Logo referatele carte



PSIHOLOGIA PERSONALITATII



UNIVERSITATEA “BABES-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

 

 

 

 

 

PSIHOLOGIA PERSONALITATII

 

- SEMESTRUL I -

 

 

Lector univ. dr. Adrian OPRE

Asistent univ. drd. Petru Curseu

 

CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV 3MODULUL 1 4IMPORTANTA STUDIULUI PERSONALITATII 41. DE CE STUDIEM TEORIILE PERSONALITATII? 42. DEFINITII ALE PERSONALITATII 63. CE NE POATE OFERI O TEORIE A PERSONALITATII 7Sumar 9MODULUL 2 11METODE DE CERCETARE IN STUDIUL PERSONALITATII 112. Metoda experimentala 123. Chestionarele de personalitate si studiile de corelatie 13Sumar 13MODULUL 3 15TEORIA SOCIAL COGNITIVA A PERSONALITATII 151. Caracteristici generale 152. Reprezentanti 163. Conceptia asupra persoanei 184. Conceptia asupra stiintei, teoriei si cercetarii 195. Teoria social cognitiva a personalitatii 195.1. Structura 195.2. Procesele 215.3. Crestere si dezvoltare 25Sumar 27MODULUL 4 29TEORIA TRASATURILOR DE PERSONALITATE 291. Conceptul de trasatura 292. Perspectiva lui Gordon W. Allport (1897-1967) 312.1. Tipuri de trasaturi 312.2. Autonomia functionala 322.3. Cercetarea idiografica 322.4. Comentarii 333. Perspectiva lui Hans J. Eysenck (1916- ) 333.1. Analiza factoriala 333.2. Dimensiunile bazale ale personalitatii 343.3. Modalitati de evaluare a celor trei dimensiuni 353.4. Rezultate experimentale 353.5. Fundamentare biologica 363.6. Psihopatologia si modificarea comportamentului 373.7. Comentarii 384. Perspectiva lui Raymond B. Cattell (1905 -) 384.1. Conceptia sa stiintifica 394.2. Teoria asupra personalitatii 40Sumar 43MODULUL 5 45TEORIE SI METODA IN EVALUAREA PERSONALITATII 451. Evaluare vs. masurare in psihologie 452. Caracteristici generale ale teoriilor 473. Teorii ale personalitatii si metodele de evaluare asociate 513.1. Psihanaliza si testele proiective de personalitate 523.2. Abordarile psihometrice ale personalitatii si chestionarele structurate de personalitate 56Sumar 62EVALUAREA ACTIVITATIILA CURS 64


CUVÂNT INTRODUCTIV

Este putin probabil sa gasim un consens intre psihologi cu privire la natura personalitatii. Nu exista o perspectiva unica asupra careia toti cercetatorii sa cada de acord. Este dificila gasirea unui acord nu numai in ceea ce priveste definirea personalitatii, dar mai cu seama privitor la caracteristicile acesteia. Mai degraba decat sa caute o convergenta psihologii, apartinand diverselor scoli, au avansat definitii si teorii ale personalitatii pe care le-au sustinut si aparat cu o pasiune si o convingere demne de invidiat.

Dintre nenumaratele teorii va vom supune atentiei doar pe acelea care au reusit realmente sa se impuna in comunitatea stiintifica si anume: psihanalitica, behaviorista, cognitiva, a trasaturilor si cea a invatarii sociale. Suntem desigur suficient de familiarizati cu multe dintre aceste perspective din cadrul altor cursuri de psihologie. Emulatia lor, in oferta de modele explicative, este de altfel fireasca daca luam in calcul faptul ca aceste abordari reprezinta principalele forte ce opereaza activ in cadrul intregii psihologii si nu doar in domeniul personalitatii.

In ciuda faptului ca toate aceste teorii permit o prezentare ampla a ceea ce numim sistemul de personalitate, raspunsul la intrebarea fundamentala “Ce este personalitatea” ramane in continuare o problema dificil de solutionat. Nu exista, cel putin pana acum, un raspuns limpede la aceasta intrebare. Fiecare teorie poate fi partial corecta, sau putem spune ca toate sunt partial corecte, ceea ce ne face sa credem ca raspunsul corect la intrebarea avansata este in fapt unul cumulativ. Acel raspuns ar reuni intr-o noua teorie aspectele cele mai viabile ale teoriilor deja avansate.


Modulul 1

Importanta studiului personalitatii

 

Obiective operationale:

Dupa lecturarea acestui capitol, ar trebui sa stiti sa:

  • explicati cum studiul personalitatii permite explicarea diferentelor individuale;

  • argumentati importanta cunoasterii personalitatii in practica psihologica;

  • dezbateti problema existentei mai multor abordari ale personalitatii si a metodelor de cercetare si evaluare specifice;

  • enumerati principalele caracteristici ale personalitatii.

 

1. DE CE STUDIEM TEORIILE PERSONALITATII?

Lipsa unui acord intre teoreticieni in ceea ce priveste teoretizarea personalitatii nu trimite cu necesitate la inutilitatea teoriilor ce incearca sa o explice. Spre exemplu, intr-o situatie similara, cea a inteligentei, cu toate ca psihologii nu au cazut de acord asupra unei definitii unice acest lucru nu i-a impiedicat sa utilizeze conceptul de inteligenta, sa elaboreze diverse modalitati de evaluare a acesteia, in virtutea carora au purces firesc la predictii comportamentale. Rationamentul poate fi extrapolat si in cazul personalitatii.

Fiecare teorie ofera o imagine tentanta asupra naturii umane concluziile lor fiind bazate de cele mai multe ori pe rezultatele a numerosi ani de cercetare si de munca intensa. Toti teoreticienii au ceva important, impresionant si provocator de spus despre abisurile fiintei umane. Faptul ca ei nu sunt intotdeauna de acord ne obliga sa luam in considerare trei factori pentru a putea astfel mai facil sa ne explicam aceste disensiuni: 1. complexitatea subiectului discutat; 2. contextele istorice si personale diferite in care fiecare din aceste teorii au fost formulate; 3. faptul ca psihologia este o disciplina relativ tanara, recent intrata in spatiul stiintificitatii. in plus trebuie semnalat faptul ca preocuparea privind investigarea personalitatii este mult mai recenta, primele formulari de o anumita pertinenta le regasim incepand abia cu anii “20. Or, in dezvoltarea unei stiinte 70 de ani reprezinta o perioada prea scurta pentru a permite cristalizari.

Interesul acordat azi studiului personalitatii este deosebit si acest lucru reiese cu usurinta din abundenta studiilor prezente in literatura de specialitate. Teoria personalitatii reflecta asadar o parte esentiala a eforturilor continue ale psihologiei de a intelege natura umana.

Exista desigur si motive personale de a studia teoriile personalitatii: o curiozitate fireasca de a stii cat mai mult despre propriul comportament. De ce ne comportam gandim si simtim intr-un anumit fel? De ce o persoana este agresiva iar alta inhibata, una plina de curaj iar alta fricoasa, una sociabila iar alta timida? Ce ne face pe noi sa ne purtam intr-un anumit fel, iar pe fratii si surorile noastre crescuti in aceeasi casa sa fie atat de diferiti? Ce factori ajuta pe anumiti indivizi sa devina oameni de succes in cariera sau/si mariaj in timp ce altii, cu acelasi potential cad dintr-un esec in altul? Desigur nevoia de a ne cunoaste pe noi insine, curiozitatea de a descoperi dedesubturile motivelor si temerilor noastre este foarte puternica in cei mai multi dintre noi. Examinarea variatelor perspective asupra personalitatii ne va permite sa dobandim cel putin un modest bagaj de informatii pentru dificila si nesfarsita sarcina de a ne cunoaste pe noi insine.

Un alt motiv pentru studiul teoriilor personalitatii este unul practic. Indiferent de domeniul pentru care un individ a optat si in care doreste sa faca cariera el lucreaza si va lucra cu oameni si pentru oameni. Intelegerea naturii personalitatii umane va spori calitatea relatiilor interpersonale atat de importante pentru succesul profesional dar si pentru o insertie adecvata in comunitate.

Rezultatele cercetarile din domeniul psihologiei industriale si organizationale au subliniat, nu de putine ori, importanta acestei idei. Intr-un studiu efectuat pe cateva sute de muncitori, urmarind sa identifice cauzele disponibilizarilor s-a constatat, cu surpriza, ca doar 10% au fost concediati datorita inabilitatii lor de a-si presta eficient munca. Restul de 90% au fost concediati datorita dificultatilor de relationare cu ceilalti colegi, subalterni sau superiori (Schultz & Schultz,1990).

De asemenea, studiul personalitatii are o valoare practica deosebita si in domeniul psihologiei clinice. O analiza statistica releva ca 74% din universitatile care acorda titlul de Master in psihologie clinica considera cursul de teoria personalitatii ca fiind unul de importanta cruciala in pregatirea studentilor. Studiul personalitatii este de asemenea cotat ca fiind de mare importanta de mai bine de 70% din centrele de sanatate mentala, spitalele si clinicile anchetate (Annis, Tuckev & Bakev,1984).

Mai exista un motiv pentru a studia personalitatea si probabil acestea este cel mai vital si mai irezistibil motiv. Daca evaluam nenumaratele probleme si crize cu care se confrunta omenirea acum la sfarsit de secol XX (iminenta unui razboi nuclear, poluarea, abuzul de droguri, terorismul etc.), vom gasi cu siguranta de fiecare data aceeasi cauza: oamenii insasi. Toate acestea ar putea fi mult ameliorate printr-o deplina intelegere a fiintei umane. Abraham Maslow, unul dintre personalitatile gandirii umaniste spunea: “Daca vom reusi sa imbunatatim natura umana atunci vom imbunatati totul, si aceasta deoarece doar astfel vom inlatura cauza dezordini mondiale”

2. DEFINITII ALE PERSONALITATII

Absenta unui consens asupra naturii personalitatii precum si asupra celei mai potrivite modalitati de abordare a acesteia e reflectat in egala masura si in dezacordul privitor la definirea termenului ce o eticheteaza. Intr-o carte devenita de acum clasica in domeniu - Structura si dezvoltarea personalitatii – Allport invoca si discuta peste 50 de definitii ale personalitatii. Dar mai degraba decat sa le descriem pe acestea si toate definitiile aparute de atunci ar fi, credem noi, mult mai nimerita incercarea de a relationa personalitatea cu utilizarea obisnuita, zilnica pe care o dam acestui termen.

Candva un psiholog sugera ca ne putem face o idee despre intelesul acestui concept, daca examinam cu atentie ceea ce noi intentionam sa surprindem de fiecare data cand utilizam cuvantul Eu (Adams,1954). Cand spunem Eu, incercam sa insumam totul despre noi insine – simpatiile si antipatiile noastre, temerile si virtutile, vigoarea si slabiciunile noastre. Cuvantul Eu este ceea ce ne defineste pe fiecare din noi ca individ, ca persoana separata de altii. Daca recurgem la o analiza etimologica regasim ca termenul deriva din latinescul persona care se refera la masca utilizata de un actor intr-o piesa. Ca atare persona designeaza masca publica, “fata” pe care noi o etalam celorlalti. In virtutea aceste derivari etimologice am putea lesne conchide ca personalitatea se refera doar la caracteristicile externe, vizibile, la acele aspecte pe care si ceilalti le pot vedea. Astfel, personalitatea unui individ poate fi definita in termeni de impresie pe care persoana o face asupra altora, ceea ce persoana pare sa fie.

Se rezuma oare personalitatea doar la fatada, la masca sau rolul pe care il jucam pentru ceilalti ? Pentru cei mai multi dintre noi, termenul semnifica mult mai mult. In mod obisnuit ne referim la mai multe atribute ale unui individ, la o suma sau o colectie de caracteristici care sunt mult mai profunde decat aparentele fizice superficiale. Ne referim la o suma de dimensiuni care nu pot fi observate direct, la acelea pe care o persoana incearca sa le ascunda de noi sau pe care noi incercam sa le ascundem vederii altora.

De asemenea utilizam cuvantul personalitate atunci cand ne referim la caracteristici de durata. Putem afirma ca personalitatea unui individ este relativ stabila si predictibila. Aceasta nu inseamna ca personalitatea este rigida si neschimbatoare, ea poate, asa cum vom vedea, sa-si releve diferite aspecte in functie de situatie.

In acest sens in 1960 psihologul Walter Mischel a provocat o adevarata dezbatere in psihologie legata de importanta relativa a variabilelor personale (trasaturi, nevoi) si variabilele situationale in determinarea comportamentului (Mischel,1968,1973). Controversa continua in literatura de specialitate de mai mult de 20 de ani. Multi personologi considera rezolvata problema acceptand o abordare interactionista, afirmand ca trasaturile personale, aspectele social-situationale si interactiunea dintre ele trebuie deopotriva luate in considerare daca scopul nostru este acela de a oferi o explicatie completa a comportamentului uman (Carson,1989;Kenrick&Funder,1988;Rowe,1987).

Tindem de asemenea sa credem ca personalitatea este unica. Constatam similaritati intre oameni si cu toate acestea sesizam ca indivizii poseda caracteristici speciale sau combinatii de caracteristici care-i disting unii de ceilalti. Ca atare in virtutea experientelor cotidiene avem tendinta sa percepem personalitatea ca un cluster stabil si unic de caracteristici care poate insa suferi modificari ca raspuns la diferite solicitari externe.

Cu toate acestea este greu sa oferim o definitie asupra careia acceptul psihologilor sa fie unanim. Pentru a distinge un anumit grad de precizie in definirea conceptului, trebuie sa intelegem ce doreste fiecare teoretician sa sugereze prin conceptul pe care il utilizeaza. Fiecare teoretician ofera o versiune unica, o perspectiva personala asupra naturii personalitatii, care devine astfel definitia sa de lucru. Prin urmare demersul nostru are ca obiectiv intelegerea diferitelor versiuni ale conceptului de personalitate si examinarea unor variate modalitati de definire a Eu-lui.

Psihologii in domeniul personalitatii acorda o importanta crescuta nu doar formularii teoriilor ci in egala masura si modalitatilor de evaluare a acesteia.

3. CE NE POATE OFERI O TEORIE A PERSONALITATII

O teorie asupra personalitatii sugereaza modalitatile prin care o mare varietate de date privind persoana pot fi puse alaturi si sistematizate pentru a dobandi astfel coerenta si inteligibilitate.

Atunci cand ne propunem sa studiem sistematic si intensiv indivizii in fapt noi vrem sa stim ce sunt ei, de ce se comporta intr-un anumit fel, si cum au devenit ceea ce sunt. Ca atare orice teorie asupra persoanei trebuie sa fie in masura sa ofere raspunsuri la aceste trei intrebari. Intrebarea “ce” se refera la caracteristicile persoanei si la modul cum ea este organizata in relatiile cu ceilalti. Intrebarea “de ce” se orienteaza spre motivele ce particularizeaza comportamentul individului. Raspunsurile la aceasta intrebare releva aspectele motivationale ale persoanei; ex. de ce a decis sa se deplaseze si de ce tocmai in acea directie? De ce este o mama supraprotectiva ? - pentru ca acest mod de a fi o face fericita, pentru ca ea cauta sa ofere copiilor sai ceea ce ei i-a lipsit in copilarie, sau doar pentru a evita manifestarea oricarui resentiment din partea copiilor ?. O persoana a dezvoltat depresia ca urmare a unei umiliri, din cauza unei iubiri pierdute, sau dintr-un sentiment de vinovatie ? Intrebarea “cum” se refera la factorii determinanti ai personalitatii. In ce mod si in ce masura fortele genetice si cele ambientale au interactionat pentru a determina structura si functionarea actuala a personalitatii.

Ca atare o teorie ne poate ajuta sa intelegem in ce masura, spre exemplu, anxietate este o caracteristica personala, cum aceasta caracteristica de personalitate s-a dezvoltat, de ce anxietatea se releva doar in anumite contexte si de ce individul adopta preferential un anumit comportament atunci cand este anxios ?

Raspunsurile pe care le primim cand adresam asemenea intrebari ne conduc la trei concepte, deosebit de utile in intelegerea personalitatii. Acestea sunt: structura, procesele si cresterea si dezvoltarea. Termenul de structura se refera la cele mai stabile si mai trainice aspecte ale personalitatii. Acestea reprezinta “caramizile” edificiului numit personalitate, ele sunt comparabile cu partile componente ale corpului uman sau cu ceea ce atomii si moleculele sunt in fizica si chimie. Concepte structurale precum trasaturile, raspunsurile, obisnuintele, sinele, etc. au devenit foarte populare si utile in incercarile de a raspunde la intrebarea “ ce sunt oamenii”. Procesele se refera la conceptele dinamic-motivationale pe care le utilizam atunci cand cautam explicatii pentru un anumit comportament. Daca reiteram modelul corpului uman atunci trebuie sa acceptam ca acesta trebuie gandit nu doar in termenii unei organizari, structurari a partilor ci si in cei ai unor procese ce relationeaza aceste parti. Similar personalitate detine procese ce servesc dimensiunii functionale, ce initiaza si intretin comportamentele individuale. Sintagma crestere si dezvoltare este puternic relationata cu cele doua concepte anterioare. O teorie privind cresterea si dezvoltare trebuie sa ofere cele mai coerente argumente privitoare la modificarile structurale de la nastere la maturitate precum si pentru schimbarile corespunzatoare ale proceselor personalitatii, invocand de fiecare data factorii determinanti. In acest sens diferitele teorii accentueaza fie rolul factorilor genetici fie al celor ambientali (cultura, clasa sociala, familie, etc.) ca principali determinanti ai personalitatii.

In concluzie teoriile asupra personalitatii pot fi comparate prin intermediul conceptelor pe care acestea le utilizeaza atunci cand ofera raspunsuri la intrebarile, ce, de ce, si cum ?.

Sumar

In modulul introductiv se traseaza cadrul teoretic in care se va studia conceptul de personalitate.

Importanta studierii personalitatii rezida in principal din faptul ca atat progresele omenirii, cat si regresele acesteia sunt determinate de oamenii insasi. De asemenea, importanta studierii personalitatii devine evidenta atunci cand privim omul ca fiinta sociala prin excelenta, deoarece indiferent de profesia, locul de munca, organizarea familiala, mediul si nivelul de trai, omul traieste printre alti oameni. Prin urmare intelegerea naturii personalitatii umane devine un factor esential atat in cunoasterea de sine, dar si in cunoasterea celorlalti.

Inca de la inceput ni se atrage atentia ca nu exista o definire unanim acceptata a conceptului de personalitate, ci mai degraba diferitele paradigme teoretice au avansat propriile teorii si definitii ale personalitatii. Dintre aceste teorii, cele care s-au impus in psihologie sunt teoriile psihanalitica, behaviorista, umanista, cognitiva, teoria trasaturilor si cea a invatarii sociale. Datorita lipsei unui consens, acest capitol introductiv se axeaza pe corelarea acestor definitii teoretice cu ceea ce se simtul comun designeaza prin termenul de personalitate. La nivelul utilizarii cotidiene, personalitatea reprezinta acele caracteristici unice, care ne deosebesc de ceilalti, fie ele evidente in comportament sau neexprimate comportamental, care au o oarecare durabilitate in timp si cu ajutorul carora conduita persoanei devine relativ predictibila. Fiecare teoretician ofera o versiune unica, o perspectiva personala asupra naturii personalitatii, care devine astfel definitia sa de lucru. Rezumand obiectivul acestui material il reprezimta intelegerea diferitelor versiuni ale conceptului de personalitate si examinarea unor variate modalitati de definire a Eu-lui.

Cuvinte cheie: personalitate, comportament, teorii ale personalitatii.

 

Teme de lucru (raspundeti in max. 20 randuri ):

  1. De ce considerati importanta studierea personalitatii?

  2. Cum ati defini personalitatea, gandindu-va la modalitatea cotidiana a folosirii termenului de personalitate?

  3. De ce credeti ca nu s-a ajuns la un consens teoretic in definirea personalitatii?

  4. Argumentati de ce studiul personalitatii permite predictia comportamentului.


Modulul 2

METODE DE CERCETARE IN STUDIUL PERSONALITATII

 

 

Obiective operationale:

Dupa lecturarea acestui capitol, ar trebui sa stiti sa:

  • Enumerati metodele utilizate in studiul personalitatii;

  • Prezentati care sunt avantajele si dezavantajele pe care le ofera fiecare dintre metodele studiate;

  • Reliefati elementele care diferentiaza cercetarea clinica de cea experimentala;

  • Argumentati de ce studiul corelational a castigat mai multa popularitate in studiul personalitatii in comparatie cu cel experimental.

Teoria si cercetarea sunt strans relationate. Teoria fara cercetare este o simpla speculatie, cercetarea fara teorie este un fapt constatat, dar lipsit de semnificatie. Desi cercetatorii din domeniul personalitatii impart scopuri si valori comune, ei difera in alegerea strategiilor vizand calea cea mai buna spre aceste scopuri. In unele cazuri, diferentele intre strategiile de cercetare sunt minore, in alte cazuri sunt majore si exprima o diferenta fundamentala de abordare. Unii psihologi sunt interesati doar de aspectele externe ale comportamentului, de ceea ce noi spunem si facem ca raspuns la stimulari specifice. Altii sunt preocupati de evaluarea simtamintelor si experientelor noastre constiente asa cum pot fi ele evaluate prin teste si chestionare. De asemenea un numar suficient de mare de personologi sunt interesati si incearca sa inteleaga puterea fortelor inconstiente care ne motiveaza conduita. Optiunea pentru o metoda sau alta este determinata de obiectivul urmarit.

In general cele mai des utilizate strategii de cercetare a personalitatii sunt: a. metoda clinica si studiul de caz; b. metoda experimentala; c. tehnica chestionarelor si a studiului corelational. Desi diferite prin specificul lor toate aceste trei metode poarta amprenta unei cerinte fundamentale a cercetarii stiintifice si anume: obiectivitatea observatiei.

 

1. Metoda clinica si studiul de caz

Cercetarea clinica presupune studiul si observarea comportamentului si a relatarilor verbale ale individului declansate spontan in situatii naturale. Una dintre cele mai utilizate metode clinice este studiul de caz.

Studiile de caz prin observatiile lor amanuntite facute de clinicieni asupra pacientilor au jucat un rol important in dezvoltarea unor teorii majore asupra personalitatii. Materialele colectate de Sigmund Freud sunt exemple ilustrative in acest sens. El s-a adancit in sondarea trecutului pacientilor sai insistand prioritar asupra copilariei, cautand sa evidentieze acele experiente si conflicte care ar putea fi cauza simptomatologiei nevrozelor din prezent. Sa luam spre exemplu cazul Katharina, o fata in varsta de 18 ani ce dezvolta des atacuri de panica reliefate indeosebi printr-o respiratie sacadata. Reconstruind toate acele experiente pe care le-a considerat relevante pentru copilaria ei Freud a identificat radacinile simptomelor sale intr-o serie de experiente sexuale neplacute incluzand si o tentativa de seductie din partea tatalui sau pe cand ea avea varsta de 14 ani. In baza rezultatelor unui numar mare de investigatii similare Freud a concluzionat ca etiologia nevrozelor trimite tocmai la aceste traume sexuale timpurii.

2. Metoda experimentala

Cercetarea experimentala implica controlul asupra variabilelor de interes si stabilirea unei relatii cauzale de tipul “daca-atunci”. In abordarea experimentala a anxietatii, spre exemplu, cercetatorul trebuie sa creeze conditii de anxietate ridicata, moderata si scazuta si sa observe efectele modificarii gradului de anxietate asupra proceselor cognitive sau/si a relatiilor interpersonale. Scopul urmarit este acela de a putea emite concluzii precise despre relatia cauzala; si anume, modificand o variabila (independenta) vom putea induce modificari la nivelul unei alte variabile (dependenta). Laboratorul constituie mediul cel mai adecvat pentru desfasurarea unor astfel de cercetari deoarece doar aici este posibil controlul riguros al variabilelor.

Cercetarea clinica si cea experimentala se diferentiaza sub diferite aspecte. In timp ce clinicienii fac observatii asupra unor situatii cat mai apropiate de viata reala, de mediul natural al subiectului, lasa evenimentele sa se desfasoare de la sine si studiaza un numar restrans de indivizi, cercetarea experimentala de laborator presupune controlul strict al variabilelor si permite studiul sistematic a mai multor subiecti simultan.

3. Chestionarele de personalitate si studiile de corelatie

Chestionarele de personalitate si testele sunt folosite ori de cate ori studiul intensiv al indivizilor nu este posibil sau dezirabil si bineinteles atunci cand nu avem posibilitatea de a aplica demersul experimental. Marele avantaj al testelor si chestionarelor de personalitate este acela ca permit obtinerea unei mari cantitati de informatie de la mai multi subiecti in acelasi timp. Desi nici un individ nu poate fi studiat la fel de analitic precum permite studiul de caz, investigatorul are in schimb posibilitatea de a studia o serie de caracteristici ale personalitatii in relatie cu indivizi diferiti. De asemenea, cu toate ca investigatorul nu poate avea controlul asupra tuturor variabilelor implicate precum in metoda experimentala, aceasta modalitate creeaza oportunitatea studierii variabilelor care sunt greu de reprodus in laborator. Utilizarea testelor si chestionarelor de personalitate a fost asociata cu preocuparea privitoare la diferentele dintre indivizi. De exemplu, exista interes in ceea ce privesc diferentele individuale in anxietate, dominanta. De asemenea, exista preocupari spre a verifica daca indivizii care difera sub aspectul unei caracteristici de personalitate difera si sub aspectul unei alte caracteristici. De exemplu, indivizii care sunt foarte anxiosi sunt ei si mai putin creativi? Sau sunt ei mai inhibati in comportamentul interpersonal decat subiectii nonanxiosi? Cercetarile de acest tip sunt cunoscute sub denumirea de studii de corelatie. Prin metoda corelatiei, cercetatorul cauta identificarea unei covariante intre doua sau mai multe variabile care nu pot fi supuse unei manipulari sau control experimental. Este mult mai probabila stabilirea unei asociatii sau a unei corelatii intre diferite caracteristici ale personalitatii decat a unei relatii cauza-efect. Datorita accentului pus pe diferentele individuale si studiul concomitent a mai multor variabile, chestionarele si studiile de corelatie au castigat o larga popularitate.

 

Sumar

Diferentele intre diferitele paradigme teoretice se regasesc atat la nivelul modului in care definesc conceptele utilizate, cat si in ceea ce priveste modalitatile de cercetare. Optiunea pentru o metoda sau alta este determinata in primur rand de obiectivul urmarit. Metodele cel mai des utilizate in studiul personalitatii sunt prezentate in acest modul,, acestea sunt: a. metoda clinica si studiul de caz; b. metoda experimentala; c. tehnica chestionarelor si d. studiul corelational.

Metoda clinica si studiul de caz presupun studiul si observarea comportamentului si a relatarilor verbale ale individului declansate spontan in situatii naturale. Un exemplu de model teoretic elaborat in baza datelor colectate, prin aceasta metoda este teoria etiologiei nevrozelor, elaborata de Sigmund Freud.

Metoda experimentala implica stabilirea unor relatii cauzale de tip „daca-atunci”, prin manipularea anumitor variabile si masurarea efectului acestei manipulari. Acest tip de cercetare se realizeaza in laborator, presupune controlul strict al variabilelor si permite studierea sistematica a mai multor subiecti simultan.

Chestionarele si testele de personalitate permit obtinerea unei mari cantitati de informatie de la un numar mare de subiecti in acelasi timp. Desi nu ofera o imagine analitica asupra fiecarui subiect, chestionarele si testele de personalitate permit compararea subiectilor si evidentierea diferentelor si similaritatilor interindividuale. De asemenea, spre a verifica daca indivizii care difera sub aspectul unei caracteristici de personalitate difera si sub aspectul unei alte dimensiuni, frecvent se apeleaza la studiile de corelatie.

Cuvinte cheie: metoda experiment, studiu de caz, studiu corelational, chestionar de personalitate.

 

Teme de lucru (raspundeti in max. 20 randuri ):

  1. Prezentati principalele metode ce cercetare in studiul personalitatii.

  2. Care sunt diferentele intre metoda experimentala si studiul de caz?

  3. Daca v-ati propune sa studiati influenta vremii asupra starii dispozitionale, ce metoda de cercetare ati folosi si de ce?

  4. Prin ce alta metoda de cercetare, diferita de metoda clinica, ar fi putut Freud ajunge la aceeasi teorie a etiologiei nevrozelor? Explicati.

  5. Prezentati avantajele si dezavantajele studiului experimental al personalitatii.

Modulul 3

Teoria social cognitiva a personalitatii

Obiective specifice

Dupa parcurgerea acestui modul veti fi in masura sa:

  • Expuneti principiile abordarii social cognitive a personalitatii;

  • Explicati sintagama de “determinism reciproc”;

  • Reliefati rolul ficecarui element structural al personalitatii din perspectiva abordarii social cognitive;

  • Oferiti exemple de comportamente achizitionat prin invatare observatorie si prin conditionare vicarianta;

  • Exemplificati diferenta dintre achizitia si executia unui comportament;

  • Ilustrati suituatii in care autoeficacitatea stimuleaza sau inhiba implicarea intr-o activitate.

 

1. Caracteristici generale

Din perspectiva invatarii social-cognitive orice incercare de a descrie comportamentul uman fara a acorda atentia cuvenita proceselor mentale nu poate oferi un model adecvat in explicitarea personalitatii. Behaviorismul neluand in considerare variabilele cognitive risca sa neglijeze tocmai dimensiunea umana a individului. A studia, spre exemplu, doar aspectele fiziologice ale emotiei omitand aspectele cognitive (toate acele ganduri ce preced si determina emotia), nu poate conduce la o deplina intelegerea a personalitatii umane.

Teoria social-cognitiva pune accent pe originile sociale ale comportamentului si pe importanta proceselor cognitive in toate aspectele functionarii umane: motivatie, emotie si actiune. Paradigma isi are originile in teoriile invatarii, motiv pentru care initial a fost denumita teoria invatarii sociale. Teoreticienii acestei orientari incearca sa depaseasca diviziunea clasica asupra persoanei in care perspectiva behaviorista este contrapusa celei umaniste. Teoria social cognitiva are cateva caracteristici care o particularizeaza in raport cu celelalte abordari.

  • Reliefarea individului ca agent de actiune

  • Supralicitarea originilor sociale ale comportamentului

  • Relevarea importantei proceselor cognitive in dezvoltarea si functionarea personalitatii.

  • Accentul pus pe cercetarea sistematica

  • Dovezile privind posibilitatea invatarii unor pattern-uri comportamentale complexe in absenta oricaror intariri.

In cadrul comunitatii academice perspectiva social-cognitiva este probabil cea mai populara si se pare ca ea castiga serios teren si in randurile clinicienilor.

Teoria este reflectata cel mai evident in opera a doi psihologi: Albert Bandura si Walter Mischel.

2. Reprezentanti

Albert Bandura (1925 -)

Bandura fost preocupat initial de aplicatiile teoriei invatarii la fenomenele clinice. Preocupare lui era de a conceptualiza fenomenele clinice intr-un mod care sa permita testarea lor experimentala. Ulterior a studiat procesele interactive in psihoterapie si pattern-urile familiale care determina agresivitatea la copii. Studiile privind determinantele familiale ale agresivitatii au stat in spatele tezelor sale privind rolul central al modelarii (invatarea prin observarea altora) in dezvoltarea personalitatii. Aceste studii s-au concretizat in doua lucrari: “Agresiunea in adolescenta” (1959) si “invatarea sociala si dezvoltarea personalitatii” (1963). In lucrarea intitulata “Bazele sociale ale gandirii si actiunii” (1986) Bandura a incercat sa clarifice aspecte ale capacitatilor umane aflate in relatie cu dezvoltarea personalitatii. Cele mai recente lucrari ale sale se centreaza asupra motivatiei umane si a implicatiilor autoeficacitatii (competentei personale) asupra sentimentului de confort fizic si psihic (well-being). 

Walter Mischel (1930 -)

S-a nascut la Viena dar familia sa a emigrat in Statele Unite in anul 1939. A lucrat initial ca asistent social cu delincventii juvenili, experienta care prezinta un interes particular din cel putin doua motive: in primul rand, aceasta activitate este relationata cu preocuparile de durata al lui Mischel privind mecanismele psihologice care sustin amanarea gratificarii si autocontrolul, si in al doilea rand pentru ca exista o asemanare cu activitatea lui Bandura, prin aceea ca ambii au lucrat la inceputurile activitatii lor clinice cu adolescenti agresivi. Pe parcursul studiilor postuniversitare la Ohio State University a fost influentat de George Kelly si Julian Rotter, mai ales de contributiile lor in ceea ce priveste accentul pe individ ca actor si constructor al realitatii sociale, aflat in interactiune permanenta cu vicisitudinile mediului si incercand sa confere vietii coerenta in ciuda tuturor inconsistentelor.

3. Conceptia asupra persoanei

Atat Bandura cat si Mischel au recunoscut relatia reciproca si iterativa dintre conceptia asupra persoanei, programul de cercetare si teoria asupra personalitatii.

Teoria social-cognitiva curenta pune accent pe o conceptie conform careia persoana este activa si isi utilizeaza procesele cognitive pentru a-si reprezenta evenimente, pentru a anticipa viitorul, pentru a alege intre mai multe alternative de actiune si pentru a comunica cu altii. Sunt respinse conceptii alternative asupra persoanei, care considera individul ca fiind o victima pasiva a impulsurilor inconstiente si a trecutului sau un respondent pasiv la evenimentele mediului. Teoriile personalitatii care accentueaza importanta factorilor interni pana la excluderea rolului mediului sunt respinse datorita faptului ca ele trec cu vederea responsivitatea individuala la diferitele situatii. In acelasi timp sunt excluse teoriile care accentueaza rolul factorilor externi pana la excluderea factorilor interni, datorita neputintei lor de a lua in considerare rolul functionarii cognitive in comportament.

Respingand atat conceptia ca indivizii sunt exclusiv condusi de forte interne, cat si cea conform careia ei sunt antrenati de stimulii din mediu, teoria social-cognitiva sugereaza ca un comportament poate fi explicat in termenii unei interactiuni intre persoana si mediu, un proces pe care Bandura l-a denumit determinism reciproc. Indivizii sunt influentati de fortele din mediu, dar in acelasi timp ei au libertatea de a alege cum sa se comporte. Astfel persoana nu doar raspunde la diferite situatii din mediu, dar si construieste activ si influenteaza situatii. Indivizii selecteaza situatii si sunt totodata modelati de ele; ei pot influenta comportamentul altora dar sunt in acelasi timp supusi modelarii de catre acestia.

Iata cum descrie Mischel individul uman: “ o fiinta activa, constienta de problemele cu care se confrunta si de modalitatile de solutionare a lor, capabil sa profite dintr-un evantai enorm de experiente si capacitati cognitive, posedand un mare potential pentru bine sau rau, construindu-si activ propria lume psihica, in masura sa-si influenteze mediul dar in acelasi timp supus influentelor acestuia” (Mischel, 1976).

4. Conceptia asupra stiintei, teoriei si cercetarii

Atat Bandura cat si Mischel sunt adeptii utilizarii teoriei si cercetarii empirice, ai conceptelor clar definite si bazate pe observatii sistematice. Teoriile care pun accent pe fortele motivationale in termeni de nevoi, trebuinte si impulsuri ca unici determinanti ai personalitatii sunt sever criticate pentru caracterul vag si inutilitatea lor in predictia ori modificarile comportamentale. Pe de alta parte, in vreme ce behaviorismul extrem respinge, din cauza neincrederii in datele oferite de introspectie, studiul proceselor cognitive, Bandura si Mischel considera ca asemenea procese interne trebuie cu necesitate studiate. Ei sugereaza faptul ca rapoartele introspective obtinute in conditii ce nu favorizeaza prezentari evaluative pot fi de un real ajutor in intelegerea proceselor cognitive. In ansamblu, teoria social-cognitiva este preocupata atat de a surprinde cat mai complet variatele aspecte ale comportamentului uman, cat si de rigoarea stiintifica.

5. Teoria social cognitiva a personalitatii

5.1. Structura

Structurile personalitatii reliefate de teoria social-cognitiva se refera in principal la procese cognitive. Cele mai importante concepte structurale sunt: competentele – deprinderile, scopurile si sinele.

5.1.1.Competentele – Deprinderile

Teoria social-cognitiva pune accent pe competentele sau deprinderile pe care le poseda individul. De un real interes se bucura indeosebi competentele si deprinderile cognitive, adica abilitatea persoanei de a rezolva probleme si de a face fata problemelor de viata cu care se confrunta. Mai degraba decat sa justifice comportamentul prin trasaturi de personalitate teoria se centreaza asupra competentelor exprimate de individ prin tot cea ce face. Aceste competente se refera atat la modalitati de a judeca problemele de viata cat si la deprinderi comportamentale de a solutiona efectiv aceste probleme. Foarte importanta este precizarea ca indivizii poseda deseori doar competente contextual - specifice.; aceasta inseamna ca o persoana competenta intr-un context poate sa fie sau poate sa nu fie competenta intr-altul.

5.1.2.Scopurile

Conceptul de scop se refera la capacitatea indivizilor de a anticipa viitorul si de a fi automotivati. Scopurile sunt cele care ne ghideaza in stabilirea prioritatilor si in selectarea situatiilor si tot scopurile ne permit sa trecem dincolo de influentele de moment si sa ne organizam comportamentul pe perioade mai lungi de timp. Scopurile sunt organizate intr-un sistem, care face ca unele sa fie mai importante sau mai centrale decat altele, dar acest sistem nu este rigid, ci persoana poate sa selecteze anumite scopuri, in functie de ceea ce i se pare important la un moment dat, de posibilitatile pe care le are si de expectantele privind autoeficacitatea relativ la cerintele mediului.

5.1.3. Sinele si sentimentul de autoeficacitate

Conceptul social-cognitiv al sinelui se refera la procesele care tin de functionarea psihologica a individului. Ca atare individul nu detine o structura numita “sine” ci mai degraba procese specifice ale sinelui care sunt parte integranta a persoanei. Deci o persoana are conceptii despre sine si procese de autocontrol care pot sa se modifice de la o perioada de timp la alta si de la o situatie la alta.

Exista un aspect particular al perceptiei sinelui-ului care a devenit central in teoria lui Bandura: este vorba despre autoeficacitate, adica capacitatea autoperceputa de a face fata unor situatii specifice. Acest concept al autoeficacitatii este relationat cu judecatile indivizilor privind capacitatea lor de a actiona intr-o sarcina sau situatie specifica. In opinia lui Bandura, judecatile privind autoeficacitatea influenteaza alegerea situatiilor in care ne implicam, cantitatea de efort depusa intr-o anumita situatie, timpul cat persistam intr-o sarcina si reactiile emotionale din timpul anticiparii situatiei sau al implicarii in acea situatie. Este evident faptul ca gandim, simtim si ne comportam diferit in situatii in care ne simtim siguri de capacitatile noastre, comparativ cu situatiile in care ne simtim nesiguri sau incompetenti. In esenta, autoperceptiile privind eficacitatea influenteaza gandirea, motivatia, performanta si activarea emotionala.

Strategiile de cercetare microanalitica

Se refera la modalitatile de evaluare a autoeficacitatii percepute. Conform acestei strategii, se efectueaza masuratori detaliate ale autoeficacitatii percepute inainte de angajarea efectiva intr-un comportament specific. Astfel, subiectilor li se solicita sa desemneze intr-o situatie specifica acele sarcini pe care le pot realiza si sa evalueze aditional gradul de certitudine cu privire la probabilitatea indeplinirea cu succes a acestora. Aceasta strategie reflecta conceptia ca judecatile referitoare la autoeficacitate sunt situational-specifice si nu reprezinta dispozitii globale care sa poata fi masurate de chestionarele de personalitate. Prin urmare teza unui sine global este respinsa deoarece este inconsistenta cu complexitatea perceptiilor de autoeficienta care sunt sensibil diferite in functie de activitatile in care este antrenat individul, de gradul lor de complexitate precum si de circumstantele situationale.

5.2. Procesele

Teoria social-cognitiva se diferentiaza de alte teorii ale personalitatii prin aceea ca pune accent pe doua procese distincte: invatarea observationala si autoreglarea. Invatarea observationala se refera la capacitatea de a invata comportamente complexe prin observarea altora. Autoreglarea se refera la capacitatea individului de a-si influenta propriul comportament, mai mult decat de a reactiona mecanic la influentele externe. Atat invatarea observationala cat si autoreglarea implica participarea proceselor cognitive si ambele sunt influentate de recompense si pedepse, fara a fi insa determinate de ele.

 

      1. Invatarea observationala

Teoria invatarii observationale sugereaza ca oamenii pot invata prin simpla observare a comportamentului altora. Persoana al carei comportament este observat se numeste model. Exista date care sugereaza ca o persoana poate invata un comportament observand modelul care realizeaza acel comportament. De exemplu, un copil invata sa vorbeasca observand-si parintii sau alte persoane vorbind, un proces numit modelare. Tipurile de comportamente considerate mai sus sunt uneori mentionate apeland la termeni precum imitare sau identificare. Atentie insa ca exista evidente diferente semantice intre cei trei termeni; imitatia are o conotatie restransa ea referindu-se mai degraba la simple raspunsuri mimice pe cand la cealalta extrema identificarea implica incorporarea completa a paternurilor comportamentale apartinand unei alte persoane. Prin urmare modelarea implica ceva mai larg decat simpla imitare dar mai putin difuz decat identificarea.

Achizitie si executie

O importanta parte a teoriei modelarii se refera la distinctia dintre achizitia si executia unui comportament. Un pattern comportamental nou si complex poate fi invatat sau achizitionat independent de intariri, dar executia efectiva a acelui comportament depinde de recompense si pedepse (de consecintele acelui comportament asupra modelului). Aceasta distinctie intre achizitie si executie este de fapt similara cu distinctia dintre un comportament potential si unul manifest.

Sa luam, spre exemplu, in discutie experimentul clasic realizat de Bandura si colegii sai si care prin rezultatele sale ilustreaza tocmai aceasta distinctie. (Bandura si colab, 1963). in studiul invocat au fost implicate trei grupuri de copii care in prima faza a experimentului au observat un model etaland un comportament agresiv impotriva unei papusi de plastic. Pentru primul grup comportamentul agresiv al modelului nu a fost urmat de nici o consecinta (consecinte absente). Pentru cel de al doilea grup acest comportament a fost urmat de recompensarea modelului (recompensa) iar in cazul celui de la treilea grup modelul a fost pedepsit ca urmare a conduitei sale agresive (pedeapsa). In etapa a doua a experimentului copii apartinand celor trei grupuri au fost trecuti pe rand prin alte doua conditii experimentale. In prima conditie copii au fost lasati singuri intr-o camera cu multe jucarii, incluzand si acea papusa anterior “maltratata” de catre model. Dintr-o camera alaturata copii erau observati printr-o fereastra cu vedere unidirectionala pentru a verifica daca acestia vor exprima comportamentul agresiv al modelului (conditie nestimulativa). In cea de a doua conditie copii au fost incurajati (oferindu-li-se stimulente verbale, sau mici recompense) pentru a reproduce comportamentul modelului (conditie stimulativa). Comparandu-se ulterior rezultatele s-a constat, fara surprindere, ca mult mai multe comportamente agresive au fost semnalate in conditia stimulativa decat in cea nestimulativa. Cu alte cuvinte, toti copii au invatat (achizitionat) comportamentul agresiv dar acesta a fost mai degraba executat in conditii de stimulare decat in absenta acestora. Aceste rezultate demonstreaza cu claritate importanta distinctiei intre achizitie si performanta. Un alt rezultat important al acestui experiment il reprezinta diferentele comportamentale relativ la consecinte. Grupul de copii pentru care comportamentul agresiv al modelului era urmat de pedeapsa a recurs intr-o mult mai mica masura la imitarea modelului decat a facut-o grupul “recompensa” si respectiv grupul “consecinte absente”. In concluzie consecintele comportamentului asupra modelului pot afecta doar executia comportamentului de catre copii nu si achizitia lui care se produce prin simpla observare.

5.2.2.Conditionarea vicarianta.

O serie de experimente similare au confirmat concluzia de mai sus. Prin urmare diferenta dintre achizitia si executia unui comportament sugereaza faptul ca invatarea observationala la copii este influentata, prin mecanisme cognitive sau emotionale, ori chiar de ambele, iar punerea in practica a celor invatate depinde de consecintele acelui comportament asupra modelului. Copiii pot invata si anumite raspunsuri emotionale prin simpla empatizare cu modelul. Asa cum sublinia Bandura, “se intampla destul de frecvent ca indivizii sa dezvolte reactii emotionale intense fata de locuri, persoane sau obiecte, fara sa fi avut vreun contact personal cu ele”. Acest proces de invatare a reactiilor emotionale prin observarea altora, numit conditionare vicarianta, a putut fi demonstrat atat la oameni cat si la animale. Astfel, de exemplu, subiecti umani care au observat un model exprimand o reactie conditionata de teama au dezvoltat ulterior un raspuns emotional conditionat la un stimul initial neutru. Similar, intr-un experiment cu animale, s-a putut observa dezvoltarea unei frici intense si persistente de serpi la puii de maimuta care isi observasera parintii manifestand teama in prezenta unor serpi reali sau de jucarie. Ceea ce este important de subliniat aici este faptul ca perioada de observare a comportamentului parintilor (perioada de invatare) a fost uneori foarte scurta. In plus se constata si faptul ca, o data dezvoltata, conditionarea vicarianta se dovedeste a fi intensa si de lunga durata ea fiind relevata chiar si in situatii diferite de cea in care s-a manifestat prima data.

Cu toate ca invatarea observationala este un proces cu impact puternic asupra achizitiilor comportamentale, nu trebuie sa cadem in extreme si sa credem ca este un proces automat si ca noi suntem oarecum obligati sa ii copiem pe ceilalti. Copiii, de exemplu, au modele multiple, si pot invata de la parinti, frati, prieteni, profesori, TV, etc.; in plus, ei pot invata si din propria lor experienta. Mai mult, pe masura ce cresc, copiii vor putea sa isi selecteze activ modelele pe care sa le observe si sa incerce sa le imite.

5.2.3. Obiective, standarde si autoreglare

Prin procesul invatarii observationale pot fi achizitionate raspunsuri comportamentale si reactii emotionale, dar pot fi la fel de bine invatate si reguli generale. De exemplu, prin observarea modelelor, oamenii pot sa-si insuseasca standarde interne pentru evaluarea propriului comportament si a comportamentului altora. Aceste standarde reprezinta obiective pe care tindem sa le atingem si totodata fundamente pentru intaririle asteptate de la altii sau de la noi insine. Procesul de autointarire este deosebit de important in mentinerea unui comportament pentru perioade mari de timp, in absenta unor intariri exterioare. Astfel, prin reactii autoevaluative cum sunt lauda si vinovatia suntem capabili sa ne recompensam pentru atingerea standardelor si sa ne pedepsim pentru incalcarea lor.

Conform teoriei social-cognitive, comportamentul este mentinut prin expectante sau consecinte anticipate, mai mult decat prin consecintele imediate. Comportamentul indreptat catre un anumit scop poate fi explicat astfel prin standardele de performanta impuse si prin consecintele anticipate. In termenii acestei analize, se impun doua mentiuni. In primul rand, indivizii sunt perceputi ca fiind proactivi, nu doar reactivi; deci sunt capabili sa isi stabileasca propriile standarde si obiective si nu doar sa raspunda la cerintele mediului. In al doilea rand, prin capacitatea de a-si stabili propriile obiective si prin potentialul de autointarire, este posibil un grad considerabil de autoreglare a functionarii umane.

5.2.4. Autoeficacitate si performanta

Asa cum s-a mai aratat, Bandura a accentuat importanta autoperceptiilor asupra eficacitatii ca mediatori cognitivi ai actiunii. In timpul analizei unei actiuni si al implicarii in ea, indivizii fac aprecieri cu privire la capacitatea de a face fata diferitelor cerinte ale sarcinii. Aceste aprecieri asupra autoeficacitatii influenteaza gandirea (“aceasta este ceea ce trebuie sa fac si pot sa o fac” sau “ nu voi reusi niciodata; ce o sa creada ceilalti despre mine?”), emotia (stimulare, interes, bucurie sau anxietate si depresie) si actiunea. (angajare si implicare crescuta sau inhibitie si demobilizare). Asadar o persoana isi stabileste mai intai standarde si obiective iar apoi recurge la judecati evaluative relativ la abilitatile sale de a presta acele comportamente necesare atingerii obiectivelor.

Rezumand, un individ isi stabileste obiective sau standarde, care stau la baza actiunii (comportamentului) sale. Acea persoana va lua in considerare mai multe alternative posibile de actiune si va lua o decizie pe baza rezultatelor (consecintelor) anticipate (externe si interne) si a autoeficacitatii percepute pentru realizarea acelor comportamente. O data ce actiunea a fost initiata si executata, rezultatul ei va fi evaluat in termenii recompenselor externe primite de la altii si ai autoevaluarilor interne. Un succes poate conduce la un sentiment crescut de autoeficacitate, si implicit la o relaxare in eforturile viitoare sau la stabilirea unor standarde mai ridicate pentru sarcinile urmatoare. in schimb un insucces sau un esec poate duce la renuntare sau la persistenta in efort, in functie de importanta acelui rezultat pentru persoana in cauza si de sentimentul de autoeficacitate in legatura cu incercarile viitoare.

 

5.3. Crestere si dezvoltare

Teoria social-cognitiva pune accent pe dezvoltarea competentelor cognitive, expectantelor, obiectivelor, standardelor, sentimentului de autoeficacitate si a functiilor autoreglatorii prin invatare observationala si experienta directa. In ceea ce priveste dezvoltarea abilitatilor si a competentelor, Bandura subliniaza in special dezvoltarea autoeficacitatii. Autoeficacitatea poate avea multiple surse: realizari prezente, experiente vicariante, persuasiune verbala. Experientele personale care conduc la atingerea unor obiective specifice sunt importante atat din punct de vedere general cat si din punct de vedere specific in ceea ce priveste dezvoltarea interesului intrinsec. Aceasta teorie poate fi ilustrata luand in considerare doua domenii: agresivitatea si amanarea gratificarii (recompensei).


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani