Logo referatele carte







Cultura si civilizatia






Cultura si civilizatia

In lb. Germana, cultura inseamna civilizatie si invers.

Pentru a intelege ce este comunicarea interculturala trebuie lamurita insasi notiunea de cultura. Aproape toti specialistii care s-au ocupat de cultura au subliniat complexitatea conceptului si semnificatiile multiple ale termenului aferent.

Unii au ajuns sa declare ca termenul "cultura" este multidiscursiv in sensul ca poate fi mobilizat intr-un nr mare de discursuri:

J. Hartley - "Aceasta inseamna ca nu putem plasa o definitie fixa in orice context si ca nu putem sa ne asteptam ca ea sa aiba inteles. Ceea ce trebuie sa facem este sa identificam insusi contextul discursiv. Poate fi discursul nationalismului, al modei, al antropologiei, al criticii literare, al viticulturii, al marxismului, al feminismului, al studiilor culturale sau chiar al simtului comun."

Termenii se definesc adecvat doar in universul/contextul discursiv. Simtul comun reprezinta ceea ce crede lumea in mod obisnuit, chiar daca uneori este gresit.

Este adevarat ca un termen se defineste corect doar prin raportare la universul sau de discurs si ca exista diferente de semnificatie ce reies din utilizarea aceluiasi termen (adesea interdisciplinar) in contexte diverse, dar odata facute distinctiile necesare poate fi identificat un "semnificat unitar" (medie semantica - nucleu comun), care sa justifice toate celelalte acceptii ale sale (atata timp cat nu sunt cofundate planurile). A distinge nu inseamna acelasi lucru cu a separa. Se disting notiunile, conceptele, aspectele. Separatia este intotdeauna a realului, separi lucruri, obiecte concrete.

Asadar, in cazul termenului cultura trebuie exclusa din discutie, in primul rand, semnificatia sa originara (latinesc - colere - "a ara") inca prezenta in sintagme precum: cultura plantelor, cultura vitei de vie etc. Aceasta nu ne intereseaza aici decat d.pd.v. etimologic pentru a stabili modul in care, in baza unei metafore, termenul in cauza a ajuns sa desemneze ceea ce desemneaza astazi. Initial, termenul era legat de agricultura (cultivarea solului, a plantelor etc), apoi prin extensie a ajuns sa se refere si la cultura unor fiinte, precum stridiile sau bacteriile. Deja, in aceasta acceptie, cultivarea implica nu doar "cresterea" ci si tendinta deliberata a stocurilor "naturale" de a se transforma in produsul dorit, adica o varianta cu caracteristici selectate, rafinate sau imbunatatite. Iar de aici si pana la ideea de "cu ltivare a mintii" nu a fost decat un pas. Transferul metaforic s-a facut destul de firesc.

Distinctii

1. Opozitia dintre cultura si civilizatie.

Dupa Ovidiu Drimba, cultura cuprinde: "Atitudinile, actele si operele limitate (ca geneza, intentie, motivare si finalitate) la domeniile spiritului si al intelectului. Opera, actul si omul de cultura urmaresc satisfacerea nevoilor spirituale si intelectuale, revelarea de sine, descoperirea necunoscutului, explicatia misterului si placerea frumosului".

            In schimb, prin civilizatie se intelege sau ar trebui sa se inteleaga "Totalitatea mijloacelor cu ajutorul carora, omul se adapteaza mediului (fizic si social) reusind sa-l supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze. Tot ceea ce apartine orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului si securitatii inseamna civilizatie".

            Intr-adevar, deosebirea este importanta si justificata si corespunde in linii mari celor 2 dimensiuni esentiale ale omului (ce il diferentiaza pe om de animal) identificate Hegel: limbajul si munca. Limbajul il transforma pe om intr-o fiinta culturala, in timp ce, prin munca, omul isi satisface necesitatile sale mereu crescande de natura biologica, modificand in permanenta mediul natural. Limbajul il ajuta pe om sa organizeze realitatea, lumea si sa o gandeasca.

2. odata delimitata cultura, in cadrul ei se poate opera o alta distinctie, astfel spus cultura este conceputa fie intr-un sens larg - antropologic, fie intr-un sens ingust - elitist.

a.       Luand in consideratie primul sens - acceptia antropologico-sociologica, se poate spune ca orice fiinta umana traieste in sfera unei culturi proprii.

"Daca omul este, asa cum si este, un animal simbolic rezulta eo ipso ca traieste intr-un context cognitiv de valori, credinte, conceptii si intr-un cuvant de simbolizari care constituie cultura sa" - Giovanni Sartori, Homo videns (Omul care priveste).

Din acest punct de vedere, generic, pana si primitivii si analfabetii sunt posesorii unei culturi si de fapt aceasta este si perspectiva din care se vorbeste astazi despre "o cultura a divertismentului, despre o cultura a imaginii, despre o cultura juvenila s.a.m.d."

b.      Daca se ia drept conditie a culturii "cunoasterea", atunci se ajunge la o acceptie ingusta si apreciativa potrivit careia o persoana culta este o persoana care cunoaste, cu lecturi solide sau oricum bine informata. In consecinta, cultura adevarata ar fi doar a celor culti nu si a ignorantilor.

Observand noile tendinte, Giovanni Sartori trage un semnal de alarma: "Mesajul cu care noua cultura se recomanda si se lauda este: cultura cartii apartine celor putini (elitista), pe cand cultura audio-vizuala apartine celor multi".

c.       Incercand sa ofere tot o definitie antropologica a culturii, Andra Serbanescu este de parere ca exista 2 acceptii de baza a termenului de "cultura":

1.      "Totalitatea operelor de arta create de o comunitate umana (literatura, muzica, pictura, sculptura etc) si in mod particular cunostintele unui individ in legatura cu acestea."

2.      "Suma valorilor, normelor, institutiilor, artefactelor specifice unei comunitati (moduri de viata, valori umane, credinte religioase, obiceiuri, moduri de a gandi, standarde estetice, expresii lingvistice, stiluri de comunicare etc), adica o civilizatie [sic!] determinata impreuna cu toate formele ei de manifestare."

Astfel spus, intr-o formula concisa, cultura ar fi o structura de semnificatii transmisa istoric. In opinia autoarei, cel de-al 2-lea sens l-ar include pe primul corespunzand definitiei antropologice a culturii la care se raporteaza atunci cand discuta despre cultura romana, japoneza etc.

d.      Stefan Birsanescu, termenul "cultura" prezenta 2 acceptii:

1. "Capitalul de cunostinte care face posibile statul si economia, stiinta si religia, arta si morala".

2. "Educatia reprezentand dupa conceptia pedagogica, cultura dinamica sau procesul de perfectionare al indivizilor si de innobilare a vietii colective".

Este surprins si procesul prin care se trece de la perspectiva statica (a culturii vazute ca o suma de cunostinte) la cea dinamica (a producerii neintrerupte de cultura):

"Cultura educatie se realizeaza prin utilizarea culturii - bunuri spirituale care se ofera individului spre asimilare, aprofundare, exercitiu mintal etc si constituie fermentul de germinare pentru noi creatii stiintifice, artistice, politice etc".

e.       Eugeniu Coseriu, pornind dinspre conceptia lui Hegel (conjugata cu o idee aristotelica) defineste cultura ca fiind "obiectivarea istorica a spiritului in forme care devin traditii ce descriu lumea proprie a omului, universul acestuia". Iar spiritul obiectivat in istorie sub forma culturii este chiar energeio (conceptul lui Aristotel), adica activitatea creatoare sau activitatea insasi: "acea activitate care este anterioara conceptual oricarui dinamism, oricarei tehnici invatate sau expermentate". Formele de activitate ce constituie cultura sunt limbajul, arta, religia si mitul, stiinta si filosofia.

In acelasi timp nu trebuie scapat din vedere ca activitatea creatoare respectiva este o activitate libera in sensul filozofic al cuvantului si anume o activitate al carei obiect este infinit.

            Aristotel face distinctia dintre forma si substanta, materie, doua concepte limita care nu pot exista separat. In cultura, forma este in interiorul nostru si apoi cautam materia/substanta din care o realizam. Ceea ce la un nivel este forma, devine substanta la un alt nivel si apoi iar forma. De exemplu, trupul este substanta iar sufletul este forma. Dar, la un alt nivel, sufletul devine substanta pentru inteligenta.

Comunicare:

a.       Non-umana                  -           Non-animala

-           Animala (zoosemiotica)

b.      Umana:             -    Intentionala

-         Neintentionala

·        Verbala - cea mai importanta, omul nu poate exista fara.

·        Non-verbala          -    se raporteaza intotdeauna la cea verbala

-         are functii de intarire si de contrazicere.

·        Paraverbala - intonatia, balbele, pauzele din vorbire.

Dupa nr. de participanti:

-         Comunicare intrapersonala - vorbire in forul nostru interior.

-         Comunicare interpersonala - vorbirea este pentru a fi in dialog cu altcineva.

-         Comunicarea de grup

-         Comunicarea publica - implica tot felul de strategii.

-         Comunicarea de masa - comunicare de tip public doar ca este vorba despre o legatura indirecta, receptorul nu este cunoscut de emitator, feed-back-ul este limitat.

Comunicarea interculturala versus comunicare intraculturala

Tema comunicarii dintre culturi nu este noua caci comunicarea interculturala a existat dintotdeauna, dar teoretizarea temei ca atare s-a impus, ca si in filosofia culturii, indeosebi in a 2-a jumatate a sec XIX-lea, in stransa legatura cu procesul globalizarii vietii economice si in mare masura si a celei politice si culturale.

            Problema interculturalitatii suscita si in prezent vii dezbateri cu puncte de vedere diferite, de la cele antinomice (opuse) si pana la cele care incearca o sinteza intre extreme. O pozitie echilibrata ar putea fi cea afirmata de Lucian Blaga in "Trilogia culturii", anii 1930.

Definitie: Comunicarea interculturala presupune schimbul de creatii cu valorile si bunurile lor aferente, intre culturi diferite care apartin unor state sau regiuni culturale diferite.

Comunicarea interculturala difera de comunicarea intraculturala care se realizeaza intre membrii aceleeasi comunitati culturale statale, ai aceluiasi stat. Astfel, comunicarea culturala intre etniile din interiorul aceluiasi stat are loc pe solul acelorasi relatii economice si politice in conditiile existentei unor interese si idealuri comune, a unei limbi oficiale, factori care imprima diferitelor creatii anumite note comune sau care inlesnesc intelegerea reciproca.

Realizandu-se intre persoane, comunicarea nu poate avea loc fara ceva comun, iar factorul comun sine qua non al comunicarii este limbajul. Prin limbaj, ca factor supraordonator al comunicarii culturale, se intelege adesea nu numai limbajul obisnuit numit si natural, ci si orice alta forma prin care se exprima creatiile culturale de diferite tipuri, cum ar fi: limbajul "pictural", sculptural, muzical etc.

Comunicarea fie intraculturala, fie interculturala, implica anumite dificultati legate atat de limbaj, ca simplu sistem de semne cat si de continutul acestuia, mai ales atunci cand acest continut nu este strict ideatic (cognitiv stiintific), descriptiv, ci si apreciativ, deci afectiv si volitiv.

In lucrarea sa "Teoria simbolului" - Tzvetan Todorov distingea intre o cultura bazata pe concepte si o cultura bazata pe simboluri.

Comunicarea creatiilor conceptuale este evident facilitata de faptul ca notiunile stiintifice sunt de regula monosemantice si universale, in timp ce comunicarea simbolica este mult mai dificila pentru ca simbolurile sunt polisemice si particulare, diferite de la o cultura la alta, astfel incat ele trebuie descifrate si interpretate.

In mod logic, se poate sustine ca oamenii care apartin unor culturi diferite comunica prin faptul ca in pofida deosebirilor, au si o seama de insusiri comune, o anumita esenta generica. Implicit, se poate conchide ca, daca oamenii s-ar caracteriza numai prin diferente culturale ar fi indivizi incomunicabili.

Pozitiile filosofice aflate in opozitie, care au absolutizat fie omul generic, fie omul concret istoric au fost substantialismul si respectiv relationismul.

1.      Substantialismul - prin orientarea substantialista intelegem conceptiile afirmate de filosofii vechi si cei moderni, inclusiv de iluministi, care au definit omul cultural ca substanta sau esenta existenta prin sine, data ca atare fiecare individ uman.

De regula, conceptiile substantialiste au definit omul prin ratiune si, deci, dintr-o perspectiva cognitiva epistemiologica (teoria cunoasterii). De aceea, acest tip de conceptii sunt relevante pentru comunicarea dintre culturile bazate pe concepte si anume, ele au explicat omul ca fiinta inzestrata cu o ratiune in esenta invariabila ale carei manifestari diferite de la om la om ar fi nesemnificative, accidentale. In consecinta, au sustinut ca oamenii comunica intrucat poseda aceeasi ratiune, aceeasi structura logica a gandirii. Oamenii gandesc in mod metaforic, facand tot felul de legaturi intre domenii, intre parte si intreg, mare-mic, aproape-departe, etc.

            Alt tip de substantialism in explicarea omului cultural, diferit de cel epistemiologic, a fost cel axiologic sau valorist care a sustinut ca valorile ca uniri de bunuri cu aprecieri, includ aprecieri general umane. Asadar, axiologismul a explicat comunicarea dintre culturi prin faptul ca toti oamenii poseda acelasi fond-valoric, aceleasi configuratii valorice care trec dintr-o cultura in alta.

2.      Relationismul - afirmat indeosebi in gandirea contemporana, cuprinde conceptiile care accentueaza sau chiar absolutizeaza caracterul istoric, contextual - relational al omului ca subiect cognitiv si cultural si, implicit, deosebirile de la o cultura la alta. Distingem un relationism epistemiologic si unul axiologic sau mai exact stilistic.

 

Relationismul epistemiologic sustine ca adevarul e relativ in functie de contextele culturale in care este afirmat si ca se schimba radical de la un context la altul.

Unii cercetatori au ajuns sa sustina ca numai schimburile economice si politice ar fi practicabile intre comunitati, adica ar fi intercomunitare, in timp ce schimburile culturale autentice ar fi intracomunitare si mai mult s-ar restrange doar la discutiile din interiorul unor cluburi. Cu alte cuvinte, daca nu imposibile, comunicarea si intelegerea s-ar putea realiza numai cu conditia ca toti participantii sa adopte acelasi context de supozitii si principii fundamentale.

 

Relationismul stilistic a fost initiat de Nietzsche in a 2-a jumatati a veacului al 19-lea si radicalizat de Spengler la sfarsitul primului razboi mondial.

Prin stilul unei culturi, Nietzsche a inteles ca si Blaga, anumite particularitati de expresie si de continut comune creatiilor de diferite tipuri din variatele domenii ale unei culturi. Spengler a absolutizat diferentele stilistice existente atat intre etapele culturii europene cat si intre marile culturi ajungand sa sustina incomunicabilitatea culturii.

Relationismul, fie epistemiologic, fie stilistic este la randul sau criticat si criticabil pentru ca in masura in care sustine neputinta intelegerii intre oameni de culturi diferite sau intre comunitati culturale numai poate justifica existenta unui fond uman specific omului ca om in raport cu alte fiinte si asa cum apreciaza Karl Popper "ar submina unitatea omenirii si ar potenta enorm izbucnirile de violenta si de acte razboinice".

Totodata, in afara orientarilor unilaterale amintite, s-au afirmat si conceptii echilibrate care au justificat atat notele comune cat si diferentele dintre culturi si, in consecinta existenta comunicarii in diversitate sau a varietatii care nu exclude conexiunile.

In acest sens, pot fi luate drept paradigmatice teoria lui Karl Popper referitoare la culturile conceptuale si conceptia lui Lucian Blaga despre culturile simbolice sau cum ar spune el "metaforice".

Karl Popper pune accent pe gandirea critica argumentatica si pe faptul ca oamenii cu idei divergente sa se angajeze in discutii rodnice cu conditia de a fi interesati sa se apropie de adevar si de a fi dispusi sa se asculte reciproc si sa invete unul de la altul.

Pozitia lui Blaga in problema interculturalitatii pleaca de la conceptia sa despre om.

In antropologia sa expusa pe larg in "Aspecte antropologice", dar prezenta implicit sau chiar explicit si in trilogiile consacrate cunoasterii culturii si valorilor, Blaga concepe omul nu numai ca Homofaber si deci ca "fiinta intelectuala ci si ca fiinta intru mister si pentru revelare", creatoare de plasmuiri spirituale prin inconstientul sau care reverbereaza in inconstient, altfel spus defineste omul prin faptul ca traieste nu doar in orizontul lumii date, al necesitatilor biologice prin care nu difera calitativ de alte specii ci si in orizontul misterului pe care incearca sa-l descifreze si sa-l reveleze/descopere prin creatiile lui spirituale.



Dar intrucat prin natura sa Marele Anonim sau Fondul Anonim nu poate fi epuizat, Blaga conchide ca acesta impune omului anumite limite atat in cunoasterea intelectuala cat si in creatiile lui abisale.

De aceea, cunoasterea si creatia sunt mereu reluate de om dar raman mereu relative. Aceasta relativitate nu ar rezulta din limitele fiintei umane ci ar fi impusa de Marele Anonim caci "pentru pastrarea si asigurarea unui echilibru existential in lume, Marele Anonim se apara pe sine si toate creaturile sale de orice incercare a spiritului uman de a releva misterele lor in chip pozitiv si absolut si anume potrivit filosofului cunoasterea umana este limitata printr-o cenzura transcendenta prin care-i sunt impuse omului anumite categorii intelectuale cu rol limitativ cum ar fi ideile de substanta, cauzalitate etc.

Blaga considera ca spontaneitatea creatoare este la randul ei supusa unui control transcendent printr-o matrice stilistica alcatuita din categorii abisale stilistice care sunt frane transcendente, un fel de stavil impuse omului si spontaneitatii sale creatoare pentru a nu putea niciodata revela in chip pozitiv adecvat misterele lumii.

Prin cadrele si categoriile ei, aceasta matrice imprima creatiilor culturale o anumita pecete stilistica adica anumite particularitati de continut si expresie corespunzatoare metricii respective.

Pentru problema comunicarii culturale este important de retinut ca potrivit lui Blaga matricea stilistica are aceeasi forma, aceleasi "locuri categoriale" la toti oamenii dar o materie adica un continut, o orientare concreta care difera de la popor la popor si chiar de la individ la individ.

In ce priveste raportul dintre etnic si individ el sustine ca de obicei o matrice stilistica (a comunitatii) variaza de la individ la individ numai prin determinante secundare sau accidentale.

Blaga admite si o matrice stilistica a unui grup de popoare si deci a unei culturi regionale mai largi dar care se manifesta diferit de la popor la popor.

Asadar Blaga sustine ca omul cultural este ambivalent fiind atat social ca purtator al matricei stilistice specifice propriului popor ori al unui nr semnificativ de categorii ale acestei matrici sau chiar ale unei regiuni culturale mai largi cat si individual prin alte categorii fie periferiale fie chiar abisale si importante.

Potential, oamenii si popoarele pot comunica prin faptul ca, sub aspect formal structurile sau matricile lor abisale sunt formate din aceleasi locuri cetegoriale indiferent de continuturile prin care acestea se diferentiaza. Concret, comunicarea intre culturi este permisa si de existenta unor continuturi abisale comune.

Comunicarea interculturala din perspectiva afacerilor

Principii de baza:

-         Indiferent de situatie trebuie avut in vedere faptul ca baza unei bune comunicari o constituie bunavointa si respectul fata de ceilalti

-         In anumite situatii sociale nefamiliare este corect/strategic sa-ti recunosti ignoranta cerandu-ti totodata scuze; aceasta atitudine demonstreaza dorinta de a invata despre traditiile altora si in consecinta de a le accepta.

-         Trebuie sa scapam de stereotipuri, de pilda: nu toti germanii sunt foarte eficienti, nu toti japonezii sunt foarte politicosi, nu toti latinii sunt emotionali si nu toti asiaticii sunt impenetrabili.

Ce trebuie sa stim despre oamenii de afaceri:

Ex. Americanii (canadienii)

Atitudinea prietenoasa specific vestica este exagerata. Anumite relatii necesita p atitudine mai rezervata si formala. De multe ori aceasta "prietenie" ramane doar o promisiune neonorata. Desi ar implica o prietenie de durata si o relatie personala, in final se doreste a fi superficiala si de scurta durata.

Se poate intampla ca cineva sa fie invitat de catre cineva de origine americana prin formula "poti veni oricand pe la mine" si se poate intampla apoi ca persoana respectiva sa o trateze apoi cu o deosebita raceala. Invitatia nu trebuie luata ad literam.

Nerabdarea de a trece direct la miezul problemei este suparatoare si deconcertanta (descurajatoare). Atitudinea de tipul "hai sa nu mai batem campii si sa trecem la treaba", in timpul sedintei de lucru, este iritanta. Unele tranzactii ar trebui abordate mai lent si mai putin direct.

Occidentalii au impresiaca toata lumea este de acord sa i te adresezi cu numele mic. Fortarea unei relatii in etapa in care este permisa tutuiala este deconcertanta si jignitoare pentru altii.

Orientul Mijlociu, Asia si Africa

In aceste regiuni, obiceiurile si traditiile pot fi foarte diferite de cele cu care esti obisnuit, mai ales daca ai facut afaceri, in principal in America.

Aceasta lume, cu multe fatete are diferite grade de severitate in ceea ce priveste adeziunea la obiceiurile religioase si tipurile de comportament traditionale. Cu toate acestea sunt posibile unele generalizari.

Arabii sunt oameni generosi dar foarte usor de jignit. Gesturile politicoase, precum o scurta scrisoare de multumire sunt foarte apreciate. Nu se fac glume daca persoana careia ne adresam nu este bine cunoscuta. Chiar si atunci exista pericolul de a nu fi bine inteles. Nu se injura si nu se fac referiri religioase, in special, si nu trebuie mentionat D-zeu. Punctualitatea nu este considerata a fi o calitate si de aceea trebuie sa fim pregatiti sa asteptam.

Femeile din Vest trebuie sa se imbrace modest, in special in Irak, Iran, Pachistan, Iordania, Siria, Libia, Indonezia, Azerbaigian, Peninsula Araba.

Aceasta inseamna ca trebuie sa poarte jachete cu maneci lungi si fuste lungi, iar femeile nu trebuie sa stea pe scaun picior peste picior. Nu trebuie sa se vada talpa piciorului.

Contraindicatii la arabi:

-         Nu trebuie programate intalniri pe perioada Ramadanului

-         In unele regiuni, bauturile alcoolice sunt interzise asa ca este servita multa cafea tare si fierbinte care trebuie bauta incet

-         Nu arata cu degetul si nu trebuie facut semn cu capul catre un arab

-         In general, trebuie folosita mana dreapta pentru mancat si baut, cea stanga se foloseste pentru manuirea hartiei de toaleta

-         A face afaceri in Orientul Mijlociu este destul de complicat fara a incalca normele regiunii

Contraindicatii la africani:

-         Limba araba si religia islamica sunt raspandite in Nordul Africii iar obiceiurile sunt asemanatoare celor din Orientul Mijlociuaa

-         In general africanii nu se grabesc cand este vorba de o tranzactie sau o discutie de afaceri. Ne putem astepta la o prelungita perioada de taifas

-         In toata Africa stransul mainii este foarte comun, dureaza mai mult decat in Vest dar nu este la fel de puternica

-         In tarile vorbitoare de limba franceza, manierele sunt mai rigide si oamenii sunt mai eleganti. De asemenea, obiceiurile franceze au o influenta puternica, prietenii se saruta pe ambii obraji cand se intalnesc

-         Africa de Sud postapartheid este o tara cu 3 culturi - africana, engleza si afrikaner (africana cu influenta olandeza)

-         In afaceri, africanii sunt mai afabili (afectuosi) si cordiali, iar englezii mai rezervati si mai distanti la inceput

-         Populatia afrikaner are o atitudine robusta si directa privind afacerile si a vietii in general

Chestiunea zambetului - zambetul:

-         Pentru vestici, zambetul transmite un mesaj placut si lipsit de ambiguitati. Inseamna ca persoana care zambeste este fericita sau amuzata sau doar ca trimite un mesaj de prietenie.

-         In unele tari asiatice, zambetul in timpul unei intalniri oficiale este considerat nerespectuos sau chiar frivol. Zambetul este un gest potrivit numai pentru ocazii neoficiale si degajate.

-         In unele culturi latine, un zambet poate spune "scuza-ma" sau "te rog".

-         Daca zambetul nu este reciproc nu te simti jignit. Nu inseamna ca cealalta persoana este ostila sau neatenta. Poate insemna ca este doar politicoasa.

Privitul in ochi:

-         Obiceiul american de ate uita drept in ochii cuiva nu este acceptat in unele locuri si ar putea fi privit ca un gest nepoliticos sau agresiv.

-         In unele culturi, evitarea cu buna stiinta a privirii unei persoane este considerata a fi un gest de respect. Acest lucru a condus la neintelegeri in SUA, in unele orase s-au iscat conflicte intre vanzatorii coreeni si clientii lor americani pentru ca acestia au interpretat refuzul coreenilor de a se uita la ei ca fiind o insulta. Dar chiar unii profesori americani au declarat ca la inceput unii elevi asiatici erau tot timpul neatenti pentru ca nu se uitau la profesori atunci cand acesta vorbea.

Limbajul gesturilor:

-         Gesturile familiare si aparent inofensive pot jugni si pot crea probleme celui care calatoreste in strainatate pentru afaceri.

-         Gesturile pot transmite mesaje emfatice (exagerat, declamator), dar limbajul acestora variaza mult.

-         Pentru a indica persoana lor, americanii arata catre ei insisi.

-         Chinezii arata catre propriul nas.

-         In Columbia scarpinatul cotului cu propriul varf al degetelor inseamna ca cineva este zgarcit.

-         Alte gesturi care pot fi interpretate gresit in stranatate sunt:

·        A arata cu degetul

·        A ridica degetul mare

·        A arata semnul OK - degetul mare si aratatorul

·        A face semn cu degetul aratator indoit

-         In unele tari poti vedea clienti in restaurante batand din palme sau pocnind din degete pentru a chema chelnerul. Cu toate acestea, ca vizitator nu trebuie sa faci aceste lucruri.

-         In unele culturi este nepoliticos sa incepi o conversatie cu mainile in sold sau cu bratele incrucisate.

-         Semnul V pentru victorie sau 2 degete este considerat jignitor in Anglia si Irlanda daca este facut cu palma indreptata spre interior . de fapt, gestul ar trebui evitat de tot.

Spatiul personal:

-         De la Eduard Twitchel americanii se simt probabil cel mai bine stand la o distanta de aproximativ 40 cm de o persoana in timpul unei conversatii .

-         Asiaticii pastreaza o distanta mai mare, iar latinii si ameriindienii stau mai aproape.

-         Dar aceasta nu ar trebui sa fie o problema daca persoana cu care vorbim sta suparator de aproape fata de noi nu trebuie sa ne indepartam

-         S-ar  putea ori sa considere gestul jignitor ori sa ne urmareasca pana ne trezim cu spatele la perete. Cea mai buna aparare este de a sta ferm pe pozitii usor intors de la pozitia fata in fata.

-         Daca simti ca persoana sta prea departe rezista tentatiei de a te apropia.

Obiceiuri de masa:

-         Pentru multa lume, americanii au obiceiuri ciudate la masa. De pilda, unii gasesc ideea de mic dejun de afaceri un barbarism (ciudat).

-         In SUA, pranzul este doar o idee, ceva infulecat in graba.

-         Dar, in multe parti ale lumii, masa principala este cea de pranz.

-         In SUA, principala masa este la sfarsitul si s.n. diner (CINA). Acest diner in alte parti inseamna de fapt pranzul.

-         In SUA, cina incepe la ora 19, iar in alte parti se ia mai devreme si este mai usoara.

-         In Spania, cina se ia in jurul orelor 22.

-         Cand calatoresti cu afaceri in strainatate, trebuie sa-ti adaptezi programul la obiceiurile locale de luare a mesei.








Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani