Geografia politica- Friedrich Ratzel, Spatiul - arealul de care are nevoie un popor, Pozitia - identitatea politico-geografica a statului, Granita ca organ periferic referat






Friedrich Ratzel - intemeietorul de fapt al geopoliticii

 

In evolutia disciplinei de care ne ocupam s-a intamplat ceva paradoxal. Autorul care i-a conturat unele dintre liniamentele de baza, care a impus abordari si concepte ce se regasesc si astazi in dezbaterea de profil, nu a pronuntat niciodata cuvantul geopolitica. El a operat cu termenul de geografie politica, intituland chiar una dintre lucrarile sale de baza “Geografia politica”, publicata in 1897.

Considerat intemeietorul de fapt al geopoliticii, Friedrich Ratzel a fost un remarcabil om de stiinta. Nascut la 30 august 1844, in Karlsruhe, a incheiat studiile universitare la Heidelberg, in 1868. In anul urmator face o calatorie in Mediterana, prilej cu care se departeaza de formatia sa de zoolog si se apropie de studiul geografiei. Intre 1874 - 1875 efectueaza o calatorie in America de Nord si Mexic, unde studiaza viata locuitorilor de origine germana. Se intoarce “convins de atractia si importanta cercetarii geografice”, careia i se va consacra pana la sfarsitul vietii.

In 1882 si 1891, Ratzel publica primul si, respectiv, al doilea volum din, poate, cea mai importanta lucrare a sa, “Antropogeographie”, in care aseaza noi fundamente geografiei umane. In 1897 apare lucrarea “Politische Geographie”, un alt volum definitoriu pentru conceptia sa despre rolul geografiei in istoria politica a diferitelor state. Referindu-se la semnificatia acestei lucrari, dar si a operei stiintifice a lui Friedrich Ratzel in ansamblu, Simion Mehedinti scria: “Lucrarea aceasta a fost menita sa rastoarne si sa transforme o intreaga rubrica a literaturii geografice. Pana la Ratzel, sub numele de geografie politica se intelegea o insirare de suprafete ale statelor si provinciilor, de granite, populatii, impartiri administrative, forme de guvernare si alte amanunte fara spirit geografic. Era o adevarata mostenire din vremea perucilor, o geografie Almanach - Gotha… Ratzel isi da seama ca o astfel de mostenire penibila nu mai poate fi suferita mult timp. Geografia politica are sa se ocupe, zicea el, de stat. Iar statul nu este o fictiune cartografica, ci o realitate biologica si el. E o parte din fata pamantului si o parte din omenire, diferentiata in anumite imprejurari naturale ce trebuie studiate. Statul, ca si orice organism, se naste, creste, decade si piere in legatura cu anumite imprejurari fizice: rasa, formele plastice ale scoartei, clima etc. Prin urmare, in spatiu - intre ecuator si poli - iar in timp - evolutiv, de la statul umilit, compus abia din cateva sate, si pana la statele mondiale, cum e cel englezesc, cel rusesc etc. - omul de stiinta trebuie sa urmareasca toate formele acestea sociale, cu gandul de a le reduce la categorii geografice” (S. Mehedinti, “Antropogeografia si intemeietorul ei, Friedrich Ratzel”). 23912rsi39evp8o

Spirit adanc, autorul german isi da seama de “mostenirea penibila” pe care o prezenta geografia la sfarsitul de secol, practic inegala intr-un empirism fara orizont. De aceea, el incearca sa sistematizeze acest imens material cules de-a lungul vremii. Perspectiva de sistematizare este una geografica. Numai ca Ratzel deschide cercetarea geografica spre fenomenul social si statal fara de care demersul geografic nu ar avea sens; mai mult, autorul german incearca o intemeiere si o explicare din perspectiva geografica a statului, a evolutiei si puterii sale. Astfel, el depaseste granitele geografiei politice si face analiza geopolitica, fara insa a pronunta acest nume.

sv912r3239evvp

 

sv912r3239evvp

 

3.1.1. Spatiul – arealul de care are nevoie un popor

 

Acest lucru apare clar, de pilda, atunci autorul german vorbeste despre spatiu. Termenul ca atare este folosit de toti ganditorii care s-au referit la impactul mediului geografic asupra vietii politice, de la Turgot (intemeietorul termenului de geografie politica) la Montesquieu si Herder. In viziunea lui Ratzel, spatiul nu este echivalent cu teritorul unui stat. Deci el nu are o acceptiune fizico-geografica. Spatiul desemneaza limitele naturale intre care se produce expansiunea popoarelor, arealul pe care acestea tind sa-l ocupe, considerand ca acesta le revine in mod natural. Spatiul modeleaza adanc existenta populatiei care il locuieste. Spatiul conditioneaza, potrivit lui Ratzel, nu numai limitele fizice de extindere ale unei comunitati, ci si atitudinea ei mentala fata de lumea inconjuratoare.

Spre a intelege mai bine continutul notiunii de spatiu, autorul recurge la doua notiuni sugestive: concordante si discordante antropogeografice. Prima se realizeaza prin colonizarea interna a unui spatiu, ceea ce semnifica distributia cat mai omogena a populatiei pe suprafata statului. Discordanta apare in momentul in care suprafata statului este locuita fie de un numar prea mare de oameni, fie, dimpotriva, de o populatie redusa. Cazul cel mai flagrant de discordanta antropogeografica ar fi, dupa parerea autorului german, Rusia, care la sfarsitul secolului trecut avea o suprafata de 10 ori mai mare decat Germania si de 2,5 ori mai mare decat a principalelor state europene luate la un loc, dar populatia sa era mai redusa decat cea din Europa Centrala, de pilda. De aceea, in cazul rusilor cel putin, “foamea de spatiu” nu are nici un alt temei decat “reflexul mostenit de la populatiile primitive ale stepei”.

Foamea de spatiu devine explicabila si are un temei adevarat atunci cind se inregistreaza o densitate prea mare, care nu mai asigura conditii potrivite de evolutie: “Pe un teren mic, oamenii devin prea numerosi, se apropie unii de altii, se incaiera si se lupta intre ei, se epuizeaza daca nu li se ofera spatiu nou pentru colonizare” (F. Ratzel, citat in S. Micu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 40). In ambele cazuri ia nastere un fenomen de migratie, mai ales atunci cand teritoriul cu densitate redusa este vecin cu cel cu densitate mare. Se produce astfel ceea ce autorul numeste colonizare externa, deci o migratie dinspre teritoriul suprapopulat spre cel subpopulat, intrucat spatiile subpopulate atrag cu o putere fizica populatia din spatiile suprapopulate. “Revarsarea din teritoriile dens populate catre cele slab populate se transforma in regula... Atunci poporul navaleste in afara sa si apar toate acele forme ale cresterii spatiale care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii. Aceasta este colonizarea externa” (F. Ratzel, citat in Pozdneakov, “Geopolitica”, pag. 18). In acest context, Ratzel foloseste notiuni cum ar fi “Volk ohne Raum” (popor fara spatiu), “Raumsin” (simtul spatiului).



Iata cum sintetizeaza autorul german cele doua forme de colonizare: ”un popor creste prin aceea ca-si mareste numarul, o tara prin aceea ca-si mareste teritoriul. Intrucat unui popor in crestere ii trebuie teritoriu nou, el creste peste marginile tarii. Mai intai el valorifica in interior, pentru sine si pentru stat, pamantul care nu fusese inca ocupat: aceasta este colonizarea interna. Daca nici aceasta nu mai ajunge, atunci poporul navaleste in afara si apar toate acele forme ale cresterii spatiale…care duc in cele din urma, in mod necesar, la dobandirea de noi teritorii: aceasta este colonizarea externa. Invazia militara, cucerirea, este adeseori strans legata de aceasta colonizare” (citat in G. Heyden, “Critica geopoliticii germane”, pag. 129).

Spatiul este important. El reprezinta semnul cel mai edificator ca un popor se afla in ascensiune, dar el nu semnifica neaparat si forta statala, care se afla mai degraba in legatura cu populatia, sau mai precis exprima corelatia celor doi factori: spatiul si populatia. Puterea ca atare este totusi mai strans legata de populatie, intrucat “densitatea mare a poporului inseamna cultura”. In acest sens, autorul vorbeste de “numarul politic al populatiei” (S. Micu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 39), deci un numar suficient de mare pentru a coloniza un teritoriu, pentru a zamisli o cultura, pentru a se impune ca o identitate in randul altor comunitati.

Autorul “Antropogeografiei” evita sa dea cifre precise in ceea ce priveste numarul optim al populatiei sau suprafata optima a unui stat. In ceea ce priveste marimea teritoriului, el mentioneaza ca un stat puternic ar trebui sa tinda spre o suprafata de 5 000 kilometri patrati. Un stat aflat in ascensiune va tinde intotdeauna sa ocupe pozitii naturale avantajoase, prin aceasta intelegand spatii naturale inchise - vecinatatea unui lant de munti, a marii etc. - sau puncte obligatorii de trecere (pasuri muntoase, stramtori).

Friedrich Ratzel foloseste si termenul de geospatii, prin acestea intelegand extinderea fortei civilizatoare a unei civilizatii la nivelul unui continent (geospatiul american). O asemenea extindere poate fi si politica, in acest caz rezultand imperiile, care au viata trecatoare pentru ca ele nu zamislesc state propriu zise. Ceea ce deosebeste geospatiul de imperiu este prezenta esentiala a culturii si a fortei sale modelatoare.

Autorul german formuleaza si o serie de legi ale spatiului si asezarii in spatiu. Cum avea sa sublinieze chiar Ratzel, aceste legi topesc in ele totalitatea principiilor privind cresterea spatiala a statelor. Aceste legi sunt:

 

  1. Spatiul unui stat creste odata cu cresterea culturii sale;

  2. Cresterea spatiala a statelor este un insotitor al altor manifestari ale dezvoltarii lor, cum sunt forta ideilor, intensitatea comertului, activitatea desfasurata in diferite sfere;

  3. Statele se extind prin asimilarea sau absorbirea unitatilor politice avand o importanta mai redusa;

  4. Frontiera constituie organul periferic al statului si in aceasta calitate serveste drept martor al cresterii, tariei sau slabiciunii sale, precum si al schimbarilor survenite in organismul sau;

  5. In cresterea sa statul tinde sa inglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic inconjurator: linii de coasta, albii ale fluviilor si raurilor, zone bazate in diferite resurse;

  6. Primul impuls de crestere teritoriala este primit de statele subdezvoltate (nedezvoltate) din exterior, de la civilizatiile mai avansate;

  7. Tendinta generala de asimilare sau absorbtie a natiunilor mai slabe se auto-intretine prin inglobarea de noi teritorii; pe acest pamant, nu este loc doar pentru “state mari” (in R. Fifield si E. Pearcy, “Geopolitics in Principle and Practice”, pag. 10).

 

Intrucat vorbim de spatiu si de tendinta statelor de a ocupa un spatiu cat mai convenabil, din punct de vedere natural, al unor resurse si pozitii geografice avantajoase, este momentul sa amintim de ideea lansata de Ratzel privind “ciclul oceanic”. Valoarea unor mari si oceane se schimba si ea in functie de marimea, importanta tarilor care le strajuiesc. Ciclul oceanic a urmat o linie semnificativa, mutandu-se din Marea Mediterana in Oceanul Atlantic si de aici in Pacific. Ratzel considera ca Pacificul este oceanul viitorului. Pledeaza pentru aceasta apreciere doua tipuri de argumente. Pacificul este locul unei activitati sustinute si al unui potential conflict de interese intre unele dintre cele mai puternice cinci tari ale lumii: SUA, Rusia, China, Japonia, Anglia (mentionam ca, in acel moment, aceasta ultima tara era detinatoare a unor zone in Pacific). Miza acestui conflict ar fi reprezentata de pozitia strategica, resursele unice si dimensiunile uriase ale Pacificului. De aceea, dupa parerea autorului german, tocmai aici, in Pacific se vor confrunta si stabili raporturile dintre cele cinci tari (Pozdneakov, “Geopolitica”, pag.20-21).





Concomitent, in Pacific ar urma sa aiba loc si principala confruntare intre statele maritime (Anglia, Japonia) si cele continentale (Rusia, China).

Ratzel considera ca in aceasta confruntare, puterile continentale vor avea castig de cauza, intrucat dispun de resurse mult mai numeroase, precum si de un spatiu suficient ca baza geopolitica. In acelasi timp, el prevede ca batalia pentru Pacific ar putea avea un final catrastrofal care ar marca si incheierea evolutiei ciclice a omenirii.

 

3.1.2. Pozitia - identitatea politico-geografica a statului

 

O alta notiune cheie a operei lui Ratzel este cea de pozitie. Sensul acestui termen este destul de complex. O dovada in acest sens este ca in franceza el este tradus, spre exemplu, cu “la position”, dar si cu “la situation”. Important de retinut este faptul ca pozitia nu este o notiune strict geografica. Ea are, fara indoiala, si aceasta dimensiune: situarea strict topografica, vecinatati naturale sau nu, pozitia detinuta intr-o emisfera sau alta a pamantului, formele de relief pe care le inglobeaza, etc.

Este interesant modul cum coreleaza autorul german notiunea de pozitie cu cea de spatiu. “Pozitia corijeaza, supradimensioneaza sau subdimensioneaza spatiul” (I. Nicu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 47), ii confera deschidere, ii asigura posibilitatea de a se pune in valoare. Deci pozitia este cea care decide, in ultima instanta, valoarea spatiului. Sunt bune si avantajoase acele pozitii care, detinand importante suprafete de pamant, au si deschidere suficienta catre mare.

Daca am urmari numai datele fizice, rezultatul nu ar putea fi decat un tablou amanuntit de informatii, mai putin folositoare. Preocupat de deschiderea catre viata statala, de interdependentele dintre factorul natural si cel politic si demografic, Ratzel coreleaza pozitia naturala cu cea politica si sociala. In acest sens, pozitiile pot fi asimilate imprejurarilor, contextului, ceea ce francezii desemneaza prin termenul de “la situation”. Pozitia fizica este neschimbatoare, pe cind pozitia, in acest ultim sens, deci pozitia politico-geografica este schimbatoare. Schimbatoare in acord cu schimbarea situatiei in zona, cu distanta fata de marile centre culturale si de civilizatie, etc.

Din perspectiva noastra, este important sa mentionam ca Ratzel vorbeste de “pozitie intermediara”, atat in ordine naturala, cat si politica. Este un tip de pozitie caracteristic indeobste statelor mici ori statelor aparute de curand pe harta. In acest context autorul german vorbeste de una dintre cele mai interesante pozitii politico-geografice intermediare din Europa, noul regat de la Dunare, Romania, aflata intre interesele directe ale Rusiei si Turciei (in I. Nicu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 49).

O forma de pozitie intermediara poate fi socotita si ceea ce in literatura de specialitate se numeste state-tampon (“buffer states”). Denumirea lor, pentru ca, in fapt, ele au existat de mai multa vreme, este asociata cu numele lordului Curzon of Kedleston, autorul celebrei “linii Curzon” care despartea Polonia de Uniunea Sovietica dupa primul razboi mondial (mentionam ca din 1795 cea mai mare parte a Poloniei a fost inglobata Rusiei).

Curzon a functionat multa vreme in India drept reprezentant al Coroanei. Cu aceasta ocazie a intreprins studii de sine statatoare asupra granitelor si modalitatilor de stabilire a acestora. In cazurile in care, din anumite considerente, sau datorita unor circumstante anume se pot stabili frontiere clar delimitate, Curzon avanseaza ideea constituirii unor state tampon. Desi, spune Curzon, statele tampon sunt formatiuni artificiale, ele au o existenta nationala proprie, sprijinite fiind si de garantiile pe care le ofera statele terte, interesate in mentinerea lor (in Pozneakov, “Geopolitica”, pag. 48).

Conditiile politice ale formarii statelor tampon ofera teren pentru intriga interna si intriga externa, provenind din partea fortelor care vor o redesenare a granitelor in zona. Dar, cum subliniza si Curzon, artificialitatea statului tampon este ceva relativ si poate varia in functie de stabilitatea situatiei interne, de soliditatea institutiilor si de pozitia guvernului sau.



Am insistat asupra acestei notiuni, intrucat in literatura de specialitate intalnim opinia potrivit careia ideile lui Curzon si-au aflat implinirea prin Tratatul de la Versailles. Atunci, la salba de state - tampon existente anterior (Norvegia, Danemarca, Suedia, Belgia, Luxemburg si Elvetia) s-a mai adaugat o a doua salba alcatuita din Finlanda, Polonia, Romania, Iugoslavia, Bulgaria, Albania, Grecia, care erau necesare pentru separarea Rusiei de Europa. Este adevarat ca aceste state au luat nastere intr-un moment prielnic din punct de vedere istoric, reprezentat de dezagregarea imperiului austro-ungar, dar este greu de acceptat ideea caracterului lor “artificial”. Constituirea lor a avut loc pe principiul nationalitatii, pe un teritoriu locuit de popoarele respective cu mult inainte de aparitia imperiului prabusit la finele primului razboi mondial. Putem mai degraba vorbi de organicitatea si nu de artificialitatea constituirii lor.

Dar aceasta nu scade din presiunile teribile la care sunt supuse statele respective. Cand spuneam ca ele reprezinta o altfel de “granita” aveam in vedere ca au aparut si cu aceasta misiune politico – strategica. De aceea presiunile sunt extrem de mari si dintr-un sens si din altul. Cu atat mai importanta este stabilitatea lor interna, performanta lor. Intr-un anume sens, acestea reprezinta atuul lor principal prin care isi asigura supravietuirea si consolidarea.

 

 

3.1.3. Granita ca organ periferic

 

Una dintre cele mai interesante viziuni promoveaza Ratzel cu privire la granita si semnificatia sa geopolitica. Granita nu mai este fasia de pamant care marcheaza despartirea dintre state, ci un organ periferic al statului, un martor al cresterii si slabiciunii sale, un senzor de mare finete al prefacerilor survenite in interiorul sau.

Cum am subliniat si in primele cursuri, zona aceasta dintre state, altadata destul de intinsa, a disparut. La granita se intalnesc statele cu forta lor, cu capacitatea si disponibilitatea lor de a-si extinde spatiul pe care il detin la un moment dat. In noul context, frontiera exprima relatiile spatiale dintre state, o zona de mare presiune dintre ele. De aceea, frontiera are o semnificatie politico-strategica si atunci cand desparte doua state prietene si iubitoare de pace. Ca linie despartitoare, frontiera este un adevarat compromis la care s-a ajuns uneori prin intermediul fortei. Ea consfinteste o stare de lucruri proprie unui anumit interval de timp care desparte situatiile politice si cele de forta. “Tratatele care garanteaza frontierele, spune Ratzel, se bazeaza pe acea imensa iluzie ca ar fi posibil sa se puna stavila cresterii vii a unei natiuni” (Citat in Pozdneakov, “Geopolitica”, pag. 47).

Potrivit conceptiei lui Ratzel, statul ia nastere in jurul unui Mittelpunkt, care concentreaza energia si forta unui popor. Din acest centru vital al statului pornesc, in cercuri concentrice, unde de energie si vitalitate care acopera intreg teritoriul national. Ultimul cerc este reprezentat chiar de granita statului respectiv. “Granita, subliniaza Ratzel, este un produs al miscarii”, este “periferia teritoriului statal, economic si a poporului”, organul cel mai sensibil unde putem detecta starea de sanatate a statului (op.cit., pag. 48).

La granita putem cel mai bine masura intensitatea pulsarilor economici, culturali, comunicationali emisi de Mittelpunkt. Granita nu este o linie fixa, chiar daca ea este consacrata de catre intelegeri internationale. Ea se afla in expansiune daca intensitatea pulsarilor este mare, asa cum poate fi in retragere daca aceasta intensitate se afla in scadere.

Cum este si firesc, o granita desparte doua state, doua zone de influenta. Prin urmare, in regiunea de langa granita se intalnesc si se confrunta pulsari venind din directii diferite. Aici se face diferenta dintre intensitatea lor. Nu este important ca un pulsar sa aiba o anumita intensitate, ci ca el sa nu intalneasca un pulsar cu o intensitate mai mare si venind din directie opusa. Prin urmare, putem spune ca, fiind un organ periferic, granita este, implicit, un raport de forte.

Este instructiv sa semnalam ca Ratzel sesizeaza rolul vital pe care il are in invingerea granitelor un alt factor, anume comunicarea, care invinge spatiile. Autorul german concepe comunicare intr-un sens foarte larg, ea luand forma schimbului de marfuri, al schimbului de produse culturale si al schimbului de opinii propriu zise. “Conditia grandorii unui popor si, apoi, a oricarei mari puteri este dezvoltarea maxima a comunicarii” (in I. Micu Sava, “Geopolitica. Scoala geopolitica germana”, pag. 58), afirma previzionar autorul, sesizand ca in perioada care vine nu mai este suficienta forta militara; mai mult, ca forta comunicarii patrunde unde nu poate bate forta armelor si ca puterea de a penetra teritorii si granite incepe sa devina un apanaj al comunicarii, in sensul larg pe care l-am prezentat mai sus.










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani