Setea de absolut atat de caracteristica personajelor lui Camil Petrescu s-a intrupat mai sintetic si mai reprezentativ decat oriunde in figura lui Gelu Ruscanu, protagonistul dramei Jocul ielelor, cea dintai inspiratie scenica a scriitorului, detinand totodata recordul celei mai indelungate gestatii artistice din cariera lui (1916-l946). Departe de a fi singura constructie caracterologica solida a piesei, caci Penciulcscu sau Saru-Sinesti sunt deopotriva impresionanti, directorul cotidianului Dreptatea sociala poarta pe umerii sai o dubla responsabilitate, generata de imperativul unitatii de care vorbea Camil Petrescu intre concretitudine si esenta: aceea de a fi un personaj autentic sub raport uman si aceea nu mai putin importanta de a ilustra prin destinul sau conflictul fundamental al dramei. Gelu Ruscanu reprezinta astfel miezul fierbinte al problematicii, el nefimd un personaj printre celelalte, ci in fond unica finalitate a piesei.
Imprejurarile dramei sale sunt binecunoscute si n-ar avea sens sa le repetam. .Esentialul consta in a incerca sa intram in tainele functionalitatii dramatice, Jocul ielelor demonstrand pe langa alte multiple calitati o admirabila coerenta artistica, nu scutita fireste de orice repros, dar care mentine treaz interesul conflictului pana la sfarsit. Imposibilitatea aspiratiei absolutiste de a se valida prin realitate este izvorul nefericirilor si mortii lui Gelu Ruscanu, convertit mai tarziu prin reflectie si experienta sumara la ideea ca singurul scop pentru care merita sa traiesti nu poate fi decat o implinire integrala intr-o directie sau alta. Cum idealul dragostei absolute e cel dintai care se prabuseste, nu pentru ca Maria Sinesti apartine legal sotului ei si nici pentru ca se lasa curtata de Gaian. ci doar pentru a se fi instrainat de Gelu, fie si pentru o clipa, acestuia nu-i ramane decat sa-si indrepte sperantele spre altceva, anume spre posibilitatea intronarii unui ideal de justitie in viata sociala. Evenimentele se vor insarcina insa a infirma inca o data convingerile absolutiste ale tanarului devenit gazetar militant Mintea lui Gelu Ruscanu refuza cu incapatanare subtilitatile de orice fel, fie chiar ale dialecticii, apli-cand vietii tiparele unei logici formale, inflexibile si acuzand-o pe aceasta cand Ic respinge, iar nu propriul sau mod de gandire. Drama lui este de fpat drama gandirii nedialectice, drama rupturii de viata, de istorie, de social. Lui Gelu Ruscanu, mutatiile continui ale realitatii nu i se impun si nu il determina, caci el judeca totul in sfera constiintei pure, singurul mod de a conferi lucrurilor autenticitate. Este aici o vizibila legatura cu ideile fenomenologici lui 1 lusserl, desi, la data primei redactari a piesei, Camil Petrescu nu-l cunoscuse inca pe filosoful german, incat se poate crede ca l-a presimtit prin afinitate spirituala. E posibil ca versiunile ulterioare sa fi accentuat apropierile, intr-un moment in care teoria dramei absolute fusese deja elaborata.
Jocul ielelor este o asemenea drama absoluta, in care con flictul apartine sferelor constiintei pure. "Fata de cea mai mare tensiune, eterna nevoie de absolut, in Ioc sa fie deci orientata in afara, spre certitudini si explicatii teomorfe, este intoarsa spre sferele cele mai adanci ale constiintei pure insasi, sprijinul absolutului fiind solicitat in interior, si imposibilitatea de a gasi certitudini aci, provoaca drama". Nu e greu de constatat ca scriitorul nostru este in fond un romantic trecut prin fenomenolo-[gie, a carui originalitate vine din faptul de a nu pune luciditatea in functie de pasiune pentru a o diminua, ci, invers, pasiunea in functie de luciditate pentru a amplifica si aprofunda drama. "Cata luciditate atata existenta si deci atata drama", va observa Gelu Ruscanu si va repeta mai tarziu Camil Petrescu insusi, explicitand formula: "Cata constiinta atata pasiune, deci atata drama". {Addenda la Falsul tratai).
Caderea Iui Gelu Ruscanu nu se explica asadar prin faptele ca atare, al caror efect putea fi cu totul altul in conditii schimbate, ci prin constiinta stirbirii si chiar a imposibilitatii idealului de dreptate absoluta. Existenta eroului se sprijina pe o ipoteza ce se dovedeste in ultima instanta falsa: ceea ce nu-l conduce insa pe acesta la o acomodare si la o adaptare superioara printr-o reexaminare a modului sau de a intelege lumea, ci la refuzul de a accepta ca realitatea sa i-l infirme. imprejurarea aduce aminte pana la un punct de maxima lui Rivarol: "intre mine si realitate, eu am dreptate. Daca realitatea se opune, cu atat mai rau pentru realitate". Diferenta e limpede: dintr-un atare conflict, Gelu Ruscanu este cel care cedeaza, cum e dealtfel si inevitabil. Dar felul sau de a ceda e numai exterior, caci in adancul constiintei ranite el isi pastreaza demnitatea neacceptand constrangerile realului. intelegem astfel de ce Praida va conchide in fata cadavrului sau: "Era prea inteligent ca sa accepte lumea asta asa cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi L-a pierdui orgoliul lui nemasurat.,." (s.n.)
Ne-am deosebi totusi de una din aprecierile lui Praida. Ruscanu manifesta intr-adevar o carenta de inteligenta, dar nu in raport cu "ceea ce voia el". Aici inginerul mitizeaza desigur, caci in realitate insuficienta personajului apare numai in perspectiva dialecticii si a realismului concret. Luciditatea lui Gelu Ruscanu functioneaza numai in sfera principiilor, a constiinteijjure, eliberate de determinismele realitatii prin punerea lor in paranteza. Pentru a folosi conceptele lui Camil Petrescu am zice ca, absorbit de esenta, el tradeaza de fapt concretul, incat idealurile sale nu suni extrase din posibilitati reale, ci din necesitatile intrinseci ale constiintei, ceea ce duce in mod firesc la o prapastie dintre cele mai grave pe care Gelu Ruscanu nu poate, dar mai ales nu vrea s-o umple prin solidaritate umana, cum il indeamna Praida: "Tovarase Ruscanu, ia seama dezmeticeste-te nu te lasa dus de suvoiul intrebarilor si al raspunsurilor fara sens B aci o mentalitate individualista Delirul acesta ideologic este foarte periculos.. Nu parasi terenul solid al camaraderiei Nu te aventura pe apele tulburi ale intrebarilor fara raspuns Ai vanitatea de a pricepe si de a hotari E grav, tovarase Nu e scapare decat in gandirea laolalta Te pierzi daca te departezi de organizatie in mocirla asta a indoielii, cu cat te zbati mai mult, cu atat te duci mai afund.. Simte umarul, tovarase, si vei vedea cum se limpezesc toate Adevarul si dreptatea sunt acolo unde sunt in bloc cei asemeni dumintale"
Avertismentul lui Praida e legitim, caci pentru Gelu Ruscanu individualismul ramane implicat in insusi absolutismul sau steril si orgolios. Desi declara ca "dreptatea individuala nu poate trece inaintea dreptatii tuturor", afirmatia ramane abstracta si ineficace. Pus in fata hotararii partidului de a nu mai publica scrisoarea compromitatoare pentru Sinesti in schimbul eliberarii fruntasului socialist Petre Boruga, Gelu Ruscanu are sentimentul abandonarii idealului sau de justitie, concluzie falsa in raport cu declaratia lui principiala, ceea ce ne indica ruptura din gandirea sa intre conceptii si realitati. Conjunctul dintre concretitudine si esenta, cum ar zice Camil Petrescu, este asadar deficitar, daca nu chiar absent. in figura eroului sau, autorul polemizeaza evident cu o anume intelectualitate, ce nu se poate emancipa de jocul pur al ideilor pentru a trai cu adevarat in planul istoriei si al realitatii sociale. De aici neincrederea miscarii socialiste in intelectuali, exprimata de mai multe ori in textul piesei. Sinuciderea lui Ruscanu simbolizeaza deci esecul individualismului, al intelectualismului si al absolutismului antidialectic, carora li se opune o alta viziune a lumii.