Economia in perioada metalelor Metalurgia Timpurie, APOGEUL CERAMICII, MONETARIA referat






                           Metalurgia Timpurie

 

1.2. Economia in perioada metalelor.

! Dupa neolitic urmeaza o scurta perioada de tranzitie spre epoca bronzului (1700 - 850 i.H) denumita astfel datorita utilizarii acestui aliaj.

Populatia practica agricultura, olaritul, torsul, tesutul, prelucrarea lemnului, a pietrei si a osului, extragerea sarii. De asemenea, se ocupa cu pastoritul iar pendularea pastorilor cu turmele

la mari departari a facilitat difuzarea elementelor de cultura materiala

si spirituala, crearea unor legaturi de schimb cu teritorii indepartate, cum ar fi Micene, Marea Baltica, ori Germania si Danemarca actuala.Metalurgia bronzului dobandeste o pondere insemnata,

productia pieselor de bronz facandu-se fie ambulant, fie, mai ales,

stabil, dupa cum dovedesc depozitele de obiecte de bronz de la Uioara de Sus (circa 5810 obiecte in greutate de 1100 Kg) ori Gusternita.In epoca bronzului se produce prima diviziune sociala a

muncii, intre triburile de agricultori si pastori, ceea ce va impulsiona

schimbul de produse.

Apare, alaturi de stravechea proprietate colectiva si proprietatea privata, de familie, apoi o diferentiere de avere in interiorul triburilor si se desprinde o patura bogata, influenta,

aristocratia tribala.

 Epoca fierului se imparte in doua varste:

• Hallstatt (850 - 400 i.H)

• Latène (intinsa din punct de vedere arheologic pana la 106 d.H, dar sub aspect social - economic si politic - ca epoca a comunei primitive - se sfarseste odata cu constituirea

statului geto - dac, circa 80 i.H). Se prelucra si aurul,marturie in acest sens fiind tezaurele

aflate la Persinari si Hinova.

Epoca fierului este foarte bogata in progrese datorita utilizarii  acestui metal, mai performant decat bronzul.Se practica toate mestesugurile si ocupatiile din epoca bronzului, si in plus, metalurgia focului, dar definitoriu este ca asistam la cea de a doua mare diviziune a muncii, la desprinderea

mestesugurilor de agricultura, respectiv de cresterea vitelor. Schimbul de produse devine mai intens si se poate vorbi, deja, de o productie (inca redusa) destinata schimbului. In acest context incepe utilizarea in partile noastre a monedei (pe la mijlocul epocii). In cursul primei varste a fierului se petrece un fenomen de larg rasunet si cu urmari fecunde pentru stramosii nostri, mai precis marea

colonizare greaca, cand sunt fondate coloniile Histria, Calatis si Tomis. Aceste colonii grecesti si-au adus aportul la dezvoltarea fortelor de productie ale bastinasilor, la intensificarea vietii

economice, a comertului, grabind prin aceasta procesul de destramare a comunei primitive in societatea geto - daca.

Mestesugurile. In viata economica dacica metalurgia fierului (dar si a bronzului) si mineritul, bazate pe zacamintele subsolului si in corelatie cu necesitatile mereu crescande de societati au cunoscut o

veritabila inflorire, vestigiile arheologice de la Doboseni, Madaras,Balan, Sarmizecetusa, Costesti, Tilisca, Racatau fiind extrem de graitoare in acest sens. Alte mestesuguri practicate cu pricepere de geto - daci: dulgheria, tamplaria, olaritul (cu roata), cojocaritul, tesutul, s.a.Impunatoarele constructii civile, militare si religioase (vezi, de pilda, complexul din Muntii Orastie) vadesc puterea de creatie si originalitate in domeniul arhitecturii. Comertul si circulatia monetara. Dezvoltarea economica a

determinat cresterea volumului produselor destinate schimbului, inclusiv a comertului cu zonele vecine. In aceste schimburi incepe sa se foloseasca, pe langa moneda macedoneana emisa de Filip al II – lea si Alexandru cel Mare, moneda locala. Inceputurile monetariei dacice

se plaseaza in secolul al III-lea i.H. si in prima jumatate a veacului urmator; se bat si imitatii dupa tertadrahme si se emite o moneda divizionara de tipul drahmei. Dintre monedele straine se utilizau in

mod curent denarii republicani romani. De altfel, acestia au devenit din vremea lui Burebista, cand inceteaza emisiunile monetare dacice traditionale, monede copiate perfect de emisiunile monetare ale statului dac, fapt reliefat de stantele descoperite la Brasov ori Tilisca. In cadrul schimburilor comerciale externe primatul l-a detinut relatiile dacilor cu lumea elenistica si mai apoi cu cea romana, economia acestor parteneri fiind oarecum complementara. Ceea ce dorim sa subliniem este ca din aceste schimburi intense au beneficiat toti partenerii, castigul fiind avantajos in egala masura.

Structura economiei Daciei se baza pe existenta comunitatilor satesti. Acestea datorau monarhului, stapanitor al intregului pamant,plata unui tribut global, fixat pentru intreaga obste, nu defalcat pe

familii componente. Tributul era strans de imputernicitii speciali ai puterii centrale.



Populatia rurala era organizata in obsti satesti, care erau -inainte de toate - unitati economice, ce aveau insa din punct de vedere

METALURGIA
Numeroasele sapaturi si cercetari facute, au adus contributii deosebite la dimensionarea civilizatiei si culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care il ocupa in ansamblul Europei antice si a aportului acestora la imbogatirea tezaurului universal. Pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial ceea ce stiam despre geto-daci se baza, in cea mai mare parte, pe putinele izvoare literare antice ajunse pana la noi. Acestea, pe linga faptul ca sunt putine si nu lipsite de contradictii, se refera mai cu seama la evenimente politice si contin date sarace cu privire la civilizatia si cultura stramosilor nostri. Sapaturi efectuate ulterior pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numara cele din complexul situat in muntii Sebesului, cele de la Piatra Craivii, Tilisca, Capalna, Banita, Cugir, Pecica, Racos si inca multe altele din spatiul intracarpatic la care se adauga cele de la Poiana, Racatau, Brad, Piatra Neamt, Barbosi, Carlomanesti etc, din Moldova sau cele de la Crasani, Bucuresti, Popesti, Cotofenesti, Bazdana, Sprancenata etc, din spatiul extracarpatic au adus noi si importante date cu privire la subiectul acum in discutie. Pe langa sapaturi s-au efectuat numeroase studii, multe monografice, cu privire la monede, ceramica, importuri, spiritualitate, metalurgia fierului etc. Toate acestea ne ingaduie astazi definirea civilizatiei si a culturii geto-dacice chiar daca mai sunt inca aspecte si probleme nu indeajuns elucidate.
Uneltele de munca se inscriu printre elementele care pot ilustra gradul de civilizatie. Cercetarile din ultima vreme au dovedit ca cele mai vechi piese de fier descoperite la noi dateaza din Hallstatt A, (sec. 12 i.e.n.) existand indicii ca reducerea si prelucrarea se facea pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza urmatoare (Hallstatt B). O aparitie atat de timpurie a metalurgiei fierului punea problema originii acesteia, a spatiului de unde s-a putut ea raspandi la noi. In ultima vreme s-a formulat ipoteza in conformitate cu care in nord-vestul Peninsulei Balcanice inca din sec. II i.e.n. a existat un important centru metalurgic independent de cel microasiatic care a avut un rol de seama in propagarea fierului si a tehnologiei sale spre Italia, Europa Centrala, Grecia si tarmul Marii Egee. Iscusitii mesteri geto-daci care prelucrau de multa vreme cu deosebita pricepere bronzul au invatat si prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicata.

In sec. 3—2 i.e.n. se constata o considerabila inmultire a cuptoarelor de redus minereu care sunt de doua tipuri, raspandite fiind pe intreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de baza in agricultura (fierul si cutitele de plug, seceri, coase, sape, greble etc.) si nenumarate unelte mestesugaresti, In epoca statului se constata o deosebita diversificare a uneltelor si a produselor de fier precum si existenta unor mari ateliere de fierarie cum sunt, de exemplu, cele descoperite la Gradistea de Munte cu sute de unelte si zeci de kilograme de fier brut ce urma sa fie prelucrat. Intr-un singur loc s-au descoperit 30 de lupe de fier, estimandu-se ca ar fi vorba de circa o tona de fier brut pentru realizarea careia a fost nevoie de aproximativ 50 de tone de minereu de fier. Ateliere de fierarie s-au descoperit atat in interiorul cat si in exteriorul arcului carpatic fiind capabile sa satisfaca necesitatile in obiecte de fier ale comunitatilor de pe cuprinsul intregii Dacii.
Plugul cu brazdar si cutit de fier este cunoscut cel putin din sec. 2 i.e.n. intrebuintand cu precadere un tip de brazdar propriu, preluat, probabil, din lumea sud-tracica. Se presupune chiar ca secera ca atare este o inventie nord-tracica avand centrul in interiorul arcului carpatic.
Cu ocazia sapaturilor efectuate in diverse puncte ale fostei Dacii .s-au descoperit nume roase unelte de fier folosite de mestesugari: faurari; dulgheri, pietrari, argintari, ceramisti etc, dovedind o inflorire deosebita a mestesugurilor si in acelasi timp ca, in ultimele doua-trei secole inaintea cuceririi romane, nu poate fi vorba de o civilizatie a lemnului, cum presupunea V. Parvan, ci de una a fierului de tip La Tene perfect comparabila cu cea a celtilor.
APOGEUL CERAMICII

Printre numeroasele mestesuguri se inscrie si cel al prelucrarii aurului si in special a argintului, care va cunoaste si el o deosebita dezvoltare in perioada statului. Din argint se lucrau cu multa maiestrie mai ales podoabe (torques-uri, lanturi ornamentale, coliere, fibule, bratari, margele etc), piese de harnasament, vase si alte obiecte. Dovada limpede in acest sens ne-o ofera numeroasele tezaure de argint geto-dacice descoperite pana acum in peste 60 de localitati de pe cuprinsul intregii Dacii. Pe langa tezaure s-au descoperit si urmele unor ateliere in care se prelucra argintul cu unelte specifice si a putut fi chiar urmarit procesul de fabricare a unora dintre podoabe. Asemenea ateliere s-au dezvelit la Pecica, Tasnad, Poiana si in alte localitati, dovedind in chip neindoielnic ca podoabele de argint sunt produse locale, in prelucrarea argintului s-au folosit toate tehnologiile cunoscute in antichitate, inclusiv cea a placarii si suflarii cu aur sau cea a filigranarii.
In sec. 4—3 i.e.n. se dateaza numeroase tezaure alcatuite din piese de aur sau de argint cum sunt de ex. cele de la Baiceni, Agighiol sau Peretu, cu o bogata motivistica antropo si zoomorfa a carei studiere amanuntita a dus la concluzia existentei unor ateliere geto-dacice In secolele urmatoare motivistica decade insa elementele de baza cu simbolistica religioasa se vor mentine si vor fi prezente pe obiecte de argint ce se dateaza in sec. I i.e.n. ca de ex. in cazul tezaurului de la Lupu. Orfevrarii geto-daci din perioada statului vor lucra, pe langa argint si aurul. Piesele de aur cunoscute pana acum sunt insa in neta minoritate numerica fata de cele lucrate din argint, desi din epoca bronzului si din prima varsta a fierului se cunosc numeroase tezaure ce contineau obiecte de aur.

Cu toate deosebirile zonale si multiplele influente receptate, descoperirile geto-dacice de argint formeaza o unitate bine conturata tipologic si etnic, cu trasaturi proprii si in acelasi timp, definitorii, dovedind inaltul grad de dezvoltare la care au ajuns geto-dacii. Tezaurele geto-dacice aduc o importanta contributie la definirea civilizatiei si prin incadrarea lor in ansamblul civilizatiei de tip La Tene tarziu poate fi sesizata importanta lor pe plan european.
Dintre mestesuguri se mai cuvin amintite cel al extragerii si prelucrarii sarii din numeroasele zacaminte existente in tara noastra, si cel al prelucrarii sticlei. La Valea Florilor, in apropiere de Cluj-Napoca, s-a descoperit un put pentru extragerea sarii si numeroase unelte de lemn foarte bine pastrate ce se dateaza in epoca La Tene. Urmele unor ateliere de sticlarie s-au descoperit la Gradistea de Munte si la Copacel (jud. Brasov).





MONETARIA

Primele monede cunoscute in tara noastra sunt cele emise de orase grecesti .

in sec. 5-lea i.e.n. Spre sfarsitul sec. 4 i.e.n. cantitatea de moneda straina nu mai este suficienta si se simte necesitatea emiterii unei monede proprii a geto-dacilor. Ei vor imita, pe la sfarsitul sec. 4 i.e.n. si pana catre mijlocul sec. 3 i.e.n., monedele greco-macedonene. Monetaria geto-dacica, pe linga etapa de inceput, s-a dezvoltat pe parcursul a trei faze principale cu centre de emitere raspandite pe aproape intreg teritoriul locuit de geto-daci.
Geto-dacii au imprumutat, pe linga tehnica monetara, si sistemul ponderal si anume monede mari de argint de tipul tetradrahmelor, cantarind intre 12 si 15 g. Titlul de argint este foarte ridicat la primele serii pentru ca de pe la mijlocul sec. 2 i.e.n. sa inceapa sa scada adaugandu-se arama care pe la inceputul sec. 1 i.e.n. sa intreaca pe cea a argintului.

Numeroasele studii elaborate au dovedit ca monetaria geto-dacica se caracterizeaza printr-o mare diversitate de tipuri, fiecare reprezentand emisiuni ale unor triburi sau, mai probabil, a unor uniuni de triburi cu arii de circulatie bine delimitate. Tipurile monetare mai vechi sunt stilistic mai ingrijit lucrate si mai apropiate de model, pe cand cele ulterioare sunt din ce in ce mai schematizate, ajungandu-se pana la combinatii de linii, puncte si ovale in care prototipul este mai greu de recunoscut.
In cea de-a doua faza a monetariei geto-daci ce (150—70 i.e.n.) pe langa o accentuata stilizare si reducere a titlului argintului, se constata o reducere foarte importanta a numarului tipurilor monetare si o crestere considerabila a numarului de monede reflectand intarirea uniunilor de triburi.
O data cu domnia lui Burebista si constituirea statului se trece la cea de-a treia faza, cand moneda de tip greco-macedonean este inlocuita cu denarul republican de argint. Se cunosc si ateliere in care se bateau denari romani cum este de ex. cel de la Tilisca. Numarul denarilor romani descoperiti pe teritoriul fostei Dacii creste de la an la an, ajungand sa depaseasca la ora actuala 20 000.
Geto-dacii au emis si moneda de aur cu legenda Coson, numele unuia dintre regii care i-au urmat lui Burebista, luand ca model monede romane. Se pare ca centrul de emitere a acestora se gasea in cetatile din muntii Sebesului. Marea cantitate de monede precum si numeroasele produse de import descoperite in asezarile geto-dacice cercetate dovedeste ca cel putin incepand cu sec. I i.e.n. a existat o categorie specializata de negustori care se ocupau cu schimbul de marfuri. Comertul daco-getilor orientat la inceput spre Grecia si coloniile grecesti, incepand cu sec. 2 i.e.n. se va indrepta (din ce in ce mai insistent) spre Italia si coastele Marii Adriatice.
Monetaria geto-dacica evidentiaza in mod pregnant dimensiunile civilizatiei geto-dacice care se situeaza pe un plan superior fata de civilizatia altor neamuri ramase in afara granitelor statului roman cum ar fi scitii, ilirii, bastarnii etc. care nu au avut moneda proprie.

                                  Bibliografie :Istoria romanilor cls XII-a

                                                       Istoria Dacilor,Editura Didactica si Pedagocica 

                                               










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani