Efortul de modernizare in Turcia in perioada interbelica, reformale turcesti referat















Efortul de modernizare in Turcia in perioada interbelica



Facultatea de Istorie-Geografie Oradea






La sfarsitul primului razboi mondial, Turcia a facut parte din tabara statelor invinse. Conditiile armistitiului dintre Turcia si puterile aliate si asociate, semnat la Mudros la 30 octombrie 1918 au insemnat de fapt sfarsitul Imperiului Otoman. Armata a fost demobilizata iar pentru Stramtori s-a stabilit un statut de ocupatie militara. In caz de tulburari, aliatii aveau dreptul sa ocupe orice punct strategic din Turcia. S-a dorit chiar impartirea Turciei propriu-zise, nu doar a teritoriilor arabe care au facut parte din componenta imperiului. Rand pe rand au fost ocupate, in 1918-1919, Anatolia de sud-est si Cilicia (de trupele engleze), Adalia (de italieni) si Smirna (de armata greaca, sub protectia flotei engleze). In aceste conditii, turcii s-au ridicat la lupta pentru apararea independentei. Actiunile impotriva interventiei straine au fost legate de lupta impotriva sultanului si a ramasitelor feudale din viata politica si economica. Aceasta a conferit revolutiei turce un caracter national-burghez.

Conducerea revolutiei a apartinut burgheziei nationale anatoliene. Nucleul central a fost reprezentat de cercurile intelectuale, mai ales ofiteresti, din randul carora s-a ridicat un remarcabil militar si om politic, Mustafa Kemal.

In vara si toamna anului 1919 au avut loc congrese ale organizatiilor national-burgheze, numite “societati de aparare a drepturilor”.

Drept raspuns la aceasta situatie, trupele aliate anglo-franceze au ocupat Constantinopolul, Parlamentul a fost dizolvat, numerosi militanti pentru independenta fiind arestati si deportati in insula Malta. Parlamentul s-a reintrunit la Angora (Ankara) si s-a proclamat Mare Adunare Nationala – autoritate suprema unica in conducerea treburilor tarii. Sultanul a fost declarat “prizonier necredincios” intrucat se impotrivea oricarui proces de reforma, facand astfel jocul ocupantilor.

In septembrie 1919, Congresul de la Sivas a unit toate societatile locale intr-o Societate nationala de aparare a drepturilor Anatoliei si Rumeliei. A fost ales un Comitet Reprezentativ, in frunte cu generalul Mustafa Kemal. Tentativa sultanului de a-l aresta a esuat. Din ziua de 13 septembrie a aparut la Sivas ziarul “Iradei Milliye” (Vointa Nationala), care propaga idealurile miscarii nationale turce.

Comitetul Reprezentativ, cu sediul la Ankara, a cerut la sfarsitul anului 1919 convocarea unui nou Parlament turc (medjlis). La 28 ianuarie, acest parlament a votat Pactul National, programul miscarii kemaliste. El prevedea: mentinerea integritatii granitelor fixate in 1918, deci a regiunilor locuite de turci (Tracia orientala, zona Stramtorilor si Anatolia); sa formeze un stat national turc suveran si independent; inlaturarea controlului strain; asigurarea securitatii Constantinopolului si reglementarea ulterioara a regimului Stramtorilor de catre o conferinta a tarilor interesate.

Sub presiunea puterilor Antantei, sultanul Mehmet al VI-lea a semnat insa tratatul de pace de la Sèvres. Anturajul sau s-a compromis astfel si mai mult, pentru ca tratatul prevedea impartirea Turciei intre puterile invingatoare. Francezii au ocupat provincia Adana; englezii au retinut Urfa, Marasa si Ayntab; italienii provinciile Adalia si Konia. Constantinopolul a dobandit statutul unui oras international, sub protectorat anglo-franco-italian.

Marea Adunare Nationala de la Ankara a declarat ca nu recunoaste pacea impusa. Multi ofiteri si intelectuali au aderat la miscarea kemalista. Intre Ankara si Constantinopol ruptura era totala. In ianuarie 1921, aceasta adunare l-a ales pe Mustafa Kemal presedinte al ei si sef al statului.

Membrii Adunarii Nationale de la Ankara au aratat ca nu vor lua in considerare nici una din conventiile incheiate intre sultan si puterile occidentale. La indemnul reprezentantilor puterilor straine, sultanul Mehmet al VI - lea a decis scoaterea in afara legii a generalului Kemal si a ordonat “armatei califului” sa ii pedepseasca pe rebeli. Astfel, a izbucnit razboiul civil. Dupa lupte grele, armata sultanului a fost nimicita in toamna anului 1920. Soldatii si ofiterii au trecut in masa de partea revolutionarilor. Franta s-a desolidarizat treptat de interesele aliatilor sai in Turcia. Prestigiul si interesele nu ingaduiau insa indeosebi Angliei sa renunte total la actiunea din Turcia, mai ales ca regiunile petroliere din Mossul, care i-au fost cedate anterior de sultani, se aflau in primejdie.

In sprijinul intereselor Angliei, Grecia a fost statul care a oferit sustinere militara. Armata greaca, inarmata si aprovizionata de englezi, incepuse inca in iunie 1920 operatii militare si a ocupat Adrianopolul. Grecia revendica teritorii din Turcia europeana si de pe litoralul Asiei Mici.

In aprilie 1921, turcii au obtinut primele succese impotriva armatei grecesti la Inönü, sub comanda lui Ismet pasa. Pe plan politico-diplomatic, Turcia a fost sprijinita in toata aceasta perioada de Rusia sovietica. In iunie 1921, Italia a evacuat Adalia iar in octombrie 1921 s-a semnat un acord care a pus capat starii de razboi intre Franta si Turcia. Trupele franceze au fost evacuate din Cilicia iar guvernul de la Paris a recunoscut de facto guvernul lui Mustafa Kemal. Atitudinea Frantei si Italiei a nemultumit in schimb Anglia, fapt care reflecta contradictiile dintre Marile Puteri in aceasta perioada.

La 13 septembrie 1922, dupa mai multe batalii cu trupele grecesti, armata turca a reusit sa reocupe Smirna, deschizand drumul spre Constantinopol si Stramtori. Razboiul greco-turc a luat sfarsit prin incheierea armistitiului de la Mudania (11 octombrie 1922). Tratativele, care au preliminat tratatul de pace, au avut ca rezultat evacuarea imediata a grecilor din Tracia, apoi parasirea treptata a Istanbulului si a tuturor teritoriilor cu populatie turca ocupate inca de trupele Antantei. Tratativele au fost initiate de generalul englez Haringtone, care i-a relevat lui Kemal ca nu este dispus sa se bata pentru stapanirea Istanbulului sau apararea grecilor. Prin armistitiul de la Mudania, Turcia a scapat de umilinta stapanirii straine, infaptuind astfel punctul principal din programul miscarii kemaliste.

La 2 noiembrie 1922, Adunarea Nationala l-a detronat pe sultanul Mehmet al VI-lea si a desfiintat guvernul fantoma al acestuia de la Istanbul, care slujea fara rezerve politica engleza. Adunarea Nationala a decis apoi desfiintarea sultanatului si a declarat caduc Imperiul otoman, prin nasterea unui nou stat turc, a carui suveranitate urma sa apartina exclusiv vointei poporului.

Prin tratatul de pace de la Lausanne (23 iulie 1923) s-a recunoscut Turciei suveranitatea, independenta si integritatea teritoriala, fiind inlocuite astfel prevederile nefavorabile din tratatul de la Sèvres.



La 29 octombrie 1923, Turcia a fost proclamata Republica, cu capitala la Ankara. Vechea capitala, Constantinopol, a fost condamnata sa decada lent, pastrand doar nostalgia unei splendori apuse. Presedintele Republicii a fost ales Mustafa Kemal iar premier – Ismet –pasa. Ales presedinte al noului stat, Kemal a continuat sa exercite si atributiile de presedinte al Marii Adunari Nationale, generalisim al armatei si sef al singurului partid, Partidului Poporului.

In martie 1924 a fost abolita si institutia califatului. Cei nemultumiti de guvernarea lui Kemal (preoti conservatori, ofiteri in disponibilitate, fosti demnitari ai sultanului etc.) si de realizarea programului sau de reforme, s-au adunat in jurul califului Abdul -  Medjid, care era nepotul sultanului detronat. Doi principi indieni musulmani au trimis in acelasi timp un protest scris impotriva amestecului guvernului civil in atributiile califului, seful spiritual al islamului. Publicarea acestei note de protest in jurnalele din Istanbul, inainte de a fi remisa conducatorului Republicii, a indignat opinia publica, care a vazut in aceasta o manevra a statelor straine. Speculand aceasta indignare si dupa ce s-a informat despre starea de spirit a armatei, la 1 martie 1924 Kemal a propus Marii Adunari Nationale decretul de desfiintare a califatului, care a fost adoptat in unanimitate la 3 martie. Califul si alti reprezentanti ai dinastiei osmanice au fost expulzati. S-a realizat de fapt o noua structura politica, cu caracter laic, prin limitarea rolului religiei la o chestiune de constiinta individuala. Viata publica interna a fost clarificata si s-au stabilit raporturi de intelegere cu puterile straine.

La 20 aprilie 1924 a fost votata si o noua Constitutie, care consfintea trecerea puterii in mainile burgheziei turce.

A fost introdus in paralel un intreg ansamblu de reforme pentru modernizarea, “europenizarea” si laicizarea statului. Intuitia politica a lui Mustafa Kemal l-a determinat sa se foloseasca in procesul reformelor sale de metoda anchetei personale in satele, targurile si orasele Turciei. Reprezentati ai administratiei au facut, din ordinul sau, anchete similare. Treptat, a fost interzisa poligamia (femeile au primit totodata drepturi politice si sociale in deplina egalitate cu barbatii), portul turbanului, a fesului si a voalului. S-a admis ca turbanul sa fie purtat doar de slujitorii bisericii. A fost introdus calendarul gregorian si noul sistem cronologic; duminica a devenit ziua de sarbatoare oficiala din saptamana. Au fost elaborate un nou cod civil (dupa model elvetian) si un cod penal (1926). Alfabetul latin a luat locul celui arab (1928) iar limba turca a fost purificata de termeni straini (arabi, persani si grecesti). S-a adoptat cadastrul si sistemul metric. Biserica a fost despartita de stat iar bunurile bisericesti au fost nationalizate (1928). S-a suprimat scoala bazata pe Coran si tribunalele religioase. S-a introdus casatoria civila si numele de familie ereditar (adaugarea distinctiei patronimice, cel dintai exemplu fiind dat chiar de Kemal, caruia Marea Adunare Nationala i-a decernat numele simbolic de Atatürk – “parinte al turcilor”). Turcii au renuntat pana si la traditionalul fes rosu, cumparand zeci de mii de palarii moderne de pe piata mondiala.

La Ankara a fost creata o universitate si s-a elaborat o lege de unificare a invatamantului, renuntandu-se la sistemul de invatamant islamic (Medrese – scoli populare musulmane). S-a dezvoltat invatamantul tehnic. Instructia si educatia au fost asezate pe o baza laica si nationala. S-au facut primii pasi pe calea modernizarii agriculturii si s-a trecut la construirea unei retele de drumuri si cai ferate. A fost elaborata de asemenea o lege de incurajare a industriei.

Tot acest progres s-a realizat pe baza efortului national, neapelandu-se la ajutorul creditelor straine, pentru a se inlatura orice posibilitate de tutela. Un nationalism economic riguros a prevalat in toate tranzactiile si afacerile.

O atentie speciala a fost acordata armatei. Disciplinata si bine antrenata, armata a fost un element esential in viata Turciei. Cheltuielile militare absorbeau mai mult de jumatate din resursele bugetare ale tarii.

Aceste masuri au intampinat si opozitia unor cercuri ale marilor latifundiari si clerului superior, care au creat in 1924 Partidul Progresist Republican. Ei se opuneau politicii duse de Partidul Popular (mai tarziu denumit Partidul Republican al Poporului) organizat de Kemal si doreau restaurarea califatului si sultanatului. Represiunea impotriva acestei opozitii a fost insa necrutatoare iar Partidul Progresist Republican a fost interzis.

In toamna anului 1930, Kemal a decis insa personal infiintarea unui partid politic de opozitie: Partidul Liberal Republican. A fost o incercare abila, prin care dorea sa afle nemultumirile din tara, sa controleze activitatea guvernului si functionarea aparatului administrativ, prin intelegerea starii reale de spirit a opiniei publice. Dar infiintarea acestui partid, desi a fost realizata chiar de apropiati ai lui Kemal, a determinat neintelegeri, renasterea opozitiei preotilor, dervisilor si seicilor si chiar incaierari in Marea Adunare Nationala. Kemal a renuntat la continuarea experimentului democratic, inspirat dupa modelul britanic, constatand ca poporul turc nu era maturizat pentru adoptarea si functionarea jocului clasic al parlamentarismului. Ca urmare, Partidul Liberal Republican a fost dizolvat.

Criza economica din 1929-1933 a afectat mai putin Turcia, tara cu o economie predominant agrara, decat alte state europene cu structura similara. Situatia se explica prin masurile severe ale guvernului de reducere a importului si prin exportul de produse agrare, indeosebi tutun si fructe, al caror pret a scazut mai putin pe piata mondiala comparativ cu cel al cerealelor si bumbacului.

Dupa perioada crizei, statul a incurajat capitalul national privat in industrie si constructii. Prin “Planul de 5 ani” adoptat in 1934, s-a prevazut construirea unui sir de intreprinderi de stat, mai ales in domeniul industriei usoare (combinatele de la Kaiseri si Nazilli, fabricile de celuloza si hartie de la Ismir si Istanbul, fabricile de textile de la Brussa, Eregli, Malate etc.). S-a dezvoltat in paralel si sistemul bancar.

Statul a rascumparat toate concesiunile straine din tara, inclusiv transporturile pe calea ferata si industria extractiva.

Pana la moartea sa, la 10 noiembrie 1938, autoritatea lui Mustafa Kemal Atatürk a ramas nestirbita, acesta exercitand un regim autoritar, pe care insa a reusit sa il armonizeze cu necesitatea afirmarii suveranitatii nationale, a dezvoltarii economice si a implantarii unui nou mod de viata. Dupa Atatürk, la conducerea statului si a Partidului Republican al Poporului a fost ales Ismet Inönü (care si-a luat ca patronimic numele localitatii unde a repurtat victoria contra trupelor grecesti).





In planul politicii externe, in 1932 Turcia a intrat in Societatea Natiunilor. A facut parte din Intelegerea Balcanica (din 1934). Conventia de la Montreux (1936) a restabilit deplina suveranitate a Turciei asupra Stramtorilor, a permis remilitarizarea acestora si a asigurat securitatea tarii prin normele prevazute pentru trecerea vaselor de razboi prin Bosfor si Dardanele.

La 8 iulie 1938, Turcia a semnat cu Irakul, Iranul si Afganistanul, Pactul de la Saadabad, prin care s-a stabilit o solidaritate politica intre cele patru state musulmane. Preocupata de propria securitate, Turcia a evitat sa se plaseze in mod hotarat de partea Angliei, Frantei sau Germaniei.

Reformele patronate de Kemal Atatürk au fost inspirate din modelul vest-european. In perioada celor doua decade interbelice, Turcia a fost dominata covarsitor de personalitatea sa viguroasa. Principalul artizan al Turciei moderne s-a stins din viata la 10 noiembrie 1938 in palatul Dolmabahce de pe malul Bosforului. Om politic genial, general cu insusiri aparte, cu o anumita asprime si tendinte dictatoriale generate de imprejurarile extreme carora a trebuit sa le faca fata, Kemal Atatürk a fost fara indoiala una din cele mai stralucite, originale si prolifice personalitati ale epocii contemporane.

BIBLIOGRAFIE:

*** Istorie universala. Epoca contemporana (1918-1939), vol. I, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975.

Ghiata, Petre, Atatürk, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1975.

Lyautey, Pierre Turquie moderne, Julliard, Paris, 1970.

Spector, Sherman D., Ristelhueber, René, A History of the Balkan Peoples, Twayne Publishers, New York, 1971.





Istorie universala. Epoca contemporana (1918-1939), vol. I, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, p. 230-231.

Petre Ghiata, Atatürk, Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1975, p. 55.

Istorie universala, p. 231.

Petre Ghiata, op.cit., p. 70-73.


Ibidem, p. 76-78, 96-98.

Ibidem, p. 104-108.

Sherman D. Spector, René Ristelhueber, A History of the Balkan Peoples, Twayne Publishers, New York, 1971, p. 281-282.

Ibidem, p. 284.

Istorie universala, p. 233.

Pierre Lyautey, Turquie moderne, Julliard, Paris, 1970, p. 109-112.


Istorie universala, p. 233-234.

Petre Ghiata, op.cit., p. 169-171.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani