Imparatul Anastasios I Dikoros

In timpul imparatului Anastasios I (491-518) doi ierarhi au ocupat tronul patriarhal: Macedonie II si Timotei I.

Situatia in care se afla imperiul la data cand Anastasios I a ajuns la carma lui era destul de dificila. Henoticonul  imparatului Zenon (474-491) divizase cele doua parti importante ale lumii crestine – Rasaritul si Apusul, declansand schisma acachiana (484-519). Cand Zenon a murit (491) cetatenii capitalei au cerut imparatesei Ariadna, sotia defunctului, ca pe tron sa fie asezat un imparat ortodox .

Anastasios , noul imparat, a declarat ca „socoate drept temei al credintei hotararile sinodului de la Calcedon, desi el insusi nu-si ascundea simpatia fasa de monofizism“ . Aceata orientare a imparatului a generat o serie de proteste, mai ales ca patriarhul Macedonie nu impartasea vederile eretice ale acestuia.

Lucrurile s-au precipitat atunci cand Anastasios cerand patriarhului Macedonie II sa combata hotararile Sinodului de la Calcedon acesta a refuzat. 43326qbe38ujm7i

In anul 508 a avut loc o revolta a adeptilor patriarhului constantinopolitan, in Alexandria.

Relatiile dintre patriarh si imparat s-au tensionat si, dupa trei ani, in 511, crestinii ortodocsi adunati in Hipodrom au scandat unanim, nemultumiti de politica religioasa a acestuia din urma: „Alt imparat romeilor!”. Pierzandu-si rabdarea, Anastasios a dispus ca revolta sa fie reprimata. Pe cei mai zelosi sustinatori ai ierarhului i-a intemnitat ori i-a expulzat. Patriarhul a fost destituit si exilat  la 11 august 511. In locul lui, a fost numit – pe 11 octombrie – Timotei I, patriarh fidel convingerilor religioase ale basileului.

Politica imperiala urmarea, fara indoiala destituirea tuturor partizanilor ortodoxiei din imperiu pentru a favoriza desfasurarea, fara oprelisti, a credintei monofizite. La aceasta concluzie ne conduc actiunile basileului care a inlocuit in anul 512 pe patriarhul Antiohiei cu calugarul Sever din Sozopolis, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai monofizismului. In 513 este destituit si patriarhul Ilie al Ierusalimului .

Aceasta politica a basileului nu a fost impartasita insa, de majoritatea demnitarilor de stat. Vitalian, comandantul trupelor imperiale, s-a declarat aparator al ortodoxiei si a pornit impotriva imparatului in fruntea unei armate de 60 000 de soldati . Ajuns sub zidurile Constantinopolului (514) Vitalian a conditionat incheierea armistitiului de repunerea pe tron a patriarhului Macedonie II si de organizarea unui nou sinod. Dupa ce a taraganat luarea unei decizii si a mituit pe generalii lui Vitalian, Anastasios a acceptat conditiile generalului, pe care insa nu le-a respectat niciodata . bj326q3438ujjm

Reamintim ca patriarhul Timotei a aderat la politica imparatului Anastasios de impacare a ortodocsilor cu monofizitii.

Moartea basileului survenita pe 8 sau 9 iulie 518 in timpul unei furtuni a pus capat, pentru o vreme, tendintelor de promovare a monofizismului in imperiu, urmasul sau avand o alta orientare. De asemenea patriarhului Timotei care a murit in aprilie 518 i-a urmat in scaun, incepand cu 17 aprilie a aceluiasi an, Ioan II de Capadocia, ierarh de orientare ortodoxa.

Imparatul Iustin I

Politica promonofizita nu a fost continuata, asadar, de succesorul imparatului Anastasios I, Iustin I. De alftel, imparatul s-a comportat fata de Vitalian – „aparatorul credintei“ – cu afabilitate, conferindu-i titlul de magister militum .

Iustin I provenea dintr-o familie de tarani iliri saraci. Si-a inceput serviciul militar inainte de a deveni imparat Anastasios, in timpul caruia a exercitat functii de conducere in razboiul isaurian  si in cel cu Vitalian  (513-518).

La moartea lui Anastasios, Iustin ocupa functia de comite al excubitilor . Era analfabet si a urcat pe tron folosindu-se de banii pe care eunucul Amantios i-a dat pentru a mitui pe excubiti ca sa proclame imparat pe Theocritos, protejatul sau. Iustin nu a pomenit nimic de misiunea incredintata de Amantius si a impartit banii celor comandati de el in numele sau. Sprijinit si de unele persoane influente de la curte a fost incoronat imparat la 10 iulie 518.  

Iustin I „a dat politicii imperiale o orientare ortodoxa ferma”. A persecutat pe reprezentantii tuturor curentelor eretice ale crestinismului si a rechemat din exil pe toti pedepsiti, deci si pe ierarhii care au suferit de pe urma politicii monofizite a predecesorului sau. De asemenea, s-a indreptat spre cu o impacare cu papalitatea. In timpul lui a luat sfarsit schisma acachiana .

In chiar anul incoronarii lui Iustin I poporul a cerut patriarhului Ioan II (518-520) depunerea lui Sever (512-518) – patriarhul monofizit al Antiohiei – lucru care s-a si realizat si restabilirea invataturii calcedoniene. Patriarhul a convocat un sinod la Constantinopol in anul 519 care a recunoscut valabile hotararile Sinodului IV ecumenic si a instiintat pe papa Hormisdas (514-523) de hotararile luate. Vreo 50 de episcopi monofiziti care isi aveau scaunele in eparhiile din Siria au fost siliti sa plece in pribegie .

Politica antieretica a lui Iustin l-a situat pe acesta pe o pozitie potrivnica lui Theodoric. Theodoric devenise rege al gotilor in anul 474 . La 5 martie 493 ocupa Ravenna, cetatea in care se apara Odoacru, cel care pricinuise caderea Imperiului roman de apus (476), dupa un asediu de trei luni. In ziua de 15 martie a aceluiasi an asasineaza pe capetenia herulilor. Theodoric se incoroneaza rege al Italiei. In 497 este recunoscut de Anastasios I care-i ii trimite si „emblemele imperiale“. 

Regele got era arian. Pentru a apara pe conationalii sai arieni din imperiul rasaritean, ale caror biserici fusesera inchise in urma unui decret emis de Iustin I, el a trimis la Constantinopol pe papa Ioan I (523-526) cu misiunea de a negocia cu basileul drepturile acestora. Desigur, papa nu a putut sa lupte impotriva credintei celei drepte, el insusi fiind ortodox. A ramas insa, o jumatate de an in capitala bizantina, oficiind inconjurat de un sobor de preoti si episcopi slujba de Craciun (525) si pe cea de Pasti (526). S-a intors la Roma fara rezultatul asteptat de Theodoric si si-a dat – privat de libertate – obstescul sfarsit, in urma chinurilor suferite din porunca regelui got.  

Domnia lui Iustin a insemnat, din perspectiva ecleziala, o asezare a basileului sub ascultarea fata de Biserica. Iustin I este primul imparat incoronat deopotriva de patriarhul de Constantinopol, in anul 518, si de papa Ioan I, in 525.

Patriarhului Ioan II i-a urmat in slujire, incepand cu 25 aprilie 520, Epifanie. Iustin s-a imbolnavit grav la inceputul lui aprilie 527 si a asociat la domnie pe nepotul sau, Justinian, cu titlul de august. La 1 august basileul a murit deschizand astfel drumul spre tron marelui imparat bizantin de mai tarziu.