Atom 2000 member of CTR

 

                                                 MELCII

 

Melcul isi duce casa-n spinare. Prin aceasta se deosebeste de ce­lelalte moluste. Gasteropodele (neamul melcului) au o cochilie ca un con lung, sucit in spirala, in interiorul caruia sunt maruntaiele; in scoica se ascunde si animalul intreg, cand il silesc imprejurarile. Inchide gura scoicii cu un capac si sta retras asa, cit vine vremea ne­prielnica.

Melci numerosi, fel de fel, sunt mai ales in apele marilor si al oceanelor. Sunt unii cit o trambita de mari. Scoicile lor sunt fel de fel colorate, fel de fel alcatuite. Nu rar ajung si prin casele noastre drept podoaba, cum e cat un Murex, cu exteriorul numai spini; pe cand pe dinauntru straluceste ca sideful. Mai cunoscut este ghiocul, folosit de tiganci la ghicit. In Marea Neagra traiesc forme nume­roase, dar marunte.

In schimb e cunoscut melcul de vii, ale carui scoici se gasesc pretutindeni. Acest animal respira prin plamani, dar tot ii place ume­zeala mai multa. Cand merge, incet ca orice melc, scoate din ascuns zisul scoicii un cap cu 4 cornite, apoi piciorul musculos cu ajutorul caruia aluneca pe o punte ce o asterne singur in cale. Talpa picioru­lui cuprinde multe ghinduri care secreta niste bale; in contact cu ae­rul, se intaresc ca o panza subtire, lucie, dupa care adesea dai de urma animalului in ascunzisul lui din iarba. In acest chip melcul poate sa treaca si peste ascutisul unui brici, fara sa-si faca nici o taietura.

Melcul este lacom. Hacuieste frunzele cu ajutorul unor dinti marunti, pe cerul gurii si pe buza de jos, adunati la un loc ca pe o ra­zatoare. Daca pui melci in hartie, peste noapte auzi in linistea odaii cum o rod parca ar fi niste soareci.

Catre toamna isi cauta un culcus; se infunda ceva in pamant prin locurile cu muschi, se trage in casa lui si o inchide cu un ca­pac. Sta asa ascuns, fara sa miste; respira incet, inima-i bate rar pana ce vin iarasi zilele de primavara.

E in mare cinste, la francezi mai ales; e cautat ca o mancare gus­toasa. si la noi se aduc, dar obiceiul e restrans numai la cei care imita strainatatea pana si in aceasta directie.

Era o vreme cand se cultivau, anume, in gradini ingradite cu sarma deasa, se hraneau cu salata, cu legume anume cultivate pen­tru ei si facea osteneala, caci pe fiecare an se consumau in cantitati mari. Numai dintr-un sat din sudul Germaniei s-au trimis intr-un an (1908) 4 milioane de melci, la Paris.

Obiceiul e vechi. Plini povesteste ca pe vremea lui, Fluviu Lippinus se ocupa cu cresterea melcilor si ingrasarea lor, dandu-le o hrana anumita facuta din faina de grau muiata-n vin.

Melcul de vii e mare, cu scoica cenusie. Neamurile lui (Helix) sunt din cale-afara de numeroase. Scoicile lor mai mici, cu brie ru­ginii, portocalii, se gasesc pretutindeni, prin gradini, prin fanete s.a.

Adeseori pe marginea drumurilor din padurile dese te opreste-n loc un melc gol peste tot si negru ca pacura de bate la ochi cine stie de unde. Se taraste pe puntea lucie ce o asterne si se misca domol, parca nici nu-i pasa de dusmani. Nici n-are cum sa se teama, macar ca e in calea tuturor. Daca un caine, care-1 vede pentru intaia oara; socotind ca e o bucatica buna de gustat, ii vine pofta sa-1 ia in gura, il leapada repede, cu strambaturi ce arata dezgustul. Va povesti tu­turor cainilor sa nu puna cat vor trai gura pe acest melc gol.

De aceea se preumbla nesuparat; da din el un miros ca de plosnita de camp, iar carnea are un gust acru si intepator.

In schimb dusmanul lui cel mai rau e soarele. Se fereste de ar­sita, fugind in umbra frunzarului des. Soarele il usuca si-1 omoara. Tocmai din cauza indraznelii lui de a se arata ziua mare pe margi­nea drumurilor batute, sau din cauza culorii lui, in vremurile vechi era un animal cautat de vrajitorii si doftorii satelor. Tocat marunt; ca si carnea cruda de vaca, se dadea impotriva ofticii; pus pe o umflatura, se credea ca o lecuieste; negii cad daca se ung cu substanta mucilaginoasa, iute, ce acopera trupul. Azi e lasat in pace si de oameni. Un neam al lui (Limax) e insa pacostea gradinarilor. E tot lunguiet, gol peste tot, afara de o scoica subtire ca o boneta lunguiata ce o are pe spinare. Limacsii ataca mai ales frunzele de salata, facand mari stricaciuni in gradinile de zarzavat. Se cunoaste urma lor dupa gaurile rotunde taiate-n frunze, spre deosebire de urmele omi­zilor, care mananca frunza din dunga. Ziua nu se vad; stau la um­bra, sub frunze, sub pietre. De cum insereaza insa, incet-incet apuca spre gradinile cu zarzavat. Se inmultesc din cale-afara, asa incat pot ajunge periculosi pentru munca omului. Te aperi impotriva lor facand tarc cu praf de var in jurul straturilor sau aducand in gradina cateva broaste raioase, dusmanii lor naturali. Ii mananca cu nemilu­ita. In acest chip tot politia naturii este de folos. Pe uscat mai traiesc si alti melci mai marunti, cu forme variate. Mai numeroase forme se gasesc in iazuri, lacuri, unde e apa lim­pede si se afla buruieni de balta. Cea mai lesne de recunoscut este Planorbis, dupa scoica invartita ca un colac, nu in forma de con, ca la ceilalti melci. E podoaba cautata pentru acvarii. Se urca incet pe trunchiurile plantelor de apa, caci respira prin plamani; trebuie sa vina la fala apei ca sa ia oxigen din aer. Tovarasul lui in iazuri este Limnaea, cu scoica mare, sucita in spirala, lata la gura, ingustata la varf, dar atat de subtire incat e transparenta. Face si Limnaea placere elevului care o pune in acvariu, caci nu sta locului. Mai ales interesanta e, cand aluneca la suprafata apei. Pare ca patineaza cu trupul in jos.

Este unul din animalele care arata o mare variatie in privinta formei scoicii si a coloritului ei. E foarte cautat din aceasta pricina ca material pentru studierea raportului dintre fiinte si schimbarea conditiilor din mediu.

Prin marile departate, pe linga lamelibranhiate si melci, se mai gasesc moluste de alt soi, zise cefalopode, din care unele ajung pana la 14m lungime, fiind spaima luntrasilor: noroc ca traiesc in regiuni restranse, prin partile Japoniei. Din neamul cefalopodelor sunt, bunaoara, caracatita, sepia. Au in jurul capului, cu 2 ochi holbati, prelungiri in forma de brate cu multe ventuze in lung. Cand prinde un animal, s-a ispravit cu el.

La noi, in Marea Neagra, nu traiesc cefalopode. Marea noastra este altfel decat multe alte mari: Vietati traiesc numai de la fala pana la 200 m. Dincolo de aceasta adancime e cimitir intunecat, fara aer, iar apa e plina cu un gaz otravitor. Nu traieste nici o vietate, afara de cateva soiuri de microbi.

Caracatita, comuna in Marea Mediterana, nu se incumeta sa treaca si in Marea Neagra.

In schimb, in marile trecute care acopereau pamantul larii noas­tre, traiau multe cefalopode. Scoicile lor pietrificate se gasesc in ma­lurile stancoase de la Harsova, la Svinita, la Strunga, in Bucegi, in Hasmasul Mare. Amonitilor, cefalopode cu scoica incolacita, poporul le-a dat numele de serpi impietriti; belemnitilor, alte cefalopode din neamul sepiei, le-a spus coada de sarpe.

Atom 2000 member of CTR