Cel care este considerat ctitor al romanului romanesc modern s-a nascut in comuna Tarlisua, judetul Cluj, in 27 noiembrie 1885, si a murit la 1 septembrie 1944 la conacul sau din Valea Mare, de langa Pitesti.
Este fiul unui invatator, fost coleg de scoala si prieten cu George Cosbuc.
Ajunge un timp ofiter in armata austro-ungara, din care insa demisioneaza si se consacra definitiv scrisului.
Trece muntii si incepe o colaborare fructuoasa la ziare si reviste ale vremii, precum "Lumina", "Rampa", "Flacara", "Viata Romaneasca", iar mai tarziu va conduce reviste: "Miscarea literara" (1924-l925), "Romania literara" (1932-l934). Primul sau volum de nuvele, Framantari, apare la Orastie in 1912 si este urmat de Golanii si Marturisire (1916). In timpul ocupatiei germane termina prima versiune a romanului Ion, iar dupa Primul Razboiul Mondial incepe sa lucreze la Padurea spanzuratilor. Romanul Ion, aparut in 1920, ii aduce notorietatea literara, mereu intarita de aparitia altor opere fundamentale: Padurea spanzuratilor (1922), Adam si Eva (1925), Ciuleandra (1927), Craisorul (1929), Rascoala (1932), Jar (1934), Gorila (1938), Amandoi (1940).
La configuratia impunatoare a personalitatii creatorului contribuie si celelalte volume de nuvele ale sale, piesele de teatru, articolele pe temeiuri estetice (Amalgam, 1943) si, bineinteles, nenumaratele traduceri ale operei sale in foarte multe limbi straine.
Criticul literar Ion Vasile Serban afirma ca Liviu Rebreanu "aduce in romanul european o lume ce poarta insemnele spatiului romanesc".
CONFLICTUL INTERIOR din
Padurea spanzuratilor |
Unul dintre cele mai convingatoare puncte de vedere asupra romanului Padurea spanzuratilor il ofera Nicolae Manolescu intr-o carte devenita lucrare de referinta pentru romanul romanesc. Criticul considera ca adevaratul conflict al romanului este acela dintre "nevoia de optiune personala si neputinta de a rezista unor imperative exterioare constiintei". Personajul este "incapabil a discerne intre propriile dorinte si dorintele straine. Crizele lui se datoreaza descoperirii acestei confuzii". In crizele sale, Apostol Bologa are de fiecare data "revelatia unui fals profund care i-a fundat existenta: se arunca atunci intr-o alta solutie de viata care i se pare momentan adevarata, dar care se dovedeste ulterior la fel de falsa". Este adevarat ca exista trei imperative care strivesc in Apostol Bologa libertatea de optiune (datoria fata de stat, ideea nationala si credinta), in fond, cum criticul insusi subliniaza, "un trio represiv". in aceasta situatie, drama lui Apostol Bologa consta in faptul ca, dupa ce cauta un acord cu "aceste instante supraindividuale, descopera ca a fost manipulat" (Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc). in aceasta situatie, personajul cauta, mai putin declarat, solutia unei eliberari, un liman de statornicie care se va dobandi in ultima instanta prin contopirea sa cu intregul, odata cu inlaturarea limitelor diferentiatoare (orgoliul individualitatii ori numele).
O INTUNECARE SIMBOLICA
(fragment din text si comentariu)
"La vreo treizeci de pasi ajunse din urma pe Klapka:
- Ei, ti-a placut, filosofule? ii zise capitanul cu o usoara imputare in glas. -Domnule capitan, pedeapsa crima legea, bolborosi Apostol Bologa, speriat
de intrebarea capitanului.
-Da, da si totusi omul! murmura Klapka intunecat.
Imprejur intunerecul se inasprise, incat intepa ochii. Bologa intoarse capul. Pe camp, cat patrundea privirea, siluete negre se miscau de ici-colo, parca toti oamenii s-ar fi prefacut stafii fara odihna. Numai spanzuratoarea albea nepasatoare, imprejmuita de crucile albe din cimitirul militar.
Bologa se cutremura iar. Un frig dureros ii cutreiera inima. Sopti cu teama:
- Ce intunerec, Doamne, ce intunerec s-a lasat pe pamant
Glasul lui serpui ca un scancet de bolnav si se stinse in oftarile vantului."
|
Fragmentul surprinde convingator momentele in care Apostol Bologa, dupa ce a incercat un acord cu ideea de stat si de datorie fata de acesta, incepe sa-si dea seama ca in fond "a fost manipulat". La intrebarea ironica a lui Klapka, personajul invoca disperat si nesigur pedeapsa crima legea", evident "speriat" nu atat de intrebarea capitanului, ci de faptul ca descopera in adancul sau confuzia intre propriile dorinte si dorintele straine". Cu alte cuvinte, in Apostol Bologa se produce o "intunecare" simbolica, sustinuta magistral prin descriere. intunericul din jur devine violent ("se inasprise"), vizand in primul rand ochii (sa ne amintim ochii si privirea lui Svoboda), ca o sugestie ca adevarul nu trebuie cautat in realitatea imediata, care se sustrage, de altfel, tot mai mult cunoasterii.
Privirea se loveste de negrul ca semn al opacului. in contrast cu oamenii (siluete negre"), spanzuratoarea si crucile, prin albul lor, marcheaza inceputul revelatiei. Viziunea lui Apostol Bologa propune acum o perspectiva metaforica asupra unei lumi care, in absenta luminii, se refuza in ultima instanta cunoasterii ("- Ce intunerec, Doamne, ce intunerec s-a lasat pe pamant"). Acum se declanseaza, de fapt, boala lui Apostol, una din succesivele lui boli, starea pe care o are personajul dupa ce descopera ca "presiunea" nu este a propriei constiinte, ci este exercitata din exterior: "Glasul lui serpui ca un scancet de bolnav si se stinse in oftarile vantului."
SFARSITUL
(fragment din text si comentariu)
"Apostol se urca pe scaun si se lovi cu capul de streangul ce atarna de sus. Palaria i se infundase pe ochi. O scoase si o arunca in groapa. In aceeasi clipa izbucni un plans gros, disperat, nestapanit. «Cine plange?» se gandi Bologa. Klapka se batea cu pumnii in piept.
Atunci Apostol fu impresurat de un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului. Ridica ochii, spre cerul tintuit cu putine stele intarziate. Crestele muntilor se desenau pe cer ca un fierastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streangul cu ochii insetati de lumina rasaritului. Pamantul i se smulse de sub picioare. Isi simti trupul atarnand ca o povara. Privirile insa ii zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca, in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului:
- Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol Apostol Apostol"
|
Finalul romanului coincide cu iesirea personajului din acel mecanism al fortelor exterioare ce se manifesta implacabil asupra lui. Pentru prima oara adversitatea din jur este inlocuita cu un "val de iubire" care pregateste comunicarea esentiala a lui Apostol Bologa cu intregul. Personajul se leapada acum, cu explicabila graba, in primul rand de ceea ce tine de conventie, printr-o aruncare semnificativa a palariei in fundul gropii, cu atat mai mult cu cat aceasta palarie ii acopera ochii.
Eliberati, ochii lui Bologa se indreapta spre cerul "tintuit cu stele intarziate", fiindca, oricum, formele realitatii imediate nu mai conteaza. Aceasta realitate este acum dematerializata (purificata, de fapt, in spiritul luminii) prin proiectarea ei pe cer, prin oglindirea care asigura, in fond, o prezenta unitara a intregului. Chiar daca mai aminteste forta distructiva de odinioara, realitatea este absolut inofensiva, din moment ce muntii sunt nu intamplator comparati cu un fierastrau urias avand dintii tociti. Daca spatiul de jos conteaza numai ca rezultat al proiectarii lui in inaltime, ca reflectare,
privirea retine, sus, luceafarul, a carui prezenta primeste in finalul romanului semnificatii deosebit de profunde in ipostaza lui de "simbol esential al mortii si al renasterii" si, in egala masura, "un mesager al Soarelui, un intermediar intre acesta si oameni" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri). Moartea inseamna pentru Apostol Bologa inceputul unei metamorfoze. Omul se "esentializeaza", se reduce la acea dimensiune a fiintei care ar putea corespunde luminii si iubirii. In aceasta situatie, personajul isi simte trupul atarnand "ca o povara", iar auzul i se stinge incet, ca unul dintre semnele conditiei sale riguroase (univers al simturilor). In finalul romanului, Apostol Bologa se elibereaza de nume, ultimul cerc al conditiei pe care o paraseste: preotul rosteste de trei ori numele Apostol, uitand de Bologa, ca o sugestie ca, de fapt, personajul iese din istorie (numele tatalui, al memorandistului), incadrandu-se in niste tipare cu semnificatii profunde si grave.
BIBLIOGRAFIE:
Crohmalniceanu, Ovid S. - Literatura romana intre cele doua razboaie mondiale, E.P.L., Bucuresti, 1967; Manolescu, Nicolae - Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, voi. 1, Ed. Minerva, Bucuresti, 1980; Raicu, Lucian - Liviu Rebreanu, E.P.L., Bucuresti, 1967.
