UNIUNEA EUROPEANA - COMISIA EUROPEANA, COSILIUL EUROPEAN, CONVENTIA EUROPEANA referat










UNIUNEA EUROPEANA


ISTORIC


- Pe 16 aprilie 1948 este semnata conventia instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica. Saisprezece state sunt parti ale acestei conventii: Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Regatul Unit, Suedia, Elvetia si Turcia, precum si zonele occidentale de ocupatie din Germania si teritoriul Triestului

- 5 mai 1949 a fost creat Consiliul Europei, avand ca membrii fondatori zece state: Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxembourg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia si Suedia

- 9 mai 1950, salonul Orologiului din Quai d'Orsay ministrul afacerilor externe francez Robert Schuman face publica oferta Frantei catre Republica Federala Germania de a pune in comun productia de carbune si otel

- pe 18 aprilie 1951 este semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului

- tratatul va intra in vigoare pe 25 iulie 1952

- la Roma pe 25 martie 1957 sunt semnate Tratatele instituind Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice

- intra in vigoare pe 1 ianuarie 1958

- 1 iunie 1968, cu optsprezece luni inainte de termenul prevazut in tratat (1 ianuarie 1970) uniunea vamala a fost realizata

- Tratatul de la Bruxelles din 8 aprilie 1965, instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor europene

- Tratatul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1967

- Marea Britanie a adunat in jurul sau in cadrul Asociatiei Europene a Liberului Schimb, instituita prin Tratatul de la Stockholm din 20 noiembrie 1959, state care nu voiau sau considerau ca nu pot adera la Comunitati, respectiv, la acea data, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia si Elvetia
- la 22 ianuarie 1971, la Palatul Egmond din Bruxelles sunt semnate Tratatele de aderare la Comunitate a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii si Norvegiei, aderarea celor trei noi membrii, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie a devenit efectiva la 1 ianuarie 1973, Norvegia respingand aderarea prin referendum

- Grecia semneaza tratatul de aderare la 29 mai 1979, intrand in vigoare incepand cu 1 ianuarie 1981

- tratatul privind aderarea Spaniei a putut fi semnat la 12 iunie 1985 iar la 1 ianuarie 1986, Spania a intrat in CEE

- Portugalia a semnat Tratatul consacrand aderarea sa la CEE odata cu Spania si la 1 ianuarie 1986 Portugalia intra in CEE

- Reuniunea din 9-10 decembrie 1974 de la Paris duce la crearea Consiliului European

- La 20 septembrie 1976 s-a hotarat alegerea directa a Parlamentului European

- Actul Unic European a intrat in vigoare la 1 iulie 1987

- La 7 februarie 1992, la Maastricht, ministrii afacerilor externe si ministrii de finante ai celor douasprezece state membre au semnat Tratatul asupra Uniunii europene

- intrare in vigoare a Tratatului de la Maastricht la 1 noiembrie 1993

- la 1 ianuarie 1995 au devenit membre Austria, Finlanda si Suedia

- Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului asupra Uniunii Europene si a tratatelor care au instituit Comunitatile Europene si unele acte conexe, semnat la 2 octombrie 1997

- Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001


1. INSTITUTII


1.1.COMISIA EUROPEANA

Istoric


Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
- La 10 august 1952, Inalta Autoritate, prezidata de Jean Monet, si-a inceput prima sedinta la Luxembourg.
Inalta Autoritate era independenta de guverne si insarcinata cu administrarea productiei carbunelui si otelului, de altfel si principala actiune a noi infiintate comunitati. Ea detinea puterea executiva. Printre principalele sale atributii erau: definirea obiectivelor comune, acordarea de imprumuturi, interventie asupra preturilor, cotelor de productie etc. Institutia era formata din noua membri, numiti prin comun acord de guvernele statelor membre CECO.
- Odata cu aparitia CEE si CCEA in 1957 au fost create si pentru aceste doua noi comunitati doua institutii asemanatoare cu Inalta Autoritate a CECO, care au luat numele de Comisie.
- Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles, intrat in vigoare in 1957, a fost instituita o Comisie unica a Comunitatilor europene, care s-a substituit Inaltei Autoritati a CECA precum si celor doua Comisii ale CEE si CEEA.


Atributii si funcii


Conform art. 211 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Pentru asigurarea functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia:
- vegheaza la aplicarea dispozitiilor prezentului tratat si a masurilor luate de institutii in virtutea acestuia;
- formuleaza recomandari sau avize in materiile care fac obiectul prezentului tratat, daca acesta prevede in mod expres sau daca Comisia le considera necesare;
- dispune de putere de decizie proprie si participa la procesul de formare a actelor Consiliului si Parlamentului European, in conditiile prevazute de prezentul tratat;
- exercita atributiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta.'
Conform art. 212:
'Comisia publica in fiecare an, cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii Parlamentului European, un raport general asupra activitatii Comunitatii.'.
De subliniat ca, conform specialistilor in drept comunitar, functiile pe care le indeplineste Comisia sunt in principal:
- cea de initiativa;
- cea de executie;
- cea de supraveghere;
- cea de reprezentare.
Spre deosebire de situatia existenta intr-un stat national, unde dreptul de initiativa legislativa este exercitat de guvern si parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine in principal Comisiei Europene, in unele cazuri, cu titlu de exceptie, revenind si Consiliului Ministrilor Uniunii Europene si Parlamentului.
Pana la adoptarea Actului Unic European, Consiliul detinea, atat puterea legislativa, cat si pe cea executiva, Comisia neputand lua masuri de executie decat in urma unei abilitari data de Consiliu. In practica insa, mai ales in materie de politica agricola comuna, se facuse simtita nevoia adoptarii a numeroase masuri de executie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul in imposibilitatea de a le solutiona in timp util. Cerintele legate de eficienta actiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competente executive. De acum inainte competenta de principiu apartine Comisiei, regula anterioara fiind inversata: Consiliul nu mai este executivul care isi poate delega competenta catre Comisie, ci aceasta din urma reprezinta executivul, cu exceptia situatiilor in care Consiliul isi rezerva in mod expres acest drept pentru sine.
Un atribut esential ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicarii tratatelor comunitare atat de catre Consiliu, cat si de catre statele membre. In virtutea acestui atribut Comisia poate sa declanseze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili daca, Consiliul ori statele membre indeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.
Comisia Europeana indeplineste totodata si un semnificativ rol reprezentativ, ea fiind abilitata potrivit dispozitiilor Tratatului de la Roma sa reprezinte interesele Comunitatii pe plan international


Organizare


Conform art. 213 din Trartatul privind Uniunea Europeana:
'(1) Comisia este compusa din douazeci de membri, alesi pe baza competentei lor generale si care ofera toate garantiile de independenta.
Numarul membrilor Comisiei poate fi modificat de Consiliu, hotarand in unanimitate. Numai cetatenii statelor membre pot fi membri ai Comisiei.
In componenta Comisiei trebuie sa intre cel putin un cetatean din fiecare stat membru, fara ca numarul membrilor care au cetatenia aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi.
(2) Membrii Comisiei isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii.
In realizarea indatoririlor lor, ei nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun guvern si nici de la un alt organism. Ei se abtin de la orice act incompatibil cu indatoririle lor. Fiecare stat membru se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu influenteze membrii Comisiei in indeplinirea sarcinilor lor.
Pe durata functiei lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. La preluarea functiei, ei se angajeaza solemn ca, pe durata exercitarii functiei si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile care rezulta din functie, mai ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei lor. In cazul incalcarii acestor obligatii, Curtea de Justitie, sesizata de Consiliu sau de Comisie, poate, dupa caz, sa destituie membrul in cauza, in conditiile articolului 216, sau sa-l declare decazut din dreptul la pensie sau la alte avantaje care il inlocuiesc.'
Conform art. 214:
'(1) Membrii Comisiei sunt numiti pe o perioada de cinci ani, conform procedurii prevazute in paragraful 2, sub rezerva articolului 201, daca este cazul.
Mandatul lor poate fi reinnoit.
(2) Guvernele statelor membre desemneaza, de comun acord, dupa consultarea Parlamentului European, persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei.
Guvernele statelor membre, consultandu-se cu presedintele desemnat, desemneaza celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca drept membri ai Comisiei.
Presedintele si ceilalti membri ai Comisiei astfel desemnati sunt supusi, ca organ colegial, unui vot de aprobare al parlamentului European. Dupa aprobarea Parlamentului European, presedintele si ceilalti membri ai Comisiei sunt numiti, de comun acord, de guvernele statelor membre.'
In privinta organizarii acestei institutii, se mai poate cita si art. 217 care prevede urmatoarele:
'Comisia poate numi unul sau doi vicepresedinti dintre membrii sai.'



1.2.COSILIUL EUROPEAN


1.2.1. De Ministrii


ISTORIC


Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
Consiliul Special de Ministri, reglementat de art. 27 din Tratat, reprezenta si coordona guvernele si politicile nationale ale statelor membre. Consiliul era institutia inzestrata cu putere de decizie, reprezentantii statelor membre adoptand acte care le angajau fara a mai fi nevoie de aprobari sau ratificari ulterioare. Fiecare guvern avea libertatea sa delege ca reprezentant al sau pe unul din membrii sai, considerat cel mai competent in problemele inscrise pe ordinea de zi a Consiliului.
Consiliul dadea un 'aviz conform', prin care aproba deciziile importante ale Inaltei Autoritati.
Odata cu semnarea Tratatelor de la Roma, in 1957, prin care se instituiau celelalte doua Comunitati Europene, respectiv CEE si CEEA, au fost create si pentru acestea ca institutie cate un Consiliu.
Prin Tratatul semnat la Bruxelles in 1965, intrat in vigoare in 1967, s-a instituit si un Consiliu Unic pentru toate cele trei Comunitati Europene.


Atributii si functii


Conform art. 202 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Pentru asigurarea realizarii obiectivelor fixate de prezentul tratat si in conditiile prevazute de acesta, Consiliul:
- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;
- dispune de puterea de decizie;
- prin actele pe care le adopta, confera Comisiei atributiile de executare a normelor stabilite de Consiliu. Consiliul poate supune exercitiul acestor atributii unor modalitati. De asemenea, in anumite cazuri specifice, el isi poate rezerva dreptul de a exercita direct atributii de executare. Modalitatile susmentionate trebuie sa corespunda principiilor si normelor stabilite in prealabil de Consiliu, hotarand in unanimitate, la propunerea Comisiei si cu avizul prealabil al Parlamentului European.'.


Organizare


Conform art. 203 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Consiliul este format din cate un reprezentant la nivel ministerial al fiecarui stat membru, abilitat sa angajeze guvernul acelui stat membru.
Presedintia este exercitata pe rand de fiecare stat membru al Consiliului, pe o durata de sase luni, in ordinea fixata de Consiliu, care hotaraste in unanimitate.'.
Conform art. 204:
'Consiliul se intruneste la convocarea presedintelui sau, din initiativa acestuia, a unuia din membrii sai sau ai Comisiei.'.
Conform art. 205:
'(1) Cu exceptia dispozitiilor contrare ale prezentului tratat, Consiliul hotaraste cu majoritatea membrilor sai.
(2) Cand pentru adoptarea unui act al Consiliului este necesara o majoritate calificata, voturile membrilor sunt ponderate astfel:
Belgia..5
Danemarca3
Germania.10
Grecia.5
Spania.8
Franta. .10
Irlanda3
Italia.10
Luxemburg..2
Olanda5
Austria4
Portugalia.5
Finlanda.3
Suedia4
Marea Britanie.10
Pentru adoptarea actelor Consiliului sunt necesare cel putin:
- Saizeci si doua de voturi cand, in virtutea prezentului tratat, ele trebuie adoptate la propunerea Comisiei;
- Saizeci si doua de voturi care exprima acordul a cel putin zece membri, in celelalte cazuri.
(3) Abtinerile membrilor prezenti sau reprezentati nu impiedica Consiliul sa adopte acte care necesita unanimitatea.'.
Potrivit art. 206:
'In caz de vot, nici un membru al Consiliului nu poate reprezenta decat pe unul din ceilalti membri.'.
Trebuie subliniat ca, data fiind importanta si complexa activitate pe care o depune aceasta institutie, prin Tratate au fost create organe auxiliare care sa ajute Consiliul de Ministri. Se pot da ca exemplu in acest sens: Secretariatul General al Consiliului de Ministri, Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER). Privind organizarea COREPER important este art. 207 care contine urmatoarele:
'(1) Un comitet compus din reprezentantii permanenti ai statelor membre are obligatia sa pregateasca lucrarile Consiliului si sa indeplineasca sarcinile care ii sunt incredintate de acesta.
(2) Consiliul este asistat de un Secretariat general, aflat sub conducerea unui secretar general. Secretarul General este numit de Consiliu, care hotaraste in unanimitate.
Consiliul decide asupra organizarii Secretariatului general.
(3) Consiliul isi adopta regulamentul intern.'


Presedentia daneza


Incepand cu 1 iulie 2002, Danemarca detine presedintia prin rotatie a Uniunii Europene. Mandatul sau se va incheia pe 31 decembrie 2002.
In cadrul acestei presedintii se asteapta sa se faca pasi decisivi pe drumul spre extindere. Una din problemele deosebit de spinoase pe care danezii vor trebui sa le gestioneze va fi, astfel, negocierea si ultimilor capitole ramase deschise cu tarile care vor adera la Uniune cel mai probabil in 2004. Aceste capitole se refera in principal la agricultura si fonduri structurale, domenii in care interesele sunt pe cat de mari pe atat de divergente






1.2.2. De Ministrii


Istoric


De subliniat ca nu a fost prevazut in tratatele institutive ale Comunitatilor Europene.
Consiliul European a fost infiintat in urma hotararii conferintei la nivel inalt de la Paris din 10 decembrie 1974, pentru a asigura dezvoltarea si coeziunea pe ansamblu a activitatilor Comunitatilor si a cooperarii politice.
Pentru prima oara s-a intalnit Consiliul European la Dublin in 1975


Atributii si funcii


Prin comunicatul dat in urma Conferintei de la Londra din 1977 s-a aratat ca lucrarile Consiliului European urmaresc schimbul de vederi asupra subiectelor puse in discutie, asigurand cadrul discutiilor 'destinate a produce hotarari, a da linii directoare pentru o actiune viitoare sau a ajunge la luari de pozitie publice reprezentand punctele de vedere ale Comunitatii'. Aceste competente s-au marit odata cu trecerea timpului, Consiliul European ajungand sa fie principalul for de luare a deciziilor privind viitorul Uniunii.
Fara sa compromita mecanismul decizional comunitar, Consiliul European a stabilit relatii apropiate cu Comisia, al carui presedinte face parte din componenta sa, a strans relatiile cu Parlamentul European, caruia ii prezinta rapoarte asupra deliberarilor intrunirilor sale, precum si un raport anual scris.
Conform specialistilor in drept comunitar functiile indeplinite de catre Consiliul European sunt:
- functia de arhitect al evolutiei internationale a constructiei europene, toate deciziile importante in acest sens fiind luate sub inpulsul lui;
- functia de stabilire a orientarilor generale in materia politicii economice si sociale, precum si in domeniul politicii externe;
- functia de decizie la cel mai inalt nivel a problemelor deosebite ce apar in domeniul economic, social, financiar si al politicii externe.


Organizare


Conform art. D din Tratatul de la Maastricht:
'Consiliul European impulsioneaza dezvoltarea Uniunii si stabileste orientarile politice generale necesare acestei dezvoltari.
Consiliul European reuneste sefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum si presedintele Comisiei. Acestia sunt asistati de ministri afacerilor externe ai statelor membre si de un membru al Comisiei. Consiliul European se intruneste cel putin de doua ori pe an, sub presedintia sefului de stat sau de guvern al statului membru care detine in momentul respectiv presedintia Consiliului.
Consiliul European prezinta Parlamentului European un raport in urma fiecarei reuniuni, precum si un raport scris privind progresele realizate de Uniune”.


Concluziile Summit-ului de la Bruxelles


In Concluziile Summit-ului UE de la Bruxelles, desfasurat in perioada 24-25 octombrie, se arata:

- Procesul istoric lansat la Copenhaga in 1993 este pe cale sa isi arate primele fructe;
- Consiliul European a salutat calduros rezultatele referendumului irlandez. Aceste rezultate au netezit calea spre completa rafificare a Tratatului de la Nisa, permitandu-se astfel ca Tratatul sa intre in vigoare la inceputul anului viitor;
- Consiliul European a luat decizia sa permita Uniunii sa prezinte tarilor candidate pozitiile de negociere asupra tuturor problemelor ramase, pana la inceputul lui noiembrie, pentru a se putea inchide negocierile de aderare la Copenhaga, in decembrie, cu primele tari care vor adera. Consiliul European a stabilit liniile directoare pentru continuarea procesului cu acele tari care nu vor fi incluse in prima extindere;

- Uniunea sustine recomandarile Comisiei, in sensul ca Ciprul, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, polonia, republica Slovaca si Slovenia indeplinesc criteriile politice si vor fi in stare sa indeplineasca criteriile economice si sa-si asume obligatiile relative la pozitia de membru a UE de la inceputul lui 2004;
- In lumina celor spuse mai sus si luandu-se in considerare progresul general atins in negocierile de aderare, la fel ca si transpunerea si implementarea acquis-ului si cele asumate de tarile candidate in cadrul negocierilor, Uniunea isi confirma determinarea de a incheia negocierile de aderare cu tarile citate la Consiliul European de la Copenhaga din 12-13 decembrie si sa semneze Tratatul de Aderare la Atena in aprilie 2003;
- Uniunea reitereaza preferinta sa pentru o accedere la Uniune a unui Cipru unit pe baza unui acord cuprinzator, si cere liderilor ciprioti greci si turci sa profite de aceasta oportunitate si sa ajunga la un acord pana la sfarsitul negocierilor de aderare, preconizat pentru sfarsitul acestui an. Uniunea continua sa sprijine eforturile substantiale ale Secretarului General ONU in directia ajungerii la o intelegere care sa aiba la baza rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU. UE va include termenii unui astfel de acord in Tratatul de Aderare conformandu-se cu principiile pe care UE a fost fondata. In absenta unui acord, decizia care se va lua in decembrie la Consiliul European de la Copenhaga va fi bazata pe concluziile Consiliului European de la Helsinki din 1999;
- Uniunea este de acord cu evaluarea Comisiei asupra progreselor atinse de Bulgaria si Romania. Tinandu-se cont de natura inclusiva si ireversibila a procesului de extindere si bazandu-se pe Strategia Generala a Comisiei, Consiliul si Comisia sunt invitate sa pregateasca, in stransa consultare cu Bulgaria si Romania, deciziile necesare ce se vor lua la Summit-ul UE de la Copenhaga cu privire la toate foile de parcurs detaliate, inclusiv cu termene, precum si asupra cresterii asistentei de preaderare, pentru a se avansa procesul de aderare cu respectivele tari. Consiliul European isi exprima sprijinul pentru eforturile pe care le fac Bulgaria si Romania pentru a atinge obiectivul de integrare in UE in 2007;
- Uniunea saluta pasii importanti facuti de Turcia spre conformarea cu criteriile politice de la Copenhaga, precum si faptul ca Turcia a avansat in ceea ce priveste criteriile economice si alinierea cu acquis-ul, astfel cum a fost semnalat in Raportul Comisiei. Aceasta a dus la progrese in privinta deschiderii negocierilor de aderare cu Turcia. Uniunea incurajeaza Turcia sa continue procesul de reforma si sa faca in continuare pasi concreti in directia implementarii, ceea ce va apropia aderarea Turciei, conform acelorasi principii si criterii care s-au aplicat si celorlalte tari candidate. Consiliul este invitat sa pregateasca pentru Consiliul European de la Copenhaga elementele pentru deciderea asupra stadiului urmator al candidaturii Turciei, pe baza Raportului Comisiei si in concordanta cu concluziile Consiliilor Europene de la Helsinki, Laeken si Sevilia;

- Uniunea sustine propunerea Comisiei din cadrul Raportului Strategic cu privire la continuarea monitorizarii si dupa semnarea Tratatului de Aderare. In concordanta, Comisia va pregati, cu sase luni inainte de data prevazuta pentru aderare, un raport catre Consiliu si Parlamentul European cu privire la monitorizarea progreselor facute in adoptarea, implementarea si impunerea acquis-ului de catre statele candidate conform cu angajamentele luate de acestea;
- Uniunea aproba propunerea Comisiei de a se prevedea in Tratatul de Aderare, pe langa clauze generale economice de protectie, doua masuri de protectie specifice cu privire la operarea in piata interna, incluzand toate politicile sectoriale care privesc activitatile economice cu efect transfrontalier, si cu privire la justitie si afaceri interne. Dupa aderare, pe o durata de pana la 3 ani, o clauza de protectie poate fi invocata pe baza unei cereri motivate din partea oricatui stat membru sau din initiativa Comisiei. Masurile luate sub imperiul clauzelor de protectie generale pot privi orice stat membru. Masurile luate conform celor doua clauze de protectie specifice pot fi adresate numai tarilor membre noi care au esuta in implementarea angajamentelor luate in contextul negocierilor. O clauza de protectie poate fi invocata chiar si inainte de aderare pe baza celor ce rezulta din monitorizari iar ea va intra in vigoare din prima zi a aderarii. Durata acestor masuri se poate extinde si dincole de perioada de 3 ani. Organismele competente vor redacta pozitia Uniunii asupra acestei probleme, in cadrul negocierilor de aderare. Comisia va informa Consiliul in timp util inainte de revocarea masurilor de protectie. Va lua in consideratie si orice observatie a Consiliului relativa la problemele aratate;
- Uniunea aproba propunerea Comisiei de a pune la dispozite o facilitate speciala de tranzitie pentru reforma institutionala pentru a se continua procesul de constructie in tarile noi membre a capacitatilor administrative si judiciare;

- Trebuie sa fie respectate limitele pentru cheltuielile legate de extindere prevazute pentru perioada 2004-2006 de catre Consiliul European de la Berlin;
- Cheltuielile Uniunii trebuie sa respecte si imperativul disciplinei bugetare si cel al cheltuirii eficiente, dar si nevoia de a asigura pentru o Uniune largita suficiente resurse pentru o dezvoltare normala a politicilor ei in beneficiul tuturor cetatenilor ei;

- Fara sa se prejudicieze deciziile viitoare ce se vor lua in privinta politicii agricole comune si asupra finantarii in UE dupa 2006, nici asupra oricarui rezultat provenit din implementarea paragrafului 22 din concluziile Consiliului European de la Berlin, ca si angajamentele internationale pe care Uniunea le-a luat inter alia la lansarea Rundei de Dezvoltare de la Doha, platile directe vor fi introduse in acordanta cu urmatorul calendar de crestere, exprimat sub forma de procentaje din nivelul platilor de acest fel in Uniune: 2004 - 25%; 2005 - 30%; 2006 - 35%; 2007 - 40%, iar dupa cate 10% crestere pentru a se ajunge ca noile membre sa atinga in 2013 nivelul de suport aplicabil atunci in UE. Schema pentru micile ferme nu se va aplica;
- Fazele vor avea loc in cadrul de stabilitate financiara unde totalul pentru cheltuielile anuale pentru cheltuielile legate de piata si plati directe in Uniunea celor 25 - in perioada 2007-2013 - va depasi suma limita in termeni reali la categoria 1A pentru anul 2006 stabilita la Berlin pentru UE-15 si limita cheltuielilor propuse pentru noile state membre pentru anul 2006. Cheltuielile totale in termeni nominali pentru cheltuielile legate de piata si plati directe pentru fiecare an in perioada 2007-2013 trebuiesc tinute sub cele din 2006 cu o crestere de 1% pe an;
- Nevoile producatorilor care locuiesc in regiunile dezavantajate ale prezentei Uniuni Europene vor trebui protejate; agricultura multifunctionala va fi mentinuta in toate spatiile Europei, in concordanta cu concluziile Consiliului European de la Luxemburg din 1997 si cel de la Berlin din 1999;

- Totalul fondurilor structurale si de coeziune care se vor angaje in vederea extinderii UE vor reprezenta un total de 23 miliarde euro, distribuite la tarile noi candidate in concordanta cu Pozitiile Comune ale UE care au fost puse de acord cu tarile candidate;

- Acquis-ul privind propriile resurse se va aplica noilor tari membre inca de la aderare;
- Daca balanta miscarii de fonduri prognozata pentru bugetul comunitatilor, in comparatie cu anul 2003, este negativa pentru tarile candidate luate individual, pe perioada 2004-2006, vor fi oferite compensatii temporare bugetare. Suma acestor compensatii va fi determinata la sfarsitul procesului de negociere pe baza unei metode stabilita de Consiliu pe 22 octombrie 2002. Ea va fi inclusa in Actul de Aderare. Aceste compensari vor trebui sa ramana in marginile anuale lasate de plafoanele stabilite la Berlin;
- Efortul general stabilit la Consiliul European de la Berlin cu privire la disciplina bugetara va fi continuat in perioada care incepe cu 2007;


- Consiliul European reconfirma concluziile privitoare la Kaliningrad a intalnirii din iunie 2002 de la Sevilia;
- Consiliul European, tinand seama de tinta dezvoltarii unui parteneriat strategic intre UE si Rusia, este de acord sa faca un efort special pentru a ajunge la un compromis in ceea ce priveste elementele de ingrijorare a tuturor partilor interesate in viitorul tranzit de persoane intre regiunea Kaliningrad si alte parti din Rusia;
- Consiliul European subliniaza necesitatea ca toate partile sa respecte dreptul de suveranitate al oricarui stat si, in consecinta, dreptul de a proteja siguranta propriilor cetateni prin controlul la granita si cel impus miscarii de bunuri si oameni in sau de-a lungul teritoriului sau. Consiliul European subliniaza si dreptul fiecarui stat de a introduce vize chiar si pentru tranzit;
- Consiliul European ia cunostinta de situatia unica a Regiunii Kaliningrad ca parte a Federatiei Ruse;
- Consiliul European aproba concluziile relative la Kalinigrad a Consiliului Afacerilor Generale si Relatiilor Externe din 22 octombrie 2002;



- Consiliul European a cazut de acord asupra modului de implementare a prevederilor Tratatului de la Nisa referitoare la implicarea membrilor auropeni ai NATO nemembrii UE. in context, Consiliul arata ca intelege ca orice actiune care va fi dusa la indeplinire in cadrul politicii externe si de securitate comune a UE nu va prejudicia principiile Cartei ONU, inclusiv capitolul referitor la mentinerea pacii si securitatii, la solutionarea pasnica a disputelor si retinerea de la amenintarea sau folosirea fortei;
- Consiliul European reaminteste ca politica Uniunii in concordanta cu art. 17 din TUE nu va prejudicia caracterul specific al unor tari membre UE in domeniul politicii de securitate si aparare;
- Consiliul European a acordat un mandat Secretarului General/Inaltul Reprezentant, Javier Solana, sa actioneze in directia ajungerii la un acord intre UE si NATO cat mai curand posibil;
- Presedintia, impreuna cu Secretarul General/Inaltul Reprezentant, Javier Solana, vor face un raport asupra rezultatelor eforturilor depuse, in doua sau trei saptamani. pe baza rezultatelor UE va adopta deciziile necesare;

- Consiliul European isi reafirma pregatirea de a prelua de la NATO a operatiunilor militare din Macedonia pe 15 decembrie. El cere tuturor organismelor UE sa examineze optiunile necesare in directia atingerii acestui obiectiv.


1.3. CONVENTIA EUROPEANA


Membrii


- Presedinte este Valéry GISCARD d'ESTAING;

- Vicepresedinti sunt: Giuliano AMATO si Jean-Luc DEHAENE;

- Reprezentanti din partea Comisiei Europene sunt: Michel BARNIER si António VITORINO ca membrii, iar ca membrii supleanti David O'Sullivan si Paolo Ponzano;

- Reprezentantii sefilor de stat sau guvernelor tarilor membre sunt: pentru Belgia - membru Louis MICHEL iar membru supleant Pierre CHEVALIER; pentru Danemarca - membru Henning CHRISTOPHERSEN iar membru supleant Poul SCHLUTER; pentru Germania - membru Peter GLOTZ iar membru supleant Gunter PLEUGER; pentru Grecia - membru Georges KATIFORIS iar membru supleant Panayotis IOAKIMIDIS; pentru Spania - membru Ana PALACIO iar membru supleant Carlos BASTARRECHE; pentru Franta - membru Pierre MOSCOVICI iar membru supleant Pierre VIMONT; pentru Irlanda - membru Ray McSHARRY iar membru supleant Bobby McDONAGH; pentru Italia - membru Gianfranco FINI; pentru Lexembourg - membru Jacques SANTER iar membru supleant Nicolas SCHMIT; pentru Olanda - membru Hans van MIERLO iar membru supleant Thom de BRUIJN; pentru Austria - membru Hannes FARNLEITNER iar membru supleant Gerhard TUSEK; pentru Portugalia - membru Joao de VALLERA; pentru Finlanda - membru Teija TIILIKAINEN iar membru supleant Antti PELTOMAKI; pentru Suedia - membruLena HJELM-WALLÉN iar membru supleant Lena HALLENGREN; pentru Marea Britanie - membru Peter HAIN iar membru supleant Baronesse Scotland of Asthal;

- Reprezentantii Parlamentelor nationale din tarile membre sunt: pentru Belgia - membrii Karel DE GUCHT si Elio DI RUPO iar membrii supleanti Danny PIETERS si Marie NAGY; pentru Danemarca - membrii Peter SKAARUP si Henrik DAM KRISTENSEN iar membrii supleanti Per DALGAARD si Niels HELVEG PETERSEN; pentru Germania - membrii Jürgen MEYER si Erwin TEUFEL iar membrii supleanti Peter ALTMAIER si Wolfgang SENFF; pentru Grecia - membrii Paraskevas AVGERINOS si Marietta YANNAKOU-KOUTSIKOU iar membrii supleanti Nikolaos CONSTANTOPOULOS si Evripidis STILIANIDIS; pentru Spania - membrii Josep BORELL FONTELLES si Gabriel CISNEROS LABORDA iar membrii supleanti Diego LÓPEZ GARRIDO si Alejandro MUÑOZ ALONSO; pentru Franta - membrii Alain BARRAU si Hubert HAENEL iar membrii supleanti Anne-Marie IDRAC si Robert BADINTER; pentru Irlanda - membrii John BRUTON si Proinsias DE ROSSA iar membrii supleanti Martin CULLEN si John GORMLEY; pentru Italia - membrii Marco FOLLINI si Lamberto DINI iar membrii supleanti Valdo SPINI si Filadelfio BASILE; pentru Luxembourg - membrii Paul HELMINGER si Ben FAYOT iar membrii supleanti Gast GIBERYEN si Renée WAGENER; pentru Olanda - membrii René van der LINDEN si Frans TIMMERMANS iar membrii supleanti Wim VAN EEKELEN si Hans VAN BAALEN; pentru Austria - membrii Caspar EINEM si Reinhard Eugen BÖSCH iar membrii supleanti Evelin LICHTENBERGER si Gerhard KURZMANN; pentru Portugalia - membrii Alberto COSTA si Eduarda AZEVEDO iar membrii supleanti Osvaldo de CASTRO si António Nazaré PEREIRA; pentru Finlanda - membrii Kimmo KILJUNEN si Matti VANHANEN iar membrii supleanti Riitta KORHONEN si Esko HELLE; pentru Suedia - membrii Sören LEKBERG si Göran LENNMARKER iar membrii supleanti Kenneth KVIST si Ingvar SVENSSON; pentru Marea Britanie - membrii Gisela STUART si David HEATHCOAT-AMORY iar membrii supleanti Lord TOMLINSON si Lord MACLENNAN OF ROGART;

- Reprezentantii Parlamentului european sunt: membrii - Elmar BROK (D), Timothy KIRKHOPE (UK), Alain LAMASSOURE (F), Hanja MAIJ-WEGGEN (NL), Íñigo MÉNDEZ DE VIGO (ES), Antonio TAJANI (IT), Klaus HANSCH (D), Olivier DUHAMEL (F), Luís MARINHO (P), Linda McAVAN (UK), Anne VAN LANCKER (B), Andrew Nicholas DUFF (UK), Johannes VOGGENHUBER (Au), Sylvia-Yvonne KAUFMANN (D), Cristiana MUSCARDINI (IT), Jens-Peter BONDE (DK); iar membrii supleanti - Teresa ALMEIDA GARRETT (P), John WALLS CUSHNAHAN (IRL), Piia-Noora KAUPPI (FI), Reinhard RACK (Au), Earl of STOCKTON (UK), Joachim WUERMELING (D), Pervenche BERÈS (F), Maria BERGER (Au), Carlos CARNERO GONZÁLEZ (ES), Elena Ornella PACIOTTI (IT), Helle THORNING-SCHMIDT (DK), Lone DYBKJAER (DK), Neil MacCORMICK (UK), Esko Olavi SEPPANEN (FI), Luís QUEIRÓ (P), William ABITBOL (F);

- reprezentanti ai guvernelor tarilor candidate la aderare sunt: pentru Cipru - membru Michael ATTALIDES iar membru supleant Theophilos V. THEOPHILOU; pentru Malta - membru Peter SERRACINO-INGLOTT iar membru supleant John INGUANEZ; pentru Ungaria - membru János MARTONYI iar membru supleant Péter GOTTFRIED; pentru Polonia - membru Danuta HÜBNER iar membru supleant Janusz TRZCINSKI; pentru Romania - membru Hildegard Carola PUWAK iar membru supleant Ion JINGA; pentru Slovacia - membru Ján FIGEL iar membru supleant Juraj MIGAŠ; pentru Letonia - membru Roberts ZILE iar membru supleant Gundars KRASTS; pentru Estonia - membru Lennart MERI iar membru supleant Henrik HOLOLEI; pentru Lituania - membru Rytis MARTIKONIS iar membru supleant Oskaras JUSYS; pentru Bulgaria - membru Meglena KUNEVA iar membru supleant Neli KUTSKOVA; pentru Republica Ceha - membru Jan KAVAN iar membru supleant Jan KOHOUT; pentru Slovenia - membru Matjaz NAHTIGAL iar membru supleant Janez LENARCIC; pentru Turcia - membru Mesut YILMAZ iar membru supleant Nihat AKYOL;

- Reprezentantii Parlamentelor Nationale din tarile candidate la aderare sunt: pentru Cipru - membrii Eleni MAVROU si Panayiotis DEMETRIOU iar membrii supleanti Marios MATSAKIS si Androula VASSILIOU; pentru Malta - membrii Michael FRENDO si Alfred SANT iar membrii supleanti Dolores CRISTINA si George VELLA; pentru Ungaria - membrii József SZÁJER si Pál VASTAGH iar membrii supleanti András KELEMEN si István SZENT-IVÁNYI; pentru Polonia - membrii Jozef OLEKSY si Edmund WITTBRODT iar membrii supleanti Marta FOGLER si Genowefa GRABOWSKA; pentru Romania - membrii Liviu MAIOR si Puiu HASOTTI iar membrii supleanti Péter ECKSTEIN-KOVACS si Adrian SEVERIN; pentru Slovacia - membrii Pavol HAMZIK si Irena BELOHORSKÁ iar membrii supleanti Frantisek ŠEBEJ si Olga KELTOŠOVÁ; pentru Letonia - membrii Rihards PIKSSI Edvins INKENS iar membrii supleanti Maris SPRINDZUKS si Inese BIRZNIECE; pentru Estonia - membrii Tunne KELAM si Peeter KREITZBERG; pentru Lituania - membrii Vytenis ANDRIUKAITIS si Alvydas MEDALINSKAS iar membrii supleanti Rolandas PAVILIONIS si Dalia KUTRAITE-GIEDRAITIENE; pentru Bulgaria - membrii Daniel VALCHEV si Nikolai MLADENOV iar membrii supleanti Alexander ARABADJIEV si Nesrin UZUN; pentru Republica Ceha - membrii Jan ZAHRADIL si Josef ZIELENIEC iar membrii supleanti Petr NECAS si František KROUPA; pentru Slovenia - membrii Slavko GABER si Alojz PETERLE iar membrii supleanti Danica SIMŠIC si Mihael BREJC; pentru Turcia - membrii Ali TEKIN si Ayfer YILMAZ iar membrii supleanti Kürsat ESER si A. Emre KOCAOGLU;

- Observatori sunt: din partea Comitetului Regiunilor - Josef CHABERT, Manfred DAMMEYER, Patrick DEWAEL, Claude DU GRANRUT, Claudio MARTINI, Eduardo ZAPLANA; din partea Comitetului Economic si Social - Göke Daniel FRERICHS, Roger BRIESCH, Anne-Maria SIGMUND; din partea Partenerilor Sociali Europeni - Emilio GABAGLIO si Joao CRAVINHO; Ombudsman-ul european - Jacob SÖDERMAN.


Datele prezentate mai sus sunt cele prezentate oficial de Conventie pana la momentul 8-03-2002, cand ele vor fi completate de organismul european site-ul nostru le va completa la randul sau


Prezidiul

Prezidiumul are urmatoarea componenta:

- Presedinte: Valéry Giscard d'ESTAING

- Vice-Presedinti: Giuliano d’AMATO, Jean-Luc DEHAENE

- reprezentantii guvernamentali: Ana DE PALACIO (Spania), Henning CHRISTOPHERSEN (Danemarca), Georgios KATIFORIS (Grecia)

- reprezentantii Comisiei Europene: Michel BARNIER, Antonio VITORINO

- reprezentantii Parlamentului European: Klaus HANSCH, Iñigo MENDEZ DE VIGO

- reprezentantii Parlamentelor nationale a tarilor membre UE: Gisela STUART, M. John BRUTON


Prezidiumul fixeaza agenda de lucru, pregateste dezbaterile si proiectele de texte.


1.4. CURTEA DE CONTURI

Istoric


A fost creata, la cererea Parlamentului, la 22 iulie 1975, prin Tratatul de revizuire a dispozitiilor bugetare.
Tratatul a intrat in vigoare la 1 iunie 1977, iar la 25 octombrie 1977 Curtea de Conturi s-a reunit la Luxemburg in sedinta constitutiva.
Anterior, exista o Comisie de Control cu atributii in CEE si Euratom si un Comisar de conturi in CECO.
Necesitatea crearii acestei institutii a fost determinata de cresterea importanta a volumului finantelor comunitare, de diversitatea surselor si a cheltuielilor acestora, de complexitatea operatiunilor pe care gestiunea lor le impunea, precum si a gestionarii creditelor bugetare.
Curtea de Conturi a dobandit prin Tratatul de la Maastricht un statut echivalent celui instituit pentru celelalte 4 institutii comunitare.


Atributii si funcii


Curtea de Conturi examineaza conturile tuturor veniturilor si cheltuielilor Comunitatii. De asemenea, examineaza conturile tuturor veniturilor si cheltuielilor oricarui organism creat de Comunitate, in masura in care actul fondator nu exclude acest control.
Orice document sau orice informatie, necesare pentru indeplinirea misiunii Curtii de Conturi, ii sunt comunicate, la cerere, de celelalte institutii ale Comunitatii si de institutiile de control nationale sau, daca acestea nu dispun de competentele necesare, de serviciile nationale competente.
Asista Parlamentul European si Consiliul in exercitarea functiei lor de control privind executarea bugetului.


Organizare


Conform art. 247 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'(1) Curtea de Conturi este compusa din cinsprezece membri.
(2) Membrii Curtii de Conturi sunt alesi dintre persoanele care fac parte, sau au facut parte din institutile de control extern din tarile lor, sau care au o calificare speciala pentru aceasta functie. E trebuie sa ofere toate garantiile de independenta.
(3) Membrii Curtii de Conturi sunt numiti pe o perioada de sase ani de Consiliu, care hotaraste in unanimitate, dupa consultarea Parlamentului European.
Membrii Curtii de Conturi pot fi numiti din nou.
Membrii Curtii de Conturi aleg dintre ei presedintele Curtii de Conturi, pe o perioada de trei ani. Mandatul acestuia poate fi reinnoit.
(4) Membrii Curtii de Conturi isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al Comunitatii.
In realizarea indatoririlor lor, ei nu solicita si nici nu accepta nstructiuni de la vreun guvern sau de la un alt organism. Ei se abtin de la orice act incompatibil cu indatoririle lor.
(5) Pe durata functiei lor, membrii Curtii de Conturi nu pot exercita nici o alta activitate profesionala, fie ea remunerata sau neremunerata. La preluarea functiei, ei se angajeaza solemn ca pe durata exercitarii functiilor si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile care rezulta din functia respectiva, mai ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje dupa incetarea functiei lor.
(6) Cu exceptia reinnoirilor obisnuite sau din cauza de deces, functia membrilor Curtii de Conturi inceteaza in mod individual prin demisie voluntara sau din oficiu, declarata de Curtea de Justitie conform paragrafului 7.
Cel in cauza este inlocuit pentru durata ramasa din mandat.
In afara de cazul demisiei din oficiu, membrii Curtii de Conturi raman in functie pana cand sunt inlocuiti.
(7) Membrii Curtii de Conturi nu pot fi destituiti din functiile lor si nici nu pot fi decalarati decazuti din dreptul la pensie sau la alte avantaje care il inlocuiesc, numai daca Curtea de Justitie constata, la cererea Curtii de Conturi, ca au incetat sa corespunda conditiilor cerute sau sa indeplineasca obligatiile are decurg din functia lor.
(8) Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, stabileste conditiile de angajare si, mai ales, remuneratiile, indemnizatiile si pensiile presedintelui si ale membrilor Curtii de Conturi. De asemenea, Consiliul stabileste, cu aceeasi majoritate, orice indemnizatie care tine loc de remuneratie.
(9) Dispozitiile protocolului asupra privilegilor si imunitatilor Comunitatilor Europene aplicabile judecatorilor de la Curtea de Justitie sunt, de asemenea, aplicabile membrilor Curtii de Conturi.'.





1.5. CURTEA DE JUSTITIE


Istoric


Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
Curtea de Justitie a fost infiintata in virtutea art. 31-45 din Tratat. Ea efectua in mod independent un control judiciar asupra actelor Inaltei Autoritati si ale statelor comunitare. Ea era insarcinata si cu supravegherea respectarii Tratatului si cu solutionarea diferendelor dintre tarile membre sau dintre particulari si Inalta Autoritate.
Curtea era compusa din 7 judecatori si 2 avocati generali numiti de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru o perioada de 6 ani. Ea avea in aparatul sau un grefier, ales prin scrutin secret.
Odata cu Tratatele semnate in 1957 la Roma cele doua noi Comunitati au fost create cu o structura asemanatoare cu cea a CECO, dar cele trei Curti de Justitie astfel rezultate s-au unificat intr-o Curte de Justitie unica.


Atributii si funcii


Principalele atributii ale Curtii de Justitie sunt:
- controlul legalitatii actelor institutiilor;
- controlul respectarii de catre statele membre a obligatiilor care le sunt impuse de catre tratate;
- interpretarea regulilor comunitare si negocierea validitatii actelor institutiilor.


Organizare


Potrivit art. 221 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Curtea de Justitie este formata din cinsprezece judecatori.
Curtea de Justitie se intruneste in sedinta plenara. Totusi, ea poate crea in cadrul sau camere, formate fiecare din trei, cinci sau sapte judecatori, fie pentru anumite masuri de instructie, fie pentru a judeca anumite categorii de cauze, in conditiile prevazute in acest scop de regulament.
La solicitarea unui stat membru sau a unei institutii comunitare care este parte la proces, Curtea de Justitie se intruneste in sedinta plenara.
La cererea Curtii, Consiliul, hotarand in unanimitate, poate mari numarul judecatorilor si poate efectua adaptarile necesare alineatului 2 si 3 din prezentul articol si alineatul 2 din articolul 167.'.
Conform art. 222:
'Curtea de Justitie este asistata de opt avocati generali. otusi, un al noualea avocat general este desemnat de la data aderarilor, pana la 6 octombrie 2000.
Avocatul general are datoria sa prezinte in mod public, cu deplina impartialitate si independenta, concluzii motivate asupra cauzelor aduse in fata Curtii de Justitie, in scopul de a o asista in indeplinirea misiunii sale, astel cum este definita in articolul 220.
La cererea Curtii de Justitie, Consiliul, hotarand in unanimitate, poate mari numarul avocatilor generali si poate efectua adaptarile necesare alineatului 3 din articolul 223.'.
Conform art. 223:
'Judecatorii si avocatii generali sunt alesi dintre persoanele care ofera toate garantiile de independenta si care intrunesc conditiile cerute pentru exercitarea celor mai inalte functii juridice in tara lor, sau care sunt jurisconsulti de competenta notorie; ei sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pe o perioada de sase ani.
O reinnoire partiala a avocatilor generali are loc din trei in trei ani. Reinnoirea afecteaza de fiecare data trei avocati generali.
Judecaorii si avocatii generali care isi incheie mandatul pot fi numiti din nou.
Judecatorii desemneaza dintre ei presedintele Curtii de Justitie, pe o perioada de trei ani. Mandatul sau poate fi reinnoit.'.
Conform art. 224:
'Curtea de justitie isi numeste grefierul si ii stabileste statutul'.


Tribunalul de Prima Instanta


Din anul 1988 institutiilor comunitare l-i s-a adaugat Tribunalul de prima instanta, ca institutie asociata Curtii de Justitie.
In textul Tratatului instituind Comunitatea Europeana au fost adaugate dispozitii cu privire la aceasta noua institutie. Tratatele modificatoare urmatoare au pastrat dispozitiile acestea, astfel ca in art. 225 din Tratatul privind Uniunea Europeana se prevede:
'(1) Pe langa Curtea de Justitie functioneaza un tribunal insarcinat cu solutionarea in prima instanta a anumitor categorii de actiuni determinate in conditiile stabilite in paragraful 2; hotararea acestuia este supusa, in conditiile fixate de statut, recursului introdus in fata Curtii de Justitie, limiat la probleme de drept. Tribunalul de Prima Instanta nu este competent sa solutioneze chestiunile prejudiciare la care se refera articolul 234.
(2) La cererea Curtii de Justitie si dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei, Consiliul, hotarand in unanimitate, stabileste categoriile de actiuni la care se refera paragraful 1 si compunerea Tribunalului de Prima Instanta, adapteaza si completeaza, in masura necesara, dispozitile statutului Curtii de Justitie. Cu exceptia unei decizii contrare a Consiliului, dispozitiile prezentului tratat care privesc Curtea de Justitie si mai ales dispoitiile Protocolului asupra statutului Curtii de Justitie sunt aplicabile si Tribunalului de Prima Instanta.
(3) Membrii Tribunalului de Prima Instanta sunt alesi dintre persoane care ofera toate garantiile de independenta si care au capacitatea ceruta pentru exercitarea functiilor jurisdictionale; ei sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pe o perioada de sase ani. O reinnoire partiala are loc din trei in trei ani. La incetarea mandatului, membrii pot fi numiti din nou.
(4) Tribunalul de Prima Instanta stabileste regulamentul sau de procedura in acord cu Curtea de Justitie. Acest regulament de procedura este supusaprobarii unanime a Consiliului.'.


1.6. PARLAMENTU EUROPEAN


Istoric


Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat 4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna

d) Curtea de Justitie.
Adunarea Comuna era constituita conform art. 7 si art. 20-25 din tratat. Ea era compusa din 78 de delegati desemnati de parlamentele nationale ale statelor membre. Potrivit prevederilor inscrise in tratat, membrii Adunarii erau fie numiti, fie alesi prin 'sufragiu universal, direct, dupa procedura fixata de fiecare Inalta Parte Contractanta'. In fapt, toti membrii Adunarii erau delegati ai parlamentelor nationale. Potrivit stipulatilor din tratat, Adunarea se intrunea cel putin o data pe an, prilej cu care se punea in discutie si un raport general prezentat de Inalta Autoritate.
Tratatele de la Roma, din 1957, au dus la aparitia celorlalte doua comunitati europene. Odata cu semnarea Tratatelor CEE si CEEA a fost semnata si Conventia referitoare la unele institutii comune ale Comunitatilor, prin care cele trei Adunari erau unificate sub numele de Adunarea Parlamentara Europeana.
La 20 septembrie 1976, Consiliul a adoptat 'Actul pentru alegerea reprezentantilor in Adunare cu sufragiu universal direct' prin care s-a pus bazele sufragiului direct la nivelul Comunitatilor in priovinta membrilor Adunarii.


Atributii si funcii


Parlamentul european:
- are un rol consultativ in procesul elaborarii actelor comunitare;
- emite avize conforme referitoare la incheierea acordurilor internationale;
- exercita un control politic asupra Consiliului si al Comisiei;
- intervine in procedura de desemnare a membrilor Comisiei;
- se bucura de drept de initiativa, putand cere Comisiei sa prezinte propuneri;
- are o putere de codecizie legislativa in domeniul bugetar si in alte domenii expres prevazute de tratate;
- are dreptul de a examina petitiile care ii sunt adresate;
- numeste si destituie pe mediatorul european.


Organizare


Reprezentantii popoarelor sunt alesi in Parlamentul European prin vot universal direct.
Numarul reprezentantilor alesi in fiecare stat este fixat dupa cum urmeaza:
Belgia.25
Danemarca..16
Germania..99
Grecia.25
Spania.64
Franta..87
Irlanda.15
Italia..87
Luxemburg6
Olanda.31
Austria..21
Portugalia25
Finlanda..16
Suedia..22
Marea Britanie87
Parlamentul isi desemneaza dintre membrii sai presedintele si biroul.


Partidele


O caracteristica a organizarii Parlamentului European consta in faptul ca deputatii sunt grupati nu pe nationalitati, ci pe grupuri politice, in functie de afinitatile politice. Grupurile se constituie prin remiterea unei declaratii presedintelui Parlamentului European cuprinzand denumirea grupului, semnatura membrilor sai si competenta biroului. Aceasta declaratie este publicata in JOCE. Numarul minim al deputatilor necesar constituirii unui grup este fixat prin regulament la 26 daca acesti deputati apartin unui singur stat membru, la 21 daca sunt doua state membre, la 16 daca sunt trei state membre si la 13 daca sunt din patru state membre sau mai multe.
Sunt desemnati ca neinscrisi deputatii care nu adera la nici un grup politic.
In prezent ( 10 - 04 - 2002) Parlamentul European are urmatoarea configuratie:


B

DC

GE

GR

SP

F

IRL

I

L

O

A

P

FIN

S

UK

TOTAL

EPP/ED





















PES

















ELDR

















GREENS/EFA

















EUL/NGL

















UEN

















EDD

















IND

















TOTAL

















Unde:
B-Belgia; DC-Danemarca; GE-Germania; GR-Grecia; F-Franta; IRL-Irlanda; I-Italia; L-Luxemburg; O-Olanda; A-Austria; P-Portugalia; FIN-Finlanda; SP-Spania, S-Suedia; UK-Marea Britanie
EPP/ED - Grupul Partidului popular european si al democratiilor europeni;
PES - Grupul Partidului socialistilor europeni;
ELDR - Grupul Partidului european al liberalilor, democratilor si reformatorilor;
GREENS/EFA - Grupul verzilor/alianta Liberala europeana;
EUL/NGL - Grupul confederal al stangii unitare europene/stanga verde nordica;
UEN - Grupul Uniunii pentru Europa natiunilor;
EDD - Grupul pentru Europa democratiilor si a diferentelor;
IND - Grupul celor neinscrisi.











2. ORGANE


2.1. BANCA CENTRALA EUROPEANA

Istoric


Banca Centrala Europeana a fost infiintata la 1 ianuarie 1999 odata cu inrarea in faza a treia a Uniunii Economice si Monetare si introducerea monedei unice euro. Este o institutie independenta care nu primeste dispozitii nici de la guvernele statelor membre, nici din partea celorlalte institutii ale UE.


Atributii si funcii


Rolul Bancii Centrale Europene este acela de a controla, prin instrumente si proceduri financiar-bancare, politica monetara unica a UE, pentru a asigura stabilitatea preturilor, supravegherea functionarii Sistemului Monetar European si utilizarea euro.


Organizare


Organele de conducere ale Bancii sunt:
- Consiliul Guvernatorilor;
- Comitetul Director.
Consiliul guvernatorilor se compune din membrii Comitetului director si guvernatorii bancilor centrale nationale. Reuniunile sunt confidentiale. Consiliul poate decide sa faca public rezultatul deliberarilor sale. Se intruneste de cel putin 10 ori pe an.
Comitetul director se compune din presedinte, vicepresedinte si alti patru membrii. Acestia sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul sefilor de stat si de guvern, la recomandarea Consiliului si dupa consultarea Parlamentului European si a Consiliului guvernatorilor, dintre persoane a caror autoritate si experienta profesionala in domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul lor are o durata de 8 ani si nu poate fi reinnoit. Doar cetatenii statelor membre pot fi membrii ai Comitetului director. Comitetul director este responsabil pentru gestiunea curenta a BCE.


SEBC


Sistemul European al Bancilor Centrale este compus din Banca Centrala Europeana si bancile centrale ale statelor membre.
Sarcinile fundamentale ale SEBC sunt:
- definirea si implementarea politicii monetare a Comunitatii;
- desfasurarea operatiunilor de schimb;
- pastrarea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
- promovarea bunei functionari a sistemelor de plati.






2.2. BANCA EUROPEANA DE INVESTITII


Istoric


Banca Europeana de Investitii a fost constituita, la 1 ianuarie 1959 la Luxemburg, prin art. 129 si 130 ale Tratatului CEE. In prezent, conform art. 198 D si art. 198 E al Tratatului asupra Uniunii Europene, Banca Europeana de Investitii are o personalitate juridica si este o institutie autonoma a Uniunii.


Atributii si funcii


Banca Europeana de investitii are misiunea sa contribuie la dezvoltarea echilibrata si neintrerupta a pietei comune in interesul Comunitatii, apeland la pietele de capital si la resursele sale proprii. Pentru aceasta, Banca faciliteaza, prin acordarea de imprumuturi si garantii si fara a urmarii un scop lucrativ, finantarea proiectelor de mai jos in toate sectoarele economiei:
- proiecte care vizeaza dezvoltarea regiunilor mai putin dezvoltate;
- proiecte care vizeaza modernizarea sau conversia intreprinderilor sau crearea de noi activitati ca urmare a instituirii progresive a pietei comune, care, prin natura sau amploarea lor, nu pot fi finantate in intregime prin diferitele mijloace existente in fiecare din statele membre;
- proiecte de interes comun pentru mai multe state membre care, prin amploarea sau natura lor, nu pot fi finantate in intregime prin diferitele mijloace existente in fiecare din statele membre.
In indeplinirea misiunii sale, Banca faciliteaza finantarea programelor de investitii, conjugat cu asistenta acordata de fondurile structurale si de alte instrumente finaciare ale Comunitatii.


Organizare


Banca are ca organe de management si conducere:
- Consiliul guvernatorilor;
- Consiliul directorilor;
- Comitetul managerial.
Ca organe de evaluare si control, au fost create urmatoarele:
- Comitetul de audit;
- Auditul extern;
- Auditul intern;
- Controlul financiar;
- Riscul creditului;
- Evaluarea operatiunilor.
Consiliul Guvernatorilor este format din ministrii de finante ai tarilor membre UE.
Consiliul Directorilor are in componenta 25 de directori si 13 supleanti numiti de Consiliul Guvernatorilor. Statele membre nominalizeaza 24 de directori si 12 supleanti, pe cand Comisia Europeana este reprezentata de un director si un supleant. Presedintia Consiliului apartine Presedintelui Bancii.
Comitetul managerial este organul executiv al Bancii. El se ocupa de problemele zilnice ale activitatii bancii.


2.3. COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL


Istoric


Comitetul Economic si Social a fost instituit prin Tratatul de la Roma.
A aparut ca urmare a dorintei de reprezentare a intereseor diferiteor categorii economice si sociale inainte de adoptarea unor acte.


Atributii si funcii


Comitetul este consultat in mod obligatoriu de Consiliu sau de Comisie in cazurile prevazute de Tratatul privind Uniunea Europeana. Poate fi consultat de aceste institutii ori de cate ori ele considera oportuna o astfel de consultare. El poate lua initiativa de a emite un aviz in toate cazurile in care considera oportun.
Daca considera necesar, Consiliul sau Comisia fixeaza Comitetului un termen pentru a-si prezenta avizul, care nu poate fi mai mic de o luna, socotit de la data la care presedintele primeste comunicarea care ii este adresata in acest scop. Dupa expirarea termenului, lipsa avizului nu pune problema continuarii procedurilor.
Avizul Comitetului si avizul sectiei specializate, precum si continutul deliberarilor sunt transmise Consiliului si Comisiei


Organizare




Comitetul economic si social are 222 de membriinumiti pentru un mandat de 4 ani de catre Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim. Dupa terminarea mandatului, membrii Comitetului poat fi realesi. Numarul locurilor rezervate pentru fiecare tara in Comitet este urmatorul:
- Germania, Franta, Italia si Marea Britanie au cate 24 de membrii;
- Spania are 21 de membrii;
- Belgia, Grecia, Olanda, Austria, Portugalia si Suedia au cate 12 membrii;
- Danemarca, Irlanda si Finlanda au cate 9 membrii;
- Luxemburgul are 6 membrii.
In vederea numirii membrilor Comitetului, fiecare stat membru inainteaza o lista cuprinzand un numar de candidati dublu fata de locurile atribuite cetatenilor sai.
Compunerea Comitetului trebuie sa ia in considerare necesitatea asigurarii unei reprezentari adecvate a diferitelor categorii ale vietii economice si sociale.
Comitetul isi desemneaza dintre membrii sai presedintele si biroul, pentru o perioada de doi ani.
Comitetul este convocat de presedintele sau, la cererea Consiliului sau a Comisiei. De asemenea, se poate intruni si din proprie initiativa.
Comitetul cuprinde sectii specializate. El contine, in special, o sectie de agricultura si o sectie de transporturi, care sunt reglementate de dispozitiile speciale privitoare la agricultura si transporturi.
In cadrul Comitetului se pot constitui subcomitete, care sa elaboreze proiecte de avize asupra unor probleme sau in domenii determinate, care urmeaza sa fie supuse deliberarii Comitetului.



2.4. COMITETUL REGIUNILOR


Istoric


Comitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht.
Constituirea acestuio Comitet a venit ca urmare a cerintelor imperative din partea autoritatilor regionale pentru o reprezentare concreta in cadrul institutional si de decizie al UE.
Instituirea Comitetul Regiunilor a fost un pas semnificativ in 'procesul crearii unei Uniuni si mai apropiate de cetatenii Europei, in care deciziile sunt luate pe cat posibil de apropiat de cetatean in conformitate cu principiul subsidiaritatii', asa cum se arata in preambulul TUE. De altfel, inca de la creare si de la prima sedinta, care a avut loc in martie 1994, Comitetul s-a evidentiat ca un puternic gardian al principiului subsidiaritatii.


Atributii si funcii


Comitetul Regiunilor are o functie consultativa. El isi exercita functia de recomandare in arii de importanta pentru autoritatiile locale si regionale. Aceste arii sunt:
- politica transporturilor;
- politica fortei de munca;
- stimularea coperarii statelor membre UE in domeniul fortei de munca;
- masurile sociale;
- implementarea deciziilor privind Fondul Social European;
- suport pentru masuriile din aria educatiei si a tineretului;
- educatia vocationala;
- cultura;
- sectorul public de sanatate;
- sectorul cailor trans-europene;
- politica structurala in domenii specifice nelegate cu cele ale Fondului;
- Fondul de Coeziune;
- Fondul de Dezvoltare Regionala European;
- politica mediului inconjurator.
In prezent Comitetul regiunilor dezvolta legaturi puternice cu Parlamentul European.
Comitetul poate fi consultat de catre Parlament, Consiliu sau Comisie in cazurile in care aceste institutii considera necesara consultarea.


Organizare


Comitetul regiunilor are 222 de membrii si un numar egal de supleanti, care sunt numiti pentru un mandat de 4 ani de catre Consiliul Uniunii Europene prin vot unanim la propunerea tarilor membre UE. Dupa terminarea mandatului, membrii Comitetului poat fi realesi. Numarul locurilor rezervate pentru fiecare tara in Comitet este urmatorul:
- Germania, Franta, Italia si Marea Britanie au cate 24 de membrii;
- Spania are 21 de membrii;
- Belgia, Grecia, Olanda, Austria, Portugalia si Suedia au cate 12 membrii;
- Danemarca, Irlanda si Finlanda au cate 9 membrii;
- Luxemburgul are 6 membrii.
Membrii Comitetului nu pot fi legati de un mandat imperativ, ei trebuind sa fie complet independenti.
Comitetul isi alege Presedintele si Biroul din randul membrilor sai, pentru un mandat de 2 ani.
Comitetul are in subordine 7 Comisii principale:
- Politica regionala, fonduri structurale, coesiune economica si sociala, cooperare transfrontariela si inter-regionala;
- Agricultura, dezvoltare rurala si pescuit;
- Retelele transeuropene, transport si societatea informationala;
- Planificarea spatiala, probleme urbanistice, energie si mediu;
- Politica sociala, sanatatea, protectia consumatorului, cercetare si turism;
- Forta de munca, politica economica, piata unica, industrie si intreprinderile mici si mijlocii;
- Educatie, pregatire vocationala, cultura, tineret si drepturile cetatenilor.
Comitetul a instituit si o Comisie Speciala asupra Afacerilor Institutionale, cu responsabilitate in aria dezbaterilor privind reforma institutiilor UE.


4.PARTICULARITATI ALE ORDINII JURIDICE COMUNITARE

Prep. univ. drd. AUGUSTINA DUMITRASCU


Plan


1. Cele trei Comunitati Economice Europene – un nou tip de organizatii internationale care au creat o ordine juridica orginala
2. Prezentare generala a ordinii juridice comunitare
3. Punerea in aplicare a legislatiei comunitare (efectul si aplicabilitatea directa, imediata, prioritara)
4. Concluzii – autonomia dreptului comunitar

1. Cele trei Comunitati Economice Europene – un nou tip de organizatii internationale care au creat o ordine juridica orginala

Crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO)

Prima Comunitate creata a fost Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului; iata care a fost contextul in care a aparut ideea infiintarii unei asemenea organizatii. Tratatul instituind Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului, semnat la Paris , a avut la baza Planul Schuman , elaborat de Jean Monnet, comisar al Planului francez de modernizare. Scopul principal al Planului si mai tarziu si al CECO este acela al plasarii productiei franco-germane de carbune si otel sub o institutie suprema comuna, Inalta Autoritate, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene care impartaseau aceleasi principii de dezvoltare pasnica. Astfel, datorita geniului inventiv al unui om remarcabil al vremii, Jean Monnet, este creat un nou sistem de colaborare intre state: integrarea, spre deosebire de cooperarea traditionala existenta pana atunci intre statele membre ale unei organizatii. Ceea ce caracterizeaza, in esenta, o organizatie de integrare este faptul ca statele membre convin de comun acord sa transfere, in anumite domenii, competenta luarii deciziei de la nivel national la nivel supranational.
Astfel, C.E.C.O. este prima organizatie europeana ce dispune de puteri supranationale, acestea rezultand din delegarea suveranitatii consimtita de state, contribuind la reconcilierea si cooperarea franco-germana si liberalizand productia si schimburile de materii prime (carbune, otel), fundamentale in industrie. Celelalte doua Comunitati (Comunitatea Economica a Energiei Atomice si Comunitatea Economica Europeana), care i-au urmat CECO, se inscriu pe aceeasi linie de integrare economica.
Inca de la aparitia lor, Comunitatile au fost considerate ca avand institutii originale. Si, fara indoiala, acestea sunt originale prin obiectivele si prin spiritul lor. Insa noutatile cele mai importante aduse de semnatarii Tratatelor de la Paris, Roma, Maastricht si Amsterdam nu rezida in scopurile urmarite; definirea obiectivelor politice si economice comune se regaseste in cazul oricarei organizatii interetatice, inclusiv al celor realizate prin mijloace integratoare; art.2 din Tratatul de la Roma care defineste misiunea CEE (1), ar putea foarte bine figura in statutul unei organizatii internationale “clasice”.
Veritabila revolutie adusa de Comunitati in cadrul institutiilor europene devine vizibila atunci cand luam in considerare tehnica juridica folosita pentru construirea lor. Bineinteles, la o prima vedere, dreptul Comunitatilor pare compus din elemente bine cunoscute: tratate internationale, acte juridice unilaterale emise de organe competente, acte jurisdictionale. Dar, daca, dincolo de aceste elemente simple, luam in considerare ansamblul constituit prin combinarea lor, atunci constructia juridica comunitara devine profund originala. Aceasta originalitate rezulta din ceea ce am putea numi: “paradoxul” Comunitatilor Europene.
Este de notorietate distinctia intre ordinea juridica interna si cea internationala. Ordinea juridica interna guverneaza, prin intermediul dreptului public, organizarea puterilor publice si relatia acestora cu particularii, iar, prin intermediul dreptului privat, relatiile intre particulari. Acest drept intern, in vigoare in cadrul unei colectivitati statale, are ca fundament legea, act unilateral emis de organele nationale competente. In ceea ce priveste ordinea juridica internationala, aceasta guverneaza relatiile intre state, reprezentand dreptul relatiilor interstatale, iar instrumentul acestui tip de drept este, bineinteles, tratatul, vazut in calitate de acord intre suverani.
Ceea ce numim “paradoxul” comunitar este, de fapt, ambitia pe care au avut-o “parintii” celor trei Comunitati europene de a construi o ordine juridica interna prin mijloace tehnico-juridice a caror baza este data de tratatul international.
Asadar, astfel cum afirmam anterior, sursele dreptului comunitar ilustreaza, prin complexitatea lor, “paradoxul” Comunitatilor. Ele formeaza o ierarhie a unor reguli de drept, ierarhie in fruntea careia se afla Tratatele de la Paris si Roma.

2. Prezentarea generala a ordinii juridice comunitare

Curtea de Justitie a Comunitatilor, fara a avea pretentia realizarii unei ierarhizari absolute, a stabilit o ordonare logica a sistemului izvoarelor dreptului comunitar in functia de baza juridica a adoptarii lor si de relatia dintre ele. Sunt, astfel, enumerate urmatoarele izvoare: tratatele institutive si cele subsecvente (dreptul primar), principiile generale de drept, acordurile internationale incheiate de CE, dreptul comunitar derivat si sursele complementare.
Intr-o maniera generala, putem distinge intre sursele scrise si sursele nescrise ale dreptului comunitar. Sursele scrise cuprind, pe de o parte, sursele fundamentale, adica dreptul comunitar primar si dreptul comunitar conventional, si, pe de alta parte, dreptul comunitar derivat.
Voi analiza in continuare doar sursele ce formeaza dreptul derivat si mai precis numai izvoarele obligatorii, datorita faptului ca acestea ocupa un volum impresionant in economia izvoarelor dreptului comunitar, iar Romania, ca viitor stat membru al UE, va trebui sa cunoasca foarte bine si acest aspect al statutului juridic al izvoarelor mentionate.
Articolul care contine nomenclatura oficiala a actelor comunitare derivate este art.249 TCE (regulament, directiva, decizie, recomandare, aviz). Voi prezenta pe scurt primele trei izvoare.

REGULAMENTUL este caracterizat prin aplicabilitate generala, el asemanandu-se cu legea din dtreptul intern, in sensul ca se adreseaza unei categorii abstracte de destinatari.
De asemenea, o a doua caracteristica este data de obligativitatea in intregime a regulamentului, adica si cu privire la scopul de atins, cat si cu privire la formele, mijloacele folositele in acest sens. Asadar, regulamentul este un act comunitar complet din punct de vedere juridic (este interzisa aplicarea sa incompleta sau selectiva), de aici decurgand ultima caracteristica a acestuia, si anume: directa aplicabilitate. Aceasta presupune faptul ca nu este necesara adoptarea unor masuri legislative nationale de aplicare a lui.

DIRECTIVA, spre deosebire de regulament, nu are aplicabilitate generala decat in cazuri exceptionale si atunci precizeaza expres; directiva are anumiti destinatari desemnati (numai statele membre), in plus fiind incompleta din punct de vedere juridic, in sensul ca ea cuprinde un singur element (care este si obligatoriu), si anume: scopul pe care statele membre trebuie sa il atinga; mijloacele, formele de atingere a sa sunt lasate la latitudinea acestora.
S -a constatat in perioada recenta o practica la nivel comunitar, in directia elaborarii unor directive din ce in ce mai detaliate, astfel incat marja de manevra a statelor este mult diminuata. Aceasta practica a fost criticata in fata CJCE, spunandu-se ca in acest mod directiva se transforma practic intr-un regulament. CJCE a raspuns prin precizarea ca nu este nimic rau in a adopta directive clare si precise, acest lucru nu reprezinta un pericol, deoarece exista un element care va impiedica intotdeauna transformarea directivei intr-un regulament, si anume: directiva, spre deosebire de regulament, va avea intotdeauna nevoie de masuri interne de transpunere, lucru care nu este valabil pentru regulament – un act comunitar complet din punct de vedere juridic. Ar mai fi de precizat un aspect: statele sunt obligate sa aleaga masuri legislative corespunzatoare, care sa fie capabile sa faca directiva sa “functioneze” efectiv, si aici ma refer la forta juridica a actului de aplicare a directivei, precum si la publicitatea de care beneficiaza, elemente care constituie limite in plus pentru alegerea formei de aplicare de catre state.
Ultima caracteristica diferentiaza din nou directiva de primul act analizat. Astfel, directiva, neavand in continutul sau decat scopul de atins, nu are aplicabilitate directa in dreptul intern al statelor membre, deci trebuie insotita de acte legislative nationale de transpunere. Totusi, trebuie mentionat faptul ca directiva are un efect direct.
Ajungand la acest punct, doresc sa fac o mica paranteza si sa precizez ca trebuie mentionata distinctia intre aplicabilitatea directa si efectul direct al dreptului comunitar in general. Am vazut ce inseamna aplicabilitatea directa; cealalta notiune aminitita presupune faptul ca dreptul comunitar creeaza in mod direct in favoarea, respectiv in sarcina destintarilor drepturi, respectiv obligatii.
Revenind la directiva, trebuie amintit ca directiva beneficiaza de un efect direct circumastantiat de anumite conditii. Astfel, in situatia in care, in termenul precizat de directiva statul nu adopta masuri de transpunere a sa ori daca masurile sunt inadecvate si, ca o conditie cumulativa, un resortisant este prejudiciat, acesta se poate prevala fie de aplicare gresita, fie de neaplicarea in termen a directivei, fiind vorba, deci, despre un efect direct vertical ascendent.

DECIZIA este prin excelenta un act comunitar cu destinatari desemnati (fie state membre, fie resortisanti – identificati si identificabili) si contine, ca obligatorii atat scopul, cat si mijloacele de atingere a lui, avand, ca si regulamentul, aplicabilitate directa in dreptul intern(2).

3. Punerea in aplicare a legislatiei comunitare (aplicabilitatea directa, imediata, prioritara a dreptului comunitar in raport cu dreptul intern al statelor membre)

a) Dreptul comunitar consacra monismul (aplicarea imediata) si impune respectarea sa de catre statele membre. Aceasta deoarece sistemul comunitar nu poate functiona decat in monism, singurul principiu compatibil cu ideea un sistem de integrare. Se realizeaza acel transfer de competenta de la statul national la CE. In relatia CE-state membre, dreptul comunitar, originar sau derivat, e imediat aplicabil in ordinea juridica interna, facand parte din aceasta. Nu e necesara o formula speciala de introducere in dreptul intern, iar judecatorii nationali trebuie sa il aplice, de asemenea, el aplicat in calitatea sa de drept comunitar.
b) Concret, efectul direct al dreptului comunitar reprezinta dreptul oricarei persoane de a cere judecatorului sa i se aplice tratate, regulamente, directive sau decizii comunitare. Judecatorul are obligatia de se folosi de aceste texte, oricare ar fi legislatia tarii careia ii apartine. Recunoasterea efectului direct inseamna garantarea statutului juridic al cetateanului.
Aplicabilitatea directa presupune, deci, nu mai sunt necesare masuri interne de aplicare a dreptului comunitar deoarece acesta este complet din punct de vedere juridic (exemplu: decizia, regulamnetul, tratatele)
Decizia CJCE care a consacrat principiul e Hotararea Van Gend si Loos, 1963, in care se afirma: “obiectivul Tratatului CEE il constituie realizarea unei Piete Comune de a carei functionare sunt direct raspunzatori justitiabilii CE; prin urmare, Tratatul e mai mult decat un acord care ar crea doar obligatii reciproce intre statele contractante, iar CE reprezinta o noua ordine juridica ai carei subiecti sunt nu numai statele membre, ci si resortisantii acestora”.
c) CJCE a confirmat oficial principiul prioritatii in Hotararea Costa. Speta rezolva conflictul dintre dreptul comunitar european – Tratatul CEE si o lege interna posterioara – Legea italiana de nationalizare a electricitatii, din 6.09.1962. S-a acordat prioritate DCE, doarece numai astfel se pot indeplini obiectivele CE, realizarea Pietei Comune impunand aplicarea uniforma a dreptului comunitar, fapt fara de care nu se poate produce integrarea. Au prioritate toate normele comunitare (primare sau derivate) si impotriva tuturor normelor nationale: administrative, legislative, juridice sau chiar constitutionale.

4. Concluzii – autonomia dreptului comunitar european

Am considerat importanta prezentarea catorva elemente referitoare la particularitatile aplicarii dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre, tocmai din perspectiva interesului actual si mai ales de viitor al Romaniei in calitate, in prezent, de stat asociat, dar si de viitor membru al UE, interes materializat intr-o intelegere cat mai exacta si o aplicare cat mai corecta a relatiei dintre cele doua sisteme de drept: intern si comunitar, ca o conditie esentiala a realizarii scopului integrator prevazut de Tratatele institutive ale celor trei Comunitati europene.
In urma celor precizate rezulta autonomia ordinii juridice comunitare, care nu exclude colaborarea cu sistemele juridice nationale, cooperare care este nu numai utila, dar si necesara si care se exprima, in principal, printr-o participare a autoritatilor statale la punerea in aplicare a dreptului comunitar.
Fiind un instrument de interes comun pentru toate popoarele si statele Comunitatilor, dreptul emanat din surse comunitare nu este nici un drept strain, nici un drept extern. El este propriu fiecaruia dintre statele membre, ca si dreptul national al acestora, cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat.

(1) Art.2, TCEE: “Comunitatea are ca misiune, prin stabilirea unei piete comune, a unei Uniuni economice si monetare si prin punerea in aplicare a politicilor sau actiunilor comune vizate de art.3 si 4, promovarea, in cadrul ansamblului Comunitatii, a unei dezvoltari armonioase, echilibrate si durabile a activitatilor economice, a unui nivel de angajare a fortei de munca si de protectie sociala ridicat, a egalitatii intre barbati si femei, a cresterii durabile si neinflationiste, a unui inalt grad de competitivitate si de convergenta a performantelor economice, a unui inalt nivel de protectie si de ameliorare a calitatii mediului, a ridicarii nivelului si calitatii vietii, a coeziunii economice si sociale si a solidaritatii intre statele membre”.

(2) Aplicarea dreptului comunitar la cazuri de speta






5.PARTICULARITATI ALE REPARTIZARII COMPETENTELOR INTRE COMUNITATILE EUROPENE SI STATELE MEMBRE ALE ACESTORA

Asist. univ. drd. ROXANA – MARIANA POPESCU


Repartizarea competentelor intre Comunitatile europene si statele membre ale acestora apare ca o problema deosebit de complexa. Aceste competente nu sunt reglementate de tratatele comunitare in mod general, ci in functie de obiectul de activitate al Comunitatilor.
Pentru stabilirea competentelor Comunitatilor europene si a competentelor statelor membre trebuie sa se tina cont de elementele de baza ale constructiei comunitare. Astfel, trebuie avut in vedere faptul ca cele trei Comunitati sunt organizatii internationale specializate, instituite prin tratate. De aici, rezulta principiul conform caruia ele au competente care le sunt conferite de catre tratatele institutive.
Pe de alta parte, trebuie sa se tina seama si de faptul ca statele membre ale Comunitatilor europene continua sa-si pastreze o serie de domenii in care au competente exclusive. Aceasta situatie conduce la necesitatea delimitarii domeniilor de competenta ale acestor entitati, determinarea raporturilor dintre ele si stabilirea modalitatilor de solutionare a diferendelor care pot aparea ca urmare a activitatilor desfasurate de catre organele acestora.
Raspunsul la intrebarea “Cum poate fi stabilita si, apoi, mentinuta o delimitare clara a competentelor intre Uniunea Europeana si statele membre, conform principiului subsidiaritatii ?”, trebuie sa porneasca de la realitatea ca problema delimitarii competentelor se suprapune aceleia privind gradul de integrare catre care sunt orientate politicile comunitare in contextul actualelor tendinte de globalizare. La acest nivel se impune o analiza a evolutiei a actualelor si a viitoarelor politici ale Uniunii Europene, ca si a problemei finantarii acestor politici .
Principiile care guverneaza repartizarea competentelor intre Comunitati si statele membre sunt prevazute de Tratatul de la Maastricht, la art. 3B: “Comunitatea actioneaza in limitele competentelor care i-au fost atribuite prin prezentul tratat. In domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine, conform principiului subsidiaritatii, decat daca si in masura in care obiectivele activitatii proiectate nu pot fi realizate de catre statele membre intr-o maniera satisfacatoare, insa pot fi realizate mai bine la nivel comunitar, datorita dimensiunilor sau a efectelor actiunii proiectate.
Nici o actiune a Comunitatii nu va depasi ceea ce este necesar pentru atingerea competentelor prezentului tratat”.
Din continutul acestui articol se desprind cele trei principii care stau la baza repartizarii competentele comunitare:
- principiul specializarii;
- principiul subsidiaritatii;
- principiul proportionalitatii.


1. Repartizarea competentelor interne


A. Competentele nerepartizate

Aceasta prima categorie exprima gradul maxim de desistare a statelor membre. Este vorba despre domeniile care nu mai intra in sfera competentei nationale, fara, insa, a face obiectul unei atribuiri catre Comunitate , competenta nationala fiind, pur si simplu, abolita. Acest grad zero de distribuire se regaseste, intr-o mare masura, in logica atribuirii de competente in cadrul realizarii uniunii vamale si a Pietei comune. De exemplu, obligatia statelor membre “de a nu face”, care vizeaza situatia in care acestea nu pot impiedica libera circulatie intra-comunitara a marfurilor, a serviciilor si a persoanelor. Aceasta imposibilitatea presupune o suprimare a oricarei competente normative de a introduce sau de a mentine drepturile de vama sau taxele cu efecte echivalent, restrictiile cantitative sau masurile cu efect echivalent. Obligatia de a nu face corespunde unei limitari definitive a drepturilor de suveranitate a statelor membre. In schimb, nu este vorba nici despre un transfer de competente catre Comunitati, deoarece institutiile comunitare sunt si ele private de orice putere de a adopta masuri incompatibile cu interdictiile puse de tratate.

B. Competentele transferate

Aceasta situatie corespunde si ea unei desistari a statelor membre, care, si de aceasta data, sunt private de competentele pe care le detineau anterior, insa, in acest caz (spre deosebire de situatia competentelor nerepartizate), competenta este atribuita Comunitatilor. Acest mod de distribuire este cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de “transfer de competente”.
Situatia este intalnita in sectorul uniunii vamale, in special in ceea ce priveste stabilirea si gestionarea tarifului vamal comun si relatiile tarifare cu state terte: statele membre au pierdut competenta vamala, in schimb Comunitatea este singura competenta sa adopte dispozitii normative in materie. De asemenea, opereaza un transfer de competente si in domeniul politicilor comune, care se bazeaza, in principal, pe principiul substituirii competentelor comunitare competentelor nationale anterioare. Aceasta situatie se poate intalni in sectorul politicii agricole comune .

C. Competentele incadrate

Ideea de incadrare comunitara a competentelor nationale trimite la o situatie mai complexa, care necesita realizarea unei distinctii clare intre doua concepte, si anume: atribuirea de competenta si exercitarea competentei. Aceasta deosebire este necesara pentru a se diferentia situatia in care statele membre recurg la un transfer de competenta de situatia in care statele membre nu au renuntat la competenta lor, insa au acceptat sa o limiteze pentru a contribui la functionarea eficace a Pietei comune. Autoritatile nationale raman titularele competentei normative, insa ele se angajeaza sa nu recurga la aceasta daca regulile pe care ar putea sa le adopte sunt susceptibile de a afecta realizarea obiectivelor tratatelor, astfel incat statele nu isi vor exercite competenta lor normativa decat in limitele impuse de tratate.

D. Competentele concurente

Competentele concurente vizeaza ipoteza in care statele raman titulare ale unei competente de principiu, Comunitatea nedispunand de competenta de a lua masuri de incadrare sau de armonizare cu caracter obligatoriu.
competentele coordonate se regasesc si in domeniul cooperarii in materie de afaceri interne si justitie, dar si in cea mai mare parte a “noilor competente” atribuite Comunitatii prin Tratatul asupra Uniunii Europene (sectoarele educatiei si tineretului, al culturii sau al sanatatii).
Aceasta categorie acopera competentele nationale care se situeaza, in totalitate, in afara campului de aplicare a dreptului comunitar. Dupa cum se stie, Comunitatile europene sunt supuse principiului specializarii si dispun de competenta specifica, corespunzatoare realizarii scopului prevazut de tratate, astfel incat nu se poate vorbi de o repartizare a competentelor decat in domeniile care sunt prevazute de tratate.

2. Repartizarea competentelor externe


A. Competentele externe atribuite in mod explicit

Tratatele comunitare recunosc in mod expres Comunitatilor un anumit numar de competente in vederea incheierii in nume propriu de acorduri cu state terte. Tratatul instituind Comunitatea europeana, prevede ca aceasta are competenta de a incheia acorduri tarifare si comerciale si acorduri de asociere . Dispozitiile Actului unic european si ale Tratatului de la Maastricht au adaugat o serie de competente mai punctuale, care vizeaza Uniunea economica si monetara , cercetarea , mediul inconjurator si cooperarea in vederea dezvoltarii .

B. Competentele externe fondate pe clauzele de adaptare
Jurisprudenta a admis extinderea competentelor externe a Comunitatii pe baza articolului 235, din Tratatul instituind C.E. Utilizarea acestui articol nu permite, totusi, potrivit jurisprudentei recente a Curtii, sa se realizeze o competenta externa in absenta interventiei prealabile a unui act intern care comporta o clauza atributiva de puteri externe sau de necesitatea unei exercitari simultane de competente interne si externe.

C. Competentele externe recunoscute in mod implicit
In ceea ce priveste competentele conventionale recunoscute in mod implicit, Curtea de justitie a Comunitatilor europene a admis ca principiul competentelor de atribuire nu exclude posibilitatea oferita Comunitatii de a dispune de competente care decurg in mod implicit din “sistemul tratatelor”. In masura in care Comunitatea este titulara unei capacitati internationale in toata intinderea campului obiectivelor sale, “in vederea de a fixa, intr-un caz determinat, competenta, pentru Comunitate, de a incheia acorduri internationale, trebuie sa se ia in consideratie sistemul tratatului ca si dispozitiile materiale; o astfel de competenta rezulta nu doar dintr-o atribuire explicita a tratatului – ca in cazul articolelor 113 si 114 pentru acordurile tarifare si comerciale si a articolul 238 pentru acordurile de asociere –, ci poate decurge, in mod egal, si din alte dispozitii ale tratatului, precum si din actele luate in cadrul acestor dispozitii de catre institutiile Comunitatii” .









REALIZAT DE MaDDoctoR



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani