REFORME INFAPTUITE IN PERIOADA 1862 - 1866, LEGEA RURALA referat






REFORME INFAPTUITE IN PERIOADA 1862 - 1866.

Unificarea deplina la nivelul institutiilor statale crea conditii mult  mai favorabile adoptarii de reforme, care sa consolideze organizarea interna a Principatelor Unite.

LEGEA RURALA.

In data de 14/26 august 1864, Cuza sanctiona si promulga legea rurala, insotind-o de o proclamatie 'catre satenii clacasi'. In aceasta proclamatie se arata: 'Claca (boierescul) este desfiintata pentru de-a pururea si de astazi voi sunteti proprietari liberi pe locurile supuse stapanirii voastre  prin legile in fiinta'.

Legea rurala, publicata in Monitorul nr 181 din 15/27 august 1864, prevede la art. 1: 'Satenii clacasi (pontasi) sunt si raman deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii (stapanirii) lor, in intinderea ce se hotaraste prin legile in fiinta.' Aceasta intindere - 'peste locul ce au satenii, in vatra satului pentru casa si gradina' - este in functie de numarul vitelor, deci de posibilitatea de lucru a taranilor.

Asfel, in Tara Romaneasca, 'pentru sateanul cu patru boi si o vaca, reveneau unsprezece pogoane (pogonul avea 5.011,79 mp), pentru cel cu doi boi si o vaca, sapte pogoane si nouasprezece prajini, iar pentru cel ce n-avea decat  o vaca, patru pogoane si cincisprezece prajini, adica 20.578, 01 mp'.

In Moldova dintre Carpati si Prut, pentru aceleasi trei categorii de tarani, suprafetele  erau mai mari. In judetele Cahul. Bolgrad si Ismail, suprafetele sporeau si mai mult; ela variau de la 86.734,80 pentru prima categorie, apoi pentru a doua categorie  reveneau 58.630, 69 mp si 30.517, 20 mp pentru cea de-a treia categorie.

Articolul II al legii  prevedea ca 'locuitorilor  care nu se bucura de intinderea pamantului ce li se cuvine dupa art. I, li se va implini intinderea legala de pamant'. In art. III se precizeaza intinderea maxima la care au drept  taranii intr-o mosie: doua treimi din suprafata acesteia, padurile neintrand la socoteala'.

Articolul IV se refera la 'vaduvele fara copii, nevolnicii, satenii care n-au meseria de agricultori si n-au facut claca'; toti acestia 'devin proprietari numai pe locurile legiuite cuvenite pentru casa si gradina, adica in Tara Romaneasca  1600 mp la camp si 1200 mp la munte; in Moldova reveneau 1440 mp, iar in judetele Cahul, Bolgrad si Ismail reveneau 1584 mp pentru taranul cu doi boi si 1728 mp pentru cel cu patru boi.

Dintre principalele dispozitii ale celorlalte articole ale legii rurale, putem cita:

        au facultatea de a se stramuta pe mosiile statului cele mai apropiate satenii carora nu li se pot implini loturile legiuite din cele doua treimi ale mosiei, precum si insurateii;

        timp de 30 de ani sateanul nu poate instraina, nici ipoteca proprietatea sa; dupa acest termen, comuna are drept de preemptiune;

        dreptul la padure al satenilor se patreaza neatins timp de 15 ani, dupa care, proprietarii mosiilor vor putea cere  eliberarea de acesta servitute, fie prin buna invoiala, fie prin hotarare judecatoreasca;

        se desfiinteaza odata pentru totdeauna si in toata intinderea Romaniei claca (boierescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne si alte asemenea sarcini, datorate stapanilor de mosii, fie in natura, fie in bani (art. X); pentru rascumpararea acestor indatoriri, satenii vor plati o suma care se repartizeaza pe 15 ani si care reprezinta  anual - dobanzi si amortisment - 133 lei pentru cel cu patru boi si o vaca, 100 lei si 24 de parale  pentru cel cu doi boi si o vaca si 71 de lei si 20 de parale pentru cel cu mainile si o vaca; in satele de munte din Moldova sumele erau mai mici; stapanii de mosii nu vor incasa in intregime sumele platite, statul oprindu-si o parte, pentru acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea legii;

Aceste despagubiri au grevat viata taranilor ani de zile; pentru o apreciere justa, trebuie sa se tina seama de faptul ca, desi taranii n-au platit pamantul pe care l-au primit, ei au rascumparat claca, dijma si celelalte obligatii, aceasta rascumparare echivaland, in realitate, cu aproape intreaga valoare a pamantului, dupa chiar aprecierile oficiale.

Legea mai prevedea putinta de vanzare de pamant din mosiile statului, catre satenii care n-aveau drept decat  la casa si gradina  catre aceia carora nu li se putuse completa lotul in mosia respectiva, precum si catre insuratei. Nu se puteau vinde, insa, mai mult de 12 pogoane de familie (1 pogon avea 5.011,79 mp). In total au fost improprietarite  463.554 de familii de tarani, cu o suprafata totala de 1.810.311, 297 ha, ceea ce revine, in medie, la 3,9053 ha de familie.

Aplicarea legii rurale:



O serie de greutati si imperfectiuni au aparut la aplicarea legii. N-a existat un regulament precis, amanuntit, care sa specifice modalitatile de aplicare in general, precum si cazurile speciale sau controversate.

O dificultate importanta provenea din lipsa unui numar suficient de ingineri - topometri, care sa faca masuratorile si hotarniciile prevazute de lege (art. XV).

S-au ivit neintelegeri si s-au comis nedreptati  la aplicarea legii, din cauza art. XVI, care prevedea 'pe cat va fi cu putinta' comasarea locurilor - islazuri, fanete, ogoare - cuvenite satenilor. Aceasta comasare urma sa se faca de catre 'comisiuni ad-hoc', compuse din doi membri, unul ales de 'proprietarul respectiv', celalalt de 'autoritatea comunala a locului'. In caz de neintelegere intre membrii comisiei, ea alegea, prin tragere la sorti, 'un superarbitru' dintre membrii comitetului permanent al judetului. Mosierii, intr-o seama de cazuri, au cautat sa dea satenilor  loturile ce li se cuveneau, nu acolo unde le cultivasera pana atunci, ci in partea cea mai slaba a mosiei, unde terenul era mai sarac, saraturat sau mlastinos.

In tot acest rastimp, Al. I. Cuza s-a dovedit a fi un protector si aparator al drepturilor taranimii.

La greutatile obiective, legate de aplicarea unei legi atat de importante, se aduga, cateodata, si lipsa de intelegere si de buna - credinta a unor slujbasi ai statului care puneau interesele lor personale mai presus de cele ale obstii.

Toate aceste greutati si lipsuri - unele obiective, altele determinate de interes si lacomie - au facut ca legea rurala din 1864 sa nu poata fi aplicata in toata intinderea si dispozitiile ei. Au ramas tarani neimproprietariti, altor tarani li s-au dat pamanturi inferioare calitativ fata de cele pe care le lucrasera pana atunci.

Urmarile legii electorale:

O urmare incontestabila a legii rurale din 1864 a fost aceea ca a impiedicat izbucnirea unei rascoale taranesti. Improprietarirea decretata de Cuza a fost, prin urmare, nu numai un inceput de dreptate pentru 'talpa tarii', ci si un act de previziune sociala, realizand una dintre reformele esentiale, menite a crea structura social - economica a statului modern roman.

Este cert ca legea rurala din 1864 a insemnat o sporire a constiintei taranimii. Faptul de a avea in proprietate o bucata de pamant a dat taranului o alta constiinta a rostului, a demnitatii si a puterii sale.

Sub raport economic, consecintele legii au fost de doua feluri: unele imediate, prezentand si aspecte negative, altele pe termen mai lung, cu impact  pozitiv.

Sub rapotul productiei, anul 1865 - primul an de aplicare a legii - a insemnat o stagnare si, in unele locuri, chiar un regres. Mosiile marii proprietati, nemaidispunand de claca, de munca obligatorie taraneasca, n-au putut fi lucrate la timp si, in unele parti chiar deloc. Si din partea taranimii au existat unele ezitari. Delimitarea partii ce i se cuvenea fiecaruia nefiind inca efectuata pe o seama de mosii pana in primavara anului 1865, taranii n-au inceput munca sau au limitat-o la strictul necesar. Totusi, in timp, taranii au reluat lucrul, pe ogoarele lor proprii si, pana la urma, recolta anului 1865, nu cu mult inferioara celei precedente a putut fi asigurata. Perioada de tranzitie a fost scurta, apoi productia agricola a inregistrat un mers ascendent.

Cei care au reactionat negativ si imediat fata de legea din 1864 au fost arendasii. Exista in contractele  lor o clauza care prevedea pentru ei facilitatea de a renunta la mosii in cazul in care ar fi intervenit o noua lege rurala. Ori, Consiliul de Ministri, pentru a preintampina aceasta eventualitate, hotarase la 7/19 octombrie 1864, prelungirea cu un an a contractelor de arenda., hotarare la care arendasii nu s-au supus.

Dupa greutatile din primul an de aplicare a legii, productia a inregistrat in perioada urmatoare o curba ascendenta: taranii si-au lucrat loturile, iar mosierii au cautat sa valorifice tot mai mult intinderile importante de teren care nu fusesera afectate de lege. Cumpararea de masini agricole a sporit, iar exportul de grane a inregistrat si el o crestere.

O alta consecinta pe termen lung a legii rurale a fost si acumularea de capital in posesia mosierilor, ca rezultat al despagubirilor primite, capital din care o parte si-a gasit intrebuintarea in investitii interne.

SECULARIZAREA AVERILOR MANASTIRESTI.

Proiectul de lege 'pentru secularizarea averilor manastiresti' prevede, in articolul I: 'Toate averile manastiresti din Romania sunt si raman averi ale Statului'. Asadar, de unde la inceput fusese vorba de bunurile manastirilor inchinate, acum legea generaliza masura asupra tuturor bunurilor manastiresti, indiferent daca erau inchinate sau neinchinate. Aceasta generalizare fusese impusa de considerentul ca o secularizare numai a bunurilor manastirilor inchinate ar fi fost prezentata in fata forurilor internationale de catre cei in cauza, ca o masura discriminatorie, nedreapta si xenofoba, favorizand manastirile neinchinate, cu conducere romaneasca si lovind in intereselor manastirilor inchinate, cu conducere greceasca.

Secularizand bunurile tuturor manastirilor, se anula din capul locului o asemenea argumentare, care, cu siguranta, ar fi impresionat Puterile garante.

Articolul al doilea al legii prevede inscrierea veniturilor averilor secularizate 'intre veniturile ordinare ale bugetului Statului'.

Articolul al treilea al legii se refera la suma pe care, sub forma de ajutor, statul o acorda, o data pentru totdeauna 'Locurilor sfinte', catre care erau inchinate unele manastiri pamantene. Pentru despagubirea locurilor sfinte s-au alocat  82 de milioane de lei, din care s-au scazut 31 de milioane de lei ca suma datorate de catre acestea Statului roman..





Prin aceasta lege s-a incercat mentinerea in tara a unor valori importante din veniturile realizate de manastiri. Numai suprafata trecuta in proprietatea statului cuprindea un sfert din terenurile agricole ale tarii.

Cuza si Kogalniceanu cand s-au hotarat sa faca actul secularizarii, se bazau pe consensul intregii natiuni, ceea ce era esential.Au mai avut insa si sprijinul Frantei, a carei autoritate, dupa Razboiul Crimeei si campania din Italia, cantarea greu pe scena politica europeana.

Ecoul secularizarii a fost imens in intreaga tara. Dovada, intre altele, sunt foarte numeroase adrese ale cetatenilor exprimand bucuria lor pentru acest act.

La stirea secularizarii, reactia clericilor greci - de la egumenii manastirilor inchinate, pana la patriarhii de care depindeau acest manastiri - fost aceea a inversunarii, care i-a determinat sa adopte atitudinea cea mai rea cu putinta, aceea a unei intransigente totale, in urma careia au pierdut, in faza finala, importanta despagubire oferita de statul roman.

 

Pana in luna mai 1864 mai sunt adoptate legile privind pensiile functionarilor publici, infiintarea Curtii de Conturi dupa modelul francez, (pentru controlul adminstrarii banilor publici), organizarea comunelor urbane si rurale, organizarea judecatoresca.

In 1864 au fost promulgate Legile privind organizarea administratiei. Prin Legea comunala satele si catunele se grupau in comune rurale, mai multe comune formand o plasa, iar mai multe plasi un judet.

Administrarea judetelor si comunelor se faceau de catre consilii alese pe baza votului cenzitar. In fruntea administratiei judetene era un prefect, al plasii - un subprefect (mai tarziu pretor), iar al comunei - un primar.

Crearea Consiliului de Stat, prezidat de Cuza si care elabora proiecte de legi sau se pronunta asupra celor elaborate de Guvern, a constituit un nou prilej de confruntare intre domnitor si Adunare. La aceasta s-a adaugat cererea domnitorului de a se infiinta Garda Nationala, sub autoritatea sa. Corpul legislativ a vazut in aceste masuri primejdia intaririi autoritatii domnesti, fapt ce contravenea Conventiei de la Paris.

Conflictul atinge un punct de apogeu la 2 mai 1864, cand Adunarea care daduse vot de blam si guvernului Kogalniceanu, este dizolvata printr-un decret al domnitorului. Se infaptuia astfel prima lovitura de stat din istoria Romaniei moderne. Actul reprezenta o incalcare grava a Conventiei de la Paris, fapt care putea avea urmari neplacute pe plan extern. Pentru evitarea lor, domnitorul a adoptat un document constitutional denumit 'Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris', care reorganiza puterile in stat. Odata cu acest document se adopta si o noua Lege electorala.

Conform prevederilor Statutului puterea legislativa era detinuta de cele doua camere: Adunarea Electiva si Corpul Ponderator (Senatul), trecandu-se astfel de la sistemul unicameral la cel bicameral. Majoritatea membrilor Corpului Ponderator (64) erau numiti de catre domnitor. In materie legislativa domnitorul singur avea initiativa actelor normative, elaborate de Consiliul de Stat. In aceste conditii Corpurile legiuitoare aveau rolul doar de a le aproba. Astfel, cresteau puterile sefului statului si se diminuau cele ale legislativului.

Legea electorala impartea alegatorii in doua categorii: alegatori directi si alegatori primari. Alegatorii directi erau toti cei care stiau carte, plateau o contributie de cel putin 4 galbeni si implinisera varsta de 25 de ani. Alegatorii primari erau nestiutori de carte dar plateau o contributie stabilita pe categorii de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contributie baneasca erau exclusi de la vot.

La 5 decembrie 1864 este adoptata Legea instructiunii publice prin care invatamantul capata o organizare unitara pe intreaga tara. Sistemul de invatamant era structurat pe 3 cicluri: primar (4 ani), secundar (7 ani) si universitar (3 ani).Invatamantul primar devenea gratuit si obligatoriu. Tot in domeniul invatamantului este de remarcat infiintarea celor doua universitati, de la Iasi (1860) si de la Bucuresti (1864).

In 1864 au fost promulgate Legile privind organizarea administratiei. Prin Legea comunala satele si catunele se grupau in comune rurale, mai multe comune formand o plasa, iar mai multe plasi un judet.

Administrarea judetelor si comunelor se faceau de catre consilii alese pe baza votului cenzitar. In fruntea administratiei judetene era un prefect, al plasii - un subprefect (mai tarziu pretor), iar al comunei - un primar.



Crearea armatei nationale: Intre 1860 si 1864 creste numarul unitatilor militare. S-a reorganizat invatamantul militar si s-a infiintat Arsenalul Armatei.

Reorganizarea justitiei: Au luat fiinta urmatoarele instante judecatoresti: judecatoriile de plasa, tribunalele judetene, curtile de apel, curtile de jurati, Curtea de Casatie, care era totodata si instanta de recurs.

In sistemul juridic este promulgat (2 decembrie 1864) si intra in vigoare, din 1865, Codul penal, alcatuit dupa modelul francez (din 1810). De asemenea, este adoptat Codul civil (4 decembrie 1865 si intra in vigoare in 1866), dupa modelul napoleonian si cel al Codului civil italian. Aceste doua coduri dadeau o organizare moderna Romaniei si in materie juridica. Se inlatura jurisdictia consulara, cetatenii straini intrand astfel sub jurisdictia legilor romanesti, ceea ce a dus la intarirea autonomiei interne a statului.

Masuri economice:

Noului stat roman, creat prin unirea Principatelor, I, de aproape trei decenii se puneau, in ordinea economica, o serie intreaga de probleme deosebit de dificile. Programul vast de dezvoltare economica pe care si-l propune puterea proaspat instituita implica, insa, investitii importante. Exista, desigur, un capital intern disponibil - excedentul exportului nostru asupra importului, de aproape trei decenii - permisese acumularea acestui capital, dar, pe de o parte acesta era insuficient, si pe de alta parte, detinatorii lui nu erau dispusi sa-l investeasca in intreprinderi publice pe termen lung si cu dobanda relativ redusa.

In aceste circumstante, era explicabila atitudinea domnitorului Cuza, care fara sa neglijeze importanta capitalului intern, sa se declarepartizan al atragerii de capital strain si sustinator al initiativei private si al libertatii economice depline interne

Chiar de la inceputul domniei, din 1859, Cuza urmareste realizarea unui substantial imprumut extern. Abia in 1864 se va realiza, pe piata Londrei, imprumutul Stern, iar spre finele anului 1865, concesiunea caii ferate Bucuresti - Giurgiu.

Toate celelalte incercari de atragere de capital strain esueaza, pe parcurs. Pricinile erau multiple: pe de o parte, opozitia unei parti a opiniei publice care se declara principial impotriva amestecului strain, care doreau ca marile institutii de credit si marile lucrari publice sa fie facute numai prin efort propriu. Se adauga, pe de alta parte, opozitia detinatorilor de capital din tara, obisnuiti cu castiguri mari, rapide si cu dobanzi camataresti, care-si dadeau seama ca, odata intemeiate institutiile de credit cu dobanda potrivita, odata emisa o moneda nationala, posibilitatea de a specula se va diminua.

A treia cauza este dezechiliibrul financiar, bugetele permanent deficitare, care alaturi de instabilitatea guvernamentala ce a caracterizat aceasta perioada, nu aveau darul de a inspira incredere investitorilor straini.

        Mai mult succes a avut infiintarea de societati de asigurare, in general reprezentante ale marilor societati de acest gen din apusul si centrul Europei, dar si societati romanesti, in special in porturile dunarene.

        Pe toata perioada domniei, Cuza a sprijinit agricultura; a fost foarte interesat de introducerea masinilor agricole, a acordat atentie culturilor speciale ca sericicultura, cultura bumbacului si a tutunului turcesc de calitate superioara.

        Cuza a sprijinit infiintarea de industrii noi, fiind adeptul industriei private, De asemenea, a fost acordata o mare atentie mijloacelor de comunicatie. In 1865 este semnata concesiunea pentru construirea, de catre casa engleza Barkley, a caii ferate Bucuresti - Giurgiu. Si chestiunea navigatiei fluviale si maritime a fost una dintre preocuparile domnitorului. Intre 1859 si 1865 se infiinteaza companii comerciale de navigatie pe Dunare, pe Prut, pe Siret.

        In privinta soselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de catre o casa engleza, a 19 poduri metalice.

        O dezvoltare remarcabila o ia reteaua de telegraf; de unde in 1859 erau numai 12 statii, in 1863 numarul statiilor se ridica la 48, iar lungimea retelei se mareste de cca. 4 ori.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani