane si au fost manipulati sa intre in competitie intre grupuri. Aceasta a condus la ostilitate intre grupuri si coerenta in interiorul grupurilor. Ulterior manipularea introducerii scopurilor supraordonate, cerand eforturi conjugate, a parut sa reduca rivalitatea si stereotipurile produse in prealabil. Cercetarile au indicat ca o buna comunicare este esentiala in dezvoltarea comportamentului de cooperare (Bornstein si colab.,  1989).

    Cooperarea oamenilor a fost investigata utilizandu-se jocurile cu "non-zero-sum", jocuri in care castigurile si pierderile insumate nu dau zero. In astfel de jocuri castigul uneia dintre parti nu inseamna neaparat pierderi de cealalta parte. Daca jucatorii coopereaza,  ei isi micsoreaza pierderile si majoreaza castigurile totale. Rezultatele arata ca si in cazul in care interesul general al jucatorilor este cooperarea, multi totusi intra in competitie.

     Cel mai cunoscut joc de acest fel este "Dilema prizonierului". Perechi de subiecti avand roluri in joc sunt suspecti de crima. Ei sunt interogati separat si li se dau doua alternative : sa marturiseasca sau sa nu marturiseasca. Jocul este astfel ca, daca amandoi subiectii nu recunosc fapta, vor fi doar vini minore indreptate impotriva lor. Daca unul marturiseste si celalalt tace, cel care a marturisit primeste un tratament bun, celalat fiind foarte aspru pedepsit. Daca ambii marturisesc primesc amandoi pedepse severe. Cea mai buna strategie este ca amandoi subiectii sa coopereze si sa nu marturiseasca. Rezultatele, totusi, arata ca subiectii tind sa marturiseasca; sperand sa-i infunde pe ceilalti. Dar daca ambii marturisesc ei pierd amandoi. Este interesant de speculat daca tendinta noastra spre competitie este cauza sau efectul sistemului capitalist .

competitia

"competition"

Agresivitatea

    Psihosociologii disting, de obicei, intre doua tipuri de agresiune. O agresiune instrumentala, comportamentul este un mijloc de a soma pe altii sa nu mai fie agresivi, cum ar fi tratarea nepoliticoasa a echipei conduse de catre un jucator de fotbal. Prin contrast, agresiunea ostila se caracterizeaza, prin eliberarea emotiilor negative, de exemplu o lupta furioasa cu pumnii intre atleti in timpul jocului. Retineti ca uciderea unui inamic de catre un subiect este considerata instrumentala (in masura in care implica indatorirea mai mult decat emotiile) sau ostila (daca este o eliberare a emotiilor) sau poate insemna ambele lucruri.

tipuri de agresivitate

"types of aggresion"

Agresivitatea innascuta

    Teoreticienii instinctelor (McDougall si Freud) si etologii (Lorenz) au considerat ca oamenii au o trebuinta sau un instinct innascut pentru lupta. Lorenz (1963) a observat ca unii pesti tropicali par sa aiba nevoi instinctive de agresivitate, iar cand obisnuitele tinte sunt inlocuite, ei ataca orice tinta disponibila.

instinctul agresivitatii

"instinctual aggresion"

Agresivitatea invatata

    Conform teoreticienilor invatarii sociale, agresivitatea este puternic influentata de invatare. Experimentele lui Bandura  si colab., reprezinta exemple clasice de raspunsuri agresive invatate, ca efect al observarii agresiunii produse asupra altora sau al vizionarii filmelor care prezinta actiuni agresive. Aceste experimente au evidentiat faptul ca subiectii (copiii) tind sa imite comportamentul agresiv al adultilor. Cu cat adultii sunt mai importanti, mai puternici, au mai mult succes si sunt mai placuti, cu atat mai mult sunt imitati de copii.

    Alt efect al observarii violentei, in special in mass-media, il constituie dezinhibarea sau reducerea restrictiilor obisnuite impuse tendintelor agresive ale indivizilor. Acest fapt este denumit "banalizarea agresivitatii" (Berkowitz, 1984). Intr-un experiment, de exemplu, barbati si femei care vazusera scene pornografice, aveau mai putine obiectii fata de pornografie si propuneau pedepse mai blande, comparativ cu subiectii expusi mai putin unor scene pornografice (Zillmann si Bryant, 1982).

agresivitatea invatata

"learned aggression"

Ipoteza frustrare-agresivitate

    O ipoteza majora privind ubicuitatea agresivitatii in societatea umana este: teoria frustrare-agresivitate (Dollard si colab., 1939). Aceasta ipoteza presupune ca frustrarea este legata totdeauna de agresivitate si ca actul agresiv este totdeauna precedat de frustrare. O modificare a acestei idei de catre un autor original (Miller, 1941) considera ca frustrarea conduce la un numar de raspunsuri si doar unul dintre acestea este o inclinare spre agresiune. Dar, conform ipotezei originale, daca frustrarea continua, reactiile neagresive se pierd si raspunsul agresiv va deveni dominant in cele din urma (Miller, 1941).

   Ipoteza frustrare-agresivitate s-a extins si modificat considerabil in psihologia contemporana (Berkowitz, 1989). Acum se prespune ca imbinarea dintre frustrare si un raspuns agresiv include interventia cunostintelor, atribuirilor, invatarii anterioare si a mijloacelor care caracterizeaza modul persoanei de a reactiona la factori potrivnici. Luandu-se in considerare  toate acestea, s-a descoperit ca exista probabilitatea ca oamenii care considera ca frustrarea pe care o traiesc este accidentala si neintentionata sa nu fie agresivi. Aceasta pentru ca sistemul lor de atribuiri este pus in joc sa controleze reactia agresiva care altfel ar fi aparut (Zillmann, 1978).

   Reformularea ipotezei frustrare-agresivitate presupune un model bistadial. Primul studiu stabileste ca orice eveniment ostil (nu numai frustrarea) produce un efect negativ. Aceste sentimente negative, neplacute conduc la o varietate de reactii expresiv-motorii. Raspunsurile, totusi, nu sunt neaparat agresive. Pot fi raspunsuri de fuga sau de evitare, spre exemplu. Dupa aceasta reactie initiala, cunostintele devin operative, ceea ce influenteaza reactiile emotionale si experientele ulterioare. Cognitiile activate la acest al doilea  nivel al proceselui nu sunt totdeauna constiente, nici nu trebuie neaparat sa implice atribuiri, invatarea anterioara, constrangeri situationale sau repertoriul caracterologic al persoanei. De acum, vechea teorie ca frustrarea duce la agresiune este considerata prea simplista pentru a fi utilizata  si valida.

ipoteza frustrare-agresivitate

"frustration-aggression hypothesis"

variabile intermediare "intervening variables"

Reducerea agresivitatii

   Catarzisul este constructul care prezice ca exprimarea agresiunii in moduri acceptabile social reduce tendintele agresive. Feschbach (1955) a studiat acest lucru, facand mai intai pe subiectii de experiment sa se infurie, apoi lasandu-i sa-si exprime ura prin fantezii (raspunzand la testul TAT), masurand apoi agresivitatea acestora prin analiza verbalizarii. Grupul de control care nu trecuse prin conditiile TAT-ului (Test de aperceptie tematic) au dovedit ulterior mai multa agresivitate decat grupul experimental.

   Intr-un alt grup, Feschbach (1961) a facut ca jumatate din grupul enervat sa priveasca la un film cu secvente de box, in timp ce cealalta jumatate a vazut un film neutru. Filmul neutru nu a avut efect de catarzis si acesti subiecti au dovedit mai tarziu mai multa agresivitate decat cei care vazusera meciul de box. Concluzia a fost ca atunci cand un individ este furios, exprimarea agresivitatii in alte feluri decat modurile fizice deschise reduce furia si face mai mica probabilitatea agresiunii fizice care ar putea apare ca urmare a ei .

   O serie de studii ale lui Berkowitz (1965) si ale altora au sugerat, totusi, ca in anumite circumstante, agresiunea deschisa creste dupa vizionarea unui film agresiv. Efecte similare au fost asociate cu urmarirea jocurilor video agresive (Schutte si colab., 1988). Bercowitz a explicat  ca un comportament agresiv este, probabil, consecinta masurii in care filmul justifica actiunea agresiva (daca tipul merita sa fie batut), a masurii in care situatia descrisa seamana cu viata subiectului, sau cu masura in care mai exista alte elemente care provoaca agresivitatea in mediu (arme asezate pe mese etc.). In plus, exista o relatie intre jocul agresiv si agresiunea reala existenta intre adulti (Gergen, 1991).

catarzisul "catharsis"

Afilierea

  Ipoteza conform careia afilierea reduce frica a fost studiata de Schachter (1959). El le-a spus subiectilor ca vor participa la un experiment in care li se vor aplica socuri electrice. Pentru jumatate dintre, subiecti socul era descris ca foarte dureros (frica mare); pentru ceilalti,  socul era descris ca o mica furnicatura sau o tiuitura (frica mica). Apoi li s-a spus subiectilor ca mai sunt 10 minute pana la inceputul experimentului. Li se lasa astfel posibilitatea sa aleaga daca sa astepte singuri sau impreuna cu alti subiecti. Asa cum era de prevazut, 62,5% din subiectii foarte infricosati au ales sa astepte impreuna cu altii, in timp ce doar 33% dintre subiectii putin infricosati au ales aceasta alternativa.

    Cand frica este mare  unii oameni au nevoi mai mari de afiliere decat altii. Schachter a descoperit ca ordinea nasteriii reprezinta o variabila importanta (legata de acest fapt). Primii nascuti si copiii singuri la parinti dovedesc o mai mare tendinta spre afiliere. Tendinta de afiliere slabeste, progresiv spre cei nascuti ultimii.

    Zimbardo si Formica (1963) au dezvoltat modelul lui Schachter. Ei au dat posibilitatea subiectilor foarte infricosati sa astepte impreuna cu altii, care la fel ca si ei urmau sa ia parte la experiment si apoi cu altii care tocmai isi incheiasera participarea la respectivul  studiu. Subiectii si-au exprimat preferinta de a astepta impreuna cu ceilalti subiecti care urmau sa ia parte la studiu. Cu cat sunt mai asemanatori cu ceilalti,  cu atat este mai puternica tendinta de afiliere. Concluzia a fost ca cei nefericiti nu doresc compania, asa cum se spune in general; ei doresc doar compania celor la fel de nefericiti.

    In unele situatii de sporire a fricii, totusi, in care probleme de supravietuire, ca intr-o interventie chirurgicala pe cord, indivizii vor prefera asociererea cu persoane care au trecut cu bine experienta  si sunt, deci, mai bine informate (Kulik si Mahler, 1989). Aici contactul cu persoane care au supravietuit pericolului este reconfortanta.

    O teorie aplicata pentru a explica astfel de date privind afilierea este teoria comparatiei descendente (Wills, 1981). Teoria comparatiei descendente (downward comparison theory) prezice ca atunci cand securitatea, stima de sine sau bunastarea subiectiva a persoanelor este amenintata, ele tind sa-si reduca aceste sentimente incomode comparandu-se cu alte persoane mai nenorocoase. A alege afilierea cu persoane care urmeaza sa suporte socuri aminteste de comparatia cu alti nefericiti. Wills afirma ca orice comparatie descendenta  tinde spre cele mai scazute statusuri, altele pot sa ia forma "tapului ispasitor", sau a agresiunii fatise si este caracteristica persoanelor cu stima de sine redusa mai mult decat acelora care dovedesc o inalta stima de sine.

provocarea

fricii si afilierea

"fear arousal and affiliation"

Comportamentul prosocial

    In 1964, o femeie,"Kitty" Genovese,  a fost ucisa brutal la New York intr-un episod care a durat 30 minute, in timp ce 38 din vecinii sai au auzit strigatele sale, dar n-au facut nimic s-o ajute. Acest incident bizar a dus la intensificarea cercetarii psihosociale cu privire la comportamentul de ajutorare, care a inceput sa fie cunoscut mai mult sub denumirea de "comportament prosocial", adica acel comportament de care beneficiaza altii.

    Primul studiu clasic facut de Latane si Darley (1970) a evidentiat ca prezenta spectatorilor reduce ajutorul dat oricarei persoane. Ei au explicat lipsa de actiune in cazul martorilor la omorarea lui "Kitty" Genovese prin ceea ce au numit difuziunea responsabilitatii resimtita de fiecare din ei. Presiunea necesara pentru interventie nu era focalizata asupra nici unuia dintre observatori. Acesti psihosociologi au observat ca modul de raspuns al subiectilor la nenorocirea unei vitime descreste iar timpul de interventie creste concomitent cu numarul spectatorilor (celor prezenti). Acest efect este explicat prin trei procese psihososociale cu caracter general (Latane si Darley, 1970).

apatia spectatorului

"bystander apaty"

1.   Unul este implicat in termenul uzual folosit pentru acest efect si anume "difuziunea responsabilitatii". Un individ poate sa nu se simta responsabil in legatura cu ajutorul (cerut de o alta persoana)  si acest sentiment se intensifica cu cat numarul celor prezenti creste. Individul se gandeste ca ceilalti, deasemenea prezenti, vor avea grija lucrurilor care se intampla, ca altcineva va ajuta cu siguranta.

difuziunea responsabilitatii

"diffused responsibility"

2.   Un al doilea proces explicativ este numit influenta sociala. Un spectator va cauta spre ceilalti pentru sugestii in legatura cu propriul comportament atunci cand situatia este ambigua. Daca ceilalti nu ajuta, gandeste cineva, probabil ca situatia nu este o urgenta, iar ajutorul imediat nu este neaparat necesar.

influenta sociala

"social influence"

3.   Al treilea proces explicativ este evaluarea pe care fiecare om o face in termenii costului potential al propriului sau raspuns la cererea de ajutor. Daca actul cuiva de a da ajutor este considerat necorespunzator, el va fi necajit si rusinat. Alta data, daca se va afla in preajma victimei, aceasta persoana se va simti responsabila pentru disconfortul lui psihic ce ar putea sa apara dupa petrecerea faptelor. Acest efect intarziat, de a crede ca altii il vor face pe cel care a ajutat responsabil de a fi cauzat ghinionul, a fost numit "confuzia responsabilitatii" (Cacioppo, Petty, Lasch, 1986).

costurile potentiale

"potential costs"

    Cand o victima este clar in suferinta si problema sa nu este ambigua, probabilitatea comportamentului prosocial creste. Piliavin, Rodin si Piliavin (1969) au demonstrat ca un "complice" al cercetatorilor, simuland boala     intr-un metrou din New York, a fost ajutat aproape in orice incercare. Chiar si atunci cand "complicele" dadea impresia ca ar fi in stare de ebrietate el a primit ajutor in jumatate din situatiile experimentale.

    In situatii altruiste complexe si prelungite (voluntari lucrand cu persoane fara locuinte sau bolnavi de SIDA), motivatia si eficienta au un impact sigur asupra comportamentului de ajutorare (Clary si Orenstein, 1991). Motivatia altruista pare sa sustina comportamentul de acordare a ajutorului in conditiile cresterii costurilor si competenta celui care ofera ajutor ii intareste activitatea.

    Fenomenul descresterii raspunsului individual in prezenta unui mare numar de oameni a fost aplicat la situatiile de munca. Latane si colab. (1979) au numit aceasta "incetinire sociala", productivitatea individuala scazand pe masura cresterii dimensiunilor grupului de muncax) .

    Originea exacta a fenomenului de incetinire sociala este neclar. El poate sa apara din neincrederea individului in efortul celorlalti sau dintr-o credinta ca evaluarea efortului grupului micsoreaza valoarea contributiei personale a fiecarui individ. Indiferent de etiologie, Latane si colegii sai au identificat incetinirea sociala cu un fel de boala sociala, deoarece ea are consecinte negative pentru institutiile sociale. Interesant, incercarile de marire a coeziunii de grup in situatiile de munca prin intermediul scopurilor grupului si fortele legate de sarcina grupului pot avea consecintele paradoxale ale scaderii performantei generale chiar si atunci cand creste satisfactia lucratorilor.

incetinire sociala

"social loafing"

    Latane crede ca efectul cresterii numarului de persoane asupra comportamentului cuiva  este o functie de putere psihosociala, similara cu functia puterii psihofizice descrisa de Stevens (vezi Psychophysics). Astfel, primul observator social are mai mult impact decat cel de al doilea, acest al doilea are mai mult impact fata de al treilea etc.

functia puterii

"power function"

     Latane (1981) a aratat ca astfel de functii de putere sunt conforme cu date rezultate din unele observatii din viata cotidiana. De exemplu, o persoana va da un bacsis mai mare la un restaurant considerat ca procent din nota de plata decat doua persoane, care vor da in aceeasi perspectiva mai mult ca trei persoane, rata descresterii procentului bacsisului urmand o curba exponentiala. Latane a sugerat ca ospatarii ar putea, in consecinta, sa-si mareasca venitul daca prezinta liste de plata separate. Alternativ, va veti micsora cheltuielile luand masa impreuna cu un mare numar de persoane. Asa puteti sa economisiti cativa bani iesind pentru pranz cu cativa colegi si cerand plata la un loc.

    Mai multe concluzii cu privire la comportamentul nostru social, si pentru mai multa siguranta cu privire la prezenta sau absenta fenomenului incetinirii sociale trebuie avute in vedere si alte variabile. De exemplu, cand sarcinile sunt simple, plictisitoare sau cer acelasi efort tuturor, va apare fenomenul incetinirii sociale. Totusi, cand sarcinile sunt de dificultati si complexitati variate si cand fiecare persoana aduce o contributie unica, fenomenul incetinirii sociale este eliminat, chiar daca efortul individual poate sau nu poate fi identificat (Harkins si Petty, 1982). Indivizii lucreaza adeseori mai din greu daca spera ca unii din colegii lor vor avea performante mai scazute intr-o sarcina semnificativa (Williams si Karau, 1991).

    Un alt factor despre care s-a stabilit ca va creste mai degraba decat va descreste eforturile personale este acela al implicarii personale. Cand ne gandim ca este probabil ca vom fi personal afectati de rezultatele sarcinii, nu o vom dispretui, indiferent daca eforturile noastre vor fi sau nu identificabile (Brickner, Ostrom, 1986).

  A fost observata o diferenta legata de sex in ce priveste comportamentul prosocial (Eagly si Cronley, 1986). De exemplu, in medie barbatii ajuta mai mult decat femeile si femeile primesc mai mult ajutor decat barbatii. Acestea fiind faptelele, ele merita unele exeplicatii. Modul in care s-au realizat experimentele a favorizat obtinerea unor rezultate partinitoare fata de sexul masculin. Cea mai mare parte a cercetarilor consta in folosirea pentru scurt termen a intalnirilor intre persoane straine care cer comportamente active de tip eroic. In aceste imprejurari rolurile sociale specific masculine sunt intensificate (Bem, 1974; Broverman si colab., 1972). Acele roluri sociale in care comportamentele de acordare a ajutorului specific feminine sunt mari , izbitoare, de exemplu ingrijirea si responsabilitatea in crearea unor relatii (Gilligan, 1982) nu au fost testate in experimente tipice de intrajutorare. Astfel ca afirmarea superioritatii eroismului masculin fata de cel feminin este, in realitate, un artefact al caracterului partinitor specific cercetarilor (artifact of sex-biased research).

diferente de sex

"sex differences"

     In ciuda orientarii situationaliste a primei perioade de cercetare asupra comportamentului prosocial, cercetatorii aduc mereu dovezi  cu privire la ubiciuitatea tendintei oamenilor de a ajuta pe altii. Batson (1990) accentueaza faptul ca exista la oamenii, ca si la alte specii, o capacitate naturala si innascuta de a ajuta (ingriji), ca este normala empatia pentru altul, lipsita de motive egoiste si egocentrice.

Teorii despre comportamentul social

   In masura in care cercetarea de psihologie sociala este adesea condusa teoretic, vom prezenta in rezumat in cele ce urmeaza cateva din teoriile  cele mai bine testate.

Teoria campului

   Kurt Lewin are  un aport insemnat in psihologia sociala. Conceptia sa privind teoria campului  (field theory) consta in notiunea de coeziune (a fortelor care leaga partile unui grup laolalta si prin care acest grup rezista dezintegrarii). Coeziunea depinde de valenta pozitiva sau de atractia dintre membrii grupului. Ecuatia lui Lewin este C = f (P x M), ceea ce inseamna ca orice comportament (c) este o functie a interactiunii intre persoana (P) si mediu (M).

    Lewin porneste de la spatiul de viata individual (suma tuturor evenimentelor posibile care influenteaza persoana). Trebuintele unei persoane dau nastere unei tensiuni care este redusa prin actiune care o apropie sau o indeparteaza de un obiect in spatiul de viata. Obiectele care satisfac nevoi au valenta pozitiva; in timp ce obiectele care il ameninta pe individ au valenta negativa.

forte in camp

"forces in the field"

    Orice persoana se indreapta spre obiectele pozitive si se indeparteaza de obiectele negative. Totusi, conflictele apar cand exista obiecte care intra in competitie in cadrul spatiului de viata. Analiza pe care Lewin a facut-o acestor situatii conflictuale este clasica. Conflictul atractie-atractie exista intre doua obiecte pozitive generand scopuri  cu atractivitate aproximativ egala. De exemplu, o persoana primeste doua oferte de munca la fel de atragatoare. Initial, raspunsul este ambivalent, dar pe masura ce persoana se indreapta mai ales spre unul din scopuri, acesta devine mai atractiv si in cele din urma insusirea sa continua. Conflictele evitare-evitare exista cand o persoana are de ales intre doua alternative negative (intre doua rele). Solutia este alegerea raului mai mic sau parasirea campului care le contine pe amandoua (fuga).

    Conflictele atractie-evitare sunt foarte distrugatoare in masura in care persoana este atrasa si respinsa in acelasi timp intr-o situatie. Acest conflict este echilibrat atata timp cat fortele pozitive si negative sunt egale.

    Neal Miller (1944) a adoptat modelul de baza al lui Lewin pentru a investiga conflictul atractie-respingere. Miller a antrenat soareci sa fuga pe un anumit traseu spre  o cutie cu mancare si apoi i-a curentat printr-un soc care le producea convulsii atunci cand mancau. La urmatoarea incercare animalele au alergat spre scop mult mai incet si s-au oprit putin inainte de a-l atinge. Locul  in care soarecii se opreau cand a atins punctul de echilibru intre tendintele de atractie si evitare numit "panta" (vezi Miller si Dolland-Invatarea).

conflicte de atractie si evitare

"approach and avoidance conflicts"

    O importanta aplicatie experimentala a teoriei campului este efectul Zeigarnik: intreruperea unui subiect in mijlocul unei sarcini are efectul de a-l pune pe acesta intr-o stare de  tensiune si dezechilibru. Pentru a reduce tensiunea, subiectul ar vrea sa-si indeplineasca sarcina. Zeigarnik (1938) dadea subiectilor sai simple probleme de tip puzzle (jocuri de asamblare). Erau lasati sa faca jumatate din problema si erau intrerupti si retinuti de la terminarea celeilalte jumatati. Mai tarziu subiectilor li se cerea sa-si reaminteasca toate sarcinile. Aproximativ 50% din sarcini au putut fi numite. Totusi 68% din sarcinile neterminate erau numite, comparativ cu 43% dintre cele terminate. Efectul Zeigarnik s-a constatat ca variaza in functie de masura implicarii persoanei in rezolvarea sarcinii.

 Dumneavoastra experimentati ceva asemanator la examen. Va veti reaminti intrebarile la care nu ati putut raspunde si le veti uita pe cele la care ati raspuns. Dar cei care vor iesi de la examen vor spune ca era vorba doar de probleme sociale, sau doar de probleme de etica, sau doar de statistica sau orice altceva. Aceasta se datoreaza mai mult faptului ca acesta a fost genul de intrebari dificile pentru subiect si nu se datoreaza unor subiecte realmente de acelasi fel.

    Un alt studiu bazat pe teoria campului a fost cel privind stilurile de conducere, apartinand psihosociologilor Lewin Lippit si White (1939). Acest studiu a testat efectele diferitelor moduri de conducere a grupurilor (autoritar, democratic, laissez-faire) asupra productivitatii si comportamentelor in grupuri mici de baieti. In general, grupurile democratice s-au dovedit mai productive, mai putin dependente de coordonator, mai prietenoase si mai putin divizate in interior . Grupurile conduse autoritar tind sa fie mai agresive sau mai apatice decat grupurile democratice.

efectul Zeigarnik

"Zeigarnik effect"

Lewin este, de asemenea, cunoscut pentru adoptarea unei cercetari tehnice numita cercetare-actiune (action research). In aceasta paradigma investigatorul, prin actiunea sa, schimba natura obiectului observat, aceasta cerand continuarea cercetarilor pentru aprofundarea subiectului studiului, a dialecticii continue implicata in interactiunea observat/observator. Nevitt Sandford (1982) a descris aceasta astfel: "Daca vrei sa cunosti, trebuie sa participi in practica la schimbarea realitatii. Daca vrei sa stii gustul unei pere, trebuie sa schimbi para mancand-o tu insuti" (p. 897). Aplicatia pe care Sandford a facut-o cercetarii actiune  este interviul. Experienta sa de treizeci de ani , incluzand lucrari despre "Personalitatea autoritariana"l-a condus la o metodologie interactiva, care studiaza persoana in ansamblu si care intentioneaza sa induca schimbari.

Teoria rolului

    Teoria rolului s-a conturat de catre sociologii George Herbert Mead (1913) si Charles Horton Cooley (1909). Statusul este definit ca pozitia cuiva in societate. Societatea atribuie fiecaruia dintre noi cateva statusuri (sotie, mama, student, angajat, protestant, liberal, etc.) si fiecare status este insotit de rolul sau, care consta in setul de comportamente asteptate de la acel status specific. In conformitate cu teoria rolului se intampla doua lucruri: a) tindem sa ne comportam conform statusului nostru la momentul dat. Aceeasi persoana se va comporta foarte diferit in statusul de tata (cu copii sai)  si de functionar (cu colegii sai). b) In timp, rolurile noastre externe devin puternic internalizate, chiar daca acest proces este neconstientizat. In general, apoi, personalitatea noastra intima este in mod subtil, dar puternic, formata de asteptarile sociale cu privire la comportamentul nostru. Ganditi-va la cativa fosti presedinti "imperiali" pe care i-am vazut.

    Aceasta tendinta de a internaliza rolurile sociale este cunoscuta sub mai multe denumiri similare: "efectul Pygmalion" (Rosenthal), "profetia auto-creatoare", "etichetarea", "teoria scenariului", si chiar "neglijentei" (fata de propria persoana). Mai totdeauna, aceasta teorie a fost folosita in explicarea diferentelor privitoare la personalitate si comportament intre diferite grupuri sau rase (Ross si Jakcson, 1991), prizonieri  (Haney, Banko si Zimbardo, 1973) si ex-infractori, persoane handicapate fizic si barbati/femei.

    Multiplele  roluri ale unei persoane, sa zicem sa fii parinte si functionar pot fi benefice (ipoteza intensificarii) sau suparatoare (rolul supraincarcat, criza, sau ipoteza suprapunerii). Consensul cercetarii curente indica faptul ca implicarea in roluri multiple conduce la un efect pozitiv in general, atat din punct de vedere fizic, cat si pe planul sanatatii mintale. Aceasta se datoreste faptului ca, in medie, exista o relatie pozitiva intre mai multe roluri specifice unui individ si indicii bunastarii psihologice (Thoits, 1983). Aceasta sugereaza ca o persoana este cu atat mai satisfacuta cu cat indeplineste mai multe roluri. Aceasta cercetare se bazeaza pe media raspunsurilor unui esantion de persoane, asa ca ea nu ne spune ce simte fiecare persoana in legatura cu multiplele sale roluri. Cercetarile privind efectul rolurilor femeii: de sotie, de mama si de muncitoare platita au relevat ca exista un efect psihologic pozitiv in cazul  alt unui loc de munca bine platit (Barnet si Baruch 1985; Repeti si colab., 1989).

    Faptul de a fi bine platit se asocieaza cu o mai inalta stima de sine, un sentiment al eficacitatii, si mai putin stres. Aceasta  n-ar trebui sa ne surprinda. Lipsa locului de munca este un factor de risc pentru depresie si pentru alte simptome psihiatrice, atat pentru femei, cat si pentru barbati (Long si Porter, 1984).

efectul rolurilor multiple

"effect of multiple roles"

    

  Efectul casatoriei pentru femei variaza in ce priveste bunastarea psihica. Credinta clasica ca femeile maritate sunt mai fericite decat femeile nemaritate (divortate, nemaritate niciodata, vaduve) este un lucru destul de subred (Haring-Hidore si altii, 1985). Aceasta pentru ca se refera la un rezultat privind media si nu se refera la calitatea casatoriei. Unele femei maritate pot fi si altfel: sunt mai necajite datorita faptului ca au casatorii mizerabile (Baruch si Bernett, 1986). Asa ca doar a fi casatorit nu prezice fericirea, nici nu scuteste o femeie (sau un barbat) de stres.

casatorie

"marriage"

    Un rezultat similar priveste si calitatea de mama. A fi  mama, in sine, nu prezice cresterea fericirii sau a satisfactiei (Barnett si Baruch, 1985). Aceasta, probabil, datorita faptului ca cercetatorii au analizat la un loc situatia mamelor fericite cu cea a mamelor nefericite. Asa ca grupurile si-au anulat reciproc efectele si au generat un rezultat nesemnificativ. Ne putem gandi la ceva ce rezulta de aici: femeile cu probleme in rolul lor de mame nu gasesc compensanti in alte roluri ale lor (Spreitzer, Snyder, Larson, 1979).

maternitate

"mother-hood"

Teoria rolului si diferentele datorate apartenentei la gen

   Unele teorii actuale despre dezvoltarea psihologica a femeii si barbatului sustin ca modelele de dezvoltare sunt diferentiate timpuriu, femeile dezvoltandu-si identitatea prin fapte de ingrijire si alte roluri care presupun sa dai ceva, in timp ce barbatii din cultura noastra isi dezvolta identitatea prin separare si competitie. Femeile au un mod de abordare de tip relational al vietii, in timp ce barbatii un tip de abordare instrumental (Robins si Sesan, 1991).

    Datorita acestor doua moduri diferite de a fi si din restrictiile ce decurg din acestea pot aparea dificultati, cel putin in perspectiva acestei teorii. Femeile isi sacrifica adeseori dezvoltarea identitatilor lor pentru a-si asuma roluri acceptate social ca roluri de ingrijire si dependenta. Ele renunta la autonomie si la un sentiment de sine independent. Cand propria ingrijire este sacrificata pentru ingrijirea altuia persoana poate dezvolta sentimente confuze, sentimente de deprivare, depresiv sau chiar ura uneori (Hotelling si Forrest, 1986; A. G. Kaplan , 1986). Femeile isi sacrifica, deci, identitatea lor pentru a-si asuma atitudinea de ingrijire pasiva, sau isi sacrifica integritatea datorita perceperii lor ca avand o putere foarte scazuta (fenomenul Anita Hill) si isi inhiba exprimarea propriilor sentimente de insatisfactie si ura.

dezvoltarea rolului de sex

"sex role development"

relational versus instrumental

"relational versus instrumental"

    Cand o femeie este nemultumita cu situatia si rolul sau, ea ar trebui conform acestor explicatii sa incerce sa le ascunda, in loc sa le exprime. Ea devine deprimata, mananca prea mult, sau face boli somatice. In unele situatii, in cautarea sa de a reface balanta, ea se prezinta la doctori cu diverse solicitari, o situatie cunoscuta sub numele de Sindromul Münchausen, cerand de fapt sa fie ajutata. Si alte femei isi folosesc copii ca fiind cei mai apropiati pentru a se plange inducandu-le suferinte fizice  sau simptome si apoi ducandu-i la doctor intr-un fel de sidrom Münchausen prin proximitate (Meadow, 1977).

sindromul Münchausen

"Münchausen syndrome"

Consistenta cognitiva

   Cea mai populara teorie a echilibrului este teoria disonantei cognitive elaborata de Leon Festinger (1957). Ideea de baza este: daca o persoana ajunge la o credinta sau actiune care nu este conforma cu alte elemente de cunoastere proprii sau actiuni pe care le-a mai intreprins, ea va incerca sa rezolve disonanta schimbandu-si elementele cognitive. Starile de disonanta creeaza tensiuni si anxietate si motiveaza o persoana sa faca ceva care sa reduca tensiunea. Masurarea disonantei nu se poate face direct; este inferata din incercarile de reducere ei. Exista doua feluri de reducere a disonantei: a reduce importanta elementului disonant ("Nici nu-mi pasa") sau schimbarea echilibrului, cautand noi cunostinte mai consistente ("Daca ma gandesc, munca mea este plictisitoare, imi place doar ca ma scoate din casa"). Disonanta cognitiva a generat multe cercetari.

disonanta cognitiva

"cognitive dissonance"

    Experimentul clasic privind disonanta a fost facut de Festinger si Carlsmith (1959). Subiectii erau pusi sa faca o munca cu caracter motoriu, repetitiva si monotona. Dupa o ora de munca plictisitoare, subiectului i se cerea sa explice sarcina unui alt subiect si era platit fie cu un dolar, fi cu 20 dolari pentru acest lucru. Mai tarziu subiectii completau un chestionar care includea o intrebare referitoare la cat de interesanta gaseau ei respectiva sarcina. In sprijinul predictiei teoretice subiectii platiti cu un dolar au explicat ca le-a placut mai mult sarcina experimentala. Teoria sustine ca subiectii care au primit un dolar au simtit disonanta pentru ca actiunile lor erau inconsistente cu ceea ce  credeau si ei nu aveau nici o justificare reala sa spuna urmatorilor subiecti cat de atragatoare era sarcina. Ei si-au rezolvat disonanta schimbandu-si opinia. Subiectii platiti cu 20 de dolari n-au simtit nici o disonanta pentru ca ei puteau atribui actiunea lor banii lor pe care-i primeau ca s-o faca. Cei 20 de dolari erau o justificare suficienta ca sa poata minti cu privire la experiment. Studiul a fost repetat de Brehm si Cohen (1962) pe studenti de la colegiu. Studentii scriau eseuri privind convingerile lor fundamentale. Ei erau platiti ori cu 0,5 dolari, 1 dolar, 5 dolari sau 10 dolari . Asa cum prevazusera experimentatorii, studentii platiti mai putin isi schimbau mai repede credintele cand erau intrebati ulterior despre acestea.

    Disonanta pare sa apara mai ales cand subiectii participa voluntar si cand stiu  dinainte ca exista putina schimbare sau justificare pentru ceea ce fac. Consumul actual de efort nu cere cu necesitate  schimbarea atitudinii. In unele cazuri, asteptarea cea mai importanta a participarii voluntare ar putea fi suficienta pentru a induce efectul (Axsom, 1989).

    Teoria disonantei sustine ca oamenii cauta elemente consistente. O persoana, facand o alegere intre mai multe automobile, va fi inclinata sa ignore informatiile privind modelele nealese si se va expune mai ales informatiilor despre automobilul ales. Teoria prezice, de asemenea, ca trasaturile negative ale alternativelor nealese pot fi exagerate.

    Teoria propusa de Bem (1967), ca alternativa la teoria disonantei, este numita autoperceptia. Bem sustine ca atitudinile sunt cauzate de comportamente. Cu alte cuvinte, noi ne autoobservam facand ceva si din aceasta inferam atitudinea noastra. Aceasta este similara cu teoria James-Lange a emotiilor si este sustinuta de studiile facute de Schachter si Singer.

efectul disonantei

"effect of dissonance"

Atribuirea

    Atribuirea reprezinta  o abordare avand ca scop intelegerea modului in care oamenii percep si gandesc despre cauzele a ceea ce li se intampla lor si altora. Ea se refera la regulile pe care le folosesc de obicei indivizii in incercarea lor de a descoperi cauzele comportamentelor pe care ei le observa. De exemplu, una dintre tendintele noastre este aceea de a atribui cauza celor ce se intampla trasaturilor sau caracteristicilor persoanelor mai mult decat determinantilor ce rezulta din situatii. Acest mod de percepere al persoanelor este atat de puternic incat noi ii vedem pe ceilalti prin prisma credintei noastre ca ei sunt motivati de o caracteristica personala, caracteristica pe care suntem gata sa o admiram sau sa o denigram. Aceasta inclinatie de a ignora determinarile externe (legate de situatii) se numeste "eroare fundamentala a atribuirii" (Ross, 1977).

paradigma atriburii

"attribution paradigm"

Atribuirea cauzala

    O arie importanta de studiu este aceea a modului in care oamenii atribuie cauze evenimentelor. O persoana este perceputa ca actionand fie datorita unei motivatii interne, fie datorita unor forte externe. De exemplu, daca cineva vede un muncitor alaturi de care se afla supraveghetorul sau, el este inclinat sa considere ca muncitorul este motivat exterior. Ei atribuie productivitatea muncitorului faptului ca el este supravegheat. Supraveghetorul incepe sa creada ca muncitorul va produce numai daca va fi verificat permanent si chiar muncitorul insusi va tinde sa atribuie o motivatie externa propriului comportament in masura in care supraveghetorul va fi mereu in preajma sa.

    Un studiu clasic apartinand lui Thibaut si lui Riecken (1955) arata aceasta distinctie. Un subiect este rugat sa convinga alti noi subiecti (in fapt complici) sa doneze sange. Unul dintre complici a fost prezentat ca o persoana cu un status inalt (Doctor in Filosofie); celalalt a fost prezentat ca o persoana cu un status inferior, o persoana cu studii neterminate. Amandoii complicii au acceptat sa doneze sange. Mai tarziu, adevaratul subiect de experiment a fost intrebat cu privire la faptul care, dupa parerea lui, i-a influentat pe acesti oameni sa doneze sange. In aproape toate cazurile subiectii au apreciat ca persoanele cu status social inalt ar fi donat oricum (ca ar fi fost motivati intrinsec), in timp ce persoanele cu status jos au cedat presiunii (ca ar fi fost motivati extrinsec). O alta constatare a fost aceea ca subiectii apreciau mai mult persoanele cu status inalt.

cauzalitatea

"causation"

    Uneori o persoana poate sa inceapa ceva cu o mare motivatie intrinseca si sa sfarseasca pierzand-o, datorita motivatiilor care i se impun din exterior. Intr-un articol faimos de Lepper si Greene (1975) intitulat "Schimbarea jocului in munca" ("Turning Play Into Work"), autorii au aratat cum copiii primind unele recompense ca sa se angajeze intr-o activitate, dovedeau initial o motivatie intrinseca care descrestea deindata ce nu se mai acordau recompense. Rezultate similare au fost obtinute referitor la supravegherea de catre superiori. Subordonatii obisnuiti cu supravegherea isi reduceau activitatea o data ce scapau de control. Acelasi lucru s-a intamplat cand adultii, si copii erau rasplatiti pentru acte creatoare. Spontaneitatea lor creatoare scadea de indata (ce nu mai exista recompensa) (Amabile, Hemessey si Grossman, 1986).

    Acest fapt este explicat de teoria autoperceptiei a lui Bem  (Bem, 1972), care postuleaza ca muncitorii ajung sa creada ca ei au nevoie de supraveghere daca asta li se asigura mereu. Ajung sa se vada ca motivati extern. Atat timp cat inclinam sa folosim drept cauza variabila cea mai izbitoare (Kelley, 1973), facem atribuirea acestui motivator extern. Faptul ca trebuie sa studiati acest material in scopul de a lua examenul va conduce, probabil, la mai putina motivatie intrinseca in studierea sa. De asemenea, Asociatia Psihologilor Americani (APA) care va impinge pentru continuarea educatiei prin programe formale va avea, probabil, efectul suparator de descrestere a interesului intrinsec individual de a merge la seminarii si prelegeri post doctorate.

reducerea motivatiei intrinseci

"reduced intrinsic motivation"

    Jones si Nisbett (1971) considera atribuirea o functie  de pozitia persoanei ca actor sau observator. Actorii tind sa atribuie esecurile lor circumstantelor exterioare, in timp ce observatorii inclina sa explice aceleasi actiuni accentuand caracteristicile personalitatii. De exemplu, daca un psiholog nu trece examenul, el va atribui, probabil, acest fapt unor probleme aparute in procesul examinarii, cum ar fi: examenul nu a testat, in realitate, ceea ce au facut ei (si de fapt examenele nu testeaza intr-adevar ceea ce fac psihologii). Pe de alta parte, o alta persoana, observand persoana care a esuat, va inclina sa atribuie esecul lipsei de efort a psihologului in studiul necesar pentru trecerea testului. Sau ca in alt exemplu, puteti intalni pe cineva care este singur si se plange ca este astfel pentru ca prietena sa nu vrea sa vorbeasca cu el (atribuire exterioara). Intre timp va ganditi ca aceasta se datoreste faptului ca persoana este retrasa si nu face eforturile necesare  sa-si atraga prietenii (atribuire interna).

    Chestiunea este ca exista diferite atribuiri facute pentru succes si esec depinzand de situatia de actor sau observator a persoanei care face atribuirea. Tindem sa atribuim propriile succese unor cauze interne (am trecut pentru ca sunt foarte inteligent, am studiat din greu si ma simt, in general, un tip grozav) in timp ce tindem sa atribuim esecurile noastre cauzelor externe (n-am reusit deoarece testul nu acoperea nimic din ce am invatat din curs) . Ultima afirmatie, de obicei, se aude la acele persoane care intr-un fel nu sunt capabile sa asimileze informatiile prezentate si le utilizeaza in contexte diferite. Lor le lipseste, din nefericire, abilitatea de a trece de la concret la abstract.

    Unele activitati sau situatii incurajeaza atribuirile interne privitoare la rezultate (de exemplu, competitii sportive). In astfel de situatii, indivizii pot sa-si apere stima de sine si sanatosul narcisism de atac, schimbandu-si atribuirile pe o dimensiune stabil-nestabil (Grove si colab., 1991). Astfel, o prezentare slaba la un examen poate fi atribuita unui factor instabil, ca oboseala sau gripa, sau conditii de iluminat, care ar implica faptul ca succesul la examenul viitor este posibil.

    Cand vine ocazia sa evaluam succesele si esecurile colegilor nostri vom face desigur invers: vom spune ca cealalta persoana a reusit datorita unor circumstante exterioare asupra carora respectiva persoana nu are control real, ca de exemplu, norocul, in timp ce esecul ar decurge din caracteristicile interne, ca acea de a fi mut.

succes sau esec

"success or failure"

    Un alt lucru pe care sunt inclinati sa-l faca actorii (sau protagonistii evenimentelor) este acela de a supraestima numarul oamenilor care gandesc sau actioneaza in acelasi fel cu ei (Kulik si Taylor, 1980). Parem sa avem o tendinta egocentrica care ne caracterizeaza si in perioada adulta, contrar teoriei lui Piaget. Noi producem un consens (adeseori fals) pentru a intari propriile credinte si actiuni (Neiser, 1958). Aceasta tendinta spre un fals consens este mai obisnuita in situatiile ambigui sau stresante.Constiinta posibilelor perceptii alternative tinde sa diminueze efectul falsului consens. (Gilovich, 1990). Terapeutii folosesc uneori acest efect accentuand ca perceptia clientului, atunci cand poate fi inteleasa, n-ar trebui sa fie cea la care ajung altii in circumstante similare (Gilovich, 1990).

propria supraestimare

"self over-estimation"

    Noi mai suntem inclinati sa facem si alta greseala de atribuire. Generalizam de la un singur lucru pe care il stim si ignoram unele informatii nespecifice. In felul acesta se manifesta partinirea. Sa zicem ca un cumnat al dumneavoastra a cumparat un Mercedes (norocosul!) si s-a dovedit a nu fi decat numele de ea. Stiind asta veti  fi putin mai retinut in a va cumpara un Mercedes, chiar daca mii de alti oameni pe care nu-i stiti atat de bine au Mercedes-uri si n-au avut nici o neplacere cu ele. Concluzia este ca noi luam un eveniment cu probabilitate mica, dar poate cunoscut si-l generalizam, chiar daca el nu se va mai repeta. Sa luam exemplul caderii unui avion. Zeci de mii de mile aeriene sunt strabatute in fiecare an fara ghinion. Si imediat ce unul din avioane cade fiecare se grabeste sa-si anuleze rezervarea pentru zbor.

    Dupa cum puteti vedea din cele de mai sus, capacitatea de atribuire realista presupune ca cineva  sa-si fi insusit un nivel cognitiv formal care sa functioneze (Allen si colab., 1987).

supragene-ralizarea

"over generalization"

    Atribuirea responsabilitatii a fost studiata de Lerner (1980). El a tras concluzia ca exista o tendinta a oamenilor de a atribui responsabilitatea pentru evenimentele nefericite protagonistilor acestora, chiar daca stiu ca, de fapt, n-a fost decat un accident. Lerner numeste aceasta credinta intr-o lume dreapta. Se pare ca multi oameni exprima o atitudine din care ar rezulta ca fiecare primeste ceea ce merita si merita ceea ce primeste. Explicatia este ca acesti oameni au un interes sa creada  ca lumea este ordonata si rationala si dreapta. Daca n-ar fi asa, daca ea ar fi capricioasa si amenintatoare asa, atunci aceeasi soarta rea care l-a lovit pe individul observat l-ar putea lovi si pe observator. Apararea impotriva acestui mod de gandire este de a de a atribui norocul sau ghinionul rau individului propriilor sale fapte: "aceasta doamna traieste  pe Broadway deoarece este nebuna si, probabil, o alcoolica" ar putea fi o observatie obisnuita. Aceasta protejeaza modul de a gandi al observatorului care presupune ca lucrurile rele au o ratiune. Nefericirea ajunge pe cel vinovat, nu pe victimele inocente. Asta explica de ce pacientii infestati cu SIDA prin injectii cu droguri/sau contact homosexual sunt perceputi ca mai vinovati sau mai putin morali decat persoanele infestate cu ocazia unor transfuzii sau pe calea unor relatii heterosexuale (Hunter si Ross, 1991).

    Orientarea generala a unui individ spre cauzele evenimentelor poate fi masurata cu ajutorul Scalei lui Rotter a "Locului controlului", denumita si Scala Intern-Extern. Aceasta arata in ce fel indivizii justifica lucrurile pe care ei le fac; daca ei se simt auto-motivati si responsabili (internalisti) sau considera mai mult ca lucrurile care li se intampla sunt in afara controlului lor (externalisti).

credinta intr-o lume dreapta

"belief in a just world"

locul controlului

"locus of control"

    Persoanele internaliste  par sa intruchipeze idealul  american;  ele se conformeaza mai putin decat persoanele externaliste , rezista la presiunile prelungite ale grupurilor si pregatirea lor scolara este mai inalta. Persoanele externaliste atribuie esecul lor fie  soartei, fie norocului si nu-si schimba nivelul aspiratiilor asemenea internalistilor cand esueaza intr-o sarcina.

    Studii despre efectul influentelor sociale si de mediu asupra obiceiurilor de a manca au aratat ca unii oameni raspund mai mult la stimulii externi si altii mai mult la cei interni. Schachter 1968 a descoperit ca barbatii supraponderali tind sa fie impinsi spre mancare de stimuli externi ca: gusturi, exemple sociale si timp al zilei. Oamenii in greutate normala au obiceiul si de a manca regulat, sunt influentati, in primul rand, de nevoia de mancare si senzatii asociate cu foamea. In cadrul unui studiu subiectii au fost pacaliti, fiind lasati sa creada ca era vremea mesei. Oamenii grasi doreau sa manance chiar daca nu era vremea mesei, in realitate. Subiectii normali ponderal tindeau sa astepte sa le fie foame inainte de a manca. Schachter a prezis o relatie intre situatia de a fi gras sau slab si influentele intrne si externe.

     Dimensiunea externalism-internalism se leaga de cat de mult control se astepta sa aiba o persoana asupra situatiei. Indivizii care simt ca n-au nici un control tind sa devina neajutorati si apatici (neajutorare invatata), sa esueze intr-o sarcina care cere atentie si efort (examenele) si sa atribuie lipsa de noroc cauzelor externe. Meichenbaum (1977), de exemplu, a descoperit ca oamenii deprimati si cei lipsiti de motivatie de perfectionare (realizare) au asteptari negative, cred ca vor esua si isi subevalueaza propria eficienta. Antrenarea lor in schimbarea acestor elemente cognitive si convingeri personale inseamna sa schimbi aceste atribuiri astfel ca ei sa ajunga sa creada ca ei pot controla, merg spre mai mult succes si performante mai bune. Principiul subliniat este acela ca performanta este mediata de cunoastere si atribuirea cauzalitatii (vezi Terapie cognitiva)

influente asupra hranirii

"eating cues"

neajutorarea invatata

"learned helplessness"

    Teoria prezice ca, daca atribuim esecul efortului mai degraba decat abilitatii, este mult mai probabil ca vom fi capabili sa ne intensificam  efortul si sa facem ceva mai bine data urmatoare (Weiner, 1980). Aceasta  deoarece, daca esecul este atribuit unei cauze interne care este specifica, controlabila si modificabila - ca efortul - persistenta in sarcinile viitoare va fi modificata (schimbata).

    Cand acest model este aplicat clinic, trebuie ca uneori sa se intample ca reinvatarea atribuirii de la lipsa de abilitate la lipsa de efort sa produca efecte semnificative, chiar daca uneori modeste (Forsterling, 1985). Atribuirea  a fost utilizata ca o explicatie pentru etichetarea emotiilor. Studiul epinefrinei de Schachter si Singer (1962) descris anterior a aratat ca o stare emotionala depinde si de excitarea psihica si de atribuirea  corespunzatoare acestei stari. Cognitia determina numirea emotiei.

atribuirea esecului

"failure

attribution"

atribuire emotionala

"emotional attributions"

   In alt studiu clasic (Nisbett si Schachter, 1966) subiectilor li se dadeau niste pilule placebo, dar li se spunea ca pot apare efecte asociate medicamentatiei fie efecte care sa-i faca sa fie agitati, fie efecte care sa nu le induca o astfel de stare. Apoi subiectilor li s-a cerut sa-si administreze din ce in ce mai multe pilule (Un astfel de experiment n-ar mai putea fi facut astazi). Asa cum va puteti imagina, conform principiului subliniat al atribuirii cognitive, celor care li se spusese ca medicamentul va produce sentimente neplacute si-au autoadministrat de patru ori nivelul de soc fata de cei carora nu li se spusese lucrul acesta. Cu alte cuvinte, primul grup si-a atribuit sentimentele pilulei si au tolerat un nivel de suferinta mai mare. Aceasta mai arata ca de multe ori exprimarea emotiilor noastre este mediata cognitiv.

    Intr-un faimos studiu de atribuire gresita, Valins (1967) a dat subiectilor informatii false cu privire  ritmul cardiac. Subiectii din experiment priveau fotografia unei femei pregatita pentru consultarea medicala in timp ce ascultau bataile inimiii  lor inregistrate pe banda magnetica. De fapt ei ascultasera niste inregistrari intamplatoare. Fotografiile asociate cu tahicardia (ritm cardiac accelerat) au fost ulterior apreciate ca fiind mai atractive. Atribuirea cauzelor pentru raspunsul ritmului cardiac a determinat modul in care au fost percepute fotografiile.

    Din acest studiu si altele similare de fals feed-back, Valins (1967) a concluzionat ca emotia este mai aproape de cognitia pura decat de fiziologie - atribuirile noastre despre cauze  definesc si eticheteaza afectul. Aceasta pozitie, totusi, trebuie nuantata cu destul de precautul avertisment psihologic: depinde ! Daca cineva isi va schimba atribuirile emotionale bazate pe falsul feed back depinde de felul cum este dat feedbackul, care este valenta originala a stimulului tinta pentru persoana, locul experimentului, si evaluarea facuta de persoana (Parkinson, 1985).

falsul feed-back

"false feedback"

Formarea impresiei

   Exista o tendinta a oamenilor sa infereze asupra intregii personalitati pornind de la perceperea unei singure trasaturi. De exemplu, stiind ca cineva este inteligent multi oameni vor fi inclinati sa astepte ca persoana respectiva sa fie indemanatica, activa si de incredere. Explicatia este ca oamenii ii vad pe ceilalti  in moduri limitate si inclina sa-si intregeasca perceptiile prin idei preconcepute care le ingroasa. Aceasta ii ajuta sa simplifice cunoasterea sociala in cazurile comune, cand informatiile sunt limitate, asa cum, de exemplu, cunoastem pe cineva ocazional (Eagly si colab., 1991).

    Daca trasatura perceputa este negativa, oamenii sunt si mai mult inclinati sa atribuie o constelatie de trasaturi negative. Judecatile provenite din impresii sunt astfel influentate excesiv de ceea ce are negativ un actor (social) si de trasaturile si comportamentele extreme (Anderson, 1981).

formarea  impresiei

"impression formation"

   Tindem, de asemenea, sa percepem oamenii prin stereotipurile pe care le folosim. Aceasta inseamna, ca, evaluand pe altii in absenta cunoasterii personale, ne bizuim pe inclinatiile generale (general biases); inlocuim propriile noastre evaluari cu stereotipurile culturale.  Asa, spre exemplu, gandim ca arta este ceva feminin si comertul ceva masculin. Vom gasi ca discursul unei femei de afaceri este agresiv mai mult decat convingator, in timp ce acelasi comportament din partea unui barbat va fi mult mai acceptabil.

   Cand evaluam performanta tindem, de asemenea,  spre stereotipurile culturale, in absenta unor informatii specifice. De exemplu, intr-un studiu (Goldberg, 1968) manipula informatia cu privire la autorii unor articole stiintifice care erau date unui grup de femei in vederea evaluarii. Cand autorii erau declarati barbati si temele erau stereotipurile masculine, cum ar fi legislative sau dezvoltare urbana, femeile evaluau articolele ca fiind  mai competente si mai persuasive decat atunci cand respectivele studii erau atribuite unor femei. Interpretarea este ca ocupatiile stiintifice si traditional masculine sunt considerate (in continuare) masculine si astfel femeile la fel ca si barbatii ar evalua lucrarile apartinand barbatilor ca fiind mai competente decat cele avand ca autori femei.

stereotipurile

"stereotypes"

    In absenta informatiei obiective, de exemplu, barbatii vor fi perceputi de ei insinsi, de alti barbati si de femei ca fiind mai competenti decat femeile in multe sarcini, in afara de cazurile in care activitatile sunt stereotipic feminine, exemple fiind treburile  domestice sau activitati sociale (Wood si Karten, 1986). Aceasta este o descoperire importanta pentru situatiile in care  femei si barbati se afla in grupuri formate de curand si, deci, ei nu-si cunosc unul altuia personalitatea (Anderson si Blanchand, 1982). In astfel de grupuri barbatii tind sa fie orientati mai mult pe sarcina si mai activi decat femeile, in timp ce acestea in noile grupuri formate tind sa se angajeze in activitati sociale pozitive mai mult decat barbatii. Combinatia intre activitatea elevata, participarea inalta si raspunsurile naturale la sarcini orientate spre statusuri inalte confera barbatilor rolul de conducatori mai bine percepute (Stein si  Heller, 1979). Procesul se autointareste. Cu toate acestea, daca femeile sunt identificate si percepute ca fiind competente, efectul legat de gen al statusului si conducerii dispare (Wood si Karten, 1986). Aceasta inseamna ca informatia directa si concreta privind competenta membrilor grupurilor depaseste presupunerile stereotipe ca barbatii au status mai inalt sau sunt mai competenti.

    Incercarile institutionale de a elimina stereotipurile bazate pe diferente de gen, asa cum sunt programele active de afirmare, pot avea efecte opuse. Exista o mai mare tendinta de a dezaproba calificarea femeilor promovate la conducere cand acesta este rezultatul unor astfel de programe (Summers, 1991).

    

diferente de atribuire in functie de apartenenta la gen

"gender differences in attribution"

Trasaturi centrale

    Asch (1946) a postulat ca anumite caracteristici spun mai mult despre o persoana decat altele. Ele se numesc trasaturi centrale. De exemplu, trasaturile de tipul calduros (afectuos), rece (distant) sunt centrale deoarece se asociaza cu multe alte trasaturi. Contextul experimental a fost de a da subiectilor o descriere a unui individ care continea sapte trasaturi inclusiv trasatura rece (distant). Alti subiecti au primit aceeasi lista cu exceptia faptului ca rece (distant) era inlocuit cu calduros (afectuos). Impresia despre persoana descrisa era foarte diferita chiar daca doar un singur cuvant fusese schimbat.

    Kelley (1950) a repetat studiul. El a prezentat un conferentiar aflat in vizita la doua grupuri de studenti cu doua seturi de descriere identice, exceptand faptul ca una dintre liste folosea termenul calduros (afectuos), in timp ce cealalta folosea termenul rece (distant). Ulterior studentii au caracterizat conferentiarul si, asa cum era de presupus, impresia fusese complet diferita, cu toate ca acest conferentiar spusese aceleasi lucruri in prezenta fiecaruia dintre grupuri.

trasaturi centrale

"central traits"

Diferentiatorul semantic

    Fenomenul de a vedea oamenii in termeni de "buni" si "rai" se numeste efectul halo. Osgood si altii (1975) au studiat aceasta tendinta evaluativa si au dezvoltat conceptul de diferentiator semantic (semantic differential). Ei au descoperit ca exista trei dimensiuni fundamentale pe care le folosesc oamenii cand descriu lucruri sau alti oameni:  evaluarea (bun-rau), puterea (puternic-slab); activitatea (activ-pasiv). In legatura cu perceptia persoanelor mai ales dimensiunea privind evaluarea (bun-rau) pare sa fie cea mai importanta.

dimensiuni evoluative esentiale

"core evaluative dimensions"

Efectul rangului prim

    Cand se ajunge la evaluarea valorii fie a noastra insine fie a altora, impresiile dintai au cea mai mare semnificatie, persistand chiar si atunci cand ulterior  apar informatii opuse (Asch, 1946; Kelley, 1950; Lord, Ross, Lepper, 1979). Retineti ca manifestarile clinice  de rezistenta reprezinta acelasi fenomen, vazut intr-un alt context: conflictele infantile inconstiente rezista incercarilor de aplanare. Caracterul si atitudinile initiale ale persoanelor persista.

    Un exemplu clar in aceasta directie il constituie spaima de matematica. Oamenii care de la inceput au impresia ca  nu pot invata matematica vor persista in aceasta chiar si dupa incercari educative sau psihoterapeutice de ameliorare a convingerilor (Betz,1978; Fox, Brody si Tovin, 1980). Coroborat cu acest exemplu, devine foarte clar, pentru colegii nostri, cand candidatii insista ca ei nu pot invata statistica sau testarea teoriilor, chiar si dupa ce li se precizeaza conceptele. Este ceea ce francezii spun: ideile fixe nu pot fi schimbate.

    Credintele initiale sunt impenetrabile fata de schimbare. Intr-un experiment, elevilor de liceu li se dadeau false feed-backuri cu privire la abilitatile lor. Ei au crezut aceste false evaluari si credintele persistau chiar dupa ce ele au fost infirmate (Lepper, Ross, Lau, 1986). Aceasta descoperire are desigur implicatii etice privind modul de lucru cu subiectii. In sfarsit, de ce mai cerem dezmintirea cand noi tindem sa nu mai credem oricum evaluari ulterioare ? Dezmintirea dupa aceste tipuri de experimente nu poate sterge dauna suferita de subiect.

dificultatea schimbarii credintei

"belief intractibility"

Schimbul social

    Teoria schimbului social  (social excenge theory) propusa de Thibant si Kelley (1959) stabileste ca toate comportamentele noastre interpersonale se bazeaza pe o formula cost-beneficiu. Cautam acele relatii care ne aduc beneficii mai mari decat costurile. De exemplu, poate o femeie bogata si un chipes barbat sarac sunt atrasi unul de celalalt. Un alt exemplu, cineva care se pregateste de examenul de licenta este dornic sa se asocieze unui grup de studiu in care altii stiu la fel de mult sau mai mult decat el, dar nu doreste sa studieze impreuna cu persoane dependente, foarte anxioase sau obisnuite, care ar invata mai mult de la el decat l-ar putea invata pe el. Acest simplu dar convingator exemplu, de a prezice comportamentul este intotdeauna influentat de "calcularea" costurilor si beneficiilor, a fost folosit deja pentru explicarea atractiei, prejudecatii, afilierii si comportamentului social in general. Este modul marxist-socialist de interpretare a vietii si stim ce s-a intamplat cu socialismul.

Psihologia mediului inconjurator

    Psihologia mediului inconjurator numita si psihologie ecologica (environmental psychology) priveste relatia intre spatiu/cladiri si comportamentul uman. Initial cercetarea s-a bazat pe premisele puse de Kurt Lewin (1951), conform carora comportamentul este o functie a interactiunii intre persoana si spatiul sau de viata (vezi teoria campului). De exemplu, aspectele fizice ale mediului pot afecta satisfactia in munca si motivatia angajatilor. Baron (1990) a descoperit ca si o schimbare modesta, ca introducerea unui miros placut, poate sa induca afecte pozitive, sa mareasca increderea in sine, sa modifice propriile scopuri si cooperarea cu altii.

    Roger Barker (1968) a definit psihologia ecologica in termenii influentei mediului asupra comportamentului unei persoane. De exemplu, un individ se comporta intr-un fel intr-o scoala si altfel intr-un super market. Cu alte cuvinte,  conform lui Barker, situatia specifica ("locul comportamentului") impune comportamente reglementate si previzibile. Aceasta pozitie este consonanta cu abordarea situatiei specifica teoriei invatarii si afirma despre cauza comportamentului ca este o functie de mediu obiectiv, la fel de mult, daca nu chiar mai mult de viata psihica a individului si perceptiile acestuia asupra mediului.

    Asa cum va puteti  imagina, acest  mod de a vedea lucrurile a fost criticat ca fiind prea simplist. Oamenii nu sunt intr-adevar automate care sa raspunda mai ales la stimulii din mediu. Mai degraba noi suntem activi din punct de vedere cognitiv si orientati spre scopuri - procese cognitive. In mod obisnuit ajungem intr-un loc cu destule informatii despre acesta si cu un plan in minte despre ce vom face acolo (Russel si Ward, 1982). Este evident, de exemplu, ca mediile inseamna diferite lucruri pentru oameni diferiti: femeile asociaza adesea casa cu familia si relatiile sociale, in timp ce barbatii o asociaza cu proprietatea (Saegert si Winkel, 1981). Mediile sunt, de asemenea, prelucrate cognitiv in termenii unor "scenarii" pe care am anticipat ca le vom desfasura intr-un loc, ca exemple: faptul ca vom manca intr-un restaurant, ca vom adormi in timpul unei lecturi, ca vom fi nervosi in timpul examenului de licenta. Fiecare dintre noi are un scenariu individual care este doar intr-un mod restrans determinat de mediul obiectiv.

influenta mediului

"influence of environment"

procesarea cognitiva

"cognitive processing"

Aglomeratia

    O problema particulara studiata de psihologia mediului este aglomeratia, numita proximitate. Credinta ca lipsa spatiului in sine este daunatoare s-a dovedit a fi gresita.  Nu numai ca realizarea cu succes a unei activitati  de catre o persoana nu este legata de  densitatea celor ce-l inconjoara (Freedman, 1975), dar  nici psihopatologia (Srole, 1972). O mare densitate de oameni intareste sentimentele pe care o persoana le are deja - afectele pozitive devin mai pozitive (ca la discoteca), in timp ce afectele negative devin mai negative (ca atunci cand astepti la rand pentru a merge la baie). Variabila nu este, deci,  marimea absoluta a spatiului de care dispune persoana, ci de perceptia ca, datorita aglomeratiei, planurile sau intentia unei persoane vor fi zadarnicite, ca libertatea de a alege ii va fi limitata, ca persoana va fi lipsita de posibilitatea de a avea controlul asupra situatiei. Aceasta se numeste constrangere sau interferenta in comportamentul cuiva.

    Relativitatea aglomerarii poate fi privita prin prisma diferitelor sentimente generate de participarea impreuna cu alti 80.000 de oameni la urmarirea unui meci, bucurandu-te de jocul din teren (interferenta joasa), in comparatie cu a te afla intr-un autobuz supraaglomerat in timpul verii, luptandu-te ca sa mergi la serviciu, fara  ca transpiratia sa-ti treaca prin haine (interferenta inalta). Interferenta este mai mare pentru grupurile vulnerabile care detin un control slab asupra mediului lor de viata (batrani, infirmi, saracii, tinerii si locuitori din azile), decat pentru cei care au un control personal mai mare asupra vietii lor (Baron si Rodin, 1978).

aglomeratia

"crowding"

    Sentimentul subiectiv de nevoie a unui spatiu propriu creste gradat o data cu varsta pana la 21 de ani. Aceasta se refera la singura descoperire sigura in domeniul spatiului personal. Stereotipurile legate de diferentele culturale nu sunt, probabil, atat de profunde pe cat am putea crede noi. La fel diferentele intre sexe in ceea ce priveste nevoia de spatiu personal nu sunt semnificative (Hayduk, 1983). Unele studii au aratat ca barbatii reactioneaza  mai negativ la aglomeratie decat femeile (Ross si colab., 1973), in timp ce alte studii au aratat contrariu sau au dat rezultate nesemnificative (Marshall si Heslin, 1975).

nevoia de spatiu propriu

"need for personal space"

Clima

    Nu-i asa ca o credinta comuna adevereste ca vremea poate sa afecteze  sentimentele si comportamentele noastre ? Sigur. De fapt vremea poate exercita efecte subtile mult mai puternice decat credem in mod obisnuit. Cateva exemple ar fi suficiente. Studiile lui Cotton din 1986 prezenta rezultatele a zece ani de cercetare asupra temperaturii si descoperirea ca temperatura inalta este corelata pozitiv cu rata crimelor; mai putin cu crimele nonviolente, mai mult cu cele violente. Similar, Riefman si colab., (1991) au analizat 826  de competitii majore de baseball in perioada 1986-1988 si au descoperit un numar mai mare de sanctiuni aplicate datorita greselilor de joc in timpul zilelor fierbinti (90 grade Faraday). Baron (1987) a descoperit ca ionizarea atmosferei, aceasta racoare si claritate - schimbare pozitiva in aer dupa furtuna - afecteaza starea noastra sufleteasca si chiar atractia interpersonala. Altii au dovedit impactul negativ al poluarii aerului, umiditatii si ciclului lunar asupra comportamentului.

efecte ale climei

"effects of climate"

    Alte aspecte ale ambiantei noastre au, de asemenea impact asupra noastra - iluminatul, zgomotul, traficul rutier. Intr-un numar de studii de laborator si in mediu natural, efectuate la New York, Glass si Singer (1972) au aratat suferinta creata de zgomotul intens, nu numai suferinta fizica, dar si psihologica foarte suparatoare datorate urmatoarelor componente ale acestuia: impredictibilitatea sa (apare cand nu te astepti) si caracterul incontrolabil (nu-i putem face nimic) - precis tipul de zgomot care distruge orasele noastre din interior. Cateva sechele psihologice produse de zgomot asupra copiilor sunt: slabirea concentrarii, reducerea scopurilor la teste de citire si auditive, hiperactivitate si agresiune.

alte efecte ale ambientului

"other ambient effects"

Viata urbana

    Un alt subiect de inalt interes este impactul vietii urbane asupra individului. Acest lucru este de inteles, daca luam in consideratie faptul ca orasul a devenit repede forma dominanta de locuire umana. Intr-un articol clasic, Milgram (1970) a folosit experientele personale si pe ale altora pentru a testa "experienta vietii in orase". El a introdus un concept clasic "stimulul supraincarcat" cu care orasul ii bombardeaza pe rezidentii sai, excesiva gama de stimuli senzoriali (imagini, sunete, mirosuri etc). Ca si un computer, oraseanul trebuie sa evite criza, limitand numarul si intensitatea stimulilor permisi de constiinta. Milgram (1970) a relevat cinci efecte specifice ale stimulului supraincarcat: a) scaderea responsabilitatii sociale pentru bunastarea altora; b) o mai mare neincredere fata de straini; c) o mai mare impolitete;

d) sentimentul anonimitatii; e) o mai mare frecventa a "comportamentelor de rol" decat a contactelor personale (person-to- person contact).

viata urbana

"urban life"

stimulul supraincarcat

"stimulus overload"

    Acest studiu clasic mai vechi a stimulat un mare numar  de cercetari in care erau comparate comportamentul urban cu cel rural.  Intr-un studiu, un "copil pierdut", de sase ani spunea trecatorilor din patru mari orase (New York, Boston, Philadelphia, Chicago):"M-am ratacit. Puteti sa sunati acasa la mine ?" Orasenii s-au dovedit mult mai putin dispusi la ajutor (46%), in comparatie cu neorasenii, care au ajutat  in proportie de 72% (Takooshian si colab., 1977). Studiul meta-analitic a lui Steblay din 1987 asupra a 65 de cercetari privind comportamentul de acordare a ajutorului in oras/sat a constatat faptul ca in orase se da mai putin ajutor.

Aplicatii ale psihologiei sociale

    Prin natura sa, psihologia sociala ajuta la solutionarea unor probleme practice, intr-o varietate de domenii : politica, industrie, medicina, probleme legale, politici sociale, relatii cu publicul. Unele dintre aplicatiile  cele mai bine puse la punct, mentionate mai jos si-ar putea gasi rostul intre problemele de examen.

In domeniul juridic

    Dramele zilnice judecate in tribunalele americane solicita adesea raspunsuri empirice la intrebari presante. De exemplu, cum reusesc tinerii sa nascoceasca amintiri despre abuzul sexual ? Daca ati fi un avocat la un proces, ati putea sa va multumiti cu un juriu format din sase persoane mai degraba decat sa doriti un juriu traditional format din 12 persoane ? Psihologia sociala a fost prima data folosita in justitie  la Chicago in 1960 si a devenit un element indispensabil al tuturor fazelor presupuse de sistemul juridic al USA (Wrightsamn, 1991). In timp ce o parte din aceste cercetari se bazeaza pe activitatea reala din tribunale, marea majoritate se bazeaza pe studii simulate in laboratoarele facultatilor, cu jurii simulate (mock jury). Studii recente ofera imaginea diverselor roluri ale psihologiei sociale in tribunale:

a)   Marimea juriului: este mai probabil ca jurii mai mici de 12 persoane sa condamne pe acuzat, deoarece ei sunt mai putin inclinati sa retina mai mult de o propunere de achitare; deoarece conform cercetarilor privind grupurile mici dimensiunea acestui juriu face mai usoara anihilarea opiniei unui nonconformist.

b)   Personalitatea juratilor: juratii autoritari, in general, sunt mai mult inclinati sa condamne un acuzat;

c)   Marturiile copiilor: simularile de laborator ale lui Leippe si colab., (1991) au demonstrat ca marturiile copiilor intre 5 si 10 ani erau mai putin corecte decat ale adultilor, dar ei nici nu marturiseau lucruri care nu se intamplasera (p. 367);

d)   Procedurile. Smith (1991) a descoperit ca daca un judecator dadea instructiuni de doua ori (atat inainte cat si dupa  prezentarea probelor) aceasta sporea efectiv reamintirea si interpretarea probelor, de catre jurati.

aplicatii in domeniul juridic

"applications for the law"

e)   Prezentarea probelor. Kassin si Garfield (1991) au descoperit ca introducerea casetelor video care redau scene ale crimei scadea standardele juratilor in dovedirea si evidentierea inclinatiilor favorabile acuzarii.

f)    Marturia expertilor . In 1989, cu ocazia deciziei Curtii supreme de justitie a SUA in cauza Price Waterhouse contra Hopkins, Asociatia Psihologilor Americani a realizat o scurta trecere in revista a literaturii stiintifice asupra discriminarii sexuale, care a influentat decizia juridica in favoarea unei femei  reclamante, care daduse in judecata pe patronul sau.

g)   Trasaturile acuzatului. Observarea a 2235 acuzati a evidentiat ca cei mai atragatori primesc cautiuni si amenzi mai mici, cel putin pentru contraventii (considerate necriminale) de care sunt acuzati. (Downs si Lyons, 1991).

    Din 1973, un grup de psihosociologi care activeaza pentru Proiectul national juridic (NJP) a introdus pentru prima data tehnici stiintifice de influentare a proceselor juridice - selectia juratilor, anchete comunitare, repetitii video etc. care sunt adunate in manualul lor pentru avocatii apararii (1982). Luand in considerare rezultatele inregistrate de aceste tehnici in realizarea unui numar de cazuri de achitare, nici un caz legal major actual nu ar putea avea loc fara a utiliza cel putin una sau mai multe din aceste tehnici. Nici o indoiala ca multi psihologi angajati pentru aparare vor fi in atentia mijloacelor de comunicare in masa, reveland tacticile lor pentru reusita.

un manual essential

"essential manual"

 In domeniul medical

In domeniul medicinii si marii industrii americane dedicata ingrijirii sanatatii, psihosociologii au studiat modurile de reducere a bolii fizice.

    Un exemplu este cercetarea privitoare la combaterea stresului. Desi cu totii suntem subiecti ai stresului din mediul inconjurator cei dintre noi care au personalitate de tip A sunt de doua ori mai predispusi la boli de inima (Contrada, 1989). Comparati cu media persoanelor de tip B, persoanele de tip A sunt greu de condus, nerabdatoare si usor de enervat. O persoana contrastanta este cea care manifesta rezistenta - tendinta interna pe care unii dintre noi o au de a rezista la boli. Personalitatea rezistenta (hardy personality) are trei fatete: a) control - credinta in controlul intern al evenimentelor; b) realizare - un simt al implicarii in propria munca si in alte activitati; c) provocarea - un simt sanatos al optimismului in modul de a vedea viata ca o provocare ce ne poate face mai puternici.

personalitate de tip A si B

"Type A and Type B personalities"

    Alaturi de aceasta investigare asupra personalitatii sub influenta mediului, cercetatorii au demonstrat, de asemenea, valoarea suportului social; faptul de a avea pe altii pe care se poate conta actioneaza ca un veritabil tampon in fata stresului.

    Medicina comportamentala a studiat modul in care indivizii pot renunta abatuti de la comportamentele auto daunatoare, ca mancarea in exces, fumatul, consumul exagerat de bauturi alcoolice.

    DiMatteo (1979) a studiat pe baza observatiei problemele interactiunii pacientilor cu medicii lor. El a descoperit in ce fel medicii pot sa-si imbunatateasca raportul lor nonverbal cu pacientii si astfel sa mareasca satisfactia pacientilor, ca si complianta acestora la indicatiile medicului. O cercetare (Lauver si Chang, 1991) a descoperit cum, culmea ironiei, chiar femeile cu antecedente familiale de cancer la san sunt cele  care se opun cel  mai mult la propria lor consultare cand dezvoltau simptome specifice: aparent faptul se datora fricii de descoperire a maladiei. Cercetatorii au prevenit pe  medici sa sfatuiasca aceste paciente supuse unui risc de inbolnavire mare sa consimta detectarea timpurie (a simptomelor).

forta personalitatii

"hardiness"

suport social

"social supports"






Copyright © Contact | Trimite document